Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

O invitație pentru recitalul lui Evgeny Kissin

Dacă mi s-ar fi cerut să numesc doar un singur spectacol din cadrul Festivalului George Enescu la care aș vrea să merg, aș fi ales recitalul lui Evgeny Kissin.

Evgeny Kissin e un tânăr pianist rus de geniu, stabilit între timp în Anglia. S-a născut în 1971 la Moscova, într-o familie de intelectuali evrei (mama – profesoară de pian, tatăl – inginer). La vârsta de 11 luni, adică în perioada în care de-abia învăța să meargă, putea deja să fredoneze o piesă de Bach, pe care obișnuia sora lui să o cânte la pian. La 6 ani și-a început studiile la Gnessin, Academia de Muzică pentru copii minune. La 10 ani, debuta cu Orchestra Simfonică Ulianovsk, iar la 11 dădea primul său recital de pian la Moscova. Apoi, începea să evolueze pe scene internaționale, ajungând, în 1988, să interpreteze Concertul nr.1 pentru pian de Ceaikovski, cu Herbert von Karajan, la Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Berlin. În septembrie 1990, cânta cu Filarmonica din New York, dirijată de Zubin Mehta, iar în 1997 a deschis seria The Henry Wood Promenade Concerts presented by the BBC cu un recital de pian solo. A cântat cu toate marile orchestre ale lumii și cei mai mari dirijori, iar, uneori, dă și recitaluri de poezie idiș și rusă.

Iată-l interpretând Sonata lunii a lui Beethoven:

De ce v-am vorbit despre Evgeny Kissin? Pentru că am, pentru voi, o invitație dublă la recitalul pe care îl va da luni, 23 septembrie, la ora 17, la Ateneul Român. Invitația vine de la Rompetrol, unul dintre partenerii și organizatorii evenimentului, și o să fie nevoie să luptați un pic pentru ea, pentru că trebuie să selectez cumva câștigătorul. O să vă rog, așadar, să evocați, pe scurt, biografia unui artist de geniu, din orice domeniu, la liberă alegere. Cel mai bine scris comentariu îi va aduce autorului mult visata invitație. Câștigătorul va fi anunțat joi, 12 septembrie, printr-un update al acestei postări. Baftă! 😉

UPDATE: Ați scris frumos tare. Iar mi-a fost greu. Dar, na, am ales, că n-aveam încotro. Câștigătoarea invitației duble la recitalul Evgeny Kissin (pentru luni, 23 septembrie, ora 17, la Ateneul Român) este Sabina.

Mai am însă o surpriză. O invitație dublă la concertul Rundfunk – Sinfonieorchester Berlin (pentru luni, 16 septembrie, ora 18, la Sala Palatului). I-o dăruiesc Sofiei.

Sabina și Sofia sunt rugate să îmi trimită REPEDE pe simona@simonatache.ro numerele lor de telefon, ca să le pun în legătură cu reprezentanții Rompetrol, care le vor înmâna biletele. Să vă bucurați de concerte și să vă simțiți bine!

Îmi pare rău că n-am avut mai multe bilete, să fi făcut fericiți mai mulți oameni. Poate data viitoare!

42 comentarii

  1. îmi las şi eu sacoşa la coadă, o să scriu deseara când ajung acasă de la job.
    despre daniel barenboim, preferatul meu all time.

  2. Simonoo, fatoo, maidanezii asti te-au zapacit de cap, ti-ai pierdut simtu realitatii. Pai de pian ne arde noua acum, nu ai aflat ca-i razboi, razboi in toata regula, au venit ungurii, trbe batuti, batuti in gura ca pa coasa.

    Hai Romania!

