Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

O carte pe care aș vrea s-o citească toată lumea – CONCURS

Am de dat 10 exemplare dintr-o carte pe care mi-aș dori TARE să o citească cât mai mulți oameni:

Ignorați titlul ușor prea comercial și credeți-mă pe cuvânt că vă propun ceva care vă va ajuta să vă identificați comportamentele distructive, să înțelegeți originea lor și să învățați să le controlați și să le ajustați, în așa fel încât să vă fie mai bine. Autorii ei sunt experți în psihologia cognitivă, Jeffrey Young fiind și fondatorul psihoterapiei centrate pe scheme cognitive, foarte eficientă și tot mai folosită de terapeuți în lucrul cu pacienții.

Vei citi, în cele peste 400 de pagini, despre cele 11 “capcane mentale” asociate stimei de sine deficitare și comportamentelor care ne fac viața mai mult neplăcută decât agreabilă. A fi anxios în relații și mereu temător că ceilalți vor pleca se explică prin ceea ce se cheamă “capcana abandonului”. “Capcana subjugării” ne face să punem permanent nevoile altora mai presus de ale noastre, “capcana standardelor nerealiste” ne ține prizonieri într-un perfecționism irațional, pe care ajungem să-l impunem chiar și celorlalți, “capcana izolării sociale” ne face să ne simțim diferiți și foarte singuri, chiar și printre oameni, în timp ce “Capcana vulnerabilității” ne transformă existența într-o luptă disperată cu boli și catastrofe preponderent imaginare. V-am dat doar câteva exemple. Mai există “capcana eșecului”, “a revendicării de drepturi”, a “deficienței” (când ne simțim “greșiți”), a “deprivării emoționale”, a “neîncrederii și abuzului” și a “dependenței”. Cam toți rulăm cel puțin o astfel de schemă cognitivă dezadaptativă, dobândită în copilărie, dacă nu chiar mai multe.

Ce vă propun Young și Klosko e să vă identificați propriile capcane, cu ajutorul unor chestionare de autoevaluare, să le înțelegeți pe baza unor studii de caz ilustrative și să învățați să le combateți, cu ajutorul unor tehnici de control al emoțiilor, gândurilor și comportamentelor care vă fac rău, de cele mai multe ori fără ca măcar să știți.

Cele 10 exemplare vor pleca de la Editura Trei, prin tragere la sorți, la 10 dintre cititorii acestui text, care își vor exprima printr-un comentariu dorința de a avea volumul. Vă rog să comentați cu adrese de mail valide. Câștigătorii vor fi anunțați luni, 18 februarie, după ora 13.

Dacă nu mai aveți răbdare și o vreți ACUM, o găsiți aici și în cam toate librăriile.

Mi-ar mai plăcea mult să vă întoarceți cu impresii, după ce o veți citi. Pentru că chiar cred foarte tare în această recomandare.

UPDATE: 

Câștigătorii celor 10 volume sunt: Catalin Gerea, Oana Isachi, Elena, Loredana Dobra, Irina Andreea, Zaharia Ana Maria, Cristina  Butacu, Gilda Ștefan, Cristian, Anett. Felicitări, să vă bucurați de ea. Veți fi contactați curând de Editura Trei.

733 comentarii

  1. Mi-as dori tare mult cartea. Multumesc!

    • Cred ca punctez cate putin la fiecare capitol, mai ales in ziua de azi in care la orice nivel se apeleaza foarte tare la toate aceste capcane pentru a fi “imblanzit” dupa pofta cate unui personaj pasager… oricum tot ce tine se lipsa increderii de sine e foarte viu in mine si ma saboteaza constant.
      Oricum imi voi cumpara cartea, dar astept pana vineri 🙂

    • Mi-ar plăcea sa citesc aceasta carte!

    • Mi-as dori enorm cartea. Deoarece starile de anxietate,singuratare ma rezuma pe mine.

    • Mi-as dori sa citesc aceasta carte

    • Buna ziua ! Imi doresc foarte mult aceasta carte ,deoarece sunt convinsa ca ma ajuta foarte mult in constientizarea tiparelor mele mentale distructive ,in lucrul cu ele si cu anumite dependente .Imi doresc sa reusesc sa ajung la nivelul in care sa pot trai o viata simpla si linistita ! Va multumesc !

  2. Oh, da vreau. Autosabotaj is my middle name, poate reusesc sa inteleg mai bine.

  3. Oau! Super recomandare! 🤗
    Pe mine m-ai convins, îmi doresc cartea și abia aștept sa o citesc și să o dau apoi și mamei, iubitului, prietenelor, să ne facem unii altora viețile mai frumoase 😍

  4. As dori sa citesc cartea.

  5. Mi-ar prinde bine sa o citesc 🙂

  6. Mi’ar placea sa citesc aceasta carte, poate reusesc sa rezolv unele “probleme” 😎

  7. Normal ca vreau cartea!

  8. Interesant, vreau sa o citesc !

  9. Mi-as dori aceasta carte 🙂

  10. Da, as vrea sa o citesc! Multumesc 😊

  11. Mi-as dori sa o citesc! 😊

  12. Mi-ar plăcea să citesc această carte interesantă.

  13. Chiar avea nevoie s-o citesc, in acest moment al vietii

  14. M-ai făcut curios. Vreau cartea.

  15. Si eu o vreau! Mult de tot!

  16. Și eu vreau această carte!

  17. Mi-ar face placere sa citesc cartea! Oana

  18. Buna! Multumesc pentru recomandare! As dori si eu sa citesc cartea (si apoi probabil sa o dau mai departe si celor dragi).

  19. Daniela Tudorache

    Cred ca este cartea perfecta pentru mine. M-as bucura sa o castig. Daca nu, o cumpar

  20. Imi doresc cartea!

  21. IImi doresc cartea. Mulțumesc!

  22. Tot timpul imi dau ochii peste cap cand vad titluri de genul asta, dar mi-ai starnit curiozitatea. O vreau.

  23. Mi as dori foarte mult cartea.

  24. Theodora Dumitrica

    Imi doresc cartea 🙂

  25. Si eu vreau cartea. Cred ca oricine se regaseste in Schemele cognitive propuse pe Young. Din pacate, schimbarea schemelor de gandire e un drum anevoios ce necesita atat constientizare, cat si introspectie si dezvoltare personala. Multumesc pentru oportunitate.

  26. Si eu vreau cartea :))

  27. M-ai facut curioasa, as vrea sa citesc aceasta carte. Poate am noroc sa o castig.

  28. Din totdeauna m-au atras cartile de psihologie, mi-as dori si eu un exemplar. Trebuie sa recunosc, titlul nu cred ca m-ar fi determinat sa o cumpar, dar o voi avea in vedere pe viitor.

  29. Buna !
    Mă joc cu sorții mei de câștig, hai sa vedem daca o primesc sau o cumpăr 1 zi mai târziu . 😊

  30. Ah! Ce frumos suna ce povestesti in articol. Mi-as dori tare tare mult sa o am 🙂

  31. Interesanta recomandare si pica bine intr-un moment in care chiar am nevoie de asa ceva. Mersi 😊

  32. Imi doresc sa citesc cartea. E acel moment din viata mea in care am nevoie de ea.

  33. Simona, mi-aș dori cartea, acesta este primul impuls. Dar, uite, tu acum ești psiholog și probabil știi că sunt nenumărați oameni care au citit tot ce au prins pe dezvoltare personală și totuși suferă în continuare și se afundă și mai mult în tristețile și neajunsurile lor. Uneori, când citeam câte o carte de acest fel, îmi creștea inima și ziceam “mamă-mamă, să vezi ce îmi schimb eu universul” și cum închideam cartea, cum reveneam la vechii monștri, fără să fiu capabilă să aplic câtuși de puțin ce am învățat din carte. Acum fac psihoterapie de 4 luni, e al naibii de greu și îmi dau seama că mai am multe de scos din mine. Și atunci întrebarea ar fi: de ce e ea diferită față de multe alte cărți care îți dau rețete în x pași, în y zile etc.? 🤗

  34. Buna. Mi-ar placea sa citesc acesta carte mai ales ca trec printr-o perioada mai confuza a vietii si vreau sa ma inteleg. Andreea

  35. O carte pe care îmi doresc sa o citesc. Multumim pentru recomandare!

  36. O vreau și eu, Simona! Mulțumesc!

  37. Mi-ar placea sa citesc aceasta carte. 📖

  38. Mi ar placea tare mult sa citesc cartea! Mulțumesc!

  39. Suna foarte bine ce zici tu si ce zice cartulia, dar presupun ca tragerea la sorti e valabila doar national, nu? 🙂
    O zi frrrumoasa tuturor!

  40. Mi-ar placea sa o citesc!

  41. Mulțumesc pentru sugestie, Simona! 🙏

  42. Mulțumesc!

  43. Interesant, as vrea s-o citesc! 🤗

  44. Îmi doresc cartea. Mulțumesc!

  45. Si eu o vreau. Abia astept sa o citesc:)

  46. Imi doresc si eu cartea!

  47. Ma inscriu in cursa :). Multumim, Simona !

  48. Da, as vrea sa o citesc, deja sunt curioasa. Multumesc.

  49. Buna,

    M-ai facut curioasa. Vreau cartea.

  50. Cred ca și eu am nevoie de ea 🤦‍♀️

  51. Imi doresc foarte mult cartea! Iti multumesc, Simona, pentru oportunitate!

  52. Și eu mi-aș dori să citesc cartea. Mulțumesc!

  53. Mi-ar placea sa citesc aceasta carte!

  54. Buna! Si pe mine ma tenteaza subiectul 🙂

  55. Imi doresc cartea!

  56. Mulțumesc de recomandare! Și eu o doresc!

  57. Particip 🙂

  58. Multumesc pentru prezentare .M- a facut curioasă, si desigur am s – o citesc.

  59. Am ocolit o vreme cartile de acest gen pana intr-o zi cand am zabovit un pic mai mult asupra uneia si m-a convins sa o cumpar si, fireste, sa o citesc. Si m-a prins. Imi doresc sa zabovesc si asupra acesteia si sa ma prinda. Multumesc!

  60. pentru ca este recomandata de simona tache… da, doresc sa citesc cartea 🙂

  61. Adriana Mototolea

    Si eu! Si eu!!! 😊
    Multumesc frumos!

  62. Pick me!! Pick me!!
    desi tare mi-e teama ca strici orzu pe gaste, ca io-s ca-n bancul ala cu scorpionul si broasca testoasa 🙂

  63. Si eu o vreau 🙂

  64. Mi-as dori foarte tare cartea

  65. Mi-ar placea sa citesc aceasta carte! Multumesc

  66. Imi doresc mult cartea. O voi comanda si multumesc mult pentru recomandare. Acum 3 ani a inceput o furtuna in viata mea, doua pierderi esentiale, una dupa cealalta. Intai o moarte, apoi un divort. Una peste alta, pentru un copilas de 7 ani merg inainte orice-ar fi… multumesc, Simo!

  67. Saptamana trecuta am fost la un atelier al Scolii 9 (relatii sanatoase la scoala). Mi s-a recomandat aceasta carte.
    Astazi am citit articolul tau :)). Vreau ca urmatoarea lectura sa fie “Cum sa-ti reinventezi viata”
    Multumesc,

  68. Imi doresc sa citesc cartea.

  69. Daca ție ți a făcut bine, atunci am toată încrederea că merită citită.

  70. M-ai convins. As vrea sa o citesc 🙂

  71. Si eu imi doresc cartea!

  72. Mi-as dori ai eu cartea. Desi nu am incredere deloc in cartile de self-help, am incredere in self-help 🙂 si in recomandarile tale…ar trebui sa ajunga pana in Italia, daca e posibil. Daca nu, e pe lista de cumparaturi.

