Tocmai ce-am terminat de citit Creştetul gheţarului, adică jurnalul poetei Constanţa Buzea, din perioada 1969-1971, când era încă prima soţie a lui Adrian Păunescu. Tare, tare frumos e scris. Dincolo de anecdotică, de povestea tristă a unei căsnicii nefericite între o femeie discretă, talentată şi sensibilă şi un plăvan gălăgios, egoist, cinic, veşnic îndrăgostit de […]
Articole ce conțin cuvântul cheie 'Paunescu'
Păunescu, acest diavol, acest înger, acest porc şi acest geniu
Dumnezeu să-l odihnească. Cred însă că, pe undeva, e un noroc pentru sănătatea mintală a noastră, a tuturor, că a murit într-o dimineaţă de vineri şi nu în mijlocul săptămânii. E deja week-end şi poate, până luni, ne mai calmăm puţin la creieri. Poate, sâmbătă şi duminică, la televiziuni vor fi mai puţin oameni de […]
Va păpa reportofonul sau nu?
Din arhiva foto a Academiei Caţavencu.
Adrian Păunescu – versuri pentru Nikita dân Romană
Aflu de la Cristian Pătrășconiu că Adrian Păunescu n-a ratat ocazia să compună, în direct, la Realitatea TV, niște versuri dedicate cutremurului. Deci, acum ceva vreme, când scriam (nici nu mai știu unde) că Păunescu trage câte-o poezie pentru fiecare subiect de la Realitatea (de la inundații la coborâri de pisici din pom), trăiam cu […]


