Voi cum procedați cu persoanele care nu știu să spună “Mulțumesc”?
Vă pun întrebarea din titlu, pentru că sunt depășită, ceea ce mi se întâmplă rar. Știu cum ar trebui procedat într-o grămadă de contexte, mai puțin atunci când interacționez cu oameni care nu știu, nu vor, nu au chef sau nu consideră necesar să spună “Mulțumesc”. Nu sunt mulți, dar nu știu cum se face că eu mă tot intersectez cu câțiva și încă nu am ajuns la acel nivel de umanitate (sau de sfințenie?) la care să nu mă mai deranjeze situația în care mi se cere ajutorul, îl ofer, iar, la final, nu aud cuvântul “Mulțumesc”. Nu am nevoie de 1.000 de plecăciuni, Doamne ferește, ba chiar mulțumirile excesive mă fac să mă simt prost, doar de un “Mulțumesc” spus cu maximă sinceritate, atât. De fiecare dată când nu-l aud îmi spun că asta e, poate omul a uitat, poate era grăbit, poate așa și pe dincolo și, oricum, nu e un capăt de țară, că doar nu am făcut treaba cu pricina pentru mulțumiri. Și merg mai departe. Doar că, data viitoare când mi se întâmplă din nou, cu aceleași persoane sau cu altele, noi, mă regăsesc la fel de descumpănită sau de dezamăgită. Și simt că îmi pierd motivația. Simt că sunt pe punctul de a deveni indisponibilă pentru oamenii care mi-au arătat deja că nu îmi apreciază ajutorul și care, în mod evident și repetat, consideră că li se cuvin timpul și energia mea. Sau pentru necunoscuți, căci mi s-a întâmplat și cu necunoscuți. Și nu vreau să se întâmple asta. De-asta vă și întreb cum ați proceda voi, că poate aveți vreo soluție la care eu nu m-am gândit.
Mie mi se pare că sunt multe lucruri pe care le putem cere direct oamenilor. Sunt pentru exprimarea nevoilor, mai degrabă decât pentru a aștepta la infinit ca cei apropiați să le ghicească. Pe prietenele care mai au impasuri în cuplu le sfătuiesc să le ceară explicit partenerilor anumite lucruri pe care nu le primesc de la sine. Să le spună deschis: “Am nevoie să facem împreună asta” sau “Am nevoie de cutare lucru”. Uneori oamenii pur și simplu nu pot anticipa ce își doresc ceilalți și o comunicare deschisă a nevoilor va fi întotdeauna de mai bun augur decât o supărare sau o ceartă. Nu mi se pare însă că se poate aplica tactica asta în contextul cu “mulțumesc”. Chiar nu poți să-i spui unui om “Am nevoie să-mi spui mulțumesc”, așa cum nu poți să-i spui “Am nevoie să îți ceri iertare pentru ce ai făcut, am nevoie să-mi arăți că îți pare cu adevărat rău și o să te iert”. Nu merge să soliciți explicit scuze sau mulțumescuri, astea vin sau nu vin, există sau nu există.
În aceste condiții, vă întreb: voi cum procedați cu persoanele care nu știu sau nu consideră că e cazul să vă spună “mulțumesc”? Reușiți să nu vă demotivați și să nu vă desumflați? Reușiți să vă păstrați la fel de disponibili pentru ele?
Eu îi spun “mulțumesc” și lui Nic, când face ceva pentru mine, oricât de grăbită aș fi. Dacă îi forwardez un mail și îl rog ceva în legătură cu el, la final îi scriu “mulțumesc” sau “săru’mâna”. Și el mie la fel. Poate suntem greșiți?
Oh my dear Simona…I feel you!! 🙁
Fiind invatata de mica sa multumesc pentru orice gest, oricat de marunt, ma dezamagesc enorm cei care nu sunt in stare sa spuna atata lucru. Nu voi (tu+Nic) si noi, ci EI (aia nesimtitii) sunt cei “gresiti”. Daca pana acum nu au fost in stare sa inteleaga si sa aplice acest concept social, sa fie sanatosi!! Eu incerc pe cat posibil sa ma eschivez de la ajuta asemenea specimene (norocul meu ca de-a lungul timpului nu am dat peste prea multe). Nu merita sa iti pierzi timpul, energia, nervii si “zenul” cu ei.
P.S. Si eu spun/scriu multumesc pentru orice informatie/rugaminte in mailuri si sms-uri, daca-s ocupata rau, macar un “thanks/thx” greu o fi!!! Plus ca daca imi multumeste cineva raspund intotdeauna “cu placere”. 🙂
Poate mi se întâmplă și mie să uit să zic mulțumesc când mă grăbesc. Dar eu, în general, le spun mulțumesc și canishului și pisicii. “Moșuleanu, te dai jos de aici? Mulțumesc.”
