Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Patu’ lu’ Prozgust sau de ce nu știu englezii să măsoare

Citesc în continuare blogurile mai puțin cunoscute care mi-au fost recomandate aici și să vă recomand, la rându-mi, ce descopăr drăguț.

Recomandările de azi sunt:

Iritări aniversare 

“Englezii nu știu să măsoare. Sistemul de unități de măsură imperiale, aflat încă în uz de-a lungul și de-a latul Regatului, nu are nici un fel de cap, coadă sau logică, să nu mai vorbim de faptul că sună caraghios, ca și cum britanicii nu ar putea să accepte ideea unei unități de măsură abstracte, ca un copil care nu poate să numere decât pe degete. De pildă, greutatea se măsoară în general în livre, care nu-s tot una cu livrele americane, dar dacă cineva vrea să ți se plângă că s-a îngrășat sau a slăbit, or să-ți vorbească de bolovani: „M-am îngrășat jumătate de bolovan de când m-am lăsat de sport”, îmi zice unul supărat. „Stai, bolovani- n-aveați livre?” am zis eu. Da, zice el, un bolovan are paișpe livre, eu aveam treișpe bolovani înainte să mă îngraș. „Păi dacă unitatea superioară livrei e bolovanul, de ce nu numim livra piatră, cu subunitatea pietricică în loc de uncie, și cine a ales numărul ăsta 14, că nu e deloc simpatic pentru transformări dintr-una într-alta?”.”

Continuarea aici.

 

Conversație înainte de BAC

“-         Şi ce-ai mai citit, coae?
–         Mă, am citit rezumatu’ la rezumatu’ unui comentariu la “Patu’ lu’ Prozgust”, sau ceva de genu’.
–         Şi ăla cum a fost?
–         Plm, am citit ditamai rezumatu’ de juma’ de pagină şi, când colo, nimic de vreun pat. De ce dreacu’ să pui pat la titlu, dacă nu zici nimica de niciun pat, mă depăşeşte pă linie continuă.
–         O fi vro metamforă d-aia.
–         Pişa-m-aş pă metamforele lor!
–         Atât ai citit sau ai mai citit?
–         Am mai citit tot o poiezie, de plictiseală, când mă căcam, că terminasem incredientele dă la detergenţi. “Eu nu strivesc corola dă minuni…”, şi nu mai ştiu cum. Plm, era titlu’ mai lung ca poiezia.”
De aici.
Jurnalul unei zăpăcite – Moarte
E noapte…bunica se plimbă prin cameră. O întreb:- De ce nu dormi, mama?- Lasă, oi dormi de acum înainte.Mă sperie răspunsul ei, aşa că mă duc să o trezesc pe maică-mea.A venit Salvarea. Mă strecor până în uşă şi-mi văd bunica încremenită pe pat, cu chiloţii pe jumătate ridicaţi. Doar ochii îi vorbesc, trupul nu o mai ascultă. Ştiu că mereu îmi spune:– Când merg la spital trebuie să am chiloţii pe mine, să mor decent.E dimineaţă, cam ora cinci. Mama pleacă cu bunica la spital. Încerc să mai dorm puţin dar sunt prea speriată.  Închid ochii şi văd privirea bunicii…o aud…”lasă, oi dormi de acum”.
De aici.
Să-mi spuneți care dintre cele trei texte v-a plăcut mai mult. Sunt chiar curioasă, aștept. 😉

19 comentarii

  1. Sigur nu sunt niște bloguri făcute în glumă?

    măcar le facem trafic..

  2. Mie mi-a “placut” cea de-a 3-a. Din pacate ma cam regasesc in poveste si m-a facut sa plang. 🙁

  3. Mi-a placut mult primul.

  4. Mie mi se pare ca sunt cateva lucruri remarcabile aici:
    – primul e un misto de calitate, n-are nici o legatura cu urmatoarele doua
    – al doilea, asa ‘agramat’ cum e, isi alunga plictiseala CITIND, inclusiv ‘incredientele de la detergenti’! Mare lucru si nu fac misto.
    – toti trei simt nevoia sa se exprime si o fac IN SCRIS.

    Cred ca problema e mai degraba la noi, cei care nu am reusit sa le canalizam energiile in niste directii mai folositoare. Lor si noua.
    Daca ne-am apuca sa-i luam la misto n-am face decat sa ii indepartam si mai tare de ‘restul lumii’!
    Multumesc ca i-ai scos din anonimat! De acum in colo e treaba lor sa ‘confirme’.

  5. Am râs bine de tot la cel de-al doilea. Poiezie tată, poiezie! Cine n-a savurat vreodata rândurile de pe un detergent lichid să arunce primul piatra.

  6. primul mai mult, dar nici celelalte nu mi-au displacut!

  7. Nu sunt scriitoare,imi scriu doar experientele prin care trec.Vreau doar sa insuflu speranta celor care se lupta cu cancerul.Nu am scris mult,am nevoie doar de incurajare pentru ca sunt multe povesti …unele frumoase…altele triste.Ma recomand pe mine.
    http://gherasimcarmen.blogspot.gr/

  8. @Carmen: te rog mult să lași link-ul aici, ca să nu-l rătăcesc: https://www.simonatache.ro/2013/08/03/bloggeri-mici-care-scriu-bine/
    mulțam

  9. andra, primul blog sigur nu e in gluma, il citesc de vreo 2 ani. 🙂
    nadia mi-a placut cel mai mult. din al doilea viitorul se arata cam negru, iar al treilea e prea trist ca sa-mi placa.

  10. Conversaţia de dinainte de bac e prea forţată. Sună a făcătură de la o poştă.

  11. Ultimul, fara discutie. Si fara comentarii.

  12. Primul, categoric! 🙂

  13. Mi-a placut primul pentru ca te tenteaza sa incepi sa-ti calculezi si tu greutatea in bolovani :))) Al doilea ne arata de cat de mult “Prozgust” sunt tinerii care ne prind din urma… si cu diplome de licenta, pun pariu…

  14. misto, mi-au placut toti trei, vorba aia, trei Doamne si toti trei. Exista multi scriitori anonimi, misto, indeed.
    Nasol de profesionisti, zilele trecute am avut o calatorie f. lunga, de data asta am facut-o cu trenu, mi-am incarcat si niste carti e-book pe tableta, unele premiate si recomandate, nu am reusit nici una s-o termin, mi s-au parut proaste, proaste.
    Mai apare cite o ametita, care se crede scriitoare, si spera ca daca baga ceva erotic spre porno rupe gura tirgului.
    Da e greu extrem de greu, in Germania se publica anual ca. 90000 de titluri noi!?

  15. radeti voi radeti de blogul doi,ba ziceti ca-i facatura,da io, fost profesor, asteptam capacitatea si bacul un an intreg.
    cate zile oi avea, de uitat nu pot uita:
    ce e din punct de vedere morfologic cuvantul cocos? intreb eu ca macar sa scot ceva,acolo, un punct.
    raspunde el: verb.
    eu,verde la fata: ia conjuga-l mata.
    el: eu cocos, tu cocos,el ia cocos.

    a doua
    nota era 4,50.am zis:nu pic si gata.de unde mai scot 50 de sutimi? si am scos din urmatoarea cauza a razboaielor daco-romane formulata intr-un chip usor intangibil neinitiatilor: Decebal a vrut sa i-o traga pe la spate lui Traian,dar asta s-a prins si i-a tras o mama de bataie.

    a treia
    faceam un optional la o clasa de rromi.habar nu aveau sa citeasca.ce pretentii sa ai? eu am zis: dragii mei, pentru ca materia pe care eu o predau va este cu totul necunoscuta si pentru ca abia exersam scrisul si cetitul, ca sa am constiinta curata ca nu pun note din burta, maine veniti fiecare la ora mea si faceti ce stiti voi mai bine sa faceti.unele au tesut la gherghef,altele pe etamina,altele au tricotat ori crosetat,altii au modelat ,altii au taiat traforaj…………dar nu am dat note pe degeaba.

  16. supscriu coana lorenico, curat facatura, cine vorbeste ca intextul cu pricina nu poate rosti eu nu strivesc corola de minuni, pentru ei suna exact ca o fraza in chineza deci nu o pot memora, si chiar daca o memoreaza gura nu-i asculta, e ca si cand i-ai cere unei fete mari sa injure urat de tot.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green