Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Marketingul luptei cu moartea

Screen Shot 2014-12-19 at 12.16.50

Despre cât de uriașă e concurenţa pe piaţa suferinţei și despre marketingul luptei cu moartea. Am răspuns la solicitarea revistei Dilema și am scris pentru numărul de săptămâna asta. Textul e în print, dar e și online, aici.

Vă aștept înapoi cu comentarii.

 

24 comentarii

  1. As fi vrut sa te pot contrazice. N-am cum. Asa ca imi permit doar sa te completez: mi se pare ca totul, dar Totul a devenit marketing in ziua de azi.

  2. Din pacate simt cum, in perioada asta a Craciunului, cand ceva ceva din auto-imunizare ar mai trebui sa scada, dimpotriva parca se-ntareste si mai tare. Empatizarea parca isi ingroapa si mai tare capu-n pamant. Si asta-i un mecanims de auto-aparare al celor cu suflet bun. Ca restul…. n-au nevoie. Extrem de trist.

  3. O analiza corecta si obiectiva, Simona, ca de obicei. Si ai dreptate, asteptam vesti despre Onutza…

  4. Eu ma gandesc ca cineva serios sa faca o casa de donatii pentru asemenea cazuri, numita eventual A doua sansa, pentru ca prima sansa ti-o rateaza statul care ne strange banii obligatoriu pentru bunastarea si sanatatea baietilor destepti si a companiilor farmaceutice.

  5. Din nefericire exact acesta este adevărul ! Foarte bine “radiografiat” ! Pentru sănătate niciodată nu vor fi bani suficienți ! În primul rând pentru că românilor li se oferă prin toate mijloacele posibile (stres, nutriție și în special prin lipsa resurselor financiare, care nu le permit nici investigații medicale amănunțite și nu numai…) șansa îmbolnăvirilor de orice fel ! Ca să nu mai vorbim despre faptul ca deși suntem un popor bolnav cu un sistem medical și mai

  6. … bolnav, nu se vrea să se facă investiții în el, pentru că banii țării sunt DOAR pentru “băieții deștepți” !

  7. Din nefericire, pentru unii, “Filantropica” nu e doar un titlu de film, ci un adevărat manual de “know-how”, iar disperarea face ca replica: “Mâna întinsă, care nu spune o poveste, nu primeşte pomană…” să fie mai eficientă decât un telefon la 112.
    Şi cum “am ajuns vînzători ai propriilor tragedii”, s-au găsit şi cumpărătorii pentru aşa ceva. Aceştia au ridicat acest tip de marketing la rang de artă vizuală, îmbogăţindu-se continuu din poveştile ţesute în jurul cazului, făcând adevărate spectacole de sunet şi lumină, dându-i personajului central iluzia că, de fapt, în ciuda tragediei personale, el este cel mai fericit dintre toţi. Doar că nu-şi dă seama…

