Nouă rochii și povestea lor
Sunt o “rochie girl”, așa am fost de mică. Îmi aranjam întotdeauna frumos rochițele, ca să nu se șifoneze, și mă străduiam să nu le murdăresc. Nici nu aveam multe. Apoi am crescut, am început să mi le cumpăr singură și nu m-am mai oprit. Unele vin, altele pleacă de tot, altele poposesc prin preajmă, pe la prietene. Uneori, peste mulți ani, se întâmplă să se și întoarcă, dacă nu le mai poartă ele. Vă arăt nouă dintre rochiile mele mai jos:
1. Am adunat destule rochii verzi, în ultima vreme, o dată pentru contrastul cu părul, dar și dintr-un alt motiv care rămâne secret. Nu insistați, nu vi-l spun, dar v-o prezint pe preferata mea. O port de vreo 3 ani și nu m-am plictisit încă. Dintre poveștile care mă leagă de ea, cea mai importantă e despre o cafea cu gheață, băută într-o zi de vară, la o terasă cu umbreluțe din Centrul Vechi.
2. Rochia de mai jos are vreo 13 ani. E cea mai longevivă din tot ce am purtat vreodată. O parte din anii ăștia a zăcut în dulap, pentru că nu mă mai încăpea. De trei ani, m-am relipit de ea și nu mă mai despart. Va trebui curând, pentru că începe să i se vadă vârsta, dar nu vreau să mă gândesc încă la asta, nu sunt pregătită. Poate reușesc să o revopsesc? Oare se poate? Tare m-aș bucura… Dintre poveștile cu ea, țin minte o petrecere cu prieteni buni, de acum 12 ani. Una la care ne-au supărat puțin niște chelneri, dar asta nu ne-a împiedicat, totuși, să fim fericiți împreună.
3. O altă rochie verde, care îmi devine tot mai dragă, pe măsură ce mai trece câte-o vară peste ea. De-abia o aștept în vara 2023. Dintre poveștile care mă leagă de ea, îmi vine în minte un mic dejun însorit, pe o terasă, de pe o stradă cu piatră cubică.
4. Buline. Cui nu îi plac? Eu le ador. Și ador și culoarea acestei rochii, pentru că, din nou, se potrivește cu părul. Îmi amintește de vacanță pentru că e o rochie de vacanță. E rochia-vacanță, de fapt. Ador să o port și cu sneakers, și cu flip-flops. Dintre poveștile care mă leagă de ea, îmi amintesc o “ședință foto” improvizată, la care am râs foarte mult, dar și o cafea băută pe un șezlong, într-o grădină de legume.
5. Această minunată rochie kimono de la Bianca Popp pare să fi fost făcută special pentru părul meu. Dintre poveștile legate de ea, prima care îmi vine în minte e o dimineață cu înghețată de cafea și cafea.
6. O altă rochie verde, de la Christine on the Clouds, pe care am iubit-o mult. Nu o mai port pentru că mi-a rămas cam mare, dar nici nu o dau, o păstrez. Dintre poveștile legate de ea, îmi vin în minte un interviu video online, dat în pandemie, și niște poze frumoase făcute de un prieten pasionat de portrete.
7. Rochia cool, cu pene, în care am vorbit la TED. Am purtat-o cu pantaloni de piele și va rămâne mereu legată de momentul în care sala m-a rechemat pe scenă, din culise, ca să mă aplaude. M-am simțit luată în brațe de sute de suflete. Și a fost ultima oară când mi-a mai fost frică de vorbitul în public.
8. Iată și rochia mea simplă, bleumarin, pe care o place toată lumea. Am cumpărat-o din Lisabona, acum 7 ani. Nu o port des, dar, atunci când o port, simplitatea și curgerea ei naturală, mă fac fericită. Dintre poveștile legate de ea, îmi vine minte un date foarte, foarte straniu, urmat de o fugă. A mea.
9. Ultima e o rochie de care mi-am amintit de curând, după ce am dat peste această poză. Am purtat-o o singură dată, acum mulți ani, la primul meu Bal Cațavencu. Dintre poveștile legate de ea, îmi vin în minte emoțiile de pe scena Balului și petrecerea care i-a urmat. O petrecere într-un tren.
Voi aveți rochii cu povești sau povești în care apar și rochii?
Acest text este parte dintr-un parteneriat cu EMAG.
Am povesti triste cu rochii…
Pentru ca atunci cand mi le-am dorit nu le-am avut, pentru ca dupa aia mi se parea ca nu sunt cool in ele, pentru ca dupa aia nu am mai avut timp de ele, pentru ca eram foarte pretentioasa cu ele…
Si tot am una retro, mini, pe care o port de cate ori am ocazia, cu platforme, cu toc patrat, cu toc cui, cu cizme…
Si una maro-cafea-lucios, pe care am purtat-o la toate nuntile la care nu se repetau invitatii…
Povești cu rochii de-ale mele nu am, pentru că nu port rochii. Am povesti, nescrise, cu rochiile altora (persoane importante, nu spun cine). Mă rog, în clipa asta nu sunt chiar povești, povești, ci așa… alcătuiri incipiente de gânduri (amintirea unor emoții) care s-ar putea coagula, la o adică, în cuvinte, gânduri spre care mintea mi-a fost împinsă de povestea rochiilor tale. Problema (literară) ar fi că, pentru a le face de basm, va trebui mai întâi să uit complet povestea rochiilor tale, pentru a evita vreo interferență remanența inadecvată, sub influenta lecturii. De îndată ce voi uita, da, da, voi scrie câteva proze scurte cu rochii si fuste. Întrucât amnezia, care va fi izvor al unui minunat sentiment de originalitate, mă vă împiedica să realizez ce muză mi-a in/suflat ideea, prefer să-ti mulțumesc anticipat pentru inspirație. Drăguță ideea de a-ti îmbrăca amintirile emoțiilor în rochii. Toate încă îți vin perfect, rochii si idei. Felicitări.
sorry pt ca am aprobat cu delay 🙁
Un articol așa de drăguț cu doar un singur comentariu ???! Cine stie câte altele (două-trei) or fi fost cenzurate fără milă si… fără vină… 🙁
În împrejurările date, cred că ar fi nimerit ar fi ca blogul ăsta să se intituleze mai degrabă: Simona Tace. 🙁