  3. Am sa va scriu despre un mare artist ce m-a impresionat pe mine in anii de liceu – este vorba de celebrul violonist Ion Voicu.
    Ion Voicu s-a născut pe 8 octombrie 1923 la București, într-o familie de muzicieni de etnie roma: bunicul său, Nicolae Voicu, fusese violoncelist, iar tatăl său, Ștefan Voicu, a cântat la vioară și contrabas.
    Pe la vârsta de 4-5 ani, Domnia Sa a primit de Pasti o vioara, lucru pe care si-l dorea de foarte mult timp, iar până seara deja reprodusese toate melodiile pe care le cunoștea.
    Impresionată de talentul lui, dar mai ales văzându-i perspectivele de bun muzician, mama lui Ion Voicu i-a luat profesor de vioară un student de la Conservator. La șase ani, Ion Voicu a început studiul viorii.
    Printre cei care l-au inițiat pe Ion Voicu în studiul viorii s-au aflat Garabet Avakian și Vasile Filip, pentru ca la 14 ani să dea examenul de admitere la “Academia Regală de Muzică”, unde a intrat direct în anul V. Aici, cursurile ar fi durat 7 ani, insa Ion Voicu le-a finalizat in 3 ani.
    Primul său loc de munca a fost cel de violonist în Orchestra Națională Radio, dirijată de celebrul dirijor olandez Willem Mengelberg.
    În anul 1946, Yehudi Menuhin a organizat la București un concurs muzical, iar Ion Voicu a obținut primul loc.
    Din 1954, Ion Voicu a studiat la Conservatorul Ceaikovski cu violoniști celebri ca George Enescu și David Oistrakh.
    În cei 50 de ani de carieră, Ion Voicu a susținut sute de concerte în întrega lume: la Paris, New York, Londra, Roma, Viena, Tokyo sau Berlin.
    Pentru merite deosebite, Statul român i-a dat maestrului în folosință o vioară „Stradivarius”, fabricată în 1702, care a aparținut lui Joseph Joachim. Ion Voicu a fost primul violonist român care a cântat la o vioară Stradivarius.
    Ion Voicu a fost directorul Filarmonicii “George Enescu” din București timp de zece ani. A contribuit la crearea “Orchestrei de Cameră” în 1969 cunoscută în întreaga Europă și prezentă la cele mai importante festivaluri muzicale internaționale. Aceasta este în prezent condusă de fiul său, Mădălin Voicu.

  4. ai merge pe dracu
    n-ai văzut (sau n-ai dat banii) pe un concert de muzică clasică în viața ta-să fim serioși
    aștept

  5. Tatal i-a intuit talentul, banii castigati de micul artist in urma concertelor sustinute erau pierduti la jocurile de noroc tot de tata, care il exploata si-si varsa amarul pe bietul copil. Talentul extraordinar i-a maniat si speriat pe cei care alergau dupa faima si nu voiau ca geniul copilului sa fie descoperit, umbrindu-i pe ei. Acestia au raspandit zvonul ca artistul era diavolul, lipeau afise care anuntau amanarea concertelor lui, mituiau redactorii ziarelor sa anunte moartea lui; a ajuns sa fie tratat de medici care, in loc sa ii redea sanatatea, il otraveau putin cate putin. In ciuda piedicilor inimaginabile, muzica lui era naucitoare. Nedorind sa cante in biserici, si-a atras ura preotilor, care au contribuit la destramarea vietii geniului; la moartea lui, niciun preot nu a vrut sa oficieze funerariile si au interzis inmormantarea acestuia pe meleaguri italiene. Dupa aproape sase decenii de la moarte, fiul geniului a razbit, gasindu-i tatalui un loc de veci. Pe scurt, despre DEFAIMAREA LUI PAGANINI.

  6. @john: din momentul ăsta ești în moderare pentru nesimțire. data viitoare când o să vii să mai faci caca offtopic, ai direct block.

    @all: îmi cer scuze că cineva a simțit o atât de mare nevoie de atenție, să revenim la oile noastre

  7. chiar vrei sa ma faci sa te invidiez ca tu esti in Bucuresti, si eu nu?
    Anii trecuti am fo la festival. Numai amintiri frumoase am.

  8. In blocu cu multe etaje se auzea de undeva, uneori, un pian. Pustiu, sa fi avut fro trei ani, cret cu cirlionti, vorba aia, cretule, ma-ta-i acasa, cind trecea prin dreptu usii, de unde se auzeau sunetele, raminea inmarmurit. Ma-sa tragea de el, hai ma acas ca am de facut ciorba, ca vine tac-tu de la munca. Pustiu cu greu se misca, ii facea doar semn cu degetu peste buze sa taca. Cindva a avut curaj sa bata la usa fermecata, deschide o muiere, sau ma rog o doamna putem sa-i zicem, nu stia prea bine ce sa spuna, Tanti, tu cinti la pian. Da! Mai cinti? Da. Cinta si pt. mine. Duamna se aseza si puse de niste armonii. Pustiu se ghemui sub pianu cu coada si era ca-n transa. Duamna intrerupse cintatu sa vada ce-i cu el. Cinta, te rog io, mai cinta! Intr-un tirziu pusti indrazni sa se uite la clape, ma-nebunesc dupa sunetu asta, si apasa pa una din clape, ii curgeau lacrimi limpezi.
    Si veni tot mai des la duamna, incepu si el sa apase, chiar sa cinte, terminase, deja in citeva luni, pa Cernovodeanu. Duamna mai inchidea ochii cind mama mai uita sa plateasca. Pustiu cinta si cinta, nu se juca, nu iese cu copii, nu face decit sa cinte, sa cinte, sa exerseze. Pustiu ajunge pa scene, chiar la Ateneu mic, chiar si la TV. Un mare talent, un mare viitor. Trec anii, adolescent, reuseste citeva concerte si prin strainataturi, succes. E momentu sa rupa pisica. Se duce la concursu Rubinstein, sperantele erau enorme, un cistigator al acesui concurs e om facut pe viata. Nu ia nimic, iese din primu tur, jale, mare jale. Intre timp ii mai cad si din cirlionti, nu mai e ingeru acela dulce, e barbat in toata firea, nu stie sa faca nimic decit sa cinte, cinta da nu prea mai vrea nimeni sa-l asculte.
    Ce face acum, habar n-am, face ce fac sutele, poate miile de chinuiti ai soartei care si-au sacrificat copilaria si nu au reusit sa rupa pisica.
    Uneori talentu poate fi o pedeapsa.

  9. Boris Vian – un copil rebel al literaturii franceze
    Un scriitor inovativ, din punctul meu de vedere un maestru al absurdului si al metaforelor.
    A sustinut intotdeauna ca nu va apuca varsta de 40 de ani. Un om slab, bolnav toata viata. Moartea lui este s-ar fi incadrat perfect in povestirile sau romanele lui; moare la premiera filmului facut dupa romanul sau ‘Voi scuipa pe mormintele voaste”. Se prabuseste in urma unui infarct chiar in timp ce ii injura pe creatorii filmului care i-au distrus romanul. Totul se intampla la varsta de 39 de ani

  10. in cazu in care cistig premiu, si ar fi normal avind in vedere calitatea textului atit emotionala cit si informativa, deoarece nu pot veni la Bucuresti, desi mi-ar face mare bucurie, voi ceda biletele lui Nike, sau daca ia le refuza voi alege doi maidanezi cu ureche muzicala.

  11. ţigane, vezi că io sunt prima la coadă. şi am şi ureche muzicală 😉

  12. stati asa ca vin si io cu textu mintenas;-) nu va bucurati :-)))

  13. Am sa povestesc despre profesorul meu drag, un geniu al compozitiei romanesti si mondiale, Tiberiu Olah.
    Fac parte din ultima generatie care l-a avut ca reper.
    Pe scurt, Tiberiu Olah s-a nascut in 1928, a studiat la Cluj, si apoi la Moscova, deoarece i-au fost refuzate bursele in occident. Acolo i-a avut drept colegi pe dirijorul Rojdesvenski, pe compozitoarea Sofia Gubaidulina…si a reusit sa capete feedback pozitiv de la insusi marele Prokofiev.
    Pentru cei care nu stiu, Olah a fost profesor la Conservator pana la moartea sa, in 2002, a compus lucrari simfonice (simfonia a 3-a e un MUST!!), lucrari camerale, solo, muzica de film si a indrumat cu multa subtilitate generatii intregi de muzicieni.

    am sa povestesc insa si putin din relatia mea cu el.
    La 8 ani am fost la primul meu concert la Ateneu , iar prima lucrare auzita de mine “in direct” a fost suita din muzica la filmul Mihai Viteazu. In acel moment am stiut ca Tiberiu Olah nu va ramane doar o simpla amintire din copilarie, l-am legat indisolubil de conceptul de muzica, asa sincer si din toata inima cum numai la 8 ani o poti face.
    10 ani mai tarziu l-am intalnit. Mai intai in sala 71, unde mi-a verificat compozitiile si m-a conformat ca, da, e bine sa merg pe acest drum, si apoi , tot la Ateneu, intr-un festival Enescu. Avea bilet la absolut tot, era unul dintre putinii compozitori contemporani care nu renuntase la a asculta muzica trecutlui. Impartaseam cu el o imensa pasiune pentru Schubert….nu intamplator si recitalul lui Kissin incepe cu o sonata de Schubert.
    In 1998 am stat la recitalul lui Radu Lupu langa loja lui. ma simteam formidabil: stateam lnag un zeu si ascultam un zeu. Si comentam impreuna cu un zeu pe alt zeu, in apuza. M-a cucerit instant si mi-am dat seama ca el va fi pentru mine reperul , sistemul de referinta. Inca mai este. Tot ceea ce scriu sta sub semnul zambetului sau fin, abia perceptibil, dar totodata ingrozitor de ironic . Recunosc, la inceput mi-a fost frica de el. Mi se parea ca stau de vorba cu Bach, sau hai sa-i fac dreptate, cu Beethoven, pe care-l adora. De ceilalti “grei” din facultate nu mi-a fost nicio secunda frica. Doar de el, cel care ura sa i se spuna maestre. In consecinta, n-am spus la nimeni “maestre”. Nu mi-a venit niciodata la indemana acest cuvant, iar Tibi Olah m-a eliberat de povara lui 🙂 A trecut cam jumatate de an pana cand frica s-a risipit si au ramas doar respectul si dragostea .
    Nu stiu cat am reusit sa invat de la el, in termeni stiintifici. Olah nu putea fi cuprins , iar spre final noua ne venea din ce in ce mai greu sa tinem pasul cu el. Eram prea tineri si prea necopti sa putem intelege omul Tiberiu Olah. Insa cu totii il iubeam si inca il mai iubim. Cred ca e mai important decat transformarea lui Do in Mi 🙂 (desi ne mandrim ca stim cum se castiga diezii in sonata Waldstein)
    Moartea lui m-a luat complet pe nepregatite. Sofia se nascuse abia de 3 saptamani si as fi avut nevoie de toate certitudinile posibile ca sa pot face fata provocarilor rolului de mama imbinat cu cerintele anului universitar terminal. M-am intristat degeaba ca n-am fost sunata de colegi – de fapt au vrut sa ma menajeze, nu stiau ca eu aflasem vestea de la televizor. Atunci mi-am dat seama ca viata mea se imparte in doua perioade delimitate in timp de doua evenimente-reper simultane:
    Viata dinainte de copii – cu Olah si viata dupa copii – fara Olah .
    Am fost norocoasa sa se intample asa, nu mi-am putut permite sa ratacesc in cautarea unui nou model (si nici n-ar fi fost posibil), ci luptandu-ma cu realitatea am adancit in mine influenta profesorului meu drag. Ma rog in fiecare seara doar sa o pot onora, in muzica si in viata.
    A merge la recitalul lui Kissin, pe care il simpatiza foarte mult, ar fi pentru mine un omagiu ce ar fi trebuit sa ramane nespus, stiut doar de mine si de el, cel care il iubea pe Schubert si care ni-l explica fantastic pe Skriabin.

  14. bleahh, Sabino, slaba poveste, slaba, n-ai actiune, n-ai verb, nimic, n-ai epitete si comparatii, te-am batut cu stinga.

  15. :)epitete si comparatii sunt clasa a 6-a! :))

  16. Sabinooo, daca vrei sa stii io chiar am dat mina cu Radu Lupu si chiar am vorbit cu iel. Sic!

  17. atunci lasa si tinerima compozitoare sa faca acelasi lucru si cu Kissin :))
    nu ti-i insir pe toti cu care am lucrat si vorbit, ca nu asta era scopul si cerinta, sa pun poza cu nikolaus harnoncourt? :)))

  18. Simona, despre ce geniu putem vorbi? Din orice domeniu, inteles sau neinteles, statutat sau nestatutat? Ce se puncteaza si ce se depuncteaza?

    Ca tare-mi vine sa fac un mic obol cultului personalitatii proprii, dar nu pe gratis. Invitatia asta ma tenteaza, iar daca n-o castig eu, pot ramane frumusel cu mana-ntinsa s-o preiau in caz de neprezentare, fiindca vietuiesc aproape de Ateneu, la doar o aruncatura de bagheta dirijorala.

