Vreau elfi, mulți elfi…
Mai știți reclama aia cu câinele care tresărea fericit, când auzea cuvântul “Plimbare”? Așa sunt eu, de câteva zile, când aud “elf”. Aș vrea să văd numai filme cu elfi în neștire, de dimineața până seara, să-l văd pe Legolas (elful din The Hobbit și Stăpânul inelelor, pentru cine nu-l cunoaște) cum se bate el ca un acrobat, cum dansează prin aer, cum plutește cu sabia-n mână, se dă peste cap, sare, face flic-flacuri, se urcă în capul inamicului uriaș și-i înfige, de-acolo, o săgeată în țeastă, aleargă pe pietre care cad, ați înțeles ideea…
Nu m-aș plictisi niciodată. Am înțeles și eu, în sfârșit, de ce sunt universități în care se studiază elfa și de ce sunt nebuni care chiar se înscriu la aceste cursuri. Și de ce până și Tolkien s-a îndrăgostit de elfi până într-atât încât le-a inventat limba cap-coadă. Sunt atât de frumoooși, cum sunt ei așa, înalți, subțiri și androgini, că nu m-aș mai sătura să-i privesc. Și de Thranduil, tatăl lui Legolas, îmi place mult.
Iar când apare și câte-o elfiță, te topești de atâta frumusețe și grație.
Culmea e că, până acum o săptămână, pentru că mă speriase lentoarea acțiunii, eram cel mai mare antifan Stăpânul inelelor, deci, implicit, și antifan Hobbit. În timp ce Nic era cel mai mare fan, d-ăla de a citit toate cărțile aferente, de câte 4 ori, și a văzut și filmele de tot atâtea. I-a luat ANI DE ZILE să mă convingă să mă uit măcar la seria The Hobbit. Și m-am uitat.
Pe primele două le-am văzut din canapeaua noastră de acasă. La prima jumătate din Hobbit 1 am făcut scandal, pentru că era lent și m-a plictisit groaznic. Până a început de-adevăratelea aventura. Din momentul ăla, am fost mută și cu gura căscată. Din când în când, îmi mai ștergea Nic bala cu o batistă și îmi mai șoptea la ureche “Inspiră, expiră”.
Apoi, mi s-a propus să intru în campania de promovare a celui de-al treilea Hobbit și l-am văzut în sala IMAX de la Cinema City, din mallul AFI Cotroceni. Dacă nu ați văzut vreodată un film într-o astfel de sală, vă recomand să o faceți. Eu nu sunt un fan al tehnologiei 3D, dar, în versiunea ei IMAX (cea mai tare tehnologie din lume, la momentul ăsta), senzația că intri acolo, în film, este atât de puternică încât nu ai cum să nu apreciezi experiența. Am căutat să înțeleg de ce e așa spectaculos și am găsit câteva informații, pe care le împărtășesc și cu voi:
Înălțimea ecranului IMAX este echivalentul a 7 elefanți puși unul peste altul. E uriaș și e construit dintr-un vinil special, perfect întins, alb și mat, perforat cu sute de găuri mici prin care trece sunetul. Deși plat, este ușor curbat și se extinde dincolo de posibilitățile vederii periferice, oferind o vizualizare completă de pe oricare scaun, indiferent de înălțimea și de mărimea cocului spectatorului din față. Îl ajută și sala, înclinată la 23 de grade, în așa fel încât să ofere vizibilitate perfectă din orice colț al ei. Greutatea proiectorului este de 2 tone (cam cât două mașini), costul lui ridicându-se la vreo 2 milioane de dolari, în timp ce un proiector clasic costă undeva la vreo 40.000 de dolari. Filmul e proiectat prin două lentile polarizate, în așa fel încât ochiul drept al telespectatorului primește imagini care îi sunt destinate doar lui, același lucru întâmplându-i-se ochiului stâng, rezultatul fiind foarte puternica iluzie a tridimensionalității. În aceste condiții, vă dați seama cam ce înseamnă și cam cât costă producerea unui film IMAX. Numai camera are 120 kg (față de 18, cât are o cameră obișnuită), o singură zi de filmare, ridicându-se la vreo 100.000 de euro (pe bucată/cameră, da?). Și mai scoate și un zgomot foarte enervant, ca de fierăstrău electric, care îi deranjează serios pe actori. Timpul de postproducție al unui film IMAX este dublu față de al unui film clasic și exorbitant de scump. Detaliile extrem de fine care se disting pe un ecran IMAX impun perfecțiunea pe platoul de filmare. Decorurile, machiajul, costumele (TOTUL!) trebuie să atingă perfecțiunea. La un film obișnuit, se pot folosi trucuri pentru estomparea diverselor problemuțe de pe platou. La IMAX nu se poate asta, fiecare detaliu minuscul (un rid, o picătură de ploaie, orice) se vede de 100 de ori mai mare decât în realitate.
În fine, revenind, la Hobbit 3, e… oau… să vezi bătălia epică a celor 5 armate pe ecran IMAX. Cât despre elfi, vă anunț că Legolas are o partitură de luptă uluitoare și un solo de vreo 10 minute (făcut special pentru doamnele sensibile la elfi, nu am niciun dubiu) la care rămâi cu gura căscată. Dar, chiar și dincolo de spectacolul elfesc, mie, personal, mi-a plăcut Hobbit 3 cel mai mult din toată seria. E și cel mai bine gândit dpdv comercial, ceea ce e foarte ok, că doar nu se duce nimeni la el ca la un film de artă. 😉 Primul lucru pe care l-am zis, după ce s-a aprins lumina în sală, a fost “Vreau să văd și Stăpânul inelelor“.
N-au trecut decât trei zile de atunci și am văzut deja primele 2 părți, spre bucuria lui Nic, care de-abia aștepta să ne uităm, ziceai că le vede pentru prima oară. Știu că fanii mă vor hudui (tot Nic e deja foarte supărat pe mine, a trecut rapid de la bucurie la dezamăgire), dar tot Hobbitul mi se pare mai mișto. Da, tocmai pentru că e mai comercial, deci mult mai dinamic. 
