Parfum și gastrită

De câteva luni, pe Ștefan îl durea destul de tare stomacul. A mers, într-un final, la medicul de familie, dar n-a stat prea mult de vorbă cu el, că avea la ușă zeci de pensionari furioși, înfometați de atenție:

– Cum mănânci?, l-a întrebat doctorița.

– Prost și dezordonat.

– Am înțeles. Din ce îmi descrii, te-ai pricopsit cu o gastrită.

– Păi, și ce să fac?

– Mănânci puțin și des, nu prăjeli, nu alimente excitante, nu crudități, îți scriu și o rețetă de pansamente gastrice și, într-o lună-două, o să fii pe picioare.

*

Într-o lună două, cu toate pansamentele, îl durea și mai rău. Mai cu seamă când era la birou, mai cu seamă dimineața, dar parcă și spre finalul programului. Și simțea așa, un fel de foșgăială ciudată în stomac.

– Te pomenești că o fi cu ochi și cu sprâncene, i-a zis într-o seară Mihai, prietenul și colegul lui de birou, în timp ce își beau berea obișnuită într-un bar de lângă corporație.

– Ce ochi și sprâncene, mă?, s-a mirat Ștefan.

– Adică poate ești gravid.

– Mamă, da’ ce glume proaste faci.

– Păi, ce să-ți mai zic și eu, mă, dacă îmi tot zici că mișcă.

Ștefan s-a înverzit brusc.

– Ce s-a întâmplat, băi?, s-a alarmat Mihai.

– Stai.

– Ce ai pățit? Îți e rău?

– Am simțit, am simțit…

Ștefan era cu mâna la stomac. Două brobonele de sudoare i se prelingeau pe frunte.

– Ce ai simțit?

– Am simțit un miros, un miros cunoscut și a început să mă doară rău stomacul. Și să simt o zbatere îngrozitoare înăuntru.

– Miros eu cumva a transpirație?, și-a băgat Mihai nasul la sub braț.

– Nici când îmi e rău nu termini cu glumele cretine.

– Iartă-mă. Am intrat în panică și mă port ca un bou. Hai la camera de gardă. Acum.

*

– Și ziceți că vi se declanșează la un anumit miros?, îl întrebă tânăra doctoriță care era de serviciu.

– Cred că da… În seara asta așa mi s-a întâmplat.

– Înțeleg. Și ziceți că cel mai des la birou?

– Da.

În timpul ăsta, îi plimba stetoscopul rece pe abdomen.

– În fiecare zi?

– Da.

– În week-end vi se întâmplă?

– Hmm, nu prea…

Doctorița își scoase stetoscopul din urechi.

– Puteți să vă ridicați.

– E ceva grav?, se alarmă Mihai, care așteptase cuminte până atunci, pe un scaun, lângă ușa cabinetului.

– Are fluturi.

– Ce are?????

Ștefan era perplex.

– Fluturi în stomac. E îndrăgostit.

– Îndrăgostit? De cine să fiu îndrăgostit?, îngăimă Ștefan.

– Păi, de unde să știu eu? Poate aveți vreo colegă nouă…

Se luminară amândoi în acelaști timp.

– Parfumul…, îngăimă Ștefan.

– Claudia! exclamă Mihai. Mamă, ce prost sunt! Cum de nu mi-am dat seama că asta e? Am observat că te uiți ca vițelușul cu ochi umezi după ea, dar nu m-am gândit că de la asta te-ar putea durea stomacul.

– Păi, da. De la asta în doare. Fluturii, se auzi din nou vocea profesionistă a doctoriței.

– Păi și ce-aș putea să iau ca să scap de ei?, roși Ștefan ca un băiețel.

– Vă scriu imediat o rețetă.

*

Ieșiseră de 10 minute de la camera de gardă și se plimbau năuci pe străzi. Primul care vorbi fu Mihai:

– Ia zi, mă, ce ți-a scris pe rețetă? Ce naiba tre’ să iei?

Ștefan scoase rețeta din buzunar, o citi și rămase mut.

