Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Ce pasiune aveți și n-ați îndrăznit încă s-o urmați?

shutterstock_191885972

Am un prieten care lucrează, pe bani grei, într-o bancă, într-una dintre cele mai mișto capitale europene. Vrea să își lase jobul lui de invidiat, să se întoarcă acasă, în România, ca să muncească pentru un ONG. Toată lumea îi zice, desigur, că e nebun. Mai am o prietenă, care a fost Brand Manager într-o multinațională, iar acum face food coaching pe cont propriu. Când s-a apucat de asta, s-a temut. De dorul de atmosfera din corporație, apoi de eventualitatea de a ajunge pe stradă, în șanț, leșinată de foame. E bine mersi, ciripitoare ca o vrăbiuță veselă, s-a combinat cu niște prieteni la un birou, iar de foame nu-i leșină nici măcar clienții pe care-i învață cum să slăbească fără să mănânce pieptuț de puiuț cu gust de cauciucuț, ci chestii bune și gustoase.

Știu jurnalistă de reviste lucioase care a devenit antrenor de yoga pentru copii, o alta care s-a transformat în make-up artist și un fost Project Manager la Yahoo și Google care s-a dedicat belly dancing-ului și antrenamentelor de yoga pentru adulți, deși toată lumea se închină când îi află povestea. Mai știu proprietar de magazin de muzică care a devenit ginecolog, o corporatistă care și-a făcut atelier de prăjituri, o diplomată de carieră care e proprietar de restaurant, un astrofizician și un medic care au devenit jurnaliști, o publicitară care tocmai se formează ca psiholog și un om de marketing care s-a făcut bucătar.

Nina Berberova a debutat la 80 de ani. Nici nu vreau să mă gândesc ce i-au auzit urechile de la cunoscuți și familie: “Vai de capul tău, mamaie, te caută doamna cu coasa pe-acasă și matale îți arde să scrii romane? Ia uite unde era scriitoarea! Mai bine ți-ai pune șorțul și ne-ai face niște poale-n brâu rusești sau, mă rog, franțuzești, că totuși locuiești în Franța!”. Van Gogh a avut prima expoziție la 32, iar Monet de-abia începea să picteze pe la 40, după ce i-a murit soția. Mă gândesc că, până atunci, i-o fi dat cu pensulele-n cap și l-o fi trimis “la muncă”. 😆 Sunt anonimi care și-au luat lumea-n cap și au emigrat în a doua jumătate a vieții și oameni care și-au transformat hobby-ul în business de-abia după pensionare. Mulți.

Trăim cele mai flexibile vremuri cu putință, cele mai potrivite s-o luăm de la capăt și să investim în lucrurile care ne plac. Pentru ca o pasiune să devină job sau chiar o mică afacere nu ne trebuie decât puțin curaj. Mulți dintre părinții noștri au lucrat toată viața în același loc și nu înțeleg nici astăzi cum vine aia să-ți lași bunătate de meserie la 35 de ani și să te apuci de alta. Alții se apucă chiar ei de diverse “nebunii”. Tatăl pensionar al unui prieten a câștigat, la 70 de ani, câteva zeci de mii de euro la bursă. Vă dați seama cât de entuziasmată a fost soția lui când s-a apucat să tranzacționeze bruma de bani ai familiei și ce mult l-o fi încurajat. Cum o fi tăiat ea firul de la internet și i-o fi turnat apă în tastatură… 😆

Eu aveam o certificare pe Business Administration și o carieră de manager în față, când mi-am dat seama că nu vreau să mai fiu “șefa de la marketing”, pentru că nu îmi place deloc să fiu șefă și nu mă mai pasionează nici marketingul. Și m-am apucat de scris. De 10 ani îmi câștig existența făcând ce îmi place cel mai mult și mai mult și mă bucur că nu mi-am ascultat atunci nici temerile mele, nici pe ale altora.

Suntem încă în ianuarie, nu lăsați entuziasmul cu care v-ați propus lucruri, la final de an, să vă părăsească. Nu e nici ușor, dar nu e nici pe departe atât de greu pe cât pare să vă urmați pasiunea. Chiar nu e! Vă spune asta o anxioasă (nu-i așa că nu par? 😛 ), care și-a zis de muuuuulte ori până acum “N-o să pot să fac asta”, vizavi de lucrurile mari și mici din viață. După care a putut să facă absolut tot ce a încercat și i-a plăcut cu adevărat.

Voi ce pasiune aveți și n-ați îndrăznit încă s-o urmați?

Foto Shutterstock

180 comentarii

  1. Eu tocmai m-am înscris la cursuri de pian. Și n-am decât 41 de anișori…

  2. Buna, misto articolul tau! Si eu am 41 de ani! Am lucrat vreo 20 de ani, dintre care ultimii 8 ‘sefa de la marketing’. Dupa care, n-am mai vrut. Si acum astept cu nerabdare sa deschid un atelier mic de prajituri pentru a face la comanda cele mai gustoase si naturale dulciuri!

    • NU EXISTA DULCIURI NATURALE PREGATITE IN LABORATOR ! exceptie fac cele raw vegan , dar nu stiu daca asta va fi directia ta. zaharul rafinat este un produs artificial, periculos ptr sanatate. margarina, faina de grau, si ce mai vrei tu sa pui acolo, nu sunt santatoase deloc, mai ales in combinatia asta. dar daca ptr tine a face frisca din smantana naturala, in loc sa folosesti frisca la spray, e suficient sa te faca sa crezi ca dulciurile sunt naturale, atunci iti urez succes.
      ps : si mie imi plac foarte mult dulciurile, dar nu ma amagesc crezand ca sunt naturale, adica sanatoase, nici macar cand imi fac eu clatite sau prajituri in casa. zaharul e moartea alba, iar mierea tratata teric isi pierde toate proprietatile curative, devine chiar usor toxica.

    • @afroditus: de unde știi tu exact ce frișcă o să facă Ruxandra? și, dincolo de asta, de ce te-ai turat așa tare? 🙄

    • ba exista dulciuri naturale, sanatoase, ne raw vegan si in laborator. o cred pe ruxandra.
      afroditus, stii ca o dieta raw vegan poate fi mortala pe bune unuia cu intoleranta la histamina, pentru ca peste 80% din plante, elgume si seminte au hsitamina. eu zic sa bei neste vin de la Cruela si sa te hodini putintel.
      nu exista generalizari enpaguboase.

    • “zaharul e moartea alba” 😆

    • Pt Simona. Nu am de unde sa stiu exact ce frisca o sa foloseasca . Nu asta era ideea. Ci pretentia ca cineva, candva , undeva a gasit retete naturale de prajituri, ca si cum asta ar fi ceva asa, minunat pt noi. Cand stim cu totii ca dulciurile ne imbolnavesc. Mai era unul cu un fast food care zicea ca la el mancarea e sanatoasa ca foloseste ulei de masline la prajit cartofii. Si multe alte exemple din astea.

    • dulciurile nu ne imbolnavesc,afroditus, depinde cand si cat mananci. daca mananci 3 ciocolate pe zi, s-ar putea sa ai probleme,daca mananci o ciocolata pe saptmana , nu vei avea nicio problema.

  3. Mi-e imi place sa Pictez. Am terminat liceu de arta, dar pe sectia muzica, am facut stiinte politice, si sunt purchasing officer pentru o multinationala. Pentru cei 31 de ani ai mei, se poate spune ca sunt realizata: barbat, casa mea la care plătesc inca 26 de ani, un job satisfăcător material. Dar eu vreau sa pictez si sa fac prajituri. In bruma de timp liber pictez. Nu stiu cat de buna sunt la asta, nici nu ma intereseaza atata vreme cat sunt multumita de rezultat. Ma lovesc in schimb de un zid al tacerii din partea celor cu care vorbesc de pasiunea mea. Si asa imi vine sa arunc totul la gunoi si sa uit de pensule, vopsele etc si sa ma documentez cum e cu copii, ratele, si ultimile noutati in materie de pampersi 🙁 E frustant totusi când nu vorbesti aceasi limba cu ceilalti. Si mai frustranta este teama de a fi luat in ras de cei care chiar stiu sa picteze.

    • @Dana: stiu cum e sa ai impresia ca vorbesti cu pereti de caramida; le explici de nspe mii de ori si tot degeaba. Nu-i asculta ! Baga-ti destele-n urechi si zi: la,la, la, laaaa, nu v-aud ! 😉 😉

    • Ha, am scris gresit “mie” de mai sus. Tastatura asta de la telefon si gândurile cam negative. Scuze de greseala. Sar’mana Ryo de incurajari.