Din pacate pentru multi a nu multumi e ceva normal in zilele noastre.Sunt persoane care cred ca li se cuvine cam totul.Reactia mea ar fi “ignore” cu alta ocazie
dea cord- a aspune multumesc trebuei sa ai in adn, nici macar nu trebuei sa t eintrebi daca trebueis a spui sau nu
in situatii cand nu primesc acel “multumesc” eu spun zambind si jumatate in gluma ” cu placere” ; e greu sa nu sune ironic dar asta e, imi asum si riscul asta
are efect – unii se bilbaie, se scuza- le spun , e ok, se mai intampla..
Asa mai fac si eu 😆 . Mi se pare cea mai buna metoda, poate se simte si o sa stie pe viitor sa spuna un simplu “multumesc!”
Asta e și rețeta pe care o aplic eu, de cele mai multe ori cu succes.
ouf, scuze pentru mesajul anterior scris din 2 in 2 ( promit sa ma straduiesc mai mult data viitoare)
😛
… erai pe autobahn, stim … 🙂
… multumesc celui care mi-a dat dizlaic … 🙂
… am vrut sa fac si io o glumita, da’ se vede ca martienii nu “are” empatie… 🙂 dar “are” buton de dizlaic… 🙂
Cataline, a fost dg. Numai el scrie de pe autobahn.
Seriooooos?!?
Nu stiam…
Evident, la dg faceam aluzie, ca sa nu ramai nedumerit…
nu te teme, cine a prins gluma, a prins-o, cine nu – problema lui de om trist!
Hai, măi, chiar așa? Ziceam și io că dg o fi dat dizlaic, dacă ai presupus că altcineva a scris de pe autobahn…
@eva: ii spunem si lui marius ce-a vrut sa zica “autorul” ? 🙂
Inca am dubii, nu stiu daca e mai bine sa subtitrez sau sa dublez in romana mesajele… sa “intelege” toata lumea “dacat” … 🙂
E profund pasiv-agresiv, dar atunci cand cineva nu-mi zice multumesc, mi se mai intampla sa le zic “cu placere”, sperand poate va vor observa replica lipsa din aceasta tranzactie verbala :P. Ma face sa ma simt mai bine.
Chiar astazi discutam despre faptul ca o multime de reguli de baza de politete sunt abandonate. Inteleg ca fiecare din noi avem omisiuni din graba sau prea multe ganduri (inclusiv eu), dar daca gasesc pe cineva care face asta sistematic, mai scap un “cu placere”. Daca nu se schimba nimic in comportament, incerc sa nu mai intind o mana de ajutor. Partea cu “incerc” e din cauza faptului ca imi vine foarte natural sa ajut pe cineva care are nevoie, asa ca trebuie sa ma ambitionez un pic.
dar nu e doar lipsă de politețe, e totală lipsă de empatie față de celălalt
Nu stiu ce sa zic Simona… La empatie nu prea mai am pretentii, la politete (precum automatism al celor sapte ani de acasa) parca mai am 🙁
Pot doar sa zic ca in provincie se saluta mai mult, se zice multumesc, buna ziua, o zi frumoasa etc.
In Bucuresti, mai putin. La inceput mi se parea ciudat, ma simteam chiar prost in anumite situatii. Apoi m-am obisnuit, eu salut si multumesc in continuare, chiar daca nu mi se raspunde. 🙂
Le dau să-i julesc!
Spune-i simplu, cu placere! Sau, ah…nu te deranja sa-mi multumesti, nu e ca si cum faceam ceva mai bun in timpul asta, sau ca si cum as avea o viata departe de problemele tale…ma rog, ai prins ideea! Eu sunt mai nesimtita, desi ajut oameni destul de des, rar aud aceaste multumiri de care povestesti….poate ca li se pare normal si cred ca li se cuvine disponibilitatea ta, ca tu, oricum poti face mai multe chestii…ca esti”vedeta”
(daca stii cum zic…)
E ca expresia aia: ”am facut rost” tipic romaneasca!
-le-ai furat?
-nu!
-le-ai imprumutat?
-nu!
-atunci???
-am facut eu rost…. ??????
da
am pățit o chestie ca asta
le-am dus cadou unor amici mai noi, o oglindă pentru baie
de abia se mutaseră si o spărseseră
prima vorbă a lor a fost o întrebare:
– ha , de unde ai facut rost? ai amici prin construcții de blocuri?
de atunci nu i-am mai vizitat niciodată
eu nu mai vorbesc niciodată cu d-ăștia
Inseamna ca esti foarte tare la gesticulat!\ 😀
Multumesc in cuplu este dovada de respect, no matter what.
Eu ma simt aiurea insa cand cineva imi multumeste excesiv.
Uite, sa-ti spun drept, am incercat sa imi aduc aminte cum reactionez eu la lipsa unui simplu multumesc din ecuatia om la om. Si nu imi aduc aminte de astfel de momente, nici daca ma pici cu ceara. Cu siguranta sunt, dar cele de mai jos ma bantuie pe mine acum.
