Ce noroc că deciziile în Casa Regală a Angliei nu sunt luate de mămăițele din România!

Niște mămăițe îmbrobodite ale internetului continuă să cultive următoarea idee stupidă: că cine are, la 20 de ani, carieră de manechin nu poate avea mai târziu carieră politică sau în management. Evident, totul pornește de la pozele în chiloți ale băiatului care a fost la un pas să devină, aseară, ministru al sănătății. Oricine a […]

Mihai Trăistariu, chiloții și spuma poliuretanică

Trăistariu și-a pus pe Facebook, zilele trecute, niște poze cu el în chiloți și având o atitudine de bombă sexy. Pozele sunt de un ridicol fabulos, drept care au fost share-uite cu foc pe mai sus numita rețea de socializare. Pentru cei care n-au Facebook, dar și pentru cei care, orbiți de chiloții lu’ Trăistariu, n-au […]

Revelion cu arcușu-n chiloți

Dacă v-aș spune că am văzut un nene care cânta la vioară cu arcușul băgat în sutienele doamnelor, în chiloții domnilor sau chiar în chiloții proprii, ați zice că am început să mă droghez, nu-i așa? Ei, bine, exact asta am văzut la TV în noaptea de Revelion, la un moment dat, când am survolat, preț de […]

Directoarea, chiloții, careul și sexul

Vorbeam, acum câteva zile, cu niște prietene despre povestea cu chiloții de la o școală din Satu-Mare și am râs mult, deși, în mod normal, ar fi trebuit să plângem. Pe scurt, faptele sunt astea: o femeie de serviciu a găsit o pereche de chiloți într-o toaletă, ceea ce a dus la suspiciunea că o […]

Putem să ne cumpărăm fund ca al Pippei

Este vorba de nişte – citez – “chiloţi care imită perfect formele Pippei“. 😆 O să fie plin de funduri de-astea, vă daţi seama. Noroc că mai avem şi feţe, după care să fim recunoscute, altfel ar fi o confuzie generală, un haos.

Chiloţi la licitaţie

Răscolind netul, am dat peste o ştire de pe la începutul lui iulie, despre o licitaţie de chiloţi şi izmene militare. V-o aduc la cunoştinţă pentru că, deşi la prima strigare nu s-a vândut nimic, am înţeles că licitaţia va fi reluată şi poate vreţi să vă cumpăraţi ceva.

Bărbaţi cu moravuri dubioase şi feminităţi franţuzeşti

Bărbaţi cu moravuri dubioase şi feminităţi franţuzeşti

Cu ce căutări pe Google s-a mai ajuns pe acest blog: push up chiloti femei feminitate frantuzeasca cate kile are guta sa pupi pe viitoarea ta mireasa jocuri gay porno in avion ce se mai aude cu forfetaru declaratii de dragoste pt sot povesti cu pinguini pt copii 5 ani mananci mult si des slabesti […]

Noutăți din modă. Azi, sutienul peste bluză

În atenția unui prieten de-al meu, se știe el care e, care făcea mișto de prietenele mele fashioniste, se știu ele care sunt, anunțându-le că, în curând, se vor purta sutienul peste bluză, chiloții peste pantaloni și șosetele peste pantofi. Iată că sutienul peste bluză a apărut deja. L-a purtat Lady Gaga la nu-ș’ ce […]

Demolări la cerere și chiloți antigripă

La ce m-am râs azi: 1. Cătălin Botezatu lansează o colecție de măști antigripă. Bănuiesc că ideea i-a venit de la poza care circula, zilele trecute, pe mailuri. Aia cu chiloții puși pe cap. 2. Niște oameni cumpără fier vechi (m-a anunțat Lovin, pe Facebook, de treaba asta). Dacă n-aveți fier vechi să le vindeți, […]

Să ne tragem de chiloți la TV

Să ne tragem de chiloți la TV

Am impresia că am văzut scursura supremă la TV. Nu pot să bag mâna-n foc că n-am văzut altădată ceva și mai rău, da’ pe moment așa am simțit: că e maximum. Erau doi travestiți care se certau și se îmbrânceau sub privirile de țățică împopoțonată ale Oanei Zăvoranu. După aia, unul dintre ei a […]

Fusta pentru mâini

Fusta pentru mâini

După prăjitura care ajută sânii să crească, încă o falsă invenție: chiloții pentru mâini. Existau deja, doar că până acum se numeau mănuși. Cine se bagă să inventeze rochia pentru mâini, șosetele pentru mâini și șapca pentru mâini?

Chiloții lui Prigoană vs. lipsa de chiloți

Chiloții lui Prigoană vs. lipsa de chiloți

De acum 2 ani, din Dilema. Pe vremea aia, nu existau pitici porno, iar Nikite dezbrăcate încă nu văzusem. Ce mi se părea atunci nasol pare, pe lângă ororile actuale, de-a dreptul diafan. Am recitit textul și m-am crucit literalmente. Ce probleme aveam, auzi! Mare chestie o poză cu Prigoană în chiloți, pe prima pagină […]