    • @dana: degetele-n urechi, dap. Ca anecdotă care ar putea să te-amuze: când am deschis blogul ăsta, am avut prieteni care nu că mi-au spus că e un căcat și o pierdere de vreme, da’ chiar m-au hărțuit psihic, săptămâni de zile, insistând că e greșit ce fac și provocând discuții interminabile, de ore. 😛

    • Dana,rezonez cu tine.Si mie imi place sa fac prajituri,dar mai ales am inceput studiile de Arta acum,la 40,asa ca lasa-i pe binevoitorii si sfatuitorii din jur si fa ce-i face sufletului tau bine,ca despre asta e vorba pe lumea asta,nu?
      Spor! 🙂

    • Chiar nu te inteleg! Daca ai o pasiune, daca faci un lucru cu placere, ce-ti pasa de parerea altora? Trimite-i pe carcotasi undeva unde probabil nu mai incap si vezi-ti de treaba! Pe vremea mea tineretii mele (acu’ 35-40 de ani) era o poezie care incepea cu “Ce-i pasa lumii dimprejur…?” (nu-mi permit sa postez intreg continutul), dar avea mult adevar la baza!

    • @Dana, stiu ca nu e prea placut sa vezi cum toti te descurajeaza si iti taie elanul, dar incearca sa mai pui si la “dos” parerile unora. Pana la urma e pasiunea ta, nu a lor; ei sa faca ce le place, tu sa faci ce ITI place!

    • @dana Of, inteleg atat de bine ce zici! Si mie imi place la nebunie sa pictez si incerc mereu sa gasesc timp pentru asta, macar o data pe luna. Si e tare debusolant momentul in care sunt luata in ras, desi pentru mine e ”woow” ceea ce fac. Am noroc cu al meu sot care ma incurajeaza, el e singurul dintr-o multime de oameni total impotriva ”prostiilor astea de gradinita”. Dar stii ce? Important e ca te face pe tine sa te simti bine! Asa ca nu inceta sa o faci doar pentru ca o mana de oameni o considera non-sens. Eu am invatat ca oamenii fac asta doar pentru ca ei nu reusesc sa se deconteze prin ceva, orice, iar frustrarea asta o varsa mai departe. DO EPIC S**T! 😀

  4. Mie-mi place sa scriu de cand ma stiu si tot adun texte in laptop, mai bune sau mai putin bune. Acum doi ani a inceput sa-mi placa foarte tare quilting-ul si sa fac obiecte decorative din material textil. Maica-mea mi-a zis: “Cum, ma mama, dupa atatia ani de scoala, tu te faci croitoreasa?” Pe 2 ianuarie anul asta, de ziua mea, mi-am pus fricile-n cosul cu rufe murdare si am facut publice pasiunile mele, mi-am lansat site-ul personal unde scriu si imi expun creatiile textile. De-atunci, desi spalate, fricile ma napadesc in fiecare zi. Dar mai pun mana si cos cate ceva, mai scriu cate un rand, doua si tot construiesc, doar-doar o iesi ceva din asta. Deci, practic, nu ti-am raspuns decat partial la intrebare.

  5. Nu știu dacă se datorează începutului de an, dar în 2015 vreau să:
    *** îmi redecorez 3 obiecte din lemn masiv din casă. Soțul e chitit să le arunce, dar eu sunt convinsă că le pot restaura. Caut filmulețe și tutoriale pe net, mă documentez despre ce presupune procesul, deocamdată. Și, dacă nu reușesc, măcar știu că am încercat înainte să le arunc.
    *** învăț să cos. Mama zice că sunt nebună, că ce îmi trebuie, se vând haine și toate cele gata cusute, de ce să pierd eu timp? Ei, uite că eu nu consider că aș pierde timp, ci că l-aș folosi pentru suflețelul meu. 🙂

  6. Eu tocmai am lasat suficienti ani de experienta in juridic/executare silita pentru a face… filme de eveniment 🙂
    Cand am realizat ca avem atatea idei pentru proiectele noastre si atat de putin timp sa le punem in practica am decis amandoi sa ne dam demisiile. De putin timp suntem pe cont propriu si in sfarsit avem timp si energie sa ne ocupam si de ceea ce ne dorim 🙂

  7. 1. am fost asistenta medicala, dar am simtit ca nu e pentru mine,asa ca am schimbat.
    2. am fost profa 8 ani, dar cand spaga ceruta insistent pentru o amarata de titularizare, luata dealminteri,dar,na, nu mai ajungeau locurile si cand atmosfera din cancelarie era ceva intre nivelul pietii si al manelelor, cu toata pararea de rau, am renuntat.
    3. am fost comunicator 5 ani. cand mi-am dat seama ca sunt bagata in nsite sabloane seci,ca trebuie sa ma incriu intr-o linie ce nu imi era proprie, am renuntat.
    4. sunt jurist, tot de 5 ani. inca gasesc provocari in emseria mea, mai am mult pana sa ajung f buna in ceea ce fac,dar……….mi s-a parut extrem de tentanta oferta de la serviciul de probatiune.

    real, ce imi doresc sa fac,daca m-ar ajuta fizicul,ca oricat de tare esti psihic, fizicul trebuie sa dea si el o mana de ajutor?
    pai sa am un ONG in care sa impart hainute saracilor, medicamente, sa strang mancarea din frigiderul alora de o arunca,desi e inca buna, sa o refolosesc in feluri super ok ,pentru cei ce nu au nici macar o bucatica de paine.
    mi-as mai dori sa fac si o pravalie mica in care sa prepar si sa vand eu produse traditionale.
    mi-as dori sa pot lucra iar cu copii.

    • 😉 hahaha, colega. oare e prima oară când aflu că ai fost asistentă sau doar m-am ramolit și mi se pare că e o informație nouă? 🙄

    • simona, tu ai terminat in 92 sanitarul,eu in 93 si am facut amandoua romana cu Pordea.
      eu mate cu munteanu, tu parca cu Sita.restul nu mai stiu

    • sunt dusă cu pluta, mă caută neamțul ăla cu treabă, e clar… 😥

    • nu fata, neamtul e ocupat cu maica-mea.

      pai n-am dezbatutara pe blog ce misto era sa faci romana cu Pordea si ce nasol chimia cu cine ai facut tu, la postarea aia cu notele la BAC ale tale si ale lui Nic, cand ti-am zisara ca am terminatara sefa de promotie?

    • Buna Nike,
      Am un pachet cu haine pentru o domnisoara, marimea hainelor xs-s. Daca vrei ti le trimit cu drag sa le dai cui crezi ca are nevoie. Eventual ia adresa mea de la Simona si vorbim prin e-mail. Nu sunt din Bucuresti, dar ti le pot trimite daca doresti. Gasim noi o modalitate sa ajunga la tine.

    • marcela, sarutmmana.am cui sa i le dau. simona, ne legi si pe noi, pe mail.

  8. Da, e greu…noi ne-am schimbat chiar si stilul de trai…ne-am mutat de la oras la tara si, dupa 2 ani, cu mintea odihnita am descoperit ca-mi place sa tricotez si am inceput o mica afarere :)…mai mult intamplator ca la magazinele unde am dus produsele sa le arat mi-au zis ca le iau dar le trebuie factura :))) si asa am facut un PFA…totul s-a intamplat in cateva luni, ideea in septembrie, lucru ca sa am modele in septembrie-octombrie, pfa in noiembrie si sa vedem ce mai urmeaza…Va doresc la toti sa va urmati pasiunile! Deocamdata nu am site, doar o pagina pe faceebook 🙂
    https://www.facebook.com/atelierulpapadiei

    • Claudia, multumesc de aprecieri. Mult succes cu Atelierul Papadiei si sa-ti aduca numai satisfactii.

    • foarte drăguț și atelierul păpădiei, bravoo. nu vă e deloc dor de oraș? 🙄

    • Simona, sunt la 20 min de oras, de Cluj, cand mi-e dor ma urc in masina si merg…ba chiar il apreciez mai mult de cand il vad mai rar :)))). Merg la terase vara, la concert la Filarmonica, apropo vineri a fost un concert mirific, la teatru, oriunde, doar ca aci am liniste, aer curat, animalute si multe tufe de trandafiri. Vara am muscate pe prispa, gradinaresc, iar casuta e de vis…am refacut-o complet, era a bunicilor sotului meu …dar despre asta poate in alte postari, cand se va potrivi subiectului :))))

    • Multumesc Gabi, se pare ca daca e pasiune lucrurile merg de la sine :). Succes mult si tie!