  73. Îmi doresc cartea pentru că fac terapie de 3 luni și e cel mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată pentru mine, iar între timp citesc tot ce îmi pică în mână în materie de psihologie.

    Fac parte din generația celor care au rămas singuri pentru că părinții au plecat în afară și am extras din treaba asta cel puțin două scheme cognitive cu care mă lupt, din cele pe enumerate.

  74. M-ai făcut curios. Vreau şi eu cartea. Mulțumesc.

  75. Mi-as dori sa citesc cartea

  76. Binenteles ca am incredere in recomandarea ta si ca vreau cartea 🙂

  77. Ma pasioneaza domeniul psihoterapiei si al dezvoltarii personale si cred ca m-ar ajuta foarte multa aceasta lectura. Multumesc!

  78. Mi-aș dori cartea mult de tot!

  79. Buna Simona, imi doresc si eu cartea recomandata de tine pentru un milion de motive unul find faptul ca vad totul atat de negru in legatura cu tot ce e momentan in jurul meu si al nostru incat cred ca aducerea la lumina si constientizarea faptului ca ma aflu si eu intr un loop din asta m ar ajuta.. toate bune!!! Adina

  80. Autoevaluarea e necesara, si eu as dori cartea !

  81. O vreau pentru mâța mea. Are un comportament deviant 🙄.

  82. Da Doamne sa fiu trasa la sorți!!! Vreau cartea asta tareee de tot! 😀

  83. Sa reusesti sa schimbi exact lucrurile care te trag inapoi, asta da provocare. As fi curioasa sa aflu ce spune cartea…

  84. Mi-ar plăcea să o citesc! 🙂

  85. As dori si eu cartea. Sa o citesc si apoi sa o dau si mamei si prietenelor.

  86. Imi doresc aceasta carte. Multumesc!

  87. Mi-as dori cartea… Daca n-o castig, cred ca o s-o cumpar :))

  88. Vreau și eu să citesc cartea

  89. Eu as citi cartea asta, dupa care i-as oferi-o unei persoane care cred ca ar avea in final sansa sa isi darame propriile bariere si sa isi recastige stima de sina, iar apoi as pune-o la dispozitia a cat mai multor persoane daca exista sansa ca balanta sa incline spre pozitivism, sa inteleaga multe lucruri din ceea ce le influenta viata prin actiuni atat ale lor cat si ale celor din jurul lor , astfel incat sa o faca constructiv de acum incolo.

  90. Clar mi-as dori cartea! 🙂 Multumesc pentru recomandare!

  91. Mi-aș dori mult sa citesc această carte!

  92. Mi-aș dori să o citesc și mai mult decât atât, să reușesc să identific toate capcanele în care uneori mă complac. Deja am identificat câteva doar citind prezentarea ta. Mulțumesc pentru oportunitate.

  93. Mulțumesc pentru recomandare! Mi-aș dori cartea, însă, dacă nu o câștig, sigur își face loc în următoarea comandă de cărți!

  94. Vreau sa citesc aceasta carte😊

  95. Daca nu o câștig,o cumpăr oricum!😃😃

  96. Yes please, e un an bun pentru asta. 🙂

  97. Ar fi perfecta pentru perioada prezenta din viata mea 🙂

  98. Imi doresc cartea! 🤔

  99. Hop și eu pe lista celor 3 🙂 Mulțu!!!!

  100. Suna f interesant. Mi-aș dori sa o citesc.

  101. Și o singura idee buna daca am după cititul acestei cărti va fi grozav! Mulțumesc pentru recomandare.

  102. Te cred pe cuvânt că e o carte bună. Daca nu o să câștig, o voi cumpăra.

  103. Cine nu sare nu vrea schimbare 🙂

  104. Tocmai voiam să dau un reset și să reinstalez sistemul meu de operare mintal și mental dar m-am blocat la formatare. Mă ajută cartea asta?

  105. Si eu vreau cartea :).

  106. Ieri am participat la înmormântarea unei foste colege de școală. În timpul slujbei preotul a spus următoarele: “Draga noastră, ne-a părăsit la vârsta la care alții abia își încep viata (38 ani)”. Nu zic ca nu mi-am trăit viata frumos, dar ar fi interesant sa vad dacă pot sa o reinventez.

  107. As dori si eu cartea

  108. Anemarie Mihaela Vlasceanu

    Si eu as vrea cartea .Multumesc frumos

  109. Buna,
    In clipa asta in care totul e cu susul in jos as avea mare nevoie sa inteleg ce fac gresit de ajung mereu in acelasi punct:(

  110. In sfârșit, pare o carte cu idei concrete și nu o pseudo-dezvoltare personala cu rețete inventate. Și eu vreau cartea, sunt curioasa cum este. Mulțumesc.

  111. Imi doresc cartea!

  112. Eu cred ca rulez pe miiiinim 2-3 deodată… Asa ca vreau cartea. Dacă e pe de-a moaca e bine, dacă nu probabil o sa o și cumpăr. Mulțumesc de recomandare!

  113. Capcana eșecului?! Hmmm, m-a pus pe gânduri. Vreau sa citesc cartea.

  114. Buna,
    In clipa asta in care totul e cu susul in jos as avea mare nevoie sa inteleg ce fac gresit de ajung mereu in acelasi punct.

  115. Îmi doresc aceasta 📙 ❤️

  116. Oricum iti meltumesc mult pentru aceasta carte !

  117. Buna!
    Super recomandare! Daca nu ma numar printre castigatori, sigur o voi lua din librarie! Multumesc!

  118. Si daca nu mi-o dai tu eu tot o sa o citesc.😀

  119. Sunt persoane care nu și-ar dori această carte? Excepție făcând cei care au citit-o, desigur. 😃

  120. Mi-aș dori mult să citesc această carte!

  121. vreau cartea, descrierea ta m-a convins

  122. Îmi doresc tare mult cartea și pentru mine personal, dar și pentru viitori mei clienți în terapie.
    Și mulțumesc pentru recomandare

  123. Descrierea cartii e fff faina. Citesc acum “Copilul Invizibil”, cartea recomandata de tine ar fi o continuare, o completare. Multumesc!

  124. Foarte tentanta aceasta invitație. Îmi doresc cartea și va mulțumesc!

  125. E super sa dăruiești ! Imi doresc cartea ! 😊

  126. Vreau cartea! De citit, o voi citi oricum. :))

  127. Îmi încerc și eu norocul, poate o sa regăsesc în ea sfaturi pentru a nu mai fi atât de exigenta cu mine uneori.

  128. Chiar m-ai făcut curioasă pentru că am încredere în recomandările tale. Promit că revin cu impresii 🙂 Dacă nu câștig sigur voi cumpăra cartea la un moment dat. Mulțumesc pentru recomandare!

  129. Yvonne MacDougall

    O initiativa salutara.
    Mi-ar placea mult sa o citesc. Toate cele bune!

  130. Adevar sau provocare?vom vedea citind…eu si cei de langa mine😊…

  131. Imi doresc foarte mult această carte!

  132. Pare interesanta. Vreau sa o citesc

  133. Si eu vreau!

  134. Buna Simona,

    Te citesc de foarte mult timp. As vrea sa citesc si cartile care iti plac si care te inspira.

    Multumesc

  135. Imi doresc aceasta carte! Si dupa ce o citesc sa o dau mai departe!

  136. Toata viata m-am simtit defecta si neputincioasa. Ma straduiesc sa ma repar. Imi doresc aceasta carte.

  137. Bancea Veronica-Daniela

    Mesajul potrivit, la momentul potrivit. Daca nu castig cartea, o voi cumpara sigur. Multumesc pentru recomandare.

  138. Vreau să citesc cartea și să acționez! Mulțumesc!

  139. Mi-as dori cartea.

  140. Confirm, cartea este geniala! Il ajuta si pe cel mai profan in domeniu sa isi inteleaga originea problemelor (nu cred ca este cel mai fericit termen, totusi) pe care le are si sa si le indrepte. Total intamplator am gasit un exemplar in engleza. Cartea asta mi-a deschis ochii mult, mult de tot. Acum am nevoie de ea in versiunea in lb. romana pt ca vreau sa i-o sau mamei sa o citeasca. Mama trece printr-o perioada nefasta in care se lupta cu un cancer nesimtit, si cum are o gandire atat de negativista, de-mi da peste cap aproape toate argumentele ce i le aduc sunt convinsa ca ar ajuta-o si pe ea aceasta carte.
    Multumesc mult pt acest post!

  141. Și eu vreau 😁

  142. Pick me, pick me! Chiar vreau sa primesc aceasta carte 🙂

  143. Imi doresc foarte mult aceasta carte

  144. Orice ajuta sa devenim un pic mai buni, si mai e si gratis, e binevenit! 🙂

  145. Eu mi-o doresc 😀

  146. Am nevoie de cartea asta in viata mea. 🙂

  147. Vreau sa cred că, fac parte din generația care vrea să evolueze personal, astfel încât să facă bine în jurul lor.
    Fiind o carte recomandată de tine, cu siguranță, mi-o doresc. Și dacă nu o voi câștiga, mi-o voi face cadou de ziua mea. Pentru că, primăvara începe cu mine! 😉

  148. Mi-aș dori foarte mult sa citesc cartea deoarece sunt in plin proces de transformare si stiu ca in privinta relatiilor am mult de lucru cu mine.

  149. Si eu vreau aceasta carte! 🙂

  150. Cu asa recomandare, o vreau si eu!

  151. Puiu Cristina Daniela

    Mi-aș dori să citesc această carte, pentru că m-am săturat ca atunci când lucruri importante depind de starea mea emoțională, aceste emoții negative să mă trădeze. Nu mai vreau ca ele să-i conducă viața.
    Mulțumesc! M-aș bucura dacă m-ai alege pe mine alaturi de alții să am un exemplar din această carte.

  152. Și eu sunt interesata.

  153. 🙂 ia sa vedem daca s norocos. Daca nu, o cumpar 😀

  154. Nenciulescu Loredana

    Bună! Vreau sa o citesc!!! Spor în toate!

  155. imi doresc sa o citesc

  156. Mi as dori tare mult sa o citesc.

  157. Si eu as dori sa citesc cartea recomandata de time.

  158. Multumesc pentru recomandare. Ar fi un cadou bun.

  159. Capcana izolarii sociale e pe heavy rotation aici, acum sunt curioasa. Multumesc!

  160. Imi place mult ideea de introspectie. Am nevoie de ajutor

  161. Bună ziua, mulțumim pentru recomandare și pentru intenția generoasă. Cred că m-ar ajuta :-).

  162. Si eu mi-as dori cartea. Multumesc pentru recomandare.

  163. Din toate exemplele date de tine, a naibii daca ratez vreunul. Cumparata sau castigata, chiar as vrea sa o am si sa ma lase si piticii sa o citesc.

  164. Prezent! Daca n-am noroc, o cumpar! 🤭

  165. Mi-as dori mult cartea

  166. Doresc sa citesc cartea 🙂

  167. Buna !!!
    Imi doresc aceasta carte!
    Multumesc

  168. Ce mult mi-ar plăcea sa citesc cartea! Sper sa am puțin noroc. 😊

  169. Mi-ar placea sa citesc aceasta carte, chiar eram in cautarea unui titlu din zona psihologiei. Mulțumesc pentru recomandare 🙂

  170. Loredana Gheorghe

    Am nevoie de aceasta carte, imi doresc mult sa o citesc. Multumesc pentru recomandare!

  171. Trec printr-o perioada dificila, așteptând diagnostice dintre cele mai odioase, iar situația asta, prin care am mai trecut, m-a prabusit cumva. Sper sa trec cu bine din nou, și de data asta, și cartea asta sa ma ajute sa ma bucur altfel de viata și de puținul pe care îl am.

