Voi ce făceați la 24 de ani?
La 24 de ani, eu făceam PR la Editura Humanitas. Tocmai preluasem conducerea departamentului cu pricina și munceam, de dimineața până seara, cu maximum de entuziasm. Cu ce mă ocupam, mai exact? Organizam lansări de carte și țineam relația cu presa. Iar ocupațiunea mea mintală, vorba lui Cocoșilă din “Moromeții”, era la două chestii mari și late: serviciu și amor. Facultatea tocmai o terminasem, cu un an în urmă, așa că mă simțeam cel mai liber adult din lume și mă bucuram intens de asta. Nici prin cap nu-mi trecea vreo idee măreață, nici vorbă să mă frământe vreo dorință de inovație.
Altfel stau lucrurile cu tineretul din ziua de azi, maică. E mult mai curajos și mai creativ. Uite, să luăm, de pildă, exemplul lui Radu Drăgan, un tânăr IT-ist, care, la 24 de ani, a pus pe picioare o platformă de cumpărături online, ce funcționează după niște principii pe care nu le-ați mai întâlnit până acum. Adică, permite cumpărătorului să descrie în detaliu produsul sau serviciul pe care și-l dorește, oferind vânzătorilor posibilitatea de a face oferte relevante. Mai clar: dacă eu intru acum acolo și postez anunțul că îmi doresc o bicicletă roșie, de damă, care să nu depășească bugetul de 1.000 RON (bicicleta, nu dama!), toți vânzătorii de biciclete roșii, de damă, care se învârt în jurul acestui buget (bicicletele, nu vânzătorii!:P), vor intra într-un fel de “licitație inversă”, oferindu-mi fiecare bicicleta lui și încercând să mă convingă s-o cumpăr. De asemenea, platforma pune la dispoziția comercianților un sistem avansat de filtre care să îi alerteze în momentul în care există cerere pentru oferta lor.
Platforma se cheamă Mr. Mart, are și o variantă americană și le permite utilizatorilor (fie ei cumpărători sau vânzători) să își promoveze anunțurile cu ajutorul rețelelor sociale: Facebook, Twitter, Google+, Pinterest și StumbleUpon. Nu pe bani, ca în alte rețete, ci cu ajutorul punctelor sociale. Care puncte sociale mai aduc și alte avantaje, pe care le puteți afla și singuri, intrând pe site.
Iar mie spuneți-mi cu ce vă ocupați la 24 de ani și care era “ocupațiunea voastră mintală”? Chiar sunt curioasă.
P.S. Și nu, încă nu vreau o bicicletă, dar o să vreau, la un moment dat. Mai întâi însă o să o vând pe-a mea, care mi se pare prea mare pentru o fată. Poate chiar pe Mr. Mart. 😛
Eram pasionat de shopping 😀
(inca) student, in anul 5 la politehnica. dadeam primul interviu pentru primul job serios
Eram casier valutar, iar ocupatiunea mea mintala era sa recunosc bancnotele false. In timpul liber dadeam meditatii la romana, matematica, engleza si franceza. Intre timp, am ajuns jurnalist si, dupa 12 ani de televiziune, zic ca experienta de la 24 de ani s-a dovedit adesea salvatoare. Mai ales in deplasari 🙂
La 24 de ani munceam cu drag si spor intr-o institutie romaneasca de prestigiu, cu structura militara, si incercam sa le demonstrez colegilor mei masculi ca nu o sa fac copii in urmatorii 2 ani si ca pot munci cot la cot cu ei, chiar daca ei nu credeau. Aaa, si imi organizam nunta, adica incercam sa ma decid ce culoare va avea rochia (fu turcuoaz pana la urma), cum vor arata invitatiile facute acasa etc. Duamnii, bine ca am evoluat de atunci!
Eu deveneam mama,studenta fiind . 🙂
Eram in anul 6…dadeam licenta..apoi examenul de rezidentiat..si eram insarcinata cu primul copil
voi fi un pic rautacios, asa cum v-am obisnuit in ultima vreme de cind am imbatrinit: mi-as dori sa vad si l-as lauda nespus pe un tinar, fie de 24 fie de 35, care ar face altceva decit vinzari-cumparari. Uneori am impresia ca romanii au devenit un popor de negustori, poate ca ar trebui si cineva sa construiasca, sa produca.
Io la 24, nu, nu m-as da drept exemplu, munceam de doi ani la proiectat avioane, munceam f. mult, mai mult de nevoie decit de placere, in rest fotbal, multa bautura, muieri.
De amor nu ma ocupam, muult mai tirziu am aflat de la cineva ca ar exista si asa ceva. Nu a fost o veste prea buna, da mi-a trecut repede.
Eu la 24 de ani tocmai terminasem facultatea si ma prezentasem la post(avand in vedere ca era in ’87). aveam promisiunea directorului ca vom capata(noi, proaspetii absolventi) locuinte. a trecut o luna, doua, trei…si nimic. eu aveam un copil la mama(200km distanta) si un sot student( 400 km distanta), dar aveam noroc ca stateam la niste cunostinte. alte colege nu au fost asa de norocoase- dadeau jumatate de salariu pe chirie, isi aduceau mancarea din indepartate colturi de tara si proprietarii se mai serveau si ei ca, de! era criza. in 3 luni s-au dat o gramada de locuinte, dar stagiarii erau ultimii pe lista. cand m-am dus la director, cu tupeu, sa vad …cand ma pot muta la casa mea, mi-a replicat nonsalant:” pai, de ce iti trebuie locuinta?! poti dormi aici, in biroul meu. aici e cald, in oras e frig, plus ca nici nu mai faci naveta” cand s-a trezit cu mine, cu valiza, seara pe la 7, in usa secretariatului, a dat pe spate. el, plus inca o gramada de alti tovarasi prezenti. pentru ca tin sa spun ca pe atunci unitatea unde lucram era de importanta nationala. una peste alta, mi-a prezentat…locul, am primit o cheie, m-am…mutat in biroul inginerului sef, mi-am pus un trening, mi-am facut un ceai, si m-am dus la televizor, in secretariat:)) in prima dimineata s-a gasit cineva sa ma trezeasca in timp util, ca sa imi adun sacul de dormit si sa ma echipez de lucru. in a doua dimineata…au uitat de mine. drept pentru care stapanul biroului a trebuit sa stea dupa mine, sa-mi adun si sosetele proaspat spatale, de pe calorifer. una peste alta, am stat acolo o saptamana. dupa vreo 2 zile, vine unu’ la mine sa imi ceara sa imi spun povestea. crezand ca e primul secretar, dau din mine tot, cu patima. era doar un director de la centrala. a doua zi, altul se intereseaza de soarta mea. avand aceeasi impresie, zic tot, mai cu foc.era unul din consilierii lui dinca, dar probabil nu prea…influent:p e! a treia zi, apare un tip : haina de piele, palarie de piele, sprancene incruntate, privire crunta. “asta e sigur primul secretar” (tip la care incercasem sa intru in audienta…de cateva ori, dar de fiecare data ma impiedicasem de cate o tipa cu coc)- si atunci adaug artileria grea: ii bag in colimator si pe colegii mei, care erau in aceeasi situatie. bun, doar eu aveam copil, dar…
la sfarsitul programului ma cam saturasem de revolta, asa ca am acceptat propunerea unei colege de a dormi la ea. dimineata insa tipa(lucrand pe ture) nu s-a gandit sa ma trezeasca, asa ca am ajuns la fabrica…dupa 7,30. de la portar la secretara directorului ma cautau toti. pe scurt, in aceeasi zi am primit repartitie, eu si ceilalti 4 proaspeti stagiari, intr-un bloc extrem de nou. atat de nou, incat am fost racordata la organizarea de santier cateva luni bune dupa ce m-am mutat. am avut privilegiul sa-mi aleg apartamentul- si era bloc cu 5 scari, da?!
partea haioasa a venit dupa un an. ducandu-ma la repartitia generatiei urmatoare, unde aveam prietene, una dintre fete ma intreaba unde sunt si, cand afla, ma intreaba conspirativ:” auzi, e adevarat ca la voi e una nebuna care a dormit in biroul directorului?!”
in paralel, revenind la timpurile noastre, una dintre fiicele mele, la 24 de ani are brevet de inventator…
suntem speciale, nu-i asa?!:)
La 24 de ani eram inca studenta . Nu aveam bani , “faceam posta ” tigari cumparate la bucata , ne cazam 12 intr-o casuta de lemn la Costinesti ( si dormeam pe rand , bineinteles) , mergeam la chefuri in camine fara vreo invitatie . Am incercat sa-mi caut job dar cand aflau ca sunt studenta imi aratau usa . Nu angajau studenti pe timpul acela pentru ca nu eram seriosi si cand incepea sesiunea cica nu mai veneam la serviciu . Ma rog …
oooooo,ce vremuri!
haladuiam prin muntii patriei cu rucsacul in spate. nici macar nu il mai desfaceam decat sa scot hainele murdare si sa le spal, pt ca plecam iar. dormeam in cabane si refugii montane mai des ca acasa.
apoi mergeam prin Europa, tot cu rucsacelul in spate,pelerin de-a dreptul.
imi terminam un master.
faceam voluntariat la vizita Sf Parinte in Romania. eram profa,traiam din meditatii.
credeam ca inca mai pot salva copii abuzati.ii cautam, ii gaseam, mai botezam danciuci de prin cutiile de cartoane, eram implicata in voluntariatul catolic pana peste cap.imi placea.visam sa traiesc din cercetare.
tocmai ma despartisem si nici nu ma gandeam sa imi caut pe altcineva.
eram tanara, june, ferice.
nu stiam nimic despre boala.abia isi arata timid primii coltisorii.
asa ca visam sa ma calugaresc la iezuitele feminine si sa ajung undeva, intr-o manastire la Vatican, de unde sa ma mut in biblioteca Vaticanului.
Eram student la doua facultati, Electrotehnica si Teologie Ortodoxa, ma insurasem deja, lucram, profesor suplinitor de Religie si sofer de taxi, si incercam sa am o viata cat mai placuta!
Caut de munca, ma chinui sa devin din nou independenta si fac box francez ;).
Eu la 24 m-am angajat in publicitate. Junior copywriter. Perfect de inteles, avand in vedere ca studiasem 4 ani lungi la Facultatea de Drept de la Universitatea Bucuresti, straduindu-ma sa intru acolo in conditii de 10 pe loc.
Adica fugeam de responsabilitati, cum sa zic :P.
eu la 24 de ani, terminasem facultatea de 2 ani, lucram de 2 ani intr-o multinationala si exact in ziua in care am implinit 24 de ani am fost sunata de o comapanie la care fusesem la interviuri sa imi faca o oferta de angajare. in final am si mers la ei..nu prea aveam vise marete, decat sa reusesc sa calatoresc foarte mult, si din fericire in ultimii 5 ani cam asta am facut 😀
Eu lucram de deja 4 ani, din anul 2 de facultate si inca ma bucuram ca reusisem sa termin facultatea cot la cot cu ceilalti colegi (cu mult mai multa munca, dar pe buna dreptate). Eram super fericita intr-o noua relatie ca promitea maritis (sunt cu altcineva acum 🙂 ) si ma simteam extra implinita ca in sfarsit imi permiteam sa stau in chirie singura in camera mea :). ah da si ma cam temeam sa nu fiu data afara, incepuse criza si eram ultima venita (pana la urma am plecat eu de buna voie 🙂 )
abia ce terminasem facultatea si ma apucasem sa dau tarii cat mai multe vapoare. militare. ca pe vremea aia inca se mai faceau.
@Simona – cand zici ca iti era gandul la amor, te referi strict la cel fizic sau la chestia cu fluturii din stomac?
eram single, deci mai trist, si munceam pentru promovare. nu ca acum nu o mai fac.
eu la 24 de ani terminasem de 1 an facultatea, aveam un copil de un an la parinti la 350 km distanta si aveam un traseu de 8-10 km mers pe jos pana la locul de munca (primit prin repartitie) – cand ajungeam acasa nu-mi doream decat sa dorm, sa dorm, sa dorm …
Eu eram angajat ca hacker la o firma de audit de securitate.
Terminasem de un an facultate, și mergeam în probă, ca inginer tehnolog, la o fabrică de lapte… Și, încercam să îmi dau seama ce caut eu în viața mea…
Am terminat armata cu cateva zile inainte sa implinesc 24. Aveam vise, planuri profesionale, iubeam, cautam o solutie sa imbin toate astea in mod armonios, iar locul unde se putea intampla era capitala. Singura solutie pentru un provincial de a sta in Bucuresti era sa continue studiile, avea un an ragaz sa dea lovitura. Asa ca am invatat 3 saptamani pe vara, am dat examen, ce mai stiu tinerii de azi ce e ala, si am intrat la master pentru un an. A fost o mare realizare pentru mine, mai mare decat admiterea la facultate in sine. Am dat interviuri si teste profesionale prin diverse intreprinderi falimentare. M-a acceptat o intreprindere ce nu mai exista de mult, e o spalatorie pe locul ei si urmeaza sa se construiasca ceva. Directorul era un director de cariera, nascut sa fie director pana la moarte, total habarnist de management, dar bun smenar, a reusit sa falimenteze intreprinderea. Am stat 3 luni si am inteles de ce lucrurile merg prost in general: romanii sunt lenesi, indolenti, incompetenti si nimic nu-i scoate din starea asta in afara de nevoie. Din momentul in care am inteles ce inseamna incompetenta si hotia din sistemul de stat, am facut un pact cu mine sa nu fiu vreodata angajatul statului sub nici o forma. Am intrat in domeniul privat si am inceput de jos ca inginer. Oportunitatile erau inexistente la cei 24 de ani ai mei. Software-ul era ceva de viitor, dar intangibil, cel mai jalnic PC costa 2000 de dolari. Ingineria in sine era moarta, cea electrica-electronica insemna doar vanzarea de echipamente si service. Nimeni nu creea nimic in Romania, nu se producea nimic din domeniul in care aveam eu studii. Aparea telefonia mobila GSM si lucrurile se puneau in miscare incet. Incepusera primele afaceri in Romania si oamenii incepusera sa fie tematori pentru siguranta lor.
Am perseverat si am ajuns sa fac ceea ce mi-am dorit de mic. Daca ar fi sa pornesc din nou la drum, as face la fel.
Imi plac din ce in ce mai mult postarile d-nei Simona Tache. Fara suparare, imi plac si comentariile. Uneori, muuuult mai inspirate si haioase!! Uneori, in sensul ca rareori. Am dres-o?? Am si cativa favoriti. Vreo cinci!
Asa…. La 24 ani imi placea ce faceam, nu spun ce. Si-mi placeau femeile de 35 ani!
La 34 de ani imi placea ce faceam, tot nu spun ce. Si-mi placeau femeile de 35 ani!
Acum imi place ce fac. Si … femeile de 35 ani! Cred ca am o problema!! Ma duc sa-mi iau o cola.
Invatoarea spagara a fost mazilita, porn-ul intra in cinematografe…ai mana buna, despre zapezi cand scrii ?
La 24 de ani? … Faceam un copil si bine-am facut!
Faceti si voi! Cei care aveti 24 :))
Cand esti inconstient este ideal. Dupa ce iti dai seama ce-ai putut sa faci … nu poti decat sa te bucuri :)))
munceam de 1 an, visam la primul concediu care avea sa vina peste 2 ani, visam sa nu mai stau cu chirie si sa imi cumpar aprt. meu (abia peste 4 ani am facut creditul la garsoniera), citeam serile carti la mana a2a. Imi doream sa fac un blat de tort care sa nu se lase. Mi-a iesit abia peste 2 ani 🙂
abia daduse democratia peste noi iar eu munceam ca apucata zi lumina, 7 din 7, sa demonstrez ca pot, iar singura mea aroganta a fost cand i-am raspuns directorului general (murise Ceasca dar pentru noi nu se schimbase nimic) pe ton rastit: capra e bine-merci, da’ varza-i ofilita rau. Tocmai insistase sa rezolv o situatie conflictuala dandu-mi pretioasa indicatie sa impac si capra si varza (varza eram eu, bine-nteles).
Sandmanel, lasa zapezile, zi-i Simonei sa scrie despre Ponta. Cine stie …
Nike, stai ca nu inteleg, si tu esti bolnava? Credeam ca doar ala micu … 🙁
La 24 de ani inconjurasem pamantul cam de doua ori, imi trageam sufletul dupa atata alergatura.
Dupa aia cu zapezile sa scrii de Ponta, de Basescu, de parlament, guvern, justitie, invatamant, sanatate.
Si despre EBA, normal.
Eu la 24 de ani imi caut, aproape disperat, de munca. Am terminat filologie, adica am diploma ca stiu sa citesc, ceea ce nu prea are cautare pe piata de munca. Imi fac sperante si tot traiesc cu ele. Sperantele trec, se mai risipesc, eu raman tot neangajat si imi fac alte sperante. Vorba aia ”speranta moare ultima, dar moare”…
La 24 de ani vreau sa ma insor cu Simona. Sa ma trimita la shopping… si alte cele.
La 24 de ani m-am căsătorit, eram in ultimul an de facultate. Tot la 24 de ani faceam “carte prin posta” la Editura Humanitas unde atmosfera era extraordinara. Lucrurile s-au schimbat la Humanitas cand au mutat in birou o tipa noua care tocmai preluase Departamentul de PR.
Eram studenta la medicina, ma plimbam prin Europa si visam la Americi.
