Voi din ce locuri ciudate vă dați pe net?
Wi-Fi-ul e una dintre cele mai tari invenții ale ultimilor 10 ani. Îmi amintesc și acum vremurile când târâiam după mine prin casă un cablu sau pe cele în care mergeam la redacție și mă trezeam că mi-a dispărut cablul MEU, pe care obișnuiam să îl las agățat de birou, în dreptul locului MEU de la masa lungă, pe care o împărțeam cu alți oameni. Și începeam să investighez cine mi l-a luat, ca să aflu de fiecare dată că cineva îl împrumutase pe-al meu (din cauză că al lui se stricase) și să fiu nevoită să-l execut silit, lăsând în urmă durere, dinți scrâșniți de frustrare, înjurături la adresa tuturor mufelor din lume și un om fără internet. Cablul de la redacție măcar avea decența să fie scurt, în timp ce ăla de acasă, ca să mă pot mișca cu laptopul și prin alte camere, fusese lăsat luuuuuuuuung de tot, atât de lung încât, dacă mi-aș fi propus, aș fi reușit probabil să ajung cu el până în fața blocului. Știți cum e românul: atunci când îl întreabă cineva “Mai tai sau lăsăm așa?”, răspunde cu “Lăsăm așa”, indiferent dacă e vorba de niște salam sau de cablul de net. 😛
În aceste condiții, când a apărut wireless-ul, am fost cu toții brusc mai fericiți doar pentru că ne-am dat seama că înainte nu eram chiar așa fericiți. Dintr-odată puteam să petrecem timp în lumea virtuală din absolut toate colțurile casei, fără să mai cărăm șerpălăul ăla după noi. Cel mai ciudat loc din care o ard eu pe net, folosind wireless-ul, este scara blocului. Surfez de pe telefon, în timp ce aștept liftul, uneori chiar din lift, preț de juma’ de etaj. Înainte de asta, ciudat era balconul fostului meu apartament, mititel cât să încapă un om în el în picioare, cu laptopul pus pe un dulap. Fumam și lucram din picioare chiar și câte-o oră, uneori.
Mi-am amintit de timpurile fără Wi-Fi, în contextul în care UPC anunță că aproximativ 80% dintre clienții lor de internet aleg să utilizeze Wi-Fi, față de 69%, câți alegeau în urmă cu doi ani. Și că, la numai 10 luni de la lansarea Connect Box, modemul lor Wi-Fi de ultimă generație care asigură o viteză de până la 500 Mbps și accesibilitate din orice colț al casei, mai mult de 100.000 de clienți UPC l-au achiziționat deja. Mai multe detalii, în caz că vă interesează modemul de care pare mulțumită atâta lume, găsiți aici.
Voi din ce locuri ciudate accesați internetul fără fir?





De acasă. 😈
De acasă de la vecini… 😆
Pe când locuiam la Buzău, am descoperit că una dintre reţelele wireless era … cum să spun … “gratuită”… doar că era cam slab semnalul şi trebuia să stau realmente lipit de peretele comun cu “omul bun” … 😆 😆 😆
Eu am semnal doar daca stau in curte, la vreo 3 m de casa. ( la sat). Tra sa stau cam nemiscata ca sa functioneze bine. Mai recent, a descoperit baiatul meu alt loc, care poate il vom folosi la iarna cand va fi frig sa stam in curte: in picioare, in pat, cu mainile ridicate pana pe dulap!!
1 – Cetatea Kotor. Ciudațenie este pentru ca nu de la vreun hotel ci de pe niste scari de piatră, cu laptopul pe genunchi, stind pe netul unor vecini cu un hostel si incurcind pustanii cu rucsace care urcau/coborau pe scari. Si ca sa fiu pus la zid si mai mult… Nu lucram ci imi faceam zilnic echipa la Top Eleven… :))
2 – De pe o insula izolata undeva in dreptul cetatii Capidava unde incepind din 1991 se tine o tabara ce pe vremuri era fabuloasa… la un moment dat a devenit doar faina iar anul asta am preferat sa o evit.
Eu incerc din casa desi nu ma ajuta wifi ul care e la etaj mereu. Fiind la parter, cateodata, desi peretii sunt din rigips si aici si la etaj, parca nu bate asa bine iar in 90% din cazuri, eu am 2/3 linii la tel si laptop desi sunt la 5-10m sa zic sa locul routerului…
Paaaaaaai:
Mall ( ca e liniste, cafea, mâncare, ai unde parca si daca nu vine clientul, te duci la film ( pina la urmatoarea întâlnire ) sau iti faci cumpărăturile.
Plajatată (normal)
Servici
Parc
Cârciumi ( mcdonald included)
Benzinarii
Supermarket
Masina ( googlemaps)
Obiective turistice
Doctor
Prieteni
Gara
Tren
Aeroport
Metrou
Piscină
Cinema (teca)
Nunți, botezuri, etc
Casa mea, baie included
Internet cafe
Si ma tem ca ar mai fi!
:))))))
Din sala de conferinte 🙂 ca prezentarile sunt booooring
La munca “fur” net de la vecinii de deasupra de la cardio. Dar e cam instabil, cam ca anginele pe care (mai rar) le interneaza 😛
Dacă noul modem de la iu-pisi dă viteza de PÂNĂ LA (așa ar fi trebuit formulat dacă oamenii ar fi cinstiți) 500 Mbps inseamnă ca folosește banda de 5 GHz. Care are putere de penetrare mai mica decât cea “veche”, de 2.4 GHz, asă că NU vei avea “accesibilitate din orice colț al casei”, dimpotrivă. Doar zic, nu-mi săriți în cap 😀
Și încă ceva, un stream HD are nevoie doar de 5 Megabits per second. Restu de PÂNĂ LA 500 sunt doar ca sa se dea românii mari ce bengos e internetul în țara lor, unde nu poți plăti nici măcar cu cardul la trezorerie, nu mai zic pe internet.
Tocmai am realizat ce eroare am facut cu afirmația de mai sus … e nevoie doar de 5 Megabits per second pentru un stream HD atunci când te uiți legal la el (gen ai abonament la Netflix), când downloadezi ripuri piratate de discuri Blu-ray de pe torente într-adevăr e bine să ai o viteză cât mai mare. Și știm cu toții cam care e în România proporția utilizatorilor din prima categorie versus cei dintr-a doua … știu, știu, nu e bani, sunteți săraci (dar vă permiteți laptopuri si smartfoane si plăzmi ca sa vă uitați la filmele alea piratate). Din nou, doar zic …
ai facut cerere ca sa nu mai stai la coada cand o sa votezi ? ca vad te fute grija de viteza de download a saracilor din Romania …
Nu, că la noi n-a fost coadă. Poate și pentru că n-au ajuns toți cretinii pe aici. Doar zic …
Cativa vad totusi c-au ajuns.
Bineînțeles, nici un sistem de triere nu e perfect. Au ajuns și s-au și întors, gen tanti aia de scrie pe meetsun.ro
canadianu tu te-ai căcat în scăldatoare? de-i faci pe toți săraci!
mai suntem și alții cu lucrat afara si nu ne dăm în bărci așa ca tine
așa e anduleee!!! io o ard săptămînal în străinătățuri!! bulgaria…
ăsta-i șel mai weird place…
Cine-a zis că lucrez ? :))))))
ps : n-am făcut sărac pe nimeni, dimpotrivă … roagă pe cineva mai dăștept să-ți egzplice
deci acu e clar
de la scăldătoare ți se trage
ți-a rămas pe creier ceva gălbui
Vad ca te pricepi! La commenturi, ca la partea tehnica ar trebui sa mai aprofundezi ce inseamna latime de banda, megabyte vs megabit etc. Ce treaba are routerul cu frecventa de 5ghz cu latimea de banda doar tu ai habar. In rest, ca sa obtii viteza maxima de la provider ai nevoie de echipamenr adecvat (il gasesti pe site-ul lor). Stickul de la digi are 21.6 mbps latime de banda, sper ca te descurci cu el la streaming 1080p pe netflix.
Hai egzplică-ne tu care-i treaba cu lățimea de banda și cum un Megabit e o optime dintr-un Megabyte, will ya ? Și mai ales cum n-are nici o treaba routerul cu frecventa de 5ghz, deși despre fix asta se vorbește în reclama…
Adică a fost. Coadă de 5 minute. Dacă vrei, fac cerere s-o scurtăm și pe ea, dacă-mi zici unde. Trebuie depusă personal, să ma duc să-mi iau bilet de avion ?
daca esti patriot si de doare de tarisoara ta ce mai conteaza 1000 de dolari canadieni …Romania are nevoie de tine
E $1200 zilele astea (nu toți stau la Montreal, eu unul nu m-am simțit safe decât cât mai departe de Ro, adică pe Coasta de Vest) din sat de la mine, unde e mare tam tam zilele astea ca se bagă internet de 150 (as if I care, eu sunt happy cu cel de 50). Asta dacă, cum bine zici, aș fi patriot. De banii ăștia merg la Phuket și-mi plătesc și hotelul o săptămână. Deci nu, nu sunt.
te intreb din nou , daca te simti safe in Canadia de ce te fute grija de romanii din Romania ?
Întreabă-l pe Nilă, că el știe.
Da… ce sa zic… o fi ciudat, nu stiu, dar din locul in care inainte de wi-fi ma duceam cu o revista sub brat. Stiu voi, compartimentul in care intra o singura persoana, vorba lui nenea Iancu….

E cineva care nu se dă de acolo ? 🙂 Cu ocazia asta am răspuns și la întrebarea lu nenea Shoric, că tot îl fute grija de ce-i fute grija pe alții.
asta e , mor de ciuda romanii din diaspora ca in Romania avem wireless free cam peste tot si viteza de download mare 😉
Și cartele pre pay ieftine, ai uitat să adaugi. Și nici nu costă $35 să pui cortul în parcul provincial. Ș.a.m.d.
Tocmai am citit ca aveti si retele 4G+, din alea cu 1,35 Gbps … ma duc sa-mi mai tai o vena din cauza asta … Dar daca o fac ambulanta vine destul de repede (alaturi de o masina de pompieri, care in general se plictisesc la servici, si poate si una de politie, ca ei sunt pregatiti sa discute cu sinucigasii, cica), pe drumurile alea fara gropi, si dupa aia ma duc la un spital unde nu trebuie sa dau spaga etc. … eh, ce conteaza, tot mai faina-i viata cand ai 1,35 Gbps
Potrivit Eurostat, România este ţara europeană care înregistrează cea mai mare rată a deceselor în spitale care puteau fi evitate.
http://m.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/dininterior-bolnavi-de-nepasare-564027
Eh, ce contează, bine că a lansat Vodafone 4G+. Mor de invidie, parol.
I-auzi ia … cică România e deasupra UK, Spaniei etc., că tot vorbea Simona zilele astea despre oraș versus țară.
http://cursdeguvernare.ro/paradox-nivelul-de-trai-din-regiunile-predominant-urbane-ale-romaniei-peste-media-ue-explicatia.html
ps : nu vă cramponați în detalii, desfaceți șampania :))))
Având în vedere ca internetul e scump și prost, canadienii s-au gândit să nu se plictisească în casă (nici la TV nu prea ai ce să vezi, nu tu o țâță sau un cur) și s-au apucat de făcut chestii de genul ăsta. Nașpa…
http://www.citylab.com/commute/2016/09/where-to-find-the-worlds-longest-recreational-trail/500366
Shoric, ia zi bre, cum a mers internetul noaptea trecuta in cacapitala ?
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21310532-bucurestiul-este-considerat-capitala-sud-europeana-cea-mai-vulnerabila-cutremure-mai-mult-jumatate-dintre-cladirile-incadrate-clasa-risc-seismic-romania-sunt-bucuresti.htm
Si daca tot m-am “laudat” ca stau in chirie (ca-s sarac, nu stiu daca ai retinut), uite cum arata holul blocului.
https://scontent-sea1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.0-9/14358661_10154642670609175_8765027937269503469_n.jpg?oh=f5585cc27bc1b74789f1cfabd603a0e7&oe=58867DF3
https://scontent-sea1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.0-9/14432940_10154642670619175_7026020395615521531_n.jpg?oh=dfbf4c5b9d8346eb2ec056da3368b78d&oe=5860E49D
Si uite cum arata curtea interioara a blocului in care am stat mai demult
https://scontent-sea1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.0-9/14457428_10154642681029175_6012797000571911184_n.jpg?oh=39477e83ac670453232f48f3cc84df82&oe=587E1F56
ps : sa nu crezi cumva ca blocurile astea sunt niste blocuri bengoase, de proprietari de apartamente care le-au dat in chirie (exista si din astea, daca posesorii au avut “noroc” si nu le este interzis de statutul asociatiei de proprietari, dupa cum ziceam pe la alte postari ale Simonei) … nu, sunt blocuri de “saraci”, care apartin unor firme, unde toate apartamentele sunt date in chirie
pps : partea naspa la blocul in care stau acum e ca fumatul e interzis inclusiv pe balcon, si trebuie sa cobor in fata blocului … iar aici ploua 11 luni pe an ( http://www3.bc.sympatico.ca/hilltop/j-misc.htm ) … tot mai fain e(ra) in Romania, da’ las’ ca-mi iau eu cetatenia si ma intorc “acasa” …
In cazul unui cutremur puternic , trei sferturi dintre locuitorii Romaniei ar fi afectati, infrastructura fiind in multe zone una “critica “, iar dotarile cu echipamente pentru misiuni de salvare-cautare in caz de cutremur sunt slabe sau absente
http://m.hotnews.ro/stire/21310304
Eh, macar internetul o sa zbarnaie cu 500 Mbps si-o sa puteti sa postati selfieuri cu cladiri prabusite pe Facebook.
Meanwhile, in Canada https://www.youtube.com/watch?v=cnnS_Yt4OzQ
Bey Shoric, de cateva zile am probleme cu modemu asta https://www.shaw.ca/advanced-wifi-modem/ , care bineinteles ca nu e asa de bengos ca cel de la iu-pisi … si anume mi se conecteaza laptopu (un lenovo t400 second hand, ca-s sarac) la reteaua de 5Ghz, dar nu merge netul … daca-l conectez la reteaua de 2.5 merge. Ie o problema pentru care nu pot dormi noaptea … adica eu platesc pentru 150 Mbps si ma folosesc doar de 72 ? Ce ma sfatuiesti sa fac ?
ps : nici macar nu m-am obosit sa-l resetez, asa de mult sunt afectat 😀
Ia zi bre Shoric, asa-i ca trebuia sa-mi iau un abonament mai mare ? Stiu ca trebuia, da’ ce sa-i faci daca ie scumpe …
Si la netul de acasa cre’ca trebuia unu mai mare … da’ si alea-s scumpe 🙁
“Traficul mediu lunar per conexiune aproape s-a dublat fata de primul semestru din 2015, de la 0,33 GB la 0,63 GB.”
http://m.hotnews.ro/stire/21345262
Băbăeți, la cât de eftin e internetu si mobilu în România, ăștia nu cumva au greșit unde au pus virgulele ? Nu de alta, da’ eu consumam 300 de mega acu 4 ani numai citindu-mi mailul și uitându-mă la poze cu pisici pe fassbuk în timpul serviciului (de badigard, pentru curioși) … nu mai zic dacă mai dădeam drumul și la un playlist în Spotify în timp ce mergeam cu metroul (că-s sărac, în caz c-aț uitat) acasă.
http://m.hotnews.ro/stire/21342126
Eh, bine ca e internetu si berea eftine, și fetele frumoase în Centrul Vechi …
Bre Shoric, ia zi, plozii astia cu ce viteza se dau pe internet ? http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/educatie/copii-sub-umbrela-intr-o-gradinita-cu-acoperisul-spart-587955
Paradoxul Romaniei, exista internet de mare viteza (care e si ieftin), dar nu exista apa, canalizare, drumuri, servicii medicale ( http://www.agerpres.ro/sanatate/2016/10/14/vlad-voiculescu-avem-88-de-sate-care-nu-au-acces-la-niciun-fel-de-serviciu-medical-12-34-34 ), politie, pompieri etc.
Eh, se vede TrinitasTV on-line ? Se vede, asta e tot ce conteaza … 🙂
Copiii români, cei mai săraci din Uniunea Europeană. Unul din doi copii este expus riscului de excluziune socială
http://stiri.tvr.ro/copiii-romani-cei-mai-saraci-din-uniunea-europeana-unul-din-doi-copii-sunt-expusi-riscului-de-excluziune-sociala_67795.html
eh, pariez ca o gramada din jumatatea aia de copii saraci au internet mai rapid si mai eftin decat multi copii din Canada … nu-i asa, Shorice ?
Daca se aprobă si propunerea lu’ cretinu ăla cu hi-q subunitar de a obliga unitatile de alimentatie publica să dea internet moka (chiar asa, bre Shoric, de ce ie nevoie de asa ceva daca tot prostu’ are net moka peste tot deja ?) atunci chiar ie raiu pe pamant in Romania.
http://www.digi24.ro/stiri/economie/bani-afaceri/covrigul-indicatorul-cresterii-economice-594889
Fuck it, mai bine nu ma uitam la reportaj … m=am ofticat la maximum cand mi-am vazut un fost coleg la bordu’ lu’ ef-şaiş-pe (o fi sh luat si pe datorie, da’ ie ef-şaiş-pe ? ie) si eu sunt sclav pe santier 🙁
Shoric, pariez că scoala asta are conexiune la internet mai bengoasă si mai eftina decât multe scoli canadiene
https://m.monitorulsv.ro/Local/2016-10-26/250-de-elevi-de-la-scoala-recent-modernizata-din-Probota-tremura-de-frig-in-clase-la-nici-10-grade-Celsius
http://www.digi24.ro/regional/digi24-craiova/incalzire-cu-lemne-la-bloc-in-calafat-124412
Oare routerul ala bengos de pa iu-pi-si nu da si caldura ? Cred ca da oleaca, cativa W acolo tot tre sa dea …
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21379519-vlad-voiculescu-sectia-arsi-spitalul-floreasca-nu-este-dotata-pentru-tratarea-arsurilor-pentru-tratamente-antiimbatranire.htm
Eh, cine are nevoie de barocamera cand internetul e eftin si merge atat de repede … nu-i asa, Shorice ?
Foarte nimerita formularea “sa fie scoasa din noroi tara noastra”!As adauga inadmisibil de marele numar de localitati fara canalizare.Abia pe urma se pot aborda celelalte probleme.
—-
Si nu drumurile nu sunt cea mai grava problema a educatiei romanesti ci lipsa de canalizari. Aprox 33% din casele romanesti au wc in fundul curtii. Sute de scoli si gradinite nu au canalizare si toaleta e o groapa in fundul curtii. Acum 2 ierni un copil a murit inecat printr-un sat din Moldova intr-o asemenea toaleta. Si ne mai intrebam de ce e rata de abandon scolar de 17% …
https://republica.ro/am-iesit-din-tara-si-m-am-intors-plangand-domnule-ciolos-daca-mai-ramaneti-va-cer-un-singur-lucru
Asa, si ? Este internet rapid si eftin ? Este … asta e tot ce conteaza ! Nu-i asa, Shorice ?
Bre Shorice, sa vezi faza ieri. Cand ajung acasa gasesc pe mail notificare de la Gcal (nu-i bai, ca vine si de la ei bilu direct pe mail, dar pentru ca internetu e scump si prost mi-e frica sa nu ajunga prea tarziu, asa ca mi-am pus si eu reminder acolo) sa platesc factura la net. Si cand intru (cu greu, pentru ca internetu e scump si prost) pe site ce sa vezi … aveam dublu de plata. Moama, mi-am facut niste draci … fac click pe contact us – chat (n-am sunat pentru ca nu parlesc Engleza destul de bine si mi-era frica ca nu ma inteleg aia). Cica wait to find a representative … bineinteles, cum internetu e scump si prost am avut oleaca de asteptat … 19 secunde, gen. Si o iau pe aia la pula rau de tot … ca de ce trebuie sa platesc 2 luni, blah blah blah si etc. La care aia imi zice ca nu e obligatoriu sa platesc 2 luni, doar daca vreau. Si eu ii zic ca nu vreau, logic, ca-s sarac, cum dracu sa platesc 111$ cand eu abea am dupa ce bea apa. Si aia imi zice “stiti, dar pe acest cont nu s-a facut nici o plata inca”. Mie imi sar dracii si mai tare … i-am bagat si-un LOL … dupa care, ca sa-i dau peste bot, intru (cu greu, pentru ca internetu e scump si prost) pe siteul bancii sa ma uit la statementul de pe credit card ca sa-i zic exact in ce data am platit. Si caut. Si pe septembrie, si pe octombrie. Nimic, dom’le … si caut iar … nimic. Si-mi pica fisa ca eu de fapt n-am platit nimic pana acum, asta era prima factura … si ma inrosesc virtual ca racu. Revin la fereastra de chat si-i bag lu aia vreo 5000 de scuze, cu niste explicatii gen “nah, am vazut ca cardul meu e deja la voi in sistem (factura era neplatita pentru ca chiar daca era eu nu le dadusem voie sa-si traga banii automat) si credeam ca am bagat-o cand am facut prima plata blah blah blah”. “Plus ca nici nu mi-ati taiat netul, daca mi-l taiati stiam ca tre sa platesc”. Aia baga un smiley si zice ca ei nu e oameni rai, nu taie netul chiar asa, a 2a zi dupa ce nu-si plateste omu factura … si gata. Si ca sa scap de o grija le-am dat voie si sa-si traga banii automat de pe card. The end.
Victimele spun ca primele echipaje au sosit dupa 20 de minute.
http://m.stirileprotv.ro/lbin/mobile/index.php?article_id=3736669
Dacă n-au folosit internetul de mare viteză … poate dacă-l foloseau ajungeau mai repede.
Also, oare câți au condus ca nebunii, riscându-și carnetele, în urma ambulanțelor care duceau răniții la spitale ? 😀
Bre Shorice, iar nu mi-am platit factura la internet :)))) … de fapt n-am platit-o deloc de cand am deschis abonamentul … intru azi sa vad cati megabiti mi-au ramas din putinul 1 tera pe care-l am lunar, si vad un mesaj scris mare cu galben, cica “Your account is overdue. To avoid any interruption in services and late fees, please pay immediately. If immediate payment is not received a $20.00 processing fee may be applied to your account.” … mi-a picat fața … se pare ca luna trecuta cand le-am dat cardul n-au putut sa-si traga banii, ca expira cardul tocmai luna aia … asa ca azi am platit pentru trei luni O SUTA SAIȘȘAPTE de dolari !!! La naiba, scumpa=i viata in Canada … si mi-a venit si factura la curent, $37.38 pe doua luni … Nu mai bine nu cheltuiam banii in Thailanda ? 🙁
Statistică: Unul din doi copii români se află în risc de sărăcie
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/statistica-un-roman-din-trei-se-afla-in-risc-de-saracie-624146
eh, macar au wireless free cam peste tot si viteza de download mare …
“Unde se uita la filme? Top 10 al site-urilor mentionate este format din site-uri de continut piratat, abia pe pozitia 11 figurand Voyo, platforma de continut video contra cost a Pro TV. Peste 80% nu cheltuie niciun ban pentru continut audio-video offline.”
Baeti destepti românii … wifi moka, conținut moka … mă întreb pe ce se duc banii 😀
Bre Shoric, am asa un ghinion cu internetul ăsta … să vezi ce-am pătit … a doua zi după ce le-am platit ăstora O SUTA SAIȘȘAPTE de dolari si-au mai tras si ei de pe card O SUTA SAIȘȘAPTE de dolari … deci luna asta am platit la internet TREI SUTE TREI ZECI SI PATRU de dolari !!!
ps : tocmai mi-am luat bilet de tren (masina stii ca n-am, ca-s sarac) pana colea peste munti, la Edmonton … stii cat am platit ? TREI SUTE PATRU ZECI SI SAPTE de dolari !!! Cel mai ieftin, pe scaun. Daca-mi luam la cuseta (dureaza 25 de ore drumul) ma costa O MIE O SUTA CINCI ZECI de dolari !!! Nu mai bine ramaneam in Romania, unde e wireless free cam peste tot si viteza de download mare ?
Bre Shoric, îți plac șosetele mele?
Nici un raspuns … hai ca incerc cu alte sosete, poate astea-ti plac
http://i.imgur.com/DXrRHsoh.jpg
Bre Shoric, ce mai zici, ce mai faci ? Eu nu fac prea bine … tocmai mi-a venit a 3a factura de curent … observ ca suma de plata e din ce in ce mai mare … prima a fost $32.59, a doua $37.38, si acu’ $40.67 … 🙁
Oricum, e mai ieftina decat cea de la internet, $49.99 … care peste 6 luni se face $79.99 🙁
De atata amar si suparare mi-am luat bilet de avion spre Costa Rica (cu escala in Dallas) in aprilie … o sa-ti trimit poze, promit 🙂
ps : “Greater Vancouver Transit Levy” de $3.80 e o taxa care se duce la reatebeu’ nostru … si la benzina exista o taxa de 10 centi pe litru care tot la reatebeu’ se duce (plus o taxa pe proprietate plus una cand platesti pentru parcare (nu stiti voi ce-i asta 🙂 ) – detalii aici http://buzzer.translink.ca/2013/03/translink-101-where-does-translink-get-its-funding-and-how-do-we-spend-it/ ) … taxe peste taxe peste taxe, tot mai fain e in Romania, unde e wireless free cam peste tot si viteza de download mare … da’ lasa ca-mi iau eu cetatenia si ma intorc “acasa” …
bre shoric, io-te ce zic astia aici, cica canadienii au viteze de net pe mobil mai mari decat voi … io zic ca ie o conspirație sorosista, asa ceva nu există !
https://opensignal.com/reports/2017/02/global-state-of-the-mobile-network/#speed
Bre Shoric, de la 1 sept mi-a crescut netul de la 49 la 79$/luna, și chiria mi s-a mărit și ea cu 40$ … de ciudă am venit până în Japonia, de unde te și tzuc dulce.
bre Shoric, am comis-o si cu curentul electric … stai sa vezi, imi vine pe email ca am factura noua … intru si ma uit si ce vad, O SUTA DE DOLARI, FRATE !!! uitasem s-o platesc pe penultima (tocmai ce ma intorsesem din Hog Kong si inca nu-mi revenisem cu fusul orar) acu 2 luni, si la asta ultima s-a adunat pe 4 luni … de unde scot eu acum o suta de dolari, ca marti plec in Australia cu biznis class … 🙁
ps : pentru incultura ta generala, in casa tot e pe curent, inclusiv masina de gatit. Nu ca as gati eu prea mult, dar un ceai dimineata tot imi fac … ca sa nu mai zic ca asta vara a mers ACul non=stop …
Ai putea să zici ceva și de olimpicii premianți, dacă tot am ajuns la capitolul “realizări cu care ne place să ne lăudăm deși n-am avut nici o contribuție la ele”. Poate și de Păulescu. Doar zic …
îţi propun să-l scoţi pe “doar zic” factor comun şi apoi să înşiri ce ai de zis, e mai uşor pt noi.
agneswood
sau zica *doar zic * si nimic altceva că oricum ar valoare de adevăr ce tinde asimptotic la zero
și ghiolban la infinit
Daa , si ce placere era cand cei care cablau isi aratau chilotii tanga ..dar na , acuma toata lumea are wi-fi . vine omu` cu routeru` la costum si cravata
Acum? De pe ferry dintre Portsmouth si insula wight…asteptand sa soseasca in port
Hai totusi să raspund si eu la obiect, daca tot e vorba de bărci, desi tare mi-e teamă că iar or sa sară patriotii sa mă acuze că ma laud : de pe ferry intre Tsawwassen si Swartz Bay. Vă las plăcerea să descoperiti unde-s satele astea două uitate de lume 🙂
Aaaaa, da, de pe vapor e misto de tot, dar cam costa, parca 20 de USD pe zi.
Pe acel ferry (si pe restul care apartin de BC Ferries) e gratis.
Al naibii cum se aliniaza planetele astea pentru unii, gratis, auzi!
Io si pe uscat platesc cam mult. 🙂
Pai nah, suntem saraci, si s-a gandit guvernu’ (BC Ferries e de stat) sa ne dea net gratis pe ferry. Bineinteles insa ca nu merge la fel de bengos ca cel din Romania, cu 500 Mbps …
Io nu platesc in Romania, tocmai de-aia zic ca-i scump. Dar merge. Nu am a ma plange. Ce-i scump, costa.
Momentan ma dau de pe ferry intre North Vancouver si Vancouver 😀
http://i.imgur.com/MechGVJh.jpg
Tot gratis, am uitat sa precizez … 🙂
http://i.imgur.com/CvtvcORh.jpg
Din masina, in fata blocului unde bate semnalul din casa, asteptand sa ajunga si ultimul intarziat dimineata.
Acum mi-am amintit cum m-am dat eu pe net in metrou la Moscova. O statie. Ca apoi ne-au dat jos (nu stiu din ce cauza, ca s-a anuntat doar in rusa-noi ne si miram de ce coboara asa de multi oameni, pana cand ne-au facut semne sa debarcam si noi) 🙂
Net prin wifi free tin sa precizez
Canadezul, cred ca te-am mai intrebat, dar io uit rpd, deh, maica, cu varsta si io, 😎 si nici nu nu prea ai mai venit cu netul pe la noi,
tu esti cel care se semna Dan din Canada pe blogurile basiste, pe unde ne luptam noi, de la pa”sh”opt, pe baricade, si da-i si lupta, si da-i…da sau nu? ca io tot asa ma semnam.
Nu. Nu-mi pierd vremea pe bloguri politice. Si nici pe-aici nu prea il pierd, trebuie sa fiu plictisit rau de tot sa comentez pe undeva, ca azi.
Las” ca poate il gasesc io pe undeva, prin infinitzii netului, era un baiat de gashka. 😎
“era un baiat de gashka” – spre deosebire de mine, nu ? ?
Nu, nu, nu, nu spre deosebire de tine.
Era de gashka pentru ca asa am avut noi o gashka pe vremea aia, apoi ne-am imprastiat, unii au ramas pe blogurile respective, pe care eu le citesc si acum, fara sa mai comentez, cu altii am ramas in corespondentza pe email, dar pe el nu l-am mai intalnit la comentarii.
E ok, pana si eu recunosc ca nu sunt de gashka. 🙂
Eu sunt singurul de pe strada mea care are internet..
Am wireless la abonamentul cu cablul TV si mi-am dezactivat parola de pe wireless
apoi am anuntat copii de pe strada mea ca la mine in fata geamului au wireless gratuit.
Nu iti spun ce fericiti au fost, ei care fusesera trimisi aici la bunici, la reeducare, ca sa se detoxifice de internet
si nu aveau nici macar semnal la telefoanele mobile…erau salvati… Puteau din nou comunica cu prietenii pe facebook … Uneori este coada la mine la fereastra !
Asta doar in timpul vacantei de vara…in timpul scolii sau iarna, strada mea este pustie !
Big mistake. Un sfat : pune parola inapoi si comunic-o copiilor. Vor avea ei grija s-o afle si restul care n-o stiu, dar e mai safe asa decat sa ai cine stie ce surprize de la oricine care trece prin fata casei si gaseste semnalul neprotejat. Si tot ca sa fii safe, ai putea sa-ti delimitezi reteaua locala de cea wi-fi.
Uau, Ninulescu, ce de gashka esti si tu!
Chiar ma intrebam cum pot unii avea acces la wireless fara sa-i dea vecinu parola,
babaiatule, respect, cum se zice pe feisbuk.
Csf? partikip.
@canadianu,
n-auzi, bre, ca e limitat, cu acces numai pe perioada vacantei de vara?
Lasa-l se se simta boier!
Ca dupa aia isi activeaza iar parola, chit ca nu i-o poate sparge nimeni.
Pai poate sa fie boier si cu parola. Cu ocazia asta socializeaza si cu copiii care n-o stiu si nu au de la cine s-o ceara si sunt nevoiti sa-i bata la usa 🙂
Canadianu,
acum ai vazut ca netul a progresat in Romania?
Merge chiar si fara parola, bre.
La noi totul merge brici, mai ales netul.
Canadianu,
cred ca Ninulescu a procedat corect, e un generos.
Am zis eu ca nu ? Cu riscul de a ma repeta, poate fi generos si avand conexiunea parolata, trebuie doar sa le zica parola copiilor.
Nu, nu e bine sa la spuna copiilor parola, ca dupa aia ei le-o spun bunicii, si bunica i-o spune popii, la spovedanie, si apoi ori se conecteaza si popa la wiressul lui Ninulescu, ori vorbeste cu primarul sa i-l taie, dupa caz si noroc, ca s-au mai vazut si popi progresisti, totusi.
unii incearca cu bomboane . e de porc, comentariul , stiu
@Ninulescu, cred ca tu ai ras de noi, cu internetul tau si cu coada de sub fereastra, este?
De fapt tu furi wirellesul de la vecinul tau, recunoaste!
@luminita.
Asta-i buna!
Cum adica sa-i spuna primarului chestia asta.
Pai ce? sa-si taie singur sursa de situri deocheate?
Pai coana preoteasa sta linistita ca stie ca nu are parintele internet.
Daca ar afla, ar sta geana pe history-ul telefonului sa afle pe ce siteuri se plimba popa!
Chiar, Ninulescule, ai macar instalat parenting control pe router, sa nu scape boalili copchii prin locuri nerecomandate?
De suPt un balcon, pe un trotuar, sugand de la o tzatza wifi
Mvvvaaaai, Scruela, cred ca ti-ai fugarit votantii la PSPR.
si pana la urma nu zice nimeni daca e bun sau nu modemu` de ultima generatie de la upc . doar zic 😆
L-ai probat?
Esti IT-ist?
Da-ti cu parerea!
Partikip.
Luminita , nu stiam ca e cu castiguri gratis
Nici io nu ma gandisem, dar putem s-o punem de-o tombola, partikipi?
Pe telefon activez site-ul http://www.mobiledata.ro, daca vreau net cu Romania, sau http://www.mobiledata.com, daca vreau afara(vorba vine afara!). In rest fur net ori de la wireless-ul RDS din casa, in Bucuresti, ori de la modem-ul Telecom din bucatarie, cand merg la tara, unde vecinii profita de prezenta mea sa se mai converseze cu copiii pe Skype. In pauze mai schimbam o vorba, mai ales ei cu copiii. Aaaa, cand si cand schimbam si cutiile de bere, socializarea pe uscat n-are haz. No offence, @canadianu’!
Cat net fur, atat platesc, nici macar “civil” nu ma poate condamna.
Discutia nu era despre furat net, ci despre furatul de PE net.
Pana acum catweva luni aveam si eu net de la un vecin binevoitor.
Cum sta treaba: mutat nou in bloc, nexam net, bat la usa vecinului, cu doua beri in mana, sa-l rog de o parola, ceva. Deschide sotia, era singura acasa. “Saru-mana, uitati despre ce este vorba, parola net, daca se poate bla-bla-bla.” “Sigur, dar sa vina sotul acasa, el stie parola.”
Ok, plec, dup[a juma’ de ora cioc-cioc, vecinul. “Domne’ vrei parola?” “Da!”, spun eu, in timp ce deschid prima bere.
“Pai, tastaza ‘limbiinpi*da”
Mi s-a parut mie ca doamna se cam inrosise la fata cand i-am cerut parola…
Scuze, am degetele groase.
buna asta , nimic nu este gratis . ai wi-fi gratis si vecina fericita 😆
ieri eram deprimata ca nu am ce sa scriu, nu accesez netul din locuri ciudate, nici macar din baie unde nu cred ca am dus telefonul vreodata. casa, serviciu, strada, parc, lift – chestii uzuale. dar viata iti zambeste cand nu te astepti si iata- ma acum in vizita la timisoara, logata pe un wifi care se numeste, tadaaa, “sunt o piersicuta moale”. nu am mai intrebat parola, am intins telefonul sa mi-o, off, scuzati, introduca.
cand stai pe tron nu te plictisesti ? daca useru` este > sunt o piersicuta moale trebuie sa te astepti ca password sa fie 1234 , nu ?
sunt o piersicuta moale, hahahahhahaaaa 😆 😆 😆 😆 😆
Sahara, Libia, 1000 km sud de Bengazi
deșert lutos nu nisipos.
o mica rafinarie fara semnal , doar linii fixe pt intern și sateliți pt boși
Dar la 10 km de mers cu jipanu prin pustie ,pe o colina mica, înalta de 3 metri, era semnal 1liniuță
nimeni nu stia de unde
eram la sute de km de orice
doar că prin apropiere treceau 2 linii de foarte înaltă tensiune
de ce te plangi ? la granita de est cu Moldova rds/u din Romania este inexistent , sa nu mai zic de net care e limitat prin vodafone la 100 de mb.
eu am vazut in filmele de actiune americane ca cei din desert folosesc telefoane prin satelit 😉
Andule, nu mai ai decit o singura optiune: telepatia 😆
Sa stiti ca Plesu a avut dreptate, serialul Las Fierbintzi e foarte tare, babaiatule! 😎
Am vazut azi 4 episoade, de pe Youtube.
In fara de primar, pe care-l stiam de la Grupul Voua, de Margineanu, si de Bobonete, nu i-am mai vazut jucand pe niciunul. Tipii sunt belea, tipele de coma. Dialogurile si situatiile sunt dementiale.
Recomand.
Am auzit de serialul asta, poate reusesc sa ma uit nitzel, ca am chef sa rid copios.
Noi mai mergeam la Fierbinti cind eram copii, aveam niste vecini care erau de acolo si inca mai aveau rude, ne jucam cu copiii lor.
Ma tot gandesc cum ar fi sa ne zica Manolescu ca el asculta manele!!!! 😎 💡
Noi avem Tethering si Mobile HotSpot pe celulare,adica se poate conecta oricine pe data mea prin USB sau wi-fi portabil, daca ii las eu, prin activarea optiunii. Avind data nelimitata si viteza mare la telefoane, wifi-ul din casa nu-mi foloseste prea tare, semnalu’ trebuie sa fie bun, si atit. Dar am taiat viteza la telefoanele fetelor, am redus la 1G, eu la 3G, ca platesc mai putin asa, deci ele folosesc uaifaiu’ mai mult. M-am uitat pe cont si am vazut ca rar depaseau 1G, asa ca de ce sa platim in plus? Barbate-miu a ramas la 5G, ca asa are el noroc 😎 Eram foarte mindra de mine ca am redus factura!!
Acum ca tot am detaliat factura, ia uitati-va si voi si vedeti cit folositi in medie, ce “spike-uri” aveti, si reduceeeeti 💡
Io am 20GB pe telefon, deci ma doare-n pix. 20GB la viteza normala adica, de fapt e nelimitat, atat doar ca dupa 20GB merge ca melcu. Beat that, Romania !
Halatu costa $40 canadieni, pentru cine e curios. Ah, si ca sa nu uit, include convorbiri si sms nelimitate in provincie, in orice retea fixa sau mobila. Care provincie e de vreo 4 ori mai mare decat Romania. Daca vroiam in toata tara (a doua ca marime de pe glob, pentru cine a chiulit la orele de geografie), mai trebuia sa platesc 10$ in plus parca, si de 10$ mai bine imi iau un pachet de tigari.
ps : v-as zice si cat trebuie sa muncesc pentru astia $40, da’ dupa aia iar vin patriotii sa ma intrebe de ce comentez pe siteuri romanesti … 🙂
Pfffuuu, ce pute a “răşină”… 😈
… e drept, cu miros de arţar, da’ “răşina” tot “răşină” … 😡 😡 😡
… mare dreptate are Tetelu … 💡 😈
La bunici,prind cel mai bine netul de pe telefon din podul cu fan. E chiar distractiv.
Cat despre wireless..acum multi ani am stat in chirie undeva unde nu aveam net deloc. Asa ca am cautat in toata casa si l.am gasit langa fereastra (dar trebuia sa stau cu mainile in sus ca sa prind semnalul).Nu avea parola din fericire. Asa ca mi.am pus un scaun pe masa..si acolo imi faceam veacul navigand pe net.
De unde am vrut si am avut nevoie. Ca mi-am luat inca de la inceput routere cu wifi si acum am dispozitivele portabile cu wifi. Sunt in pas cu tehnologia! Oricum cel mai fericita am fost sa pot avea wifi in baie.
-pe treptele din fata casei, cind fumez
-pe buda(yup)
-in bucatarie cind gatesc si binge watch KFULIM-serios, it’s a must
-in gradina din spatele casei cind imi vin musafirii si tin laptopul asa, ca sa fie
–
Un mic sfat pentru cei care “fura” net : bagati pe google “honeypot wifi” 😉
Bineinteles ca s-a gasit un cretin/o cretina sa downvote un sfat cat se poate de binevoitor …