  8. Din pacate, exista si o absenta totala a culturii profilactice. Abuzam cu in mod sistematic de corpul si mintea noastra, ca doar traim in secolul 21, “the sky is no more the limit”. Industria farmaceutica are “scurtaturi” pentru orice simptom: te doare capul, iei un analgezic; te constipi, iei un laxativ; ai dureri de stomac, iei un pansament gastric, etc.   Nu ne intereseaza cauza, avem remedii pentru simptome.
    Se maninca, in general, prost. Cam cite persoane ati vazut sa citesca etichetele produselor alimentare in supermarket? (majoritatea sint doamnele la cura de slabit,  care verifica numarul de calorii).
    Educatia fizica a fost intotdeauna considerata o materie “de umplutura” – mina sus cine nu a avut o invatatoare  care facea matematica sau citire  in ora de sport! Cocosam copiii si adolescentii cu meditatii dar in ce proportie le oferim si miscare, relaxare, comunicare cu natura?
    In satul bunicilor materni nu mai face nimeni cozonac de sarbatori, comanda toti la “cuptor” – nu-si pune nimeni problema ca cele doua fatuci plus “patroana” nu ar avea cum sa framinte chintale de coca de cozonaci in trei zile. Traisca aditivii, asadar!
    Dar cea mai grava problema e lipsa de responsabilitate: delegam responsabilitatea hranei noastre cea de toate zilele  industriei alimentare, sanatatea – medicilor si industriei farmaceutice, educatia copiilor- profesorilor s.a.m.d. Si da, bine ca exista ONG-uri si strategii de fund-raising in scopuri umanitare! Poate ar trebui sa vedem niste statistici, ca sa ne facem clar o idee cu cit am fi putut fi mai putini daca nu ar exista oamenii astia. Desi cred ca ar fi destul de greu, ca multi o fac anonim, sau multi pacienti nu recurg la campanii publice de stringere de fonduri (poate sint un pic mai norocosi si au resusrse financiare) dar sigur cineva ii ajuta cu informatii, contacte, traduceri, etc.
    Cind ne imbolnavim, cautam un “inamic” pe care trebuie sa il anihilam cu orice arma (chimica, radiologica, chirurgicala), fara sa ne oprim sa ne intrebam: noi unde eram cind raul asta se aciua in noi? De ce i-am creat conditii sa puna stapinire pe viata noastra?
    Intre timp, traim pe pilot automat si ne conformam sa impodobim brazi, sa taiem porci si miei si sa cumparam flori cind e scris in calendar. Singura diferenta e ca daca traiesti mai spre apus pe continentul asta, cind ai nevoie de ajutor medical specializat, chiar il gasesti si nu trebuie sa iti vinzi casa sau sa stie o natie intreaga cum te zbati sa ramii in viata. Platesti impozite si statul nu urineaza pe suferinta si demnitatea ta si a familiei tale. Ca in rest, si in Occident mor oameni in spitale (e drept, in procent mai mic, cum zicea Simona) si acolo sunt medici incompetenti si lipsiti de empatie sau deontologie (iarasi in proportie mult mai mica). Ma rog, mai trece si cite un ciine cu covrigi in coada (dar si la ei sint produsi tot industrial)

    • Olivia, desi iti dau dreptate in legatura cu toata chimia pe care o inghitim (de la farmacie sau supermarket), trebuie sa spun totusi ca a stopa acest lucru ne este practic imposibil majoritatii: nu depinde de noi, puternicele interese economice (din industria alimentara, cea farmaceutica, agricultura) sunt deasupra noastra.

      Astfel ca, nu cred ca vina este mai degraba a celor multi, a mizerabililor care ne imbolnavim creand raului “conditii sa puna stapinire pe viata noastra”, ca apoi sa umplem neputincioasele spitale din sistemul de sanatate.

      In rest, da, trebuie sa ne educam copiii, sa facem sport, sa fim atenti la semnele pe care ni le da corpul nostru. E tot ce putem face.

    • “Cind ne imbolnavim, cautam un “inamic” pe care trebuie sa il anihilam cu orice arma (chimica, radiologica, chirurgicala), fara sa ne oprim sa ne intrebam: noi unde eram cind raul asta se aciua in noi? De ce i-am creat conditii sa puna stapinire pe viata noastra?”

      Aveti o retorica puternica, desi mie imi apare usor circulara pe alocuri. Un pic mai concret si mai putin generalizant, CE sa oprim? Pe noi (bolnavii)? Boala? Daca va referiti la bolnavi, de unde aveti certitudinea ca bolnavii nu se opresc sa se intrebe si asta? Stiti cumva daca autoinducerea vinovatiei s-a dovedit a fi folositoare terapeutic unui bolnav?

      Profilaxia nu-i atotputernica si atotprevenitoare. Ce-ati dori sa prevenim si cum? Medical vorbind, in statul de “mai la vest” in care traiesc exista:
      – imunizari (profilaxie primara, exista si in Romania, cam acelasi calendar de vaccinari de altfel);
      – screening (profilaxie secundara, nu incerci sa previi boala ci sa o prinzi mai din timp; aici intra testul Papanicolau dupa 21 de ani, colonoscopia dupa 55 de ani, de exemplu);
      – profilaxie tertiara (in linii mari asta ar fi prevenirea complicatiilor daca pacientul s-a imbolnavit).

      Mi se pare destul de normal (conceptual) sa “delegam responsabilitatea hranei noastre cea de toate zilele industriei alimentare, sanatatea – medicilor si industriei farmaceutice, educatia copiilor- profesorilor s.a.m.d.” – nu putem fi, in putinele ore in care putem fi altceva decat “oameni ai muncii”, si mai doctori ca doctorii si mai profesori ca profesorii. Intr-o lume normala ei sunt educati si platiti sa stie ce fac; recunosc, totusi, ca vorbiti despre Romania si ca nu toti doctorii si profesorii sunt asa cum ar trebui sa fie. Bun, daca unii sunt buni si altii rai si nu merita increderea noastra, de unde incepem sa alegem graul de neghina?

    • @olivia: în total acord cu ce susții; dacă ești cine cred eu, mulțumesc; mai ales pentru emisiunea lui liviu mihaiu de pe tvr1, care a produs declicul final pentru hotărîrea de a deveni vegetarieni; avem 7 luni și ne simțim extraordinar;
      pentru ceilalți am cîteva întrebări și o afirmație: ne pune cineva pistolul la tîmplă să umplem coșurile în hypermarket cu mîncare procesată? acum sunt la o cafea într-unul și mă uit cu groază la cumpărăturile semenilor mei… chiar trebuie să ne plîngem la infinit de mîncarea prostă în loc să căutăm soluții pe la băbuțe la țară?
      iar afirmația este următoarea: bunica mea are 86 de ani, țărancă simplă; este perfect lucidă psihic și locomotor; poate și pentru că la ea carnea de porc se termina, hăt, prin septembrie? pentru că din găina tăiată sîmbăta (niciodată în post) nu se făceau “friptane” ci borș și tușlama?
      concluzia mea este că mîncăm enorm comparativ cu eforturile fizice depuse și că ar trebui să ne întoarcem la “a fi”, să uităm de “a avea” și mai ales de ” a arăta că am”; cred că nu era chiar prostu’ satului ăla de a zis less is more
      despre sistemul medical românesc…dar sigur e și vina noastră că înghițim toate rahaturile astea

    • @Outwest: responsabilitate, in sensul de atitudine constructiva de genul: daca se petrece in corpul meu, cumva imi apartine. Ce pot sa fac eu in situatia asta? Exista ceva ce as fi putut sa fac pina acum si nu am facut? Cind se instaleaza un proces patogen, nu exista o niciodata o singura cauza, intotdeauna e nevoie de un complex de factori (predispozitii personale, antecendente heredocolaterale, factori de mediu, de alimentatie, psihologici, etc). Pe unii ii pot controla, pe altii nu. De unii ma pot ocupa eu, pentru altii deleg competentele unor profesionisti in domeniu. Responsabilizarea de care vorbeam nu e nicidecum autoculpabilizare, care ar fi si contraproductiva.
      Si in cazul delegarii tot despre responsabilitate era vorba: normal ca delegi niste competente, cum ziceam si mai sus, dar nu si complet responsabilitatea. Cind e vorba de educatie si sanatate, anumite efecte se creeaza in timp, uneori in ani multi.
      Profilaxia nu rezolva complet problemele (am fi o specie nemuritoare, nu-i asa?) dar e foarte importanta. Alegerea hranei e o responsabilitate, asa cum stilul de viata e o responsabilitate personala. E un act profilactic. Nu e nicidecum vorba sa ne erijam in ceea ce nu sintem, ci sa putem sa identificam cit mai multi din factorii care contribuie, in timp, la dereglarea unor mecanisme. Si, daca unii dintre acestia depind strict de noi, sa putem sa intervenim, ca sa ii ajutam pe profesionisti sa ne ajute. E un subiect atit de vast, incit m-as apuca sa hipertrolez daca l-as dezvolta. Retorica mea se bazeaza strict pe experienta personala (dar, iarasi, nu e cazul sa intru in detalii).

      @costicamusulmanu: sigur nu sint cine crezi tu, dar iti multumesc eu pentru ce si cum ai scris. Si eu sint de acord cu observatiile tale, privind cumpatarea, erau lucruri pe care ma gindisem sa le includ, dar nu am vrut sa intru in detalii. E un subiect inepuizabil, practic. Multa sanatate tie si sotiei!

  9. “Trăim în ţara care ne-a răpit pînă şi dreptul de a ne trăi durerile fizice cu demnitate. Am ajuns vînzători ai propriilor tragedii.”
    Ai pus degetul pe rană: este sfîşietor de adevarăt.

