Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Ce lucruri ale jumătății voastre ați scoate la vânzare?

Mă uitam la cele mai noi spoturi OLX.ro și mi-a atras atenția ăsta:

Oare ce i-aș vinde eu jumătății mele, în condițiile în care chiar încercăm să mai triem din lucruri, în perioada asta? Vai, vai, vai, răspunsul e atât de simplu:

– gorila albă de pluș (în foto 1), pe care și-a cărat-o din America (renunțând la haine, ca să-i încapă în bagaj), drept care nu acceptă să se despartă de ea cu niciun chip;

– un Lorax de pluș (foto 2), zis și The Ugly Bastard, pe care l-a lăsat cu tristețe în America, dar i l-au adus prietenii care au venit la noi la nuntă (vaaai, ce cuuuute, știu! :mrgreen: );

– mai multe tricouri lălâi;

– mai multe cămăși pe care eu le detest, iar el le simpatizează;

– colecția deja exagerat de mare magneți de frigider;

botoșii vieții, dar între timp, slavă Domnului, i-a aruncat;

Cam atât, la o primă mână. Refuz să mă mai gândesc un pic, că ajunge prea lung textul ăsta și am auzit că, pe internet, oamenilor le place să citească scurt. Mai bine mai ziceți și voi: ce lucruri ale jumătății voastre ați scoate la vânzare? 😀

Atenție, dacă le scoateți până pe 3 octombrie, încărcând de pe același cont de utilizator minimum trei anunțuri pe OLX.ro, puteți câștiga 1.000 de euro zilnic, prin tragere la sorți, sau un autoturism BMW seria 3, la finalul campaniei Marea Promoție OLX.ro.

Screen Shot 2014-09-17 at 10.35.32

Deeeeci? Ce i-ați vinde? :mrgreen:

80 comentarii

  1. – pompa de umflat mingea de rugby. Te impiedici/intepi in ea la tot pasu` (toata fesiera, depinde). Deh, ca un fost jucator de rugby care se respecta, tre` sa pompeze in basica aia ovala zilnic, sau aproape zilnic, ca din nou deh, nu se poa` ca mingea aia sa scape doar si nitelus aer…si sa nu va imaginati ca o si foloseste …Nt, soro, i-a cumparat si un suport frumusel, nichelat, in forma de trepied rasturnat si o cocoata si o admira….bleahhhh…
    -una bucata tricou larg si labartat si decolorat, pe care il are dumnealui cica din primul cantonament…
    -ziarul prosport, ca dupa ce-l citeste il colectioneaza, de nu mai am loc in debara nici sa arunc un borcan de muraturi ceva, acolo….

  2. ziarul prosport nu mai apare pe hârtie.

    • da` cine spune soro ca ne referim la anul curent???
      Ca avem editii din 99-2000. BTW, stiam ca Prosportul apare o data pe saptamana, ca supliment la alt ziar.

  3. Toate calculatoarele din beci, pastrate cu sfintenie si recunostinta, cu tot cu monitoarele aferente! Eh, treaba grea de electronist. L-am intrebat odata de ce nu a luat si unul de pe la UPB, de la Automatica, de-ala cu cartele…:((( Nu cred ca voi scapa (eu, ca el nici gand) vreodata de ele… inchipuiti-va ca si pe cele de le-a facut cadou nepotilor, la inlocuirea cu generatii mai noi, le-a cerut inapoi si-s puse cu grija in rafturi in beci… :(:(:(((( Ce muraturi, ce vinoteca sau mai stiu eu ce…. beciul nostru este depozit de calculatoare si bormasini… Nici pe OLX-ul asta nu cred ca am sanse sa scap de ele, asa ca adio BMW. 😀

  4. Domnul meu este videograf (eu ajutor de nadejde) iar interviul cu viitori miri pentru trailerul de nunta cuprinde si intrebarea asta. Reactiile sunt foarte draguteeee (evident, includ ochi dati peste cap)!
    Iar eu i-as arunca toate tricourile ‘de casa’ – alea din adolescenta in culori turbate si cu monstri.