Stăpânul mi-a încercat serios răbdarea. 🙁
Altfel, rămâne cum am stabilit: vreauvreauvreauvreauvreau să văd numai elfi. Să stau, așa, prăbușită într-o canapea, și să mă uit la filme cu Legolas, care se bate în neștire, așa, grațios și ultracreativ, cum știe el. 😉
Voi ce părere aveți despre aceste ființe diafane? 🙄
He he, eu am pus ochii pe Legolas inca de la “Stapanul inelelor”! :))) Apropo, si muzica e foarte frumoasa
tot mai mișto e în Hobbit, mai ales în 3, o să vezi
Nu stiu daca ati remarcat melodia de la genericul de final al filmului “Stapanul Inelelor”. E o melodie superba atat ca muzica cat si ca text. V-o recomand cu caldura. De obicei lumea e mai putin atenta la genericul de final si in mod normal nu o remarci, mai ales cand esti la cinematograf si te pregatesti de iesire. Acultati-o cu atentie si nu veti regreta! O puteti asculta si pe youtube, se numeste “May it be” si este iterpretata de Enya.
Salutare Simona Tache, si ma bucur ca ai prins gustul la astfel de filme 😉
Ai pus o intrebare la finalul acestui lung comentariu de pe blog:
“Voi ce părere aveți despre aceste ființe diafane?”
Pe langa faptul ca intradevar sunt descrise ca niste fiinte pline de mister, pure, inocente si inefabile prin care straluceste, sa spunem asa, Scanteia Divina a Vietii; poate te atrage ideea sa stii daca in Lumea Reala ai putea sa vezi o asemenea fiinta ?! Nu-i asa ??! 😀
Indraznind sa fiu cat se poate de indiscret, de dragul Adevarului si de dragul entuziasmului tau, dar si cu o “durere monumentala de cot” cu privire la ce va comenta lumea dupa acest post; … iti voi raspunde la intrebare, asa ca ai face bine sa stai pe scaun cand citesti ! 😉
R: Cu toate ca aceste fiinte nu au statura umana si corp fizic de forma reprezentarilor din LOTR si Hobitul, acestea exista in realitate, si intradevar au toate caracteristicile de aspect pe care le-ai vazut in aceste filme, si toate caracteristicile comportamentale descrise de mine mai sus 😎 In folclorul romanesc sunt cunoscute ca ielele padurilor, sau zanele padurilor, sau, simplu spus, spiridusi elementali; pentru ca principala lor abilitate este aceea de a reprezenta, si implicit a stapani diverse elemente ale Naturii (aer, apa, foc, pamant).
Ele nu mai sunt vizibile Omenirii din ziua de astazi din motive, cred eu, destul de evidente. Tu ce parere ai, ai ghicit motivele ?! Daca nu, lasa ca iti spun eu: Nici o fiinta diafana si inefabila nu te va lua drept prieten al ei, atata timp cat nu esti un protector trup si suflet al elementelor Mamei Natura. Un protector al Naturii cu tot sufletul: atat in gandire cat si in simtire. Din acest punct de vedere este necesar: a gandi corect, a simti corect si acestea doua pentru a actiona corect.
Sesizezi discrepanta dintre aceste valori de virtute si “Umaniatea Civilizata” de astazi ???
Probabil ca da, dar lasa-ma sa amplific un pic “semnalul” sa fie mesajul mai clar. Nici un Elf divin si inefabil nu va veni sa te sarute pe obraz in padure atata timp cat tu esti cu drujba in mana si prietenul tau e cu pusca la vanatoare de cerbi !!!
Desigur ca dupa un asemenea post nu voi mai putea vorbi aici pe blog, aceasta este de la sine inteles. Pe FB ma gasesti cu acelasi nume, si am la avatar o fatza albastra de bastinas Na’Vi (din filmul Avatar). Mai schimbam acolo cateva idei, in caz ca te mai intereseaza subiectul cu elfii, si vrei sa intelegi cine sunt ei de fapt 😉
Pentru trolleri si hateri va raspund in engleza: “I don’t give a damn on your opinion !”
Şi eu zic că sunt tare frumoşi! Mie îmi plăcea de tipa aia, Galadriel, cum îi vorbea lui Frodo direct în minte. Şi îmi place să sunt cool şi graţioşi. La ultima parte din Stăpânul Inelelor, era o tipă la cinema cu iubitul şi exclama de fiecare dată când apărea Legolas: “Vai, ce frumos e!”. Mă gândesc dacă iubita/soţia lui Orlando îl roagă să facă pe elful când sunt singurei. 🙂
mie nu mi se pare rupător de frumos (mai frumos e tac’su), felul în care luptă mă cucerește însă de fiecare dată
Ce nostalgie, îmi pare ca citesc Правда in 1987. Articolul o fi el în aparenta despre elfi, dar de fapt vorbește despre IMAX, realizarea măreața a muncitorilor capitaliști, și adusa și în URSS în versiunea ei ieftina.
Am fost prin 2001 la IMAX în Oslo unde rulau un film documentar, în Norvegiana 🙂 Dar mai țin minte și acum experiența: ecranul uriaș, scaunele așezate în panta mare, astfel încât fiecare loc era foarte aproape de ecran, sunetul de calitate … A leșinat Nina în bratele mele când a venit un avion spre noi.
Am fost de atunci la IMAX într-un cinema nou nouț din USA ( am văzut Gravity) și la AFI Cotroceni pe vremea când sala era încă branduită Samsung, dar ambele au dezamăgit. Sălile IMAX de tip nou, cinemaplex-compatible, nu se ridica la nivelul sălilor dedicate, pe stil vechi. Am zis, mai animalelor.
Nu îmi publicați comentariul, tovarășa Tache? Auzi belea, Ion Iliescu cenzurat la fix 25 de ani după marea îmbulzeala din decembrie …. 😈
tovarășu’ iliescu, nu stau non stop la computer, să aprob comentariile instant. nu aveau în sălile alea IMAX bune și niște device-uri care să vă ajute să faceți deducții logice elementare? 😛
Ultima parte la LOTR e clar mai alerta, mai spectaculoasa si mai comerciala decat primele 2. O sa-ti placa mai mult (cred ca fara cele 10-15 minute de la final, totusi :P).
Ah da, mie mi-a placut Viggo Mortensen mai mult decat toti elfii gramada. E o scena in partea a 3-a la LOTR in care Aragorn sare primul pe uscat de pe o corabie, cu sabia in mana si vantul in plete, aaaaah! m-as fi uitat in slow motion la asta de 200 de ori fara sa ma plitisesc!
e mișto și Aragorn, e mișto și Bard din Hobbit, dar… mno… niciunul nu luptă ca Legolas (care e mai puțin frumos decât ei, dap).
Hi-hi! Mi-am adus aminte! Cand a aparut prima oara Legolas pe ecran, o domnisoara de pe randul din fata mea a trimis in viteza o serie de pupici spre ecran 🙂
Abia astept sa vad Hobbit 3!!! Si mie imi plac elfii si in general creaturile astea fantasy si tare mi-ar placea sa ajung in Hobbiton (unde sunt construite casutele hobbitilor, in Australia 😀 )
Seriously, in Australia? 🙂
Si eu sunt topita dupa elfii astia 2, au asa ceva, de nedescris in cuvinte 🙂 Un fel de basm pe care l-as citi zi si noapte !
Ah, elfii…sunt si eu topita dupa ei :))
Prin anii 2003-2004 cand cu primele filme din Stapanul Inelelor erau in diverse reviste chestionare cu “ce personaj din LOTR ti se potriveste” si mie imi iesea Legolas de fiecare data 😛
Sunt super super super tari elfii astia, bai nene ! Vorba ta, numai elfi as vrea sa vad. Oricum, am vazut toate flmele de cateva ori 😆 Mai trebuie sa-l vad pe Hobbit 3 😀
… pe mine a incercat consortul sa ma convinga cit de frumos este “Stapinul Inelelor” … dar n-a reusit … n-am putut sa trec de prima jumatate a filmului. si-am incercat de vreo 4 ori. mereu mi-am adus aminte ca am ceva mai inetersat de facut, ca de exemplu sa spal vasele sau sa calc.
Voi ziceti sa mai incerc o data?
PS eu sint fan Razboiul Stelelor si Harry Potter 😳
hei, daca ai fi scris ca ai plecat de la film sa dai cu “matura” …, stiam din prima, fara sa ne spui, ca esti fan Harry Potter:)
Daca tu nici pana in primele 45 de minute nu te-ai prins de actiune atuci e clar ca nu iti plac filmele SF cu elfi vrajitori,orci,troli si ceilalti! Sincer imi pare rau ca nu te uiti ca lumea la el…! Uitate inca odata cap coada si ai sa te prinzi de to!
eu zic că Stăpânul inelelor ți se va părea f trenant, dar Hobbit îți va plăcea. eu nu sunt fan Harry Potter, adică de la un punct în colo mi s-a părut tras de păr rău, iar Starwars, pe care l-am văzut tot ca să-mi salvez căsnicia, nu mi-a plăcut deloc.
Am vazut si Hobbit dar sa zic sincer The Lord of The Rings > Hobbit si scorul e cam: LOTR: part 1=10,part 2=10,part 3=10+! Hobbit: part 1=9,part 2=10 sau 9,part 3=10+! Cam asa le cam consider eu…
Indiana jones nu? :-Q
About The Hobbit: Part1 nota10 / Part2 nota7 / Part3 STAI JOS 4!!!! (Comparativ cu Lord of the Rings 10/9/10)
Box Office: ‘The Hobbit’ Rules Them All With $90.6 Million … :\
da, știu, toți fanii adevărați zic că LOTR e mult deasupra Hobbitului.
daca-ti plac elfii … Aragorn’s sleepsong trebuie sa-l asculti. Nevasta mea m-a inebunit cu el. Nu ca as semana eu cu Viggo, ea seamana leit cu Liv Tyler si subiectiva fiind… ii place de elfa aia:)
Inchipuie-ti ca si eu am vazut serialele cu Stapinul inelelor, si pe mine ce m-o enervat la ele a fost ca-mi deschideam inca o bere convins ca deabea acuma incepe actiunea cu adevarat si…. se termina filmul. Daca in ultimul episod nu prajeau verigheta…, il cautam personal pe ala. micu’ si-i spargeam fatza.
O sa ma tirasca si pe mine la Hobbit 3, daca zici ca colcaie elfii pe acolo, sa vad daca au astia in Stuttgart tehnologia aia pe care ai descris-o cu atita patima:)
așa am simțit și eu la Stăpânul inelelor.
Eu am adormit la al doilea LOTR. Primul a fost plictisitor, al doilea nu am vazut jumate, al treilea l-am folosit ca test al tv-ului 3D luat de black friday. Mare lucru nu am inteles din serie. Am revazut finalul celui de-al treilea, erau frumoasee peisagele. Hobbit-ul astept sa-l vad cand mi-oi lua tv 4K.
Sincer mi sa parut mai interesant Stapanul Inelelor decat Hobbit. Poate pentru ca l-am vazut de 10 ori fiecare parte… Partea 1 din Hobbit a fost mai slabuta fata de 2 si 3. Partea a 2-a a fost foarte misto deoarece s-a trezit dragonul si a aparut Sauron… Partea a 3-a e pe departe cea maitare din toata trilogia de aceea astept cu nerabdarare sa o vad!
de 10 ori x 3, plus hobbit x n…, oau!
e vorba de soparla aia manelista, de-i place goldeanul? de aia e vorba? si ochiul de gheco, pacat ca nu au montat si o limba uriasa care sa-l linga cind se concentreaza sa vada in regat dupa coltz…
cred ca o sa refuz sa merg la hobbit tri. ori ma duc si-mi iau cu mine o sticla da jacky…
Am și io o observație, fără supărare: ” Și de ce până și Tolkien s-a îndrăgostit de elfi până într-atât încât le-a inventat limba cap-coadă.” – asta nu prea e așa. Tolkien a fost înainte de toate filolog (profesor de anglo-saxonă la Oxford) și un împătimit al limbilor. Vedea o artă în asta, un meșteșug: a potrivi sunetele pentru a crea cuvinte și conceptele gramaticale pentru a crea o sintaxă. În biografia lui scrie cum a început prin a inventa astfel de limbi artificiale din plăcere; mai apoi și-a dat seama că limbile artificiale nu prea au șanse de supraviețuire (vezi Esperanto, care are o popularitate destul de mică) și s-a gândit că doar inventând o mitologie/legende/povești poate crea un cadru unde limbile lui să se încadreze și să supraviețuiască. AȘA a ajuns el să inventeze elfii—avea nevoie de o rasă imaginară care să-i vorbească limbile inventate.