  172. Ma regasesc in capcana izolarii sociale si in multe altele. As dori mult cartea.

  173. As dori cartea

  174. Cât de mulți suntem! În nevoie.
    Va ajunge la noi. Cumva și când trebuie.

  175. Cred ca nimic nu e intamplator si dam peste anumite mesaje exact cand avem nevoie 😊.
    Asa ca, am trecut-o pe lista de “must read”. M-as bucura sa primesc cartea. 😊

  176. Frica de boala si alte pasarele din cap, ohooo….ma regasesc! Vreau s eu sa particip! Multumesc.:)

  177. Imi doresc cartea….poate asa voi invata sa lupt mai eficient cu capcanele pe care mi le intind singura

  178. Avans in vedere depresia continua de la locul de munca pe care il iubeam cu pasiune intr-o perioada, sentimentul de irosire a vietii, cred ca mi-ar prinde sa citesc cartea 🙂 Daca nu voi fi printre castigatori, nu-i nimic, te citesc oricum pe tine in fiecare zi si da, m-ai convins sa o cumpar!

  179. Interesant, as vrea-o si eu! 🙂

  180. Aș vrea să citesc cartea, pare f interesantă.

  181. M-ai convins! Vreau cartea!

  182. Cred in recomandarile tale si as vrea sa citesc cartea!

  183. M-am regăsit în cel puțin 3 din “capcanele” expuse, am cu siguranță nevoie de ea 🙂

  184. O vreau pentru mâța mea. Are un comportament deviant 🙄

  185. Imi doresc aceasta carte recomandata de tine.

  186. Mi-as dori sa citesc cartea

  187. Wow, cartea asta are numele meu pe ea. Am un talent de a imi da singura din stanga in dreapta ce nu poate fi egalat. Mi-ar schimba viata sa aflu ce gresesc si sa indrept. Asa ca a mea va fi intr-un fel sau altul!

  188. De ce sa nu o primesc ? M-ai facut curioasa prin descrierea ta.O astept !

  189. Ridic si eu doua degete pentru inscrisul la sansa de a citi cartea.

  190. Și eu o vreau. Multumim pentru recomandare.

  191. Si eu imi doresc cartea 🙂 Daca nu o sa castig, multumesc pentru recomandare, mi se pare foarte interesanta 🙂

  192. Sandu Raluca Ioana

    Îmi doresc foarte mult cartea, sa pot sa lucrez cu mine și sa reușesc sa îmi cresc pruncul sigur pe el, capabil sa își gestioneze emoțiile și încrezător în forțele proprii

  193. Oooo, da! Vreau si eu cartea.

  194. Chiar as avea si eu nevoie de aceasta carte… Multumesc!

  195. Buna! Mi-ar placea foarte tare sa citesc aceasta carte. Mi s-a parut foarte interesanta descrierea.

  196. Buna,

    Cand rutina zilnica devine un dusman propriu si cand te simti intr-o capcana a propriei existente din care trebuie sa incerci sa iesi este necesar sa citim, sa ne eliberam mintea si sa constientizam prin ceea ce trecem.
    Asadar, consider ca m-ar ajuta extrem de mult aceasta carte.

    Mersi

  197. Eu cred că bifez cu brio mai multe capcane, sigur cea a abandonului și cea a izolării sociale. Mă simt cumva inadecvată în orice situație m-aș afla. Mi-ar prinde tare bine cartea și mie, și mai am cel puțin încă două prietene care ar aprecia-o. Mult succes tuturor!

  198. Suna interesant. Mi-ar placea sa o citesc 🙂

  199. Buna! Multumesc pentru recomandarea cartii. Dupa aproape 2 ani de concediu de maternitate chiar trebuie sa-mi reinventez viata!

  200. Păpădie Iuliana

    Mi-ar plăcea să citesc aceasta carte!🤗

  201. Nu ca doresc cartea… am nevoie de ea!!!!😊

  202. Buna Simona, este foarte interesanta oferta ta si a editurii. Toti avem nevoie sa citim asa ceva ca sa ne ajute sa ne descoperim convingerile limitatoare, programele primite inca din copilarie si emotiile negative care ne tin captivi intr-o viata plina de frustrari, ura, gelozie si alte sentimente care nu ne permit sa ne traim viata la adevaratul nostru potential. Doresc si eu aceasta carte.
    Multumesc!

  203. Buna Simona. Si eu vreau cartea.

  204. Când după ce ai citit un elogiu adus unei cărți, te gândești că e doar un articol publicitar si cauți cu disperare, fără să găsești, acel “P” atașat articolului, in ce capcană se cheamă că te afunzi? 🤓

  205. Imi doresc aceasta carte pentru ca vreau sa citesc cat mai multe carti de dezvoltare personala care sa ma ajuta
    si sa ma echilibreze in haosul e zi cu zi.

  206. Buna! Multumesc pentru recomandarea de carte, trebuie sa o citesc! Dupa aproape 2 ani de “concediu” de maternitate e nevoie sa-mi reinventez viata, totul s-a schimbat.

  207. Mi-ar plăcea să o citesc 🙂 Și s-o dau mai departe.

  208. Suna tare interesant!!! Pe lista de citit, neapărat!!

  209. Mi-ar plăcea să citesc cartea. Cred că fiecare dintre noi are ceva de învățat sau de schimbat în comportament…nimeni nu e perfect.

  210. Imi doresc mult aceasta carte. 🤞🤞🤞 😊

  211. Mi-ar placea sa citesc si eu cartea asta.

  212. Mi-ar fi de mare ajutor aceasta carte, ma confrunt cu probleme de anxietate soxiala si stima de sine scazuta dintotdeauna.

  213. Îmi doresc să o citesc. Fie că o câștig sau o cumpăr! Zi frumoasă tuturor!

  214. Se adresează unor vârste anume? Că aș imparti-o cu fie-mea . Poate scapam de unele șabloane. Amândouă.

  215. Si eu mi-as dori cartea. Multumesc!

  216. Doresc sa citesc aceasta carte 😉

  217. Suna tare interesanta cartea 🙂

  218. Cred ca mi-ar prinde bine sa citesc aceasta carte, in aceasta perioada chiar am nevoie de un impuls in directia buna.

  219. Cred ca m-ar ajuta foarte tare lectura cartii recomandate, in aceasta etapa a vietii mele. Daca nu ma voi numara printre castigatori, o voi comanda caci descrierea, spre deosebire de titlu, mi-a captat atentia.
    Multumim pentru recomandare!

  220. Imi doresc sa citesc aceasta carte. Sper sa castig! Am mare nevoie pentru mine si pt cei de langa mine. 🙂

  221. Dupa ce am citit atat articolul dumneavoastra cat si cuprinsul acestei carti m am convins ca intr adevar cuprinde informatii foarte utile. Imi doresc aceasta carte! Zile frumoase!

  222. Dupa ce am citit scurta descriere, chiar mi-as dori foarte tare cartea, daca o fi sa fie, daca nu, sigur o sa mi-o cumpar 🙂

  223. Si eu mi-as dori cartea! Multumesc

  224. Vreau sa citesc cartea!

  225. Mulțumesc, Simona, pentru recomandare .cred că este ce am nevoie acum.Mi-as dori sa o câștig

  226. Ioi că și eu o vreau! 🎁 💗

  227. Mi-ai trezit curiozitatea:) Mi-ar placea sa o citesc!

  228. Simona, in cazul probabil in care nu voi fi printre norocosi, o voi cumpara ca sa o citesc. Mereu am pariat pe recomandarile tale de lectura si am avut numai de castigat.

  229. Mi-ar prinde bine sa citesc aceasta carte.

  230. Psihologie inversa: nu vreau dom’ne cartea, n-am nevoie, nu-mi trebuie! 😜

  231. Suna foarte interesant. Mi-ai trezit interesul si as vrea sa o citesc.
    Multumesc pentru oportunitate.

  232. Deci, teoretic n-am nevoie de carte, și nici la concursuri nu prea scriu, decât rar, foarte rar. N-am nevoie pentru că sunt o măiastră la reinventat viața, am făcut-o de câte ori a fost necesar… problema e că totuși am nevoie de suport, pentr că oricăt aș fi reinventat de una singură cumva ajungeam în același loc…. Poate azi e totuși ziua mea norocoasă : 13. Love & hugs, Simona, îmi place ideea de concurs la tine pe blog!

  233. Buna ziua. Va urmăresc de ceva timp postarile de pe blog si nu de putine ori m-ati facut sa rad cu gura până la urechi ( chiar dacă uneori ce-i drept ma trezeam in birou râzând spre nedumerirea celorlalți colegi). Imi place la nebunie modul în care găsiți ceva haios în fiecare întâmplare ( o adevărată dramă la momentul respectiv) . Din pacate viata nu ne oferă doar zile frumoase si senine dar datorită celor ca dumneavoastra un pic de soare cand e cel mai înnorat e binevenit. Revenind la carte avand in vedere ca de-a lungul timpului am trecut prin tot felul de experiențe unele neplăcute de-a dreptul, un divort, si altele cu adevarat minunate, întâlnirea actualului meu soț, mi-o doresc sa pot intelege mai bine unele lucruri si de ce nu chiar pe mine. Va multumesc pentru timpul acordat.

  234. Imi doresc si eu cartea! Dupa ce o citesc, o dau mai departe!

  235. Ana Maria Craciun

    Buna Simona,

    Imi place foarte mult ideea cartii si acum mi-amdat seama ca AM NEVOIE s-o citesc.

  236. Is curioasa sa o citesc si sa schimbam impresii 🙂

  237. Mersi de recomandare 🙂

  238. Recomandarea ta a picat la fix și abia aștept să citesc cartea. De câteva luni am început acest proces minunat al autocunoașterii. Este dificil, dar foarte important pentru noi toți. Îți mulțumesc pentru tot ceea ce faci!

  239. Bun gasit! Și eu doresc un exemplar. Cu mulțumiri!

  240. Imi doresc cartea pentru ca mi-a fost recomandata de catre o prietena care m-a surprins tare, tare cu aceasta recomandare deoarece:
    – are vreo 28 de ani si nu dă(dea) doi bani pe descoperirea propriei persoane (normal, este inca la varsta la care stie tot despre orice 😀 :D)
    – nu suportă(a) nimic din tot ce înseamnă emoție și afectiv
    – s-a gândit la mine 🙂
    PS: este primul concurs online la care partikip, mi se pare super-tare! 😀

  241. Mi-as dori sa citesc aceasta carte.

  242. E atât de greu să fii perfect tot timpul și să ai dreptate mereu . Vreau o schimbare..

  243. Poate m-ar ajuta sa ies din acest blocaj. Da, vreau cartea!

  244. Mi-ar plăcea să primesc cartea! Pare a fi foarte interesantă.

  245. Mi-as dori sa o citesc!

  246. Imi doresc sa citesc aceasta carte, pentru ca, cel mai probabil, ma va ajuta sa imi inteleg mai bine propriul comportament, dar si pe al celor din jur – adica in loc de overthinking, poate ar fi mai eficient sa aflu ceva nou si aplicabil din cartea mentionata.

  247. Si eu imi doresc tare mult cartea :)!!!

  248. Daca zici ca merita atunci o vreau si eu. 🙂

  249. Le rulez pe toate, cred 🙂 De aceea e asa de greu sa identific emotia pe care trebuie sa o controlez.
    Daca nu o castig, o cumpar, clar. Multumesc pentru recomandare.

  250. Chiar am nevoie de o asemenea carte. Mi-as dorii mult s-o castig. Daca nu voi castiga, cel mai probabil mi-am gasit martisorul 🤣 O zi frumoasa si succes tuturor! 😘

  251. Catalina Iordache

    O vreau și eu. Multumesc de pont. O voi da mai departe.