  5. I-as arunca toate cablaraiele, de care oricum n-are niciodata nevoie de ele, ca-si ia altele noi, i-as arunca statia audio pe care o pastreaza cu mandrie, ca deh! o are de la ta-su care o avea de la ta-su pe care a primit-o de la nu stiu ce unchi de-al lui! (cum ar veni: unchiul bunicului prietenului meu :)) ) Stiu, incurcata treaba! :)) Dar..ce sa mai…e veche de enspe mii de generatii si e antica si de demult si e cu cu valoare sentimentala! :))
    Aa! Si as fi prima care ar arunca miile de hard-uri si RAM-i si tastaturi si mouse-uri de-alea cu USB pe care nu le foloseste, nu-i folosesc, dar ocupa spatiul aiurea, si se mai si pune imediat praful pe ele :))

  6. la noi e invers 🙂 eu il rog nuuu, nu-ti arunca geaca de blugi ca in ea te-am cunoscut si nici aia de piele ca in ea m-ai asteptat la aeroport prima data si nici pantofii italienesti, ce daca a facut nutica-pisica putin pipi, uite si tu ce forma faina au…nu le-as scoate nici pe olx si nici din viata mea; el, in schimb, ar putea pune dintr-ale mele treisferturi; la mutarile noastre a trebuit sa ma lupt si pentru sacii de carti, ca mi-a zis ca daca i-am citit, de ce imi mai trebuiesc, sa ma dau intelectuala? (asta in conditiile in care e in stare sa isi dea banii de asigurare a masinii pe o carte de care se indragosteste); sper sa nu afle de campania asta, le-a pus gand rau unor fotolii scaune vechi, reconditionate, frumoase rau, tot spune ca ocupa loc, ii vad in ochi o lucire periculoasa si prevestitoare de rele:)

    • iată că am aflat și ce ar arunca EI 😆

    • aici sunt de acord. daca ar exista vreo jumatate care ar vrea sa-mi arunce chestii, poa’ s-arunce aproape orice, chiar si pe mine (hm, bine, nu pe mine), dar nu cartile. si nu pentru ca ma dau intelectuala, ci pur si simplu pentru ca 98% din ele le-am dorit, le-am citit, mi-au placut si intr-o anume perioada a vietii mi-am rupt practic de la gura sa mai cumpar cate o carte.
      aia cu “le-ai citit, ce-ti mai trebuie?!” nu merge la mine. eu recitesc. citesc carti noi si recitesc intr-o mare veselie carti vechi. mie mi se face pofta de-o anume carte, cum li se face altora pofta de-o mancare/prajitura.
      in caz de vreo mutare, car eu sacii cu carti. nu-i bai.

    • @ady: la fel, la fel :))) mi se face dor de o anume carte, uneori si de doar cateva pagini- poate sunt singurele care rimeaza cu o dupa amiaza gri sau o noapte cu ploi; daca la sacii mei de carti te refereai c-ai da o mana de ajutor la o eventuala mutare, e ok, doar ca vin si eu dupa ei:))))

  7. Incercati numa’ sa aruncati / vindeti ceva din lucrurile noastre … 😀
    Antologica a fost ziua cand, dupa vreo 5 ani m-am decis, cu greu, e drept..sa arunc cate ceva din “agoniseala” mea de-a lungul casniciei, si cand, m-am intors de la tomberon cu vreo 3 hard-diskuri ( defecte evident )… 😀

  8. Nimic nu mă deranjează mai mult decât pisica ”Doamnei”, adică a colegei de cameră să nu se înţeleagă greşit.Este o nesuferită, miorlăie ca vaca pentru orice şi stă doar în picioarele mele oriunde m-aş duce mă lovesc de ea.Îi aplic scurt un tratament dorsal (un şut la fesiere) dar se aude …lasă dragă animăluţul în pace, vai ce ţi-a făcut dragă de te comporţi în asemenea hal?BTW ăştia pe OALEIX primesc şi animale vii sau doar împăiate?
    Altceva ar fi:
    -pălăriile fără număr, unele cu boruri coapte de razele soarelui , puahh,
    -unele pullovere prin care moliile şi-au adus rudele şi se distrează la greu,
    -truse dermatografe care pică pe etajera din baie cu zgomot nebun şi lasă urme pe blatul chiuvetelor,
    -covoarele primite zestre de la preafericita soacră cu care se laudă şi acum (soacra, evident) din care eu aud parcă ar fi respiraţia permanentă a soacrei în casă- mă bântuie…şi multe altele nu am nevoie dă Bămveu, doar vreau să scap dacă mă înţelegeţi…

