Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Ce locuri am mai redescoperit. Azi, despre Horezu

La un moment dat, în vara asta, am fost pe undeva pe lângă Râșnov, într-o ieșire de week-end. Întoarcerea spre București a fost prin Bran, unde, bineînțeles am oprit ca să explorăm tarabele cu obiecte tradiționale, unele chiar tradiționale de la noi, altele “tradiționale” de prin China, dar asta e deja altă discuție. Cert e că m-am lipit de o tarabă cu ceramică adevărată de Horezu, de unde am plecat cu două farfurii și cu jurământul că, în week-end-ul următor, o să mă duc chiar la Horezu, ca să îmi mai iau alte farfurii. Cine hălăduia în următoarea sâmbătă pe străzile din Horezu? Exact… Am explorat nu doar fiecare milimetru din strada centrală, cu magazine, dar și strada Olarilor sau așa ceva, unde, în fața fiecărei case, meșterii își organizaseră câte o mică expoziție. Pentru aprofundarea operei fiecărui meșter, am fost invitați în case.

Acum am acasă această mică colecție, din care mănânc:

horezu

Preferatele sunt astea trei:

horezu-preferatele

Iar preferata absolută-absolută dintre cele trei, number one, pe care o am de la Bran și căreia nu am reușit să-i găsesc o soră în tot Horezu esteeeee… cea cu spirala neagră și linie foarte subțire. Nu se lucrează modelul ăsta, în varianta alb-negru, dacă vă puteți imagina, ceea ce înseamnă că, probabil, nici nu se cere. Hm…

Una peste alta, mi-a plăcut mult să redescopăr orașul (căci, da, e oraș), în care nu mai călcasem de vreo 20 de ani. Și mi-a plăcut să îmi cumpăr farfurii de ACOLO, deși le-aș fi putut găsi și la noi, în Piața Obor. E foarte mișto experiența de a le lua de la sursă. Recomand.

Mi-am adus aminte de povestea asta, răsfoind site-ul România Modernă, pe care fotograful Sorin Onișor și jurnalista Diana Cosmin își publică redescoperirile. Între 6 septembrie și 6 octombrie, la invitația Ciuc Radler, Diana și Sorin călătoresc pe ruta București-Timișoara-Cluj-Iași-Brașov-Constanța-București și ne povestesc în imagini și cuvinte ceea ce descoperă sau redescoperă pe drum. Au fost deja la Timișoara, iar acum merg spre Iași, via Turda, Transrarău, Gura Humorului, Sovata și Piatra Neamț. Au trecut și prin Horezu, evident, iar lângă Gura Humorului, la Marginea, au (re)descoperit și ceramica neagră de Marginea. Ceva îmi spune că ar trebui să dau și eu o tură pe-acolo, la un moment dat. 😛

Ce ziceți de farfuria mea preferată de Horezu, cu spirala neagră? Sunt singura ciudată căreia i se pare perfectă?

83 comentarii

  1. și când mănânci învârți lingura după spirală?
    asta parcă e mai degrabă o poartă spre alt univers…

  2. ..mai e si ceramica de Corund( e cu un albastru pe fond alb-crem)…cica si aia de la Kaufland au…cica! 😎 …eu am 2 ulcele in care fie tin flori fie toaaate chestii de scris…a si mai am o oala pt sarmale da’ care nu incape in cuptor…oare o orhidee s-ar potrivi!?

  3. … “domnu'” guru Bivolaru cică numa’ d-astea are … 😆

    … nici n-apucă să zică “MISA (făcut foame)”, că deja “discipolii” îii aduc farfuria cu spirale… 😈

    … are şi un pahar cu spirale d-alea … căci, se ştie, doar cu ăla se bea “energizantul” … 😈

  4. Am trecut pentru prima oară prin Horezu anul ăsta, în drum spre Rânca, dar cum deja era târziu am apucat să vedem doar mănăstirea, superbă de altfel. La olari n-am mai apucat să oprim, dar șirul nesfârșit al protestelor soției și sclipirea vie din ochii ei la vederea acelor expoziții de ceramică, mi-a smuls promisiunea că o să revenim. Anul viitor Horezu va fi unul dintre locurile pe care le vom descoperi la pas.

