Nu contează cât de puțin ai, ci cât de mult știi să faci cu ceea ce ai
V-aș întreba, dragi cititoare, care e cea mai mare valoare pe care-o dețineți. Dacă nu vă numiți Oprah Winfrey sau J.K. Rowling, caz în care mi-ați oferi răspunsuri cu mai multe zero-uri decât sunt eu capabilă să citesc, o să nominalizați, probabil, casa, mașina, laptopul sau telefonul, nu-i așa? Oooook! 🙂
Haideți acum să vă spun povestea Elenei, o femeie pe care criza a prins-o pe lista de disponibilizări și cu un copil de crescut. Ce a făcut Elena, în loc să dispere? Păi, și-a amintit de păpușa pe care, când era mititică, i-o făcuse mama ei din ață, carton și pânză, după care s-a apucat ea însăși să confecționeze păpuși din ață, carton și pânzâ. Mai exact din hainele vechi pe care le avea prin casă. Nu s-a mai oprit nici după ce a depășit impasul financiar, face în continuare ce-i place mai mult și mai mult și câștigă și bani din asta. 😉
Nu contează cât de puțin ai, ci cât de mult știi să faci din ce ai!, este deviza prin care Bonux celebrează, în această perioadă, inventivitatea Deșteptărețelor. Cine sunt Deșteptărețele? Femeile din România care găsesc soluții istețe și descurcărețe în orice situație. Pentru a-și arăta aprecierea față de aceste femei, Bonux a creat o platformă integrată care include canalul de YouTube Deșteptărețele, pagina de Facebook Deșteptărețele și Deșteptărețe.ro, locul în care toate femeile deșteptărețe își pot împărtăși poveștile de viață, pot inspira alte femei sau își pot găsi inspirația!
În acest clip, o și puteți vedea pe deșteptăreața Elena, a cărei poveste v-am spus-o, pe scurt, mai sus:
Dacă vă numărați printre femeile care găsesc soluții istețe în orice situație, intrați pe Deșteptărețe.ro și împărtășiți-vă povestea sau încărcați-vă pur și simplu bateriile citind poveștile altora.
Bun. Acum pot să vă întreb din nou care e cea mai mare valoare pe care-o dețineți? 
Cea mai mare valoare pe care o detin? puterea de a trece peste multele obstacole pe care viata mi le-a scos in cale..ideea ca inca mai am de facut lucruri pe pamantul asta..ca inca stau in 2 picioare, respir, vorbesc, muncesc, iubesc, ma bucur de orice clipa 🙂 chiar daca suna a cliseu, cel mai important lucru pe lumea asta pe sanatatea, chiar si aia temporara pe care o am eu..restul e vax!
uoooooof, uof, uof…
asa e…..sanatatea si puterea, vointa, determinarea de a face ceva pentru supravietuire ( si ceva mai mult) , pentru viitorul copiilor, pentru cei din jur ( pentru societate), pentru natura …astea sunt valorile pe care trebuie sa ne bizuim
o casa, o masina….astea si multe altele chiar mai importante pot fi facute daca le ai pe cele de mai sus
🙂
material, atat de putin incat pot spune cam nimic 🙂
dar chiar si asa, ma simt intr-un moment oarecum privilegiat din viata mea pentru ca am doua motoare: faptul ca sunt intr-un punct de inflexiune (asa ca pot visa ca poate o sa ajung si eu sa traiesc din ce fac cu atata bucurie) si frica pentru ziua de maine; si eu am o fetita si sunt singura, asa ca frica asta e adrenalina pura :))
in definitiv, orice sut in fund e un pas inainte, nu? 🙂
of, frica. da, înțeleg bine ce spui… 😕
offtopic: cand am citit “am 2 motoare” ma gandeam Yamaha si Vespa 😆
@Simona:
Dar ia intreaba-ne si pe noi, estilanti, Eventual cu aceeasi formula: “Dragi cititori!”
Pai, zau! Cica sa nu zici!
Si chiar aveam ceva legat de papusi 🙁
uite, te întreb pe tine în mod special: Matrixe, ce valori deții?
material, nu stiu, nu e important.
sa detin? nu as formula asa.
cea mai mare comoara din viata mea e strumf, apoi bucuria de a trai care este mai mare cu fiecare zi.
sanatatea? am incetat de mult sa ma rog pentru asta. iau fiecare zi cu bucurie maxima,incerc sa impartasesc si celorlalti asta.cateodata imi iese,cateodata nu.
optimismul, forta de a reveni chiar si din lumea de dincolo, puterea de a renaste de fiecare data,cand nimeni nu mai credea cred ca e marea mea avere.
incapacitatea de a ma lasa infranta, puterea de a ma ridica de zece ori mai puternica incerc sa le transmit si strumfului meu,alaturi de capcitatea de a ma bucura de lucrurile marunte. ele sunt averea pe care i-o dau.
păi nu în sens material am întrebat 😉
am uitat sa trec prietenii. i-as trece si in declaratia de avere. am cei mai faini prieteni.
http://www.zoso.ro/suparat-simona-stiu/
Eu cred ca am avut ocazia de a constientiza “cea mai mare valoare” in timpul unui incendiu in bloc. A izbucnit undeva pe la 12 noaptea si oamenii ieseau in pijamale cu sacose cu bani, aur si acte. Ei bine, primul “lucru” pe care l-am luat si fugit cu el la subtioara e pisica. Probabil ca mieunatul ei are oaresce valoare in inima mea 😀
sweet 🙂
Crezind, in mod regretabil, ca sint doar un om, absolut nimic. Atita vreme cit orice imi poate fi oricind luat.
🙁
Trebuie doar sa privesti cu atentie, nu este oare aceeasi situatia ta?
http://allbyl.blogspot.gr/2015/05/10-mai-cea-mai-frumoasa-zi-din-an.html?showComment=1431346582202#c5713292739992316133
INFINITUL este cel mai de pret lucru din viata mea!!!
Pe locul doi vine barbatu , ca mi-e tare drag si el!!! 🙂 🙂 🙂
hahaha, Infinitul! 😆
Cel mai de pret lucru sunt EU !Da, cu litere mari .Am ajuns la concluzia ca trebuie sa inveti multe lectii de la viata pentru ati da seama de asta.Daca am grija de mine, daca sunt fericita, daca ma bucur de viata , sunt si sanatoasa si ma pot bucura de orice lucru, cat de marunt .Nu-ti trebuie averi, nu ai nevoie de aur , de masini, de case scumpe pentru a fi fericit.E deajuns sa ai strictul necesar si sa te bucuri de orice si de oricine.
Asa ca, iubiti-va pe voi si veti fi fericiti (Dar asta nu presupune sa fii egoist, individualist.)
Numai bine !
corect! 😉
Le luasem de sus in jos si mai ca ma pleostisem cand, la ultima postare vad ca si barbatii mai conteaza pentru doamne. Bine, in urma infinitului (nu-l cunosc, da’ tre’ ca e tare de tot). Chiar asa, doamnelor???? 😕
contează, contează, cum să nu conteze? sunt foarte importanți, doar că întrebarea era legată de valorile pe care le purtăm fiecare în noi. 😉
Da e tare de tot Infinitul!!!
Cum sa nu conteze barbatu??!!!Pai cine ma suporta pe mine si in momentele de ciufutenie absoluta si stare de “bomba cu ceas gata sa explodeze”???!!Pana si maica-mea daca vede ca ma apuca damblaua ma reduce la tacere subit , pe cand barbatelul meu sta si asculta cate un ceas ce zapaceli debitez, e de acord cu mine in toate si cand vede ca m-am linistit reia subiectul la modul calm!Recunosc cu mana pe inima ca tare bine ne-am gasit noi doi…exact jumatatea mea , ne completam unul pe celelalt si impreuna facem un intreg perfect! 🙂
Pai bine mai Simona si in voi nu purtati si dragostea pentru cineva, dragoste care poate va potenteaza capacitatile, nu purtati si siguranta ca cineva va va sustine indiferent de ale vietii valuri si ca puteti conta pe el? Hai, ma! 😳
ba daaaaaaaa! gata, e ca tine!
sigur, Simona.
la pilaf te-ai dat batuta, aici l-ai infrant….
huooo!
Sincer, cand am vazut reclama, mi s-a parut un pic stupidut inceputul.
Sa raspund la intrebare: sanatatea si ce e la mine in cap (inteligenta si cunostinte/informatii/experienta de viata; mult sau putin, sunt ale mele si-s cam greu de luat). Ok, si casa. Mi-ar fi cam greu fara ea.
ai putea sa vezi raspunsul imediat urmator ca sa realizezi cit esti de vulnerabil. Poti doar sa speri ca ceva cumplit nu ti se va intimpla si asta nu schimba cu nimic lucrurile.
de asta am zis “cam greu”. da, mi le poate lua o boala sau un accident, dar niciodata o alta persoana. 😛
Cred ca sunt pestii.
Ca la cutremurul din 2011, eu tineam de acvariu sa nu pice :))
In alta ordine de idei, creierul este cea mai mare valoare a mea. Totul vine de acolo. Si I do hope never to get Alzheimer.
uooof, dap. și noi sperăm la fel.
daca ti-as spune ca internetul vine din calculator, imediat mai compatimi. Totul vine din creier sau el e o interfata.? Si doar el e interfata, sau intreaga persoana?
Iar acum socoteste bine.
Poti fi tu ceea ce crezi ca esti acum? Doar o interfata. Atit de putin. Doar un om.
Prima idee care mi-a venit in minte inainte sa citesc povestea a fost: Talentul. Intuitia, forta interioara. 🙂
Offtopic 🙂 : nu-s ce-au patit smiley-esii ca nu mai sunt asa haiosi ca inainte, dupa ce postezi au alte moace, cam urate si cam neinteligibile. E vreo setare pe undeva? ca-i preferam cum erau inainte.
Exact la asta ma gindeam si io 😉
nu știuuuuu, nici mie nu îmi plaaaaaac 😥
sa facem o petitie sa revina aia dinainte? 😀 baiatu’ de le IT !! 😀 😀
la mine e curiozitatea. Din cauza ei am arsuri pe dejte (incerc sa gatesc, uneori nu imi iese), cos /tricotez/crosetez/repar (uneori nu imi iese), repar prin casa, gradinaresc (cu limacsii nu imi iese!!!), merg la serviciu (uneori nu imi iese bine nici cu asta), si daca imi aduc aminte as mai gasi multe talente si lucruri care stiu sa le fac – uneori nu perfecte.
când eram mică, tricotam și croșetam și eu, n-aș mai îndrăzni, nici nu-mi vine a crede că am știut vreodată asta. mă învățase mamaie, desigur 😉
si acum jumatate din hainele mele si ale copilului sunt..facute de mine, costuri minime.
E o initiativa foarte frumoasa. Femeile carora le este amenintata bunastarea copiilor sunt in stare sa mute si muntii….
Ca sa vorbesti strict la subiect, in functie de subiectul propus , trebuie sa fii serios (sau nu ?)Daca nu va mai place de noi,………. plecam ! 😈
Nu trebuie absolut nimic, e libertate și democrație. 😉
Oooo, da, ma simt un om valoros. Am valoare! Cine mi-o da? Copiii, cei pe îi am si cei pe care îi ajut neconditionat ori de cate ori am posibilitatea sa o fac prin ONG-ul pe care l-am infiintat acum doi ani si care incet, dar sigur, creste pentru ei. Daca imi amintesc eu bine, chiar si tu draga Simona, ne-ai ajutat intr-o campanie umanitara, fara sa ma/ne cunosti, ci pur si simplu ai facut public cazul nostru pe care l-ai aflat din cronologia unui prieten. Si, a fost un caz reusit! Pentru asta ma bucur ca am acum ocazia sa îti MULTUMESC!
Deci, cum spuneam, ei imi aduc valoarea, copiii si tinerii talentati pe care îi valorizez la randul meu oferindu-le tot ce pot si facand tot ce pot pentru a-i sprijini sa isi duca proiectele mai departe.
🙂
@Simona:
Cu valorile, stau bine. Plus ca sunt in siguranta – ele, valorile, in sensul ca nu mi le poate lua nimeni. Vorbesc de multele fapte bune pe care le-am presarat asa, mai prin familie, mai pe la prieteni, ba chiar si aiurea prin lume si chiar in natura. Ca sa subliniez ce, cum si unde, bunaoara presar zilnic arpacas pe pervazul de la bucatarie pentru gugustiucii din dotare si unei perechi (el si ea!) superbe de porumbei, nu rup flori din parc, nu infund ghena de gunoi (in care s-a gasit odata o plapuma cu perne cu tot), ba mangai si cainele marca Beagle al fetitei de la 5 (il las sa sara pe mine cu labutele, el fiind in culmea fericirii bunei veninatati ce i-o ofer, spre disperarea stapanei, de teama sa nu-mi zgarie pantalonii). Alteori ajut batranii sa treaca strada, copiii sa-si coboare mingea cand li se agata in copaci, feresc porumbeii aflati pe carosabil carosabil, d-astea!
Inca o valoare care sunt e ca incerc sa insufletesc atmosfera generala in cadrul “iesirilor la munte” cu colegii cu un amarat de acordeon vechi, dar vesel. Nici eu nu-mi explic cum reusesc, dragii de ei, sa-si aduca aminte atata amar de versuri din cantecele studentesti ale vremii gen “Yupay Dya Yupay Dya Yupay Dyada” sau “Carolina e studenta / in dragoste repetenta”, astfel incat noaptea se lungeste drastic, punandu-ne in pericol retragerea pe DN1, pe care trebuie s-o amanam mai spre seara. Curaj nebun!
Si pentru a nu cadea in laudarosenie (melic de familie, asta e!) de unul singur, o invit in scena pe Daniela, sa fie tacamul complet 😀 . Si pe ea a prins-o, nu criza, ca in cazul Elenei din articolul tau, ci alt val de disponibilizari, acelea din ’92, in urma carora multe institute de cercetare si-au restrans activitatea pe motive nationale, ca vezi Doamne, urmau sa vina raurile de lapte si miere din vest, sa ne satisfaca nevoile de aparare (sic!). Si cum erau doi copii de crescut si patru guri de hranit, Daniela s-a apucat de confectionat ursuleti de plus. Calitatile native, o masina de cusut desteapta (Singer) si aplecarea spre amanunt si frumos au condus-o in cateva luni spre un castig lunar care rivaliza cu al meu, cel care ramasese, sa zic asa, in sistem. Primea materialul, decupa tiparele pentru fiecare ursulet, incepea asamblarea … cusaturi ascunse, nu tu capete de ata, nu tu colturi nefinisate etc. (aratau al naibii de frumosi, coloritul si formele erau absolut inedite fata de ridicolele papusi “Aradeanca”, de exemplu, singurele care se gaseau in mod obisnuit la noi). La doua saptamani venea un tip cu masina si incarca productia micii ferme ursaline (cam peste 150, daca-mi amintesc bine) si-i inmana o suma apropiata de chenzina mea lunara. Si nu lucra mai mult de 5-6 ore/zi. Devenisem intretinut dintr-un joc, fie el si de ursuleti de plus. Nu neg ca era munca la negru, asta e corect. Daniela e Daniela, cred ca ti-ai dat seama 😆 . Si NU, n-am pastrat, macar asa, de kiki, nici un ursulet 🙁 . Chiar merita, a fost un episod mai mult decat interesant. A fost o demonstratie pe viu ca viata te poate motiva volens-nolens si te poate conduce spre nevoia de performanta. Nu exista nu vreau, ci inca n-a sosit timpul sau/si nu sunt obligat. Merge?
Ca sa inchei, exista in fiecare dintre noi aptitudini si talent, important e sa stim sa le scoatem la suprafata, chiar daca nu in scopuri materiale. Cand le si oferim celor din jur exista chiar riscul sa fie catalogate sau chiar sa devina valori. Cine stie … poate la urmatoarea sedinta de blog … 💡
Bravo ei, bravo Danielei! 🙂 Păcat însă că n-ați păstrat niciun ursuleț. 😕
cind devi constient ca ceea ce “detii” e frumusetea faptelor tale asta s-ar putea numi fericire, dar oare cum ramine cu faptele mai putin frumoase? “Detii” si asa ceva, nu matrixe, iar astea ai vrea sa-ti poata fi luate 😛
Clar. Trebuie sa negociez cu ea reconstituirea 😮 .