  252. Andreia Noemi Marian

    Imi doresc mult această carte, mi-ar fi de un real folos sa o citesc. Multumesc

  253. Eu eu eu!! :)) imi doresc maxim cartea. Sa fie cu noroc. 🙂

  254. Eu sunt intruchiparea comportamentului distructiv. Dar mai am si prieteni care-mi seamana. A, si 13 e cu noroc, deci câștig.

  255. Pare a fi de real folos si cum deseori mi se pare ca viata mea, nu e tocmai a mea, e musai sa o citesc si sa pun in practica . Deci vreau si eu cartea :)!

  256. Ce interesant suna! As dori-o si eu! Multumesc

  257. Cred că mi-ar fi utilă cartea aceasta 🙂

  258. Ruxandra Dragomir

    Da. Vreau sa citesc.

  259. Bună, Simona. Particip și eu. Mulțumesc pentru recomandare.

  260. Buna.

    Mi se pare o carte foarte interesanta. Mi-ar placea sa o citesc. 🙂

    Multumim Simona.

  261. Bradiceanu Daniela

    Buna ziua
    Dacă se poate sa ma reinventez ar fi minunat!
    Imi trebuie un impuls pentru curaj!Poate as vedea si eu cum e sa fi cu adevărat fericit!
    Va multumesc!

  262. Mi ar placea să câștig cartea!

  263. Si eu mi-as dori mult aceasta carte, multumesc.

  264. Hello,

    In opinia mea, cartea e necesar ajungă la persoane dispuse sa ia decizii radicale după conștientizarea comportamentului “defectuos”.
    Sunt un om care nu cauta în aceasta carte rezolvarea “problemelor”, ci îmi doresc sa pot aplica soluții pentru situațiile pe care le intampin sau vor urma.

    Zi faina!

  265. Hm, interesant! Dar ce fac oamenii care isi reinventeaza viata fara sa citească? Acei oameni care se pliază după fiecare eșec? Chiar imi doresc cartea … Multumesc!

  266. Cu siguranta mi-ar fi de folos in perioada asta a vietii 😀 O zi frumoasa, Simona!

  267. Mi-o doresc la fel de mult ca și antecomentatorii.Editura trei este una care refuză maculatura. Iar eu sunt destul de norocoasă la tragerile la sorți.

  268. Mi-as dori ft mult cartea pt a alunga gandurile negative ce nu-mi dau pace de fiecare data cand se intampla ceva, sa invat sa fiu mai pozitiva, iar dupa ce o voi citi sa o dau mai departe unei persoane ce stiu ca se regaseste in aceeasi situatie ca si mine.

  269. Alina Gheorghiu-Roban

    Îmi doresc din suflet să citesc cartea, apoi să i-o dau și fiicei mele, o adolescentă, uneori prea introvertita. Mulțumesc pentru oportunitate!

  270. Daca o vedeam in librarie nu cred ca m-as fi oprit la ea dar pentru ca o recomanzi cu atata caldura, o vreau!

  271. La orice vârstă putem învăța cum să ne facem viața mai bună. Mă înscriu și eu în concurs, poate primesc cartea cadou de ziua mea, 19 ale lunii. 🙂

  272. M-aș bucura de un asemenea premiu! 🙂

  273. Si eu mi-o doresc…

  274. Si eu o doresc 🙂

  275. Poate voi fi norocoasa 🙂

  276. Buna. Mi-ar placea mult sa citesc cartea. Sunt de ceva vreme într-un blocaj, cerc vicios al comportamentelor adânc înrădăcinate din copilărie și nu numai. Cu asta vine și un negativism dăunător.

  277. Cartea asta ar fi perfectă, să o fac cadou unei prietene. Ea se stresează și se consumă foarte mult pentru orice lucru, cât de mic. Poate ar ajuta-o să privească lucrurile din altă perspectivă și să se mai relaxeze puțin. Și după să mi-o împrumute și mie 😂😂😂

  278. Alis Radu-Avramescu

    Cred că ar fi un mare boost pentru self-esteemul personal, extrem de scăzut. Chiar mi-aș dori să o citesc.

  279. Vreau cartea! Am mai citit din aceasta serie de cărți a editurii și toate au fost mind-blowing!

  280. Cine n-ar vrea să înveţe cum să scape de capcane şi să-i fie mai bine? O vreau!

  281. Vreau cartea! Multumesc!

  282. As dori sa castig cartea. ♡

  283. Chiar mi ar prinde bine in perioada prin care trec acum. Ma regasesc, din nefericire, in majoritatea “capcanelor” 😣

  284. Imi doresc si eu cartea 🙂

  285. Mi-ar placea tare mult sa citesc aceasta carte! Recomadarea ta a venit fix, intr-un moment in care chiar imi doresc sa ma ,,redescopar”. Multumesc!

  286. Si eu imi doresc mult sa o citesc. Multumesc!

  287. O daaa, pare interesanta. Mă înscriu 🙂

  288. Coincidenta sau nu in ultima vreme din toate partile dau de recomandari ale cartii deci musai trebuie sa o citesc.😊

  289. Din prezentarea facuta cred ca mi-ar fi foarte utila si mi-ar face mare placere sa o citesc.

  290. Si eu as vrea sa o citesc.

  291. As vrea s-o citesc, am incredere in gusturile tale. Am mai citit carti recomandate de tine. Multumesc.

  292. As dori sa citesc aceasta carte, fiindca o recomanzi tu!

  293. Este o carte interesanta. De citit si rascitit pana realizezi ca trebuie sa faci aceste schimbari.

  294. Ar fi minunat!
    Multumesc!

  295. Crina Maria Vacaru

    Vreau si eeeuu ✌🏻✌🏻✌🏻

  296. Sunt foarte curioasa sa citesc aceasta carte!

  297. Dupa titlu chiar nu as fi ales-o, dar da! O vreau!
    Multumim pentru oportunitate!

  298. Imi doresc foarte mult cartea!

  299. Tare mult imi doresc sa ma inteleg pe mine si sa pot ierta, sa nu ma mai afecteze oamenii negativi!
    Vreau sa-mi pastrez comportamentul pozitiv, sunt curioasa sa citesc cartea!
    Multumesc!

  300. M-aș bucura să citesc cartea, prilej de reamintire a capcanelor pe care mintea le întinde.

  301. Mihaela Constantin

    uau. o carte despre cum sa redevii fericit, de fapt. oare e posibil? ne-am obisnuit prea mult sa fim agasant de preocupati incat suntem inconstienti ca uneori ne place. mi-ar placea sa cred ca voi reusi, deja sunt in proces de ajuns acolo, orice ghid bun ajuta. o vreau! mmm..

  302. Vreau să citesc cartea. Și să o dau la rândul meu mai departe.

  303. Daca o recomanzi tu, tind sa am incredere. Cred ca mi-o comand de pe site, dar particip si la concurs, urmand sa o fac cadou daca o castig.
    Multumesc pentru recomandare!

  304. Mi-o doresc tare! Sunt maestra a autosabotajului, trebuie sa ajung mai jos in ierarhia asta. 😊

  305. E clar că îmi dorec mult cartea, dar pentru că ar fi prea multe de destăinuit, ma las pe mâna sorții de data aceasta.

  306. Era pe lista mea de cumpărături, m-ar bucura sa o primesc.

  307. PETREA ADINA DANIELA

    da: doresc sa citesc cartea. Si cred ca, dupa ce o voi citi, pot sa …o dau mai departe altui doritor… Multumesc.

  308. Cred ca am ajuns in acel punct de cotitura in viata mea in care reinventarea imi este singura cale de a merge mai departe 🙂
    Mi-ar placea sa fiu printre cei 10 norocosi! Sa lasam Universul sa aleaga cele mai potrivite persoane! 🙂

  309. Simona, dacă tu recomanzi cartea …sigur este ceva de neratat ! Îmi doresc așadar sa o citesc. Și o voi citi. Însă mi-ar placea tare mult sa aibe in spate o poveste a ei, de neuitat..și atunci mi-ar place tare mult sa o cîștig la acest concurs propus de tine .

  310. Cristina Farcasanu

    Îmi doresc sa citesc aceasta carte 😊
    De abia aștept sa o citesc 🤩

  311. Ar fi interesant sa descopăr de ce am un acel comportament in anumite situații.

  312. Aș dori să citesc cartea aceasta!

  313. Aș vrea să o citesc. Cred că m-ar ajuta, și vreau să încerc.

  314. Am nevoie de aceasta carte pentru ca -s vai de capu’ meu!

  315. procesul de a ma cunoaste si de a intelege mai bine emotiile care imi dicteaza viata e de departe cea mai interesanta aventura pe care am trait-o pana acum. astept cu nerabdare sa invat tehnici noi de autocunoastere prin intermediul acestei carti. 🙂

  316. Da, mi-o doresc!

  317. Vreau să citesc și eu cartea și să o dau și eu mai departe.

  318. Gestionez reclamații scrise, iar asta îmi aduce foarte multă energie negativă zilnic.

  319. Și eu vreau un exemplar!

  320. Cătălina Rojișteanu

    Buna ziua, mi-am dat seama nu doar ca-mi doresc aceasta carte, dar cred și că am nevoie de ea. Pentru justificare, iată linkul unui text pe care l-am scris la rubrica “Vocea ascultătorului” a Radio Guerrilla, text care ma definește în ultima vreme. https://www.guerrillaradio.ro/revista-guerrilla/catalina-rojisteanu-casting/. Mulțumesc

  321. Tare mi-as dori aceasta carte! Multumim pentru recomandare!

  322. As dori sa primesc cartea. Descrierea m a convins ca e o carte ce merita citită. Felicitări autoarei!

  323. Îmi doresc această carte și vreau să o dau și eu mai departe.

  324. Ati face bine sa-i dati un exemplar si unui psiholog, adica mie.

  325. Mureșan Mirela-Giovanina

    Aș dori această carte pentru fiica mea. Simt că i-ar fi de folos. Mulțumesc!

  326. Interesant. O sa o citesc!

  327. Am încredere în recomandările tale și abia aștept să citesc cartea, sper sa o și câștig :))

  328. Multumesc pt recomandare! O sa o citesc chiar daca nu voi fi unul din cei 10 norocosi 😅

  329. Zaharia Ana Maria

    Îmi doresc aceasta carte!

  330. Offf ce buna ar fi pentru depresia mea de acum !

  331. nicoleta dumitrescu

    DA, DA, DA! O VREAU!

  332. Mi-ar plăcea să citesc această carte, mai ales că recomandarea vine de la tine. Mulțumesc!

  333. Simonaaa, și eu, și eu.😊

    • Intotdeauna o carte este binevenita.
      Cred ca viata ne da posibilitatea de a ne reinventa zi de zi insa societatea defragmenteaza cumva stima de sine.
      Unii reusesc sa depaseasca barierele, altii nici macar nu incearca.
      Sa traim viata noastra si sa ne bucuram de tot ceea ce ne face feticiti…este gandul meu din asta seara.
      😊

  334. Da as dori sa o citesc😊

  335. Clar vreau să citesc această carte!

  336. Sună bine, hai sa vedem 🙂

  337. Buna, Simona

    Pare foarte interesanta, nu atat in ideea identificarii propriilor capcane mentale – despre care am tot auzit, intr-o forma sau alta, si le constientizez, la nivel teoretic – ci in perspectiva dobandirii unor unelte pentru a le combate. M-as bucur de un exemplar! 🙂

  338. Vreau cartea asta!

  339. Da, vreau sa citesc această carte! Mulţumesc

  340. Foarte interesanta prezentarea ta, cu siguranta si cartea este pe masura. Chiar mi-as dori sa o am!

  341. Eu, eu! Pentru mine și apoi o împrumut și unei prietene 🙂

  342. Vreau și eu cartea

  343. Și eu, și eu! Am doi copii gemeni, de 3 ani, se pune? 😊

  344. Un exemplar ar fi super sa ajunga la mine! Multumesc!😁

  345. Cred că și mie mi-ar prinde grozav de bine cartea asta. Bună idee!

  346. Cred ca mi-ar prinde bine putina lectură de genul asta. Mulțam fain!

  347. Este exact descrierea pe care aveam nevoie sa o aud. Sunt sigura ca e senzațională cartea. Parca nici nu mai am răbdare, m-aș apuca acum de citit. ..mulțumesc oricum pentru recomandare.