Nicky, la 34 ce faceai? 😀
Mă angajam la Banca de Investiţii ca economist. (1989)
Faceam love, not war.
comentarii de pe Facebook:
umblam sa-mi caut primul job, l-am gasit la un ziar care era pe duca dar eu habar n-aveam, cum nici n-aveam habar ca mogulul era un mare fabricant de vinuri din pastile si tuici din electrozi. ala avusese un interes si facuse ziarul pe care l-a pus in slujba partidului, isi vazuse sacii in caruta si se pregatea sa inchida cosmelia dar eu eram super incantat ca mi-am gasit foarte usor de munca si ca n-am prea multe de facut pe acolo. cand trebuia sa iau primul salariu, deja incepusera sa se mute mobilele, iar cu o zi inainte ne-a zis directorul sau nu stiu cine dracu, sa aducem fiecare ce recipeinte avem pe acasa. a doua zi era plina redactia de bidoane si de pet-uri iar eu nu intelegeam care-i treaba, pana cand, la un moment dat a oprit in fata o cisterna de la distileria mogulului. Sefii mari au iesit in strada cu vreo 4-5 butoaie de plastic, d-alea de pus varza in ele, iar baietii de pe cistena au scos furtunul si au inceput sa le umple cu vin. pe urma s-a facut imprateala in redactie si abia la final am inteles ca ala era salariul. fiecare isi tragea partea lui conform functiei, iar mie, ca debutant , mi-au revenit cam 20 de kile. ala a fost primul meu salariu din cariera, fix la varsta aia…
in rest, nu faceam nimic deosebit, eram putin deprimat pt ca incepusem sa constientizez ca venise momentul sa intru in campul muncii si cam derutat pt ca in jurul meu incepuse toata lumea sa se insoare si sa se marite…
Fix la 24 de ani întârziam la propria cununie civilă din cauza nodului de cravată, pe care niciunul dintre noi nu era în stare să-l lege. Apoi, după ce m-am obişnuit cu “verenabila” vârstă, m-am trezit şi gravidă când aproape mişca copilul, adică pe la trei luni jumate de sarcină, convinsă fiind că am intrat la menopauză, sau ceva… 🙄 Acum mă bucur că sunt printre cele mai tinere mame de la fiică-mea din clasă, atunci a fost un dezastru natural, workaholic-ă fiind. Tot la 24 de ani era să mor de-a dreptul din cauza unei infecţii nosocomiale, evident căpătată într-unul cabinet stomatologic. Mişto an! M-a îmbătrânit 10!
Misto ideea omului 😉
La 24 ani…terminasem cei 5 ani de facultate si ma inscrisesem la master, lucram in universitate (de fapt, in 2, UB si UTCB) si ma pregateam sa studiez o perioada in alta tara. Simteam ca lumea era a mea, mergeam in rockoteci, aveam o noua gasca si o noua relatie cu tip super misto (he still is, la fel si relatia 🙂 ). Cateva kg in minus…si ceva mai mult entuziasm in plus. A fost cea mai misto perioada ever… Sper sa nu spun asta si cand o sa ne mai intrebi data viitoare! Oricum, pana la 24 ani mi se paruse cea mai misto perioada ever la 14 ani. Asa ca, probabil, urmatoarea perioada misto “ever” o sa fie la 34 ani… And so on. Hai, ca devine usor deprimant… 😀
P.S. Stiu ca nu intereseaza pe nimeni, dar imi schimb nick-name-ul la postari din “Irina” in “Irina I.” fiindca mai era cineva Irina si nu suport sa nu fiu unica, macar aici, printre cititori 😛
@ Catalin: :)))))))))))))) Dintre toate persoanele din lume, nu mi-ar fi imaginat ca asa ceva sa se intample altcuiva! =)))
anul a fost unul destul de bun si foarte intens. am terminat facultatea, examen de diploma, repartitie, putina vacanta si urma sa ma prezint la post (teius) la naiba in praznic de casa (pitesti) sau de bucuresti unde facusem facultatea. si ghiciti ce: eram putin insarcinata!!!! cind m am prins, aveam cam prin 4 luni, bineinteles nemaritata (problema care stiam ca se va rezolva, ca de eu si tatal copilului fusesem colegi si bineinteles ca ne iubeam) si daca mai tineti minte, un avort mirosea a “racoare” pe atunci . eram total debusolata si speriata de ceea ce avea sa urmeze; adica trecerea de la studenta libera in bucuresti, la angajat al patriei socialiste spre comunism in zbor, intr o localitate care avea o ulita ce dadea intr un drum intens circulat, stind la o “comanda personalului” ( locatie unde dorm mecanicii de locomotiva) printre straini, putin gravida si nemaritata, trecerea ziceam, a fost TERIBILA. dupa o luna, in octombrie, m am transferat, in alta micuta localitate, dar prin care trecea trenul (alesd) impreuna cu tatal copilului si am inceput viata in doi. este de subliniat faptul ca am aflat ca sint insarcinata cum am zis la 4 luni si am nascut prematur la 8 luni, iar in aceasta scurta perioada, m am mutat cu serviciul de doua ori, cu casa de trei ori si m am si capatuit. eficienta, nu? deci una peste alta la 24 de ani, am avut un an plin de schimbari, totale si ireversibile.
