Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Ce mi-am cumpărat de Black Friday

Nu știu cum sunteți voi, dar eu nu aș sta la coadă sau la îngesuială nici dacă s-ar da, gratis, aur la kilogram, încrustat cu diamante și rubine. Nu aș fi călcat azi în nici un magazin, dacă nu aș fi avut contract cu Flanco, de promovare a campaniei Black Friday, contract care prevedea, printre altele, o relatare de la unul dintre locurile lor de vânzare.

M-am trezit deci cu gândul că îl iau pe Nic, dăm o tură prin Flanco din Unirea, ne zgâim un pic pe-acolo, apoi vin repede acasă și vă povestesc ce-am văzut. Și, cum stăteam eu așa, adormită, cu telefonul în brațe, mi-a venit ideea să arunc un ochi pe catalogul lor, ca să văd ce mi-aș cumpăra, dacă, prin absurd, aș vrea să cumpăr ceva. Și am văzut niște foehn-uri, ocazie cu care mi-am amintit că al nostru mai are un pic și ne electrocutează, fiind destul de dezmembrat.

– Auzi, poate ne luăm și noi un foehn, i-am zis lui Nic.

– Îhî…

Iar cinci minute mai târziu:

–  Da’ ce-ar fi să ne luăm și un aspirator? Că ăsta pe care-l avem e cam dezmembrat.

– Ți-au pus ăștia ceva-n Black Friday?, zice.

– Ei, nu, dar dacă tot ne ducem… Știi ce, poate ne luăm măcar unu’ d-ăla mic, de mână, pentru firmituri, cum am mai avut noi, dar s-a stricat….

– Hai că vedem ce-i pe-acolo, zice el.

Și ne luarăm picioarele la spinare, către locul de pierzanie.

*

În magazin, lume rezonabil de multă, dar și rezonabil de puțină, în funcție de partea din care priveai. De unde, dimineață, la 6.00, când au venit la serviciu, angajații Flanco au găsit ditamai cârnatul de oameni înghesuiți la ușă, acum era lume, dar aveai loc să te miști și chiar să te uiți la produse. Și am început să ne uităm.

Prima dată ne-am uitat la laptopuri, fiindcă am vrut să văd ce mi-aș lua dacă aș renunța vreodată la Apple. Și m-am minunat de cât de puțin se investește în design și de cât de plăsticoase și urâțele sunt cele mai multe. Într-un final, mi-a atras atenția un Lenovo Yoga 13” frumușel, care, întâmplător, avea și o reducere uriașă, de la 5.000 la 3.000 lei.

Și taman când vorbeam cu Nic despre cum nici măcar nu se apropie nimeni de design-ul de la Apple, l-am surpins pe un tip care ne asculta și râdea.

– Păi și nu-i așa?, îl introduc eu în discuție.

– Ei, nu chiar tot ce nu e Apple e şi urât, zice el. Uite, astea nu sunt. Și-mi arată niște cutii cu niște mauși, pe care voia el să și-i cumpere.

Bună gluma, am râs.

*

La tablete și la telefoane nu ne-am putut uita mult, că acolo era cel mai mare ciorchine de oameni. De altfel, se pare că, până la ora 14, Flanco vânduse peste 7.000 tablete și peste 3.000 de smartphone-uri. Am apucat să văd că Ipad Mini era redus de la 2549 lei la 1799 lei și am plecat mai departe.

Reduceri mari erau și la televizoare, un alt produs din topul preferințelor clienților. Legenda spune că un model Samsung redus de la 3200 lei la 2500 s-a dat, azi dimineață, ca pâinea caldă, încă dinainte să se lumineze. Eu am văzut un Philips de 42”, redus de la 3599 lei la 3099 și un Pansonic de 50” redus de la 8999 lei la 5999. Și încă mă întreb de ce nu cunosc pe nimeni care să aibă televizor cu diagonala de 50”. 🙄 Și dacă astfel de oameni chiar există. 🙄

O ofertă largă, la prețuri între 100 și 200 de lei era la raionul de plăci de întins părul, aproape că mi-aș mai fi luat și eu una (că n-am decât două 😛 ), dar m-am concentrat totuși pe foehn. Am ales un Philips mititel de 59 de lei, căci nu avem nevoie de sofisticăreli în materie, pentru că nu folosim des acest aparat.