  19. Sabinooo, io l-am cunoscut chiar pe Menuhin, inainte sa moara.
    Da tu l-ai cunoscut pe Hagi? Pai vezi?

  20. Saluatare !!! Am o invitatie la RUNDFUNK – SINFONIEORCHESTER BERLIN, 15 sept, 19.30. Din pacate nu voi fi in oras. o dau la jumatate de pret. pentru cei interesati ma puteti contacta pe e-mail.

    PS: simona,scuze. voi intelege daca nu vei apropba comentariul

  21. @Dan: adică ai primit o invitație și o vinzi? nasol

  22. @Irina T.: merge și cu neînțeleși și nestatutați

  23. no, neamtule, ai probabil avantajul varstei 😀 😀

  24. Foarte buna recomandarea ta ! Din pacate in Romania pentru multi e un adevarat chin sa asiste la un spectacol de acest gen. Traim in tara in care ”Mai du-te in dragostea mea” e hit 😀

  25. Giovanni Allevi-compozitor ,muzician,scriitor.Ciudat,cool,clasic si modern,simplu si inteligent.Un “converse “al muzicii.Provine dintr-o familie de muzicieni,reuseste sa invete sa cante la pian singur,gaseste muzica in supermarket si o transcrie pe o bucatica de hartie pe care o are la indemana.Apoi o transforma in magie.Lucrand la o firma de catering,intr-o seara urma sa serveasca la masa un mare compozitor italian.Ajutat de sefa sa reuseste sa-i plaseze cd-ul cu muzica saNu se intampla nimic.Reuseste incet,incet impreuna cu Giovannotti sa se facatot mai cunoscut.Sustine concerte in toata lumea,studiaza si se laureaza in muzica,filosofie.Chestii pe care le gasiti pe wiki.Iubit si contestat,traieste si astazi in Italia,castiga din muzica si din publicitate si e mandru ca pe cartea lui de identitate scrie in dreptul profesiei “compozitor”.

  26. Aaa… cea mai faina descriere a vietii de muzician”Mi-a telefonat Martin”(sau cum o fi tradusa in romana).I love you ,Vian,wherever you are!

  27. Neamtule, as fi vrut sa fii bunicul la mine in familie. http://www.youtube.com/watch?v=Y4QepFkJQ-s pianul e a lui Allevi

  28. Lixuca si mie mi-ar place sa fiu bunicu vostru ca la mine-n familie am viata grea. Fi-miu zice ca daca a mica sta doua zile cu mine ei trebuie sa se chinuie doua saptamini sa-i scoata alei mici din cap prostiile invatate cu mine.
    Nora-mea zice ca nu e normal ca o domnisoara sa se suie in copaci, lucru pe care io il permit sau chiar il incurajez. Nefasta zice ca nu-i educativ sa ne dam de-a dura pe deal, mai ales dupa ce a plouat si ne noroim ca porcii. De asemenea nu e sanatos sa manince fructe direct din pom fara sa le spele, nu e igienic sa se joace cu rime, melci s.a.m.d.

    Lista e f. lunga!

  29. muzica rock din anii 60 pana azi, cum o stim noi, nu ar fi fost posibila fara un geniu in adevaratul sens al cuvantuui, Jimi Hendrix. E adevarat, cam prin anii 1965-1966 existau deja trupe de blues rock: Cream, The Beatles, Rolling Stones sau Pink Floyd, insa niciuna nu canta mai mult decat blues sau un rock mai usor. Insa in 1967, la Monterey Pop Festival, si-a facut aparitia un artist nemaivazut, ce folosea chitara electrica intr-un mod cu totul neobisnuit, un inovator ce canta cu o rapiditate si exactitate extraordinara: Jimi Hendrix. Dupa un concert cu totul si cu totul special, in care artistul a cantat cu chitara pe la spate, printre picioare, i-a dat foc instrumentului, ascultatorii cat si ceilalti muzicieni au inceput sa se intrebe ce este cu acest chitarist sau, mai degraba, cu aceasta forta a naturii, asa cum l-a numit in gluma Jack Bruce, basistul trupei Cream si prietenul lui, Eric Clapton. A urmat o serie de concerte fascinante, din 1967 pana in 1968, iar in anul 1969, in august, a avut loc concertul Woodstock, incheiat de The Band of Gypsys, trupa lui jimi. Foarte multi oameni care au vazut concertul sau doar l-au ascultat afirma ca a fost unul din cele mai importante concerte din muzica rock vreodata, in special actul lui Hendrix. In acea zi de 18 august, muzica rock a fost schimbata pentru totdeauna datorita lui Hendrix. Atat de multi artisti au fost inspirati de acest geniu: Satriani, Vai, Van Halen, Vaughan sunt doar cativa. Din pacate, aceasta flacara vie a blues-ului s-a stins repede la varsta de 27 de ani, sufocat in somn de vinul baut la o petrecere de cateva ore inainte; insa, muzica acestui artist continua sa fie ascultata de foarte multi oameni si in ziua de azi, ceea ce fac cu placere si interes chiar eu insumi, de la 11 ani. (acum am 14), Horia

  30. mai sunt invitatii mai greu si pe la noi cu munca cu trezitul de dimineata acum am rasfoit si eu cateva pagini si vroiam sa intreb daca @ Dan mai este dispus sa cedeze invitatia sau sa o vanda

  31. Pianul mi-a adus mereu primavara in suflet chiar daca afara era ger. Si pianistul care mi-a incalzit mereu inima a fost Frederic Chopin, pianist nascut in prima zi a lunii martie 1810, in Polonia. Mama sa era poloneza, iar tatal sau era francez. De mic, demonstreaza o inteligenta iesita din comun ce ii permitea sa retina cu usurinta diferite informatii. La varsta de 7 ani, deja scrisese 2 piese. Insa era un copil modest. Se spune ca a fost intrebat la un concert ce ii place audientei, iar el a raspuns: “gulerul meu”. A avut profesori valorosi pe care ulterior i-a si intrecut. La varsta de 21 de ani pleaca la Paris, insa dragostea sa pentru tara natala, Polonia, este atat de mare incat ia cu el intr-o cutie de argint putin pamant polonez.
    In primii ani la Paris scrie primele sale balade si prima sa lucrare de études (studii). Tot in primii ani se imbolnaveste de tuberculoza, o boala cu care se va lupta toata viata.
    Chopin devine faimos in orasul iubirii si, desigur, femeile sunt mereu in preajma lui. A fost, insa, discret in ceea ce priveste viata sa intima. Unica sa relatie publica si de lunga durata este cu scriitoarea Georges Sand de care se desparte din cauza copiilor acesteia cu care avea nenumarate neintelegeri. Se spune ca Chopin ar fi afirmat ca “Oamenii de geniu nu trebuie sa aiba copii, caci acestia cu siguranta vor iesi nereusiti”.
    Moare in 1849 la varsta de 38 de ani, iar ultimele sale cuvinte au facut referire tot la Georges Sand, care nu a fost alaturi de el in ultimele clipe: “Mi-a promis ca o sa mor doar in bratele ei”.
    Este inmormantat impreuna cu acea cutie de argint pe care a pastrat-o toata viata si care continea pamant polonez.