Și da, se vede că sunt mare fan, nu? :p Hobitul nu mi-a prea plăcut (cartea, că e cam pentru copii, așa… iar primele două filme mi s-au părut taaaaare întinse artificial ca să scoată cât mai mulți bani…), și mi-e ciudă că, din cauza drepturilor de autor, nu prea sunt șanse să ecranizeze și Silmarillion (asta fiind un fel de istorie a Pământului de Mijloc, de la crearea lumii până la tot felul de războaie ale elfilor… acolo să vezi elfi peste elfi…)
ei, am zis și eu, era așa, un alint, știu că era filolog și împătimit al limbilor 😉
Vezi, totul e relativ. Fiecare generatie si-a avut eroii ei : s-a inceput (si apoi continuat) cu Star Wars, apoi cu capitanul Picard si a lui Enterprise (tineti minte ca se inventase limba klingoniana?), acum LoTR si Hobbit… Oare ce mai urmeaza?
Simona, există Mercedes și celelalte mașini. Așa există Star Wars și celelalte filme. Îmi place LOTR, Hobbit, da’ nu te lua, te rog, de Star Wars. Nu ai voie. Păi, dacă făceau ăștia, astăzi, ce făceau ăia în 1977, step by step, pe filmare, o luau cu capu’. Luau premiul Gopo. Pe folii cu cadrele.
mbine, mi-am dat jos labele de pe Star Wars. sunt cuminte! 😮
În 1977, în România, nu știu dacă exista telecomandă cu infraroșu. Acum, telefonul filmează fullHD cu 30 fps. The batteries be with you!
Da, am avut aceeasi dorinta la aprinderea luminilor in sala. M-am uitat la barbatu-meu, el, la mine si am zis la unison: Trebuie sa revedem LoTR.
Prin urmare, am planuit o zi de vizionare Lord of the Rings 1, 2 si 3 – extended versions (ar fi a cincea zi de felul asta de cand a aparut trilogia). Bine, eu sunt putin mai nebuna. Am citit cartea (in engleza) de trei ori in doua luni.
Referitor la al nostru Legolas… Am fost la cinema sa vedem Troia (cand a aparut el). In filmul ala si-a luat-o Orlando de la Brad pe toate partile, l-a batut de i-a sunat apa in cap, cred ca au simtit loviturile alea si rudele lui de gradul III. INSA, la final, exista un moment epic. Paris (Orlando, deh) il vede pe Achilles cum se imbratisa el cu fata lui si… pune mana pe arc! Toata sala a sarit in sus la faza aia. LEGOLAS ! Ei da, ca Orlando cu un arc in mana nu mai e Paris din Troia, ci elful din Middle Earth.
Una peste alta, mi-a placut Hobbitul. Nu l-as revedea chiar maine, dar a fost ok si, mai ales, nu m-am plictisit la niciunul dintre filme (in ciuda avertismentelor primite de la prieteni in sensul asta).
Insa duminica viitoare, pazea ! 11 ore de Frodo, Aragorn, Legolas, Gimli et co. Cu alte cuvinte: Merry Christmas ! 😀
bună asta cu Troia :)))
cred că e cam cum zicea cineva p-aici. orlando are acasă un arc și, când se enervează nevastă-sa pe el, îl ia repede-n mână. iar ea se înmoaie și o auzi cum suspină… “Legolas” 😆 😆
Fiu-meu studiaza elfa, chiar stie sa scrie in alfabet elfesc, te pun in legatura cu el daca vrei, pentru meditatii! 😆
mulțumesc, dar nu vreau să vorbesc cu elfii, doar să-i privesc cum se luptă. 😎
Ma scuzati, eu nu!
Si nu unul oarecare, ci un NU hotarat si intrinsec, organic izvorat din intregul meu INSIDE intern! NU elfi, nu stapani, nu inele, Graale, Harry Pottere, pietre (fie si) filozofale, ‘obitturi si alte vrajitorii.
Dar sa va spun cum mi-am luat omor pentru asta, pentru ca sunt contra … adica pentru NU, cum ar veni 😆 !
Desprinderea de lumea basmelor si povestilor nemuritoare (am colectie!) m-a prins printr-a VI-a, dar am echilibrat situatia repede dupa ce-am descoperit si adoptat povestirile si romanele SF, care la vremea aceea aveau pe coperta, in coltul din stanga-sus un triunghiulet isoscel lunguiet de culoare neagra. Mai trisam SF-ul cand prindeam cate un volumas sau doua (“legate”) din “Clubul temerarilor”, un leu cin’zeci bucata (si la astea am colectie, pana pe la nr.70 si ceva).
Coabitarea a durat pana prin liceu, cand am cazut prada (victima chiar) pretentiilor profesoarei de limba si literatura romana (respect, D-na Homoriceanu!), care ne-a impovarat cu birul lecturii pana la BAC, pe unii chiar si dupa. La scris am tras un C/P la “Eminescu, poet national si universal” pe care-l aveam deja in cap dintr-a XI-a. Si pentru ca la examen aveam in dreapta chiar pe colegul de banca (coincidenta?!) si pentru ca realismul din “Rascoala” nu-i prea cadea la interfata, in pauzele de respiro ale propriei lucrari, mai formulam rapid-soptit si pasaje din analiza literara a romanului lui Rebreanu. Per medie, am luat nota 16 la literatura, de departe cea mai mare medie din liceu in anul ala. Dintotdeauna, am mai zis-o, vai de liceenii de altadata, cata presiune literara era in capul lor.
Ma luai cu vorba si gata-gata sa uit de omor.
Incerc sa-mi tin treaza matricea encefala prin sah. In lipsa de parteneri (era sa zic opponents!) prin casa, mi-am facut un cont pe un site plin de patratele alb-negru, cum ar veni http://www.chesscube.com. Site-ul e la discretia oricui stie cel putin cate sunt, care sunt (si cum se muta) piesele si ce vor ele de la jucator (si/sau invers). Odata inscris, primesti o “zestre” de start constand din 1000 (?) de caluti (cubbits) si punctaj ELO de 1000-1200, poti sa te dai mare sa provoci la o partida pe Mama India, de ex. (un sahist din India), care are un stil cu totul aparte, in sensul ca din primele mutari posibile iti cedeaza regina gratis. Infine, e frumos sa fi sahist. Cand nu mai ai banet (cubbits), poti sa casti gura la cat de maiestru joaca altii.
😐 ➡ ❓ toate fioroseniile de emoticoane posibile din maldarul disponibil. – Cum adica, nu stii cine sunt? Da un search pe google … Search, ok! A fost randul meu sa c/p “OMGGGGGG…”-ul anterior, care inca isi numara “G”-urile. Ia sa va aud! Fix EMMA WATSON, Hermioana Grangera, Harrypottera, ea era. Au urmat cateva secunde de liniste, nici o tasta nu clipea, nici un deget nu clika. Mi s-au aruncat peste gard cateva link-uri in care aparea celebrul personaj, interviuri peste interviuri, probabil aparitii de care isi amintea cu placere. Mai iesi de sub masa daca poti! – Acum ma stii? Abia am reusit sa articulez cateva falange si am scris cu majuscule un DA, urmat de 🙁 😥 , a scuze, cate mai incapeau. M-a lasat din pumni cateva minute, am google-it in cautarea catorva filme din celebra serie, am aflat numele personajului jucat de ea, ce mai!, inca vreo cateva link-uri si puteam sa fac o recenzie a personajului. – Ai citit “Harry Potter”?
Deci (fara deci nu pot sa ma exprimez!) cascand gura la o partida intre doi jucatori de pe site, la finalul unui joc (se mai obisnuieste) adresez un gg (good game!) castigatorului, asa, cumva admirativ pentru eleganta cu care a condus partida. La care acesta (aceasta, dupa nume) imi respunde la salut cu un “Multumesc”, cat se poate de romanesc scris, si nu in tabloul “de subsol” partidei, care-i era la indemana, ci pe un chat asociat site-ului (DA, exista si asa ceva!).
Se iteste un scurt dialog pe tema site-ului si ce bun, inalt si frumos este el, ba ca una, ba ca alta, pana sunt intrebat mai din scurt: – Stii cine sunt? Ooops! Recunosc ca nu, moment in care pica un “OMGGGGGG!” urmat 👿 😳 😯 😮 😎 😈 😡 😉 🙄
Bummmmmmm! Alt proiectil imi exploda pe display. Cum sa raspund altfel decat NU?! Alt “OMGGGGGGGGG”-ul mi-a suierat pe la ureche (eram deja eram vaccinat!). Am dat vina pe copii, care vazusera toate seriile si, bineinteles, citisera toate cartile. Mi-au fost acceptate, nu cu toata inima, scuzele ieftioare si vaicarelile de rigoare… ba ca munca, ba ca alte hobby-uri, ba ca alte activitati m-au tinut departe de fenomenul “bulgare”, care invadase ecranele si tinea box-office-urile la cote ametitoare. Nu mai zic de tirajul exorbitant si de licitatiile dedicate primelor 500 de exemplare … un colos mediatizat in toate colturile lumii. Colos, colos, dar ce vina aveam eu? Niviu, niconiu, pis. Vorba unui estet (anonim?), nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie.
Dupa ploaia de scuze si cereri de iertaciune pentru ignoranta in care m-am scaldat atat amar de vreme, am fost absolvit. In loc de multumiri, am exprimat cateva aprecieri elogioase despre seria succeselor la care contribuise inca de la 9-10 ani, ca si a enormei popularitati pe care o dobandise de-a lungul intregii cariere (hahaha, cariere la 22 de ani … OMGGGG!!. Cu tot succesul, asumat fara falsa modestie, a recunoscut ca in pofida milioanelor de fani din lumea intreaga, se simte cumva prizoniera propriului succes, fara a pierde, totusi, din vedere, acumularile materiale dobandite, care si-au pierdut sirul 0-urilor. Alta pacoste, mi s-a spus, desi mai cu jumatate de gura. Dar ideea fir-rosu a cestui inedit dialog a fost alta, dincolo de ignoranta unora (adica eu) fata de succesul altora (adica ea), aceea ca resimte lipsa unor satisfactii de ordin strict personal, acea multumire sufleteasca pe care ti-o da intalnirea cu un prieten drag, gustand savoarea unei plimbari pe plaja, orbita de soare si nu de flashurile paparazzilor, gogoasa mancata in plina strada in schimbul renuntarii la sedinte foto simandicoase pentru nu stiu ce reclama … si lista poate continua. Din acelasi motiv intentia de a-si fauri si o altfel de cariera, universitara, in speta (Brown University on Sunday, Oxford, bachelor’s degree in English literature … cum se putea altfel decat filiera filologica, la ce dictie are). Pe un plan subtire, asta ar cam insemna ca basmele trebuie sa ramana pe ecran. “Vreau ca lumea sa ma cunoasca si cum vreau eu, nu numai cum vrea ea”. Eram iertat! Aaaa, in final si-a recunoscut atractia pentru limba romana. Stie ea ceva. Am sustinut teza ca ar fi una din limbile cele mai expresive, plina de sublim, lucru care o face uneori intraductibila. Am gresit, Simona?
Oricum intamplarea, pe cat de inedita pe atat de delicioasa, mi-a intarit convingerea ca alegerea personala ramane inalienabila, in ciuda parerii majoritatii sau indemnurilor celor apropiati. Traim cum simtim!
(Din acea zi Emma Watson n-a mai aparut pe site, dupa cum s-a si exprimat. Avea, si are inca, o cotatie de 2400 ELO.
P.S. Gurile rele sustin ca din 2015 sahul va fi introdus ca disciplina in
curriculumul ciclului primar. Va fi un mare castig pentru generatii. Ca si Harry Potter, dealtfel!
Ma scuzati, eu nu!
Si nu unul oarecare, ci un NU hotarat si intrinsec, organic izvorat din intregul meu INSIDE intern! NU elfi, nu stapani, nu inele, Graale, Harry Pottere, pietre (fie si) filozofale, ‘obitturi si alte vrajitorii.
Dar sa va spun cum mi-am luat omor pentru asta, pentru ca sunt contra … adica pentru NU, cum ar veni 😆 !
Desprinderea de lumea basmelor si povestilor nemuritoare (am colectie!) m-a prins printr-a VI-a, dar am echilibrat situatia repede dupa ce-am descoperit si adoptat povestirile si romanele SF, care la vremea aceea aveau pe coperta, in coltul din stanga-sus un triunghiulet isoscel lunguiet de culoare neagra. Mai trisam SF-ul cand prindeam cate un volumas sau doua (“legate”) din “Clubul temerarilor”, un leu cin’zeci bucata (si la astea am colectie, pana pe la nr.70 si ceva).
Coabitarea a durat pana prin liceu, cand am cazut prada (victima chiar) pretentiilor profesoarei de limba si literatura romana (respect, D-na Homoriceanu!), care ne-a impovarat cu birul lecturii pana la BAC, pe unii chiar si dupa. La scris am tras un C/P la “Eminescu, poet national si universal” pe care-l aveam deja in cap dintr-a XI-a. Si pentru ca la examen aveam in dreapta chiar pe colegul de banca (coincidenta?!) si pentru ca realismul din “Rascoala” nu-i prea cadea la interfata, in pauzele de respiro ale propriei lucrari, mai formulam rapid-soptit si pasaje din analiza literara a romanului lui Rebreanu. Per medie, am luat nota 16 la literatura, de departe cea mai mare medie din liceu in anul ala. Dintotdeauna, am mai zis-o, vai de liceenii de altadata, cata presiune literara era in capul lor.
Ma luai cu vorba si gata-gata sa uit de omor.
Incerc sa-mi tin treaza matricea encefala prin sah. In lipsa de parteneri (era sa zic opponents!) prin casa, mi-am facut un cont pe un site plin de patratele alb-negru, cum ar veni http://www.chesscube.com. Site-ul e la discretia oricui stie cel putin cate sunt, care sunt (si cum se muta) piesele si ce vor ele de la jucator (si/sau invers). Odata inscris, primesti o “zestre” de start constand din 1000 (?) de caluti (cubbits) si punctaj ELO de 1000-1200, poti sa te dai mare sa provoci la o partida pe Mama India, de ex. (un sahist din India), care are un stil cu totul aparte, in sensul ca din primele mutari posibile iti cedeaza regina gratis. Infine, e frumos sa fi sahist. Cand nu mai ai banet (cubbits), poti sa casti gura la cat de maiestru joaca altii.
😐 ➡ ❓ toate fioroseniile de emoticoane posibile din maldarul disponibil. – Cum adica, nu stii cine sunt? Da un search pe google … Search, ok! A fost randul meu sa c/p “OMGGGGGG…”-ul anterior, care inca isi numara “G”-urile. Ia sa va aud! Fix EMMA WATSON, Hermioana Grangera, Harrypottera, ea era. Au urmat cateva secunde de liniste, nici o tasta nu clipea, nici un deget nu clika. Mi s-au aruncat peste gard cateva link-uri in care aparea celebrul personaj, interviuri peste interviuri, probabil aparitii de care isi amintea cu placere. Mai iesi de sub masa daca poti! – Acum ma stii? Abia am reusit sa articulez cateva falange si am scris cu majuscule un DA, urmat de 🙁 😥 , a scuze, cate mai incapeau. M-a lasat din pumni cateva minute, am google-it in cautarea catorva filme din celebra serie, am aflat numele personajului jucat de ea, ce mai!, inca vreo cateva link-uri si puteam sa fac o recenzie a personajului. – Ai citit “Harry Potter”?
Deci (fara deci nu pot sa ma exprimez!) cascand gura la o partida intre doi jucatori de pe site, la finalul unui joc (se mai obisnuieste) adresez un gg (good game!) castigatorului, asa, cumva admirativ pentru eleganta cu care a condus partida. La care acesta (aceasta, dupa nume) imi respunde la salut cu un “Multumesc”, cat se poate de romanesc scris, si nu in tabloul “de subsol” partidei, care-i era la indemana, ci pe un chat asociat site-ului (DA, exista si asa ceva!).
Se iteste un scurt dialog pe tema site-ului si ce bun, inalt si frumos este el, ba ca una, ba ca alta, pana sunt intrebat mai din scurt: – Stii cine sunt? Ooops! Recunosc ca nu, moment in care pica un “OMGGGGGG!” urmat 👿 😳 😯 😮 😎 😈 😡 😉 🙄
Bummmmmmm! Alt proiectil imi exploda pe display. Cum sa raspund altfel decat NU?! Alt “OMGGGGGGGGG”-ul mi-a suierat pe la ureche (eram deja eram vaccinat!). Am dat vina pe copii, care vazusera toate seriile si, bineinteles, citisera toate cartile. Mi-au fost acceptate, nu cu toata inima, scuzele ieftioare si vaicarelile de rigoare… ba ca munca, ba ca alte hobby-uri, ba ca alte activitati m-au tinut departe de fenomenul “bulgare”, care invadase ecranele si tinea box-office-urile la cote ametitoare. Nu mai zic de tirajul exorbitant si de licitatiile dedicate primelor 500 de exemplare … un colos mediatizat in toate colturile lumii. Colos, colos, dar ce vina aveam eu? Niviu, niconiu, pis. Vorba unui estet (anonim?), nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie.
Dupa ploaia de scuze si cereri de iertaciune pentru ignoranta in care m-am scaldat atat amar de vreme, am fost absolvit. In loc de multumiri, am exprimat cateva aprecieri elogioase despre seria succeselor la care contribuise inca de la 9-10 ani, ca si a enormei popularitati pe care o dobandise de-a lungul intregii cariere (hahaha, cariere la 22 de ani … OMGGGG!!. Cu tot succesul, asumat fara falsa modestie, a recunoscut ca in pofida milioanelor de fani din lumea intreaga, se simte cumva prizoniera propriului succes, fara a pierde, totusi, din vedere, acumularile materiale dobandite, care si-au pierdut sirul 0-urilor. Alta pacoste, mi s-a spus, desi mai cu jumatate de gura. Dar ideea fir-rosu a cestui inedit dialog a fost alta, dincolo de ignoranta unora (adica eu) fata de succesul altora (adica ea), aceea ca resimte lipsa unor satisfactii de ordin strict personal, acea multumire sufleteasca pe care ti-o da intalnirea cu un prieten drag, gustand savoarea unei plimbari pe plaja, orbita de soare si nu de flashurile paparazzilor, gogoasa mancata in plina strada in schimbul renuntarii la sedinte foto simandicoase pentru nu stiu ce reclama … si lista poate continua. Din acelasi motiv intentia de a-si fauri si o altfel de cariera, universitara, in speta (Brown University on Sunday, Oxford, bachelor’s degree in English literature … cum se putea altfel decat filiera filologica, la ce dictie are). Pe un plan subtire, asta ar cam insemna ca basmele trebuie sa ramana pe ecran. “Vreau ca lumea sa ma cunoasca si cum vreau eu, nu numai cum vrea ea”. Eram iertat! Aaaa, in final si-a recunoscut atractia pentru limba romana. Stie ea ceva. Am sustinut teza ca ar fi una din limbile cele mai expresive, plina de sublim, lucru care o face uneori intraductibila. Am gresit, Simona?
Oricum intamplarea, pe cat de inedita pe atat de delicioasa, mi-a intarit convingerea ca alegerea personala ramane inalienabila, in ciuda parerii majoritatii sau indemnurilor celor apropiati. Traim cum simtim!