  348. Mi-as dori mult cartea. Psihologia e un domeniu de interes. Daca mai ai recomandari, le astept cu drag. Eu de obicei ma feresc de titluri de genul, dar am incredere in recomandarea ta. 🙂

  349. Imi doresc cartea. 🥰

  350. Doresc să am cartea.

  351. Vreau aceasta carte 🙂

  352. Cred ca m-ar ajuta mult aceasta carte si mi-ar placea sa o castig 🙂 Multumesc!

  353. Suna super interesanta 🙂 mi.as dori sa o adaug la colectia de carti self improvement 🙂

  354. si eu mi-as dori un exemplar 😀

  355. gheorghe veronica

    as dori si eu sa particip la concurs pentru a obtine cartea!

  356. Buna, Simona!

    Da, trece-ma pe lista, vreau si eu cartea! 🙂

  357. Buna ziua. Mi-as dori extrem de mult sa pot intra in posesia cartii, mai ales in perioada de terapie post-divor si de reintrare in relatii normale din viata pe care o parcurg acum. Multumesc antipat

  358. Am aflat ca e cartea a carui text iti poate aduce multa nevoie de schimbare!

  359. Gabriela Roxana Ionescu

    Și mie mi-ar plăcea să citesc cartea! 😘

  360. Imi doresc aceasta carte! Multumesc

  361. Multumesc de recomandare, o vreau! Pare a fi fix ce imi trebuie. “Capcane” is my middle name.

  362. Nici ca putea exista un moment mai prielnic pentru a citi această carte! E acea perioadă în viața mea, când se cere o schimbare în bine, o renaștere spirituală. Îmi doresc tare mult cartea! Vă mulțumesc!

  363. As dori sa citesc cartea

  364. De mulți ani ma lupt cu mine și cu fricile mele, cu neîncrederea ca pot face lucrurile sa funcționeze și, uneori, chiar cu succes. Asa cum ați prezentat lucrarea, cred ca îmi poate fi utila.

  365. Trec printr-o situatie psihică și emoțională dificilă. Poate m-ar ajuta aceasta carte sa ma ‘ridic. Mulțumesc, Simona

  366. Chiar am nevoie in viata mea de aceasta carte, mai ales ca am inceput sa constientizez anumite lucruri…:(

  367. Imi doresc cartea.

  368. Mi-aș dori tare mult cartea. Multumesc

  369. Am citit capcanele enumerate de tine si m-am regasit in TOATE. Articolul a picat la fix, fix azi, cand mi-am facut curaj si am marturist depresia mea unui singur om, din toti cei foarte apropiati din viata mea, care habar n-au cine sunt, pentru ca mi-e frica sa le spun. Brrrr! Nasol sentiment 🙂
    Deci da, vreau sa ma ajut de cartea asta sa fiu (mai) ok.

  370. Am nevoie ca de aer, de această carte. Ma aflu intr-un moment in care nu stiu ce decizie sa iau.

  371. Cred ca zece sunt puține având în vedere numarul de interesati 😄 ✌ vreau si eu!✌✌✌

  372. As dori sa citesc aceasta carte.

  373. Am nevoie si vreau sa citesc cartea asta! Multumesc pentru recomandare!

  374. Mă declar interesată de o asemenea carte, cred că este extrem de utilă, mai ales în perioada actuală, multora! Mulțumesc pentru șanse!

  375. Da imi doresc si eu cartea.Da da da…

  376. Greșim in fiecare zi pentru că suntem oameni și ce bine ar fi să învățăm să depășim momentele grele și să înaintăm prin viață cu mai multă ușurință și succes.
    După care zeci de persoane au scris că își doresc cartea, mizez și eu pe norocul meu.
    Va urmăresc și va admir

  377. Mi as dori foarte tare sa o citesc si sa ma indrume!

  378. Pare foarte interesanta cartea si as dori sa o citesc 🙂

  379. Poate, poate. 🙂

  380. Pare o carte foarte interesantă. Vreau sa particip.

  381. Cred ca sunt in ACEL moment din viata in care am NEVOIE de ceea ofera cartea….!? 😮

  382. daaaaaaa…o vreaaaaaaaaaau…:)

  383. Mi-aș dori mult această carte pentru sora mea, care pare a fi prinsă în toate capcanele pe care le-ai enumerat în articol. Dacă nu o câștig, am să i-o cumpăr oricum, sper din tot sufletul să o ajute!

  384. As vrea sa o citesc. Multumesc.

  385. Am 2 carti incepute pe noptiera, nu mi-ar srica a treia. M-a convins descrierea ei!

  386. De curand am intrat in ” teritoriul mintii” cu Irvin D Yalom, Calatorie catre sine.
    Poate o sa continui cu recomandrea ta🙃

  387. Imi doresc foarte mult aceasta carte! Multumesc!

  388. Am 2 carti incepute pe noptiera, nu mi-ar strica a treia! M-a convins descrierea ei!

  389. În mod normal nu citesc cărți de dezvoltare personală, dar îmi place recomandarea ta. Partikip!

  390. Abia astept sa citesc cartea!🌈

  391. Bună. Cu siguranță e o carte interesantă. Tocmai am terminat de citit “M-am hotărât să devin prost – de Martin Page” Cartea pe care o promovați e următoarea pe care o voi citi. Indiferent dacă o voi câștiga sau nu!:)) Mulțumesc

  392. Buna.
    Pare foarte buna si potrivita pt intelegerea trairilor interioare si rezolvarea problemelor de natura psihologica. Sunt foarte curioasa de continutul ei. In ultima perioada am pus foarte mare accent pe acest tip de carti de dezvoltare personala deoarece situatia m-a impins sa fac asta. Divortez de un sot abuziv cu posibile tulburari patologice de personalitate si in acelasi timp trebuie sa las in urma tot ce am patit si sa ma mentin lucida pt cei 2 copilasi care sunt lumina ochilor mei.
    Mi-ar face bine sa citesc si aceasta carte.
    Multumesc!

  393. Draga mea, m-ai convins!
    Eu o vreau! Dar cred ca si ea ma dorește ….

  394. impresionanta setea de cultura, am zis cultura?, no, psihologie pura, sau o fi psihiatrie, nu conteaza, daca e pe gratis e buna..
    Dragelor, ca vaz ca 99% sunt muieri, dragelor, va zic, cartea va va face mai degraba rau decit bine, dragelor, traiti-va viata, asa cum va e voua bine..
    Cartea e o mare timpenie!

  395. Simplul fapt ca am ezitat o gramada pana sa-mi fac curaj sa scriu comment-ul ca mi-as dori cartea, prejudecata fiind titlul, ma duce cu gandul ca mi-ar face bine sa o citesc. Multumesc 🙂

  396. Am citit-o și o recomand. Mi-ar plăcea sa o am în biblioteca!

  397. M-ai convins! O vreau si eu!

  398. Doresc tare mult cartea.☺️

  399. Mi-ar prinde bine sa citesc această carte. alinaciofu@yahoo.com Mulțumesc!

  400. Imi doresc cartea, si indiferent daca o s-o castig sau nu, voi ajunge sa o cumpar.

  401. Mi-ar placea sa o citesc :).

  402. Cred ca mi-e utila cartea. Daca nu am noroc la tragerea la sorti am s-o comand. 🙂

  403. Atodiresei Vasile Filaret

    Mi-ar plăcea să citesc această… Cum nu sunt norocos, probabil o achiziționez după concurs… Felicitări și succes tuturor!

  404. Mi-ai starnit curiozitatea! Sunt un consumator freudian:))) Mi-as dori sa citesc cartea! Voi astepta rabdatoare tragerea la sorti si de nu va fi niciun exemplar pentru mine, il voi achizitiona! 🙂

  405. Da, imi doresc foarte mult aceasta carte. Ar fi o cărămidă bună pentru noua versiune a mea, una care sa se puna mai des si mai mult pe primul loc!

  406. Doresc foarte mult cartea!

  407. Mulțumesc pentru recomandare. Ar fi o bucurie să o primesc.

  408. Suna suuuper interesanta cartea. Mi.as dori sa o adaug la colectia de carti self improvement 🙂

  409. Pentru ca e nevoie de ea ca de aer.

  410. Îmi place să citesc orice carte bună!

  411. Fiind recomandata de tine, ar trebui sa o citesc. Particip si eu!

  412. Bună ziua

    Mi-ar plăcea mult să citesc această carte.

  413. Ziua buna. Super carte. Vreau si eu.

  414. Buna,
    Imi doresc foarte mult aceasta carte, chiar vreau sa o citesc cat mai curand. Multumesc

  415. Si eu vreau cartea. Multumesc mult pentru sugestie si concurs.

  416. Bună Simona,

    Sunt într-o perioadă a vieții în care fix asta caut…Mi-ar face mare plăcere să o citesc. Dacă nu o să câștig un exemplar aici, o să o cumpăr cu siguranță 😉

  417. Mi-aș dori să citesc această carte. Mulțumesc!

  418. Issabela Loredana

    Mi-aa dori tare mult aceasta carre. Multumesc.

  419. imi doresc sa citesc cartea, am nevoie de sfaturi

  420. Ah, o vreau! Am nevoie de aceasta carte. 🙂

  421. Vreau sa ma motivez în a înlătură negativul din viata mea și cred ca mi-ar place cartea ta! În general admir stilul tău!

  422. Imi doresc mult cartea. :). Multumesc

  423. Oh da! Imi doresc cartea!

  424. Mi-ar place sa o citesc.Ajungi la o anumita vârstă când dorești sa schimbi ceva în viața ta și nu știi de unde sa începi. Atât.

  425. Și eu abia aștept sa o citesc, așa ca, da, o vreau 😊

  426. Și eu vreau cartea 😊

  427. Modul în care prezentați cartea o face și mai interesantă. Mi-ar plăcea să o am.

  428. Cristina Zdrenghea

    Vreau si eu cartea 🙂

  429. Nu am stiut de aceasta carte pana acum, dar abia astept sa o citesc 😍

  430. Multumesc pentru recomandare, sigur o voi citi, chiar daca nu o voi castiga aici 🙂

  431. Interesanta abordarea. Mi-as dori cartea. Cred ca la orice varsta poti sa schimbi ceva in viata ta si a celor cu care o imparti. Multumesc pentru prezentare!

  432. Doresc aceasta carte. Multumesc!

  433. Am comandat acum cartea, are 30 % reducere pe site-ul editurii, dar nu mi-ar strica încă un exemplar pentru că dar din dar se face rai, nu? Vreau să i-o dăruiesc unei prietene dragi…
    Mulțumesc pentru recomandare, Simona!

  434. Da! Ca la măritiș!
    O vreau!

  435. Doresc cartea. Interesant articol .

  436. Doresc cartea. Articolul util.

  437. Multumesc pentru recomandare, Simona. Cred ca fiecare dintre noi cade mai devreme sau mai tarziu in capcanele mentionate in carte. Si mai cred si ca avem nevoie de ajutor pentru a iesi din ele. Mi-as dori sa citesc acesta carte tocmai pentru asta.

  438. Am primit feedback uri foarte bune pentru aceasta carte. Acum mai primesc unul si de la tine. Cu siguranta am sa o citesc.