  10. Excelent articol. Sunt de acord cu tot, un singur gand de “oare asa o fi?” mi-a venit citind “operaţie despre care în România nici nu s-a auzit”. E posibil sa nu fie intotdeauna cazul – doctorii tineri sunt bine “conectati” si de multe ori macar au citit despre noutatile terapeutice in domeniul lor. A sti si a putea, insa…

  11. Şi totuşi, trăim în ţara al cărui prim ministru nu crede că mai există copil de clasa I care să nu aibă un smartphone cu conexiune la internet, nu ? Tare i-aş mai pune eu sub brad acum de sărbători statistica aia care spune că în România unul din opt copii se culcă seara flămând !!! Oare el, ei, tâmpiţii ăştia care ne conduc, realizează cât de gravă şi dureroasă e acea statistică ? Realizează că ei, şi doar ei, sunt vinovaţi de starea asta de lucruri, sta-le-ar sarmalele în gât de nenorociţi ce sunt !

  12. Articolul a fost scris gratuit sau conta cost?

  13. un adevar amar, spus la fel de amar, fara patetisme, fara finaluri fulminante in care ne luam de mana si facem ceva;
    fiecare isi da singur o raita interioara si decide in intimitatea lui ce poate face
    cel putin, eu asa am simtit.

  14. @Olivia, adica ´´mortul de de vina´´?
    stii, ma gandesc ca atunci cand te doare stomacul de vezi stele verzi sau cand te doare capul de-ti crapa, e mana cereasca un medicament care sa iti ia durerea. Atunci cand cei bolnavi rau,dar rau de tot, primesc in ultimile zile de viata medicamente puternice care sa le dea ragaz cat de cat de la durere – asta e o alta binecuvantare! Sa mori demn, fara sa te tarasti pe jos in dureri, facandu-ti reprosuri ca nu ai mancat bio la vremea ta!
    Asa ca sa lasam medicamentele acolo unde le e locul, sa dam Cezarului ce-i al Cezarului.
    Im momentele de durere, fie si de la banala masea, nu stai sa iti faci mea culpa ca nu te-ai dus mai devreme la dentist.Pur si simplu NU TE AJUTA sa-ti tragi doua palme de prost ce esti ca nu te-ai dus mai drevreme.
    Bolile se instaleaza si la cei care vai, cu maare grija aleg frunza de salata, beau apa vie,mananca numai de pe ghivecele din balcon, balcon aflat intr-un oras pliin de masini(sic). Bolile doboara tineri si batrani, vegetarieni sau carnivori,albi sau negri. Sigur ca stilul de viata se simte la sanatate, dar nu intotdeauna stilul de viata este cauza imbolnavirii unui om.Sa nu le dam peste degete, zic, cand alearga sa isi ia medicamentul, fortandu-i sa mediteze adanc la greselile vietii lor.

    • Am clarificat mai sus, in raspunsul dat lui Outwest, in ce sens am folosit “responsabilitate”. Restul, sint speculatii ale tale, nu am afirmat nicaieri ca medicamentele sint inutile sau ca oamenii ar trebui sa moara in chinuri groaznice. E drept ca discursul meu nu a fost foarte riguros nu am detaliat sau exemplificat si asta poate da nastere unor interpretari si echivocuri; am incercat doar sa exprim niste reflectii personale pe marginea unui articol excelent, care diseca “procesul (literalmente) tehnologic” de trezire a empatiei. E ok daca nu esti de acord cu ele.

  15. @costicamusulmanu, traim vremuri in care suntem ghidati spre consum, mult si prost, mult si repede. Un flagel al secolului nostru. Nu e vreo fortza oculta care ne impinge de la spate, e industria, forta banului,castigurile rapide.Mancam plastic si alte formule chimice.Asta pe de o parte.
    Pe de alta parte mai e si factorul psihologic(siguranta,placerea) si traditia: indestulare, sa avem de toate, sa nu ducem lipsa de nimic,sa aratam si altora cate avem si sa-i invitam alaturi de noi. Nus tam acum sa analizam cauzele.
    Unii dintre noi isi pot pune frana, altii nu.Unii invata semnele corpului(de alarma sau de bine) altii nu. Unii mananaca doar mult si prost, altii mult si bine. Pe cand altii, si bine si prost. Fiecare din motivele proprii, cunostintele proprii.
    Nu vad nicaieri vreun vinovat direct, concis si clar.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green