Puțin mai încolo, doi băieți încercau dezorientați să cumpere un epilator, iar, și mai încolo, un cuplu se certa pe o mașină de făcut pâine. El o voia, ea nu o voia, pentru că “pâinea e nașpa și conține gluten”. Avea dreptate ea, evident, dar nu știu cine-a câștigat, pentru că m-am lăsat cucerită de imaginea unei alte tipe, care dicta cuiva, prin telefon, toate caracteristicile mașinilor de spălat înșirate la vânzare. Și erau multe, probabil că mai dictează și la ora asta.

Noi renunțasem între timp la ideea de a căra un aspirator mare până acasă (eram cu metroul, nu cu mașina), așa că ne-am dus la aspiratoare de mână, unde doi bătrânei, un el și o ea, analizau și comparau niște date scrise de ei pe o hârtie cu realitatea de pe etichetele obiectelor expuse. Erau așa de absorbiți și aveau atât de multă treabă încât am plecat mai departe, ca să nu-i deranjăm. Doar ne-am promis în gând că o să ajungem așa, ca ei, fiindcă erau tare drăguți. 🙂

*

Am plătit foehn-ul, am mai căscat puțin gura și am decis că gata, mergem acasă. În drumul spre ieșire, am trecut pe lângă raftul cu friteuze și mi s-au oprit ochii pe un Moulinex redus de la 199 lei la 129. Teoretic, noi n-ar trebui să avem treabă cu așa ceva, pentru că nu prea prăjim. Dar, totuși, chiar dacă rare, mai sunt și ocazii în care umplem toată casa de miros și de fum, iar bucătăria de ulei. “O friteuză ar schimba lucrurile”, am gândit, intrată deja în transă.

– Ce-ar fi să ne luăm o friteuză?, am zis cu voce tare.

– Hmm… Să facem creveți tempura, a mormăit Nic încântat.

– Și banane tempura.

– Și falafel.

– Și pachețele de primăvară.

– Mmmm…

– Mmm…

– Mm…

Și ne-am luat friteuză. 8) Și, de unde renunțasem la aspirator, ca să nu ne cărăm cu cutii, a făcut Nic drumul de la Unirii la Piața Sudului cu friteuza-n brațe. 😆

Și, de unde eu nu cumpăram niciodată nimic nici de de Black Friday, nici de Whichever Friday, când am ajuns acasă, am dat o raită și pe un site de fashion. Și cred că o să-mi comand și niște sandale. :mrgreen:

Voi ce v-ați cumpărat azi?

P.S. La Flanco, Black Friday continuă până duminică.  Informații găsiți pe contul lor de Twitter şi pe pagina de Facebook, iar produsele în magazin. Tot până duminică continuă și înscrierile pentru tableta Asus pe care Flanco o va oferi unuia dintre voi, prin tragere la sorți. Detalii aici.

37 comentarii

  1. Evitati aglomeratia si comandati online de BLACK FRIDAY ! 😀 😀

  2. Eu stau aproape de un magazin Flanco si l-am ochit, da’ era o coada de am crezut ca nu-i adevarat. Erau tinuti clientii la usa si lasati sa intre pe rand. Mi-am propus sa trec si eu pe la 21:30, inainte de inchidere, cine stie?
    In schimb mi-am facut damblaua de care ziceam ieri si mi-am luat un frigider cu 500 de lei. Unu’ mic, de 87 de litri, cu 10 litri de congelator, suficient. L-am luat de pe net, l-am platit cu cardul, imi vine marti. Am economisit 200 de lei (asa zic cei de la site, ca n-am cum sa-i verific, da’ pretu’ e OK).

  3. Nici eu nu vroiam să achiziționez nimic de Black Friday, însă am intrat până la urmă pe site-ul celor de la emag și mi-am cumpărat o placă de păr.

  4. eu nu mi-am luat nimic pana acum dar peste o ora ies la bere, deci sigur o sa-mi iau 😀 Sper sa pot sa povestesc maine, cat si cum…

  5. Noi “renunţaserăm”! 😀

  6. Nu am inteles deloc de ce exista Black Friday in Romania (bine, asta se adauga la lista cu intrebari pe aceeasi tema, imediat sub de ce exista Halloween in Romania), in US e abia saptamina viitoare, iar lumea desteapta sta frumos acasa si asteapta Black Monday, de fapt, pentru electronice. In rest, cine e atent constata ca astia umfla preturile cu vreo 2-3 saptamini inainte si ca “reducerile” sint de fapt reveniri la pretul initial. Mini I-Pad-ul chiar si redus consta gigantic, observ…

  7. Eu mi-am cumparat ceva de mincare. N-am gasit la promotie 🙁

  8. Cataline, n-ai gasit bere la promotie undeva? Nici tuica? Ce jale!

  9. Lipsa de fonduri m-a facut sa trec azi in revista toate promotiile planetei, de la Emag la Koyos (inspirati proprietarii la alegerea numelui), avand linistea omului care o are pe sotie la cumparaturi, dar si-a uitat portofelul si cardurile acasa.
    Foarte bune ofertele, aveau de toate:masini cu roti, masini cu palete, brighidele, mumu, gheghe, ce mai, a fost o zi data in toate alea.
    Era sa uit, am luat niste linte rosie si am facut o supa crema de vis, dar nu de la Flanco.

  10. Am vânat si eu un telefon pentru fii-mea dar n-a fost sa fie . Ca sa nu las portofelul plin , mi-am luat carti . Si i-am luat si ei . Pedeapsa ! 😛

  11. Felicitari pentru achizitii! Si eu spuneam ca nu imi iau nimic de Black Friday si m-am ales cu un telefon si un card de memorie 8) :mrgreen: :mrgreen: 😀 ca vorba aia “doar sa ne clatim ochii si nu cumparam nimic” 😆 nu prea e valabila la fete.. cel putin nu intotdeauna 😀

  12. Io mi-am luat o pereche de pantofi de alergat. Ca sa fug in jurul oalei cu supa gulas pe care o fac pentru maine 🙂

  13. Eu am evitat mereu genul ăsta de înghesuială, aşa că aseară m-am dat pe saituri doar să fac un review pt. un prieten care îşi dorea un televizor, o anumită marcă, care să fie ieftin şi devreme acasă. N-a apucat să-l cumpere deşi, mi-a spus, s-a dus de la ora 7am.
    Chiar mă gîndeam ca, pe seară, să mai dau o raită, aşa, să văd care mai e treaba, fără un scop anume. N-am apucat.
    Eee, ce să vezi, mă sună un unchi care mă roagă cu ceru’ şi cu pămîntu’ să merg cu el să cumpere o maşină de spălat pt. mătuşa, “Că s-a săturat, săraca, de spălat la mînă”, sau la ce-o fi spălat. Exact asta-mi trebuia, pe placul meu. Ne întîlnim, după ceva vreme, şi purcerdem tustrei întru cumpărarea minunii cu tulumbă. Ajunşi la locu’ cu pricina, aerisit oarecum, îmi încep jobu’ de adviser, că şi ăsta era unul dintre motivele solicitării mele, şi începem: “asta nu are reglaj de temperatură pe nu ştiu ce program, ailaltă e cam scumpă, da’ face banii, hai să mai reducem puţin bugetul “( eu recomandasem, încă de pe drum, vreo trei mărci, nu dintre cele mai ieftine, dar acceptabile, avînd în vedere că sînt pensionari şi puseseră nişte bani deoparte). Am pendulat, altfel, între două magazine apropiate, să vedem unde e mai ieftin. S-a întîmplat, finally, după ce am am “vizionat”, evident, TOATE mărcile posibile, în ambele magazine. Au plătit, maşina o să vină mîine. Daar, unchiu, ce zice pe urmă: “Ştii, vreau să cumpăr şi un televizor, uite, ăsta m-ar coafa”. Black f76ing friday, că eram pe picior de plecare. Ne întoarcem, îi spun care l-ar coafa cel mai bine, nu era ăla ales de el, daar, din nou, îmi spune că se duce să vadă şi dincolo, în celălalt magazin. Unchiu-miu are dăcît vro 80 de ani. Se întoarce d-acolo, nu-l găsise, dar între timp o pierdem pe mătuşă, că o cam furase peisaju’, cred. Unchiu-miu, nicio treabă: “Las’, că o găsim noi, hai să luăm televizorul”. L-am luat. Acum, ne întrebam unde o fi mătuşa. Îi zic unchiului să încercăm în parcare, la maşină. Era, slavă Domnului, acolo. Pe drumul de întoarcere mă sună soţia, “Să trecem să luăm nu-ştiu-ce de mîncare”, de la, aţi ghicit, supermarket.
    Una peste alta, cu răbdare, nu a fost chiar neagră vinerea asta, mă bucur că am bucurat pe cineva.
    La anu’ mă trezesc la 5 am, pregătit.

  14. Eu am pescuit o camera video cu o reducere bunicica si o claie de hainute si carpite pt mine.Azi am fost egoista :))…pornisem cu ideea ca-i caut si copilului jucarii dar am topit bugetul alocat prea repede ca sa mai apuc sa vad cu ce o sa umplem sacii mosilor.:)) Bad mom!

  15. a fost blecfridei ? astazi ?
    bai sa_mi scot…
    iar am uitat…

  16. Citisem, iniţial, că sînt mănuşi Apple, nu mauşi. Mai ştii? Steve Jobs is dead, se zice că 5C-ul n-ar fi apărut dacă trăia.

  17. Şi, apropo de aspirator de firimituri, mi-am adus aminte de:

  18. O tempura! O mores!

    Zano, ma bucur ca ai revenit.

  19. Am vazut o transmisiune life a celor de la flanco, insa pe la ora 10 dimineata, ce-am vazut eu mi se pare a fi o reala nebunie, motiv pentru care te cred, eu personal sunt pentru cumparaturile online.
    Desi am la mine in oras, un mall plus cateva hipermarket-uri sa fiu sincer tot online as cumpara tot mai des doar online insa nu gasesti online chiar orice.

  20. Ce-am înțeles eu e că BF e o oportunitate de reduceri care nu te încântă deloc, pe care nu cred că aș exagera să spun c-o dezavuezi, și totuși n-ai nicio problemă ca zile-n șir să livrezi în numele acestui eveniment, articole după articole, toate plătite, evident. La fel cum n-ai călca niciodată în magazine de BF decât dacă, iată, ai fi plătită s-o faci. Cum s-a întâmplat acum. BF îți pute, dar banii făcuți cu ocazia asta nu. Mișto. Așa cum nu te-ai duce în magazine dacă s-ar da aur gratis, dar te-ai duce dacă ai fi plătită, lol.

  21. Simona, o știi pe aia cu moșnegelul care, la nu-mai-știu ce deschidere de supermarket, și-a luat friteuză, crezând că e veioză? A luat-o pentru că era la reducere, firește. :))

  22. @coke: ai înțeles foarte greșit, cred că te mușcasei de limbă, plecase veninul deja prin sânge și ți-a întunecat judecata, pe partea de logică elementară. nu îmi pute Black Friday, îmi put înghesuielile și fii sigur că, dacă aș fi găsit omor în magazin, nu îmi cumpăram nici un capăt de ață. mi-am cumpărat doar fiindcă nu era înghesuială, iar cozile nu au durat mai mult de 5 minute. ah, și mi-am mai luat și de pe fashiondays.ro sandalele de care ziceam, deși nu mă plătiseră să intru la ei pe site. :mrgreen: tot pentru că mergea site-ul ok și nu a trebuit să aștept minute în șir să se încarce. lol

  23. Mai, eu mergeam sa vad daca am luat teapa cu un Nikon de 1300( 1299) si mi-a iesit in drum un tip din Domnesti, cu mere, suc natural de mere si tuica de pruna adevarata. Pot sa spun ca anul asta de Black Friday am dat lovitura ! Tipu’ a zis ca-l gasesc acolo si vinerea viitoare. Da’ mi-a zis ca la ei vin nu se face, sa nu mai insist.

  24. La mine a fost blackout după faza cu berea. Nu știu daca a fost reducere la cârciumă cum, de asemeni, nu știu cum s-a intamplat de m-am trezit imbracat in cearsaful de plapuma si invelit cu pijamaua. Per ansamblu, a fost un Black friday misto.

  25. ati sarit….. Thanksgiving ul ?!? …. 😉

    ps. pe aici , de mult au deconspitat * marile lanturi de pravalii* – ca inainte de bf umfla artificial preturile – sa dea bine la BF,si sa innebuneasca-pacaleasca consumatorul.
    Cred ca aceasta practica e universal valabila .
    Or cred ca mie mi se trage de la *statul in coada* de odioasa aminire- *sa zicem un NU hotarat*.
    Altfel , va intreb iar : de ce sariti Thanksgiving ul ?? 🙄 ??

  26. Pai daca-ti pute inghesuiala de ce ai acceptat aceasta colaborare cu flanco, care fix asta presupunea, ca la un moment dat sa ajungi in imbulzeala. Imi cer scuze, dar am simtit nevoia sa te taxez pentru primele fraze “Nu știu cum sunteți voi, dar eu nu aș sta la coadă sau la îngesuială nici dacă s-ar da, gratis, aur la kilogram, încrustat cu diamante și rubine. Nu aș fi călcat azi în nici un magazin, dacă nu aș fi avut contract cu Flanco, de promovare a campaniei Black Friday, contract care prevedea, printre altele, o relatare de la unul dintre locurile lor de vânzare.” In care-i desconsideri pe cei care ieri s-au inghesuit prin magazine, chit ca ai un contract fix cu cei care profita de pe urma acelor inghesuieli. O parte din banii cheltuiti de acele persoane, ajungand si la tine.

  27. simona ce vrea sa demonstreze domnul de mai sus? nu i-a iesit prima data, dar vad ca insista.

  28. @Mihai: ah, chiar nu înțeleg, dar nu am nici timp, nici chef de interogatorii care nu se mai termină, în scopul de a arăta cât de mizerabilă sunt eu… ce să-i spun? că nu reiese de nicăieri că desconsider pe cineva și nici că am semnat să stau cu orele la înghesuială? e ok, să considere că sunt cum vrea el și să fie sănătos, chiar nu văd de ce m-aș lupta să îi schimb părerea 😉

  29. Imi cer scuze daca mi-am imaginat ca atunci, cand ti se poate intampla sa gresesti, sa ai si cititori care sa te traga de mana. Poate am fost nitsel cam radical, dar totusi cred ca am pastrat un ton civilizat. E ciudat cum alegeti de fiecare data sa va inconjurati de pupincuristi care-s gata sa va aplaude orice prostie. Pentru ca asa ti-ai inceput articolul, c-o prostie. Una in care ii desconsideri fix pe clientii celui cu care ai un contract, flanco.

  30. dragă Coke, dacă alegeam să mă înconjor de “pupincuriști”, nu îți publicam comentariile. am folosit “pupincuriști” doar ca să vorbesc pe limba ta, din punctul meu de vedere ceilalți comentatori sunt niște oameni foarte normali, care nu ar avea nici un interes să mă flateze, căci nu le pot mări nici salariul, nici oferi alte favoruri.
    alt cap de acuzare mai ai? că eu am cam obosit, sincer 🙂

  31. Oare nu-i ciudat cum, la fiecare post cu reclama, apare cite un nemultumit de asta? Oameni care nu au avut nimic de zis pina atunci, dar care, brusc, se simt manipulati/desconsiderati sau mai stiu eu cum. Oare n-o fi doar o singura persoana (ca IP-uri se gasesc destule)?

  32. Multe oferte bune de Black Friday anul acesta, dar si multe iluzii de “superpreturi” umflate in prealabil doar pentru a parea mai atragatoare… 🙄

  33. Carti, de la elefant.ro

    Imagini fugare Anne Michaels
    Escrocul sentimental Jaime Bayly
    Eu, motanul Natsume Soseki
    Medgidia, orasul de apoi Cristian Teodorescu
    Compromisul Serghei Dovlato
    Kinderland Liliana Corobca
    Planeta Mediocrilor Ioan Grosan
    O suta de ani de zile la Portile Orientului Ioan Grosan
    Cititorul Bernhard Schlink
    Pachet Recreatie la Scoala celor sapte pitici, 5-7 ani
    Onoarea pierduta a Katharinei Blum Heinrich Boll
    Domnul Ibrahim si florile din Coran Eric-Emmanuel Schmitt

    si sunt foarte fericita!

  34. De fapt m-am lasat dusa de val cu black friday.Cu vreo doua saptamani in urma am intrat pe elefant.ro si mi-am salvat wishlist-ul, sa nu pierd timpul cand se da startul ! Dupa cateva zile am primit o oferta Happy Wishlist ! cu preturi foarte bune, dar m-am incapatanat si am zis Nu, astept black friday ! La trei dintre cartile achizitionate vineri preturile au fost mai mari decat in oferta Happy Wishlist, dar asta e, daca tot am asteptat sa fie moaca…

  35. Eu am boicotat BlackFriday din cauza ca sunt rasist.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green