  439. Da, imi doresc aceasta carte!

  440. Hehe, ce auto saboteur sunt. Si nu mai zic ca mi-am pus viata on hold si nu știu pentru ce.

  441. M-ai convins să mi-o doresc 🙂

  442. Imi doresc cartea.

  443. Sotia mea este pasionata de psihologie. De aceea s a inscris la o facultate, chiar la o varsta inaintata, spunand ca “acum este pregatita pentru ea”. Cu siguranta aceasta carte o va ajuta in ceea ce doreste sa faca. Daca nu am sa o castig, am sa o comand cu siguranta.

  444. Simonatache🤗Îmi doresc cartea!

  445. Bună, Simona! Mi-aș dori și eu această carte. Pare a fi foarte bună la cum o prezinți. 🙂

  446. Abia astept sa citesc cartea!

  447. Tocmai ce mi-a recomandat-o terapeutul acum cateva zile in timpul unei sedinte. Aveam dubii, dar daca o recomanzi si tu, merg pe incredere. 😁

  448. Îmi încerc și eu norocul
    miomaria@ymail.com

  449. Prea putine carti pentru cate comentarii sunt 😉 . Sigur o voi citi, mai mult ca sigur o sa o cumpar …
    Multumim de recomandare! 🙂

  450. Recenzia ta si cele peste 300 de comentarii de aici m-au facut sa caut cartea si sa o pun pe wishlist, chiar daca nu va fi sa o castig aici. Multumim pentru recomandare.

  451. Ecaterina Caramaliu

    Super recomandare! Am nevoie de cat mai multa lectura motivationala!Abia astept sa o citesc!

  452. Cristea Ana Maria

    Vreau sa citesc cartea, pare foarte interesantă!

  453. Imi doresc cartea pentru fata mea! Stiu ca- i va fi de folos. Oricum multumesc Simona. Imi plac articolele tale si faptul ca ai simtul umorului si ca iubesti pisicile!

  454. Imi doresc aceasta carte.

  455. Îmi doresc foarte mult să citesc acesta carte! Mulțumesc

  456. Suna interesant, mi-as dori sa citesc cartea!

  457. Și eu vreau să citesc cartea.
    Dacă nu e cu noroc, o să o cumpăr.
    Mulțumesc că ne-ai spus de existența ei.

  458. Daaaa, suna tare bine.

  459. Cred ca m-ar ajuta sa ma dezvolt 😌

  460. Mi-aș dori foarte mult cartea! S

  461. Me too.

  462. Super recomandare, merci. Mi-ar plăcea să o citesc 🙂

  463. Imi plac tare mult cărțile de genul asta. Ma ajuta sa ma descopăr. 🙂

  464. Mi-ar prinde bine sa o citesc.Mulțumesc.🤗

  465. Catalina Dumitriu

    Eu imi doresc această carte pentru mama. Incerc să o conving de ceva vreme sa iasă din cochilia obișnuinței in care s-a îngropat in ultimii 25 de ani. Poate asta o ajută cumva.

  466. CITESTE SI DA MAI DEPARTE…!

  467. M-as bucura sa castig aceasta carte si mai ales sa o citesc.

  468. Mi-ar placea cartea, mi-ar prinde bine niste sfaturi

  469. Aștept de ceva vreme un răspuns la întrebarea “cum sa-mi reinventez viața”. Poate îl voi găsi in paginile acestei cărți …. 🤪

  470. Daca recomandarea vine de la tine, atunci cu siguranta cartea aceasta e de citit.Altfel, dupa titlu, nu cred ca as fi cumparat-o.Acum e urmatoarea pe lista.Multumesc!

  471. Român fiind, ador tot ce e “moca”, deci vreau și io cartea!

  472. Daca recomandarea vine de la tine, atunci cu siguranta cartea aceasta e de citit.Altfel, dupa titlu, nu cred ca as fi cumparat-o.Acum e urmatoarea pe lista.Multumesc!

  473. As dori sa citesc cartea prezentata.

  474. Mi-aș dori cartea, m-am recunoscut în tipologiile descrise de tine.

  475. Si eu as vrea sa o citesc!

  476. Multumesc de recomandare ! Si eu ma numar printre cei ce doresc sa o citeasca !

  477. Buna seara,
    Mi-ar placea sa citesc aceasta carte, poate reusesc sa inteleg rautatile unor persoane…
    Multumesc!

  478. Mi-ai trezit interesul! 🙂

  479. Mi-ar fi foarte utila cartea, o adaug in lista mea de citit. Multumim de recomandare si concurs! 💡

  480. Sa castig o carte ar fi o super surpriza. Ma motiveaza titlul, asa ca incerc si eu. Felicitari pentru idee, Simona!

  481. Și eu as dori sa citesc aceasta carte. Mulțumesc!

  482. Salut! Mi-as dori tare mult cartea. Multumesc 🙂

  483. mi-as dori sa citesc aceasta carte 🙂

  484. Da, aș vrea să citesc cartea. Si sa o dau lui fiu-miu și lui bărbat-miu. Cum o fi norocul! Mulțumeeeesc!!

  485. Daaaa,o vreau și eu!

  486. Mi-aș dori și eu această carte.
    Mulțumim de recomandare!

  487. Îmi doresc cartea pt ca fix cu stima de sine stau “foarte bine”. Nu prea am încredere în cărțile de genul acesta, dar în recomandarea ta am.

  488. Interesant….mă bucur că am aflat titlul cărții😊.

  489. Mi-ar place rare mult să citesc această carte. Mulțumesc!

  490. Având în vedere că recomandarea este de la tine Simona, chiar îmi doresc din suflet această carte.

  491. Interesant! Am nevoie si as dori sa o citesc. Multumesc.

  492. Super recomandare, multumesc mult! Mi-as dori sa o citesc!

  493. Gheorghiu Geanina

    O carte necesara in biblioteca fiecaruia dintre noi, cred..!

  494. As dori sa o am, mai ales in acesta perioada.

  495. Mi-ar plăcea mult sa citesc aceasta carte și sa pun in aplicare ce scrie sa văd dacă are efect și la mine

  496. Aș dori să citesc această carte.

  497. Sunt o proaspăta mămică, tare dornică de a citi cartea!

  498. Mi-aș dori cartea!

  499. Sunt și eu interesat de lecturarea acestei cărți. Mulțumesc.

  500. Mi-as dori tare mult cartea. Multumesc!

  501. Si eu vreau cartea. Multumesc !

  502. Si eu vreau cartea. Multumesc ! Xx

  503. Mi-as dori sa citesc cartea😊

  504. Me, me, pick me!!!!:)))

  505. Mi-as dori tare mult cartea intrucat intotdeauna am crezut ca am totul pus la punct in viata mea si am incercat sa fiu pe linia de plutire, dar a doua zi se intampla ceva care sa imi demonteze aceste idei, asa ca poate ar prinde bine o mica schimbare si o noua portita a gandirii sa se deschida. 😀
    Sa speram ca avem noroc!

  506. Suna interesant si cred ca mi-ar fi de folos sa citesc cartea.

  507. Destul de interesanta după titlu, abia aștept să o citesc. Mulțumesc

  508. Îmi doresc această carte!

  509. Buna, Simona, mi-ar placea si mie sa citesc cartea, ma bucur ca mai exista concursuri cu carti ca premii. Eu am aceasta carte de ceva vreme in wishlist-ul de pe emag, dar mereu ma trezesc cumparand lucruri cu prioritate pentru fetita mea, pentru sot, sau pentur casa si de mine uit mereu 🙂 De o fi, o fi, de nu, felicitari celor ce vor castiga!

  510. Maică, măiculiță, ce înghesuială la pomană…
    În rest, liniște și pace.

    • Si? Nu te bucuri ca se inghesuie lumea sa citeasca? Eu cred ca e excelent. Nu credeam ca mai exista asa multi oameni care isi doresc o carte, fie ea si una anume, fie ea gratuita sau cu bani. Macar nu e pomana electorala cu mici si bere si nici aglomerare la moaste si nici un #partikip stupid la concurs de iPhone imaginar…. Dar tu? Tu nu esti curios sa citesti? 😉

  511. Daniela Danalache

    Cred ca este fix ce imi trebuie! Multumesc!

  512. Bună, Simona și mulțumesc! 🙂
    În plin proces terapeutic și de înălțare de sine, variantele ajutătoare arată toate a cărămizi de susținere 🙂
    Poate-mi mai ajunge una aici:
    talidasoare@yahoo.com

  513. Mi-ar placea sa o citesc. Desi, presimt ca n-o sa-mi placa ce voi afla.

  514. Dobrișan Maria Ancuța

    Mi-ar plăcea foarte mult să am ocazia să citesc și eu această carte

  515. M-ai facut curioasa. Si eu vreau cartea!

  516. Vreau și eu cartea!

  517. Mi-ar placea sa citesc aceasta carte. Daca n-o castig, o s-o cumpar… Succes tuturor!

  518. Mi-as dori foarte tare sa o conving pe mama sa
    o citeasca!

  519. Eu, eu ! 🙂 capcana norocului

  520. Ungureanu Anisoara

    Mi-ar pleacea sa citesc aceasta carte, cred ca am chiar nevoie sa o citesc, pt a-mi descoperi cele 11 capcane ale mintii.

  521. Vreau mult să citesc cartea. Mulțumim pentru recomandare și așteptăm și altele! Multe aprecieri!

  522. O carte interesanta….vreau sa o citesc .

  523. Îmi doresc această carte, mai ales în urma prezentării frumoase! 😀 Mulțumesc!

  524. Imi doresc aceasta carte si sunt tare curioasa daca miezul sau va atinge si va scutura fricile si barierele mele!

  525. Buna Simona !
    Daca este recomandata de tine, si eu vreau sa o citesc, poate ma ajuta. Recunosc, altfel nu m-as fi oprit la acest titlu.

    Multumesc !

  526. Îmi doresc să citesc această carte! Mulțumesc!

  527. M-ati facut curioasa cu titlul cartii dvs si prezentarea acesteia, asa ca va rog, dacă se va putea, sa-mi transmiteti un exemplar pentru a-mi satisface curiozitatea citind-o. 🤗

  528. Vreau sa citesc aceasta carte.

  529. Nu știu dacă îmi mai pot reinventa viața, dar nu se știe niciodată ce urmează după lectura unei cărți bune… Mai știi….

  530. Imi doresc si eu cartea! Multumesc

  531. Pare super interesanta! Mi-ar placea sa o rasfoiesc 😊

  532. Imi doresc cartea. 😊

  533. Ardeleanu Andreea-Maria

    Am nevoie sa citesc aceasta carte. 🙂

  534. As vrea foarte mult aceasta carte.

  535. O vreau și eu!!!

  536. Buna, multumesc pentru recomandare. Mi-ar placea sa o citesc.

  537. Super! Am cartea, dar as dori inca un exemplar pentru o colega aflata intr-o perioada dificila. Multumesc!

  538. O vreau și eu!!
    Și o alta recomandare de carte care sa îți facă lumina în cap este David Celani-plecarea de acasă-cum sa te eliberezi de trecut

  539. Vreau cartea pt. sufar de depresie si cred ca m-ar ajuta…

  540. CAPCANELE LUMII MODERNE…că nu imi inchipui ca acum mii sau chiar sute de ani oamenii gaseau atatea mii de feluri sa se autodistruga.probabil dupa ce o voi citi voi constientiza ca am o nevoie urgenta de terapie😎

  541. Cum sortii nu cad niciodata pe mine si nu ma nimeresc orice-ar fi, nu sper sa ma bata norocu’, da’ de gasit si citit cartea, you betcha. Dau io de ea, si aflu io care-i treaba, ca nu de alta, da’ trece vremea si as vrea sa pup macar un pic un alt fel de viata. De stiut cam stiu ca sintem fiecare creatorii iadului propriu, si asa cum l-am facut putem sa-l si demantelam. Multumesc pentru recomandare.