(Din acea zi Emma Watson n-a mai aparut pe site, dupa cum s-a si exprimat. Avea si are inca o cotatie de ~ 2400 ELO.
P.S. Gurile rele sustin ca din 2015 sahul va fi introdus ca disciplina in
curriculumul ciclului primar. Va fi un mare castig pentru generatii. Ca si Harry Potter, dealtfel!
Ma scuzati, eu nu!
Si nu unul oarecare, ci un NU hotarat si intrinsec, organic izvorat din intregul meu INSIDE intern! NU elfi, nu stapani, nu inele, Graale, Harry Pottere, pietre (fie si) filozofale, ‘obitturi si alte vrajitorii.
Dar sa va spun cum mi-am luat omor pentru asta, pentru ca sunt contra … adica pentru NU, cum ar veni 😆 !
Desprinderea de lumea basmelor si povestilor nemuritoare (am colectie!) m-a prins printr-a VI-a, dar am echilibrat situatia repede dupa ce-am descoperit si adoptat povestirile si romanele SF, care la vremea aceea aveau pe coperta, in coltul din stanga-sus un triunghiulet isoscel lunguiet de culoare neagra. Mai trisam SF-ul cand prindeam cate un volumas sau doua (“legate”) din “Clubul temerarilor”, un leu cin’zeci bucata (si la astea am colectie, pana pe la nr.70 si ceva).
Coabitarea a durat pana prin liceu, cand am cazut prada (victima chiar) pretentiilor profesoarei de limba si literatura romana (respect, D-na Homoriceanu!), care ne-a impovarat cu birul lecturii pana la BAC, pe unii chiar si dupa. La scris am tras un C/P la “Eminescu, poet national si universal” pe care-l aveam deja in cap dintr-a XI-a. Si pentru ca la examen aveam in dreapta chiar pe colegul de banca (coincidenta?!) si pentru ca realismul din “Rascoala” nu-i prea cadea la interfata, in pauzele de respiro ale propriei lucrari, mai formulam rapid-soptit si pasaje din analiza literara a romanului lui Rebreanu. Per medie, am luat nota 16 la literatura, de departe cea mai mare medie din liceu in anul ala. Dintotdeauna, am mai zis-o, vai de liceenii de altadata, cata presiune literara era in capul lor.
Ma luai cu vorba si gata-gata sa uit de omor.
Incerc sa-mi tin treaza matricea encefala prin sah. In lipsa de parteneri (era sa zic opponents!) prin casa, mi-am facut un cont pe un site plin de patratele alb-negru, cum ar veni http://www.chesscube.com. Site-ul e la discretia oricui stie cel putin cate sunt, care sunt (si cum se muta) piesele si ce vor ele de la jucator (si/sau invers). Odata inscris, primesti o “zestre” de start constand din 1000 (?) de caluti (cubbits) si punctaj ELO de 1000-1200, poti sa te dai mare sa provoci la o partida pe Mama India, de ex. (un sahist din India), care are un stil cu totul aparte, in sensul ca din primele mutari posibile iti cedeaza regina gratis. Infine, e frumos sa fi sahist. Cand nu mai ai banet (cubbits), poti sa casti gura la cat de maiestru joaca altii.
😐 ➡ ❓ toate fioroseniile de emoticoane posibile din maldarul disponibil. – Cum adica, nu stii cine sunt? Da un search pe google … Search, ok! A fost randul meu sa c/p “OMGGGGGG…”-ul anterior, care inca isi numara “G”-urile. Ia sa va aud! Fix EMMA WATSON, Hermioana Grangera, Harrypottera, ea era. Au urmat cateva secunde de liniste, nici o tasta nu clipea, nici un deget nu clika. Mi s-au aruncat peste gard cateva link-uri in care aparea celebrul personaj, interviuri peste interviuri, probabil aparitii de care isi amintea cu placere. Mai iesi de sub masa daca poti! – Acum ma stii? Abia am reusit sa articulez cateva falange si am scris cu majuscule un DA, urmat de 🙁 😥 , a scuze, cate mai incapeau. M-a lasat din pumni cateva minute, am google-it in cautarea catorva filme din celebra serie, am aflat numele personajului jucat de ea, ce mai!, inca vreo cateva link-uri si puteam sa fac o recenzie a personajului. – Ai citit “Harry Potter”?
Deci (fara deci nu pot sa ma exprimez!) cascand gura la o partida intre doi jucatori de pe site, la finalul unui joc (se mai obisnuieste) adresez un gg (good game!) castigatorului, asa, cumva admirativ pentru eleganta cu care a condus partida. La care acesta (aceasta, dupa nume) imi respunde la salut cu un “Multumesc”, cat se poate de romanesc scris, si nu in tabloul “de subsol” partidei, care-i era la indemana, ci pe un chat asociat site-ului (DA, exista si asa ceva!).
Se iteste un scurt dialog pe tema site-ului si ce bun, inalt si frumos este el, ba ca una, ba ca alta, pana sunt intrebat mai din scurt: – Stii cine sunt? Ooops! Recunosc ca nu, moment in care pica un “OMGGGGGG!” urmat 👿 😳 😯 😮 😎 😈 😡 😉 🙄
Bummmmmmm! Alt proiectil imi exploda pe display. Cum sa raspund altfel decat NU?! Alt “OMGGGGGGGGG”-ul mi-a suierat pe la ureche (eram deja eram vaccinat!). Am dat vina pe copii, care vazusera toate seriile si, bineinteles, citisera toate cartile. Mi-au fost acceptate, nu cu toata inima, scuzele ieftioare si vaicarelile de rigoare… ba ca munca, ba ca alte hobby-uri, ba ca alte activitati m-au tinut departe de fenomenul “bulgare”, care invadase ecranele si tinea box-office-urile la cote ametitoare. Nu mai zic de tirajul exorbitant si de licitatiile dedicate primelor 500 de exemplare … un colos mediatizat in toate colturile lumii. Colos, colos, dar ce vina aveam eu? Niviu, niconiu, pis. Vorba unui estet (anonim?), nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie.
Dupa ploaia de scuze si cereri de iertaciune pentru ignoranta in care m-am scaldat atat amar de vreme, am fost absolvit. In loc de multumiri, am exprimat cateva aprecieri elogioase despre seria succeselor la care contribuise inca de la 9-10 ani, ca si a enormei popularitati pe care o dobandise de-a lungul intregii cariere (hahaha, cariere la 22 de ani … OMGGGG!!. Cu tot succesul, asumat fara falsa modestie, a recunoscut ca in pofida milioanelor de fani din lumea intreaga, se simte cumva prizoniera propriului succes, fara a pierde, totusi, din vedere, acumularile materiale dobandite, care si-au pierdut sirul 0-urilor. Alta pacoste, mi s-a spus, desi mai cu jumatate de gura. Dar ideea fir-rosu a cestui inedit dialog a fost alta, dincolo de ignoranta unora (adica eu) fata de succesul altora (adica ea), aceea ca resimte lipsa unor satisfactii de ordin strict personal, acea multumire sufleteasca pe care ti-o da intalnirea cu un prieten drag, gustand savoarea unei plimbari pe plaja, orbita de soare si nu de flashurile paparazzilor, gogoasa mancata in plina strada in schimbul renuntarii la sedinte foto simandicoase pentru nu stiu ce reclama … si lista poate continua. Din acelasi motiv intentia de a-si fauri si o altfel de cariera, universitara, in speta (Brown University on Sunday, Oxford, bachelor’s degree in English literature … cum se putea altfel decat filiera filologica, la ce dictie are). Pe un plan subtire, asta ar cam insemna ca basmele trebuie sa ramana pe ecran. “Vreau ca lumea sa ma cunoasca si cum vreau eu, nu numai cum vrea ea”. Eram iertat! Aaaa, in final si-a recunoscut atractia pentru limba romana. Stie ea ceva. Am sustinut teza ca ar fi una din limbile cele mai expresive, plina de sublim, lucru care o face uneori intraductibila. Am gresit, Simona?
Oricum intamplarea, pe cat de inedita pe atat de delicioasa, mi-a intarit convingerea ca alegerea personala ramane inalienabila, in ciuda parerii majoritatii sau indemnurilor celor apropiati. Traim cum simtim!
(Din acea zi Emma Watson n-a mai aparut pe site, dupa cum s-a si exprimat. Avea si are inca o cotatie de ~ 2400 ELO.
P.S. Gurile rele sustin ca din 2015 sahul va fi introdus ca disciplina in
curriculumul ciclului primar. Va fi un mare castig pentru generatii. Ca si Harry Potter, dealtfel!
“Este” buni si elfii la casa omului. Da’ acu’, de acest Craciun, mi-am propus sa revad Spartacus. Toate seriile.
Nu ai porc sa tai, sa te saturi de sange, sau vrei ” dacat ” sa- l vezi? (sangele vreau sa zic)
:-S
Bai, Matrix daca i-ai scris texte din astea lungi si repetitive normal ca nu a mai aparut.Si zi asa… Harry Potter a invatat romana?
I-as omori. Dar nu numai pe ei! Ci si pe hobiti, vrajitori si pe Golum l-as omori si pe Gandalf, si pe viking-ul ala mic cu ciocanul, pe toti din Lord of the Rings si din Harry Importer si, in general, tot ce tine de fantasy.
SF-ul e altceva, e o poveste cu iz de realism. Da, nu avem spaceship-ul care sa ne duca pe Andromeda, dar asa ziceau si de avioane. In schimb, niciodata, dar niciodata n-o sa avem o apa care se transforma in cai salbatici, nici copaci care se misca in apararea unei cauze, nici oameni cu urechi ascutite, pentru ca in Lord of the Rings TOT ce misca are urechi ascutite, unu’ nu e om acolo. Par numai a fi dar sa mor daca am vazut vreodata om cu urechi ascutite. Si nici n-o sa vad vreodata pentru ca sint hidosi si restul lumii atit isi va bate joc de ei incit si vi le vor lua singuri la pila.
Cred in Yoda, cred ca el poate, cu puterea mintii, scoate nava din rahat, cred ca o sabie laser taie ca briciul si ca Death Star poate face una cu pamintul o planeta intreaga. Dar n-o sa cred niciodata ca un mos cu o ghioaga poate face o minune mai mare decit sa se tina la vaca sa nu iasa din curte oricit de mare si de alba barba ar avea. Nu cred pentru ca nu mi se da nici o explicatie. Cum ajungem, nene, la Andromeda? “Printr-o gaurica de vierme. Sau hibernam”. Aaa, ok, are sens. Dar cum facem sa aparam regiunea Oltenia de atacurile ochiului de foc? Chemam copacii in ajutor!! Nu, zau, pe bune???
Asta e problema la fantasy: n-ai nici o limita. Te-a legat ala rau de scaun si brusc, te maninca irezistibil in fund? Nici o problema! De undeva un prieten bun, un viermisor, un copac cu radacini delicate, o pasare colibri inca murdara pe la bot de praf de aur din stele mov se va materializa linga fundul tau si, in loc sa-ti taie legaturile, te scarpina in locul tau.
hahahaha, am râs copios. am cam aceeași părere despre fantasy-uri, tocmai de-aia e o minune că m-a cucerit Hobbit și e numai meritul elfilor. însă cu Yoda mi se pare și mai grav, cum să te mai uiți la unii care se bat cu neoanele în 2014?????
da Indiana Jones? :-Q
Indiana Jones nici nu intră în discuție. bărbații noștri sunt fani Star Wars și LOTR, nu Indiana Jones
De a făcut Georgică Lucas ca Yoda să vorbească Shakespeare style, trebuie să apreciem.
[…] ce am văzut Hobbit 1, 2 și 3 și m-am îndrăgostit de elfi (mai ales de Legolas), am văzut și primele două din seria Stăpânul inelelor. Mi-a mai rămas […]
Am vazut de 2 ori intr-o saptamana toate partile si din Hobbit si din Stapanul Inelelor special ca sa ii vad pe Elfi .. mai ales pe Legolas .
de 2 ori intr-o saptamana??? oau!
vazut si eu hobbit 3 si mi-a placut la fel de mult ca si seria LOTR
minunati elfii si da…orlando bloom is my favourite 🙂
PS: astept cu nerabdare seria noua din Games of Trones…am cititi cartile deja…devorate fizic…de hartie…si nu virtual…nimic nu e mai bun decat sa tii o carte si sa o poti rasfoi 🙂
ohohoooooo, Game of Trones? sunt fanfanfanfan. nu am citit cărțile, dar sunt leșinată după serial 😉
Pe langa Legolas, mie mi-a placut de Thorin. Asa barbatos, curajos, cu ochii aia albastri si voce puternica..hmmm