Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Am consumat cu 17,64% mai puțină apă

Vă povesteam lunea trecută că mă apuc și eu, pentru o săptămână, de experimentul Unilever & 360Insights, la care au participat, timp de 9 săptămâni, 7 familii de români, obținând prin trai sustenabil economii de 17,5% la buget. Motivele? Păi, de exemplu, nu prea mai e apă pe planetă.

Ei bine, săptămâna cu pricina s-a încheiat azi și sunt în măsură să vă raportez că am consumat doar 2,8 mc de apă, față de 3,4 mc, care era consumul nostru mediu obișnuit. Deci… cu  17,64% mai puțin. Iuhuuuu! 8)

Cum am reușit asta? Simplu și banal. Când am avut, de exemplu, de spălat un vraf mare de spanac, nu l-am mai bibilit frunză cu frunză, sub jet, ca altădată. L-am pus într-un bol mare plin cu apă și l-am spălat acolo, în vreo 3 ape. La spălatul pe dinți, am oprit apa în timpul periajului. La duș, nu ne-am mai lălăit 10 minute, ci doar vreo 6 (deși se pare că 4 minute sunt suficiente), iar, când am spălat vase, nu am mai lăsat apa să curgă non stop, am oprit-o, în timp ce clăbuceam farfuriile.

Noi nu am acționat și asupra alimentelor, pentru că deja nu obișnuiam să aruncăm mâncare (stăm lângă piață și 2 megamarketuri și nu cumpărăm decât în cantități mici, exact ce ne trebuie), dar cele 7 familii din experimentul Unilever a făcut-o și pe-asta, cu rezultate spectaculoase.

Eu nu mă așteptam, sincer, să ne iasă, pentru că senzația mea, pe tot parcursul săptămânii, a fost că să fii un pic atent (fără să faci o obsesie din a economisi) nu are cum să fie suficient. Ei, uite că a fost suficient! 😉 Așa că vă încurajez din toată inima să fiți și voi măcar un pic atenți la consumul de apă și de alimente. O să vedeți că va conta. Iată și sfaturile pe care eu le-am primit de la Unilever, la începutul experimentului, poate vă vor fi de folos.

Screen Shot 2013-12-09 at 1.01.42 PM

Cam asta. Mă bucur mult că ne-a ieșit. Evident că n-o să ne mai întoarcem la spălatul spanacului, frunză cu frunză, timp de o oră, sub jet. Nu doar că, probabil, consumam o cadă de apă prin această metodă, dar ne măcina și nervii. Ajunsesem să nu mai mâncăm una dintre salatele preferate (spanac, ridichi, ceapă roșie, ulei de măsline, oțet balsamic, sare, piper), din cauză că ne termina psihic partea cu spălatul. 😕

Voi cum spălați spanacul? :mrgreen:

20 comentarii

  1. Ai respect pentru planeta ! Felicitari 😀

  2. Bianca-Olivia Nita

    Ce fain! eu cred ca le fac cam pe toate deja. Experimentul asta e centrat pe consum, dar mi-ar placea unul si cu reciclat si cu mai putine lucruri cumparate, in special cele din plastic si variatiuni.

    Legat de apa care se termina pe planeta cred ca-s mai multe intrebari de pus, de exemplu legat de cum influenteaza consumul de apa sa zicem din Romania, seceta din alta parte. Adevarul e ca daca noi consumam mai putina apa nu prea inseamna ca altii or sa aiba mai mult. Consumul nostru afecteaza resursele locale/regionale si buzunarul propriu. In schimb ce afecteaza pe toata lumea e poluarea, produsul de tot felul de mizerii neimportante, mormanele de gunoi care trebuiesc arse si tot se aduna si transportul global de marfuri. De exemplu, poti spala spanacul cu putina apa, insa daca il asortezi cu grapefruit si mango si avocado care calatoresc juma de lume sa ajunga-n supermarket… 🙂

  3. Eu de mult timp aplic metodele astea …din respect pt.planeta. Am crescut in anii 80 cand ne invatau la scoala cat consuma un bec, ce inseamna sa consumi un metru cub de apa…noi ziceam ca in comunism e nasol, acum vedem insa ce efecte are societatea contemporana asupra resurselor planetei…este un dezastru. Felicitari pentru initiativa ecologista. Ar fi bine ca lumea sa devina constienta despre efectele poluarii si consumului de resurse. Cine doreste sa afle cam care e starea planetara sa citeasca asta http://en.wikipedia.org/wiki/Ecological_footprint

  4. Buna,

    Chiar nu inteleg cum ai putut sa speli spanacul in acest mod pana acum? :))
    Si in afara de economia de apa care se face , spaland spanacul intr-un vas, oala mare, salvezi multi neuroni . Spune-mi o metoda sa nu-mi mai tocesc nervisorii atunci cand trebuie sa curat spanacul de minunatele codite ? Innebunesc numai cand ma gandesc. : 😡

    Cele bune

  5. Spanacul il spal asa: cu 2 l de apa spal chiuveta,pun dopul, pun spanacul, balacesc bine, scot spanacul, scurg apa dupa asta (4l apa), repet de 2-3 ori (8+12 l). Total=10-14 l apa, pentru 2,5 kg spanac.

  6. eu zic sa il cumparam conegelat, si avem zero consum de apa! cat despre vase daca sunteti mai multi(noi suntem 4) atunci merita investitia, consuma mai putina apa, le spala mai bine si ai si timp de altceva, de si pentru calcat(ca n-au inventat o masina si pentru asta(!!)) 🙂

  7. Fetele am o veste f. proasta pt. voi, cine maninca in decembrie spanac chiar daca nu-l spala, nu-l calca, nu-l fierbe, si-l roade fara a-l inmuia cu saliva, este pur si simplu, d.p.d.v ecologic, un criminal, deoarece spanacu nu creste in Romania in aceasta perioada decit in sere, sau e adus de peste mari si tari. Atentie, nici ala congelat nu e o solutie, congelarea inseamna un consum enorm de energie. De carne nici nu mai vorbesc, de altfel e post. In aceasta perioada se poate minca doar cartofi, fasole, linte si din astea.
    Cu bautura insa e mult mai bine, tulburelu deja s-a limpezit, in mod ecologic, un pic, tuica inca nu e arsa.
    De asemenea trebuie sa refuzati orice buchet de flori, vezi mai sus, Doamne fereste de crizanteme, acestea sunt aduse cu avionu, uneori din Olanda.
    Si nefasta mea s-a hotarit sa fie un pic mai ecologica, in acest an va renunta la zboru ieftin la Londra unde-si face, f. ieftin si ecologic, de altfel, chiar m-a convins ca ar fi mai ieftin ca aici, cumparaturile.

  8. In opinia mea, economia de orice fel ajuta mai mult individul decat planeta si asta doar din pv financiar.Riscul este sa incepi sa exagerezi si cei mai multi asta fac.Fara sa mai punem la socoteala faptul ca orice specialist in igiena alimentatiei o sa va spuna ca plantele verzi – salata, spanac etc se spala la jet de apa, spalatul in chiuveta sau alt vas, chiar schimband apa, nu este bun.Vazand ca poti economisi apa-uite, spunea cineva de 4 minute/ dus- o sa vrei mai mult, 3 minute, 2 sau , de ce nu, chiar 1 minut.Apoi vezi ca pasta de dinti se consuma prea repede, pui doar o picatura pe periuta. Nu aprinzi becuri, mergi orbecaind prin camere- cunosti bine locul-dei riscul nu e prea mare.Incepi sa nu te mai barbieresti, sa-ti cumperi haine din ce in ce mai rar.Si ajungi la concluzia ca cel mai mare consum de energie este din energia ta proprie, chinuindu-te sa gasesti noi forme de a economisi energia in general. Si de a salva planeta.Prea multa economie nu-i buna, este chiar nociva.

  9. lasand planeta la o parte, sa stii ca eu fac asta zilnic si tot reusesc sa dau apometrele peste cap

    chiar aseara a citit apometrele sotul meu si mi-a marturisit ca am ajuns sa consumam la bucatarie cat consumam la baie.
    naspa, nu?

    e-adevarat, dau un jet peste farfurii si le sapunesc pe toate, apoi le iau la clatit
    la spalatul pe dinti .. la fel :)) opresc apa intre fiecare dinte sapunit :))) .. dar tre’ sa recunosc, cand e vorba de facut dus LE DAU DRACU DE APOMETRE SI MI-L PUN IN CAP

    in schimb recuperez la faza cu curentul; cand plecam de acasa scoatem tot din prize in afara de frigider si chiar e o diferenta

  10. @neamtu tiganu .. stai ashea, acum am termenat de citit .. ce ziceai de tulburelu ala? 😀

  11. Mic indreptar ecologic de Craciun.
    Depalsarile.
    Evitati deplasarile la rude, prieteni, copii, parinti. Orice deplasare inseamna o amprenta ecologica catastrofala. Va puteti petrece Craciunul cu cei dragi pe Skype fara sa aprindeti becurile, luminarile sunt suficiente.
    Mincarea.
    Evitati carnea, mai ales aia slaba de vaca, vacile sunt niste ucigase de ozon, da nici ailalta nu e ecologica, chiar si aia ecologica e tare neecologica, sarmalele se pot face f. bine cu orez, da din ala romanesc. Cozonacu, e, d.p.d.v. ecologic, acceptabil cu conditia sa nu aiba oua, lapte, unt si zahar in schimb se pot folosi nuci de tara sau chiar alune. Salata de boeffara carne, maioneza si legume fierte e in regula, piftia va fi pregatita doar in serile geroase.
    Bradul de Craciun poate fi de asemenea impodobit virtual exista f. multe programe ecologice atit sub explorer cit si sub Apple. Apropos mere, acestea pot fi consúmate in stare naturala, dar numai alea de toamna un pic zbircite. Cele colorate aprins au fost tinute in frigidere si deci sunt o catastrofa.
    Se subintelege ca incalzirea incaperilor, iluminarea lor, decorarea sunt crime impotriva umanitatii.
    Ce poate fi mai frumos decit un Craciun petrecut in linistea casei, in culcus cu cel drag, cu tableta pe genunchi si mestecind morcovi?
    ********
    Cristina, toti specialistii sunt de acord ca vinul e extrem de ecologic cu conditia ca circiumaru sa nu puna apa-n vin.

  12. Despre apa,
    conform statisticilor, in Dubai se consuma, pe cap si zi, 500 de litrii, in USA 295, in Germania 122.
    Deci o familie de doua persoane ar trebui sa consume in Germania, tinind cont ca densitatea apei e unu, chiar daca nu are importanta pt. calculul pe care il voi face, vroiam doar sa arata ca stiu, 7,3 m³ de apa lunar, ceea ce rerezinat 7,3 tone, sau 730 de galeti, ca-i aduc aminte de copilarie in Durmul Gazarului ca eu eram responsabil cu scosu apei din put.
    Din acestea 40l, pe persona si zi, sunt folosite pt. toaleta, 30 pt. spalat rufe, 20-40 baie.
    Deci pt. economisirea apei se recomanda folosirea intensiva a toaletei cind sunteti in vizite la prieteni, sau rude, sau cind mergeti la cinema, teatru, restaurant, cumparaturi. Chiar si excursiile in natura pot fi utilizate. Cei care au amante/amanti pot sa-si faca dus la locu faptei. Nu uitati, chiar daca rufele se spala in familie incercati sa le spalati la soacra. De asemena puneti-va intrebarea daca merita sa spalati o rochita care oricum nu mai e la moda, nu e mai ecologic sa cumparati una noua, una din nachwachsenden Rohstoffe.

  13. eu nu cred nimic din aberatia cu apa pe planeta, dar pentru ca am locuit in israel pot sa fac dus in 3 minute pe ceas, asa ca ma scot cu economia de acolo(acum chiar nu mai pot sa stau mai mult nici daca ma pici cu ceara)…cred insa ca exista zone cu f putina apa, comp. cu tari ca romania care se lafaie 🙂

  14. Eu credeam ca spanacul si salata din pungi si caserole e deja spalat, altfel de ce ar costa cat vita argentiniana?!
    Daca faci dus la bazin sau la sala, in loc sa mai faci acasa, se pune?

  15. dar ăla luat din piață (care e și mult mai bun!) nu e spălat 🙂

  16. eu tot timpul am trait cu impresia ca spanacul se spala la masina de spalat vase.
    fara sa pui pastila din aia de detergent, ca doar nu esti nebun.

  17. ba chiar la mașina de spălat rufe

  18. […] vreme articole despre sustenabilitate la bloggerii pe care-i urmăresc – de exemplu, la Simona Tache, Chinezu‘ sau Cabral. Înțeleg că a fost un demers făcut în parteneriat cu 360Insights […]

  19. ntsss, mare greseala la masina de spalat rufe. se face franjuri, nici nu-l mai recunosti.
    in schimb, la masina de vase el sta frumos pe rafturi si este stropit de apa ba de jos, ba de sus.
    curatare perfecta.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green