  542. Și eu îmi doresc cartea 😉

  543. Cred ca e super interesanta cartea, mai ales fiind recomandata de tine. Mie personal mi-ar prinde bine sa o citesc si cred ca m-ar ajuta mult sa ma dezvolt ca si parinte si astfel sa imbunatatesc educatia fiului meu! 🙂

  544. Vreau sa o citesc! O voi cauta si in librarii cu siguranta.

  545. As dori sa citesc cartea 📙🐁

  546. Mihaela Anghelescu

    Bună, Simona !
    Și eu doresc cartea și îmi exprim în scris și în mod public dorința de a o câștiga !
    Mulțumesc ! 🙂

  547. Particip! Un subiect foarte interesant și o carte folositoare pentru oricine dorește o schimbare!

  548. Mi-ar plăcea să o citesc.

  549. Vreau sa citesc aceasta carte

  550. Yup, cred ca ar fi timpul sa citesc o carte de dezvoltare personala, mai ales una asa promitatoare.

  551. Si eu imi doresc cartea. Recenzia ta m-a facut curioasa. Sper sa am noroc si sa o castig.

  552. Mi-ar placea sa citesc cartea. Multumesc!

  553. Draga Simona, imi doresc cartea pentru ca am incredere in recomandarile tale. Sper sa o castig la tragerea sa sorti! Altfel probabil ca o voi cumpara oricum…

  554. Draga Simona, imi doresc cartea pentru ca am incredere in recomandarile tale.

  555. Partikip 🙂

  556. Oh, ce carte! 😍 o vreau pe noptiera mea, in geanta, pe birou, pe blatul din bucatarie! Vreau sa fie a meaaa!

  557. Mama,ce de comentatori!!!Cum o sa procedezi?Tragere la sorti sau aleatoriu?Oricum sunt un norocos.oricum ai proceda imi voi citi numele la castigatori!!!!Ars longa vita brevis !!!!

  558. Mi-ar placea mult sa citesc cartea. 🙂

  559. Pare foarte interesanta cartea. Mi-ar place sa fiu unul dintre castigatori. Daca nu, o voi cumpara.

  560. De ceva vreme am inceput sa fiu tot mai interesata de acest subiect. Imi doresc cartea 🙂

  561. La o asemenea descriere, m-ai facut curioasa. Iar intr-o perioada ca cea prin care trec acum, cred ca ma va ajuta. Multumesc!

  562. Spunea cineva mai sus de autosabotaj?.. As vrea si eu cartea!

  563. Abia astept sa o citesc! Multumim pentru recomandare 🙂

  564. Pari un om cu simtul critic la purtător, care nu recomanda toate dubioseniile de dezvoltare personală, asa ca m-ai făcut curioasa sa o citesc! 🙂

  565. Multumesc tare pentru recomandare! Dacă luni nu sunt pe lista câștigătorilor, cu siguranța voi fi in librărie!

  566. Ce recomandare! Trebuie sa am cartea!

  567. Vreau sa citesc cartea si apoi sa o dau mai departe fiicei mele.

  568. Si eu sunt curioasa! As vrea sa citesc aceasta carte!

  569. Și eu as dori sa câștig aceasta carte! Mulțumesc! 🙂

  570. Imi doresc si eu aceasta carte. Multumesc! 🙂

  571. Și eu as dori sa câștig aceasta carte! Mulțumesc! 🙂

  572. Interesant!

  573. Yes, please! Multumim de recomandare!

  574. Îmi trebuie musai, poate reușesc cumva să scot capul la lumină….

  575. Eu mi-am comandat-o. Chiar cred ca m-ar ajuta sa inteleg unele trairi din ultima vreme. Multumesc pentru recomandare! 😊

  576. O, da! O vreau! Dacă nu sunt norocoasă sa o câștig, o cumpăr.

  577. Un titlu foarte interesant !

  578. Eu nu vreau cartea asta,însâ lista aşa mare de doritori mi-a dat o idee:ar fi minunat ca,mâcar o datâ pe lunâ,sâ ne recomanzi ceva bun de citit(indiferent de domeniu).
    Mulţumiri anticipate!

  579. Nu văd comentariul meu…de aceea am mai scris o dată…din dorința mare de a avea cartea…poate am noroc, deși de obicei muncesc pentru a obține ceva…😊

  580. Multumesc de recomandare. Anul asta este anul investitiilor . In terapie, in cheia succesului prin gandire pozitiva si putere nemarginita, ceea ce-ti doresc si tie si tuturor celor care vor sa fie echilibrati si astfel sa fie de fapt niste oameni fericiti.

  581. Imi doresc sa citesc aceasta carte, poate va ajunge la mine de la o persoana care mi-e draga citindu-i scrierea, razand cu ea si iubind impreuna pisicile…

  582. Mi ar plăcea sa citesc cartea.

  583. Cred ca m-ar ajuta sa citesc aceasta carte atat eu, cat si familia mea.

  584. Imi place sa citesc astfel de carti. Ma motiveaza foarte mult. Multumesc!

  585. Din cate am citit in cuprins,pare o carte foarte interesanta.as dori sa o castig,pentru ca in aceasta perioada,sunt prinsa in toate “capcanele” acestea: vulnerabilitate,esec,neincredere,etc.si toate acestea,din cauza unui divort care nu se mai termina.care ma oboseste din toate punctele de vedere…si simt ca nu mai fac fata uneori…

  586. Mi-as dori si eu cartea ! 🙂

  587. M-ai convins!

  588. Tare mult vreau sa citesc aceasta carte

  589. Am nevoie de Young

  590. Mi-as dori ca aceasta carte sa faca parte din biblioteca mea!
    Va multumesc !

  591. Hello Hello,
    Suna tare bine. Vreau sa o primesc si sa o citesc. Tare mulțumesc.

  592. Hello,
    Suna tare bine. Vreau sa o primesc si sa o citesc. Tare mulțumesc.

  593. Buna,
    Suna excelent. Vreau sa o primesc si sa o citesc. Mulțumesc.

  594. Buna,
    Suna excelent. Vreau sa o primesc si sa o citesc. Mulțumesc.

  595. Cristina Marincea

    Vreau 😁

  596. Well, dacă vine recomandată de tine, aş dori-o şi eu! Iar dacă nu o câştig, o voi cumpăra! Baftă, tuturor!

  597. Eu am citit cartea, dar mi-as dori sa o citeasca mama.

  598. Interesantă , mi-ar face mare plăcere să o citesc!

  599. M-ai convins. Mi-ar plăcea să o citesc. Multumesc!

  600. I’m in! Mi-aș dori să citesc această carte! Mulțumesc pentru recomandare! 😊

  601. Dacă nu o voi câștiga, o voi cumpara.

  602. As dori cartea. Sunt curioasa real cat imi va fi de folos dupa ce o citesc si chiar as avea nevoie de o schimbare de acest gen in acest moment al vietii mele.

  603. Saceanu Valentina

    Vreau si eu cartea 🙂

  604. As dorii cartea pentru simplul fapt ca am epuizat resusele mele interne de coping si recurg la acelasi scheme si comportamente dezadaptative de autoblamare.

  605. Si eu vreau sa citesc cartea!

  606. Abia astept sa citesc cartea !

  607. As vrea si eu aceasta carte!

  608. NU CITESC O CARTE DE MAI MULT DE 20 DE ANI. ACUM TREC PRIN MOMENTE DIFICILE SI CRED CA ACEASTA CARTE MA POATE AJUTA. O SA-MI FAC TIMP SA O CITESC. PROMIT!

  609. Cismaru Gabriela Luciana

    Mi-aș dori să citesc cartea! 😀

  610. Mi-as dori foarte mult sa citesc aceasta carte! Multumesc!

  611. Bine spus:”Capcane mentale,cum e cea a standardelor nerealiste ce ne tin prizonieri intr-un perfectionism irational”.Cu totii avem comportamente distructive,originea unora poate chiar o identificam,insa controlul si ajustarea acestora imi pare greu posibil daca nu chiar imposibil.Deaceea pentru a-mi identifica propriile capcane si pentru a fi ajutat sa le combat,asa cum promit autorii,imi doresc aceasta carte,bazandu-ma mai ales pe recomandarea dumneavoastra.Si chiar de nu voi avea norocul sa o castig,desi imi doresc,sper sa nu cad in “capcana esecului” si sa-mi promit ca orice se va intampla,cartea tot va ajunge in mainile mele.De data aceasta n-am sa ma simt prins in “capcana izolarii sociale”,deci n-am sa ma simt diferit si nici singur,pentru ca iata ca,intamplarea a facut sa descopar “Jurnalul roz de cazarma”.Si pentru mine deja acesta este un castig.

  612. Cu siguranță o lectură cu putere informațională ce poate înălța mintea si simțirea. Mi-ar plăcea să mă bucur de o astfel de lectură. Cu toate acestea, felicitările mele! Teodora

  613. Îmi doresc să citesc cartea asta.

  614. Mulțumesc pentru recomandare! Vreau și eu sa citesc cartea… câștigata sau cumpărată, cum mi-o fi norocul! 🙂

  615. Imi doresc aceasta carte! 🙂

  616. Imi doresc sa o citesc!

  617. Mi-ar placea sa citesc aceasta carte. Viata e mereu ceva de reinventat 🙂

  618. Ador sa citesc si chiar imi doresc aceasta carte!

  619. Mi-aș dori cartea. Cred că mi-ar prinde bine s-o citesc acum.

  620. Multumesc mult, Simona. Am comandat cartea aseara, azi soseste! Abia o astept.
    O zi frumoasa iti doresc

  621. No io am comandat-o, ce sa tot aștept :))

  622. Doresc aceasta carte 💕

  623. Mi-aș dori să citesc această carte.

  624. E a doua recomandare pentru aceasta carte, o sa o citesc oricum, dar poate am noroc si o castig. 🙂

  625. Mi-a plăcut descrierea făcută și sunt sigură că este o carte utilă pentru oricine în procesul de dezvoltare personală. Mi-aș dori să o citesc și eu. 🙂 🙂

  626. “Perfecționism irațional” is my middle name! Sincer, de ceva vreme, ocolesc genul asta de carti! Nu stiu de ce. M-ai facut curioasa, astfel ca l-a urmatoarul drum intr-o librarie va fi a mea!

  627. O carte de ajutor. O vreau si eu.

  628. Îmi doresc această carte pentru că vreau o schimbare în viața, pe care sunt decisă să o fac! Dacă nu o voi câștiga, o voi cumpăra cu siguranță! O va citi sigur și fiul meu, Radu, psiholog. lilianabalauta@gmail.com
    Va multumesc!

  629. Vreau această carte, vreau o variantă cât mai bună a propriei mele persoane.

  630. Mi.ar placea sa o citesc ai chiar am sa o fac, cadou sau cumparata. Am incredere in recomandarea dvs. si mi se pare un semn bun ca a venit tocmai de ziua mea, chiar daca nu ma consider superstitioasa. Multumesc!

  631. Mi-aș dori să citesc această carte 🙂

  632. O sa citesc cartea fie c-o castig, fie c-o cumpar. Multumim pt sugestie! 🙂

  633. Imi doresc sa invat sa ma inteleg si sa invat sa traiasc in normal. Sper ca aceasta carte sa ma ajute sa ma descopar.

  634. Tare mult mi-ar plăcea să citesc cartea, din câte văd, aș avea multe de învățat din ea.

  635. Mi-as dori sa citesc aceasta carte

  636. Fiedler Irene Andrea

    Doamne cati isi doresc aceasta carte si vad ca mai toti au aceeasi motivatie ca si mine
    Ce multi suntem….
    Multumesc

  637. Mi-ar placea sa citesc cartea si poate chiar mai mult mi-ar placea sa o citeasca persoanele importante din viata mea.

  638. As dori si eu cartea .

  639. Suna foarte interesant. Eu acum citesc Imperfecti, liberi si fericiti de Christophe Andre si mi se pare geniala, pur si simplu. Despre stima de sine si tot ce implica.

  640. Bună Simona,

    Mi-aș dori mult de tot cartea, deoarece sunt studentă fix la Psihologie și eu.

  641. Suna tare bine recomandarea ta. Mi-ar prinde bine asa o lectura. Daca reusesc si sa aplic cate ceva, ar fi fabulos.

  642. Mi-as dori cartea, si iti mulțumim pt recomandare.

  643. Buna ziua,
    Imi incerc si eu norocul, fiindca imi doresc sa citesc cartea.

  644. Ieri vorbeam despre aceasta carte cu prietenele mele si azi citesc articolul. Imi doresc sa citesc aceasta carte.

  645. In plin proces de “reorganizare” a vietii, aceasta carte ar veni la fix!

  646. Sunt workaholică si sunt dispusă să muncesc mult ca să mă schimb. Aș putea să cumpăr cartea, dar mă tentează competitia asta 😁…
    Dacă mă gândesc bine, ar fi ca o recompensă pentru viciu

  647. Liliana Stefanica

    Îmi doresc mult să pot citi cartea, în mod sigur m-ar ajuta în plus pe lângă psihoterapia pe care o fac acum. Multumesc, chiar si numai pentru recomandare. 🙂

  648. De vreun an mai cumpar doar carti si mancare. Cine are nevoie de altceva?

  649. Este prima data cand aud de aceasta carte, insa mi-a starnit interesul, mai ales cu o recomandare atat de calduroasa din partea ta. Cu siguranta o voi citi, iar daca o voi castiga la acest concurs va fi cu atat mai bine.

  650. Îmi doresc să citesc cartea. Mulțumesc pentru recomandare, seară frumoasă!

  651. Suna f interesanta descrierea facuta de tine si mi-as dori sa o citesc. Desi ma indoiesc tare ca voi castiga concursul, pt ca nu am castigat niciodata in viata asta nimic nemuncit :))) , o sa cumpar cartea.

  652. Capcane… doar în acestă scurtă prezentare m-am identificat în trei dintre ele. Oare m-aș putea schimba? Aș putea ieși din cel puțin una după ce citesc cartea? Ce aș face cu cartea după ce o citesc? Ceea ce fac cu toate celelalte, o duc la biblioteca de la locul de muncă și astfel am subiecte comune cu colegii în scurtele pauze din timpul petrecut la serviciu.

  653. As vrea si eu sa pot iniția o călătorie în lumea acestei cărți. Multumesc pentru recomandare.

  654. Mi-as dori foarte mult sa o citesc.

  655. Mi-ar placea sa citesc cartea si sa vad daca imi ofera perspective noi asupra unor lucruri.

  656. Si eu mi-o doresc tare.

  657. Curiozitate maxima!!! 💙

  658. Si eu imi doresc aceasta care, acum ca mi-am luat avant sa ma pricep…🙊🙉🙈

  659. Si eu imi doresc aceasta carte, acum ca mi-am luat avânt sa ma pricep..

  660. Îmi doresc aceasta carte..poate reusesc sa schimb ceva..am încredere…ms

  661. Imi doresc si eu cartea. Laura

  662. Recenzia ta mi-a starnit curiozitatea. Daca acolo e si “reteta” dizolvarii acestor blocaje atunci DA, o vreau si eu! 😜

  663. Simona, si eu imi doresc aceasta carte. Postarea ta vine exact in momentul in care sunt in cautarea unei carti care sa aiba impact asupra mea, care sa imi deschida ochii si sa imi schimbe perceptia asupra vietii. Ultima carte citita care a avut un efect asa puternic a fost Plansul lui Nietzsche.

  664. Foarte interesantă descrierea, mi-a stârnit interesul și abia aștept sa citesc aceasta carte. Multumesc pentru sugestie!

  665. Mi-as dori aceasta carte 😍

  666. Si eu imi doresc cartea!

  667. Mi-ar face placere sa citesc aceasta carte.

  668. Asta a fost un fel de recensamantul cititorilor…
    Sunt restanta la lecturi, am unele carti cumparate si inca necitite.Cu mine stiu cum sta treaba, nu am nevoie de vreun geniu psihanalist sa ma scaneze.
    Eu nu vreau cartea 🙂

  669. Mi-aș dori mult cartea! Mulțumesc!

  670. Wow,imi doresc foarte mult sa castig aceasta carte.Vine exact intr-un moment cand ma straduiesc sa imi deslusesc unele comportamente autosabotante si sa le depasesc.Simt o dorinta puternica sa ma schimb in bine! Multumim pentru recomandare si concurs,Simona!

  671. O carte pe care mi-aș dori TARE sa o citesc 🙂 ramona.rusenescu@kronasig.ro

  672. Multumesc de recomandare, mi-as dori sa o citesc.

  673. Me, me, pick me!

  674. Chiar si titlul e ok, nu doar comercial. Deja ne face cunoscuta care va fi tema. O carte care ne ajuta sa ne îmbunătățim pe noi însine e o carte care Trebuie citită!

  675. Aș dori să o citesc. Simt că m-ar ajuta în acest punct de cotrol al vieții. Dacă nu o câștig, o voi cumpăra cu siguranță:)

  676. Woow! E cartea pe care o aștept de mult! Simt că am unele scenarii automate care îmi dau de furcă. Mulțumesc!

  677. Bună! Imi doresc si eu aceasta carte. Mulțumesc!

  678. Sa zic ca nu vreau cartea, as minti, pentru ca deja sunt convinsa ca am nevoie sa o citesc. Sper ca urmeaza si alte recomandari de carti!

  679. Ala, eu, ala, eu...

    Ni la ei ma!

  680. 709 comentarii?!!?!?
    Fuckin’ hell!
    Chiar ca titlul ala are semnele unei carti care, in final, nu te va ajuta cu nimic, cel mult cu o stare de intelegere in timp ce o citesti, dar dupa ce ai inchis-o nimic nu s-a lipit si viata merge la fel ca inainte de a o deschide. Mno, daca tu recomanzi si zici ca e mai presus de coperta…

    Intru in tragere la sorti si cu un comentariu in care nu spun explicit ca imi doresc aceasta carte sau “Particip”?

  681. In cazul meu, ‘am nevoie sa citesc aceasta carte’ e, cred, mai corect decat ‘mi-as dori sa o citesc’.

  682. Si eu o vreau! 🙂

  683. Oameni buni, faceti-va un abonament la biblioteca, e clar ca nu ajunge la toti!

  684. Daca nu o voi castiga, o sa o cumpar cu siguranta! 😊 Ma identific cu o parte din aceste “probleme”. De mult timp caut o carte cu care sa ma identific privind acest negativism ce ma conduce in multe situatii.

  685. O da. E pe lista mea demult. Sper sa o câștig ca am nevoie de ea :))! Daca nu… O cumpăr! 🙂

  686. Si eu as dori cartea. Pare extrem de interesanta, exact genul de carte de care ai nevoie pentru a face un pas inainte.

  687. Imi doresc sa citesc aceasta carte. 🙂

  688. Bună seara! Din fiecare carte pe care o citim avem ceva de învățat. Mii-ar placea sa citesc aceasta carte.

  689. Imi doresc cartea.

  690. Deci!
    Se stie ca inceputul logic al oricarei postari e concluzia. In deplina transparenta, am utilizat aplicatia “random name picker for contest”, fara pile, nepotisme, apartenente, pro/contra si altele asemenea. Cele zece carti merg la:
    – In plin proces de “reorganizare” a vietii, aceasta carte ar veni la fix!
    – Suna foarte interesant. Eu acum citesc Imperfecti, liberi si fericiti de Christophe Andre si mi se pare geniala, pur si simplu. Despre stima de sine si tot ce implica.
    – Eu am citit cartea, dar mi-as dori sa o citeasca mama.
    – Super! Am cartea, dar as dori inca un exemplar pentru o colega aflata intr-o perioada dificila. Multumesc!
    – Mi-ar placea sa o citesc. Desi, presimt ca n-o sa-mi placa ce voi afla.
    – Da! Ca la măritiș! O vreau!
    – Draga mea, m-ai convins!
    Eu o vreau! Dar cred ca si ea ma dorește ….
    – m…a.f……a@….l.c.m
    – E atât de greu să fii perfect tot timpul și să ai dreptate mereu . Vreau o schimbare..
    Cum adica, nu sunt 10? Pai cu mine cum ramane, facui degeaba selectia? 😆
    Bata-ma norocul, nici numaratul nu-mi mai iese! 😥

  691. Mi-as dori cartea!

  692. O carte foarte utilă, mi-o doresc! Mulțumesc.

  693. Acum citesc o carte despre starile emotionale si cat de important e sa le putem constientiza. Mi-as dori sa continui drumul spre invatarea sinelui cu aceasta carte.

  694. Multumesc pentru recomandare

  695. Grupul de ajutor organizat ” psihologi și psihiatri fara frontiere” vin in ajutorul nefericitelor care nu vor câștiga o carte de citit .
    Grupul, format din eminente cenușii ale psihanalizei, cum ar fi prof univ dr docent Matrix Brain, conf univ lector emerit Costică Musul, academician fara portofoliu DG , se oferă să le consoleze pe perdante cu cate o partida de sfaturi și exemplificări și din alte cărți de psihologie aplicata precum kamasutra sau asemenea.
    Prima ședință e gratis, următoarele se plătesc, că tre să mănânce și gura lor ceva, că prea sunteți multe….
    Cum mă, 700 pt o amărâtă de carte ??!!??
    Și când te gândești că și o doctorita chirurg s-a înscris la concurs….
    Apropo, cat mai e taxa pt o apendicită amărâtă?
    Pt un prieten semichinez întreb….

  696. Mi-as dori si eu aceasta carte!

  697. gata, am gasit utilitatea acestei carti.
    nu e ce cred toate pustoaicele astea care o vor sa se dea mari ca au castigat si ele ceva, ca de citit…e greu….
    deci, are 400 de pagini, inseamna 200 de file.
    200 de file, 200 de cornete pt seminte, a 50 de grame fiecare.
    200 de cornete ori 50 grame , inseamna 10 kg de seminte ce trebuiesc aprovizionate.
    10 kg a 5 lei kilu, 50 de lei, asta e investitia.
    acum castigul.
    200 cornete a 2 lei (ieftin, pt toate buzunarele) fac 400 lei
    castig brut, 350 de lei.
    mai scadem manopera, berea din timpul manoperi… hai, cu totul 50 de lei.
    ramane net 300 lei, bani munciti cu sufletul.
    am mare nevoie de cartea asta, ca sa incep o super afacere.
    apropo, o biblie nu dai de pomana ?
    iti dai seama ce castiguri as avea cand as striga pe strada:
    ia bomboane agricole neamuleeee, cu povestea lu cain si abel inclus in pret…!!!
    ar fi ca la tombola aia cand castiga toti, da unii au parte de povesti mai frumoase.
    cum ar fi aia cu eva ( aia initiala, nu eaedevina) cand se freaca ea de adam si isi pierde frunza.
    si cand ma gandesc ca biblia are vreo 2000 de pagini, moaaamaaa, ce biznis….
    direct la dubai ma opresc.

    • Una din Bucuresti

      Spune-le blogărilor ca daca fac sport si maninca sau beau bine ☝️ le trec toate depresiile 😎

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint