Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Ce mai putem face la plajă ca să nu ne plictisim?

A venit vara, unii dintre voi sigur sunteți cu bagajele făcute, gata să plece la plajă, nu am niciun dubiu. Eu tocmai am primit niște prosoape de plajă din bumbac 100% (plus unele din microfibră, care absorb apa chiar mai bine decât bumbacul), din colecția Carrefour TEX, ceea ce mi-a amintit că de mult vreau să vă întreb ceva: voi ce faceți la plajă, cum faceți să nu vă plictisiți? Mie îmi pune serios răbdarea la încercare zăcutul ore întregi la soare, mă plictisesc de înnebunesc. Oare ce lucruri s-ar putea face la plajă, ca să nu mai fie așa monoton, pe lângă dormit, citit, jucat diverse jocuri și stat la taclale? Ia să o punem de o furtună în creier:

– am putea să colorăm cărți de-alea de colorat pentru adulți;

– am putea să ne facem manichiura;

– am putea să le facem altora manichiura;

– am putea să tricotăm, să croșetăm sau să ne aducem un război de țesut și să țesem un covor;

– am putea să scriem scrisori de mână (pe laptop nu s-ar vedea nimic, din cauza soarelui);

– am putea să corectăm lucrări, dacă suntem profesori;

– am putea să conspectăm cursuri, dacă suntem studenți;

– am putea să aducem cu noi un schelet și să învățăm sistemul osos, dacă suntem studenți la medicină;

– am putea să curățăm niște cartofi, dacă suntem bucătari;

– am putea să repetăm în gura mare un rol, dacă suntem actori;

– am putea să rearanjăm cearșafurile și oamenii de pe plajă, dacă suntem scenografi;

– am putea să numărăm firele de nisip, dacă suntem contabili;

– am putea să convingem valurile să nu mai fie așa furioase, dacă suntem psihologi;

– am putea să convingem peștii să se mute pe uscat, dacă suntem agenți imobiliari.

Mai ziceți și voi, sigur mai aveți idei, dacă nu cumva chiar ați și experimentat tot felul de ciudățenii. 🙂

Prosoapele despre care vă ziceam pot fi văzute și în magazinele Carrefour, pe site și in catalogul de aici. Sunt gata să vă ajute să colecționați #momentedeviata la plajă și arată după cum urmează:

pisic1

pisic2

Prosopul negru, care și-a însușit rapid celelalte prosoape (pe modelul “Tot ce intră-n casa asta e al meu, al meu, AL MEU!!!!”) nu poate fi luat la plajă, că zgârie și mușcă.

159 comentarii

  1. Am putea cere voie la Jandarmerie sa facem plaja ca sa nu fim amendati. Cand vad cati suntem imediat isi zic ca e o adunare publica neautorizata acolo si ne trimit amenda acasa. In fiecare zi cate una (asa am auzit ca se face) – iti dai seama cate se strang? 🙄

  2. Zgaraie,musca,lasa par si nu-i place apa desi stie sa inoate! Da,da…
    Ce fac la plaja:..stau intinsa si ma holbez la: nori si cer,valuri si barci/vapoare, oameni si ganganii care misuna pe aceeasi plaja, mananc chestii interzise si oarecum dubioase( si n-am nici pe dracu)…ascult,daca am noroc si nu-s oameni,zgomotele din jur,daca sunt oameni am casti in urechi…sau..DORM cu prosopu’ pe mine! 😎

  3. Impachetam/despachetam pisica in/din prosop :))
    PS Doamne, cat infrumuseteaza Mihaela prosoapele alea…. 😀

  4. ion ion romanul care nu face politica

    1 am putea admira exemplarele masculine cat rezista sugandusi burta sa para mai slabi
    2 am putea comenta cat de mici/decupate sunt costumele de baie ale altora
    3 am putea medita la conditia de roman ajuns pe plaja cu alti romani care tin neaparat sa isi strige bucuria concediului mult asteptat/platit

  5. am putea să tragem mâța de coadă ?

    • Matza asta are coada cam scurta, in raport cu corpul si laba din fatza. 😮
      Asadar, da, matza trebuie trasa de coada. Mai ales in concediu. 😎

    • tragem cu nădejde ➡ se lungește 💡

  6. Cel mai mult imi place prosopul negru! Ramane totusi favoritul meu!

    • i se mai zice și “zdreanță”, când se comportă ca atare 😛

    • Ntz! Nu-i bine sa-l iei la plaja. Se decoloreaza si ajungeti acasa cu o matza albinotica. Eu pe plaja citesc la greu. Pana apune soarele sau nu mai vad (de foame). Dar pot sa va spun ce-am vazut ca fac altii ca sa nu se plictiseasca:
      – isi scot cosuri si puncte negre unii altora (specia Cocalarus acneosus var. scarbosus)
      -Isi jupesc pielea arsa de stat ca prostii in soare ( Homo josepidermicus sp.)
      -asculta manele la maxim privind satisfacuti in jur (Romanicus majoritarus sp.)
      -mananca pepeni verzi sau porumb si ingroapa (in cazul bun) resturile in nisip sau le depoziteaza mai aproape de…tine (Nesimtitus nesimtitus sp.)
      -isi adjudeca locul de ieri plasandu-si asternutul de plaja in asa fel incat noul venit sa plece sau se ia la harta cu el atunci cand sunt de-o teapa. In acest caz pleaca ceilalti (Taranus tupeisticus sp.)
      -Joaca mingea cu copiii departe de cearceaful lui dar aproape de al tau (Parvenitus mirlanica sp.)
      – “Baaa! Te duci la bar? Porta mi o apa! Sa fie frizzante, manca-ti-as!” (Ianis-Roberto-Mario italianicus sp.)
      -povestesc cu voce (foarte) tare, ore in sir, ce curate si civilizate sunt plajele si lumea “de la ei ” din Italia, Germania, Spania, Anglia, si ce marlanie e la romani (Ghiorlanus adaptatus sp.)

      Ce sa va mai spun? Haladuind prin Korfu am intrat pe o plaja micuta dar cocheta si in mijlocul ei, aproape batut de valuri, trona un Mertan negru. Am scos repede camera gandindu-ma ca o sa le arat celor de-acasa ca mai au si altii marlani. Masina avea numere de Romania si apartinea unor…etnii conlocuitoare.
      Vacanta placuta!

    • 😳 exact asta am vrut si eu sa spun … cel mai mult imi place prosopul negru, e moale pufos sii … musca 😈 , vizavi de intrebarea ce fac la plaja atarn pur si simplu, incerc sa ma detasez de tot ce ma inconjoara si sa ascult doar marea … iar cand nu reusesc … numar grauntele de nisip 😆 😆

  7. labuta intinsa a prosopelului negru banui ca sta si dupa gatul vostru,cand doarme cu voi, torcand incet, ca orice pisoi iubitor,toata noaptea.

  8. Poti calca toate rochiile cu fierul ala vertical.
    Andule, ai auzit ma ?

    • prosoapele le vreau,chiar aveam în plan de cumpărat
      mersi de pont 😛

      la plaja nu stau niciodată
      urăsc soarele și nisipul,

      ce-i dg ? ai rămas defazat la fiare de călcat? când ai auzit ca au fost 5000 de femei si tu nu erai acolo, vrei sa dai timpul înapoi?
      eheei , numai unul e călător in timp si va avea congresul Philips acum o săptămână

  9. The poti plimba pe plaja cu tramvaiul lui matrix.

  10. cruela de vila

    bai Simonaaa, cata ingenuitate!
    :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:
    cum ce facem la plaja?fataaaah? alooo?
    BEM!
    ( nu in sensul de Biroul Electoral Municipal) ci de ” in gura”!
    regula nr 1 :sa fie rece!
    regula nr 2( pt unii): sa aiba guler! ( nu din prosopel, ci din spumulitza)

    • Mie mi-a fost teama sa zic asta,
      O data ca a bea pe plaja e natural ca respiratul si zgâitul la femei
      A doua oara ca vine nea marin si zice ca trolam.

    • cruela de vila

      a se preciza ca de baut se poate bea si daca nu e vreme de plaja, ba mai mult decat atat, chiar si cand nu e plaja deloc! :mrgreen:

  11. Te poți holba la costumul Evei.
    Cum care Eva?
    Eva ios d.v.

    • cruela de vila

      Eva n-are costum!Prin definitie!Dakt, cel mult, o frunzulica! :mrgreen:
      ca daca avea nu mai era de vina! :mrgreen:

    • nuuuu
      dg s-a referit la IOS =input-output-system 😛

    • eva iosdevina

      Alio, alio! ce e anarhia asta p-aci??
      Io tocmai cugetam ca nu mi-am pus niciodata problema ” ce fac la plaja” Pentru ca ea, problema, nu egzista pentru mine . Imi place asaaaaa de mult la plaja ca as sta acolo si cand ploua (si chiar am facut-o), si cand arde soarele de la rasarit pana la apus ( si p-asta am facut-o) ; conditia e sa fie plaja aia mica si salbatica din Grecia. In rest, fara plaja mica sis albatica – totul e pustie. Niciodata, dar niciodata nu m-am plictist la plaja, ceea ce va doresc si voua ( ca e bere sau frape, ca tigarile sunt mentolate sau nu, ca e o carte politista sau una filosofica, ca sunt nori pe cer la care sa casti gura sau nu – intra la optionale)
      Asam: imi plac prosoapele alea de se fac mici cat o frunza de la Decathlon ( nu fac reclama ca n-am “caderea”)- e opinia mea de simplu cetatean

      P.S. Dedicatie, catie , catie pentru dg sa ii mai taiem elanul legat de costumele Evei si fiarele de calcat ale lui filips: cuplu in vartsa, ea se fatzie dezbracata prin fata lui in speranta ca reaprinde scanteia (asa ii zice acum) ; el: ce faci draga , ce e cu tine? ea: ei, umblu si eu in costumul Evei! el: aa, daa??? ar trebui sa il mai calci si tu! )
      P.P.S. DG-ul, stiu ca nu e cazul nostru, suntem pe val da’ sa nu uitam ca vor veni vremuri fuuoaarte grele

    • Evaaaaa,
      eu cred ca
      Dumnezeu iubeste Greciiiiaaaa
      Greciiia si plajele mici.

    • eva iosdevina

      Wall-E!!!!!, ups: Liubinitzaaaaaa! ce dor mi-era de strigatul tau 😳 : 😎

    • cruela de vila

      eva , meu amor, sa uit io de frapeu?
      ntz!ntz!ntz!
      trebuie sa ne vedem si bem festiv un frapeu ca sa nu mai fi frapata de lipsa lui, data aviatoare!
      exersam pt Grecia!
      😉

    • la dispo dvs, dna Pres! 😀

    • Vad ca toată lumea sta preș in fata doamnei Preș.
      Eu nu.
      Eu, ca întotdeauna in fata femeilor frumoase,
      voi sta demn, mândru,
      tare, bățos.

    • Chiar erect aș zice,
      daca nu s-ar supăra pudicul ăla de andu.

  12. Boldea Monica

    Buna Simona
    As citi pana m-as plictisi.
    Ce cărți ne mai recomanzi?
    Umbra vântului mi-a plăcut la nebunie☺️

  13. Putem rezolva integrale. 😀

  14. cruela de vila

    si acum , ca te vaz incepatoare, maica, hai sa te luminez ( eu si soarele ce mai luminam pe plaja! :mrgreen: )
    (si pina nu uit, ca vaz ca votati aiurea: Cruela presedinta a plajei ( macar)!)( voturile se valideaza la/cu BEM! :mrgreen: )
    deci ce facem noi pe plaja:
    noi pe plaja, daca gasim un portofel, un portmoneu…hmmm…pardon!asta-i din alt film!
    reluam:
    Motor! Mergeeeee!
    1. ne uitam de jur imprejur si comentam!
    2. ne plimbam si culegem scoici/melci /raci/craci ( domnu Margineanu stie mai bine!si cred ca si d-an Luminita stie ca dl Margineanu stie…)
    3. facem castele de nisip
    4. ne ingropam in nisip
    5.jucam jocuri cu mingea: folbal, tenis cu piciorul, volei
    6. jucam badminton
    7. cand suntem la plaja, neaparat facem baie! 💡 daca se poate sa stam numai in apa in timp ce facem plaja, e perfect si chiar mai mult ca perfect!
    8. facem snorkelling ( asa se zice la niste scufundari, sper?)
    9.facem pluta cand am obosit sa innotam
    10. facem nudism
    11. ne ungem cu crema/ulei de plaja; la avansati, ungem pe altii ( de preferintza de sex opus) si deasemenea, cerem cu inocentza sa ne unga si pe noi oarecine ( de sex opus obligatoriu; aici mai exista si alte criterii, cand alegi cine sa te unga, dar nu va calificatzi deocamdata sa vi le spun1 😎 )

    • N-a votat lumea gresit, ci a fost sloganul neadecvat, fata! Le-ai impuiat capu’ cu “cruela, presedinte” si daca au avut de ales primar si-au zis oamenii ca asteapta pana la momentul potrivit! Deci trebuia sa zici “cruela, primarita!!!”. Eeee?

    • cruela de vila

      Gata! sef de campanie scrie pe tine! :mrgreen:
      (desi io vreau dakt presedinta!)

    • WOW!!! Mi s-a implinit un vis!!!! :mrgreen:

    • cruela de vila

      luminito, asta-i Margineanu de care ziceam:
      1 https://youtu.be/5ZTwRz-uLiM

    • costicămusulmanu

      doamna președintă, văd că împărțiți posturile așeeeaa, dă’n poignet…sper că BEM nu vă șterge cache-urile și vă mai amintiți ce post mi-ați rezervat…că altufeliu nu vă mai votez…

    • Ashea, ashea, @costica, ma solidarizez cu tine, adica noi am muncit in campanie de ne-au iesit ochii din cap ca la strutzii magrebieni, si acum “mneaei da posturile de asistatzi la altii, plus fondurile ioropene,
      huooo!

    • cruela de vila

      costica, costica, fa lampa mai mica si tzine aproape , la plajika!
      Cruela nu uita!
      (si nu iarta! :mrgreen: )
      posturi si posturi avem kklau, maria-ta!
      si daca nu ne ajunge ele, posturili, ne mai gasim inca un blog cu juma de norma , si rezolvam!
      uite, pa tata uraniu nu-l trolam niciodata suficient! si nici eficient!
      oare nu se simte el neglijat?
      :mrgreen:

    • Deci rog membrii mai vechi de campanie, asa-zisii lipitori de afise sa retina ca acum exista un sef de campanie care nu agreeaza miscarile dezordonate in front. Eeeeeei!

    • Adi,
      cu lipitorile de afise sa-l pui responsabil pe vecinu meu, dg, ca el le are cu terapeutica alternativa, gen..

    • ma ce-ti mai place sa arunci toate nasoalele in carcutza mea…
      vezi ca duminica seara ma vad cu matrixu , sa vezi ce subiect de barfa o sa devii…

  15. Corporatistii pot juca Solitaire si Super Mario fara sa se mai ascunda de sefu.

  16. cruela de vila

    Matz…pardon Mihaela s-a asezat acolo perfect, caci toata lumea stie ca e obligatoriu sa freci pisica cand esti la plaja! :mrgreen:

  17. cruela de vila

    deci te-ei scos, Simona draghe: poti inchiria pisica ( spre frecaciune) celor care au venit neechipatzi si scoti si tu un ban cinstit!Plus ca , daca ai noroc, se lipeste stapana ta de ceva sclavi mai valabili si te-ai scos integral! 😉

  18. Fanii blogului roz pot rade cu voce de poantele super tari scrise de nucleul dur, ca seful nu-i mai aude.

    • adica asa :
      razz: 😛 😛 😛 😛 😛 😛 😛 ?
      da de ce sef?
      nu șefa?
      si de ce nu aude?

    • Bre, Andu,
      nu credeam ca ajung sa-ti explic si tie poanta,
      pai, cititorii blogului roz, n-ai vazut cum intervin ei in comentarii numai cand sunt la serviciu, unii, iar altii, care-s cititorii tacutzi, tot de la serviciu ne citesc, si toti rad pe infundate, ca sa nu-i auda colegii si seful.
      Dar in concediu pot si ei sa rada cu voce tare.
      Ai inteles?
      😳

    • sa trăiești Luminăția Dumneavoastră, 😛 😛 😛 😛
      acu da , pricipit!
      da e din cauza ca
      tocmai ce mă dădeam cu cremă neagră de ghete pt corijența la Adi , si d-aia neuronul meu n-a percutat, pen*că n-am avut sef in birou cu mine niciodata , toți erau la maaaaaaare distanță si nimic nu mă oprea din râs
      am zis oprea? fi-mi-ar scîrbă că mi-e ciudă , cum era ?

  19. cruela de vila

    de asemenea, cand suntem la plaja, ce putem da in barci, daca exista asa ceva acolo!
    barci, hidrobicicleta, lebede, banane binecrescute, orice, barca gonflabila, saltea pneumatica, camera de tractor ( domnu musulmanu, tractor aveti?)( domnu Matrix, tramvaiele are ele camere flotante/flotabile/flotoare? :mrgreen: )

    • costicămusulmanu

      gămile dăcît…sau caii dă’n sofrajărie dă la alinoștri…

    • eva iosdevina

      Cruela, mentioneaza bre ca alea cu proeminene excesiv de mari si rotunde nu sunt barci! sa nu se confuzeze cetateanu’.

    • cruela de vila

      dar eva, alea e fuoarte bune sa te dai in barci si sa-ti treaca de orice plictiseala!
      e drept, ce e val ca valul trece, adica portofelul se subtiaza si el in timp ce alte chestii se gonfleaza, dar! ce nu face omu sa omoare plictiseala!
      😉

    • @Cruela:
      Ma scoateti din fire cu tramvaiele voastre. V-am dat un deget si acu’ imi luati ambele maini. Cu ce naiba mai tin de maneta? Nu vreti si alai?

      Nu v-ajunge ca-i tramvaiu’ gratis, acu’ vreti si viza de flotant/ gonflabil/ flotabil si alte alea. Pai ce noi suntem Paris? Micul, da! (Sa nu uit sa-i trec si lu’ D-l Rieu cativa in menu, a propos).

  20. cruela de vila

    pe plajele sofisticate se poarta masajul! de preferintza la apus…

    • Da ce, la Vama Veche nu vine apusul?

    • cruela de vila

      la vama primul vine rasaritul! :mrgreen:
      in acordueile Boleroului lui Ravel!
      sa stie uoamenii care au petrecut pe plaja toata noaptea sa merge sa se culce!
      😉

  21. cruela de vila

    si evident se poate alerga si face orice inseamna ‘gimnastica” ( yoga, aerobic, streching, etc)

    • Coloana sonora preferata pentru exercitii de yoga.
      Uneori ma relaxeaza sa ma uit si la clip – mai invat unele miscari.

    • Una din Bucuresti

      @gicone:

      Si io care credeam ca te uiti la chilotii lu’ Sinead O’Connor aia, ca seamana cu ea. Foarte bine faci ca mai inveti unele miscari 😎
      Eu ma intreb cum de nu-I intra tipei nisip in fund, la cit s-a tavalit pe-acolo 😉

    • @luminita
      clipul meu comercial preferat (poate l-am mai postat, insa imi place tare mult)

      @una din bucuresti
      Trebuie sa recunosti, tipa e buna (la yoga, nu la altceva – sau, in fine, nu pot sa ma pronunt din imaginile din clip).
      Coloana sonora aici, adauga un plus de valoare
      Clipul original e filmat de un englez si arata exercitiile complete (are foarte mare grija de modul in care o face, cand intra in contact cu solul – evita orice miscare ce ar putea introduce nisip in locuri nu prea placute),
      Asta imi aduce aminte de un prieten, ce reusea sa mearga prin zone pline de noroi si sa aiba talpa pantofului stralucitoare.
      Intotdeauna m-au fascinat persoane ca acestea, ce reusesc cu efort mult sa obtina si plusul acela minuscul de supracuratenie.
      Eu sunt mai degraba adeptul legii Pareto, cosider ca am ceva mai bun de facut decat sa mor de grija sa nu ma murdaresc deloc.
      Si apoi putin nisip in chiloti nu strica, un tratament de exfoliere a pielii face bine, nu?

  22. cruela de vila

    si perla coroanei plajei: se poate dansa! 😳

  23. cruela de vila

    se poate si picta, evident! asa se intra in istorie!

    • Haidi, bre, ca te-ai uitat prea mult la Baywatch.

    • cruela de vila

      Poate tu! pa mine ma ducea mama la namol la Techirghil, ca si aia e tot plaja! :mrgreen:
      si nu scapam nepictata! 😆 😆 😆

  24. cruela de vila

    dar sa n u stiti voi ca pe plaja se poat faceeeeeee…SELFIE-uri!
    1. cu picioarele si marea
    2. cu marea ( in care ti-ai bagat picioarele)
    3. cu cerul
    4. cu nisipul
    1. cu berea de pe plaja cu marea in fundal

  25. cruela de vila

    si acum secretul maxum: la plaja cel mai bine se sta pe facebook!
    :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:
    cu check in, poze, alea alea…

  26. cruela de vila

    asheeeaaaaa:
    pai la plaja, daca tot e atat apa aproape, Simona, io zic sa si spalam si noi ceva rufe, sa nu ne plictisim ca apoi, vorba inteleptului dg sa avem ce calca, ca doar n-om merge la plaje fara statie de calcat ultmul racnet!
    ( baga luminito bancul ala cu ” costumul dragostei” :mrgreen: )

    • Stai ashea, mai intai sa pun un clip, ca-l am in maus, cu o matza care latra:
      10 https://www.youtube.com/watch?v=lLOV9LPmwBA

    • O doamnă se hotărăşte să-i facă o vizită fiului.
      Sună la uşă şi-i deschide noră-sa, goală puşcă.
      – Ce dracu umbli, toanto, în pielea goală prin casă?
      – Pardon…sînt îmbrăcată în costumul de dragoste! Aşa îmi aştept eu soţul.
      „Hopaa..asta nu-i proastă de tot.”Ajunge acasă şi se dezbracă şi ea. Apare şi bărbatul:
      – Ce dracu umbli, toanto, în pielea goală prin casă?
      – Pardon…sunt îmbrăcată în costumul de dragoste!
      – Aha…da puteai să-l calci naibii, nu vezi ce şifonat e?

  27. cruela de vila

    sa nu uit: cand suntem la plajE, la marE, neaparat facem baie in …piscina!
    asta inseamna sa fii sofisticat si emancipat! :mrgreen:

  28. Baa
    Unu n-ar zice ca se poate face si seca pe plaja….
    Pudici mai sunt rumânii ăștia…
    Sau purici, după rezultatul la vot.