    • @claudia: a fost un topic pe tema “unde e mai bine? în oraș sau afară?” acum vreo 3-4 ani. nu s-a ajuns la vreo concluzie 😆 https://www.simonatache.ro/2011/06/13/cum-e-sa-stai-in-afara-orasului/

    • @simona: am citit topicul :), intr-adevar nu s-a ajuns la nici o concluzie…dar fiecare stie ce-si doreste si ce-i place. Acuma noi nu mai suntem asa tineri…si nu mai sunt nevoita sa fac naveta pt. slujba, din fericire. Iar sotul meu e extrem de priceput, el construieste, se ocupa de animalute…eu pe linga el…vara. Daca nu ar fi el atat de muncitor si priceput, nu cred ca ar fi ok :), intr-adevar e multa munca la casa, la curte, vara iarba, iarna zapada,dar noi asta ne-am dorit si ne place mult. Pentru o familie tanara cu copii, nu e usor…iti recomand articolele Cameliei Jula, poate va stiti…in articolele ei poate gasesti raspunsurile
      http://totb.ro/miroase-a-paine-calda-facuta-in-cuptor/

    • săr’na, da’ nu mai vreau răspunsuri, că am ales blocu’.

  9. am mancat un i de la copii, mi-as dori sa lucrez iar cu copiii.

    intotdeauna am crezut ca, atunci cand nu te mai bucuri de ceea ce mucnesti, trebuie sa faci ceva, ca-s bani otraviti.

    totul sta in puterea noastra, ca Dumnezeu ne da,dar nu vedem.
    Am o matusa de vreo 95 de primaveri, este ever cel mai modern, ce zic eu modern. anvangardist om pe car eil stiu,capabila la 88 de ani sa isi schimbe domiciliul,casa, tot.
    depinde ce vezi.
    ieri ma gandeam ca am tot ceea ce mi-am dorit,ca mai am nevoie doar de mici adaosuri,dar astea cand o creste strumf.
    si cred ca cel mai fain lucru din viata mea, dupa strumf,e ca din toate intamplarile naspa, am scos ceva fain.
    trebuie doar ptuintica adrenalina.

  10. Dintotdeauna mi-am dorit sa zbor. Probabil daca n-as fi facut medicina m-as fi apucat de scoala de aviatie sau inginerie aerospatiala 😛 cu toate ca imi place enorm ceea ce fac..inca visez sa-mi iau brevetul de pilot (pt avioane de mici dimensiuni)
    Alta pasiunea a mea este scrisul. Inca din scoala generala am inceput sa scriu poezii si unele mi-au si fost publicate in diverse reviste. Mai recent imi place sa scriu proza. La sfatul bunicii mele m-am apucat sa scriu un jurnal zilnic al vietii de rezident intr-un mod amuzant..rad cu lacrimi cand recitesc ce am scris, chiar si intamplarile mai putin placute (faceam haz de necaz).
    Imi mai place si sa cant 😛 tot copil fiind am cantat intr-o trupa, am avut album inregistrat, concerte, etc. Pacat ca unii parinti au renuntat cand treaba a devenit mai serioasa.
    Mai zilele trecute insa mi-a venit o idee pe care chiar vreau s-o transform in realitate: sa devin motivational speaker pt cei cu lupus 🙂

    • hahaha, am crezut că, după informația cu trupa, o să ne zici că vrei să te înscrii la Vocea României. 😆 😆
      bravo ție că scrii și că vrei să faci chestii noi, în timp ce muncești oricum enorm ca medic. îmi placeeee 🙂

    • Oauuuuu….abia astept! Eu avand lupus, am devenit o ”motivational speaker” pentru cei sanatosi.
      Apropo de articolul tau Simona, trebuie sa spun ca e greu sa iei decizia, dar apoi totul se intampla natural. Cel putin asa am sesizat eu la cei care si-au schimbat radical viata. Eu am fost atrasa de multe meserii in viata asta, ultima fiind cea de topograf (pentru care am facut chiar o facultate la zi la varsta de 30 de ani) si totusi inca nu reusesc sa gasesc acea chestie care m-ar face fericita. Sper ca ma va gasi ea pe mine…

  11. succes ametist! asa am devenit eu pt cei cu mastocitoza,dar sa stii ca nu e deloc ceva usor, ca boala e traita diferit de fiecare pacient, insa e unul din lucrurile care imi incarca bateriile.

    • Multumesc nike 🙂 Da, imi imaginez ca nu e usor..dar imi place sa cred ca as putea influenta pozitiv macar o persoana..mie mi-a luat ani de zile sa inteleg ca totusi pot face (cu anumite exceptii) ceea ce imi doresc si ca pot spera la impliniri si in viata personala, nu doar cea profesionala. Eu din pacate n-am prea avut modele de urmat din pct asta de vedere (in general ceilalti pacienti erau mai in varsta ca mine si nu intelegeau prin ce trec eu)..sa nu mai zic ca pana de curand eram destul de reticenta in a spune cuiva de boala mea, in afara de familie doar cateva persoane apropiate cunoscand situatia. Dar acum privesc altfel lucrurile si poate asta va ajuta pe cineva care se afla in aceeasi situatie in care am fost eu acum 10 ani (o fata de 16 ani, lipsita de griji,fara mare contact cu spitalul anterior..careia dintr-o data i se da toata lumea peste cap)

    • vezi ca asta cu spikărul motivational e job 24 din 24 si te remotiveaza, remodeleaza. cred ca e f misto si ti se potriveste.cand afli e naspa, ti se rastoarna lumea,se inchid toate caile, dar tu,care ai trait asta, il ajuti sa vada iesirea, ca este mereu.

      o sa renasti,zice eu si n-am gustat din vinul cruelei, cea mai misto nora din cate exista!

  12. Teatrul! As fi vrut sa fiu actor, dar nu am avut curajul sa imi incerc norocul la IATC (cum se numea el inca prin 1990, cand am terminat eu liceul). Cateodata, si acum ma mai bate gandul sa incerc, mai ales ca acum as fi lipsit de orice presiune, dar… timpul, job-ul actual nu prea imi permite! 🙂

  13. Mama pe la 14 ani: “of, mai termina cu MTV-ul asta, ca vine examenul la liceu”; mama pe la 18 ani “tot cu MTV-ul?”; pe la 24, uitandu-se super-crucis “credeam ca pana acu’ gata cu MTV-ul, ca o sa-ti treaca…”. N-a vrut sa ma lase sa continui la pian desi eu insistam cand eram mica, la 23 de ani (dupa faculta) m-am dus eu la cursuri, pe banii mei. Si m-am dus si la Scoala Populara de arta (muzica), la fel. Dar in Romania nu era de facut ceva pe domeniul asta, cu valul de manele si pitipoance in fundul gol peste tot…asa ca am continuat in multinationalele mele. La 30 de ani eram in top management, super salariu si beneficii, aveam de ales intre Passat sau Audi, card de business fara limita etc… Si iata-ma cativa ani mai tarziu, in alta tara, o super-capitala, facand management artistic si proiecte muzicale. Ha! 😆
    Dar intr-adevar, cand vin in vacante in Ro si vad ca oamenii tot nu pricep de ce, cum si in ce fel (desi majoritatea ar fi avut si ei alte vise cand erau mici pentru drumul profesional), ma enervez maxim. Nu te simti acceptat. Parca vor sa te impinga inapoi in cutia in care te stiau ei…ma lovesc de fetze foarte buimace si desi in fiecare an le povestesc ce fac, anul urmator o iau de la capat, si nu ca au uitat, pur si simplu cred ca nu le vine sa creada sau ceva. Sa le fie de bine zic. 😛 Si noi astia cu tupeu sa ne vedem de viata noastra. De-aia nici nu ma trage ata sa ma intorc in tara, cand vad cat de ingusti sunt oamenii (inca) la minte nu-ti vine. O sa ma dureze vreo 15-20 de ani cred.

  14. M-a intristat de curand sa vad (din intamplare) ca o nepoata studenta vroia sa faca niste studii pe folclor-ceva si face contabilitate in schimb; daca nici astia micii de 20 de ani nu au “voie” sau nu pot inca sa-si urmeze chemarea lor, ce pretentii sa mai avem de la societatea romaneasca pentru cei mai mari? 😕
    Saracia si parintii ii imping pe multi pe cai profesionale gresite.

    • dap, modelul discreționar de parenting încă mai face ravagii 😕

    • O fi si modelul de parenting depasit dar cred ca si viata ii determina pe unii parinti sa ii forteze pe copii sa-si sacrifice unele pasiuni in profitul pragmatismului. Este extrem de trist dar nu neaparat de condamnat. Am citit mai sus marturisiri de fosti copii ajunsi cu situatie care au stiut sa se reintoarca la pasiunile lor. E si mult curaj si forta in ei. Poate asa este mai intelept chiar daca nu este drept (in sensul ca nu si-au urmat de la bun inceput pasiunea). Viata-i cruda si trebuie sa iti asiguri un “backup”.

    • @Michisor: Eu nu le-as gasi prea multe scuze parintilor care nu si-au lasat copiii macar sa-si exploreze pasiunile. Adica inteleg, nu incurajezi, dar cei care le-au interzis sau incercat sa ingradeasca/ignorat sunt de blamat. Efortul e de 10 ori mai mare sa te intorci cand esti la maturitate, cu multe sacrificii personale si frustrari etc. Numai cei care au trecut prin asta stiu. Sa traiesti un fel de viata dubla, in timp ce altii de varsta ta ard gazul..Da, cere multa forta, concentrare si tarie de caracter sa faci asta, mai ales cand vorbim de pasiuni cu totul diferite de ce faci la munca. Mi-amintesc cum lucram 12 ore pe zi la multinationala si la 8 seara fugeam la scoala de muzica pana la 11-12 noaptea, de 2-3 ori pe saptamana. Si in alte seri repetam ca aveam si ceva reprezentatii. Vreo 2-3 ani de zile. Acum mi se pare ireal dar asa faceam.

  15. La 38 de ani intr-o zi de duminica, la masa, i-am anuntat pe ai mei ca vreau devin cosmeticiana si sa deschid un salon de frumusete. Pana atunci ma ocupasem mai ales de cresterea celor doi baieti. Cel mai greu mi-a fost sa-i las pe baieti in grija sotului pe perioada scolii. Aveam impresia ca doar eu stiu ce le trebuie. Incurajarile si sprijinul familiei a fost esential. Am venit la Bucuresti, facut scoala, am deschis salonul si a urmat o perioada minunata. Am dorit sa ajung sa stilizez sprancene nu doar sa fac un pensat obisnuit si nu am avut liniste pana nu am reusit.
    La 47 de ani am inceput sa alerg la maratoane. Acum as dori ultramaratoane. Sotul e ingrozit si a zis ca ma leaga in ziua concursului sa nu ma pot duce( se teme de accidentari). Dar eu cred ca ma va sustine cum a facut mereu.
    Nopti nedormite, frici, spaime de tot felul au fost nenumarate. Nu mai conteza, le-am uitat pe toate.
    Am impresia ca viata mea a inceput la 38 de ani in acea zi de primavara.

    • estet-studio.blogspot.ro – O ideie interesanta ce a prins foarte bine a fost de a face un blog unde arat ce inseamna un pensat potrivit pentru fiecare. Cu un mesaj simplu si in primul rand onest.
      Habar nu aveam de bloguri pana atunci.

    • ia-ți și tu un domeniu fără blogspot, estet-studio.ro, de exemplu. nu costă mult, vreo 50 de euro sau pe-acolo și e pe viață.

    • Cei care au nevoie de ajutor (site, IT, blog, pagina de prezentare), ma ofer, pro bono sa ajut.
      Fost jurnalist (20 de ani TV) apoi IT-st (la corporatia cu ferestre) apoi… designer. Printr-un concurs ciudat de imprejurari am un atelier care produce produse de papetarie (de lux!) cu tot felul de chestii uimitoare 😀

  16. Eu zic ca sunteti norocosi. Daca nu ai ceva care sa iti placa in mod deosebit? Ce faci? Imi plac filmele si imi plac mult cartile. Irina Margareta Nistor, pazea ca vin sa iti iau locul? Succes tuturor celor care si-au gasit pasiunile si succes tuturor celor care isi iti fac treaba constiincios fara a fi extrem de pasionati de ceea ce fac.

    • Mie mi-ar placea sa tin minte replici din film, dar din pacate nici subiectul nu il mai stiu a doua zi. Iar de carti ce sa zic, le citesc, imi plac, dar nu tin minte decat esenta. Sunt o foarte proasta povestitoare. Deci eu zic ca ai cu ce sa mandresti.

    • Sa stii ca in zilele noastre toata lumea este critic de film. Insa eu, ca privitor, nu prea am ce sa citesc din recenziile acelea: 90% vorbesc doar de filme americanesti, in recenzii scrise la cererea “importatorilor de film”.

      De ce nu incerci sa ai un blog despre filmele care conteaza? N-am mai citit de mult o cronica despre filmele rusesti sau despre acele filme vechi, clasice, care au facut valva in societate atunci cand au aparut. Recent, chiar discutam cu cineva despre Kramer contra Kramer si mi-a spus ca este un film insipid despre divort. Cand i-am explicat cate ceva despre epoca in care a aparut si subiectul cu adevarat al filmului, am vazut pe fata interlocutorului meu o uimire si o surprindere cum rar intalnesti. Daca vrei sa scrii si nu ai unde, please let us know 🙂 Eu iti pot oferi spatiu de expunere online (si nu cred ca sunt singura de aici)

  17. Visul meu din copilarie a fost sa devin profesoara sau croitoreasa (nu creator de moda ca nu aveam talent la desen 😀 )
    In Romania am lucrat in urma cu mai multi ani intr-o multinationala ca asistent general manager si transaltor, dar am avut ocazia sa fiu dupa program si profesoara de limba romana pt angajatii straini. Era cea mai mare bucurie a mea, iar de tact pedagogic se pare ca nu duceam lipsa din moment ce ‘elevii’ mei se inmulteau pe saptamana ce trecea, de la un singur elev (totul a pornit dintr-o gluma) ajungand sa am doua clase pline pe parcursul a catva ani. Orele de predare ma implineau sufleteste si ma eliberau de stresul de la munca.
    In urma cu 7 ani ne-am mutat in Norvegia, iar acolo am luat-o de la capat. Acolo am descoperit pasiunea pt torturi, lucru de mana, voluntariat si tot felul de activitati pornite din dorinta de a-i ajuta pe ceilalti. Am deschis si un grup pe fb de ajutorare a romanilor din zona in care locuim, precum si a romanilor din Romania.
    Pe langa asta lucram la un centru de ingrijire a persoanelor cu handicap psihic din nastere, job care imi aducea si satifactii sufletesti… pana anul trecut in august cand am venit in vacanta in Romania (in fiecare an veneam in vacanta in Romania) si am fost victima unui accident f serios in urma caruia m-am ales cu ambele femururi sfaramate in zeci de fragmente si alte oase la maini picioare cu rupturi mai simple, pe langa cele 3 coaste fracturate. In urma acestui accident inca mai sunt imobilizata si ma gandesc sa scriu o carte despre viata mea pe care chiar am inceput-o. Prietenele mele cele mai bune de mult timp m-au sfatuit sa scriu o carte despre viata mea, care a fost destul de palpitanta si pana la accident, :razz:, dar accidentul a produs declicul care m-a determinat sa ma apuc. Chiar daca uneori mi-e teama de ceea ce simt si descopar in mine, acum am ajuns in momentul in care cred ca prin credinta si vointa pot realiza tot ce-mi propun.

    • vai de mine, cât de rău îmi pare… 😥 spune-mi că o să se rezolve, totuși, și că o să te recuperezi.

    • niconor, Doamne ajuta sa fii bine!
      nu stiu daca te ajuta cu ceva,dar vreau sa spun ca, intr-adevar credinta si vointa sunt esentiale.uite, sper sa iti fie de folos, iti dau un exemplu: tatal meu are 3 infarcturi, artera dreapta complet blocata, IVA cu depuneri. trebuie sa i se scoata o tumora agresiva, si doctorii refuzau operatia ca va muri. tata a spus ca el are uns trumf de crescut si sa ii faca Electrocardiograma ,ca el e perfect si va intra si iesi din operatie si cancerul va disparea de tot dupa operatie. i-au facut si a iesit perfecta. daca nua veau celelate analize sa demonstreze ca doar jumatate de miocard mai e ok,ar fi zis ca un tanar si-a facut un ekg de control. au trecut 2 ani,cancerul a disparut, el isi creste strumful si a schimbat marca de tigari.
      deci am vazut cu ochii mei ca se paote. ma rog pt tine si sunt sigura ca vei invinge!
      daca ai nevoie de sipkari de aia motivationali,sa fie plini de viata si sa te ridice din pat, poci pt ca sa iei mailul meu.

    • Va multumesc pt gandurile bune! Din fericire in cateva luni voi putea sa merg, cu ajutorul lui Dumnezeu. Din pacate femurul drept este mai afectat (adica a fost facut ferfelita) si va ramane mai scurt, dar asta nu-i o problema, important e ca sunt in viata si ca amblele picioare mi-au fost salvate (in primele 2 saptamani prognosticul in ceea se priveste supravietuirea mea a fost rezervat). Dumnezeu a facut minuni, iar prima a fost salvarea vietii fetitei mele. Ea se afla pe bancheta din spate alaturi de mine si s-a ales doar cu o zgarietura pe frunte.
      Faptul ca ea era bine mi-a dat forta sa lupt, nu m-am gandit deloc la un deznodamant negativ (cu exceptia momentului cand un tampit de medic care trebuia sa asiste la una dintre operatii i-a zis doctorului meu de fata cu mine ca ii e frica de operatie…ca picioarele aratau groaznic (picioarele mele erau vinete si sangerau in fixatoare). In seara aceea am constientizat gravitatea starii mele si, gandindu-ma la ce-ar putea sa se intample, am facut stop respirator…dar mi-am revenit in scurt timp, cu ajutor divin. De atunci mi-am propus sa nu ma mai las afecata de nimeni si de nimic. Nu mi-a iesit intotdeauna, am avut si momente de cadere, dar m-am ridicat mereu repede constienta fiind ca fetita mea are atat de multa nevoie de mine.
      Am simtit iubire, multa iubire din partea celor apropiati si mai putin apropiati si din partea lui Dumnezeu, desigur. Aceasta iubire mi-a dat energie pt a fi ceea ce sunt acum.

  18. @Simona: dap, clar. Si inca o chestie pe care am auzit-o de curand… Picturile mele sunt asimbolice, merg oriunde. Paaaai da, poate pentru voi (criticii) o chitara invaluita in culori si pete si texturi nu inseamna nimic. Da zic ca tot e bine ca ma critica, fie si negativ. Bine ai facut ca ai continuat cu blogul si nu i-ai ascultat. Good for you girl!!!

  19. Mi-e frica sa ma reapuc de scris SF, mi-e frica ca o sa privesc albul word-ului sau al hartiei si ma blochez, ma tem ca n-o sa mai am inspiratia de acum 20 de ani…Idei am, nu-s idiot ( :D), dar…cine mai are nevoie de SF in Romania de azi??? Traim intr-o fictiune fara sfarsit.

    • Daca mi-ai cere sfatul ti-as spune sa scrii, macar pentru tine si familie. Exercitarea pasiunii iti aduce mult bine si forta pentru cotidianul cenusiu. Si ce daca nu vei reusi sa publici?! Bunica-mea a pictat pe panza, in ulei si a umplut peretii caselor familiei. Nu a avut niciodata vreo galerie, nu a vandut vreodata un tablou. Dar stii ceva: timpul petrecut pictand i-a luminat viata iar noua ne-a lasat mosteniri de nepretuit.

    • Eu zic sa scrii, pentru tine, pentru altii care vor sa te citeasca. Asa ma gandesc si eu cateodata “cine naiba are nevoie de picturile mele?” Eeeii, tocmai ce am terminat de pictat un copac pe un perete din holul prietenei mele, si tocmai am primit sarcina de a picta si un perete din bucatarie.

    • în România nu e, în general, nevoie de multe. da’ uite ce de pereți găsește Dana. :))) mă gândesc că s-or găsi și niște ferestre de word libere. 😉

    • Scrie ceva simplu si publica pe amazon. Ai fi uimit sa vezi cati oameni din afara Romaniei sunt nostalgici dupa asa ceva.

  20. Eu m-am inscris la cursuri de pole dancing!Prietena mea cea mai buna cand i-am spus m-a intrebat de 2 ori ca sa fie sigura ca a auzit/inteles bine si apoi a cerut amanunte de genul in chiloti sau cum faceti voi acolo lalaiala aia si cam catesi ce fel de muieri nebune suntem in grupa!!!!??Barbati-miu cand i-am spus a ranjit doar asa insinuant!!!
    Tre sa va spun ca e mai ceva ca la aerobic!!!Sunt doamne de toate varstele si meseriile posibile.
    Si nu, nu era vreo pasiune ascunsa, tinuta acolo ca sa nu stie lumea, mi-a venit ideea dupa ce am gasit niste pliante in cutia postala cu noua scoala de pole dancing&oriental deschisa in cartier!Mi-au trebuit 2 ani sa-mi “iau inima-n dinti” sa ma duc sa ma incriu!
    Pasiune pe care nu o sa o uit vreodata, regret ca nu am urmat-o , dar este tarziu si iremediabil este GENETICA!!!!Intotdeauna mi-am dorit sa devin medic genetician!Am terminat liceu de profil biologie-chimie, la genetica (cls a -XII-a) am avut numai 10, am urmat insa la indemnul mamei alta facultate…si da am avut satisfacitii materiale dar nu si morale!!!C’est la vie!!!

  21. eu la 35 de ani am lasat in urma o cariera de manager (pentru care am lucrat ca un caine, ca sa ajung la nivelul acela) si am emigrat. am luat-o de la inceput, cu o limba complet necunoscuta pentru mine, cu un sistem complet diferit de cel romanesc. am luat-o de jos, acum am 40 de ani si inca nu am ajuns la nivelul la care eram in Romania, dar nu-mi pare rau.
    ma gandesc chiar sa-mi schimb orientarea, din manager sa ma fac altceva 🙂
    nu-i prea tarziu sa o iau de la capat cu scoala, si nici nu mi-e frica de asta, e doar o problema de conjunctura acum. poate ca o sa implinesc 50 de ani pana am sa reusesc, dar cine numara?
    atata timp cat traiesc, sunt bucuroasa sa ma schimb si sa evoluez 🙂

    • foarte bine, bravo ție. nu cred că, la sfârșitul vieții, ne întreabă cineva la ce nivel profesional am ajuns. poate doar dacă am fost fericiți… cu ce vrei să schimbi?

  22. Eu…m-as apuca de copt si ornat torturi cu norma intreaga (am facut cateva Candy bar-uri pentru evenimente restranse). Apoi, de “musai”, am executat niste fustite tutu pentru sedinte foto bebelusesti si niste bentite de par la asorteu cu ele. De vreo 5 ani scriu si daca cineva ar vrea sa-mi ia muzica si scrisul, ar avea toate sansele sa moara in somn ucis de “o mana criminala” :). Adica…pentru a putea scrie mai departe, am fost in stare sa pun nunta on hold (am uitat s-o mai iau de acolo, imi tot fac curaj). Da, la ultimul examen medical, aveam inca toate tiglele pe casa!

    • stai așa… cum adică ți-ai pus nunta on hold, ca să scrii? 🙄 🙄

    • Pai…mi-am dat seama ca prea repede trebuiau facuti copiii, pus cariera pe pauza, trecut la varianta “wekend in “treling” si cu aspiratorul in mana”, ne-timp pentru blogareala, ne-timp pentru orchestra, timp pentru el si viitorii sai urmasi. Si-am zis “hold on, hai sa vorbim despre asta la anu’, pe aceeasi vreme, si daca tot mai vrei sa ma iei si eu nu mai vreau sa scriu si sa carieresc, ne luam si facem copii”. Asa am si facut, iar el, barbat destept (cel mai!!), imi lasa spatiu la dipozitie pana-mi trecu cariereala si dorul de capitala. Am revenit in provincie, nunta-i tot on hold, dar macar e subiect la stirea zilnica in casa ;).

    • Off topic: Asta cu nunta on hold, nici nu e rau… imi place si cum suna! ca am trecut si eu prin faze… inainte: “cand va luati? ca deh, va trece vremea…” Dupa: “cand vine bebe? de ce nu vine? nu vreti? nu va plac copiii?”… Uh, inca tot nu a venit bebe, tot din cauza de cariereala… 😀 dar nu ma plang, mai copilaresc eu un pic :)))))

      La subiect nu prea am ce zice, ca am facut mereu ce m-a taiat capul 😀
      Am avut perioade cu scris proza lirica, de facut margelute si bratari, dar toate au fost doar la nivel de pasiune. Nu mi-a trecut prin cap sa fac din ele mai mult…
      Singura obsesie, aia cu jurnalista din mine, mi-am indeplinit-o altfel: am publicat si public inca recenzii de carte, articole si lucrari stiintifice… 😛

  23. Toa’si si to’ase, nu ne-a fost usor! 😉
    Va vorbeste un fost inginer constructor de drumuri (am lucrat 20 de ani in domeniu in Arad si Deva), fost doctorand in domeniu. 😉
    Acum sunt freelancer (promovez site-uri, fac site-uri de prezentare in Joomla si WordPress), administrez site-uri.
    Si ce mai fac? Pe nebunul 😉 …asa zice Maria.
    In 2009 m-am mutat in Bucuresti (nevasta e de la “mitici” 😉 ) si am zis sa ma ocup cateva zile de un website.
    De atunci tot sper sa ma intorc la meseria mea, dar nu sunt mari sanse. 😉
    Imi lipsesc colegii de serviciu, cafelutele baute cu ei, o bere uneori. Ma mai apuca spaimele cand ma gandesc la faptul ca nu ai “plasa de siguranta” (ai clienti-ai bani, nu ai clienti – 😉 ).
    Acum lucrez de acasa si castig mai mult decat as fi castigat ca inginer. Dar vreti sa va spun un secret? As putea sa fac asta si fara bani! 😉
    Sa va spun o chestie comica intamplata azi: Andrei are 6 ani, este in clasa pregatitoare.
    I-a intrebat doamna la ora ce meserii ai parintii lor (le citise o carte cu asa ceva). 😉
    Andrei nu a stiut sa spuna ce meserie am eu.
    Le-a spus ca am fost acum foarte mult timp inginer si acum tati sta la calculator si castiga banuti. I-am explicat ce fac, dar mi-a spus ca nu este meserie, daca nu sunt politist, mecanic, doctor sau inginer. Ce fac eu acum nu era in cartea citita de ei la scoala . 😉

    • Apropos de intrebarea cu meseriile parintilor, am auzit de o intamplare similara..copii au raspuns toti coerent, care muncitor, care inginer, care invatator, etc, numai unul a raspuns cu un entuziasm debordant “tatal meu e rus” :)) true story 😛

    • Nici a mea n-a stiut sa spuna “contabila”, asa c-a spus, cand a fost intrebata la gradinita, ce e mama: “croitoreasa” (tocmai ma lovise pasiunea pentru quilting si altele).

    • stati bine.
      strumf a zis ca mami e la minister si tati sta pe acasa mai tot timpul,dar o sa il angajeze el la serviciul lui.

    • Oricum la noi in familie nu conteaza ce face tata. L-am invatat pe Andrei si spunem amandoi ca “la noi in familie conduce mami prin teroare”. 😉 Asa o fi? 😉

  24. Eu imi doresc sa scriu, intre ciorbe, lucrul intr-o fabrica, schimbat de pampersi, plimbat si calmat un copil care nu sta nici in somn. Nu e vina copilului, imi doream sa scriu de mult dar am tot amanat.

    • ala cu dislaicul, zi si mie ce de de discaicuit la intrebarea si ce vrei sa scrii? halatelul, medicamentutul roz, roz. ieri, in 5 min toat emesajele, indiferent de continut aveau dislike. cred ca buba, stolul de pasarele…………..

    • @ nike-Aia cu dislaicu’ sunt dilii, cred ca aud voci care le spun sa apese butonul..altfel nu-mi explic de ce avem dislikeuri la povestile cu speakingul motivational (si tu si eu)…propun un consult de specialitate, stiu la cine sa-i trimit :))

  25. Mi-am dorit dintotdeauna sa scriu, zapaceala tineretii m-a dus catre inginerie care mi-a placut si inca imi mai place.Acum incerc sa scriu , in timpul liber, dar “mi-e frica” si mi-e greu sa public.Din cand in cand mai scriu cate o “prostioara” pe FB.Nu stiu, am vazut ca multi dintre cei care au scris p’aici au pornit cu “ceva bani”, i-au investit in “nebunia” lor si a “iesit” ceva.Hm, ma intreb si eu, ca prostul, daca nu am bani sa fac ceea ce-mi place, ce fac?Ma mai intreb si cati au pierdut, din diferite motive, toti banii pentru “nebunia” lor?
    Imi pare rau ca stric tonul vesel al discutiei dar … asta e parerea mea.

    • @Vali: e adevarat ca in Ro e un lux sa te apuci de altceva, mai ales de cand cu trendul creditelor de ‘jde mii de mii de euroi/franci mai stiu eu ce, daca pasiunea nu e ceva foarte lucrativ e de rau, daca mai ai si un copil, doi s-a gatat treaba. Dar sunt posibilitati, luat usor-usor, azi o chestie, maine alta, eu zic ca niste cursuri de formare pe domeniul respectiv pot da mult curaj caci te poti compara cu altii, sa vezi unde mai ai de lucrat, sa vezi cum au facut altii si tot asa. Uneori e nevoie de o investitie initiala, dar depinde de domeniu, poate sa nu fie neaparat exagerat de scumpa. Dar na.. mai renunti la o vacanta, la o tzoala si se poate, daca arde 😎

    • da, mulți au pierdut banii, dar și mai mulți nu i-au pierdut. din păcate, garanții nu există în multe capitole ale vieții, nu doar în privința jobului. ce să facem? să nu ne mai căsătorim pentru că mulți au divorțat?

    • Nu neaparat acest lucru costa toata averea familiei si un rinichi. 😉
      http://www.self-publishing.ro/ este o solutie. Stiu asta de la Ela Iliesi, zic eu ca este un nume cunoscut. Puteti sa-i puneti intrebari, este o persoana deosebit de amabila si sunt convins ca va va raspunde. Pe mine m-a ajutat de nenumarate ori, desi ne-am vazut doar o singura data pentru scurt timp si am avut o scurta discutie.
      Este genul de persoana care a realizat foarte multe in viata pe propriile puteri. O gasiti aici: http://www.elailiesi.com/

  26. Inca ceva: eu cred ca societatea romaneasca are mare nevoie, pentru a evolua, si de o diversificare a ocupatiilor, si de cat mai multi oameni “creativi”; creativitatea se revarsa inapoi si in economie, la un moment dat, daca cuplezi oameni creativi cu antreprenori/ingineri pot iesi lucruri de genul Ikea, Armani, L’Oreal..apoi industrie culturala si de divertisment si tot asa.
    Mi-amintesc de o faza de prin corporatie, venise un grup de 2 traineri specialisti in psihologie sa faca profilurile celor din management pentru o mai buna inchegare a echipei nu-stu-ce: ei se asteptau sa iasa majoritatea ca avand un profil analitic-organizatoric, cand colo…vreo jumate aveau profil de creativ (printre care si eu, of course 😆 ) si erau foarte mirati. Ne-au spus ca din toate tarile (zeci) in care au fost numai la noi a mai iesit asa ceva…ceea ce ii cam incanta, caci anumite trasaturi erau de dorit pentru businessul lor; doar ca eu stiam de unde vin profilurile astea (din ce spuseram cu totii mai sus). 😉

    • Cu vreo zece ani in urma eram angajat la o societate comerciala cu profil CATV, ISP, Telefonie.Eram un fel de “tipul de la cablu” dar pe “partea” de internet.Vine un “profesor”(trainer-ul, cred ca asa ii spune) sa ne invete PR.Noi eram toti curiosi :”Mai, ce ne invata asta pe noi?”.Am invatat, intr-o saptamana cat a tinut “cursul”, un singur lucru:”Cand vorbesti cu clientul, niciodata nu incepi propozitia cu o negatie.”, restul erau lucruri de “bun simt”, chestii de genul:”Nu te adresezi clientului la persoana a doua singular”, “Daca clientul iti cere sa te descalti, cand intri in casa, te descalti.”, “Nu executi lucrarea daca e doar copilul clientului acasa.”.Toti tehnicienii stiam lucrurile astea dar a trebuit sa facem trainig ca sa le aflam iar.Sunt multe chestii care in Romania se fac total aiurea.In loc sa-l invete pe gunoierul care intai te scuipa apoi ia tomberonul, ne invata pe noi care stim “chestiile astea”, as putea spune, instinctiv.Am dat exemplu gunoierul ca sa nu ma leg de “reprezentantii statului de drept” care, parerea mea sunt cam “stang”, indiferent de apartenenta politica.
      Eh!1000 de vorbe un ban nu “face”.Eu o sa scriu poate public ceva, macar “post-mortem” 🙂 .

  27. Fizica teoretica. Cand a venit vorba de facultate am ales ceva mai pragmatic, in ideea ca ma pot oricand apuca mai tarziu. Acum planul este sa creasca copiii si sa ii trimit la facultate, cu alte cuvinte sa scap de ei, dupa care o sa ma inscriu la facultate si reiau de unde am ramas. Mai am vreo 20 de ani pana atunci.
    Ca fapt divers, si Neagu Djuvara s-a apucat de scris istorie dupa 50 de ani.

  28. dirijor.
    nu mai am cum, nu mai am când 🙁

  29. seara buna tuturor!

    eu sunt pe la jumate (aia mai simpla) , adica: acum un an si un pic am plecat dintr-o corporatie chiar misto, pentru ca asa simteam de ceva timp, Un an am stat, in mare parte scarmanand la propriu ceva pisici, caini si savurand starea de a nu face nimic si/sau de a face numai ce vrei. Nu am stat in bucuresti, ca aici nu prea se poate sta, m-am tras mai prin provincie, vreo 7 luni.

    Ce as vrea? Pai sa fac ceva pentru oameni si animale, sa “livrez” pentru entitati cu suflet. Si sa gatesc, ca imi place sa vad oamenii multumiti si adunati de placere la un pahar de vin si o mancare buna. Ah, nu sunt nici tinerica, am 45 🙂

    Simona – bun asa! 🙂

  30. Peste 2 zile ma apuc si eu fara prea multa pasiune de invatat limba germana. Nu de alta dar pentru a putea sa-mi practic meseria( asta clar e pasiunea mea) de doctor am neaparat nevoie sa vorbesc cu pacientii 🙂 . Sper sa ajung curand sa le dovedesc asta.

  31. Un sefulet de la noi de la multinationala, strainez de felul lui, se apucase de parapantism si visa sa lase jobul de corporatist si sa devina instructor de parapanta. Dar nu voia sa plece oricum, omul avea un plan. Mai intai spera ca filiala unde lucra avea sa se inchida iar angajatii, inclusiv el, la presiunea sindicatului, aveau sa ia multe salarii compensatorii. Cu salariile alea avea de gand sa inceapa afacerea cu parapante.
    Cum filiala nu avea de gand sa se inchida prea curand, punea si el umarul activ la sabotarea propriilor proiecte, doar doar i se va indeplini visul.
    Pana am plecat din firma respectiva nu am auzit sa se fi intamplat totusi.

    • Alex, atitudinea individului acela (ca altfel n-am cum sa-l numesc) mi se pare ilustrarea perfecta a motivului pentru care lucrurile merg prost. Lucrezi pentru o companie care iti asigura salariul din care sa traiesti cu tota familia ta, dar te gindesti cum s-o pui jos a sa iei tu salarii compensatorii! Si cind o pui jos nu sufera numai patronul ci si toti angajatii care isi pierd slujbele care poate lor le plac. Scuze, what a jerk…

    • instructor de parapanta. asta e chiar tare. rară pasiune, ca să zic așa. 😆

    • @Canadezul: dupa cum am mai spus tipul era un strainez dintr-o filiala din Strainezia, si acolo lucrurile mergeau bine in general.

    • canadezule, eu stiu firma in romanica, ce a fost cumparata de o multinationala, apoi au amngajt doi frati drept manageri. fratii au falimentat complet firma ,apoi au cumparat actiunile firmei falimentate, dupa ce au dat in somaj 300 de oameni. acum firma lor e prospera,au fix portofoliul de clienti pe care il avea vechea firma si toate actiunile externalizate.
      si recunosc sincer ca e a treia firma pe care au reusit sa o falimenteze. au lasat in total vreo 500 de oameni fara nicio sursa de venit.

    • Mi se pare laudabila pasiunea pentru parapantism, dar nu mi se pare in regula sa “pui umarul” la sabotarea propriilor proiecte in ideea de a inchide o filiala a firmei, cu gandul la salariile compensatorii.. au si altii de suferit!

  32. La 40 de ani m-am mutat in alta tara, fortata de imprejurari, sa fiu cu iubitul. Mi-am transformat pasiunea pentru dans in profesie, am devenit psihoterapeut prin dans/miscare. Profesez, lucrez in scoli, in centre de refugiati, spitale. In trecut am lucrat in publicitate, evenimente.

  33. Una din Bucuresti

    Mi-ar placea sa pot studia ayurveda si yoga, dar universitatea care ofera un program de genul asta este departe si nu imi pot muta familia pentru asta, iar singuri nu ii las.
    Asa ca mai citesc, incerc retete, imi bat capul cu o mie de lucruri si idei…cam neproductiv.
    Imi mai doresc sa reiau niste cursuri de biologie moleculara, genetica si chimie…ehhh, din cauza atitor interese m-am risipit de tot. Job-ul pe care il am nu are nici o legatura cu cele de mai sus, si incerc sa nu mai urasc deciziile proaste pe care le-am luat in viata, poate ca am ceva de invatat si din asta. Cale lunga.

  34. m-a binedispus articolul, comentariile si mai si, multumesc
    eu am 36 de ani. am fost 3 ani profa de engleza la inceput de cariera, apoi am mai facut vreo 2 mastere, etc, etc, si sunt analist financiar de vreo 8 ani 🙂 chiar imi place ce fac acum, visul meu insa e sa fac medicina 😀 si-o sa ma si apuc intr-o zi, numai ca nu m-am hotarat ce specializare vreau, si mai trebuie sa invat intai limba tarii in care m-am mutat de curand, dar nu-i bai, stiu ce vreau si o sa ajung eu si acolo 😀 o sa fiu un tanar medic la 50 de ani 😀

  35. Oh, boy! Am o lista tare lunga pentru ca si hobby-urile sunt multe: dansatoare, scriitoare, dresor de caini, decorator de interioare, explorator, psiholog…. Insa cred ca as urma calea aceasta doar daca s-ar intampla un cataclism si nu as putea sa mi mai practic meseria. PR-ul 🙂

  36. De prin liceu am inceput sa oscilez intre a lucra cu haine sau cu masini. 😆 Am ales o facultate… oarecare, talent la desen n-aveam, chef de invatat matematica nici atat.
    Am terminat facultatea aia si m-am angajat in industria textila. Am lucrat cu haine pana mi-au iesit pe ochi, apoi m-am apucat de masini. Si inca mai lucrez in domeniul asta. Deci visele mi le-am implinit pana acum. Mi-ar placea sa am curajul sa trec la pasul 3: o casa la tara, in care sa prepar cele mai diverse conserve si muraturi pe care sa le vand. Si in timpul liber sa scriu.
    Om vedea.

  37. Mie imi place foarte mult sa scriu. Am un blog unde scriu de peste doi ani. Nu castig niciun ban de pe urma lui, dar ma simt revigorata atunci cand starnesc zambetele celor care mi-l citesc. Simtul umorului mi se pare o calitate de-a dreptul terapeutica si tocmai de aceea-mi place de tine, Simono: ai un simt al umorului cat sa le mai dai si altora. 😉

  38. Simona, vreau sa iti multumesc din suflet pentru acest articol! Comentariile cititorilor chiar imi dau mari sperante, sa prind curaj sa fac ceva care chiar imi place, sa vad atatea exemple frumoase – mi-ai dat un mare impuls, multumesc! 🙂

  39. Eu am plecat de pe un job frumusel si bine platit dintr-o banca dar care ma facea foarte nefericita. Mi-am facut ce mi-am dorit, un magazin on-line de haine si un blog unde imi place sa scriu. Deocamdata nu traiesc din asta , nici nu stiu daca voi putea vreodata sa traiesc din asta dar macar stiu ca fac ce-mi place. Cel putin deocamdata, sper ca viitorul sa fie roz in sensul asta 🙂

  40. Eu as vrea sa public intr-o zi o carte. Asa cum ai facut si tu :d

  41. Wow!Eu am 30 de ani si sincer imi doresc foarte mult sa ma apuc de scris….am atatea sa spun…si din pacate nu imi castig painea din asta:)Dar nu o sa las anul 2015 fara sa ma apuc de ce imi doresc:)

  42. Ehe…am fost ocupata sa nasc al doilea copil…:)))Acum am timp si pentru mine.:)In legatura cu pasiunile mele.Ai mei parinti au visat intotdeauna sa ma faca violonista.Nu stiu de ce.Zis si facut.Am fost la Dinu Lipatti-vioara pina in clasa a cincea cand maicamea s-a gindit ea mai bine si a zis ca o sa mor de foame asac mai bine sa o indopam nene cu carte ca sa faca ceva in viata nu?:(Asa ca pasiunile s-au stins cu muzica dar au revenit cam pe la 25 de ani….iar sotul meu chiar se roaga de mine sa ma apuc de vioara din nou.Zis si facut.Din februarie voi lua lectii de vioara si eu si fiimea:)

  43. la 37 ani am inceput pianul. Si lasat :))
    Dar da, voluntariat visez si eu. Visez sa ma pensionez la 40 ani.

  44. În familie am un exemplu: se întâmpla prin anii ”70 (!), mi-a povestit mama că o verișoară a ei din Cluj Napoca, pe la vreo 30 de ani, cu facultate terminată (cred că biologie-chimie), măritată, cu copil, lucra la laboratorul județean de analize, ea având în secret visul de a deveni … cântăreață de operă (!). Știa că are voce, se mai și spusese acest lucru, cântase în diverse coruri de amatori și a dat la Conservator, a reușit din a doua sau a treia încercare, l-a și terminat, chiar dacă între timp familionul evident că i-a sărit în cap, nimeni n-a crezut că va reuși, dar femeia chiar avea talent, era și frumoasă și a fost apoi timp de 30 de ani soprană la Opera din Cluj și a fost foarte fericită (eu am cunoscut-o târziu, era deja pensionară).

  45. vreau sa scriu toate povestioarele amuzante prin care am trecut si sunt multe si daca imi ajuta ” al de sus ” vreau sa invat greaca – asta nu asigura inca schimbare financiara , dar asta e visul , vedem , ca energie este

    • Eu asa fac pe blogul meu! Nu il citeste nimeni in afar de sor-mea, dar ma face sa ma simt mai bine…l-am lasat in paragina 3 ani, pana am citit postul simonei ieri…si am decis sa il aduc la viata! Si viata mi-a dat deja subiect de scris, draga de ea!

      Spor la tastat!

  46. Off topic…Nina Berberova nu a debutat la 80 de ani.

    • Asa este… circula o informatie eronata, cum ca Berberova ar fi debutat la 84 de ani (1985)… de fapt, abia atunci cunoaste notorietatea, ea scria poeme inca din copilarie/adolescenta si publicase deja in diverse reviste inca din tinerete, fiind cunoscuta in mediul literar… stiu asta pentru ca sunt cititoare de literatura franceza si francofona…

    • ok, rectific, nu a debutat, ci atunci a devenit cunoscută. la 84: http://www.humanitas.ro/nina-berberova

  47. Din categoria e cam tarziu eu as fi vrut sa fiu cantareata de opera sau musical. Acu ma gandeam cu niste prieteni sa ne facem o formatie de metale grele (hihihi), eu si prietena mea cea mai buna vrem sa invatam sa “urlam” 😀 Si as mai vrea sa studiez filosofie.

  48. Cât de mult m-au inspirat comentariile citite…
    Eu am 38 de ani si pana acum am prestat cele ce urmează exact in aceasta ordine:
    – Zincograf intr-o tipografie, in paralel cu debutul jurnalistic intr-un Ziar local.
    – contabilitate primara
    – vânzătoare
    – asistent manager
    – profesoara
    – manager vânzări
    – femeie in casa (pentru curățenie) :))
    – bona
    – interpret la Curtea Coroanei (Anglia)
    E infantil si iresponsabil insa consider ca viața e prea scurta pentru a sta intr-un job care nu ti se potrivește.
    Am locuit efectiv in 4 tari si lista este deschisă.
    Întotdeauna mi-am dorit sa administrez o pensiune cu un mic restaurant la care sa pot servi mâncare buna, de casa, gătită de mine din produse pe care sa le produc personal (well, nu chiar personal, dar pe tarlaua proprie) :).
    Deocamdată ma bucur sa primesc vizita multor prieteni la casa mea de vacanta din Romania, unde gătesc si pregătesc si răsfăț musafirii. Sunt o ciudata, dar asa imi încarc eu bateriile dupa un an de munca.
    Inca deliberam daca sa transformam casa existenta din Germania intr-o pensiune, sau sa lichidam tot si sa o luam de la capăt in Sudul Franței.
    Inutil sa spun ca părinții si prietenii ma considerată ‘sarita’.
    Dorm cu o lampa de veghe pentru ca am nopți in care ma trezesc si pentru câteva secunde nu sunt sigura unde sunt. Crazy or what?

    • crazy și super. 😉 eu, recunosc, n-aș putea să schimb chiar atât de des și de radical

    • @Ana

      ce sărită, fată?!
      ești explodată!!!!!
      ia-ți butelie de gaz în loc de lampă, dă drumul la gaz dar uită să-i dai foc, apoi culcă-te!!!!

      auzi la tâmpită:…..Întotdeauna mi-am dorit sa administrez o pensiune cu un mic restaurant la care sa pot servi mâncare buna, de casa, gătită de mine din produse pe care sa le produc personal (well, nu chiar personal, dar pe tarlaua proprie) :)…..

      cine dreq ar comanda de la tine?!!!

    • @digital
      Hihihihi, really?
      Din agresivitatea prin care îți exprimi frustrările online, ti-as recomanda procedeul cu butelia dumitale. Dar pune altceva in loc de gaz metan. Poate ajuta, si te relaxezi, cine stie?
      Sau deschide-ti o pensiune.
      Haha, auzi tâmpită! Hai ca ești simpatic, m-ai făcut sa zâmbesc. Te pup.

    • digital,
      sincer, cum iti permiti sa faci pe cineva tampita? de unde stii tu cum gateste Ana?
      daca leg comentariul asta de cele ale tale de la Charlie Hebdo, imaginea e destul de clara.
      pt linistea omenirii ar fi bine sa nu te insori, la cat respect arati unei femei, si nici copii sa nu ai,la cat de agresiv esti in exprimare si jignesti.

    • @Ana
      23 Ianuarie 2015 – ora 12:56

      Te pup și eu!!
      Vezi poate bagi niște sarmale!!!

    • @nike
      23 Ianuarie 2015 – ora 12:58

      leagă-ți trompele fată, apoi mai vorbim!!!

    • Multimesc Nike! 🙂

  49. Dupa ceva profesorat, apoi cativa ani de regie TV, ma reprofilez si io.
    O sa fiu psiholog cabalin, in limbile germana si franceza.
    Tare, nu?

  50. Excelent articol !! ca de obicei…ma amuza cit de multi din ce-i care reactioneaza…nu prea s-au intinit cu ironia…
    Eu n-am curaj , desi as vrea tare de tot sa ma apuc de pecuit! Am incercat pe sest, fara nici-un rezultat….intr-o balta plina de peste !!!M-am uita la altii care prideau in nestire !! sa vad cum fac ei…tot nimic…si astia tot ce prindeau ii cintareau, fotografiau..daca era cazul…si-i aruncau inapoi in apa…asta dupa ce imi cumparasem tot felul de momeli…de parca m-as fi dus la gagici ! Inainte de a pleca acasa, mi-am luat inima in dinti, si m-am dus la unul din vecinii mei si l-am intrebat discret daca ar vrea sa-mi dea mie un peste prins de el..chiar pe sestache…contra bani. s-a uitat lung la mine…si mi-a tras un scurt dar aprig NU.
    Am incercat sa-i explica ca nevasta-mea ma asteapta acasa cu cel putin un peste..dar se parea ca i-am spus un banc…Asa ca nu mai am curaj sa ma apuc de pescuit…desi mi-ar place.Experienta m-a costat ijn plus o masa la resturant..unde ce crezi c-am mincat ???

  51. Excelent articol !! ca de obicei…ma amuza cit de multi din ce-i care reactioneaza…nu prea s-au intinit cu ironia…
    Eu n-am curaj , desi as vrea tare de tot sa ma apuc de pecuit! Am incercat pe sest, fara nici-un rezultat….intr-o balta plina de peste !!!M-am uita la altii care prideau in nestire !! sa vad cum fac ei…tot nimic…si astia tot ce prindeau ii cintareau, fotografiau..daca era cazul…si-i aruncau inapoi in apa…asta dupa ce imi cumparasem tot felul de momeli…de parca m-as fi dus la gagici ! Inainte de a pleca acasa, mi-am luat inima in dinti, si m-am dus la unul din vecinii mei si l-am intrebat discret daca ar vrea sa-mi dea mie un peste prins de el..chiar pe sestache…contra bani. s-a uitat lung la mine…si mi-a tras un scurt dar aprig NU.
    Am incercat sa-i explica ca nevasta-mea ma asteapta acasa cu cel putin un peste..dar se parea ca i-am spus un banc…Asa ca nu mai am curaj sa ma apuc de pescuit…desi mi-ar place.Experienta m-a costat ijn plus o masa la resturant..unde ce crezi c-am mincat ???

  52. Articolul este minunat prin mesajul transmis!
    S-a strecurat o mica greseala referitoare la Monet, el nu de-abia incepea sa picteze la 41 de ani, ci atunci cariera lui a luat un mare avant (el a studiat artele, la 25 de ani deja picta o versiune a “Le déjeuner sur l’herbe”; in timpul casatoriei a pictat mai multe lucrari, a avut si expozitie; cand avea 39 de ani a murit sotia lui, iar apoi, dupa lunile foarte dificile ce au urmat mortii sotiei lui, Monet a inceput sa picteze cele mai bune lucrari ale lui)

  53. Make-up artist. Am inceput acum cateva zile un curs. Inainte lucram in clinical research (ma rog, partea de project management) dar dupa patru ani de mamicie, nu ma mai vad facand asta. N-as mai putea, efectiv. In schimb in astia patru ani de stat acasa cu doi copii, nu mi-am pierdut indemanarea in ale machiajului, ba chiar m-am perfectionat si-mi place maxim, asa ca acum urmez un curs in acest sens. Nu vreau sa ma opresc la machiat mirese, visul meu suprem cuprinde machiaj de scena (pentru show-urile de fashion) si cariera de trainer in domeniu. Doamne-ajuta sa fie asa 🙂

  54. Salut! da, super scris! Mie mi-a ramas gandul la ceva….cum dau de tovarasa ta cu “pieptut de puiut de cauciucut”?

  55. Interesant articol, si motivant. Si mie imi place sa scriu si fac asta ori de cate ori am ocazia.

  56. Parca e scris fix pentru mine articolul asta! Nu stiu de unde dar eu am avut curajul (curajul, nebunia, inspiratia, neinspiratia etc.) de a-mi da demisia de la un job in IT in Germania si a ma intoarce acasa pentru a face decoratiuni handmade! Am increderea ca daca voi face ceva care imi place cu adevarat, nu am cum sa nu am succes in asta (prin perseverenta, munca, optimism, ajutor etc).
    Urati-mi succes!
    Daniela.

  57. Pe la 12 ai m-am întâlnit cu un calculator. Vreo 10 ani mai târziu m-am prins ca lumea încerca să mă descurajeze.
    Bănuiesc ca am fost norocoasa, ca am gasit – o ( pe ea, pe pasiunea) repede.

  58. Mulțumesc Simon pentru articol! Mă bucur ca am găsit blogul tău!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green