  32. Se spune că atributul de geniu n-ar putea fi atribuit reprezentantelor sexului feminin. Există excepții în știință, dar marile doamne ale artei au fost de puține ori onorate cu acest titlu, deși au existat personalități de excepție care cred că au atins geniul. Una dintre ele este Jacqueline Mary du Pré, o strălucită și carismatică violoncelistă, care s-a născut la Oxford pe 26 ianuarie 1945. Talentul său incredibil s-a manifestat de la o vârstă fragedă, începând să cânte la violoncel după ce a auzit sunetul acestuia la radio când avea doar patru ani. La cinci ani Jackie a început să studieze London Cello School cu Alyson Dalrymple. La zece ani a câștigat premiul Suggia Gift, care a constat în lecții bisăptămânale cu William Pleeth. Pleeth a fost unul dintre oamenii apropiați artistei, mai apropiați decât propria ei familie. A debutat la Wigmore Hall la vârsta de 16 ani, cântând pe un Stradivarius ”Davidoff” din 1712. După debut, cariera sa a cunoscut o evoluție spectaculoasă. A participat la multe cursuri de măiestrie, inclusiv în Rusia cu marele violinist Mstislav Rostropovich, însă în scurt timp a început să simtă povara efortului de a-și etala talentul. A avut chiar intenția să renunțe la violoncel, însă s-a răzgândit gândindu-se la câte resurse financiare și umane erau antrenate la acel moment. Stilul său de interpretare a fost caracterizat de o tehnică impecabilă dublată de un amestec ciudat de eleganță și ferocitate, forță și romantism. A excelat într-o mare varietate stiluri muzicale, specializându-se pe sonate de Brahms și concerte de Haydn, Boccherini, Schumann, Dvorak și Saint-Saens. A avut o afinitate deosebită cu muzica engleză și are înregistrări memorabile din Delius și Elgar. În 1967 se căsătorește prin convertirea la iudaism cu pianistul Daniel Barenboim cu care a format un cuplu pe scenă și în viața privată, admirat pentru inteligența, șarmul și chimia fantastică. A cântat cu Borenhoim în Israel imediat după Războiul de 6 Zile, iar legăturile sale cu această țară vor rămâne foarte puternice. In 1969, la 24 de ani, Jackie a început să simtă o amorțeală în mâini și în picioare. Deși inițial medicii au considerat că sunt doar efecte ale stresului, în final Jackie a fost diagnosticată cu o maladie cumplită pentru un artist – scleroză în plăci, care afectează capacitatea motrică a persoanei. La vârsta de 26 de ani, când succesul său era imens, iar cariera sa era în continuă dezvoltare, i s-a spus că nu va mai putea cânta în scurt timp. Acel moment a intervenit în 1977. A predat și a susținut cursuri de măiestrie până la finalul vieții, însă mobilitatea nu i-a revenit niciodată. A murit acasă, cu soțul său alături, pe 19 octombrie 1987.

  33. Simona, cand e dead – line-ul? Maine pana la ce ora? 🙂

  34. Sunt permise corecturi dupa ce comment-ul a fost trimis? Am crezut ca deadline-un e in seara asta, iar textul l-am scris rapid.

  35. @Sofia: postează-l din nou, corectat…

  36. Nassim Nicholas Taleb nu este un artist. Jobul lui principal este de investment banker, adică face parte din acea categorie de matematicieni care nu fac matematică de dragul abstracțiunii, ci pentru (mulți, mulți) bani. Pe lângă asta, NNT mai este și filozof, eseist — în general, este unul dintre ultimii (după mine, chiar ultimul) cărturari în sensul clasic, fluent în greaca veche, cu un stil de exprimare care aduce pe alocuri cu Dimitrie Cantemir. Dintre cărțile sale, cel mai mare impact o are de departe ‘Lebăda neagră’ (cartea este, ca să citez situri-le de vânzări, ‘una dintre cele mai influente cărți de după al doilea război mondial’)
    http://librarie.carturesti.ro/lebada-neagra-impactul-foarte-putin-probabilului-247092
    Lebăda neagră analizează într-un mod foarte incisiv, dar și elegant, mecanismele pieței financiare, explicând cum anume sunt banii (ai noștrii, în general) făcuți pulbere de câte un eveniment extrem de improbabil, dar care, odată ce se întâmplă, are consecințe absolut imprevizibile, de obicei catastrofale (cunoscut și sub numele de criză financiară). Black swan este însă mai mult decât o carte despre bani. Are și un capitol absolut splendid de matematică pură — NNT a fost un prieten apropiat al lui Benoit Mandelbrot, creatorul fractalilor (chiar, de ce n-am scris despre Mandelbrot? too late :)), de la care a preluat câteva idei cu adevărat revoluționare, pe care le aruncă cu dezinvoltură prin labirinturile stocasticii.

    Dar să revenim la autor: NNT s-a născut la Beirut, într-o familie cu o poziție foarte bună în societate (bunicul său a fost ministru). Războiul îl găsește pe adolescentul Nassim ascuns în pivniță, devorând pe nerăsuflate biblioteca părinților/bunicilor săi. Mai târziu, emigrează la Paris, unde îl întâlnește pe Mandelbrot, de care îl va lega o prietenie de viață. De aici se mută în America, unde începe să lucreze ca trader și face o grămadă de bani. Dându-și seama cât de putred este sistemul (financiar), își dă demisia și începe să scrie cărți. De o inteligență feroce, NNT îi face praf (în scris, dar și în dispute verbale, unele se găsesc chiar pe youtube) pe foștii săi colegi de la banca de investiții, iar cărțile sale devin bestsell-uri. Există însă și texte mai puțin cunoscute, eseuri sensibilitate și tulburătoare, despre viață, oameni, și chiar despre vizita la București pe care a făcut-o acum câțiva ani (‘I felt like I was there in another life’).

    Nu mai știu exact ce studii și titluri are, și unde anume este employed în acest moment. Mi-am propus ca scriind acest text să nu arunc nici măcar un ochi pe wiki; pe de altă parte, în cărțile sale, NNT rememorează foarte des și cu pasiune episoade din viața să: biografia pe care am încercat să o încropesc este numai din ce am reușit să-mi amintesc din ele.

  37. @ Simona – OK. Mulțumesc

  38. Se spune că titlul de geniu n-ar putea fi acordat reprezentantelor sexului feminin. Există excepții în știință, însă marile doamne ale artei au fost de puține ori onorate cu acest titlu, deși au existat personalități de excepție care cred că au atins geniul. Una dintre ele este Jacqueline Mary du Pré, o strălucită și carismatică violoncelistă, care s-a născut la Oxford, în Anglia, pe 26 ianuarie 1945. Talentul său incredibil s-a manifestat de la o vârstă fragedă, începând să cânte la violoncel după ce a auzit sunetul acestuia la radio, când avea doar patru ani. La cinci ani Jacqueline sau Jackie, cum era alintată, a început să studieze la London Cello School cu Alyson Dalrymple. La zece ani a câștigat premiul Suggia Gift, care a constat în lecții bisăptămânale cu William Pleeth, care a șlefuit exemplar talentul nativ al lui Jacqueline. Pleeth a fost și unul dintre oamenii apropiați ai artistei, mai apropiat decât propria ei familie. Jackie a debutat la Wigmore Hall la vârsta de 16 ani, cântând pe un Stradivarius ”Davidoff” din 1712. După debut, cariera sa a cunoscut o evoluție spectaculoasă. A participat la multe cursuri de măiestrie, inclusiv în Rusia cu marele violoncelist Mstislav Rostropovich, însă în scurt timp a început să simtă povara efortului de a-și etala talentul. A avut chiar intenția să renunțe la violoncel, însă s-a răzgândit, ținând cont de câte resurse financiare și umane erau antrenate la acel moment în jurul ei. Stilul său de interpretare a fost caracterizat de o tehnică impecabilă, dublată de un amestec ciudat de eleganță și ferocitate, forță și romantism. A excelat într-o mare varietate de stiluri muzicale, specializându-se pe sonate de Brahms și concerte de Haydn, Boccherini, Schumann, Dvořák și Saint-Saëns. A avut o afinitate deosebită cu muzica engleză și are înregistrări de referință cu lucrări de Delius și Elgar. În 1967 se căsătorește prin convertirea la iudaism cu pianistul și dirijorul Daniel Barenboim. Cei doi au format un cuplu pe scenă și în viața privată, admirat pentru inteligența, șarmul și chimia fantastică care exista între ei. Jackie a cântat cu Borenhoim în Israel imediat după Războiul de 6 Zile, iar legăturile sale cu această țară vor rămâne foarte puternice. In 1969, la 24 de ani, Jackie a început să simtă o amorțeală în mâini și în picioare. Deși inițial medicii au considerat că aceste simptome sunt doar efecte ale stresului, în final Jackie a fost diagnosticată cu o maladie cumplită pentru un artist – scleroză în plăci, care afectează grav capacitatea motrică a persoanei. La vârsta de 27 de ani, când succesul său era imens, iar cariera sa era în continuă dezvoltare, i s-a spus că nu va mai putea cânta în scurt timp. Acel moment a intervenit în 1977. A predat și a susținut cursuri de măiestrie muzicală până la finalul vieții, însă mobilitatea nu i-a mai revenit niciodată. A murit acasă, cu soțul său alături, pe 19 octombrie 1987.

  39. Mulțumesc, Simona! Felicitări câștigătoarei Sabina.

  40. Ce veste minunata! Sunt foarte foarte fericita! Multumesc!
    Sofia, iti va placea mult la Walkyria, poate ne vedem pe acolo, ca intentionez sa rezist la tot Inelul Nibelungilor. Sunt wagneriana convinsa:)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green