Problema grava cu alte doua lucruri:
– la orice magazin ; eu – “multumesc, la revedere”; vanzatoare – …pauza…;
– se imbraca cladirea de birouri in polistiren; se schimba geamuri; se imbraca terase – muncitorii, mai ales geamgii, habar nu au sa spuna “buna-ziua” cand intra intr-un birou. Motiv pt care, imediat cum intra la mine in birou, astept banalul fie si “hai salut”, vad ca nimic (ca-s muiere, d-aia, ca pe baieti ii saluta), si zic din senin la pereti “buna ziua si dumitale scumpule perete”. Si eu ma amuz de mutrele lor.
La astea doua situatii de mai sus uneori ma pierd cu calmul (as fi zis ca ma pierd cu firea, dar nu-mi mai sta in caracter de vreo luna).
“Si daca faci un bine cuiva asteptind in loc o rasplata, sau o multumire ca sa vezi pe celalatul umilinduse in fata ta si ca tu sa te poti umple de ingimfare si ca sa te lauzi in fata prietenilor tai ca uite am ajutat pe acesta, sau pe celalaltul… Atunci mai bine nu ajuta pe nimeni… Caci cine ajuta pe altcineva doar ca sa primeasca multumiri, si nu ca sa primeasca rasplata Lui Dumnezeu in loc, mai mare pacat face !.. Caci ce rasplata i-ai putea da tu lui Dumnezeu pentru binecuvintarile din viata ta ? Si daca tu nu poti rasplati pe Dumnezeu pentru ceea ce ti-a dat…de ce astepti ca ceilalti sa te rasplateasca pe tine ? Deci daca faci ceva fa pentru Domnul, nu pentru rasplata, iar daca nu poti face nimic pentru Domnul atunci nu face deloc … ca sa nu arzi in focul cel vesnic ! ”
Sf Toma de Aquino (scriierile sfintilor )
Pai și ce legătură e intre citatul din Sf. Toma și ce-a zis Simona? Ca unul se refera la păcatul trufiei celor ce oferă doar pentru a le fi cunoscuta si recunoscuta binefacerea iar Simona vorbește de o simpla chestiune de civilizație urbana. Nu Simona are nevoie de “multumesc”, ce sa facă cu el? Pur și simplu e exasperata de un anumit mod de raportare la celalalt.
Deci nu te simti de cacat cand faci ceva pt un prieten sau nu neaparat si te dai peste cap si alergi si te gasesc toate halea…si el nici macar un multumesc????
Prin citatul meu vroiam sa spun doar 2 lucruri care prin logica simpla se inteleg de la sine…
1) … Daca o persoana este deranjata ca nu primeste un “multumesc” inseamna ca se asteapta la acel multumesc inca dinainte de a face acel ceva… Fix ca si copii care in momentul in care nu primesc bicicleta de la Mos Craciun regreta ca si-au facut temele intreagul an scolar…degeaba !
2) Poate persoanele care nu multumesc sunt crestini practicanti ( Conform statisticilor peste 20% din populatie crede ca pupind oase de mort se vindeca de boli diverse sau mergind in genunchi in jurul mormintului lui Arsenie Boca ) si nu vreau ca cel care le-a facut un bine sa-si piarda mintuirea si spera ca multumirea pentru el va venii de la Dumnezeu …mult mai multa decit i-ar putea arata ei prin cuvinte !
Dacă spui tu… Poate și medicii care nu-și tratează pacienții corespunzător o fac ca sa nu-i lipsească pe aceștia de Împărăția Cerurilor. Tot pe logica simpla. La asta nu m-am gândit, da’ acu’ , c-ai zis-o face sens. 🙄
Vezi ? … Eu am constatat ca folosirea logicii simple…poate face minuni in viata noastra !… 😀
@Ninulescu: Când fac o donație către o organizație, chiar și bisericii, o fac anonim tocmai pentru ca nu aștept osanale pentru gestul meu și nici nu-mi doresc chipul pictat pe vreun perete. Dar când ajut un semen de-al meu o fac pentru că empatizez cu nevoia lui. Lipsa unui mulțumesc la final imi arata ca empatia a fost unidirecțională și imi dă un sentiment de zădărnicie. Despre asta e vorba.
ma amuza teribil ideea ca cei care nu spun “multumesc” o fac de fapt dintr-o generozitate maxima, cu alte cuvinte mitocania este o virtute, nu?
sunteti cumva in politica?
Nici n-am remarcat dacă mi s-a spus sau nu “multumesc”. În general mi se spune dar poate au fost și cazuri când nu mi s-a spus, dar nu m-a afectat. Eu spun întotdeauna inclusiv pentru banalități sau pentru chestii pe care le fac oameni în cadrul atribuțiilor de serviciu. Chiar o sa fiu atent de acum sa vad dacă mi se spune sau nu. 😀 😀
felicitări, uite, eu, după ce trag o porție de muncă la rugămintea cuiva, remarc. 😉 mai ales când e vorba de cineva care îmi cere constant lucruri și, tot constant, nu se deranjează să și zică un amărât de “mulțumesc” pentru ele. cum ziceam, nu am atins gradul acela de umanism sau de sfințenie la care să nu-mi pese. 🙂 și – nu știu de ce – dar deocamdată nici nu prea vreau să-l ating. 😉
Bine… “sfintenie”. Pur si simplu nu am fost atent, cred ca sunt mai putin sensibil eu la chestia asta. Si nu sunt singurul. Uita-te mai sus, la comentariul lui madlenec, spune practic acelasi lucru- ca n-a dat importanta aspectului. N-am sugerat ca n-ar fi important si nici nu trebuia sa ma feliciti pentru “gradul de umanism” atins, dar daca ai facut-o nu pot sa-ti spun decat: MULTUMESC!
Simona…se considera ca tu ai ”portite”
Eu spun “Cu plăcere!!!” sau “Nu ai pentru ce!!!”. În mai mult de jumătate din cazuri funcţionează. Garantat. Încearcă.
Nu-mi mai bat capul de multă vreme cu asta. Am părerea fixa ca fiecare om are măsură lui așa că….face ce si cat poate. Eu fac ce pot pentru el. Îmi mulțumește sau nu….eu dorm liniștită. La unii simplul fapt că nu te înjură e un simptom ca-s multumiti.
@dr, Quinn:
Sa-mi aduci bisturiele la ascutit.
Multumesc!
Mulțumesc frumos pentru oferta , dar lamele sunt de unică utilizare. Puteți să faceți aceeași oferta pentru foarfece, va rog ?!
@Dr. Quinn:
Ce marca e foarfeca in cauza? Sincer, m-ar multumi Quaresma! 😆
@matrix: iar nu ne potrivim….mie îmi plac alea marca Marco van Basten.
A mulțumi presupune a aprecia, a înțelege și a respecta efortul celuilat (energie, timp, tot ce spuneai).
Respectul, increderea si afectiunea – sunt nepretuite cand se manifesta de la sine si n-au absolut nici o valoare cand sunt oferite “la cerere”. 🙂
Nu-ti pierde increderea in oameni doar pentru ca unora le lipsesc notiuni esentiale in socializare, precum respectul si afectiunea/empatia.
Mi se intampla (zilnic? 🙂 lucrez cu publicul 🙂 – si zambesc cu compasiune, gandindu-ma ca acea problemă (incapacitatea de a isi manifesta gratitudinea, probabil doar unul din multele sentimente necunoscute personei in cauza) – pe mine mă afecteaza 5 minute, iar pe ea/el, o viata. Imi trece instant. Sunt oameni nefericiti, tristi de-a dreptul cei ce nu cunosc bucuria de a spune un sincer “mulțumesc”. Din fericire, sunt încă în inferioritate numerică.
Mai jos de ei sunt cei ce multumesc ironic. 🙂 zilele trecute o persoana mi-a cerut o informatie, raspunsul nu a bucurat-o dar mi-a multumit. I-am raspuns, prieteneste si cu empatie (pt ca am inteles ca raspunsul a nemultumit-o) – “- Pentru puțin.” Replica i-a transfigurat chipul supărat într-un zâmbet malițios lăbărțat pe toată fața: “Într-adevăr!” :))
Deci e loc și de mai rău. 😉
astepti un “multumesc cu maxima sinceritate”…pai asta e faza la astia, ori e sincer ori e un multumesc din obligatie. Daca simte nevoia sa-ti multumeasca, atunci e sincer si o face, daca nu, iti zice multumesc, dar te minte in sinea lui, o face doar din obligatie. Cu alte cuvinte, ori ceri un multumesc fie ce-o fi, dar multe din ele nu vor fi sincere, ori nu ceri nimic si atunci multumesc-urile care vin sunt sincere, pentru ca nu vin legate de ideea de a-ti gadila ego-ul.
Cred ca ma explic ca curul..in fine, sper sa intelegi idea. Pa!
Draga Simona, nu te mai consuma. Acesti indivizi nu merita mici macar o privire, daramite un “cu placere”…
M-am lovit din frageda tinerete cu asemenea situatii si specimene.
Cazul 1. Eu liceeana (15-16 ani), veneam de la liceu seara. La intrarea in bloc, vesnicele pensionare si asa zise casnice care stateau pe “banca” la barfa si la inspectat sacosele celor care veneau acasa. 😮
Eu – Buna seara!
Ele – ….. ( adica nimic-tacere-m-au ignorat total)
A doua zi, imi face mama un scandal monstru (plus doua furtune de la masina de spalat Albalux10 pe picioare- ca sa imi ramana in memorie 😥 )
: “M-ai facut de ras! Mi-au spus vecinele ca nu stii sa dai buna ziua/seara”
Degeaba am incercat sa ma apar, si sa ii relatez cum eu salut si nimeni nu imi raspunde.
Razbunarea este duuuulce .
A doua seara, acelasi scenariu.
Eu – Buna seara!
Ele – ….. ( adica nimic-tacere-m-au ignorat total)
Eu : Daca nu aveti bunul simt sa raspundeti la salutul meu, de ce ma reclamati la mama ca nu sunt educata si nu stiu sa salut? Alt salut de la mine nu mai pupati doamnelor niciodata. Nu meritati!
Cazul 2- Am facut un seriviciu cuiva. Si pe langa faptul ca nu a fost in stare sa isi rupa gura cu un multumesc, mi-a vorbit si pe un ton nepotrivit.
Raspunsul meu ?
(ca nu mai las nimic neplatit de mica copila 👿 )
Daca ziceai un multumesc, iti era frica ca iti musti limba si te otravesti cu veninul si rautatea pe care o imprastii cu atata placere?
Dar drept sa iti spun, ma macina, ma afecteaza.
Asa ca acum la batranete incerc sa ignor si sa ii ocolesc pe acesti indivizi.
@Nana:
Esti baba? Matricial nu-mi iese!
Baba? 😆 😆 😆 Am 51 ani .
Nana, stam in acelasi bloc?
Blocul 50+!
Ma mut la voi?
Draga Simona
A multumi unei persoane pentru un gest (indiferent de “marimea” lui) tine strict de acei 7 anisori petrecuti alaturi de familie si daca sunt mujici sau este sub demnitatea lor sa il foloseasca macar la nivel de formula de politete atunci pune problema astfel: NU MA ALATUR/ASOCIEZ ACESTOR TIPOLOGII DE PERSONAJE. In concluzie nu merita atentia ta sau chiar mai mult nu merita sa iti amarasti ziua pentru ei. Primeste te rog de la mine un sincer MULTUMESC in locul celui “uitat” de persoana respectiva. 🙂
păi nu merită atenția, nu o merită, dar ce fac data viitoare când îmi mai cer ceva persoanele cu pricina? 🙄
Incerc sa ma exprim elegant si cuviincios cat de mult pot… pentru ca e legat strans de originile locului de unde ar fi trebuit sa inceapa cei 7 anisori. Ei uita sa multumeasca, tu uiti sa ii mai ajuti pentru ca o regula a bunelor maniere spune ca nu poti fi placut de toata lumea si ca ar trebui sa accepti asta.
Simplu! Faci un bine atat timp cat presupune sa nu iti faci un rau tie insati. Daca ajungi sa simti disconfort cand il ajuti, atunci de ce sa iti faci tie rau? Eu presupun ca nu ti-a aratat recunostinta altfel si tu te incapatanezi sa te uiti la lipsa cuvantului multumesc, ceea ce inseamna ca face parte din categoria oamenilor care profita de ceilalti. Tu esti singura care poate pune limitele la cat profita. Hai ca faza asta am invatat-o de la psiholog si de cand m-am concentrat sa o aplic, ma simt mult mai bine 😎 Initial, chiar mi-era frica de faptul ca voi deveni egoista, dar se pare ca am devenit mult mai selectiva cu persoanele carora le dedic timp si energie.
In general multumesc pentru orice lucru, dar uneori “uit” deliberat cand mi se face un serviciu asa, in sictir, de genul vanzatori aroganti, atunci chiar nu are rost sa ma “irosesc”… 🙂
Cand fac cuiva un serviciu, nu astept multumiri, dar recunosc ca ma bucur daca le primesc. Cel mai adesea ca raspuns la multumesc ii rog sa faca si ei un serviciu benevol altcuiva cand au ocazia…
Totusi sunt de acord cu ce spunea cineva mai sus, nu cred ca ar trebui sa asteptam vreo rasplata, fie ea si un “banal” multumesc pentru un bine facut, caci ajutorul se presupune ca il dai dezinteresat, ori atunci nici lipsa multumirii nu ar trebui sa ne tulbure…
De fapt cred ca modelul ideal de a face un bine ar fi Sfantul Nicolae (chiar sfantul cu pricina, nu batul omonim 🙂 ), adica binele facut in ascuns.
eu nu m-am revenit la vânzători, nu m-am referit nici la răhățișuri, m-am referit la chestiuni care necesită efort, timp și energie. 😉
nu înțeleg explicațiile astea cu atitudinea creștină dezinteresată; trufia este un păcat, într-adevăr, însă mulțumescurile la care face referire simona țin de un bun simț elementar, care trebuie impus dacă ne dorim o societate civilizată; este la fel cu reclamele (lipsa lor) la țigări, situație pe care pe mine, fumător înrăit, nu mă mai ajută dar care sigur salvează niște copii în viitor; așa că eu zic să solicităm “mulțumescul” ăla oricum ar fi el, sincer sau printre dinți…repetiția e mama învățăturii…
Aşa cum am spus, de regulă mulţumesc pentru orice, dar atunci când ceva nu-mi convine, în mod deliberat “uit” să mulţumesc.
Nu e vorba numai de vânzători, ăsta era un exemplu.