eu la 24 de ani citeam muuulta muulta microbiologie. mai aveam inca un an de facultate.
eram idiotul ala care se interesa de asta, care devora cartile de virologie medicala si care invata inca o limba straina ca poata intelege de ce inca se mai moare de infectii in anul de gratie 1999.
ulterior, la 25, am fost frustrau’ ala care s-o suparat ca de ce x a reusit sa termine medicina desi nu stia nici unde vine spitalul in care a facut stagiile practice. mi s-a raspuns ca trebuie sa ma adaptez la o realitate balcanica(tipa care a zis asta nu-i acum invatatoare) si ca oricum bine am facut sa invat limbi straine ca n-are nimeni nevoie de mine in romania.
tot la 24 ani:
alpinism, speologie, excursii montane cu rucsacul in spate la greu, in toate anotimpurile;
baschet cu fetele;
beri cu baietii;
Soljenitin;
Jocul cu margelele de sticla;
si cu voia dumneavoastra, ultima pe lista dar nu cea mai putin importanta,
Academiaaaaa Cataveeeencuuuuu!
@Laurențiu: hahahahahahahaaaaaa 😆 😆 😆 băi, ce vremuri!
Am si eu o amintire legata de Humanitas… Sora-mea, in alta tara acum, vroia sa citeasca “Jurnalul lui Sebastian”. Si-am facut poteca pe la librarie, m-au trimis si-n Victoriei…etc. Fara rezultat. Se epuizase! Nu mai stiu ce an era. Cred ca in timp ce-o cautam, cartea, nu cu lu lumanarea, a nascut de 2 ori. Sora-mea!
E vina ta, Simona Tache!
și încă niște comentarii de pe Facebook:
La 24 de ani (atata am), tocmai mi-am luat atestatul de psihoterapeut in supervizare si imi deschid cabinet, dupa 2 ani de activitate in regim de voluntariat in domeniul sanatatii mintale.
La 24? parca ieri a fost 🙂 eram in ultimul an de facultate, ma plimbam cu stagii prin strainataturi..visam lucruri marete..iubeam utopic…acum la 2 ani dupa se presupune ca ar trebui sa fiu “wiser and older” vorba cantecului, dar cred ca am realizat doar ultima parte 😛
La 24 ani aveam deja 5 ani vechime in campul muncii (m-am angajat imediat ce am terminat liceul, pentru ca nu intrasem din prima, la facultate) si eram in anul 4 la Drept (pe vremea aia, se dadea admitere la facultate. erau 450 locuri si 17000 de inscrisi…ptr. tinerii din ziua de azi, e SF chestia asta).
Aveam si un al doilea job, part time, la un notariat. Nu prea aveam timp de distractii si nici de relaxare. Cu doua joburi in acelasi timp si ultimul an la Drept deabia apucam sa dorm cateva ore pe noapte.
Ah…si eram depeche-ista pana in maduva oaselor. La fel sunt si acum 😀
La varsta aia nici nu ma gandeam la maritat..nici nu stiam cu ce se mananca, asa ca m-am maritat, 10 ani mai tarziu.
La 24 de ani tocmai terminasem masterul, munceam de nu mai stiam de mine si la altceva nici nu ma gandeam. Eram fericita ca, in sfarsit, imi permiteam sa locuiesc singura. Si lucrurile nu se termina aici, inca mai am 7 luni de 24 de ani 🙂
@Catalin: la 34 de ani eram in Americi la doctorat
Biiiig mistake! Big one!
Cand am implinit 24, vara trecuta, mi se termina mandatul de delegat de tineret al Romaniei la ONU (da, Romania are un asemenea program) si ma intorceam acasa dintr-una din calatoriile la New York. Jumatate de an mai tarziu, tot la 24, coordonez, in Romania, o platforma digitala care urmareste sa faciliteze interactiunea directa intre cetateni si reprezentantii lor europeni. Cu alte cuvinte, voluntariez pentru responsabilizare cetateneasca si fac parte dintr-o echipa de tineri entuziasti care vor sa foloseasca noile tehnologii in scopuri civice. Si intre timp caut jobul acela in care sa lucrez pe strategii de dezvoltare sociala, intr-o echipa de oameni frumosi, si unde sa am multe experiente internationale (stiu, vreau cam multe, dar am 24 de ani, e normal sa vreau multe!)
Si inca o activitate deosebit de importanta la 24: sa tin scorul impreuna cu prietena mea cea mai buna la “Batai in Dialog” (nu ca vreau sa ma pun bine cu detinatoarea blogului, dar Simona a castigat cele mai multe runde pana acum)
Pff 2008. Al doilea an de facultate si de Bucuresti cu luat viata in propriile maini: 2 joburi (obtinute pe cont propriu), mutat de sub aripa ocrotitoare a fratelui meu intr-un apartament cu inca 2 fete si eram mega-speriata, griji de chirii si cariera pe langa cum o sa pot sa fac si facultate de stat in acelasi timp. De-as fi stiut atunci ce frumosi erau de fapt anii aia si unde ma purtau toate experientele…
La 24 de ani am fost in vacanta in Africa (Congo Brazaville) si mi-am dat seama ca ceea ce imi doresc cel mai mult sa fac este sa ies din comfort zone si sa incep sa calatoresc. In Romania in acel moment aveam un job pe care si-l doreau multi. Ar trebui mentionat si faptul ca am muncit din primul an de facultate in domeniul in care studiam. In acelasi am obtinut un job international ce m-a facut sa ma tot plimb. Azi a ma sui intr-un avion si a merge dintr-o directie intr-alta este cea mai mare dependenta pe care o am. De cele mai multe ori nu pentru vacanta…
Am serbat 24 primaverici in Franta unde aveam o bursa ca psiholog intr un spital psihiatric ptr copii, apoi am lucrat in Romania cu copii autisti si cu fete traficate . . Si am iubit mult in anul ala, dar eu iubesc mult in toti anii 🙂 .
Terminasem facultatea si eram in prima mea tura de foraj in Kazakhstan. Principala ocupatiune mintala fiind forajul alaturi de tinere kazace, dornice sa cunoasca tanar cu infatisare non-mongoloida.
Io, la 24 de anisori, am terminat facultatea, care nu mi-a folosit la nimic, deoarece nu era medicina
Oricum, distractie, sport, calatorii, familie mare, prieteni multi…apoi m-am maritat fulgerator, am plecat in America la fel de repede, si am trîntit doi copii in doi ani, ca sa nu ma plictisesc, deh…
Deci la 24 de ani m-am rupt brusc de totul, de ma boceau prietenele ca pe mort, vorba uneia, cica imi tinea poza la bucatarie hihiiiii.
Io, la 24 de anisori, am terminat facultatea, care nu mi-a folosit la nimic, deoarece nu era medicina
Oricum, distractie, sport, calatorii, familie mare, prieteni multi…apoi m-am maritat fulgerator, am plecat in America la fel de repede, si am trîntit doi copii in doi ani, ca sa nu ma plictisesc, deh…
Deci la 24 de ani m-am rupt brusc de totul, de ma boceau prietenele ca pe mort, vorba uneia, cica imi tinea poza la bucatarie hihiiiii.
Un articol platit care este dragut impaturit.
@cristina: cum ți-ai dat seama? ai citit tag-urile și bara roz de sub text? 🙄
La 24 de ani faceam… cumparaturi! :)))
Inca nu am 24 🙄 … revin anul viitor cu un comentariu
Astfel de “impaturiri” cred ca pe termen lung nu or sa mai abia credibilitate. Respect munca ta, drept dovada am facut click pe articol, insa e sentimentul de prins-in-capcana care te face sa te gandesti de 2 ori inainte sa deschizi un link. Astept cu interes o noua paradigma a publictatii, mult mai onesta.
Toate bune!
@ Cristina
“O noua paradigma a publicitatii, mai onesta”? Sunt curios sa stiu cum ar veni asta, dupa parerea ta. Probabil cu un “nu dati click, baieti (si fete), fac reclama cuiva, deci nu trebuie sa citeasca nimeni, ca de-aia ma plateste cel caruia ii fac reclama”. Ca de marcat textul cu publicitate l-a marcat.
Cand vad texte ca al tau, pline de pretiozitati stupide, vad negru in fata ochilor si nu-mi vad de treaba. “O noua paradigma, mai onesta”. Hai sictir!
Ce zici de titluri mai sincere? Atunci e clar ca cei care dau click sunt direct interesati de subiect si poti sa cuantifici si rezultatele mai clar. Adica, X nr au dat click pe articol=X erau interesati, sau ti se pare mai logic: X nr au dat click pe un articol care parea sa ii intereseze, dar de fapt este vorba despre altceva ? In modul asta iti pierzi si din audienta care e interesata de alte articole pentru ca nu este confortabila cu astfel de trucuri 😉
Onestitatea = pretiozitate stupida. Haha, good one, Dorele!
Draguta, “o noua paradigma a publicitatii, mai onesta” – asta ar fi pretiozitatea, intreaga sintagma. “Onestitatea = pretiozitate stupida” poate rezulta din comentariul meu doar intr-un capsor mai putin dedat cu… Mai putin dedat. Poate daca am plasa paradigma comprehensibilitatii la un alt nivel… Zic si eu.
A, si poate ma repet pe undeva: hai sictir!
Accept punctul tau de vedere, insa nu-l impartasesc.
@Cristina: Înțeleg că te-am dezamăgit, deși am marcat articolul de două ori. Nu este nicio problemă, accept că merit să nu mai accesezi acest blog. Dacă, deși ești interesată de unele articole ale mele, prezența celor publicitare te deranjează atât de tare, e ok, chiar nu țin să te chinui sau să te fac să te simți păcălită. În definitiv, e vorba de o convenție simplă: tu mă citești gratis și te-ai putea arăta mai relaxată vizavi de ideea că trebuie să-mi monetizez cumva munca. Atâta timp cât însă ești așa ușor de deranjat, chiar nu văd de ce te-ai mai expune la a fi din nou “păcălită”. Și nu, nu îmi respecți munca, dacă mi-o respectai, nu aveam discuția asta, centrată pe sensibilitatea ta rănită de așa-zisa mea lipsă de onestitate. 🙂 Te-ai fi pus și în papucii mei și ai fi fost mai… senină.
Încă ceva: publicitatea nu are rahat pe ea, e, de asemenea, o convenție a lumii în care trăim. Nu am încercat niciodată să manipulez sau să bag pe gât produse sau servicii. Nu laud, nu recomand. Tot ce fac este să dau niște informații, pe care le marchez explicit. Mai decent de atât zău că nu cred că se poate. Ori, dacă nici așa nu e bine, înseamnă că una dintre părți manifestă rea voință și pretenții excesive, iar aceea nu sunt eu. 🙂
Si pe mine m-ai dezamagit, io speram sa gasesc ceva de mincare pe aici.
La 24 de ani fac ce mi.am dorit in ultimii 23 de ani: sunt MAMA 🙂
La 24 de ani eram un antreprenor fara bani, munceam din placere si ma distram pe gratis.
Tin minte ca atunci imi doream cu disperare cam tot ce am acum. Ironia sortii face ca acum sa imi doresc – cu aceeasi disperare – cam tot ce aveam atunci… :)))
Simona, imi place enorm subiectul abordat.
Am avut ocazia sa imi aduc aminte povestile din perioada comu(n)ista. Si daca mai e cineva nostalgic, sa le citeasca inca o data, si sa inteleaga cum e situatia de fi fortat sa lucrezi unde nu vrei, la x sute km de casa, si sa ai salariul atat de mic incat sa te muti in birou la director.
Multumiri celor care ne povestesc asta!!
este o idee foarte buna acest site, dar daca vanzatori de pe site sunt la fel de tepari ca cei de pe tocmai sau mercador nu ai facut nici o treaba ca un simplu cumparator
[…] Drăgan, unul din “vinovaţii” pentru Mr Mart, a fost vârsta lui: 24 de ani. Adică, vorba Simonei, ia aduceţi-vă voi aminte ce făceaţi pe la 24 de ani şi apoi înţelegeţi, punând în […]
La 24 de ani aveam primul job de interpret de limba engleza si eram trainer voluntar pentru asociatii de studenti. Si cred ca dansam mai mult decat acum (uite, chestiunea asta trebuie remediata numaidecat)! 💡
[…] Radu Drăgan, un tânăr care la 24 de ani realizează chestii, maică, nu ca voi. Voi, zic, că eu la 24 de ani (ce vremuri!) mă chinuiam noaptea cu sarcini de […]
eu faceam deja al doilea copil, intr-o capitala de judet din vestul tarii, deoarece copilul n-a mai avut rabdare sa ajungem in Bucurestiul meu natal.
eram inginera; nu mai sunt!
eram maritata; nu mai sunt!
aveam casa de la statul si partidul iubit; nu mai am!
jucam bridge; nu mai joc! 😥 😥 😥
dar promit in fiecare an ca ma (re) apuc…
strangeam bani de masina; acum am alta… 😳