– Zi, mă, odată, că poate mai găsim vreo farmacie deschisă.

– Tre’ să iau fata de mână și să-i spun c-o iubesc. Asta mi-a scris pe rețetă.

Și acum să vă spun de ce-am scris povestioara de mai sus. HBO lansează pe 1 decembrie un serial original românesc de dragoste, care îmbină elemente de dramă, romance și comedie și se cheamă Rămâi cu mine. Fiind un serial de dragoste, și-a construit campania de promovare în jurul fluturilor (specia de stomac) și a creat 10 fluturi care reprezintă 10 moduri de a iubi. Eu m-am uitat în insectarul de mai jos și am scris o poveste pornind de la unul dintre ei: Sentimentus Incertum.

     Screen Shot 2013-11-26 at 5.53.01 PM

Vă invit să scrieți și voi, ad-hoc, câte o poveste despre un fluture (poate chiar despre ăla care vă definește în momentul ăsta al vieții :mrgreen: ), dacă vreți să vă distrați. Ca bonus la distracție, trei dintre voi vor primi pachetul cadou Rămâi cu mine de mai jos.

Screen Shot 2013-11-26 at 5.58.12 PM

Iar mai jos aveți trailerul serialului. Mie îmi place foarte mult coloana sonoră.

LATER EDIT: Câștigători: Alice, Adriana și Ametist. Felicitări, vă rog să îmi trimiteți adresele poștale și numerele de telefon pe adresa simona@simonatache.ro. Subjectul e-mailului să fie „Câștigător pachet HBO”. Mulțumesc. 😉

38 comentarii

  1. Dragut textul, Simona 🙂

  2. Hmm, frumos concurs, nu? Fluturele meu se numeste Romanticus Incurabilis si are urmatoarea poveste :
    Se spunea despre ea ca e apusa, ca e timpul sa se aseze la casa ei dar cine s-o mai ia, trecuta de 30 de ani, stiti cum e in Romania! Si cateodata simtea si ea ca e numai toamna in sufletul ei si ii era teama ca se va instala iarna definitiv si totusi continua sa urce bolovanul, intocmai ca Sisif. Si ea nu voia sa o ia cineva, voia sa gaseasca pe cineva, sa se gaseasca amandoi…Era dupa o iarna grea al carei ger nici nu-l simtise cand a primit invitatia sa-si petreaca vacanta de Pasti undeva la tara, la prietena unui verisor. Cu doua zile inainte de Vinerea Mare, isi pregatise bagajele, mai punea un hanorac, mai scotea un tricou, mai punea o esarfa, o pereche de cercei, gandindu-se ca poate ar trebui sa se tunda un pic, prea avea parul lung, asa, de Marie! Insa timpul a trecut repede si in Vinerea Mare, statea in mijlocul camerei, cu parul atarnandu-i pe umeri si cu telefonul in mana, cu un singur gand: sa-i dea telefon varului sa-i spuna ca nu se mai duce! Afara mirosea a primavara, inflorisera si pomii din fata blocului si cate un fluture buimac parca de atata primavara se aseza pe geam. Privindu-i, isi spuse ca si-un fluture continua sa spere chiar daca are o singura zi de trait. Telefonul bazai : era mesaj de la varul ei : „Sper ca nu te razgandesti, te astept in statia de autobuz!”. Apoi insa un mesaj de la o prietena : „Invierea sa-ti aduca un miracol!”. A iesit din casa, a incuiat usa cu grija si s-a urcat in autobuz. Dupa 40 de minute de chin, caci suferea de rau de masina, a ajuns la destinatie. Verisorul si iubita lui o asteptau in statie si-au condus-o acasa. Dupa ce-au sporovait un pic, au iesit la poarta, se inserase si era tot cald. Un fluture galben cu visiniu i se incurcase in par, l-a luat usor si i-a dat drumul. Prin dreptul portii, trecu un barbat inalt care zambi si le spuse „Buna seara!”, uitandu-se apoi lung la ea. Daca si fluturele continua sa spere si chiar sa schimbe ordinea lumii, cum citise pe internet, si ea trebuia sa spere in continuare, nu? In seara aceea l-a cunoscut pe barbatul care se uitase lung dupa ea. El era miracolul. Dupa 3 luni s-au mutat impreuna. Dupa 3 ani au facut un copil. Copilul se joaca acum pe covor si se urca pe mobila, tranteste telefoanele pe jos, rade si-si bucura parintii. Poate candva o sa faca si nunta parintii. Important este ca s-au gasit si ca se iubesc, au fluturii lor in ceea ce priveste nunta 🙂

  3. @Adriana: ăvaaaaaai, ce frumooooooos! Doamne, ce bine că te-ai dus! 🙂

  4. Bine ca m-am dus 🙂 Pe fetita( e fetita) o cheama ca pe iubita verisorului 🙂 Acum sotia lui si moasa fetitei 🙂

  5. @Adriana: foarte drăguț 🙂

  6. Simona, iti multumesc! Inseamna mult pentru mine!

  7. Iara te joci cu sentimentele mele 🙂 Eu chiar am crezut (pana la un anume punct) – pffff

  8. @Tea Slabeste: pai asta e scopul povestilor, sa le crezi, nu? ia joaca-te si tu cu sentimentele mele, baga si tu una. 😉

  9. Eu dau dovada de un romantism d-ăsta, mai din topor, asa, iar când aud de oameni cu fluturi în stomac spun că așa le trebuie daca au inghițit omozi…
    Postarea asta vine la fix, pentru ca eu am povestea scrisă gata de vreo câteva luni, așa că o iau cu copy/paste de la mine de pe blog și o plantez aici .

    Despre pisica din plic şi fluturele mort din stomac

    Am găsit mai devreme într-o carte pe care n-o mai deschisesem de mult şi o uitasem aruncată într-un geamantan cu vechituri de care nu mă lasa inima sa mă despart, o felicitare cu pisici, primită în ultimii ani din secolul trecut de la penultima dintre marile mele iubiri. „Păstrează-ma în suflet până când raţiunea îţi va dicta UITAREA!!” scrisese gagica extrem de calgrafic cu pixul, iar la momentul ăla mi-a plăcut mult chestia asta, gândindu-mă că dacă nu a gândit-o ea, măcar a citit-o pe undeva, dat fiind că nu aparuse facebook-ul şi nu avea cum s-o fure de pe vreun wall tapetat su shăruieli de citate celebre.
    O iubeam pe bune iar după ce am citit atunci mesajul, am albit-o de sărutări pătimaşe şi am strâns-o în braţe până mi-a făcut semne că nu mai are aer, aş fi mers şi mai departe dar nu era locul şi momentul,iar de atunci am simţit că nu mai am nevoie de nimic în viaţă decât de EA.
    După un timp, am rămas numai cu felicitarea cu pisici şi cu mesajul ăla care ma obseda, pentru că ea a considerat că ar fi cazul să exploreze şi alţi masculi şi să-i dea şi pe ei pe spate cu cărţi poştale cu iepuri, arici, dihori sau alte animale, plus texte de genul celui de mai sus.
    La momentul ăla, raţiunea şi-a cam bătut joc de mine dictându-mi fel şi fel de tâmpenii, numai UITAREA, nu. M-am încăpăţânat să ţin cont de prima parte a mesajului, aia cu păstratul în suflet, iar asta îmi dirija şi raţiunea care a făcut mişto de mine în cel mai teribil mod mai bine de un an, de aş fi fost în stare să mă duc şi cu o trupă de mexicani să îi cânte serenade sub balcon, cu riscul de a-mi lua în freză niște oale de noapte și 2-3 cartofi de la vecinii ei.
    În cele din urmă a dispărut din peisaj iar raţiunea mea a binevoit să uite, mai ales că între timp apăruse şi următoarea mare iubire. De ea îmi mai aminteam doar numele şi ultima dată am mai auzit de soarta ei acum câţiva ani, când mi-a povestit nu ştiu cine că ar fi plecat de mult nu ştiu unde, s-a făcut femeie de casă, s-a îngrășat şi creşte o cireadă de copii.
    Deci raţiunea mea i-a dat complet DELETE, aproape uitasem cum arăta, până azi, când am dat din întâmplare peste felicitarea cu pisici. Încă mai purta o umbră din parfumul ei, ăla care mă înebunea acum vreo 16 ani şi am simţit cum mi se ridică părul pe spate în timp ce prin minte mi-au străfulgerat câteva flashback-uri cu scene romantice, mai mult sau mai puțin hot. Uitasem complet de felicitarea cu pisici şi de mesajul ăla pe care îl găsisem atât de profund şi apoi atât de dureros, îmi mai aminteam doar parfumul ăla care îmi persista în păr până a doua zi când ne întâlneam și care făcea și acum să îmi freamete nările ca la cal.Am scos felicitarea din plic, mi-am aruncat o secundă ochii pe pisicile tolănite în coşuleţ şi am deschis-o curios. După 16 ani am citit din nou , dintr-o privire”Păstrează-mă în suflet până când raţiunea îţi va dicta UITAREA!!” și într-o secundă mi-am amintit tot ce se întâmplase atuncni, de la primul sărut, la noaptea în care am rupt patul în căsuță la Costinești, la ziua în care am umblat juma de București să-i caut ei nu știu ce parfum pe care-l vazuse la mare, si până la cadoul cumpărat degeaba de crăciun și la ochii ăia verzi goliți brusc de conținut când m-au zărit în ușă , iar primul cuvânt pe care raţiunea mi l-a aruncat în minte a fost CĂCAT!! Pe cuvânt!! Ca atunci când îl asculţi pe unu’ vorbind tâmpenii 10 minute în continuu, iar la final îţi sintetizezi opiniile despre discursul lui într-un singur cuvânt! Ca să vezi cum stă treaba și cu rațiunea asta…

