IKEA face mișto
IKEA face mișto, dar nu-mi dau seama dacă de noi sau de ea însăși. Iată replica lor la problema căruciorului care, în mai puțin de un an, a pierdut 25% din greutate, dar a câștigat aproape 70% la preț.
Produsul putea fi achiziţionat cu 180 lei în august 2012. După 9 luni, este disponibil în catalogul IKEA cu 299 lei, timp în care, în Suedia și Marea Britanie, țări cu o putere de cumpărare incomparabil mai mare decât România, prețurile sunt de 399 de coroane (201 lei) și 35 de lire (175 lei).
Iată explicațiile IKEA către site-ul imopedia.ro, care a pus față-n față toate aceste prețuri:
“În cazul căruciorului BEKVAM, preţul ar fi trebuit să se dubleze anul trecut (să ajungă la 398 lei), din cauza creşterii costurilor de producţie şi de transport. Tehnicienii IKEA au găsit împreună cu furnizorul soluţia de a folosi mai puţină materie primă. Asta a însemnat o creştere mai mică a preţului: de 70%, în loc de 100%. De atunci, preţul căruciorului BEKVAM este de 299 lei.” (Daniela Stoican, PR manager IKEA)
După care reprezentanta IKEA mai dă și niște citate din catalogul companiei, așa, ca o glumă bună: “Preţurile mici sunt piatra de temelie a companiei IKEA şi ne mândrim cu asta. Pe site-ul nostru, prima frază care prezintă conceptul IKEA este următoarea: Oricine poate face produse de calitate la preţuri mari sau produse de proastă calitate la preţuri mici. Dar, pentru a crea produse de calitate la preţuri mici, trebuie să foloseşti metode inovative şi eficiente din punct de vedere al costurilor.”
Fabulos, nu? Nici nu știi dacă să râzi sau să plângi. Eu aș înlocui, în catalogul ăla, sintagma “prețurile mici” cu “prețurile mici, dar mai mari cu 50% decât în Suedia și cu 70% decât în Marea Britanie”. Unde ori nu au crescut costurile de producție și transport, ori nu nu vrea nimeni să facă mișto de clienți.
Dar căruciorul BEKVAM nu este singurul care s-a schimbat atât ca preț, cât și în privința calității. Citez de pe imopedia.ro:
Cum răspund oficialii IKEA reclamațiilor vizavi de calitate: “Standardele de stabilitate, rezistenţă şi durabilitate pentru corpurile de bucătărie, precum şi cele pentru corpurile cu rotile sunt în continuare îndeplinite. În cazul de faţă, este vorba despre standardele europene E9N 12521:2009, EN 14749, EN 14730. Nu am făcut în niciun fel rabat la calitatea şi funcţionalitatea produsului”.
Iar nu știu dacă să plâng sau să râd. Și încă nu am reușit să mă prind de cine face mișto IKEA România. De noi sau de ea însăși? 🙄





hmmm … pretul nu se pune doar in functie de puterea de cumparare a gusterilor ci in functie de volumele vandute (mai ales la marfa tip ikea unde costa mai nimic sa produci si logistica si administrarea se vad destul de serios in pret) … mie nu mi se pare ca e asa ciudat sa fie mai ieftin in UK sau Suedia
Ha. In Franta si Germania se fura la alimente in draci! Sunt anchete zi de zi! Adica la f multe produse!!!
teoria mea e ca IKEA are o politica de preturi cel putin dubioasa. locuiesc in germania si acum cateva luni am vrut sa-mi cumpar un suport de haine, pe numele lui Portis. stiam din Romania ca nu e foarte scump, imi placea cum arata, ce mai, era perfect . . . mare mi-a fost surpriza cand produsul disponibil la IKEA Ro cu 99 de roni se vindea la IKEA De cu 49 de euro. costa aproape cat un dulap, si nu voiam sa-mi cumpar dulap, so m-am orientat catre un produs mai ieftin din aceeasi categorie. sure, veti spune poate ca raportat la puterea de cumparare din tara respectiva 49 de euro e echivalent cu 99 ron, dar nu e chiar asa, cand la majoritatea produselor preturile sunt relativ comparabile . . .
ce nu pot sa inteleg e ca dece toate preturile trebue sa se termine cu cifra 9 ?