    • Anul ăsta a fost, acum vreo 3 săptămâni, la întoarcerea de pe litoral. Vă dați seama ce îndepărtat îmi pare deja concediul? OMG! Mai vreau unul!

  5. E frumoasa spirala, dar eu ma topesc dupa cocos si copac 😛
    La Horezu am fost ultima oara acum 3 ani, mare lucru n-am vazut ca am ajuns tarziu. In schimb maica-mea inca mai are ulcica pe care i-am luat-o intr-o excursie cu scoala la manastire plin clasa a 7-a 🙂

    • mie îmi plac mult și peștii, dintre motivele folosite

    • ametist
      cocoșul ăla parcă e desenat de Mardale 😛

    • Tocmai ce vroima sa ma laud ca am si eu cocosul, pestii si copacul. Ale mele sunt mai mici, numai bune de pus rontaieli in ele; le-am cumparat acum vreo 2 ani cand am oprit in Horezu fiind in drum spre Straja.
      Cele cu spirale arata foarte bine dar , aolio, ma hipnotizeaza , nu stiu daca as putea sa ma uit prea mult in ele: 😮
      Nu pot sa nu mentionez si strangerea de inima cand vorbim despre Ranca , Straja- niste zone superbe laste de Mama Natura schimonosite de oamnei cu tot felul de cosntructii fara nicio legatura cu subiectul.

  6. Ce imi place mie cel mai mult la farfuriile astea e simbolistica: ce e pestele, ce e copacul, spirala, floarea.. In toate e o impletitura de simboluri mai mult pagane dar si crestine (vezi pestele).
    Dar dand la o parte povestea de mai sus, dintr-o strachina d`asta am mancat cea mai buna ciorba de fasole (cu afumatura, binenteles!). Si nu cred ca era meritul ciorbei (ca era facuta de mine, deci am motive serioase sa ma indoiesc de ea 😳 )

  7. Acum mi-ai dat de lucru si vreau farfurie cu spirala. Cred ca m-au hipnotizat 😆 Mai nou am facut o pasiune pentru farfurii interesante si imi permit sa iti las un link (daca nu e ok pentru tine, te rog sa il stergi) catre farfuria mea preferata http://lin.store.ro/product/set-handmade-din-portelan/

  8. Ceramica de Horezu e foarte veche, traditionala, dar cocosul nu. Motivul cocosului pe vasele de Horezu a fost folosit abia acum circa 50 de ani de un olar, Vicsoreanu. Culmea e ca acesta s-a impus ca marca a intregului mestesug. Tine de felul in care functioneaza memoria afectiva a oamenilor. Din pacate in ultima vreme se mai remarca o abatere de la traditie in sensul ca ceramica de Horezu are din ce in ce mai mult un rol estetic decat functional. Tocmai am vazut un documentar despre ceramica de Horezu acum 3-4 saptamani, de aia sunt asa informat. :mrgreen:

    • A, Vicsoreanu a desenat primul cocos intr-o dimineata dupa ce a venit de la o nunta si a auzit cocosul cantand. Felul in care a stilizat el pe vas cocosul a fost preluat practic identic de toti olarii care i-au urmat. 😎

    • aha, de aia e așa, 😀
      cocoșul beat 😉

    • Aha, felul in care nenea a stilizat cocosul il face sa semene de fapt cu o vrabiutza, care a mancat dupa ora 6 seara 😛 😛 😯
      asa am citit io la Oliviea Shtir pe blog, bre. 😆 😮 😯 ➡ :mrgreen:

    • @Adi: nu știam cu cocoșul, interesant. dar de ce zici că are mai mult rol estetic decât funcțional? mie mi se par perfect funcționale farfuriile și castroanele de Horezu.

    • @ Simona

      Ca un veritabil “specialist” ce ma aflu folosesc si eu bibliografie. Cu alte cuvinte am citat exact ce au spus aia la documentar. 😆 Dar ti-a placut cum te-am impresionat, nu? 😎 Banuiesc ca sunt si functionale, da’ puteam sa nu introduc in discutie un text atat de destept ca ala, pe care l-au folosit altii si suna a text de specialist? Crede-ma, nu puteam! :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

  9. dumnu andu, genial ca intotdeauna.
    si io am ramas hibnotizat,asa.
    acu vreau o farfurie mare in care sa fie un cocos decapitat, cam de un kg si jumate, si bine colorat la rotisor.
    si langa dansul doo berici.
    da real, nu mazgalit.
    voi astia indragostiti de farfurii pictate cu pictura mai mult decat naiva nu aveti decat sa salivati la pestele stilizat de pe castroanele alea facute ca de un copil de trei ani neimpliniti cand se apuca de dizain..
    pe bune, arta asta cu care ne mandrim atat nu o inteleg.
    pai grecii si romanii faceau amfore de mii de ani si noi ne laudam cu roata olarului abia de o suta.
    altii fac catedrale scluptate de o mie de ani si noi cadem pe spate la niste farfurii pictate complet amatoristic ca o arta la stadiul primitiv.
    daca stie cineva sa imi spuna care naibili e minunatia aceste arte il rog frumos sa o faca.
    daca beau doo beri va fac io si cercuri patrate si cu balene in forma de fred flinstone, mult mai misto cokorate ca io sunt ecspert in aurolac si bronz argintiu, ala de dadeau bunicii pe usile la sobele de teracota.
    ori io m-am nascut cu cateva sute de ani mai devreme , ori arta asta se invata incepand din clasa a unshpea , clasa pe care nu am mai apucat sa o studiez din diverse motive.
    ca tot fusr si pe la murano, acu vreo doo saptamani, pai fac aia niste lucrari din sticla de moare lumea.
    si le fac in fata turistilor si a gura cascatzilor, ca mine.
    in concluzie, andule, esti genial ca de obicei.

    • apropo, andule, genialule
      pai ce sa mai zicem atunci de ceramica chinezeasca ???
      sa nu te faci ca nu sti ca te spun lu na li.
      nu, lu yy.

    • costicămusulmanu

      bre digei, sper, spre binele tău, că te alinți…
      io taman ce-am terminat ciorba de fasole dintr-un castron de lut și turta (lipie, deh) de pe un fund de tei, la un han, undeva lîngă buzău…
      și acum povestea oalei negre…
      cu vreo 6-7 ani în urmă, într-un week-end pe la mănăstirile bucovinene, ajungem și la marginea, de unde cumpăr, deși nevasta mă amenința că o aruncă, o oală de lut negru, nesmălțuită, pentru sarmale…bunînțeles că ajunși acasă nevasta a pitit bine oala iar eu am uitat vreun an de existența ei; într-o sîmbătă însă ne uitam pe TV5 la o emisiune culinară, unde, un nene cioban gătea “în oala mea” ceva ce se numea mijoté d’agneau aux légumes…miel aveam, legume erau, oala era în stand-by…
      așa că am purces la treabă avînd nevasta în backing vocal…că ea nu mănîncă miel de fel…
      și am gătit…și a fost gata după niște ore…și a mirosiiiiitt…și a mîncat jumătatea mea…
      după care am început să folosim intens vasul: sărmăluțe, fasolică, tocănițe de cartofi, varzăăă…
      deși oala e puțin crăpată iar la spălat (frecată doar cu mălai) îmi dau sufletul, nici nu mă gîndesc să renunț la ea

  10. Multumim mult pentru prezentare si apreciere.
    Mester olar, Costel Popa.

  11. da` mesterii aia olari din Horezu sunt toti vegani ? numa verdeturi si spirale prin farfurii ca sa ameteasca populatia oraseneasca ca ei manaca doar sanatos . au bagat un cocos ametit si niste pestisori la vrajeala ca , na, parca era prea multa verdeata .
    bai , da` porcusoru` ala micutz cu maru` in gura unde este ? shoricu ala crocant prajit pe plita , slaninutza si jamboanele pe care le tin toti ascunse prin poduri la afumat . macar o coditza de purcel sa fie acolo pe farfurie ..nimic . poate nu inteleg eu arta de Horezu sau poate ca porcu pe acolo nu se prea mananca din farfurie

  12. Horezu. Vara. Cald. Eu deja ma gândeam pe unde mai strecor prin mașina niste vase, el ridică ochii spre cer si baga stins un “Alte blide….megeti voi ( eu si copila din dotare ), ca eu aștept la mașină”. Mda…după juma de ora si o cârcă de străchini, farfurii si oala mare ( să-i țină Sfântul meșteșugul, ca bune sarmale ies în ea), aștepta și jumătatea mea la mașină, cu niste canute…..pentru țuică fiartă, zicea el. Mi s-a contaminat omul…

    • dr Quinn
      pierdeam dacă puneai pariu că n-am cănuțe de țuică de acolo ca și dumnealui 😛
      și niste străchinuțe de pus alune, ba chiar și-o spiralată din asta , dar nu prea mă uit la ea
      le-am luat în drum de întoarcere de la Hobița
      mdeh, unii la moaște , unii la monștri sacri
      mai și niste căni mai mari de pus zacuscă 😛
      se lăuda mai de mult o doamnă doctor că ar putea avea 1 miligram în plus ….. oare o fi real? 😉

    • costicămusulmanu

      azi m-a pus boieroaica la fum de ardei (kapia), ea (boieroaică, deh) coace vinetele la cuptioru’ electric iar mîine îmi vine rîndul la fum din nou…de frasin de data asta, că tre’ să-nvîrt în tuciul cu zacuscă…
      ia să zîcețî matali undi sî mă prezînt c-un borcănel!

    • hahahahah a ce surpriză Costică 😛

      uite emailul să vorbim : exun.amchory@gmail.com

      când mai treci podul prieteniei facem un plan de integrare a fronturilor,că prin București treci oricum

    • @costica, imi place zacusca, mi-ai facut pofta, dar am un amendament la procedura, vinetele se coc la flacara, babaiatule, sa ramana albe, nu la cuptorul electric, ca asta-i o blasfemie la adresa lor.
      Daca tot facusesi foc si fum pentru ardeii capia, puteai sa pui si vinetele pe gratar,sau macar pe flacara de la aragaz, parerea mea, desigur, ca nu-s io vreun hadean, gen.
      Hai, s-o mancati cu pofta!

    • @costica, vezi sa nu uiti sa pui si niste frunze de dafin, maine, cand o bagi la ceaun.
      Si piper, neaparat boabe.
      Aaaaa, si ceapa, sa o tai julien.
      La fel si ardeii copti, sa nu-i faci terci prin masina de tocat, sa-i gasesti apoi cand intinzi zacusca pe paine….hmmmm….un deliciu.
      La final poti sa bei ceva in cinstea mea, ca ti-am dat retzeta. 😀 😆 😎

    • Moooaaamaaa, dar zacusca de ghebe, n-are egal. 😎 😳

    • lasă luminița că o să-ți păstrez jumate ca să vezi cum e
      bună adica

    • costicămusulmanu

      luminițo, nene, treaba stă așa:
      am pus dafin, pusăi șî piper…sare, după gust; numa pe julien ăla nu l-am găsit să-mi taie ceapa prin urmare am apelat la unu’ vortex…treabă bună făcu și ăsta, treabă bună…

  13. Ma bucur Simona ca ai ajuns la Horezu. Si ma bucur ca experienta a fost placuta si incununata cu asa achizitii frumoase.

  14. Daca tot ai fost la Horezu, ai incercat si niste mici de Dedulesti?
    Pfuuaaai, deci eu urasc micii, nu mi-au placut niciodata. Si cand am trecut prima data pe acolo, m-a convins al meu sa ne oprim si sa gust si eu macar putin.
    Mai are rost sa zic, ca am mancat 3 mici? :)) EU!
    Sunt fericita ca ii gasesc si in Bucuresti, la Metro. “Regis”, parca le zice. Sunt mai scumpi, dar au exact gustul ala bun. Sunt si unii din vita si oaie, dar eu nu servesc asa combinatie. Raman la aia cu porc :)))

    Am trecut prin Horezu de vreo 3 ori si nu mi-am luat si eu niste strachini din astea… off ce idioata sunt.
    Las’ ca iau dara viitoare :)))
    Bunica-mea a vrut sa arunce toate farfuriile ei vechi si jerpelite si sa isi ia un set din ala modern, Luminarc. Asa ca am colectat eu vechiturile si i-am facut ei cadou unul modern. Am prins drag de vase din astea jerpelite, de cand ma uit la Jamie Oliver :))))) Cum aranjeaza el mancarea asa neglijent, intr-o strachina din aia ciobita, imi lasa gura apa si imi face foame, mai mult daca ma uit la masterchef si vad farfuriile alea aranjate la milimetru.