    Gata 😀

  10. pesemne ca fluturii,cand se indragostesc, simt in stomac oameni

  11. Era o seara naspa de toamna, ploioasa. Stateam p-acasa si ardeam gazu degeaba. Suna cel mai bun prieten, Kara.
    – Ce faci mah?
    – Io-te, p-acasa. O tarai. Tu?
    – Ce sa fac, ma duc pe la gagica-mea, in camin.
    – Auzi mah? Gagica-ta asta n-are si ea vreo colega de camera?
    – Are.
    – Si cum e, misto?
    – Da, e misto.
    – Misto dupa gustu tau sau al meu (ca el avea gusturi cam proaste. Practic, orice personaj purtator de pasarica era clasificat automat drept “misto”)
    – E misto si dupa gustu tau, da-te dracu!
    – Pai hai ca vin si io cu tine
    – Nu mah, ca cir, ca mir (am aflat mai tarziu ca domnu o vana si pe colega gagica-sii, si d-aia nu prea voia sa mi-o prezinte)
    – Hai mah, nu fi bulangiu, ca mor de plictiseala.
    – Bine mah
    In baie, la oglinda, in perspectiva unoi noi cuceriri amoroase (speram io), am stat in dubii daca sa-mi rad barba sau sa mi-o aranjez. Mi-am adus aminte ca am mai facut o data prostia sa imi rad barba pentru o don’soara, si mi-a iesit pe nas. Ma fac frumos, in limitele posibilului, si plec.

    Mergem in caminul studentesc. Luam bere, vodka si bere.
    Ajungem la domnisoare. A lu Kara, asa si-asa. Cealalta, “a mea” cum ar veni, frumoasa foc. Mica, bruneta, cu niste ochi mari si o fetisoara dulce foc. Ne imbatam ca porcii. Mai mult noi, masculii. Da si fetele se pilesc oleaca… ne trezim dimineata, ea cu o privire simpatica de genu “asta cine dracu mai e?”