  9. Nu am nevoie sa ma gandesc prea mult: play-stationu’! Si nu l-as vinde, l-as da de pomana, ca am fost de multe ori la un pas de despartire din cauza lui! 😀

  10. Eu as arunca trei sferturi din casa si as incepe cu ziarele din Irlanda din 2007 care inca asteapta cu interes sa fie citite de domnul, apoi as continua cu cele 3 capsatoare gigant (le-as vedea foarte bine intr-o tipografie / legatorie whatever), as fi gata sa dau foc celor 4 geci de piele care mai mult ca sigur nu ii mai vin, dar doua sunt de motor si cine stie cand o sa vrea sa le poarte (ce conteaza ca motorul nu mai exista!) si m-as opri doar dupa ce voi fi aruncat cele doua monitoare care ne vegheaza duios langa canapea! Si nu zic nimic de cele 200 de carti! Sunt gata sa negociez 😛 !

    • OMG! Dar o să ai multă treabă, când o să începi să vinzi! Tocmai mi-am dat seama că sunt o femeie fericită. Nu-i mai arunc nimic, îi pun maimuțele alea de pluș la loc de cinste! Deși… ar mai fi atâtea lucruri de care aș vrea să-l scap… 🙄

  11. I-as vinde urmatoarele:
    -dulapul de scule, metalic, pe roti, care l-a cumparat acum 2 ani ca sa-si organizeze sculele din magazia lui. A fost scump de numa’ , inca sta in mijlocul magaziei, cu toate chestiile pa care se presupune ca ar fi trebuit sa le contina intinse pe jos.
    -of course, as vinde si respectivele scule, care teoretic ar fi trebuit sa stea in sus-numitul dulap, majoritatea folosite poate o data-de doua ori.
    -Cele doua masini de tuns iarba: prima nu taia bine, a cumparat-o pe a doua! Dar nu poate taia iarba, din cauza ca am pus eu prea multe obstacole in curte, in calea lui: niste ghivece, o masa cu scaune, noah, din astea!
    -Schiurile si costumele de schi, care zac neatinse de ani de zile.
    -Halbele de bere, pentru care are o adevarata obsesie, deja nu mai am loc pentru pahare si cani in dulapurile din bucatarie.

  12. Perechile de blugi pe care le purta cand avea 18 ani ,deoarece intre timp nu ii mai vin bine 😀 😀 😀 😀

  13. – Lansetele de pescuit pe care nu le foloseste niciodata, el nefiind pescar
    – 2 sacouri oribile, unul verde intens si unul picior de cocos, pe care nu le imbraca niciodata, nici macar cand mergem la circ
    – toate cablurile de conexiune si mufele vietii
    – toate incarcatoarele de la toate telefoanele pe care le-a avut ever! (*Nu se stie niciodata*)
    – colectia de brichete kitchoase, lipsita de orice valoare financiara
    – 2 pardesie de ploaie pe care nu le poarta niciodata
    – 2 veste de fâș pe care le poarta non-stop 8 luni din an
    – toti blugii rupti de care nu vrea sa se desparta in ruptul capului
    – toata colectia de dvd-uri si cd-uri cu filme de mana a saptea (peste 200 buc)
    Mai sunt si altele, dar cred ca ma opresc aici…

  14. – posterul cu wookie jesus: http://tiwibzone.tiwib.netdna-cdn.com/images/wookie-jesus-framed-painting.jpg care i se pare foarte amuzant si m-am procopsit cu el in living.

    – bicicleta stationara pe care a luat-o ca sa faca sport in timp ce se uita la televizor :)) evident ca o foloseste o data pe an.

    – el mi-ar arunca miliardele de perechi de pantofi care ocupa doua dulapuri, am zis ca-l induplec si mai arunc eu din ele, dar nu ma-ndur 😀

  15. Eu i-as vinde calculatorul. Gratis.
    Toate problemele noastre s-ar rezolva.

  16. Uau. Ca de obicei – femei, ce sa-i faci – nu cele 1284568870 de perechi de pantofi care se prabusesc peste tine din orice dabara pe care indraznesti s-o deschizi, nu cele 488574414 de bluzite, rochiute, fustite adunate de la gradinita incoace in toate dulapurile, sertarele si prin biblioteca si, fereasca dumnezeu, nici cele 131287254 oale, boluri, plasticaraie, farfurii, servicii de chestii (ca-s de la mama) ar fi in plus.
    Nooooo: periuta de dinti, scobitoarea preferata si banutul norocos al masculului din preajma sunt alea de care dam oriunde ne intoarcem si tre’e neaparat sa scapam de ele…

  17. I-as arunca jumatatii jumatatea de metru cub de maculatura (pardon, caietele din facultate, bibliorafuri de management prafuit si piete de capital obosite) si incaltamintea prea uzata. Plus chintalul de bibelouri si pietre de la mama soacra.

  18. Daca le cumpara cineva, ii vand sosetele!! :)) Are o mie de perechi si imi ies si pe nas si pe gura si pe urechi de cate ori trebuie sa ma chinui sa le imperechez dupa spalat!!

  19. – sculele si accesoriile de pescuit. Acestea din urma sunt foaaaarte multe. Cine crede ca pescuitul se face cu o undita si un carlig, habar n-are.
    – toate cele 100 cabluri pe care le tine “just in case” si care nici macar nu mai sunt compatibile cu noile electronice. Eu oricum detest cablurile si abia astept sa ajungem la era wireless-ului total.
    – ditamai boxele pe care le are de pe vremea cand era rocker suparat si care nu se incadreaza in livingul nostru amenajat in stil minimalist

    • bărbații și cablurile, ah, ce subiect frumos. ia să mi-l notez.

    • Sau ” Doamnele se pricep la SDV-uri”. Adicătelea Scule, Dispozitive, Verificatoare.
      Exemple:
      Ghevimbor, tarod, șplint, chernăr, cheder, bielă, bieletă, etrier, șpiral, sondă lambda, șubler, comparator, mandrină.
      HDMI

    • in afara de subler, despre care am o vaga idee ce-ar fi si ce-ar masura, restul suna de parca ar fi in japoneza/chineza/araba, o limba d-asta exotica rau.

  20. Adidaşii (bine, pantofii sport). Îşi cumpără cîte-o pereche “că îi plac culorile”, o poartă de cîteva ori şi gata, la dulap. Chiar am cedat ceva spaţiu într-o debara în care ţin niscai scule. Degeaba, ne mai trebuie spaţiu.
    Aaaa, cremele din baie, de pe poliţă. Are de faţă, de spate, de degete, de mîna stîngă, de mîna dreaptă, de picioruşe, de corp, de demachiat. Dacă am uitat vreuna, ziceţi voi.
    Chiar era să mă spăl pe dinţi într-o dimineaţă cu o cremă d-asta. Naiba ştie, o fi fost de călcîie.

  21. cred ca ne-am vinde reciproc mijloacele de locomotie 😀

  22. E simplu: nu i-as pune pe OLX (desi mi-as dori tare) lucruri gen Xbox, truse de scule, avion si elicopter cu telecomanda, surubelnite, cabluri si piulite pt ca mi-e drag si stiu ca ii sunt dragi 🙂 Doar chestii care ocupa loc si pe care nu le-a folosit in ultimul an.
    Primul ar fi monitorul pe care l-a cumparat anul trecut de pe okazii cu 20 lei; monitor vechi, cu tub, nefunctional si imens desigur (cat ne-am chinuit sa-l bagam in portbagaj si sa-l caram in casa) pe care dnu inginer s-a gandit sa-l dezasambleze ca sa-i faca culcus motanului; l-a abandonat la 2 zile dupa pt ca a ramas cu dilema unde sa-l desfaca (evident ca nu vroia sa-l care pana jos iar si eu nu-l l-am lasat sa faca santier in casa). A stat pana acum o luna pe balcon, unde ma impiedicam mereu de el cand intindeam rufele, pana cand l-am carat in mijlocul sufrageriei si i-am dat un ultimatum sa scape de el. De atunci il tot duce la reciclat..
    Apoi ar mai fi sandalele alea odioase pe care nu l-am lasat sa le mai poarte de vreo 2 ani si niste bocanci de munte, o masinuta cu telecomanda pe care o mai sterg eu de praf din cand in cand, niste boxe un pic ciuruite de motan care nu au mai cantat nimic de cel putin 2 ani.. toate la pachet, oferta, super pret!

  23. – cutia de portbagaj care ocupa jumatate din balcon;
    – cele 5 perechi (CINCI!) de bocanci – stricati – de munte; fiecare pereche are, separat, cate un defect major care nu o mai califica la a fi purtata; ansamblul de 5 insa ar fi purtabil, cica…
    – asa-zisa bentita norocoasa tricotata din lana alba, bleu si rosie, acum vreo 25 de ani
    – pantalonii de schi saptezecisti, care nu il mai incap de prin anii optzecisti
    – vreo 10 perechi de blugi RUPTI (domnul ii acorda fiecaruia sansa de a fi reparati candva)
    – televizorul marca panasonic din dormitor; e in familia lui de prin anii 90 si cu totii jura ca asa imagine si asa culori nu au mai vazut la niciun alt teveu

    • hahahahahaaaaaa. totuși, ce e aia “cutie de portbagaj”? 🙄

    • hahaaa, am dat o catare inainte sa scriu “cutie de portbagaj”. eu as fi descris-o drept “o chestie gen sarcofag care se monteaza PE masina si are rol de al doilea portbagaj” 🙂 . din pacate, se si demonteaza dupa utilizare, de frica hotilor din zona obor. din si mai pacate, daca-mi permiti, in cazul de fata a ramas demontata……..

    • Îi mai zice şi siciru de maşină.
      Sau “prevederea e mama la înţelepciune”…â
      🙂

  24. Una din Bucuresti

    Io as vinde juma’ de casa, dar nu ma inteleg cu barbate-miu. Aduna mai rau ca un soarece, dar i se trage din neam, si n-au fost saraci, au dus-o chiar bine 😕
    Ieri am dus la o consignatie de aici un pungoi de lucruri chiar misto, de la fetele mele. Nu l-am informat pe sot, ca iar intra in fibrilatie :mrgreen: . Asta dupa ce am mai dat un sac unei prietene, pt fii-sa care e mai mica, si pt ea, chestii misto de la mine care nu imi mai vin. Avem un cerc de prietene, toate au fete, si ne plimbam cu sacul, pina ajungem la consignatie. In afara de chiloti si chestii rupte, totul se recicleaza. Pina si rucsacul de scoala a celei mici a fost de la o prietena anul trecut, abia acum i-am luat altul.
    De vechiturile lui nu ma pot atinge, dar nu cred ca le-ar vrea nimeni, la cit de demodate sint 😈

  25. simona
    orice ar fi,
    sa nu indraznesti sa arunci/vinzi colectia de magneti de ( si de pe ) frigider.
    acu vreun an, m-ai certat rau cand am zis ca mie mi se pare de prost gust sa faci asa ceva preabunului frigider.
    m-as simti tradat in amorul artei, mai ales de cand cruela s-a cuplat cu nepotul lui nike, ala de patru ani.

  26. Eu I-as arunca mouse-ul, tastatura si calculatorul. M-a prostit sa-mi dau eu laptopul meu (bine, I l-am dat maica-mii, dar nu mai pot sa I-l iau inapoi) cu faptul ca “o sa avem un calculator desktop” si pt restul chestiilor mai putin importante, tableta”.
    Uite ca tabletele nu le folosim, el sta mereu pe calculator si cand am si eu nevoie de el, de multe ori nu e compatibil cu ce vreau eu sa fac. Programele de office de pe el, in special, ma fac sa rag ca o leoaica. Ii urasc calculatorul, ii urasc mouse-ula la sofisticat si cacacios pe care daca doar il atingi pe unde nu trebuie ai pierdut tot ce ai facut pana atunci, si tastatura aia neterminata care nu are numerele ca celelalate tastaturi in dreapta, ci doar deasupra literelor.
    El mi-ar arunca: toate bluzele cu dungi orizontale si mereu imi spune ca si ar dori mult sa stam la casa, sa poata pisica iesi pe afara, poate, poate se pierde sau o mananca vreun coiot ceva.

  27. Banc:
    O gaseste Itzic pe Rasela suparata.
    -Ce-ai patit, femeie, etc…
    -Pai uite, Itic, sunt suparata pe tine ca in zece ani de casnicie tu nu mi-ai cumparat mie nimic.
    -Vaaai, Rasela, dar nu stiam ca ai ceva de vanzare!

  28. @Johnny Handsome: Eu știu de șubler, cheder, bielă, bieletă, șpiral, mandrină și chiar sonda lambda (asta ultima de la mașina mea, e suspectă de sondă lambda defectă 🙁 ). Mă calific la doamne care se pricep la SDV-uri? (na, și SDV-uri știam ce înseamnă, fără traducere 😀 ).
    Nu știu de ghevimbor, tarod, șplint, chernăr, mă duc să le caut.

    On topic: mă împiedic de muuuulte SDV-uri din astea de ale domnului meu, dar nu i le-aș vinde. E așa de bucuros când mai vine acasă cu câte o sculă din asta proaspăt cumpărată încât nici n-am inimă sa-l întreb la ce o să o folosească. Pentru că răspunsul este de multe ori ”Dacă o să am nevoie la un moment dat?” Și să nu fiu nedreaptă, chiar meșterește și folosește o parte din ele.

    • Hahaha, ferice de soțul tău. :mrgreen:
      Era o propunere de subiect pt. Simona, ca o replică la postarea cu domnii și culorile, unde nu ne-am descurcat chiar rău, însă, fiind mai timizi (nu discutăm motivele acum), nu cred că am putea egala prestația dvs, doamnelor, nici măcar cînd vine vorba de SDV-uri.

  29. Canapeaua neagra din piele 😈 pe care a cumparat-o singur. Ca mie nu-mi plac canapelele din piele 🙁 .

  30. De ce atitudinea asta ofensiva de Robin Hood, cand se poate rezolva cu tact? Al meu o sa isi faca alt cont si o sa isi cumpere singur inapoi ceea ce i-am pus eu la vanzare.

    Atata vreme cat sunt lucrurile lui personale, nu ma ating de ele. In schimb am grija sa aduc in casa toate prostiile, gen cutii mari de carton care sa ocupe cat mai mult spatiu si care sa incomodeze cat mai mult, sub scuza ca fac din ele carti/ jucarii pentru copii. In clipa in care incep sa il deranjeze fizic nimicurile mele (care sunt asezate strategic fix in drum), incepe negocierea: “Pai n-ar fi mai bine sa punem cutare si cutare lucru de-al tau in cutia asta, sa fie gata pregatit de trimis cand pui anuntul de vanzare pe internet? Si uite, dupa ce le faci poza si sunt ambalate, lasam cutiile aici in hol, sa ne fie mai usor sa le trimitem. Ah, si cand reusesti sa le vinzi, o sa arunc si eu gunoaiele pe care le-am strans, ca ai dreptate, nu am mai facut nimic cu ele…”

  31. eu cuget inca, nu as scrie aici ce as arunca/vinde pt ca mai nutresc speranta ca o voi face; si daca se prinde citind pe aici- adio , le va ingropa cine stie pe unde; am gasit dosite in dulapul de haine , intr-o cutie – vesuri in engl ale muzicii din tinerete (mishto muzica dar versurile copiate la xerox??- sunt pe net peste tot..in rest ..noo ..nimic….shht

    • Si eu am caietul cu versuri si toape din ’80, pe vremea aia nu erau pe net, nici xerox nu prea era, eu le-am scris cu pixu, copiate de pe discurile prietenilor care aveau… tati la Anvers sa le-aduca! Cre’ca nu mi le-a aruncat nimeni, ca nu m-am mai uitat in caietul ala de ani de zile, dar sa stau eu cu ochii pe Oleleics ca p-aici circula tot soiul de idei ciudate.. 😡 (care pufarina e culeasa cam la intamplare, ma’am Uranus, vezi ca n-ai nici o emoticoana de frica, “:-s” mi-ar fi trebuit acuma! )

  32. Eu cred ca-s mai practic… As vinde “jumatatea” si as arunca restul… Ies mai castigat, nu?

  33. Simona, platesc bine reclama astia de la OLX? Nu am blog, dar as putea sa lipesc cateva afise pe usile vecinilor. 😉

  34. Hanoracul, singurul pe care il are, Doamne…m-a tampit cu el, il poarta in fiecare zi in care nu se duce la munca. I-am jurat ca il patez/agat/arunc de la balcon (neintentionat, bineinteles 😀 ) ,dar m-a “amenintat” frumos: “E hanoracul meu si nu renunt nici gand la el” ,:))
    Mda, sunt in impas, trebuie sa scap neaparat de el (accept orice idee, sfat, sugestie, etc)

  35. Postul despre OLX pare platit, dar raspunsurile cititoarelor sint funny si par reale

  36. – toate elasticele de par. Jumatatea mea are un par luuuung, ondulat si bogat, si se incapataneaza ba sa si-l prinda tot timpul, ba sa si-l bage pe sub vreo sapca. Cu atat mai mult cu cat sufar de complexul femeii care-si-a-dorit-toata-viata-par-misto-dar-n-are, MA SEACA!!!

    -apropo de sepci. Are una in carouri, care-i sta tot timpul pe varful capului. Eu ii zic „sapca de Sherlock Holmes” si da, vreau sa dispara!

    -o pereche de adidasi albi, clasici. Dap, din aia cu care mergeau batraneii la umplut sifoane prin 95. El zice ca-i plac si ca-s comozi, eu mor cate putin pe dinauntru.

    – biroul din dormitor. Din cate am inteles, e acolo dinainte sa ma nasc eu, si are ceea ce se numeste „valoarea obisnuintei”. Cu toate asta, e mare, ocupa o gramada de loc si nu foloseste la nimic. Pardon, ma scuzati, foloseste ca suport pentru un monitor. Care, ati ghicit, nu foloseste la nimic!!!

    – jaluzelele. Are unele portocalii oooriiiibiiiileeeee, si hartanite pe alocuri, care cica se potrivesc cu restul locuintei. Mie nu mi se pare, dar cine-s eu, o biata femeie cu simt estetic, sa-l contrazic? Aaaa, si nici nu filtreaza lumina ca lumea, ca sa nu ne mai trezim bronzandu-ne in pat la prima ora!

    – colectia de jucarii de la fosta-sa. Mai trebuie sa comentez? 😛

    – un inel cu frunze de marijuana. Ca sa ne intelegem, nu fumeaza, n-are nici in clin, nici in maneca cu treaba asta, doar ca-i place lui ca e acolo, si l-a si primit de la nush cine. Cu toate ca e stramb si amarat, si arata a genul de obiect pe care si l-ar lua un pustan de 14 ani care abia ce s-a apucat de ascultat Metallica…lui ii place…

  37. Eu nu mai am jumatate, dar cand aveam as fi aruncat asa:
    – colectia de casete video, vreo 150, nici una originala, toate copiate de el acum 100 de ani. Eu nu stiam cum sa fac sa scap de ele, el si-a mai luat si video, cica sa le vada. Bineinteles ca nu se uita la ele, ca absolut toate filmele le avea si pe dvd-uri sau pe calculator.
    – un casetofon mare si urat, pe care-l avea de vreo 10 ani, care nu mai mergea cum trebuie si care ocupa spatiul de pomana si colecta praf si par de pisica, Si cine-l curata mereu? Eu.
    – o palarie de piele, de aia cum poarta tiganii
    – niste bocanci CAT, cu varf metalic pe care-i purta non-stop, fie la costum, fie la blugi. Era in stare sa-i poarte si la pantaloni scurti. Cand se strica o pereche, era tragedie. Era in stare sa-si cumpere alta cu ultimii bani de mancare.
    – cabluri, cablisoare, prelungitoare, incarcatoare.
    – un dvd-player portabil, si ala vechi de 100 de ani
    – tot felul de prostii de pe la masina, pe care le tinea sub pat si care ma disperau
    Pana la urma mi s-a parut mai avantajos sa scap de jumatate cu totul 🙂

  38. […] mai povestit despre gorila de pluș a lui Nic, pe care și-a cărat-o din America, drept care ar vrea s-o expună în cele mai vizibile locuri? […]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint