Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Fericirea nu e o alergare în slow-motion, pe un câmp înflorit, cu un vânticel cald în plete

Fericirea e acel ceva după care alergăm toți ca disperații, fără să știm exact cum arată. Dacă am ști, am defini-o ca pe un cumul de emoții pozitive, care nu sunt mereu aceleași și nici mereu la aceeași intensitate. Nu putem pune degetul pe calendar, să spunem că am fost fericiți de marți, 6 noiembrie, de la ora 12:35, până joia următoare, pe 15, la 20:15, (hai, 20:20), după care nu am mai fost, ca să reintrăm în stare de-abia pe 23 decembrie, la pomana porcului. Nici nu își dau oamenii coate pe stradă, când trecem pe lângă ei: “Dă-te la o parte, că… uite-l p-ăsta, stă să pleznească de fericit și mi-e să nu ne împroaște!”. De cele mai multe ori, nici noi înșine nu ne oprim din ce facem, exclamând: “Upps, în acest moment, chiar sunt fericit!”. Pentru că nici nu prea știm că suntem. Și nu știm, fiindcă trăim prinși în niște capcane emoționale și cognitive care ne strică viețile. Iată de ce vreau să vă vorbesc astăzi despre ce NU este fericirea. Nu, nu va fi un text de umor, sorry…

Așadar:

Fericirea nu e o alergare în slow-motion, pe un câmp înflorit, cu soarele deasupra și un vânticel cald în plete. Nu e nici o săritură extatică, cu fața radioasă și mâinile deschise a îmbrățișare, către un răsărit superb. Nici… dar mai bine dați voi o căutare cu “happiness” pe Google Images și o să descoperiți tot ce NU este fericirea. Din păcate, pentru că am crescut cu astfel de imagini, cei mai mulți dintre noi avem așteptări eronate și uităm să apreciem momentele de bine, de bucurie, de calm, de mulțumire ori pur și simplu de liniște, cu care ne întâlnim în viață, pentru că suntem prea ocupați să ne uităm în zare, după extazul absolut care ne va vizita într-o zi și – nu-i așa? – nu ne va mai părăsi niciodată.

Fericirea NU e o stare perfectă și continuă. Nu, acel extaz de care vorbeam mai sus nu apare – tadaaam! -, într-o zi, ca să ne însoțească până dăm colțul. Ne prindem cu toții destul de repede că “Și au trăit fericiți, până la adânci bătrâneți” e un mare bullshit, doar că, deși rațional ne e totul clar, emoțional continuăm să așteptăm să ne regăsim, într-o zi, în poza ACEEA perfectă. Iar faptul că nu ni se întâmplă, ne dezamăgește și ne face… ăăă… da, exact invers decât plănuiam: nefericiți.

 Fericirea NU este ceva ce ne așteaptă în viitor. Nu, ea nu vine după ce ne-am terminat facultatea, ne-am găsit un job și un partener, am făcut 2 copii frumoși, ne-am luat televizor cu diagonală mare, perdele frumoase, iPhone, mașină și labrador. Muncim să bifăm toate aceste lucruri, amânând să ne bucurăm, să facem ce ne place (sau pur și simplu să ne tragem sufletul, stând pe o bordură, în rochia cea nouă), în așteptarea marelui moment când, în sfârșit, o să înceapă VIAȚA. Viața noastră cu majuscule. Și, la un moment dat, ne prindem că ea a început de mult, foarte de mult, doar că n-am fost atenți, preocupați fiind de viitor. Ce țeapă, nu? Ne pregătim îndelung și minuțios pentru marele spectacol al vieții noastre, iar când, în sfârșit, ne înființăm la teatru, toată lumea e în foaier, în pauză, și ne spune că am pierdut jumătate din el. Ce păcat că nu ne-a anunțat nimeni, încă de la grădiniță, că viața noastră e doar aici și acum, nu-i așa? Am fi știut să recunoaștem măcar câteva momente bune, în timp ce treceau în viteză pe lângă noi. Și poate le-am fi oprit: “Hei, tu, moment bun, mai stai un pic cu mine, vrei să bem o cafea?”.

Dar fericirea NU e nici ceva din trecut. Mulți dintre cei care ajung în terapie vorbesc foarte mult despre cum erau ei, atunci când le era bine, și își doresc mult să se întoarcă acolo. Ori asta nu se mai poate. Ce a fost a fost și nu se mai întoarce, se poate face ceva doar pentru prezent. Putem învăța să fim acum bine și mai adaptați la viața noastră, nu putem redeveni ce eram la 20 de ani. De dragul adevărului, nici măcar nu dădeam pe-afară de bine, pe-atunci. Eram doar mai tineri și aveam toată viața-nainte, iar asta, de la un moment dat încolo, începe să ne semene a secretul fericirii… Doar că nu e.

Fericirea NU e o recompensă pentru toate suferințele adunate într-o viață. Nu, nu există o lege a compensației. Nici karma, nici destin. Sau, cel puțin, nu avem nicio dovadă că ar exista. Nu suferim acum, ca să ne fie mai bine mâine. Nici nu ne e bine acum, ca să cădem mâine de sus. Putem foarte bine să avem noroc să trăim călduț, toată viața. Sau putem să o ținem din belea în belea. Asupra lucrurilor pe care nu le putem controla… nu avem niciun control. Nu, dacă suntem buni, nu o să fie și viața musai mai bună cu noi. Și invers, dacă suntem răi, nu o să ne-o furăm neapărat. E random. Iar buni e bine să fim, în primul rând pentru binele nostru. Răutatea e otrăvitoare.

Fericirea NU e la 80 de ani ca la 30. La 30 încă ne plăceau chefurile lungi cu prietenii și să urcăm pe munte. La 80, maximum de aventură periculoasă e să ne uităm la Vocea României, până târziu, în noapte, la 22,15, să ne cărăm 2 verze din piață, să urcăm un etaj pe scări, când se strică liftul, ori să nu ne luăm Aspacardinul, într-o dimineață, doar pentru că ni se pare crazyyyyyyyyy. Vestea bună e însă că putem înșira mărgelușe de fericire pe ațișoara vieții noastre, la orice vârstă. Ba chiar, la 80, s-ar putea să le înșirăm mai cu râvnă, pentru că știm deja să le prețuim.

 Nu în ultimul rând, fericirea NU e ceva ce se trăiește de unul singur. Nu, nu pot să fac rost de niște fericire și mă înfrupt pe ascuns din ea, ca nehalitul, după ce au adormit copiii, nevasta și labradorul. Fericirea există doar când o împarți cu ceilalți. Foarte rar, și pentru foarte scurtă vreme, o putem trăi de unii singuri. Studiile arată că, mai mult decât banii sau faima, ceea ce aduce binele în viețile oamenilor sunt relațiile cu ceilalți. Relațiile bune, puternice și hrănitoare sufletește, cu semenii noștri, ne întârzie degradarea fizică și psihică, cauzată de îmbătrânire. Pe scurt, chiar ne lungesc viața.

 ***

 Așadar, fericirea NU este toate cele de mai sus, iar unii dintre noi am aflat deja toate astea, pe propria piele. Dar ce ESTE, de fapt, ea? Cum arată o definiție pozitivă a fericirii? Cum arată un “om fericit”? E foarte simplu: un om fericit e cel care experimentează mai frecvent emoții pozitive (bucurie, mulțumire, stimă de sine, satisfacție, liniște, calm, interes pentru ce face, curiozitate etc.) și, mai rar (nu deloc, da?), emoții negative (tristețe, anxietate, frică, neîncredere, nemulțumire etc.). Un om care ține ochii deschiși asupra lucrurilor bune din viața lui, care trăiește conștient, care reușește să se concentreze pe prezent și să ia notă și de ce îi aduce el bun. Nimeni nu e scutit de stres și de lucruri greu de dus, pe care nu le poate controla, dar oamenii deschiși către fericire reușesc să nu se concentreze doar pe ce e rău și să găsească oaze de bucurie chiar și în deșertul vieții lor.

Vestea bună e că se poate învăța. Voi vreți să învățați? Puteți începe prin a vă cumpăra o haină frumoasă-frumoasă, care vă place mult-mult, și a nu o mai ascunde în șifonier, cu gândul că o veți purta la ocazii. Purtați-o chiar de azi, conștient, și bucurați-vă de ea. Pentru că viața este aziieri nu se mai întoarce, iar mâine chiar nu se știe ce va fi.

Text apărut și în revista Starea Nației.

Foto Vanilla2219 | Dreamstime.com.

25 comentarii

  1. Practic, să fim mai hedoniști decât pisicile. 🙂
    Și eu cred că, în general, gândirea pozitivă ajută, (probabil) mai contează și cu ce oameni te însoțești.

  2. Cultura noastră românească ne învață că viața e de rahat, și ca nu poti sa fii frate, fericit, când ai tu chef. Nu. Tre sa suferi. Bănuiesc ca e o chestie legata și de ortodoxism. Eu asa am crescut, asa am fost educata, cu senzația asta ca și dacă cineva pare fericit, nu e, nu are cum sa fie. Viata e prea nasoala, sigur are Ceva! Și mi-am petrecut vreo 20 de ani așteptând sa vina veatza peste mine și sa fie frumos. Noroc ca am găsit cu cine sa împart fericirea și m-am prins mai devreme cum sta treaba. Partea proasta e ca e foarte greu de scăpat de vocea aia mica din cap, care îmi spune ca o sa plătesc pentru fericirea mea, ca nu am cum sa fiu fericita asa pur și simplu. Deși am plătit și înainte destul. Sper sa ești și tu fericita, Simina! ❤

  3. Ce fain ai scris! Mama mea, cum se simte, percepe, alege omul care lucreaza cu el si nu trece doar ca gasca prin apa acumuland bunuri si bifand checklisturi. Chapeau, din corazon! 😊

  4. Bai, ce misto scrii! Trebuie sa salvez textul asta in notite, pe undeva, sa il mai citesc din cand in cand, la nevoie. Imi trebuie un terapeut ca tine, clar!
    Succes in toate si felicitari pentru articol!

  5. La cata fericire am primit in urari ar fi trebuit sa am propriile ape teritoriale. Sa fiu in apele mele, cum ar veni. Din NEFERICIRE …

    • De 1 ianuarie m-am lasat de fumat, de baut, de droguri, de jocuri de noroc si de femei! Oau, au fost cele mai nefericite 15 minute din viata mea!

  6. Eu evit atit substantivul cit si adjectivul – mi se pare ca s-au golit de sens. Le folosesc de cele mai multe ori ironic sau imi mai scapa prin urari, dar asta doar pentru a scurta discursul si pentru ca stiu ca multi oameni mai cred in conceptul asta.
    Acum citiva ani, cit treceam printr-un moment “nefericit” m-am inscris la un curs de “psihologie pozitiva” pe coursera (in completarea sedintelor de terapie si exercitiilor de mindfulness) si de atunci am cam eliminat din vocabular familia asta lexicala – ca si precizia in exprimare e importanta, nu? Mie cel mai bine imi e cind simt recunostinta, imi da o incarcatura pozitiva fantastica. Si reusesc sa gasesc zilnic zeci de motive, pentru cele mai mici si fugare senzatii.

  7. cum foarte bine spunea un celebru filozof de care nu ati auzit, pt ca nu sunt inca celebru, e ca fericirea absoluta nu exista.
    adica nu poti fi fericit tot timpul, permanent.
    de exemplu, chiar daca esti super bogat si ai de toate, te poti strica la burta de la zacusta de trufe si atunci, alergand disperat la buda suflata cu aur, numai fericit nu ai putea fi.
    ca celebrul filozof va zic ca starea de fericire e un cumul de fericiri momentane.
    cu cat mai multe, cu atat mai bine.
    castigati la loto, sunteti fericiti, deci jucati mai mult cu tot riscul sa dati faliment.
    orgasmul e si el o stare de fericire. aveti cat mai multe orgasme si veti fi mai fericiti .
    berea e iar un mod de a te face fericit. bagati in voi bere si veti vedea cum tabara fericirea pe voi.
    iar cand scapati de excesul de bere la toaleta, …auuuuu, ce fericire…..
    si mai am exemple, ca il stiu bine pe celebrul filozof, vorbesc mereu cu el cand ma barbieresc.

    • alti filozofi, poate chiar mai celebri, spun
      ca fericirea-i doar in vin
      spune un proverb latin
      caci in vino vomitas
      spune din batrini un glas

    • Dacă te simţi singură, voi fi umbra ta.
      Dacă ai nevoie de o îmbrăţişare, te voi primi în braţele mele.
      Dacă vrei să fii fericită, o să fiu zâmbetul tău.
      Dacă ai nevoie de bani… aşteaptă-ţi salariul!

    • ….in vino vomitas ??????!!!????
      sigur asa o zis colegul meu celebru filozof ?

  8. Un text al naibii de bun. Mulțumesc pentru doza de fericire

  9. O fericire care mi vine acum in minte este un weekend la Strasbourg, cu vreo 8 ans in urma, cand m am dus cu sotul meu sa o intalnim pe sora mea ,care era si ea in weekend la Strasbourg cu sotul si fata, pe care o caza la o scoala acolo. Imi amintesc ca totul a fost de vis. Ne-am povestit, am ras, ne am plimbat, am facut shopping ( ce-am mai ras toate 3 fetele prin cabinele de proba !) , am mancat numai bunatati ne am plimbat cu vaporul. Orasul era superb, timpul ideal, soare de septembrie. Dar fericirea a fost dincolo de detaliile astea. A fost o stare. De intalnim, ne tot intalnim si e minunat de fiecare data dar atunci a fost ceva special. Atunci am avut cu totii parca accès la fericire. E o stare de gratie…

  10. ceea ce imi duce mainte de un banc tematic :

    Charles de Gaulle cu sotia in vizita de stat in USA.
    Ceva reporteri vin pt interviuri si unul o inteaba pe doamna:

    What’s the most important thing in life, in your opinion?
    Doamna raspunde stupefiant ( oarecum) ( aduagati voi accentul frantzuzesc la limba engleza vorbita de doamna):
    A penis!
    La care sotul, pe faza, sice:
    My dear , I guess the correct pronounciation is : “Happiness” !

  11. cumva, lucrurile astea un om normal ar cam trebui să le știe, nu?

  12. şi acuma spui? de ce nu ni s-a predat asta în clasa I?
    noroc sunt tocilară de mică şi am reuşit să învăţ astea mai încoace, la bătrîneţe.
    am şi un amendament: reuşesc să fiu fericită singură.
    hmm, să nu uit să scot haina aia gri cu galben cumpărată de câteva luni şi nepurtată. mai mult, e închisă într-un dulap la care accesul e blocat strategic, cu un scaun 😡

  13. Si acum, pe modul serios: fericirea este, ca multe alte chestii umane, ultrarelativa. Un homeless este fericit cand primeste un rest de sandwich de la un trecator, un miliardar mustacios e fericit cand mai face o invarteala de cateva milioane de euro. Dai mustaciosului sandwichiul, o sa-l arunce! dai homelessului milioanele de euro, nu va sti ce sa faca cu ele! Deci, ce e fericirea? O stare momentana, care, cu cat dureaza mai mult, cu atat mai bine. Cu cat dureaza mai putin, asta deja depinde de omul in cauza.

  14. Mulțumim, Simona, ești generoasă.

    “ Cîtă luciditate, atîta dramă.”
    Cînd știi că totul e relativ și trecător, fericire absolută nu există, iar ca stare continuă nici atîta.
    Există doar clipe bune, poate chiar să zicem fericite, pe care poți învăța să le recunoști și să te bucuri de ele, cu măsură.
    Unii au noroc de mai multe, alții de mai puține, depinde și de cît poți contribui la creerea lor, la recunoașterea lor atunci cînd, și dacă, vin. Pe urmă, fiecare are așteptări diferite și unii sînt fericiți cu mai puțin decît alții. Cu cît ai așteptări mai mari, cu atît ai șanse mai mici la clipe fericite. Iar unii se pot îmbăta cu apă rece mai ușor decît alții. Ceea ce uneori poate că nu e tocmai rău, să-ți mai dai cîte o pauză din veșnica și dramatica alergare spre… niciunde, în definitiv.
    “ Văd vise-ntrupate gonind după vise,
    Pîn’ dau în morminte ce-așteaptă deschise “…
    Fericirea (nici cuvîntul nu prea îmi place, mi se pare demonetizat, bombastic, nerealist ca Moș Crăciun) e deci poate doar o sumă a micilor bucurii ale vieții, care viață e nu doar finită, ci și scurtă…
    Deci, “ zîmbește azi, mîine poate va fi mai rău“.

  15. “Pană la urmă, să fim sinceri, ce mare lucru și delta asta? Mai plăcute sunt pregatirile, visele, iluziile. Pe urmă, rutina.”
    – Operatiunea Monstrul

  16. Mare dreptate in acest articol. Fericirea constă in mici momente frumoase : o excursie, o cină, un spectacol etc. Dar degeaba dacă toate aceste clipe/momente le petreci singur. Am încercat in ultimul timp, ca sa ies din bula de singurătate și izolate, sa fac o serie de activități ce presupun contactul și cunoașterea de noi oameni. Inclusiv poate voi cunoaște și persoana cu care sa împărtășesc toate aceste momente de fericire. Din păcate, in cazul meu efectul a fost exact invers … respingere continua … care ma face sa înțeleg ca nu are rost sa ma mai zbat. Mereu speram ca undeva este acea persoana , dar toate respingerilor m-au convins ca nu mai are rost sa caut. Poate pur și simplu nu am ce oferi. Așa ca clipa de fericire … ea apare pe moment, dar imediat constat ca nu este nimeni lângă mine cu care sa împart aceasta fericire … si nu o mai vreau. Am obosit și nu mai vreau sa trăiesc zilnic toate aceste frământări

  17. Fericirea e, sau nu e…
    Depinde!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green