    Asta era acum vreo 15 ani… e inca e mica, frumoasa, cu ochii mari si o fetisoara dulce foc. da nu mai e bruneta. io m-am facut cam cat un porc mai bine crescut. 🙂

  12. Vai ce draguta poveste! Si eu care ma gandeam ca gasesc povesti spitalicesti pe aici. Mi-ai inveselit ziua.

  13. @dracu: și uite-așa dracu și-a găsit nașu 😉

  14. Simt ceva, asa, ca o goanga, ca o coropisnita cazuta in borcanul cu ecstasy, e grav ?

  15. sandman este asa din cauza pentru ca esti insurat.
    da’ initial a fost fluture……………..

  16. Sa aibe grija sa nu fie de molie … ca-l mananca .

  17. … Uffff … Am obosit! Sa fi trecut 3 … 4 ore de cand mă tot învart … Am obosit! Gata! … Ia să mă odihnesc o clipă! Dar unde? Oare acolo, în mijlocul încăperii … Cum o fi? Pare plăcut … Şi puternic … Sigur va fi bine. Mă duc … Daaaa … Am avut dreptate, nici că se putea mai bine de atât! E cald, lumina soarelui bate perfect în acest loc, îndeajuns încât să emane o căldură plăcută şi familiară … Mmmmm ce bine este … Brrrr … Ce se întâmplă?!? … Staaai!!! De ce te scuturi? Nu înţeleg? Te obosesc? Nu cred! Abia m-am aşezat … Atunci ce să fie oare? Păreai aşa de blând când am ajuns aici? Şi primitor … Şi cald … Hmmmmm … Te-am deranjat … Probabil ţi-am gâdilat lobul urechii cu aripile mele albastre în momentul coborârii … Îmi pare rau! Staaaai!!! Opreşte-te … nu te mai scutura … am înţeles … plec … Numai puţin să-mi iau avânt … Uffff … Reluăm zborul … O dată … de două ori … de trei … cât timp să fi trecut oare … Parcă nici soarele nu mai straluceşte aşa de puternic … Uite, mijlocul camerei este acoperit acum de umbră … Iar sunt obosit … Dar unde să mă aşez ?!? … Aaaa, uite! O rază de soare firava s-a strecurat printre umbrele serii şi a ajuns în colţul din dreapta … Ce bucurie!!! Îmi voi odihni din nou aripile … Abia aştept … Aşaaaa … uşooor … cu grijă să nu deranjez … aşa … puţin mai în dreapta … Ce bine este!!! Parcă e mai bine decât data trecută … E plin de energie locul ăsta … Eram aşa de obosit încât mi-am imaginat că imediat cum voi ajunge voi închide ochii şi voi … dormi … Dar nu! Îmi vine să bat din aripi, să mă întind … Dar mi-e teamă că iar voi fi descoperit şi alungat … Mai bine mai stau aşa puţin … Ce bineee este!!! … Au! Ce se întâmplă!?! Mă doareeeee!!! Cred că am adormit! De ce mă ţii de aripi?!? Au, dă-mi drumul!!!
    … Am înţeles … vroiai să ne jucăm … M-am speriat … Nu eram pregătit … Dar uite, acum sunt … Uite ce frumos îmi întind aripile! Îti place nu-i aşa!?! Ştiu, am observat un zâmbet plin de înţelesuri! … Bine, le mai întind o dată … Uite, pot să şi zbor … Am plecat … Nu mai sunt obosit … Câta energie!!! Mulţumesc om bun … De asta aveam nevoie!!! … Au! Iar m-am lovit … Hmmmm … Te recunosc … M-ai alungat mai devreme cât mă odihneam pe umărul tău … Poftim? Mi-ai urmărit zborul şi acum ţi-ai dori să ne jucăm împreună? Bine, hai! Te iert! Uite, eu zbor … Încearcă să mă prinzi … Hahahaha … Câtă fericire … Am ajuns din nou în colţul camerei … Dar tu prieten bun … Te-am lăsat singur aici … Am uitat în zborul meu de tine … Nu-ţi fă griji … Mă întorc imediat … Gata … Am revenit … Din colţ în mijloc … Din mijloc în colţ … O dată … de două ori … de trei ori … Îmi vine să bat din aripi din ce în ce mai tare … Câtă fericire!!!
    Ce…? Ce se întâmplă…? Ajutoooor…?!? Mă prăbuşesc!!! Aripile nu mă mai ascultă … Cad … maă rotesc … Uite covorul … Ce frumos e … Nu am avut niciodată timp să îl studiez îndeaproape … Ajutooooor!!! … Prieteniiiii … unde sunteţi?!? De ce nu mă ajuuutaţi …??? E gata! S-a sfârşit!!! … Fluturele Albastru – “Sentimentis Incertum” cum le mai place unora să îmi spună şi-a găsit sfârşitul … Dar nu sunt trist … Am auzit eu nu de mult, că toţi mai primim o şansă … Dacă stau bine să mă gândesc … rozul nu m-ar prinde rău … “Romanticus Incurabilis” … ce idee trăznită!!! … Acum am sa închid puţin ochii .. Am obosit … Ufff …