Iar ca să mă silească cineva să fac ceva împotriva voinţei mele … hm, sunt cam catâr în această privinţă, oricine încearcă să mă forţeze să fac ceva ce eu nu vreau, obţine cel puţin contrariul…
Dar, aşa cum am zis, “mulţumesc” îşi are rostul lui şi trebuie încurajată folosirea sa, iar cel mai bun exemplu pentru alţii este exemplul personal al fiecăruia, dacă noi suntem amabili şi/sau mulţumim, treptat şi ceilalţi se vor “simţi” în cele din urmă.
Totul depinde cât durează “cele din urmă”, că la unii pare să survină post-mortem. Când devine semi-inutil… 😈 “Dăcât”
recunosc că îmi scăpase paragraful “nu cred ca ar trebui sa asteptam vreo rasplata, fie ea si un “banal” multumesc pentru un bine facut, caci ajutorul se presupune ca il dai dezinteresat, ori atunci nici lipsa multumirii nu ar trebui sa ne tulbure…”
mda… bine, io zic că nici “bună ziua” nu tre’ să mai așteptăm, să trăim așa, ca niște arsenii boca și ca niște maici tereze
… nea …
Ce Arsenie Boca, sfantu’ Tata Puiu, ala e …
Cruela presedinta!
Multumesc!
Ps: o sa- mi mulțumiți!
Sincer!
Cruela presedinta! 😀
Multumim, Cruela! 🙂
Mult-ţumim! 😆
săr’na șăfa!
A spune mulţumesc si a saluta sunt doua chestii de baza in educaţia unui om. Persoanele care nu saluta sau nu mulţumesc sunt arogante.De multe ori raspund cu o privire taioasa ,mult mai aroganta decat aroganţa celuilalt. Si nu ma simt prost , ma simt superioara si reusesc sa domin situaţia. Nici nu e nevoie de cuvinte intr-un contact direct.Si nu ma consum pt. Ca nu ma afecteaza.Mi-am tabacit si fundul di nervii si tot. Ce sa fac, supravieţuiesc !
Si da, mulţumim, Cruela!
Foarte interesant subiectul si cred ca ar trebui extins. politetea s-a degradat foarte mult si are, probabil, strinsa legatura cu educatia – cea din familie si de la scoala. Dar este extrem de important, dupa parerea mea, sa insistam asupra ei, a politetii. Propun sa incercam fiecare sa cerem politete de la cei din jur, asa cam ca o cruciada a politetii. Sincer. Si chiar daca la inceput unii ar raspunde doar formal pina la urma nu conteaza prea mult. Vorba aceea – fake it till you make it. Multumesc.
Printre zecile de stiri si informatii legate de atentatul de la Nisa una, cumva secundara, mi-a atras atentia: taximetristii din Nisa au decis sa transporte gratuit catre casa persoanele aflate pe Promenades des Anglais la ora atentatului. M-am gandit imediat daca taximetristii din Bucuresti (sau alt oras romanesc) ar fi facut acelasi gest si exercitiul de imaginatie mi-a dat ceva fiori. Cred ca, din contra, ar fi gasit in tragedie o mare oportunitate: ar fi cerut sume mult mai mari decat tariful obisnuit, profitand de cererea exploziva. Ma insel oare? Poate n-are legatura cu subiectul desi…
Of, draga Adi! Daca ar proceda asa, taximetristilor nu li se va spune “multumim”! In urmatoarea zi o groaza de marlani vor avea pretentia sa fie dusi gratis. Pentru ca…nu stiu, locuiesc in zona cu atentatul, si au pe cineva…o ruda indepartata care la momentul cu pricina a beneficiat de transport gratis. “Ce, ba, soferashule, azi vrei bani, ai?”
Da, Simona, MULTUMIM pentru aceasta postare. Multumesc si tuturor celor care au comentat, un nou prilej de a invata multe. Eu in loc de multumesc-ul lor (lucrez in servicii, e drept ca oamenii le platesc, dar majoritatea au atitudinea aia misecuvinista, ca doar le-au platit!) le spun eu “multumesc”! Sotul meu reuseste sa o spuna neutru, eu nu reusesc niciodata sa ascund nuanta ironica. Dar cand mi se spune “multumesc” de catre clienti si, mai ales, cand clientul are 4 ani si spune deliberat sau la indemnul parintilor “musumec” ma topesc, il imbratisez si-l ridic in slavi pentru politete, ostentativ si exagerat, ca sa auda si marlanii care se comporta (si-si invata si progeniturile la fel!) misecuvinist. Si, oooo,da! au venit “italienii” acasa!! Sa vezi PROSTIE si infatuare de 1000% pe cm. patraaaat!!!
Eu prima oara ma fac ca nu observ. A doua oara urlu eu “Multumesc!” si tot eu “Cu placere”! Daca nu-s altii politicosi cu mine, macar sunt eu politicos cu mine insumi 🙂
Chiar azi dimineata, la patiserie, in fata mea 2-3 clienti, doar cereau ce voiau, vanzatoarea spunea pretul si lua banii. Ba chiar un client (o colega, fir-ar sa fie) vorbea la telefon in timpul tranzactiei! Ajung la tejghea “doi covrigi, va rog” “poftiti”, “multumesc” “cu placere”.
Nu e prima oara cand observ ca, cel putin in servicii, atitudinea vanzatorului este corelata cu a clientului. Sunt foarte putine cazuri cand in astfel de cazuri nu mi s-a raspuns politicos atunci cand am salutat, am spus ” va rog” (intotdeauna “va”, ma scoate din papuci adresarea la persoana a doua singular cu persoane cu care nu ma trag de sireturi), multumit, etc.
Nu e chiar cazul prezentat de Simona, dar simteam nevoia sa-mi vars naduful. Cum pana mea sa vorbesti la telefon cand tu esti la tejghea si ceri diverse, cum te plangi ca vanzatorul nu e politicos cand tu nu spui nici macar ” te rog” sau “multumesc”?!
@Dom’Profe Adi:
Daca-ti rezolv ecuatia parametrica si-ti fac graficul functiei, cu semnul radacinilor reale, pe intervale, bagi un 10 la baiatu’? Hai, nu fii chitra! 😆 Dau o bere!
Asta a propos de formule politicoase de adresare a elevilor versus profi!
@ matrix
Cred ca faci niste confuzii da’ daca vrei un 10, ti-l dau ca nu ma costa nimic. Mai ales ca primesc si-o bere.
@Dom’ Profe:
Daca n-am spus-o, ma risc c-o declaratie, fie si la o ora de minima audienta: Dupa tagma doctorilor, urmatoarea pe scara mea, e scara profesorilor. Asa ca nu incape confuzie. Si dau si solutiile, asta asa, ca mi-a placut matematica, manca-o-as integral (pe paine, normal ca integrala!) 😳
Pai si daca n-ai facut o confuzie de ce mi te adresezi ca reply la un comentariu care nu-mi apartine?
Cadea-ti-ar “Morometii” la BAC, care ai dat dislike!
@Vivianoooo!
Singura expresie cu mise~ din boccavulgarul meu era pana acum miserupism!
Misecuvenismul mi se pare cireasa pe tort!
Banui ca sunt offtopic, eu unul folosesc “multumesc” sau alte politeturi in toate situatiile, si au capatat valoare de convetii sociale anoste. Cuvintele si-au pierdut valoarea. Asta face ca atunci cand “capat” ceva intr-adevar deosebit multumirile sa imi para platitudini. In general tin minte fapta si caut sa multumesc prin alte fapte.
Si daca sunt rugat sa fac ceva, ma abtin sa promit daca nu sunt 100% sigur ca pot rezolva (“incerc”, “sa vedem”) desi stiu ca fac tot ce se poate face ca sa rezolv, de multe ori ajutorul vine ca o surpriza, ceea ce imi pare mai bine decat sa se bazeze omul pe mine si sa nu fiu in stare. Si nu, nu ma intereseaza sa primesc “multumescul”
…il am eu inauntru.
“Am plin podul cu multumesc-uri” e o expresie potrivita, in cazul meu fara sa insemne ca astept altceva mai valoros in loc. 🙂
(mama lui de laptop, ca am scapat comentariul neterminat)
Am gasit o multumeasca:
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1235729116452256&set=a.442793622412480.103618.100000455377498&type=3&theater
Dujmanii da dislike.
E o placere sa multumesc!
Chiar, uite intrebare existentiala: tinand cont ca actul de uniune dintre un barbat si o femeie (ma refer la secs pentru cui nu i-a picat fisa) presupune efort, timp și energie (cum a precizat Simona in comentarii) cine trebuie sa zica “multumesc” si cine “cu placere”, ca sa nu se subinteleaga ca sunt prost crescuti sau ca nu au apreciat evenimentul?
Sau poate se incheie cu un mormait, un oftat sau ceva… himmmm? E in regula sau nu, asa ceva?
Iti spun eu, ca nu degeaba sunt presedinta!;) Onceuponatime, conversatie cu un englez ( care era nascut intr-o familie aristocrația libaneza, emigrare in UK la 16 ani si la 35 era deja in who’s who);si intreaba el: bine si la voi cum e: cand se termina (actul sexual) el zi ce “multumesc ” si se întoarce pe partea cealalta si doarme?Moment in care s- a făcut liniște la masa, caci femeile ( prezente) (eram in Romania, femeile erau romance) cred ca tocmai socoteau daca au auzit vreodată asa ceva în pat, iar bărbații (români Si ei) socoteau daca au zis asa ceva ever!:P
Vezi ce inseamna sa ai aristrocatie? Misto. Politetea la ea acasa, natural si firesc.
Imi si imaginez scena: Thank you ,dear! Si ea, cu o vocea suava: You’re welcome darling!
… si lady zicea: “Mai poftiti pe la … noi – si dumneavoastra, si “ala micu'”, da’ bine “crescut” – sunteti intotdeauna bine-veniti”…
… mai ales ala micu’.
Gicone, te strang colanţii ? Pai astea sunt intrebari de inginer ?
Politeţea inainte de toate chiar si in relaţiile intime.saru’mâna doamna, luaţi loc in acest pat , va rog sa va simţiti bine.Vaaai, mulţumesc, dar nu trebuia neaparat, va rog sa va mutaţi piciorul umpic mai la dreapta.Asa e bine? Da, mulţumesc e Perfect, dar nu trebuia sa va deranjaţi.Dar nu e nici un deranj. Vai ce seara de neuitat. Va mulţumesc.Nuuu, eu va mulţumesc.
Respectaţi protocolul!
Aaaa, nu – eu va multumesc
Ooo dar nu se poate, eu va multumesc.
Ei, un pic de respect, eu va multumesc si apreciez efprtul depus
Ba din contra, eu sunt cea care adora modul in care va miscati si tin sa va aduc cele mai sincere multumiri.
Dar vai, eu sunt cel care va ramane profund indatorat si va inalte omagii
Ba eu va multumesc
Ba eu va multumesc
Nu, eu.
Ba eu.
.
.
.
Bai, dar noi ce facem noi? Ne mai f…em sau nu?
Chiar, buna intrebare, va multumesc ca ati pus-o.
Cu placere! Dar eu va multumesc
Ba nu, eu
Ba eu.
Super dialogul (parca l-am vazut intr-un film?)
… dupa atata “proctocol”, urmatoarea intrebare era ” Sar’na, da’ de ce suntem noi aici, multumesc anticipat pentru raspuns…”
… asta imi aminteste de vremurile cand cate un “golan” de la bloc acosta o “zana” cu “Nu te supara, am o intrebare pentru tine, ma lasi sa ti-o pun?”… :-).
… asta da politete, 7 ani de a-bloc … ca nu erau de a-casa… 🙂
Lucrez in hypermarket si de multe ori vin oameni la mine sa imi ceara diverse informatii. In 95% din cazuri, cei care nu spun “multumesc” dupa ce le-am dat informatia sunt persoane trecute de 60 de ani. La fel se intampla si in autobuz cand cedez locul…
mamica ta nu te-a invatat sa spui multumesc? simplu si eficace
Spun eu multumesc, de cate ori face acea persoană ceva pentru mine. Sa stii ca puterea exemplului unora reușește sa le schimbe comportamentul.
În alte cazuri nu. OMUL CARE NU ARE UN MINIM DE EDUCAȚIE, ADICĂ MĂCAR CEI 7 ANI DE ACASĂ, NU ISI VA SCHIMBA COMPORTAMENTUL.
Trilema de parinte educat care spune absolut de fiecare data “te rog” si “multumesc” si verbal si in mailuri si sms-uri si orice alta ocazie: cum imi educ copiii? Adica sa fie niste ciudati care si ei, la randul lor spun te rog si multumesc sau o las mai moale cu asta? Generatia lor o vad de la gradinita: da-mi apa, da-mi cutare… De-mi vine mie sa le fac observatie. Munca de acasa cu ai mei e de 10 ori mai dificila pentru ca trebuie sa scoatem obiceiul dobandit in cele 9h de la gradi/scoala.
Iar cu adultii e groaznic. Mai in gluma, mai in serios le mai spun ca nici copiilor mei nu le raspund daca nu incep cu te rog, asa ca ma astept la fel si din partea lor. Din pacate am colega care nici acum nu a inteles. Desi ei imi permit sa ii mai spun “Daca ma rogi asa frumos” desi nu aud asa ceva niciodata de la ea…
Concluzia: o sa cresc niste ciudati, educati, despre care lumea o sa imi spuna ca sunt “binecrescuti” de parca e un talent ascuns nu o achizitie din familie…
Daca imi permit sa-i spun unei persoane si daca am dispozitia necesara, spun ironic apasat “multumesc” ca si cum aia era replica sa. Asa fac si in cazul “cu placere”; fapt real: am fost acum vreo 2 saptamani in Mega si acolo e casier un nene mai uracios si sictirit; si mereu cand picam la casa la el, ii ziceam politicos, dupa ce luam cumparaturile “multumesc, o zi/seara buna” si niciodata nu rspundea nimic (alte persoane de la casierie erau mai amabile, salutau); si in ziua aia eram eu mai nervoasa asa (dupa ce era sa ma loveasca pe trecere cu masina un cocalar) si, dupa ce am achitat, i-am zis “multumesc, la revedere”… asta nimic… asa ca am spus tare, tot asa, ca si cum ii ziceam si replica lui pe care o uitase – “cu placere, o seara buna” si am plecat; nu stiu daca a reactionat, pt. ca iesirea era aproape si nu am avut cand, insa parca m-am eliberat putin atunci :)))