da un mail la the practice, ca ei se ocupa de asta, sa iti dea un raspuns si mai simandicos
Aici in Elvetia e 60 CHF, adica vreo 210 lei. In conditiile in care locuiesc intr-una din cele mai scumpe tari din lume, nu pot sa nu ma minunez de pretul din RO…pfffff… 😯
Nu ese nici de ras, nici de plans. Este o bataie de joc de care trebuie sa luam act si sa actionam in conaecinta. In ciuda aparentelor, IKEA este un magazin scump, tot asa cum mcdo este un restaurant scump. Ikea ofera pulbere de lemn compactata la preturi aberante pentru o asemenea materie prima, iar mcdo vinde resturi de carne cu multe adaosuri chimice pe post de chiftele. Insa cei care cumpara vad doar pretul, nu si ce li se pune intre cele doua jumatati de chifla…
@ Bianca: in Romania sunt si unele dintre cele mai mari comisioane asociate tranzactiilor cu ajutorul cardului la nivel de UE. De ce? Pentru ca se poate.
Cumva, suntem mai “elastici” decat altii.
Avem peste 40 de banci in sistem si totusi asta nu se simte cand vine vorba despre o concurenta care sa le determine sa vina jos cu preturile.
De-asemenea, avem haine mai scumpe si mai proaste decat afara. Asta desi, uneori, producem respectivele haine aici.
Eu nu inteleg de ce intr-o tara acelasi produs este mai scump decat in alta tara?! Aidka, ei nu fac rabat de la calitate,deci nu poti sa dai vina pe diferenta de calitate…atunci care e explicatia…
De ce o plasma Samsung de 101″ in Germania e 1000 euro si la noi 2500 lei…?
Ma doare capul cand vad cum discuta oameni care se dau culti dar nu au habar de logistica.
Doar ca exemplu fraierilor.
Mobila de IKEA care se vinde in München este mai scumpa decat aceeasi mobila care se vinde in Hamburg.
De ce oare desteptilor????????????????
🙂
Simona, nu te supara pe mine, dar nu le mai cumpara produsele.
Uite, eu mi-am facut un dulap pentru hol de 1 m latime, adancime cat cea mai mare cutie de bocanci a lui barbata-miu, inaltime cat era tocul usii, sa dea bine, pozotionat si masurat atat cat mi-a trebuit, din acelasi PAL ca si dulapurile ikea si cu cant abs, si cu nr de polite cate imi trebuie, si cu maner de care am vrut eu.
Stii cat m-a costat? Asamblat frumos si sters de catre domnul Eugen? 500 ron nenica. Si am exact cat e spatiul ala inutil pe hol, cu manere frumos sa trag umerasele cu hainele de iarna sus, si spatiu perfect pentru cutiile de pantofi jos, Are un m latime, cam 2 inaltime si cat e cutia de pantofi, adancime.
Si sunt aceleasi materiale, culoare pe care am vrut-o eu, nevoile mele frumos facute dupa cum imi trebuiau mie.
Uite, cam ca asta, dar mai inalt si mai putin lat, insa cu usa de sus pana jos, ca asa mi-a trebuit!
Mai calmati-va cu IKEA asta ca zau ca produsele lor bune sunt super scumpe, si cele ieftine, doar 10% sunt cu adevarat bune. In rest, sunt porcarii. Am fost in viata mea de 3 ori la Ikea, de fiecare data ziceai ca se dau toate gratis, asa de multa lume era! Ce aveti fratilor???
Eu de la ei mai cumpar cate o stropitoare de flori, cate o palnie, cate o cutie de servetele… ca la mobilier si altele sunt FOARTE FOARTE SCUMPI si NASPA!!
Cine vrea nr lui Eugen sa-si faca mobila pe comanda ieftina si buna, sa imi spuneti si vi-l dau.
To ormy :pret psiholocic ca nu dai 4 lire ci doar 3,99 😀 😀
To:Lupulica Cantemir: :Poate ca plasma aia din Romania ii facut pe vapor de chinezi… 🙄 🙄
To:Lupulica Cantemir :cum nu inteleg eu :ca mancarea-i cea mai scumpa in Romania????? 😥 😥 😥
Produse din lemn, explicatii din lemn.
LUPULICA draga. Ia un glob pamantesc in mana , vezi unde se afla Romania si atunci poate vei intelege de ce produsele care vin din japonia corea ,china ,etc sant mai ieftine in romania decat in nordul europei , si invers de ce produsele care vin din nord sant in romania mai scumpe decat in restul europei. P.S.Produsele (in mare majoritate)vin in containere ,,,pe mare. 😉
Explicatia o fi tona de impozite, spagi, articole furate din magazin…Pretul reflecta si chestiile astea. Banuiesc ca le-a lungul ultimilor ani nu numai preturile Ikea au crescut consistent, incepand de la tva majorat, impozite, leu mai slab etc. Personal consider ca produsele Ikea sunt mult prea scumpe pentru calitatea lor si pentru cat ne permitem noi….
Clar ca mancarea e scumpa in romania.
noi cumparam in germania produse romanesti la pret de nimica , iar voi cumparati produse EU la preturi meseriase .oare cine e de vina??????????????. gasiti vinovatii si nu ar fi rau daca i- ati impusca. Asta doar in mare spus. Daca intram in detaliu e si mai nasol. 🙁
Cu alte cuvinte: Povestea pulei in varianta IKEA.
Inca un comentariu si am terminat.
Yes we can …….FUCK THE SYSTEM. 😆
Băi, eu nu vă înțeleg… Vi s-a răspuns clar că IKEA a făcut efortul de a modifica procesul de producție pentru a oferi un produs care să vă fie cît mai accesibil posibil și tot nemulțumiți sînteți. Nu meritați mă s-aveți IKEA în jegul vostru de țară.
Doamna directoare ori n-a facut matematica ori crede ca n-a facut nimeni matematica.
Deci ai 100% cantitate de produs si decizi ca vrei sa scumpesti 100%. Ti-e frica totusi ca iese prea scump si nu-l mai cumpara nimeni. Si atunci ce faci? Scazi 30% din materie prima, si scumpesti mai putin. Dar cat? Raspunul era dat usor cu regula de 3 simpla: 70% :)) Ceea ce inseamna ca produsul s-a scumpit tot cu 100% dar noi cumparam mai putin carucior decat cumparam acum 1 an.
Mai simplu, daca anul trecut vindeai 4 mere la pachet cu 2 lei si anul asta vrei sa vinzi 4 mere cu 4 lei, atunci cand vinzi doar 3 mere in pachet si ceri 3 lei nu inseamna ca le-ai scumpit mai putin. Ca pretul/mar e identic. Ori exact asta a facut IKEA. A adaugat 70% la pret si de restul de 30% a scazut in cantitate. Deci pretul tot s-a dublat. Noroc cu tehnicienii de la IKEA!
Dom’le, eu am asa, o intrebare simpla: astia sint cretini sau se fac? Ca daca doar se fac, o fac foarte bine. Oricum, tupeul si “logica” explicatie m-au terminat!
IKEA are traditie in lemn: mobila de lemn, capete de lemn, logica de lemn. Acum fac treptat trecerea la rumegus.
Na, pina la urma cretin e ala care da banii, nu ala care cere.
Cocalarismul costă, dragii mei.
Hai să ne îmbrăcăm numai cu haine de la firma X, să ne încălţăm cu Y, să ne luăm mobila de la Z.
Ete povestea lui Creangă, ca să mă iesprim civilizat. 😯
Ia ascultă colea, doamna Simona. Vrei să nu-ţi mai citesc blogul?
Adicătălea am văzut poza aia tare, în tricou roşu, iar sub ea ce văd eu?
Sfaturi de la “amicii“ mei, enelu`. Ete povestea lu` Creangă, na!
Au uitat să pună un sfat: dormiţi liniştiţi, noi veghem la economia voastră! Din când în când (cam des) vă mai oprim curentul.
În ceea ce priveşte baia, nu sunt complet de acord. Eu consum la duş mai mult decât la o baie în cadă. De-aia prefer baia cu câte doi în cadă; cel mai bine e cu una mai mititică, să încăpem amândoi. 😯 🙄
Plus că asta, la mine, e problema lu` radetu`. Aşteptăm sfaturi şi de la radetu`. Amin.
Hai, măi, că sînteţi răi. Au ieftinit încălţătoarele alea. A, şi lanternele roşii.
Nu cred ca pe viitor sa fac vreo achizitie din IKEA 😀
Este aberant sa te plangi ca o companie privata cum e Ikea a marit niste preturi – este fix treaba ei asta.
Treaba noastra e sa evaluam raportul calitate pret pt noi si sa cumparam sau nu rahaturile alea pe care le vand ei.
Nu sa-i intrebam de ce e scaunul mai slab si mai scump, ca la asta stim deja raspunsul: pentru ca se poate! adica romanul e prost si cumpara toate cacaturile cu iz occidental … cu cat sunt mai scumpe cu atat sunt mai cautate!
pariu ca daca Zara de exemplu ar avea si la noi acelrasi preturi ca in afara, ar vinde mai putin? pt ca s-ar pozitiona drept ceea ce este afara, adica magazin pt mase. pe cand aici e aproape lux diar pt ca e scump.
Cred că v-aţi prins căcomentariul de aseară (al doilea) era de la categoria “offtopic“.
Dacă nu, uitaţi-vă în colţul din dreapta sus. Acum coborâţi mai jos, aşa… mă!
N-o să vedeţi nimic deosebit, doar aia cu enelu`. 😯
@ Liviu: ce să vă fac, dacă sunteţi tineri şi n-aţi auzit de APACA??? 😆
Cat de mult poti sa iubesc un magazin, adica IKEA, incat sa port discutii despre cum trebuie sa ei micsoreze, egalizeze preturile pentru ca eu nu vreau sa iau din alta parte ? Ma intreb cateodata : da , sunt destepti, dar sunt oare chiar singurii destepti in mobilier si accesorii ? Iarasi se repeta povestea ccu corporatia care invinge ? 😥
Draguta, stii ce le ofereau conquistadorii amerindienilor in schimbul aurului? Margele de sticla. OK, acum intelegi cum suntem vazuti noi de marii investitori din Occident (sau, ma rog, din nord in cazul IKEA)? Crezi ca aceiasi conquistadori si-ar fi permis sa ofere margele de sticla in schimbul aurului la Madrid in sec. XVI? Acum intelegi si explicatia preturilor din Suedia si Marea Britanie. Culmea e insa ca deciziile de pret nu le iau strainii, ci sefii filialelor (sau ai departamentelor acestor filiale) din Romania care sunt, in majoritate, romani. Dar se comporta cu papuasii de consumatori ca vechii conquistadori cu amerindienii odinioara.
Una din ratiunile pentru care acelasi produs este mai scump pe o piata decit pe alta este dimensiunea pietei. Produsele in SUA sint constant mai ieftine decit in Canada fiindca in SUA sint de 10 ori mai multi cumparatori. Deci se poate stabili (teoretic) un profit per produs de 10 ori mai mic in SUA decit in Canada. In plus, cheltuielile de productie, transport, etc sint mai mici per produs cind productia este sensibil mai mare. In concluzie, pe o piata mai mare ai posibilitati sa scazi pretul si in acelasi timp sa faci mai mult profit!
|Acestea fiind zise, nimic nu justifica actiunile IKEA Romania.
În concluzie: au băgat chiftele?
Sau asta a fost “chifteaua“ supremă??? 😆
Ikea cere bani, iar noi.. ii dam
@orny De ce se termina preturile in .99
Simplu. In America secolului XIX era o vinzoleala imensa, populatia se misca de colo-colo in draci. Cam acelasi lucru se intimpla si cu vinzatorii, Angajai pe unul astazi si peste citeva saptamini pleca si trebuia sa angajezi pe altul. In conditiile astea patronii de magazin nu prea aveau incredere in ei si nu prea ii lasau sa umble cu bani asa ca patronii stateau cit mai mult la casa de marcat, ei, rudele lor sau oamenii de incredere. Dar citeodata trebuiau sa mai lase si pe cineva mai putin cunoscut. Atunci au inventat casa cu clopotel, de cite ori se deschidea sertarul suna un clopotel si patronul se uita sa vada ce se intimpla. Da, dar sertarul trebuie neaparat deschis doar daca vanzatorul trebuie sa dea rest. Si cum pe vremea aia 1 cent era importatat toti cumparatorii isi cereau restul, patronul auzea clopotelul si uite asa vinzatorilor le era mai greu sa bage banii in buzunar…
In ceea ce priveate preturile practicate de IKEA… pentru ca se poate. Noi uitam ca IKEA este pentru mobila cam ce este McDonalds pentru mancare: stii ce capeti, oriunde in lume, dar asta nu inseamna ca e ieftin sau de calitate. Inseamna doar ca sunt suficient de multi cei care dau pretul cerut.
da… explicatiile astora de la ikea mi se par incredibile… o sa urmez exemplul lui @George 😉 e cel mai bun raspuns la niste explicatii penibile
Pai la noi cine-si cumpara mobila de la ei se lauda, ori in alte tari Ikea e pentru clasa low 😀 Nu ma mira situatia asta, desi oricum in general au preturi bunicele la mobila si unele sisteme de mobilier sunt chiar inovatoare.
Am cumparat o masuta, a ramas fara picioare, am zis “s-a intamplat” am cumparat comode si sifoniere, s-au desprins placajele si rafturile. Nu vreau sa mai aud de firma asta. Nu cumparati nimic de la Ikea.