  18. Pe fluturele meu il cheama „speranta naruitus” 😛
    Prima data a aparut doar sub forma de „speranta”, in ziua in care am ajuns in orasul unde imi desfasuram practica de vara. Eu ajunsesem cu bine dupa un zbor cam agitat, bagajul meu insa nu. Prima data am crezut ca mi l-au tras deoparte ca aveam bautura in el (o sticla de vin si una de palinca :P), dar de fapt ramasese in aeroportul de legatura. Obosita si deznadajduita asteptam sa vina persoana noastra de contact sa ne duca in oras. Si a si venit. Si eu nu o sa uit momentul ala 😀 Era ultima mea speranta sa se rezolve ceva cu bagajul meu. Statea in capatul holului langa geam si imi zambea. Eu am fugit si cand am ajuns langa el am inceput sa turui ce s-a intamplat. Foarte calm mi-a explicat ca o sa rezolve problema si m-am linistit, reusind sa am parte de o seara minunata.
    Am stat o luna in locul respectiv si fluturele incepea sa se agite cu fiecare zi mai mult, chemandu-si toata familia, prietenii si cunoscutii 😛 Eram topita dupa respectivul, umblam dupa el ca un catzelus si muream daca se baga alta in vorba cu el. Au fost momente frumoase si la sfarsit m-a invitat sa revin anul urmator la un congres, reusind sa ma convinga, chiar daca era an terminal si aveam examene. Ne-am despartit promitand sa tinem legatura iar cand avionul a decolat, am simtit ca lasa in urma o bucata din atriul meu stang 😀
    Si a trecut si anul, cu multe mesaje si conversatii „vai, nu a mai ramas mult, abia astept sa vii”. Am ajuns si fluturii iar s-au inmultit, odata cu bataile inimii mele…si apoi au zburat dintr-o data, ca si cand ar fi fost goniti de un caine prea jucaus…pana a ramas doar unul singur, speranta naruitus.
    Dar pana la urma a plecat si el, lasand loc lui „romanticus incurabilis” 🙂 care asteapta si el un happy-end…

  19. @ametist: păi de ce-au zburat brusc? ce i-a apucat? 🙄

  20. S-au suparat si ei, la fel ca stapana lor, care a crezut ceva si la fata locului a gasit altceva 😛

  21. recunosc ca nu am citit decat prima fraza…dar am vazut o fractura logica puternica ‘zeci de pensionari infometati de atentie’…in general pensionar inseamna o persoana inaintata in varsta..deci logic si cu probleme de sanatate mai multe … statistic cred ca e normal sa fie la usa cabinetelor concentratie mai mare de pensionari decat de tineri..

  22. @ Simona Tache : Exact 😀 Eram numai eu cu rațiunea mea, și noi așa vorbim în intimitate. Oricum, e un progres fața de acum 16 ani când îmi comunica niște chestii mult mai tâmpite 😛

    @Ametist : Daca ți-ai recuperat geamantanul cu băutură, n-are de ce să-ți paraă rău 8)

  23. @catalin tz-pai oare dupa ce m-am uitat eu prima data in bagaj cand mi l-au adus inapoi? nu mi-era ca mi-au scotocit dupa haine…sticlele sa fie intacte :))

  24. Si nu imi pare rau de experienta, chiar deloc, din toate inveti cate ceva..iar pe fluture trebuia sa-l cheme de fapt „party palinkus” sau ceva de genul 😀

  25. @ametist: hahahaha. party palinkus 😆 😆 😆

  26. …care face parte din familia Matolus Euphoricus, specie comuna pentru stomacurile de consumatori. Chiar asa, betivii indragostiti vomita fluturi ???

  27. hai, mă, nu ne mai zice nimeni poveeeeești? 🙄

  28. Cat am ras la partea cu ” o fi cu ochi si cu sprancene”! :)) Am facut si eu o incercare si asta e ce a iesit 😀

    Entomologul

    Eram de vreo doi ani în aceeași serie la facultate și, dintre toți, numai el nu mă observase. Ca un făcut, de fiecare dată când îl vedeam, o timiditate atipică mie mă cuprindea ca un leșin, astfel încât eforturile de a sta lângă el în amfiteatrul arhiplin sau favorurile greu obținute prin care mă mutasem în grupa lui rămâneau evident fără roade după astfel de accese de slăbiciune.

    La un moment dat, aflasem că îl pasionează fluturii, un muzeu mare din oraș urmând a-i expune o parte din impresionanta colecție. Bineînțeles că i-am poetizat și mai mult imaginea, înnebunindu-mi prietenele cu descrieri idealizate ca : „Șef de serie, note astronomice, pe deasupra atât de expresiv, mai ales când vorbește despre ce îl pasionează, iar acum apreciat într-un domeniu total diferit de ce facem noi…”
    Râzând, una dintre colege mi-a spus atunci că nu m-ar observa nici dacă aș avea un fluture rar prins cu un bold în piept, pe post de broșă vie.
    – Acțiunea, tot ea e sfântă. Atac, nu vise! Vorbește cu el, ce-i așa greu? Asta e tactica cea mai sigură, îți zic eu, a continuat ea convinsă. Metode vechi, cere-i un curs sau în cel mai rău caz o zici pe aia cu „si când ai spus că e expoziția?” chiar dacă o știi de când lumea ; și ei folosesc replici din astea răsuflate, nu e capăt de țară.

    Cu toate sfaturile prețioase, tot nu am făcut nimic. La scurtă vreme, urmase vacanța de vară și plecasem vreo două luni la țară, timp în care începuseră să mă obsedeze și pe mine insectele, mai ales fluturii. Atât de mult, încât mă puteam considera aproape o expertă: puneam plase seara, mă trezeam cu noaptea-n cap să îmi văd prada, făcusem chiar un mic laborator în salonul bunicii, care mă tot bătea la cap că îi împut camerele cu alcool, cum nici tataie nu făcea când pregătea țuica. Eu nu răspundeam nimic și tot ca mine făceam. Fixam perfect nefericitele insecte în polistiren sau spumă și ajunsesem să am precizie de chirurg și pedanterie de arhivar: numerotam, făceam liste cu specii, inventasem chiar o metodă proprie de marcare a boldurilor, pe culori în funcție de cât de subțire era acul. Cam ca la branule.

    Cu o săptămână înainte de expoziția lui, am prins cel mai frumos exemplar pe care îl văzusem vreodată : mare, cu aripi pudrate roșu-aprins, victima semăna mult cu fluturele monarh, doar că silueta îi era mai delicat decupată, iar coloritul pe alocuri întunecat de pete, ca și cum ar fi fost plouat cu cerneală neagră neglijent prelinsa când Creatorul încercase penița stiloului cu care îl desenase.

    Mi-au revenit în minte vorbele colegei mele, și am avut brusc un acces de revoltă: „Cum să fiu în halul asta de patetică ? Poate chiar am să fac faza cu broșa, așa sigur o să zică ceva și o să mă oblige să îi răspund. Pusă în fața faptului împlinit, nu o să mai dau înapoi, asta e sigur.”

    Meșterisem febril, trei zile la rând, accesoriul-minune cu care ar fi trebuit să mă fac remarcată. Cu fluturele prins între 2 plăcute fin tăiate în sticlă, pictate la rândul lor cu gust, m-am postat în fața lui și i-am urmărit prezentarea timp de o oră și mai bine, încercând să îl fac să-și fixeze privirea asupra mea. Fără rost însă. Deși mă îmbrăcasem toată în negru și pata roșie, ca de sânge, s-ar fi văzut și din avion, el tot nu schița vreun gest.

    Înfuriată de propria mea neputință, am părăsit sala înainte să apuc să admir vreun exponat. Mi-am jurat pe drum că o să termin cu toată obsesia asta fără sens. Ajunsă acasă, mi-am dat jos broșa și am pus-o într-un plic. Tocmai când mă pregăteam să o arunc în sertarul în care nu făceam niciodată ordine, o colegă m-a sunat să îmi spună că șeful vrea să ne vedem. Bineînțeles că mi-am călcat promisiunea, iar în jumătate de oră eram înapoi la muzeu, cu broșa în piept, mândră de ea ca de o decorație de război.

    Rămăși doar noi doi, mi-a zis că ce prinsesem era o specie nouă. Neavând timp să stea prea mult, m-a rugat să ieșim peste o săptămână la cafea. Mi-a zis că ar fi bine să îi găsesc un nume micului nostru prieten, din moment ce eu l-am prins în plasă.Entuziasmat peste măsură, mi-a promis că vom fi priviți ca somități în domeniu după o așa descoperire.

    Mâine urmează să ne întâlnim, în scopuri pur științifice desigur, iar pe plicul cu broșa tocmai am scris Disperatus Pateticum. 😀

  29. @Alice: foarte drăguț. nu-ți urăm succes la întâlnire, căci a fost ficțiune, da? 😉

  30. Intr-adevar, a fost fictiune, desi porneste de la cineva cat se poate de real, ce-i drept idealizat pe alocuri 🙂 Sper insa ca in curand imi veti ura succes „pe cinstite”. ^^

  31. @Alice: povestea ta mi-a adus aminte de cartea „Colectionarul” de John Fowles si m-a trecut un fior. Brrr…

  32. superba coloana sonora, adevar grait-ai….

  33. @LiLa: Uite o recomandare buna, ca tot eram in impas cu ce sa citesc mai departe. Abia astept sa depistez asemanarea. :mrgreen:

  34. Timidus Emotionatis

    Eu: – Sa il sun? As vrea, dar ce sa-i spun?

    Eu: – Pai…orice, i-as putea povesti, de exemplu, ce am facut astazi. Plus ca…abia astept sa-i aud vocea.

    Eu: – Gata, il sun! dar mai stau putin, 5 minute. Este 20:45. Perfect, la 9 fix il sun. Sa incep cu o gluma sau sa fiu serioasa?

    Eu: – Nu, fara copilarii, mereu mi te prostesti, nu-i de mirare ca te tachineaza tot timpul…

    Eu: – Si daca nu raspunde?

    Eu: – Sa nu te prind, femeie, ca te panichezi sau iti faci iar vreun scenariu demn de televonela anului, m-ai auzit? Sa nu te prind! Nu raspunde, nu raspunde, asta este! Te suna el cand vede apelul, daca este ocupat.

    Eu: – Si daca nu ma suna deloc, toata seara?

    Eu: – Eh, asta-i buna…si ce daca? Poate asa te hotarasti sa iesi cu tipul ala dragut care te invita in oras de atata vreme.

    Eu: – La naiba, este 9! Sa-l sun? Gata, il sun! Dar o sa las sa sune doar de trei ori, de patru ori, maximum…da, de patru ori, dupa care inchid, poate doarme.

    (Biiip, biiip, biiiip…)

    Eu: – Sunaaa! Da Doamne sa raspunda! Am emotii! Il iubesc?

  35. @Cristina: da’ sună-l, domne, odată! 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question   Razz  Sad   Evil  Exclaim  Smile  Redface  Biggrin  Surprised  Eek   Confused   Cool  LOL   Mad   Twisted  Rolleyes   Wink  Idea  Arrow  Neutral  Cry   Mr. Green