  15. Dragilor, noi tocmai descoperim Oradea, care arată absolut superb.

  16. Din păcate e doar un city-brake de weekend, am bifat aquapark-ul proaspăt deschis și ne-am cazat in cel mai nou hotel din oraș, chiar in cetate (intr-o clădire construită la 1775 și recuperată ca hotel). Am fost primii oaspeți în camera închiriată, o experiență foarte faină de altfel. Dar ce mă impresionează e punerea în valoare a arhitecturii orașului vechi. Recomand oricui.

    • hotel din 1775 ?
      deci deja au efect spiralele Simonei
      ai făcut un salt in timp 😛

    • a zburat commentul-
      spuneam că doar ce te uiți la pozele cu farfuriile spiralate – aste 3 ultimile, sunt bombă curată- si ai si zburat 241 de ani 😮 😛

    • Măi andule… Cum le-ntorci tu ca la Ploiești numa’ dg-u mai știe… Eu zisei de clădire că-i veche. Hotelul e nou-nouț și chiar dacă aici nu-mi permit să vorbesc cu subiect și predicat fără permisiunea stăpânei blogului, o să-i scriu recenzii frumoase pe siturile de turism pe unde mai umblu eu.

  17. (Ma)tematic vorbind, chiar daca asumat in scris, motivul spiralei (comentam plagiind criticii in domeniu, nu?) are ceva incarcatura valorica, dar e de o banalitate de n-am cuvinte. In afara de constanta, nu cere nimic din partea artistului. E ca si cum ai urca o panta in viteza a treia, viteza cu care a-i si cobora-o. Ce-i spectaculos in asta?
    Motivul cocosului este, in schimb, mult mai solicitant. Cocos, deh! Pai macar 20 de minute tot stai pe coada lui … la asa penaaaajjj!
    La spirala e mai simplu, pastrezi pasul spiralei, folosesti un condei subtire si gata strachina. Sa-i dam olarului ce-i al olarului, nu ce-i al rotii lui! Ne trrbuie un artist (plastic vorbind) printre noi. Cu geometria parca ne-am descurca.

    • @matrix, mi-ai luat vorba din gura, egzact asa ma gandeam si io la spirala aia…
      cred ca si coloana aia infinita e la fel facuta, bucata peste bucata, pana i s-a terminat omului materialul si-a lasat-o asa, a denumit-o infinita, ca sa ne inchipuim noi cum ar fi fost sa o finalizeze, daca mai avea cu ce, si cum sa se mai cocoatze ca sa-i puna varful.

    • @ luminita

      Deci este cea mai tare exegeza asupra Coloanei Infinitului din istorie. Ever! :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

    • luminița,
      dap, interesant p.d.v.
      luminat cu Farul din Constanța gen

    • @Bre Lumi:
      Asta cu luatul din gura (cu reversul datul, pe principiul actiunii si reactiunii, gen) e cu conotatie … vezi bine ca blogul asta tehnocrat e plin de cunoscatori. Si stim ca Simona promoveaza metafora, ne trezim dragalita, Doamne cu interpretari. Nu mai bine ramane intre noi? Doar zisei, nu dadui cu paru’!

  18. Pentru ca-i tarziu la voi si oricum nu mai citeste nimeni pana maine, hai sa bag io un offtopic.
    Dupa ce a zis maestrul Plesu ca e fan Las Fierbinti m-am dus pe google sa vad despre ce e vorba.
    Eu fiind plecata de capul meu prin Europa auzisem de filmul asta, de replicile unora din film, dar de fapt habar n-aveam.
    Am cautat pe youtube si am luat-o pe sarite, cate un episod dintr-o serie, pana ce m-a prins de tot si am luat-o de la inceput, de la seria 1, episod cu episod, cam vreo 10 zile a durat…pana ce m-a atentionat providerul de internet ca am cost suplimentr de 54 de euro…nu-i nimic, mi-am zis, am confirmat suplimentarea platii si am mers mai departe pana am ajuns la seria numarul 9, ultimul episod, la final.
    Pot sa va spun ca serialul asta e captivant, daca nu il vezi numai o data pe saptamana, joia, asa cum s-a transmis, ci episod dupa episod,
    Mimi Branescu a creat niste personaje de tot hazul, ma rog, au mai fost si lalaieli in scenariu, dar s-a inchegat comunitatea Las Fierbinti, unde in fiecare zi se mai poate intampla ceva, care sa dea telespectatorul pe spate de ras…iar actorii si-au intrat in rol, aproape toti, tipologic, Aspirina, Bobitza, Celentano, Firicel, Giani, Robi, Ardiles, Dalida, Gianina…primarul Vasile…taximetristul Ratza, Branzoi…etc plus vedetele in roluri episodice, o Maia Morgenstern, o Cezara Dafinescu, o Carmen Stanescu, un Malaele…
    si m-am uitat acum la primul episod din noua serie de toamna 2016, cam slabutz…
    am citit apoi pe stiri ca Mimi Branescu s-a retras din proiect, dar povestea o sa mearga mai departe, si fara Aspirina, care a facut un rol senzational.
    As mai fi avut multe de spus despre acest subiect, dar pun frana.
    Recomand serialul, dar vizionat de la primul episod, unul dupa altul, nu pe sarite, da?

    • dovada faptului că mă aflu departe, dar departe rău de maestrul Pleşu, dacă mai trebuia vreo dovadă, zic, dar sigur nu trebuia niciuna, că era evident oricum: acum câteva luni sau un an mi-am propus să nu mai ridiculizez serialul fără să fi văzut ceva din el. aşa că am deschis tv şi m-am aşezat să urmăresc episodul curent, să văd despre ce e vorba. nu cred că am rezistat 3 minute deşi îmi propusesem să stau până la final. mi s-a părut o oroare.
      lumea satului aşa cum o ştiu de la bunicii mei din Ardeal pare acolo o ţigănie ireală, plus vulgaritate şi mizerie peste tot.
      nu mai continui, mai am mult până să ating nivelul dlui Pleşu, e clar.

    • agneswood
      subscriu 100% !!!
      niște oameni care se scălâmbăie ca să pară proști

    • A nu se confunda cu un documentar despre lumea satului bunicilor nostri.
      Filmul asta e o fictiune, personajele caricaturizeaza anumite tipologii intalnite in comunitatile satesti din Baragan, scenariul nu e facut dupa Morometii, daca asta cautai.
      Nu e obligatoriu sa placa tuturor. Pe mine m-a prins.
      Cand am terminat de vazut toate episoadele m-am dus inapoi sa vad daca nu-mi scapase vreunul..si abia asteptam sa inceapa seria 10.

    • Cel mai autentic film despre satul ardelenesc e “Șanțul”, un scurt metraj de vreo 20 de minute absolut genial, făcut cu un umor superb. Îl găsiți pe youtube.

    • costicămusulmanu

      corect!
      da’ domnu’ rector face tățî banii!!

    • ce e asta Fierbinti? ca eu sunt fara tv si singurele stiri le stiu de pe timesnewroman sau de la simona de aici.

    • @agneswood: cred că e vorba de lumea satului contemporană în serial, nu de satul bunicilor 😉

  19. Nu are legatura cu farfuriile, dar e legat de mancarea. Apropo de paine prajita cu avocado pisat, adauga o felie de somon peste si un pic de wasabi pesto. Mic dejun pe viata.

    • eu mănânc avocado pisat cu usturoi piper si sare ,intr-o farfuriuta cu spirale bineînțeles 😈 si 1 ( unu) milimetru cub de wasabi doar 1 din cauză de lacrimi)
      am să testez si cu somon

    • ce-i aia wasabi pesto? știu ce-i wasabi, știu ce-i pesto? dar wasabi pesto???? 🙄

  20. motivele populare sint populare, adica plac la popor. taranii au facut niste brizbrizuri pina le-au gasit pe alea care se cumparau mai des decit restul si au ramas pe ele. nu exista un sens mai adinc.

    • Majoritatea sunt pur estetice. Arta nu trebuie sa aiba neaparat semnificatie, e suficient sa produca emotie. Dar unele au semnificatie. De pilda cea cu copacul e foarte des intalnita in folclorul nostru, copacul e un simbol al vietii (“Frunza verde” nu e din cauza de rima, sa stii). Iar in chestia cu “au vazut pe alea care se cumparau mai des” dupa cat de diversificata e oferta ma gandesc ca nu s-au lamurit inca. E ca si cum ai spune ca muzica populara s-a transformat in totalitate in manele, ca aia se cere, ceea ce nu e adevarat. Ratiunile comerciale sunt importante dar nu intotdeauna. E foarte adevarat ca in istoria artei diverse stiluri au avut punctul de plecare in gustul publicului. Marii pictori ai Renasterii aveau patroni care le-au comandat lucrarile pe care le admiram azi. Si acele lucrari erau in general facute pe gustul acelor patroni, dar nu intotdeauna, gusturile se mai si cultiva. Opulenta stilului rococo a fost privita in epoca ca snobism de neam prost la inceput, s.a.m.d.
      Deci ideea ca artistii populari fac diverse chestii si apoi asteapta reactia publicului pentru a vedea in ce directie se indreapta, cum zici tu, nu tine cont de un aspect esential: arta populara nu a fost la origini pentru turisti, a avut scop practic si/sau estetic si placea in primul rand celui care o crea si comunitatii din care facea acesta parte. Turistii au descoperit-o foarte tarziu, la sute de ani dupa ce ea deja exista. Ca artistii populari fac unele concesii gustului publicului actual e inevitabil (orice forma de arta evolueaza) dar creatiile sunt in primul rand o forma de exprimare a artistului, chiar daca acesta poate uneori sa adauge si ceva ce “se cere”, sa zicem.

    • un olar care face blide sa liorbai ciorba din ele nu e un artist, e un mestesugar, asta e mestesugul lui si traieste din vinzare, ma refer la epoca la care s-a creat “arta” populara nu la epoca moderna.
      mestesugarii care faceau blide au observat ca blidele cu bling bling se vind mai bine decit alea fara. unele brizbrizuri placeau mai mult poporului. ei, alea sint motivele care s-au impus. oamenii vroiau sa-si vinda blidele in tirguri ca din asta traiau.
      “arta” populara nu e arta in sensul in care o inteleg artistii. e un mestesug si unele produse de mestesugarie au elemente decorative, nu din motive artistice. desenele si motivele de pe ele nu sint simboluri sau cine stie ce alta traznaie ci partea de bling bling care facea chestia mai vandabila decit aia fara brizbriz.

    • Domnu tobi , vad ca scufunzi notiunea de popor cu notiunea de populatie. Adi a specificat ca unele simboluri sunt specifice culturii noastre populare , spirala fiind in fapt unul din cele mai vechi si reprezentativ model al Universului. Si nu doar ca asa i-a venit olarului . In toate vremile si in toate culturile mestesugarii de orice fel au incifrat simboluri cu adinci conotatii spirituale in obiectele sau uneltele de uz casnic .
      Daca tu esti prea globalizat sau dezradacinat si ai impresia ca mestesugarii fac marketing(poate unii cu mentalitatea ta fac asta intradevar) ca sa vada ”ce merge” la gugustiucul de turist apai sa stii ca asta e valabil doar de cativa ani .
      In alte vremuri , alea in care credinta era puternica in popor aceasta se ancora in mod firesc in simboluri ancestrale pe care olarul le inciza pe oale, scluptorul le sclupta pe porti, iar tesatoarele le teseau pe covoare sau straie.
      Sa vii tu sa zici ca se fac dupa ureche arata nu atat dispret pe care l-as intelege daca ai avea un suport cult dar din pacate arata ca chiar nu stii despre ce vorbesti caz in care mi-e mila de aria cunostintelor tale!

    • ba wandoo tu esti liber sa crezi in orice timpenii vrei. eu nu cred ca analfabetu ala de la tara in 1600 care se caca pe el de foame dupa atita terci desena simboluri de nici un fel. nici macar nu cred ca existau simboluri timpite pentru ei. eu cred numa ca tot soiu de “telektualii” lu peste prajit care vor sa se dea intersanti si dintr-un cacat maiestuos sint obisnuiti sa faca farfasticuri caraghioase ca sa se simta ei interesanti si culti (plus diversde complexe de inferioritate ca popor ) mistifica lucruri simple si banale.

  21. Foamea romanilor transpusa in farfurie (cu multa migala).

  22. maistrii aia de la orezu si de pe unde mai sunt
    sa faca si niste strachini cu niste mici pe ele , de oaie si porc, ca asa imi place la mine
    si cu nitel galben intro margine,sa zici ca e mustar
    ca mie nu imi place cocosu ca e aztos
    si tre sa il fierbi mult
    o sa se cumpere mai dihai ca micii aia de dedulesti facuti la bucuresti
    si peste care intrara garda financiara pe motiv de evaziune financiar bancara.
    da 10 la suta din profit e al meu, da domnii maistrii?
    ca nu mi–am batut io capu 4 minute degeaba ca sa scot ideea asta geniala.

  23. Trec frecvent pe la Horezu, de cateva ori pe an. Nu ratez niciodata “drumul pe sub coasta” dintre Valcea si Targu Jiu primavera, in mai. De oprit, opresc mai rar. Am luat odata o cratita mare pentru sarmale si o oala pentru lapte batut. Nu mai stiu ce nu mergea la sarmale, cu timpul am renuntat sa o mai folosesc. Toate gheretele artizanilor vand cam aceleasi produse. As fi curios sa cunosc un targ taranesc adevarat, pretuiesc mult si obiectele din lemn, in special lingurile mai mari pentru gatit. As fi curios si de un targ de dogarie, ma pregatesc de mult vreme sa cumpar o putina mica pentru varza murata, as da oricat pentru una de calitate.

    Eu am o problema cu ceramica neemailata, mai ales ghivece pentru flori. Toate ghivecele folosite ar trebui sa fie din lut ars ca sa protejeze bine florile de canicula. Din pacate nu inteleg de ce se gasesc asa de rar. Dupa stropire, o cantitate mica de apa se evapora prin pori si raceste ghiveciul si pamantul iar florile se simt excelent chiar si in timpul caniculei. Cele din ghivece de plastic sufera, se usuca, se chinuie pana mor, oricat le-ai uda, apa fierbe in ghivece. Muscatele oltenesti ca tot vorbim de Horez sau Tismana.

    La Corund, in afara ceramicii de culoare traditionala, ocru, mai poate fi gasita o varietate exceptional de frumoasa, un verde inchis spre smarald. Am luat doua piese vara asta. Tot acolo se puteau comanda cahle de teracota de aceasi culoare. Nu stiu ce pigment folosesc dar e unic si exceptional de frumos. Am vazut o soba verde in casa unui secui din Odorhei. Ramai fara aer la cat este de frumoasa, comparativ cu maroul traditional cacaniu deschis sau mai inchis ori albul de lazaret sau bleul rusesc. Din pacate o singura persoana mai face cahle la Corund dar numai cu recomandare speciala ca e batran si nu prea mai poate. Bineinteles, pentru unguri, nu pentru noi, zic.

  24. Mi-as face cuib pe dealurile alea, as scoate roata si as migali toata ziua la oale. La asta visez de cand m-am maritat:)). Am trecut pe acolo intr-un tur al Romaniei si mi s-a lipit de suflet. Astept pensia. Anyway, pana atunci car in draci oale si pe ce imi mai cad ochii de drag. Problema e ca nu pot sa car atata cat imi cere sufletul tocmai peste ocean..Astept scotoceala asta prin fiecare magazinut un an intreg si de fiecare data imi promit ca data viitoare o sa stau macar o zi (si fara codite miorlaite de somn gata sa cada in strachini)

    • n-aveți și la voi, acolo, ceramică românească?

    • Deloc. On line gasesti numai chestii gen suvenir cu dracula si doamne cu cobilite.. Mie imi plac mai putin bucolice:)) iar astea de la sursa sunt super faine, plus scotoceala face toata treaba. Alte chestii nu prea car de acasa, in afara de carti. Oh si vin:))). De obicei las vinul si iau strachinile☺️

  25. Eu cred ca e perfecta si vreau si eu de juma de an sa merg la Horezu… Tocmai ai facut dorința mai puternică ❤! Pofta buna… 😘

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint