Adrian Păunescu – versuri pentru Nikita dân Romană
Aflu de la Cristian Pătrășconiu că Adrian Păunescu n-a ratat ocazia să compună, în direct, la Realitatea TV, niște versuri dedicate cutremurului. Deci, acum ceva vreme, când scriam (nici nu mai știu unde) că Păunescu trage câte-o poezie pentru fiecare subiect de la Realitatea (de la inundații la coborâri de pisici din pom), trăiam cu impresia că aberez, în scopul de a caricaturiza, dar, de fapt, nu făceam decât să prezint realitatea. Păi, în cazul ăsta, îl anunțăm pe Păunescu că Nikita a încercat, acum câteva seri, să se sinucidă la OTV, deci ar merita și ea, săraca, niște versuri bine simțite. Până scrie el ceva proaspăt, i-am adaptat eu o poezie mai veche:
Mi se-nlăcrimează rece spada
Pe Nikita dân Romană când o văd,
Ii iubesc ca un nebun degringolada
Şi al neuronilor zbanghiu prăpăd.
Uneori ea spune şi cuvinte
Cum ar fi “te bat, să moară mama”,
Dar îmbrăţişarea mea fierbinte
Ar putea să-i dilueze drama.
Îmi păstrez în drob de gheaţă spadă
Nici n-aştept să se mai facă zi,
Şi pornesc spre ea, la OTV, grămadă
S-o ating, dar fără-a o opri.
Şi mi-e frică că-mi va rupe clanța
Şi îngheţ când se întoarce către mine,
Dar mai tare mă lovește evidența
Că-n direct, ca o dementă, se va sinucide
Turture înmiresmat mi-e astăzi spada,
Să despice-n jurul ei femei frumoase,
O iubesc pe-a mea Nikită cu grămada
Şi-am să mor de dorul scumpei mele grase.



ia zi-o pe-aia cu cutremurul. cruela, dă-mi un fa
hai, că îl punem pe floricel la chitară
hruştache, sau şeicarache?
nichitache
nikita din romana e studenta la OASE?
simona, tu citeşti comentariile?
http://simonatache.catavencu.ro/?p=2921#comment-49594
am fost mult mai rapid. şi a mea a fost mult mai scurtă, pentru că nici cutremurul n-a durat atîta
required
nu la aia mă refer. aia nu există practic de loc, e insignifiantă
la realitatea am şezut şi-am plâns. şi-am plâns… şi-am plâns… şi-am plâns…
nu m-am enervat. dacă m-aş fi enervat te-aş fi pus să îţi mărturiseşti păcatele cu limba-n forceps
iar paunescu a sezut si-a sezut… ditai sezutu’, aia de la sumo sint supli
dar, apropo de forceps, e o tzara plina de sezuturi, da’ si de pupatori de. 😈
simona, tu ai plîns la vreo poezie de păunescu? ai plîns? ai plîns? ai plîns?
required
vrei să auzi că îl pup în şezut pe domnu’… ei bine, îl pup. de fapt, îl sărut. e bine? nu mă plăteşte, o fac din pasiune.
daca esti asa sincer, o sa-ti marturisesc si io pacatele din tinerete
cu calm… cu calm… aşează-te în poziţie că le scot eu cu dinţişorii. vrei să te pup şi pe tine? să ştii că ţie trebuie să îţi cer bani, pentru că trebuie să trăiesc şi eu din ceva.
cel mai mare pacat din tineretea mea: pacat ca m-am nascut in romania
e, lasă, nu fi modest. recunoaşte păcatele grele
@nedo :
si totusi exista cutremur,
si totusi exista blestem,
dau lumii, dau lumii de stire
am blog unde scriu, nu ma tem!
Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.
Mi se-nlăcrimează rece spada
Pe required când o văd,
Ii iubesc ca un nebun dorsala
Şi al hemoroizilor zbanghiu prăpăd.
Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fior OTV-ul dadu.
Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.
(sarutul sa fie in fund! :mrgreen:)
Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.
Turture înmiresmat mi-e astăzi spada ??? 👿
cand o zbura porcu’!
cel mai greu era pacatu’ betziei – nu se mai gasea nimic de baut in ultimii ani. noroc cu berarii din camin, in frunte cu shorley
Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi cei blogoshi
Se ceartă-ntre ele biserici
noi suntem cei fara reproş.
cruela,
ce repede scrii tu versuri… 💡
( strofa asta e pt gutza)
Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.
@nicole : eu doar copiezez din marele alb!
( asta e da la nikita
)
Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi închiziţii te cer.
(asta e pt nehotaratul nedo)
Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine citirea:
Adio, adică rămâi.
@nicole : sunt on topic!
Veghem nedormiti ptintre bloguri
Sa dea Nichitache un semn
Ne scremem in serii de posturi
Cu capul in jos si de lemn
@cruela,
serios? fugi d-aici ca nici nu mi-am dat seama…
😛
“piata romana- umaru-n doua”
de nikita ssttt!
venind cam supi din romana,
la otv am poposit
unde m-am plans tot de pomana;
de soarta grea, eu, suferind!
incerc sa plec, sa scap de dan…
dar nu-mi da voie, e sucit,
m-am prins in joc si am sa stau.
ar merge oare-un suicid?!
@nicole : mi-ai dixtrus celebritatea….
@cruela,
ti-am consolidat-o. 😆
ia zi una cu “cod galben de cutremur”, c-asa statea scris asear’ can’ vantu’ batea, la OTV.
sublim. sau nu.
@ adrian nedormescu: normal ca am citit, draga, comentariul tau in care versificai, da’ am crezut ca doar faci bascalie, nu m-am asteptat ca omu’ chiar sa mai traga o poezea
@nicole : porunca ta e lege!
ascult si ma supun!
uite aici : paunescu : analfabetzilor
Analfabeţilor
V-am spus că sunt un om periculos
Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.
V-am spus s-aveţi pentru persoana mea
cod galben de cutremur si de teamă.
Pe kilul de carne mereu stau cu geana,
Gravida ma simt si goala , ma jur
Vai ce umflat cap are sarmana
Naomi fetita cu gaura mare in nas.
Mameleonul imi creste frenetic,
Maro si durere de jur imprejur
Mi-e dor ca de mama de-o bataie cu tata,
Sa-l prind in direct la dom’ Dan sa-l injur.
Cod galben si-oranj de cutremur,
Noroc cu blog roz Nichitache.
Nu dorm ca mi-e-n spate un turtur
Si vine, tot vine Calache.
«Ich liebe dich, mich reizt deine schöne Gestalt;
Und bist du nicht willig, so brauch ich Gewalt.»
Mein Vater, mein Vater, jetzt faßt er mich an
Erlkönig hat mir ein Leids getan!
Dem Vater grausets, er reitet geschwind,
Er hält in Armen das ächzende Kind,
Erreicht den Hof mit Mühe und Not;
In seinen Armen das Kind war tot.
V-am spus ca codu-i galben de la zgaltz
si sunt călcat pe nervi de nulitate.
sunt telespectatorul credincios
cel care doar cu stirile se bate.
Ja, ja, schneller! Achtung, es spritzelt!!
V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,
Cenzori capricioşi ai vremii mele,
C-o să vă coste scump galbenul cod,
De la cutremurul de zile grele.
a fost un cutremur mic, ca e criza si nu si-a permis mai mult
V-am spus să puneţi mâna să munciţi.
Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,
V-am spus că n-o să placa nimănui
cod galben de cutremur cu bulina
V-am spus că vremurile s-au schimbat
Şi că situaţia e mai complexă,
cod galben de cutremur azi avem.
si suntem, galbeni noi ca o chineza.
Şi lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre şi mimind tumulturi
Cu aroganţi şi trindavi doctoranzi,
Cu papagali care ţin loc de vulturi.
V-am spus şi am puterea să mai spun
Ca nu încape muntele în seră
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Şi de la căprioară la panteră.
V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx,
Să nu-i păstraţi în spirt învaţătura
Şi voi într-una fără să-l ciţiti
Îl pomeniţi până vă doare gura.
io mai stiu si o poezie din pacatele tineretii, de la gradinitza: aia cu “poiezie, poiezie / …tza mea e de hartie / dac-ar fi de ciocolata / ai manca-o tu pe toata”
V-am spus că bătălia pentru om
Nu iartă astăzi nici o dezertare
Şi voi v-aţi decorat voi între voi
cu codul galben de cutremurare!
hai, sa-nebunesc! o facusi!
cruela tot cruela! 😀
(esti mancata. ascunde-te cat mai poti.)
pana la urma, daca ma gandesc, suinu’ e chiar usor de parodiat, ca nu tre’ decat asa, sa aiba ritm si rima si sa curga ca o diaree… plus cativa termeni specifici, gen “sa-mi aprobe”, “Maria-Ta” etc.
Mi se-rupe spada
Când Nikită văd,
Ii iubesc pomada
Neuronii-mi şăd.
Spune şi cuvinte
Cum ar fi “te bat”
Spada mea fierbinte
Printre şuncă cat.
Îmi păstrez în spadă
Brînza peste zi,
Şi-o culeg grămadă
Seara, c’est la vie.
Turţure mi-e spada,
Căci cumplit mirooase,
Nikita-i dovada
Eu şuncă, ea oase.
@sandman,
“Mameleooohohohonul”???
si tu esti mancat…
@nicole : am gene olteneshti! ashea sa iecsxplica!
si totusi exista cutremur
si tot exista un cod
e galben
shi e da durere
pa mine ma doare in cot!
@cruela,
😆
si podariu-ti cere-un: “fie-ti mila, stapana mea!”
Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în cod galben
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.
Va cer sa-mi aprobati acea bulina
Cu rosu-n piept voiesc sa ma cutremur
Sa vii, Nichita, cand e luna plina
La jetul galben ca un cod – supremul.
,,,gatit in vers scurt, a la Bolintineanu, si porcunescu arata mai sprintzar 😛
simona, io cred ca se zice “nikita dăn romana” nu “dân”
mamelonul maro se rabuna
cutremuru-n gene se-aduna
cod galben ne striga teveul
nikita ocupa veceul!
Un galben cod de cutremur se-aude,
Nikita se-arunca cu talpa de sol,
E freamat si-un vuiet de jale se-aude
Din OTV se simte ca-i unul nasol.
acu, pe bune, va imaginati un direct cu Nichita si The Big&White Pig?
Deci, pa bune: asta ar putea fi culmea rating tats-ului romanesc. care-o pune primu’? ceva pariuri?
@gero
“dân” e traducerea din olteneasca in bucaleza 😉
rating rats-ului, da’ asa a iesit. ca merge si “rating tzatz-ul romanesc”.
simona
poezia aia… nu aia, ailaltă… învaţ-o pe de rost şi plimbă-te prin redacţie recitînd-o, cu un cornet de floare în mînă
Roş-galben-albastre sunt razele Clujului,
Furtuna din veac mai de preţ le făcu,
Bătrâni înţelepţi poartă grija grădinilor,
Cei tineri pe piept au insigne cu “U”.
@nicole : cred ca postu de impresar alu doamna nikita e inca liber! baga-te shi spune–i ca ie unii care zice ca paunescu face poezii mai mortale ca ia!ori il bate , ori il bate!
aaaa… şi să fii îmbrăcată în alb. complet alb. te dai cu mult talc pe faţă, îţi vopseşti părul în alb şi îţi prinzi nişte aripioare în spate, sau, măcar, nişte urechi de elefănţel. tot alb.
Acelaşi e Clujul, aceiaşi sunt oamenii,
Mereu născători şi mereu muritori,
Dar şi de-aş avea tot o singură naştere
Aici aş muri de o mie de ori.
am uitat: o trompă roz. reciţi, da’ îţi montezi o trompă roz, vezi tu cum faci
geronimus
nu ştii cum s-ar putea să ajungă păunescu la studioul realitatea tv local?
e pe calea turzii, mai jos de curba morţii, chiar lîngă cimitirul central
Când pe terase se mai bea o bere
şi oamenii romanţe triste vor,
şi-n curţi se face vin din must de struguri
şi toţi bucureştenii au umor.
paunescu iubeste realiatatea de la cluj si asta doare
jumate de cimitir i-ar trebui numai lui paunescu, ca zicea ca de o mie de ori vrea sa moara la cluj
@gero
la cluj este realitate?
…vreau sa zic in afara de @NEDORMITUL 💡
@gero
oare incape in mertzul tau sa-l tragi oleaca prin curba mortii ma-sii?
…SI ai nevesti-sii
aici
http://www.realitateacluj.ro/
@nedo
da avem, avem de toate,
avem si realitate
prigoana aveti, su numai pentru unguri?
erata su -> sau
Manca-i-ar mama de poeti!
nu-i mincaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
ca are gripa porcina…..
e singurul lucru in comun cu paunescu : porcinitatea!
simona, prima mea poezie, e facuta ad-hoc intocmai cum le mestereste maistrul paunescu, celelalte sunt chiar ale maistrului
ştii ceva? ia învaţă tu toate poeziile de pe blog şi îmbracă-te cum ţi-am zis şi recită-le prin redacţie
voi, aloooo!
repede, scurt, o omagială pentru tache
noi avem o oala
unde fierbem smoala
pentru cei mai mari
reactionari
din aceeasi oala
ne servim de smoala
s-asfaltam sosele
pina sus la stele
unde ne asteapta
viata cea dasteapta
iara la timona
sta TACHE SIMONA
la poarta blogului cel roz m-am asezat si-am ras… si-am ras… si-am ras
99
00l
❗ 😆 ❗
GODOTACHEEEEEE!
AM OREEEEE!
Nu pot să râd că mi se deplasează discul de frână.
La Opera tb să bag toate datele la fiecare personalitate, la Firefox (deja sunt nostalgic) nu trebuia decâ’t să tastez prima literă şi îmi apărea un drop down cu personalităţile care începeau cu litera aia (sau cu adresele de mail, când băgam adresele de mail). Acuma tot le greşesc şi i-am umplut Păuneascăi moderarea şi spamul.
dragul meu, a sosit timpul să te maturizezi, să te aşezi şi tu la personalitatea ta
hernie/floricel/riga duda/etc./etc./etc.: subscriu la ce zise nedo, ca ne-ai innebunit.:P
mai demult l-au operat pe un tip care acuza nişte dureri la baza coloanei (cam pe unde ar trebui să fie codiţa), au crezut că are hernie de disc, minuni, însă i-au găsit un frate mai mic în fund
@ cruela: iertare, ti-am sters din greseala un comentariu din spam, in care ziceai ca l-ai gasit pe carol, pe blogu lu’ lucescu.
ăla avea 27 de ani. îţi dai seama cîţi ani l-a cărat pe frate-su-n fund?
era un banc. mersi. bravo, simona!
adevaru-i doar in bleen
(blue + yellow submarine)
simonica
ia şezi tu pe genunchii blogului şi zi-ne o poeeeziiiieeeee
O ştiam p-aia cu ăla cu frasu.
Fratimiu e la Urziceni. Am vorbit acuma cu el la telefon, ca să fiu sigur, să n-am surprize la operaţie.
de ăsta nu aflaseră
da’ te doare-n fund?
Zilele astea erau bune să dau o probă ptr Spiderman se întoarce.
http://morar.catavencu.ro/2009/04/27/inchiriez-palat-tiganesc-neterminat-rog-seriozitate/#comment-58502
Nedo, fă ceva.
stai să treacă de moderare
http://morar.catavencu.ro/2009/04/27/inchiriez-palat-tiganesc-neterminat-rog-seriozitate/#comment-58526
e bine aşa?
@ itm, hernie în alimentară
pătrăşconiu are wordpress benz 2.8 SLK cu jante de 30 de ţoli şi geamuri fumurii, cu gps şi alte minuni
@simona,
i-am recitat poezia ta sotului meu si zis ca esti deosebit de talentata. a mai zis si ca sa faci bine sa nu dai ochii cu nichita. si, in general, sa ocolesti Piata Romana.
@ nicole: talentu e dă la mine, într-adevăr, da’ transpirația e dă la păunescu înșine, că am luat o poezea d-a lui și am adaptat-o. mulțumesc în numele meu în primul rând.
@ nedo: ai văzut că, dacă vreau, pot cu diactritice?
Asteptati-va de la Paunescu sa faca o poezea si despre gripa porcina.
vorbeşte cu zeeuuuleeeee să rezolve problema cu ţ-ul şi cu ş-ul de pe vindovs. şi atunci te voi beatifica, îţi voi aduce flori şi îţi voi cînta serenade sub fereastra lui mircea badea, cu vocea lui costin ilie
Nedo, io cred ca zeuleee i`a dat canon Simonei. A oprit`o de la diacritice, pentru ca oricum scrie prea bine. Stii si tu de avertismentele sfintilor parinti sau zei…cum ca trebuie sa te feresti de ispitele de`a dreapta.
Apropo de Nikita. M`am uitat la Acces direct (stiu, aveti dreptate sa ma injurati, dar eram curios ) si ziceau acolo ca biata femeie a vrut sa se sinuciza. Din cauza ca mama ei i`a desfiintat legenda. A spus ca nicidecum nu`i fata da cartier, crescuta la camine, ci in apartament, va toate fetele normale.
las-o să muncească. să pună şi diacriticile.
Simona, fiti si voi ziaristi adevarati acolo la Catavencu si dati-i telefon lui Paunescu sa-l întrebati daca nu are gripa si în general cum se simte zilele astea…Ar fi un gest de minima amabilitate.
nimeni nu mai postează? tache? ai început să moderezi?
hm… nu…
hai, mă, ziceţi şi voi ceva… 🙁
cruella, te las să zici poanta de final dintr-un banc
simona,
zic acu’, ca tocma ce-am venit da la un spectacol (regizor si la propriu si ca personaj – Cove) la care m-am ras de m-am tavalit pa bune: stiam si eu si sotu’, dar poezia lui paunescu n-ar fi fost ever la fel de buna daca n-o dichiseai tu. Numa’ inc-o data: ai grija la Nichita, ca aia daca nu s-a snucis e capabila de orce-orce. parol!
ce nasoi sunteti: ati uitat cand cantati eminesc-UUUUUUUUU, eminesc-UUUUUUUUU, toata lumea mainile sus!
se trage!
“ati uitat cand cantati eminesc-UUUUUUUUU, eminesc-UUUUUUUUU, toata lumea mainile sus!”
hopaa, i-auzi ce interesant !?
chiar, cum îl priviti voi pe domnu Paunescu ?
vad ca cam va râdeti de dânsu, da nu e dânsu care v-a oarecum trasat cadrul spiritual, v-a influentat moduri de simtire si exprimare !?
sau cel putin nu e dânsu care va livra cu key words în anii formarii dumneavoastra, gen Patrie, Partid, Popor, Iubire, Cântare, Conducator, Stramosi, Glie, etc !?
adica acuma va râdeti da dânsu, da când ereati mai mici, chiar nu v-a influentat da loc da loc !?
chiar, as fi si io curios sa stiu care ar fi momentu când nu v-a mai placut de dânsu !?
sau totusi nu e cazu !?
ma ia asa cu o impresie ca aveti o relatie oedipala cu domnu Paunescu
avea ea dreptate sireaca tova Ceausescu când zicea ca ce faci ma baiete, cum ma legi tu pa mine, ca sinteti ca copiii mei…
mai eodipuilor mai…
ce v-am zis: se trage!
@Preda,
de cate nopti nu mai dormi? 🙂
(domnul a ramas cu sechele de la fumurescu…)
preda
înainte îl adoram pe domnul păunescu. salivam cînd îl vedeam, pe cuvînt! pînă am intrat pe blestemăţia asta de blog, m-au stricat nişte destrăbălaţi şi nişte nenorociţi (în frunte cu simona tache, desigur) care n-au nimic sfînt faţă de neamul ăsta, asta, nici un pic de respect faţă de glia străbună, faţă de cutremurul care ne-a trezit sufletele, faţă de nimic! din cauza asta, dieta mea s-a dus dracului!
bine, paunescu ii ca lipitoarea: suge de unde poate, cat poate . si sunt exemple chiar scarboase :{
[ http://durox.wordpress.com/2009/03/17/570/ ]
@nedo ~ exact la fel am patit si eu cu MB. il adoram nu alta! il adoram, ma intelegeti? :}:}
ps: de ce se tot leaga lumea de tine nedo? de cateva zile, te tot iau la shuturi… faci ceva intentionat? :]