Istoria pantofilor mei
Mai întâi au fost unii roșii, de lac, care mă strângeau. Aveam 3 ani și eram îndrăgostită groaznic de ei, drept care îi purtam până nu mai puteam să merg de durere și începeam să bâzâi și să cer în brațe, cu celebra formulă “Mă dol pantofiolii”. Exasperați, ai mei au încercat să mi-i înlocuiască cu unii tot de lac, dar mai mari, doar că nu au mai găsit roșii și mi-au luat o pereche negri. I-am purtat, dar nu i-am iubit ca pe primii.
Apoi au fost săndăluțele albe pe care le purtam cu șosete, tot albe, și le asortam la tot felul de rochițe scurte și înfoiate, care erau, la rându-le, asortate la breton. Știți șosetele albe până la genunchi, dintre care una o lua mai mereu în jos, către gleznă, și rămânea așa până se milostivea cineva s-o tragă la loc, în sus, nu?… D-alea aveam și eu. 😉
Următoarele încălțări pe care mi le amintesc erau niște cizme de cauciuc bleumarin, dotate cu un fel de ciorap detașabil și destul de neplăcute la purtat, din cauză că îmi murau teribil picioarele. Le-am purtat prin clasa a VI-a, când ne mutasem într-un bloc proaspăt construit de pe Calea Văcărești și, ca să ajung la școală, trebuia să trec prin ditamai șantierul plin de noroaie. 🙄
Pantofii clasei a VIII-a erau maro și aveau baretă. Îi purtam la uniforma bleumarin, tot așa, cu șosete albe până la genunchi, dintre care una o lua mereu mai la vale. Cred că, până la urmă, așa era modelul la șosetele astea. Prea erau toate la fel… Tot cam pe vremea aia am început să observ că am călcătura greșită, dar nu m-am corectat nici până-n ziua de azi, drept care, la ora la care vă scriu, au apărut și consecințele, mai ales în zona articulațiilor unuia dintre genunchi.
Liceul mi-a adus și primii pantofi cu toc. Gri, cu toc mic și groscior, de vreo 3 centimetri. Mi-e greu să-i uit, dar nu pentru că i-aș fi iubit prea mult, ci pentru că m-au strâns. M-au strâns de m-au distrus, de-asta nici nu i-am purtat prea mult. Cu toate astea, i-am păstrat mulți ani după terminarea liceului. Doar așa, pentru că-mi fuseseră piatră de hotar între sfârșitul copilăriei și începutul domnișoriei. 🙄
Prin facultate, am purtat mult unii cu talpă foarte groasă, meninți să mă facă mai înaltă. Erau ridicoli, dacă e să mă-ntrebați acum, dar atunci erau la modă.
Apoi am intrat în câmpul muncii și am început să am boala care provoacă gemete dulapurilor oricărei femei. Sindromul “cumpărăm în neștire încălțări, chiar dacă pe unele n-o să le purtăm niciodată”. Genul preponderent: cele comode. Nu am fost, nu sunt și nu cred că voi fi vreodată genul divă pe tocuri. Uneori (preț de vreo 5 minute), mi se întâmplă să și regret asta, apoi îmi revin și arunc în picioare niște sandale comode, cu talpa plată, sau niște teniși. În ultimii ani, cei din urmă sunt la putere. Preferații absoluți: unii albi. Dintre pantofii de nuntă/cocktail/botez/ tăiere de moț/ simpozion: sandalele bej cu platformă foarte înaltă și unele de lac, cu toc înalt, dar foarte pătrat, de lemn. 🙂
Acest text a fost scris la invitația ECCO, care tocmai aniversează 50 de ani de existență, printr-un pantof-interpretare modernă a mocasinului clasic, intitulat ECCO Mind.
Câteva detalii despre ECCO:
- 210 perechi de mâini ating fiecare pantof ECCO înainte de a ajunge pe raft
- Produsele ECCO au în spate tehnologii patentate care vizează o poziție corectă din punct de vedere anatomic a piciorului.
- ECCO este unul dintre primii 5 producători de piele din lume.
- ECCO este în top 3 al celor mai mari producători de încălţăminte din lume, cu vânzari pe toate continentele, în peste 90 de ţări din lume.
- Design-ul fiecărui pantof este inspirat din natură.
Pantofii voștri preferați cum sunt? Povestiți-mi. 😀
Foarte foarte tare , eu nu imi aduc aminte decat de o pereche de tenisi pe care i-am rupt in curtea scolii la fotbal cu colegii. Ii tin minte pentru ca au fost foarte rezistenti
Eu tin minte o pereche de saboti cu fata de denim si talpa de lemn primiti de la niste amici din Franta. Asta prin ’87. I-am iubit ingrozitor si ii am si acum imortalizati in niste diapozitive.
pfff, este o durere sa vorbesc despre pantofi – eu am piciorul subtire si ingust si de cele mai multe ori mi-am luat pantofi mai mici ca sa stea pe picior, asta facand sa merg cu degetele cam stranse 🙁 – am auzit ca prin alte lumi mai evoluate exista modele pe diferite latimi de picior, dar la noi n-am vazut asa ceva …n-am avut niciodata ghete sau pantofi sport pentru ca imi erau largi si pe latime si pe inaltime si sa mergi cu ghete ca si cu papucii nu e ok
comentarii de pe FB:
“Ai mei au fost demult multicolori…de forme diferite, cu tocuri diferite. Acum sunt toti la fel. Negri. Cu tinte. Ciocate. Viata mea este atat de simpla acum…”
“Foarte frumosi Ecco aia in nuanta denim cu sireturi roz! O sa-mi iau si eu ca-mi doream de mult modelul asta dar nu gaseam culori mai funky!”
Eu imi amintesc pantofiorii aia un pic inalti la glezna, din aia purtam in fiecare primavara, si cand dadea caldura tata ii taia la varf si la calcai si imi facea sandale din ei, sa le port pe-acasa in vacanta mare (probabil in ideea ca pantofii oricum nu or sa-mi mai fie buni toamna). Imi mai amintesc si sandalele roz sau bleu de plastic, majoritatea copiilor purtau asa ceva …..
In liceu am avut vreo doua veri in care am umblat non-stop incaltata cu bocanci negri de piele inalti pana sub genunchi, grei de o tona….va imaginati cam cum se simteau picioarele mele… 🙂
@gabi: eu am piciorul mic și lat. nici asta nu e prea mișto 😕
@ela: ei, dar cine era rockeriță sexy?
Îmi plac cei din genul arătat în poza de pe scaun.
Să facă şi pentru bărbaţi, zic, altfel mă-nervez.
@Simona: pai da, asa e, super sexy eram, cu bocancii si cu pantaloni scurti de blugi, evident rupti de mama focului! Sa stii ca mai am inca bocancii, sunt din aia de la Clujana, de pe vremea cand inca mai functiona fabrica, dintr-o piele din aia groasa, fara moarte. Acum ii port iarna, cand ies cu cainii la plimbare pe camp, prin zapada! 🙂
Cizme nemţeşti, aşa le spuneam eu celor din cauciuc, cu ciorapi şi cu banda aia albă pe exterior. Chiar că murau picioarele. Prin liceu am tot purtat ghete sport, strînse cu şiretul sub gleznă, erau la modă atunci. Era un magazin pe Banu Manta, de-acolo îmi cumpăram. Mi-aduc parcă aminte şi de nişte bascheţi de Drăgăşani (sau chinezeşti?), ăia aveau o pastilă de cauciuc în dreptul încheieturii de la gleznă.
Acum sînt fan mocasini, d-ăştia port în majoritatea timpului. Să fie cît mai lejeri.
In clasa a 7-a m-am indragostit de niste balerini roz pal, care erau mai mari cu un numar. Iubire nebuna, pasiune oarba. Am convins-o pe mama sa mi-i cumpere si i-am purtat citiva ani buni cu vata in virf.
Pantofii cu toc sint cosmarul vietii mele – daca trebuie sa ma dau eleganta cu orice pret la ocazii si cumetrii cu staif, imi iau intotdeauna la mine ceva comod de schimb.
Ador pantofii ergonomici si comozi – Ecco sint premianti in gasca asta!
Ahhh pantofiorii mei negri de lac, cei ma scumpi din tot magazinul, pentru care m-am tavalit pe jos, si pe care i-am purtat pana n-am mai putut!…
Ca problema mea asta e… inca de cand nu intelegeam care-i faza cu banii, intotdeauna am intins degetelul spre cel mai scump pantof/geanta/bluza/whatever.
Din pacate asa am ramas pana in ziua de azi 🙁
D’aia porti ochelari! Aveai breton in copilarie, ceea ce crea obiceiul de a focaliza foarte aproape cand iti priveai involuntar parul. Adica destul de des. Elementary, my dear Watson!
comentarii de pe FB:
“io aveam cu ciucurei. da’ erau “de bune” :))”
“de lac, bleumarin cu alb…si i-am iubit rau,dar rau de tot:))”
tot de pe FB:
“In afara de pantofii de lac visinii/negri cu bareta (pe care i-am adorat) am iubit ciocatele. Proaspat intrate pe piata prin 92, m-am rugat de mama cu cerul si cu pamantul sa-mi ia si mie. N-a mai contat ca mi-am luat cu un numar mai mare si bagam vata in varf… :)))””
@Marian S: sunt și pt bărbați.
@Johnny Handsome: dap, nemțești erau nenorocirile alea de cauciuc. și existau și verzi, parcă
Eu mi-aduc aminte de bancul in care un tigan ii cumparase pantofi copilului.Ala mic tot spunea”ale cui e, tata, ale cui e”, tiganul tot raspundea”ale tale, puiule” pana ce a inteles intr-un tarziu ca pantofii intepau in talpa, aveau cuie.
Pantofii mei preferati au fost niste balerini de la Skechers de care m-am indragostit instant acum cativa ani si pe care i-am cumparat imediat desi am dat pe ei toti banii pe care ii mai aveam pana la salariu.
I-am purtat si m-au purtat vreo 4 ani. Pana la urma, m-am milostivit de ei si i-am trecut pe linie moarta.
@ Simona: ştiu că am suferit puţin după ele, îi luaseră întîi soră-mii unele grena. Dar, pe cît de mare a fost aşteptarea, pe atît şi dezamăgirea, din cauza efectului de care vorbeai.
N-a avut nimeni adidasi cu beculete la spate? (care se aprindeau cand calcai?) I-am primit in clasa I, topaiam incaltata cu ei in scara blocului, sa-i vad cum se aprind 😀
@CC: mişto bancu’!
Îşi mai aduce aminte cineva de pantofii Gregorio Rizzo, cei apăruţi după Revoluţie?
Cei de la Gregorio Rizo au revenit pe piata. Dar produc pantofi de lux acum.
@Amărășteanul: zicea cineva de ei pe FB. eu țin minte doar că exista o reclamă, nu și cum arătau pantofii 🙄
de pe FB: “regretul etern il reprezinta pantofii ”gregorio rizo” de care n-am avut parte :))). Leonardo erau balerini de lac (sau musama lacuita, nu stiu exact ce si cum) iar gregorio rizo niste mocasini care aveau parca si ciucurei”
Trebuie sa ma desfasor la acest subiect si sa imi ventilez frustrarile legate de faptul ca URASC SA-MI CUMPAR PANTOFI!!!! Anul trecut purtam o pereche de sandale pe care le aveam deja de 4 ani si pe care le iubeam – negre, cu model roman, din piele. Singurul lor defect era ca se dezintegrau dar nu era nicio problema, eu le iubeam si asa. Pana intr-o zi cand mama mi-a spus discret ca daca nu-mi permit o pereche noua de sandale, imi da ea niste bani si mai pun eu niste bani si sa-mi iau ceva nou, sa nu mai port chestiile alea. M-am simtit super penibil si a trebuit sa le arunc si sa-mi iau altele pe care le urasc si pe care le-am aruncat deja intr-un dulap pentru ca mi-au nenorocit picioarele de toti aia 300 si ceva de lei dati pe ele. Pentru ca asta e problema mea – aproape toata incaltamintea ma roade sau ma jeneaza cumva iar daca gasesc unele care nu fac asta, atunci le pastrez ani de zile.
In materie de incaltaminte preferata din copilarie: o pereche de ghetute din piele Guban si doua perechi de sandale din panza (una roz, una alba, identice) si cam atat. In rest, mi-am urat cu devotament toata incaltamintea, indiferent de firma, pret, material etc
de pe FB: “Primii si singurii pantofi care mi-au placut cu adevarat au fost unii rosii de lac cu bareta, nu eram inca la scoala, dar din pacate nu au fost niciodata ai mei. I-am vazut la o verisoara. Am batut-o mult pe mama la cap sa-mi ia si mie dar nu a gasit, se vede treaba ca erau cumparati din cine stie ce alt oras…. Am ramas vesnic nostalgica dupa acei pantofiori roisii de lac cu bareta… Cand m-am facut mare, mi-am luat unii bej cu bareta, am convietuit cu ei cativa ani, aproape se rupsesera cand m-am despartit de ei…”
@Laura: 😆 😆 😆
@Adina: eu n-am avut, dar îmi aduc aminte moda cu pricina 😆
Da, seamana cu Gregorie Rizo. Am avut cand eram in clasele mici. BESTIALI. I-am purtat pana nu mi-a mai incaput piciorul in ei. Mai ca am plans dupa ei 😀
@NoOneButMe: cine seamănă cu Gregorio Rizo? ECCO Mind?
* Bula : *sandalele ale cuie , ale cuie, ale cuie ( plangand de durere )
tata-sau : ale tale , Bulisor * 🙂
hai sa incercam sa uitam durerile 🙂
Cand fetita vecinilor de apartament comun , rusi ce lucrau la cominform , a aparut cu niste pantofi luciosi negrii si mi-a zis ca sunt * pantofi de lac * mi-am muncit capul zile intregi sa inteleg cum fac pantofii aia sa mearga pe lac…..
si azi 🙂 cum sa merg pe ei 🙂
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=611324235545512&set=p.611324235545512&type=1&theater
@Doamna Tache: majoritatea modelelor de Gregorio Rizzo erau de culoare maro. Costau ceva, dar aveau reclamă de durabili. Dar pantofii turceşti cu ciucurei şi-i mai aminteşte cineva?
Cum sa tii minte atatea perechi de pantofi, fata? Eu nu-mi amintesc decat niste pantofi sport marca Erbacher noi-nouti trimisi de matusa-mea din Germania in 1991 (sau ’92). Eram tare invidiat pentru pantofii aceia (si eu eram tare mandru). Simteam privirile invidioase ale prietenilor.
In rest… In ultima vreme m-am atasat de o firma poloneza de pantofi, mi-am luat acelasi model timp de peste 10 ani, cam o data pe an. Foarte usori, foarte comozi, absolut perfecti. Nu foarte scumpi – vreo 300 de lei perechea, in conditiile in care ii port zi de zi. Dupa un an de purtat ii schimb nu pentru ca s-ar fi stricat ci pentru ca se spalacesc. Firma se numeste Badura.
Pantofi sport am si Adidas si Nike, dar nu sunt foarte incantat de ei. Chiar acum am in picioare o pereche de pantofi sport Sergio Tacchini de care sunt super-multumit. La fel ca tine, important e sa fie comozi.
In rest… Cred ca imi mai amintesc de niste sandale maronii de prin clasa a 8-a.
Imi pare rau, dar oricat incerc sa-mi amintesc, nu reusesc. Istoria pantofilor mei? Misto. 🙂
@Adi: nici tu nu porți, fată, tocuri?
Mi-aduc aminte de niste albe, cu toc micutz si cu 3 puncte colorate in varf, pe care mi le adusese tatal meu din Italia, pe cand eram in clasa a 3-a parca (pt ziua mea). Imi placeau la nebunie, mai ales ca aveau toc, singurul neajuns era ca tot alunecam cu ele (din cauza talpii sau deoarece calcam eu prost), de nenumarate ori m-am trezit pe jos 😛 Dar cu toate astea continuam sa le port cu incapatanare. Apoi am crescut, dar din pacate picioarele mele nu (am ramas la 35, rar 36), asa ca ce gaseam (si gasesc si acum) port pana se rup de tot. In liceu stiu ca aveam niste cizme negre, care nu stiu pt ce motiv le-am purtat pana a inceput sa intre apa in ele (si m-au somat parintii ca imi iau altele). In facultate iar am facut pasiuni pt diverse articole (am si avut timp 6 ani 😛 ) dintre care amintesc: niste pantofi crem cu gaurele in varf, f comozi, pe care mi i-a aruncat din maica-mea din greseala la gunoi, niste cizme negre cu sireturi legate intr-un model f ciudat, pe care iar le-am purtat pana a intrat apa in ele, niste sandale albe f comode, dar si elegante in acelasi timp, care s-au rupt si nu au mai putut fi reparate..si alte cateva pe care inca le mai am: niste cizme negre f elegante cu toc inalt (dar cu care merg f bine, desi sunt nr 38-mai imi indes niste sosete de lana, ca si asa nu sunt imblanite); niste papuci cu toc f f inalt (i-am purtat de 2 ori, ca-mi rup gatul pe ei, dar imi plac enorm); niste sandale turcoaz cu plarforma pe care de asemenea imi rup gatul, am si cazut ca ma dezechilibrez usor pe ele; niste sandale albastre cu toc ceva mai mic, cu un model interesant.. mai am niste pantofi negri tot cu toc, dar pe care nu pot sa-i port mai mult de 3 ore si niste sandale negre cu toc enorm (cumparate pt banchet, pe care le-am purtat si la prezentarea lucrarii de licenta-nu stiu unde mi-a fost capul- era sa ma impiedic pe scari si in cablurile videoproiectorului :P) Nu mai spun ca abia le-am gasit si pe astea, tre’ sa stau sa pandesc numerele mici…si ca aproape orice incaltaminte noua, chiar si cizmele, ma rod pana la sange 🙁
@ Simona
Nu, fata, decat la ocazii.
@ametist: eu nu pot cu tocuri cui nici să mă bați
am avut si eu gregorio rizzo. i-am purtat pana mi-au iesit degetele prin ei. o minunatie.
mie, pantofii rosii de lac, mi-au lasat amintiri naspa si invatura de minte. erau destul de ascutiti la varf si, dupa cum aveam sa constat, talpa lata si degete la picioare aproape de aceeasi lungime. in zona degetelor, talpta mea are aproape aceeasi latime ca si in cea mai lata zona a ei. nu pot sa port varf ascutit, sau sandale cu decupaj micut. ori ies toate degetele prin decupaj, ori niciunul.
am acum ceva asemanator cu cei din poza. de la un targ pentru producatori, d-ala la cort. foarte usori si comozi. totusi pielea intoarsa nu se impaca prea bine cu ploaia.
@ady: nu-mi vine să cred câtă lume a avut pantofi roșii de lac 😆
Eu n-am avut pantofi rosii de lac. Numai negri. Si care de asemenea m-au ros intr-un hal far’ de hal, dar am rezistat eroic 🙂
ametist: incearca out-let-ul VICINA de vis-a-vis ( cumva) de MAL VITA; au in general nr foarte mari si foarte mici…
mal vitaN
Nu am avut pantofi rosii, de lac. De aia, de cate ori ma bate mama la cap ca nu ma mai marit, ii zic ca am mers la psiholoaga si am aflat ca e fix din cauza ca nu a vrut sa-mi ia pantofii aia rosii. De aia imi reneg acum feminitatea si mi se pare ca nu pot sa ajung la ce imi doresc 😀
😆 😆 😆
@ cruela- multumesc mult de tot pt pont..o sa trec pe acolo cand am treaba pin capitala 😛 Ca io deocamdata rezidez la Muresh city 😛
de pe FB:
“Of pantofii o problema de-a mea in tinerete cu 35 la picior, nu prea gaseam, tot timpul aveam pantfii cu un numar mai mare, cand sotul meu a deschis primele magazine de pantofi eram in culmea fericirii atitia pantofi nu avusesem niciodata e un sentiment pe care numai femeile il pot intelege.”
“si eu am avut pantofiori rosii de lac si sandalute albe cand eram mica. acum am favoriti niste pantofiori negri de piele lacuita cu fundita si sandalute nud cu insertii fine metalice argintiu cu usoara tenta de auriu.”
eu imi aduc aminte de bocancii pe care i-am purtat around the clock in faza hippie/rock (ma mir si acum ca nu mi-au putrezit picioarele in cele doua-trei veri in care le-am maltratat asa), si, inainte de ei, de pantofiorii crosetati de mama sau bunica, pe care-i lipeam pe talpile pantofilor vechi, pe care nu-i mai puteam purta. erau in toate culorile si modelele, buni de primavara tarziu pana toamna devreme 🙂
@ Simona Tache, răspuns pentru May 15, 2013, ora 13:32:47:
1. Când zic că trebuie să facă “pantofi pentru bărbaţi“ mă refer la pantofi decenţi, sub 200-300 de lei. Ce vedem noi pe site e pentru bugete de femei, fără supărare.
2. Da, cei din poză seamănă al naibii de bine cu “Gregorio Rizo“. Sunt modele destul de comune, imitate de mulţi fabricanţi. Se găsesc şi “chinezisme“la fel!!! 😆
Evident, diferenţa este dată de calitatea materialelor şi a lucrăturii.
3. Observ că firma e din Cluj. Poate au, poate nu au vreo legătură cu firma aia veche şi de renume, ce a funcţionat şi înainte de `89, dar, dacă sunteţi pe buget redus, puteţi apela cu încredere şi la ei. În loc să dea faliment, cum e moda actuală, au mai deschis câteva magazine în Bucureşti. 😯
Cu voie de la gazdă vă spun numele şi adresele magazinelor. 🙄
Pentru Laura, cea cu idei pentru mămici şi copii, dar fără idei pentru tătici: să ştii că magazinul de (tenişi?) teneşi e tot acolo şi are marfă!!! 🙄
Ce coincidenta, si incaltamintea mea preferata tot ECCO e8).
Mda, aveam un lipsus. Mocasini se numesc. Să-mi fie ruşine că m-am trezit abia acum.
💡
si eu sufar cu incaltamintea. Bataturi in 4-5 puncte… Am picior lat dar mare. Din cauza asta prefer sa umblu in incaltaminte sport ( cei pt running) gasesc si modele largi, incapatoare. Ei, cand gasiti pantofi care sa nu faca bataturi la picioarele ce fac de felul lor bataturi,ziceti si mie, magazinul, modelul, marimea, pretul ….
@irina: pantofiorii crosetati, ce dragut…
Si noi am avut pantofi de lac cand eram mici. Eu unii roz cu buline negre, iar sora mea rosii cu fundita. Eram foarte mandre de ei.
daca 210 perechi de maini ating pantofii pana la raftul magazinului????????????
Ma nene, au pus si rudele de gradul 12267 ale celui care creste vitele pentru piele???
Hai ma nene…
In rest, au pantofi f buni! Ii recomand cu incredere!
eu am avut pantofi rosii cu bareta, dar erau din piele mata, made in Hungary. aveau un ornament alb cu franjuri pe bot; cumparați de drag inca mari (ca nu mai aveau masura mea) si purtati in prima zi de scoala (s-a nimerit sa imi vina bine fix atunci).
Dupa citeva zile de scoala vine directoare adjuncta si ne prelucreaza regulamentul: “elevii au voie doar cu incaltaminte de culoare neagra, maro sau bleumarin” :(((
@ ta na na naaa: uitasem episodul asta, o sa il dezbat cu psiholoaga 😀
@Simona: Nu merg emoticoanele
@Olivia Newton-Volt: ah, comunismul… ce sinistru!
@Marian S, taticii intra la idei singuri, n-au nevoie sa le dau eu unele :-))) E bine de stiut ca magazinul de tenisi are marfa noua, in caz ca ma hotarasc sa imi nenorocesc iar picioarele cu pereche noua (si inutila) de incaltaminte 🙂
Hehe, eu imi aduc aminte cu mare drag si amuzament de era incaltarilor BIT…imi luase mama o pereche de care eram mandra foc si l-am convins si pe cel mai bun prieten al meu si vecin de bloc si etaj cu mine sa faca lobby la parinti sa primeasca si el o pereche…si imi placeau atat de mult incat in fiecare seara ii luam si ii spalam cu apa, sapun si o periuta (cu peri moi, sa nu zgarie, da?) si pe partea de piele si mai ales pe talpa, care era alba si shiny tot timpul…:)
@iulia: și te culcai încălțată, nu?:wink:
ce mai zice lumea pe FB la intrebarea “pantofii vostri preferati care sunt?”:
“unii rosii, de lac, aveam 7 ani si bocaneau atat de frumos pe trotuar:)
“ai mei erau culoarea untului, tot lac si bocaneau”
“unii plini cu miere ai unui vecin …”
“Ai mei erau rosu cu alb si aveam si alb-negru,pluuusss cizme negru cu galben, tot din lac”
primii pantofi pe care mi-i amintesc era ca nu aveam pantofi, imi facea o placere nebuna sa merg cu picioarele goale prin colbu incins al ulitelor neasfaltate. Si azi, de cite ori am ocazia merg descult in iarba. Se formase un pantof natural extrem de rezistent la cioburi, pietre, maracini.
Prima pereche de pantofi pe care am iubit-o a fost una cu crampoane, crampoane din alea care se insurubau si saiba dinauntru incepe sa-ti intre-n talpa ca te mirai la descaltare ca esti plin se singe.
A doua a fost una de clapari San Marco, de care eram tare mindru, care insa, la frig, s-au crapat.
Am mai avut pantofi-ghips, nu am purtat niciodata sandale, si de cite aori mi s-au dat chiar papucii!
1. Offtopic: Simona este rugata sa-si consulte emailul.
2. Neamtu tiganu zice bine! Am trait si eu astfel de experiente. Pricelles! Pentru toate celelalte exista nu stiu ce card. Gips n-am avut in viata mea, sper sa n-am pana la cosciug. 😯
3. Laura: ce zic eu si ce intelegi tu… 🙄
4. Emoticoanele: http://drugwash.wordpress.com/tutoriale/wordpress-si-emoticon-urile-smileys/
Neamtu’ mi-a amintit de o faza din armata cu papucii. M-au dus la Lipova dar am stat acolo numai 5 zile si apoi pe mine si compania mea ne-au mutat la Arad. Toti colegii mei au ramas la Lipova. Inclusiv colegul meu de banca care avea o idila veche de aproape 2 ani cu sora-mea. Intr-o buna zi primesc o scrisoare de la sora-mea (pentru cei mai tineri, scrisoarea e un fel de mail – dati un “search” pe google). Intre altele scria “am trimis o pereche de papuci la Lipova” Aoleu, ma gandesc, mi-a trimis sora-mea niste papuci la Lipova nestiind ca m-au mutat la Arad. Pai scrisoarea? Stiu! Mi-a trimis papucii si a aflat abia dupa aceea ca m-am mutat drept pentru care mi-a trimis scrisoarea ca sa ma anunte de greseala. OK, da’ cum s-o rezolv? Nu mai zicea nimic in scrisoare. I-or fi returnat cei de la unitatea din Lipova papucii? Sau au ramas acolo? Cum sa-i recupereeeezzz???? 😥 Offf, ca nu mi-a dat mai multe detalii sora-mea.
Pana la urma n-am rezistat tentatiei de a ma face de ras si i-am unui prieten de problema papucilor de la Lipova. I-am explicat clar ca am o pereche de papuci trimisi de sora-mea acolo si ca ar trebui sa intru in posesia lor. Ma ia prietenul protector de dupa umeri si ma intreaba: “sora-ta n-are un gagiu la Lipova?” “Ba da. Colegul meu de banca”. “Lui i-a dat papucii , baietas. S-au certat adica”. Nu paream convins. “Asa se zice, tu esti chiar picat din luna?”
Nu-l mai ascultam. Ma gandeam cu regret la pantofii pe care i-am pierdut.
@Adi: am facut armata la Lipova, crezi ca te pot ajuta cu ceva?
Si inca, sa nu scap ideea … sora ta e tot cea care ii placea cumva … ca-i vine vant?:P
Unitatea era relativ aproape de Mures, cum treci podul in Radna, pe langa spital (fara pas de defilare ca deranjam pacientii, usor stanga, apoi dreapta si tusti in poarta unitatii 01263 … gochiu? 😳
*podul dinspre Radna, numai pentru cunoscatori, gen:D
Si primii mei patofi, sireacii, s-or fi hodinind acu’ prin negura istoriei biodegradabile, ca tare erau frumosi la primul contact. Asa de frumosi ca nu-i mai scoteam toata seara, ba de dragul lor, ii luam cu mine in pat. Nu mint, asa faceam. Ai mei se distrau si ei pe seama mea si ma lasau asa, sa-mi fac melicul. Dimineata ma trezeam, normal, descult, dar pofta mi-era facuta. Stiu ca odata, in disperare ca stricasem in doua luni de iarna (sania, bat-o vina!) cateva perechi de ghete (sincer, pentru felul in care ma purtasem cu ele ar fi trebuit sa fie din ceva gen tabla de inox or smth.), mi-au luat niste cizme din cauciuc, negre si lucioase pe dinafara si cu un puf alb, imaculat, pe interior. Lux, ce mai … La care eu, mangaind puful exclamai asa, admirativ si a multumire … parca ma mangaie pe picioare … la care tata, stiind bine ce-o sa se-aleaga de puful ala a doua zi, cand aveam campionat de sanie pe ulita, isi exprima un gand razlet cu voce tare … lasa, tata, ca maine te mangai eu daca nu te mai mangaie puful. Si asa a fost. A doua zi, dupa cateva kile de zapada infundate in cizme (asta pentru ca adordam stilul “pe branci … sau pe burta” la sanie, ca-mi oferea full control la directie), puful suferise o metamorfoza iremediabila, semana acum cu pielea de hipopotam proaspat tavalit in noroi antireumatic, cum ii este obiceiul gingasului pachiderm. Bonus, talpa desprinsa de la varful cizmei drepte ranjea ca un emoticon, falfaind ca un steag de lupta hibernal. Cum sa nu te iubesti, ziceti si voi 💡
Ma iertati ca va deranjez,vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati un articol umanitar despre copilul meu.Singura mea speranta sunteti d-voastra.Toate detaliile despre copilul meu le gasiti pe blogul umanitar:
http://dorintilica.blogspot.ro/ .
Va multumesc anticipat!
Va rog frumos sa-mi dati un raspuns daca puteti publica articolul de care v-am rugat la adresa de e-mail tilicamariana@yahoo.com
de pe FB:
“uaaaiii! da, rosii. am avut rosii cu siret si poseta rosie din lac la fel, care se inchidea cu un “fluture” metalic, clic-clac. dupa care au urmat si negri. cu cei negri. oh, da, mult mai terni, am avut o variatie intr-o zi de gradinita. pantofii de strada ramaneau dimineata pe o etajera in coltul incaperii de grupa. ei, in coltul ala avea loc desfasurarea anarhica principala a zilei. la plecarea acasa, toti copiii ne napusteam intr-un fel de mini gramada rugby, dar complet dezorganizat, sa ne luam pantofii. intr-una din zile am plecat cu un pantof negru de lac al meu si altul al altei fetite. “strainul” papuc nepereche era cu doua numere mai mari. mie mi-a fost comod. cealalta fetita nu-mi mai amintesc cum a ajuns acasa.””
@ olivia newton volt: Nu recomand partea cu pisiholoaga. Nu te face decat sa scormonesti in tolba cu amintiri si sa extragi de acolo orice ar putea sa explice de ce esti o lenesa data naibii. Cand ai gasit ce cautai, te duci acasa la mama si la tata si ii faci si pe aia sa aiba nevoie de pisiholoaga. Cand ajung la ea, dau si ei tolbele lor cu amintiri peste cap si fug acasa la mamaie si tataie, care au Alzheimer si reumatism si numai de drame d-astea nu le arde 😀
Deci pantofiorii rosii la fetite sunt varianta de “little black dress” la mamici, un must-have. Si eu mi-i tin minte. S inca o pereche de ghetute cu sireturi, tot rosii, de toamna-primavara-chiar si iarna mai blanda.
Discuţie între două blonde. Una era mai blondă decât cealaltă. 😯
– Auzi, dragă, bărbaţii ăştia stau prost de tot cu logica.
– Ăăăăă…. da?
– Păi da, a trebuit să-i explic de trei ori poliţistului că ieri eram în altă rochie.
– Aha. Şi ce treabă avea el cu rochia ta?
– Dragă, păi la rochia aia albă nu trebuie sandale albe, ha?
– Da, ai dreptate, sandale albe.
– Ei, vezi, de-aia mi-am uitat permisul în altă poşetă, dar prostul n-a priceput imediat. 😆
Fetelor, lăsaţi psiholoagele în pace. Şi ele sunt tot femei. 😛
Eu duc lipsa de pantofi preferati. Acum niste ani aveam unii, dar intre timp, s-au stricat, i-am aruncat.
Ultima mea pereche de ceva de genul sunt niste ghetute rosii din piele intoarsa, dar s-au rupt si alea si am ramas cu ele in vitrina, ca nu ma indur sa le arunc…
@ matrix
Da, e aceeasi sora (am numai una). Si BE mare de tipar: si eu stiu unde e unitatea de la Lipova ca am stat acolo 5 zile (am zis asta). Nu mai tin minte ce numar avea, stiu ca era enervanta. Aveam insa un locotenent de treaba (Dobrescu il chema daca nu ma insel).
am avut o pereche de pantopfiori visinii de lac. ce faini erau!
tot la pantofiori am ramas sia cum,ca am ramas la 33 la picior. traiesc pe picior mic,de!
Asta e si povestea pantofilor mei… in exact aceeasi ordine :):):)! Impactul a fost, probabil diferit- pe cizmele albastre de cauciuc le-am urat atat de tare incat mi-au luat 25 de ani sa imi iau altele ( dupa ce am esuat, imbracata in pantaloni albi si cu sandale asortate) pe o pajiste plouata in prealabil si vizitata de niste vaci). Pe cei gri cu toc grosut- compromisul acceptat de ai mei i-am pastrat pana am terminat facultatea- si au servit ca unitate de masura pentru nenumaratele perechi de pantofi cu toc din ce in ce mai inalt care le-au urmat. Imi aduc aminte de una, bleumarin, cu toc de 12 cm – cui, si cu jumatate de numar mai mica- pe care o purtam in clasa a 12-a. Cum in sufletul meu inca se ducea batalia cu copilaria, tin minte cum am jucat o partida de baschet incaltata asa… am supravetuit si eu, si pantofii!
Voi femeile sunteti innebunite dupa pantofi. Cam tot atati bani dati pe pantofi cat noi pe ghete de fotbal.