  29. … no, că Mi’aela e o mină de “haur”! V-aţi prins? Iată planu’ de afaceri:
    1. Simona merge la plajă, cu Mi’aela.
    2. Mi’aela, neobservată, muşcă şi zgârie colaci, saltele gonflabile, ba chiar şuteşte sutiene.
    3. Vine Nik: “Colace MAI havem! Ia salteaua, neamule, ultima bucată, ultima bucată! Sutiene pentru fete MAI havem”
    Profit garantat! 😈 😈 😈

    Apropo de asta, aţi văzut că reptilienii care fac bişniţă zic “Lucrul x MAI havem”, ca să-ţi inducă subliminal ideea că trebuie să te grăbeşti, să mai “apuci”? Marketing, mânca-ţi-aş carpe diem-u’ tău, cum ar zice băştinaşii din Ferentari… 👿 😆

    • cruela de vila

      chiar ma straduiam sa nu uit sa-i iecxsplic lu simona ca pe plajE, mancam porumbielu’ fiert! :mrgreen:

    • costicămusulmanu

      pentru că-s mîncău și am prostul obicei să mă feresc de toxiinfecții alimentare, io îmi fac plaja, de regulă, pe la grețili, bre…kalimera, pe principiu’ “puțin da’ bun”…
      pe care plaje dezvolt următoarele activități:
      – mă gîndesc de ce plm a trebuit să fac eu 1200km ca :
      să-l văd pe ăsta cum scuipă semințe și bea bere clocotită din rucsac? (golden beach thassos)
      să-i aud pe burtoșii cruciați, abronzați de la natură, cum, deși nu sunt actori, repetă rolurile în gura mare, gen…haoleo mîncațașpulatacelimpedeiapa!!! (ouranopoli-athos)
      să mă aproape înec din cauză de “faaa, ni boalî!! ‘napoi faaa cî aiși îi adîncî tariiii!!! (marble beach -thassos)
      să trebuiască să-mi maschez cartea cu prosopul (ziarul nu e bun, e cațavencii și poate știe vreunul să citească? deșteaptă nevastă am, știu)
      – exersăm cu soția comunicarea prin semne și în alte limbi decît cea maternă (din cauză de undercovăreală)

      iar de două ori pe zi mă întreb: cît de greu poate fi să înveți 3 fraze arăbește? cearceaf ai, la culoare corespunzi…vorbești puțin mai tare și se face loc pe plajă…

      în rest…șăd și nu cujet…să stochez energie..

  30. Cruuuueeeelaaa,
    bine ca ai calcat frana, ca te prindea radarul internautic!

  31. cruela de vila

    sa nu zici ca te referi la faptul ca am postat la foc automat!
    ca cand nu postez, de ce nu postez si nu prestez, ca cand postez de ce exagerez…
    femeie: veshnic nemultumita! ( era sa zic nesatula! :mrgreen: )
    deci: postez si eu acush de inattzare, in avans, ca maine plec la mare sa fuck plaja si nu mai am timp!
    😆 😈 😆 😈 😆 😈
    😎

  32. Care plictiseala? Noroc ca exista vacante petrecute la plaja ca asa recuperez si eu la citit si stat degeaba. 😎

  33. Sclava Mihaelei, degeaba postezi tu cauze sociale, grave, umanitare. Uite si tu aici, pana mea, blanosenia doar pentru ca a stat tolanita a si aspirat 60 de comentarii instant.
    Mihaela prima Doamna!

    • rezon rezon
      adevăr grăit-ai,
      se vede de la o posta cu ochiul liber, de cum deschizi poarta cazărmii 😆

  34. azi a bagat la hofer banane ieftine.
    88 de centi un ditamai kilogramu.
    erau foarte frumoase, zici ca erau din plastic.
    gustul insa era acelasi, adica de plastic.
    deci, pe plaje se poate manca pana si banane din plastic.

    • La noi la Hofer azi au bagat nuci de cocos, la 99 de centi bucata, un chilipir, dar n-am luat, ca aveau vreo 4 kg, fraiera, ma mai duc si maine, fara tocuri. Poate baga cirese.

  35. Mai sa fie, eu iar am ajuns sa comentez la spartul targului 😡 si era si ziua mea libera!!!
    Dar revenind on-topic, daca veti face ca mine anul trecut, nu o sa va plictisiti deloc pe plaja..dar evident ca nu recomand :mrgreen:
    Asa pe scurt, pentru cine a ratat povestirea in postarile trecute: cascat gura la nori, impiedicat in aer, cazut pe potecile alea de lemn, rupt deget IV mana stanga, raschetat genunchi drept complet, rasu-plansu cu un tataie anorexic care incerca sa ma salte in doua picioare si nu reusea, salvamarul care mi-a dezinfectat rana de imi venea sa musc umbrela, bocit inca doua ore pana se termina programul de plaja ca cine naiba m-a pus sa merg in excursia vietii, toate astea asezonate cu atitudinea mamei mele care nu a comentat decat “iar ai cazut????” si care a petrecut cele 2 ore reparandu-mi papucii de plaja care se rupsesera si ei.
    Daca e cineva interesat, urmeaza si capitolul doi (ca sa nu divagam acum).

    • ce nu inteleg io
      tu, adica dumneavostra, ditamai doctoritza, frumoasa de pica (fara aluzie la cazatura)
      posesoare a unei frumoase varste de doozeci si un pic, ca nu e frumos sa spun si ultima cifra
      va duceti in vacanta cu … … mama ???
      s-or terminat admiratorii si pretendentii din ditamai muresul targ ?

    • Nu de alta, da’ io stau aproape. 😎

    • cruela de vila

      daca te consoleaza, io n-am mai ajuns sa cad la plajE, am cazut urban, in buricul targului! :mrgreen:
      cu trotineta, daca vrei si detalii! 🙄
      si nu mi-am rupt dakt nadragii aqi buni da treling!
      😥 😥 😥

  36. nu mă plictisesc deloc la plajă. dar deloc.
    nu dorm, rar citesc, în rest stau pur și simplu.
    hai cu plaja!

  37. m-am plictisit.
    ma duc la plajE.

  38. un protest spontan organizat pe sezlong?

  39. cruela de vila

    100!
    😉
    numaram pina la 100!
    ( daca chiar ne plictisim pe plajE!)

    • cruela
      daca numeri tu pâna la 100! mor toate galaxiile si nu termini 😛

    • cruela de vila

      te-ai prins ca numar in chineza? :mrgreen:
      din care chiar nu stiu boaba?
      dsar ma bate gandul sa ma apuc…

  40. Deci, cine a facut pisu’ in mare sa comenteze mai jos.
    Asta activitate intelectuala: nimic nu e mai placut decat sa cresti nitel nivelul marii si apoi sa razi singur (sau in gasca) de natafletii care scuipa apa de mare ca balena, pe gura cand se balacesc cu colac de inot ca ratele.
    Sa ne intelegem – am ramas cu un blocaj pe fond nervos si de atunci nu mai fac – de cand am facut inot sub apa si am iesit la suprafata in “raza de actiune” a unui superb exemplar de “submarin plutitor” de culoare maro – stralucitor cu firisoare de mici incomplet digerati si picatele galbene din boabe de porumb .

    • Fi-ti-ar talentul literar sa-ti fie, ca esti bun si de regizor, am ramas cu pelicula in ochi! :mrgreen: :mrgreen:

    • Fi-ti-ar talentul literar sa-ti fie, ca esti bun si de regizor, am ramas cu pelicula in ochi! :mrgreen: :mrgreen:
      noroc ca n-apucasem sa mananc cina.

    • Nu ca vreau sa zic, da’ tre’ sa va spun: ati facut vreodata partz in mare? Sa tulburati apele si sa creada americanii ca au iesit gazele de sist, pe sest, singure… 🙂

  41. plictiseala are si avantaje.
    mi-a venit ideea , in timp ce ma plictiseam de plictiseala,
    sa inventez un fier de calcat care sa calce si la orizontala, in timp ce faci dragoste , tot la orizontala.
    daca iese ideea , o sa fac o… un … chestie daia unde a fost andu si 6000 de gagici.
    pentru probarea aparatului pe viu.

    • Ce-ti veni, la voi in sat nimeni nu mai face sex normal? ❓ ❗ 😯

    • mai sa sti ca ai dreptate…
      nici nu ma gandisem la asta.
      doar nevasta preotului din satul meu a vrut ceva clasic, si linistit…
      s-a intors lumea cu fundurile in sus si nici nu mi-am dat seama.

    • Aia cu fundurile e periculoasa… trebuie sa verifici mai intai, te trezesti p-orma c-ai pus mana chiar p-al lu’ Naomi… 🙂

    • … ceva clasic si linistit … a, da’ ce, gata, doar de 3 ori?!? A, pai pana si parintele, cu carpe diem-ul lui, ma sfintea de 2 oti … 🙂

  42. dg zburdalnicule
    numai la frumusețile patriei îți stă gândul
    d-aia si faci tot felul de invenții, să nu te plictisești la plajă cu 6000 de frumuseți pe alese,
    fie ele pe verticală sau …
    nu mai spun că mi-e rușine

  43. Bune prosoapele se pare, ajuta la un bronz rapid si uniform… e neagra Mihaela ! Bine, cred ca are si pigmentul bun…

  44. Reclama la prosoape sa facem, zic, nu?

  45. 6.
    a venit sefa.
    Daca intreaba de mine ii spuneti ca am fost ontopic, scriu de pe faleza, ma bate briza, alea, alea.
    Acum imi strang prosoapele din colecția Carrefour TEX si sezloangele vintage si ma duc, ca la noi se insereaza deja, dupa fusul nostru orar.

  46. pai aia dziceam….

  47. de ce, andutu?

  48. ce frumos, din doua vorbe inadins provoci viesparul….va salut cu respect

    • @tudor:
      Radem, glumim, dar nu parasim incinta suparati, la prima jerba de nisip in ochi. Il stii doar pe andu YY, cum il fulgera, trasneste! Ideea, adica!
      Si care viespar? Ma gandesc ca te gandesti la taliile fetelor.
      Don’mle, aici admit ca ai dreptate, desi nu le-am intalnit pe plaja, doar asa, la o carte, la un umor. Dar stii cum e … ochii vede, ochii simte si prin textila.
      Deci NU viespar. Precis (citindu-ti pe buze, vorba lui andu YY 😆 ) ai vrut sa zici STUP. Vezi ca te-ai prins!
      Stii melodia aia … Fetite dulci ca-n blogu’ roz … (greu scoti o rima!, dracu’m-a pus! In afara de matroz si chinoroz …) …
      Ia fa bine si zii ce-a vrut sa scrie fata asta:
      POESIA ILLEGITTIMA

      Quella sera che ho fatto l’amore
      mentale con te
      non sono stata prudente
      dopo un po’ mi si è gonfiata la mente
      sappi che due notti fa
      con dolorose doglie
      mi è nata una poesia illegittimamente
      porterà solo il mio nome
      ma ha la tua aria straniera ti somiglia
      mentre non sospetti niente di niente
      sappi che ti è nata una figlia.

      Vivian Lamarque

      @all:
      E valabil si pentru voi. Nah!, ca va dadui idei de ce sa faceti la plaja! Scrieti versuri pe nisip si incercati sa le memorati! Se pune?

    • Sara perche tiamo, no?

    • No.
      Sara pă dial… 😆

  49. Mama ce lista am in cap! Nu ajunge internetul sa scriu eu tot. Dar cel mai bine ne asezam la o barfa mica, cu sucuri, bere si inghetata. Ai auzit, fata, cine e primar in Bucuresti?

  50. cruela de vila

    suntetzi la plaja? sau o frecatzi sforaind?

  51. Nu, conita! Tocmai descarcam niste versuri …

  52. Ş-apăi dacî nişi poiezia nu vî plaşi, stuchi-v-ar mâţili şielea pi prosuop … loaţ, brie, atunşi oliacî di pruozî. Şî daţ buoxele la maxim, s-audî tuoţi plăjari:

  53. Una din Bucuresti

    Noi la plaja ne-am ars. Clasic. Dar nici nu ne-am dat cu crema, ca erau niste nori…maaare greseala! Io sint bruneta si nu ma ard usor, si tot m-am fript pe spate. Aia “mica”, 14 ani, a stat ca o diva in prima zi pe scaun, cu o palarie NEAGRA, de fitze, si a citit. E satena, cu pielea mult mai alba decit a mea, si s-a ars oribil pe brate, mai ales a doua zi cind a binevoit sa intre in apa. Aia mare e blonda, cu pielea fff alba, si s-a ars pe picioare, ca se tot plingea ca e albino 😆 Am cumparat spray cu lidocaina si aloe vera, ca nu le puteam atinge. Circ!
    Deci am reusit performanta de a ajunge doo zile consecutiv la plaja, datorita unei prietene care m-a vizitat, si mi-am luat liber citeva zile. Ura! O ora dus, o ora-ntors. A doua zi n-am gasit parcare la alta plaja, care era si mai departe, deci am facut vreo doo ore la dus, dar nu-i bai, ca am clampanit tot drumu’. De fapt am vorbit non-stop trei zile, de ragusisem; duminica ne-am intilnit cu vreo trei familii pe plaja, toti cu glume si povesti, s-a ris, s-a plins, ce mai, ca la nunta, doar ca n-am dansat. Chit ca aveam pe ce dansa, deoarece alte natii de pe plaja au tinut mortis sa ne delecteze cu muzica lor preferata, miscindu-si lasciv soldurile sau burdihanele in ritmurile junglei.
    Am continuat distractia la cina, unde le-am dat clasa celor din jur prin logoreea noastra verbala, si am continuat in masina, ca sa nu ne iesim din mina. Deci pina la doo dimineta, cind ne-am bagat fripti in pat, am trancanit. Inclusiv la baie. Sper sa mai ajung pina in septembrie, cind mai da o tura prietena mea.
    In concluzie, la plaja se discuta” calm si intelectual 😉

  54. eu nu am mai fost la plaja de 7 ani, ca tot de atunci nu am mai avut concediu,car va sa zica.
    Firma TEX e misto, am luat f multe hainute de la ei pentru strumful zdrulubatic, ma rog pt unii de aici de pe blog, copilul cel cuminte, da pe cuvant ca nu e.

    deci chiar sunt misto. si anul asta voi merge la mareeeeeeeeeeeeeee, la plaja, la nisip si cort pe plaja, da nu la 2 mai sau vama, ci in cealalta parte a litoralului.
    nu stiu cum e la plaja, probabil vom alerga dupa cumintenia pamantului.

  55. Una din Bucuresti

    Am uitat sa spun ca la plaja, ca sa nu ne plictisiiiim, se pun meduze in genti si sacose. Noi asa faceam 👿

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green