Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Să ne ferim de beția puterii, dacă nu vrem să îmbătrânim urât

Screen Shot 2016-03-02 at 14.49.47Când suntem tineri, ne fierbe revoluția în vene. Ne revoltăm împotriva tradițiilor, vrem să facem lucrurile altfel și ne calcă pe nervi oamenii mai în vârstă care insistă că ei ȘTIU mai bine decât noi, doar pentru că au niște ani în plus. Suntem ferm convinși că nu vom ajunge niciodată ca ei.

Generația părinților noștri a crescut cu ideea asta, că un părinte ȘTIE ce e mai bine pentru copilul lui, chiar dacă copilul ajunge să aibă 60 ani și părintele 80. Respectul e confundat cu puterea, iar dragostea cu abuzul și nu puține sunt cazurile în care mâna tremurândă a părintelui încă mai lovește obrazul viguros și matur al copilului, care acceptă, cu capul plecat, pentru că – nu-i așa? – părintele e sfânt și are întotdeauna dreptate. Din când în când, mai auzi pe câte cineva că zice cu mândrie “Heheee, pe mine m-a pleznit taică-meu și când aveam 40 de ani, și bine a făcut, că avea dreptate!”. Chiar și când nu se întâmplă astfel de abuzuri fizice, pe vârstnicii din numita generație nu îi mai poate scoate nimeni din filmul în care ei ȘTIU ce e mai bine, iar copiii greșesc că nu își lasă viețile conduse de înțelepciunea lor atotcuprinzătoare. Nu îi bântuie îndoielile vizavi de ce ȘTIU, nu înțeleg că lumea a evoluat, între timp, iar ei au rămas în urma ei (pentru că ăsta e cursul vieții, nu din alt motiv), nu își amintesc defel de vremurile în care ei erau tineri, iar cei bătrâni îi chinuiau impunându-le anumite decizii, habar n-au că respectul e o autostradă cu două sensuri și au zero capacitate de a se pune în papucii generațiilor tinere. Nu. Ei ȘTIU și gata și e pur și simplu imposibil ca ei să ȘTIE greșit, pentru că vârsta înaintată vine la pachet cu adevărul suprem. Sigur, nu toți sunt așa, dar e o trăsătură definitorie a generației, explicabilă, desigur, prin educație. Așa au fost învățați, așa li s-a spus de mici și cu aceste convingeri vor trăi.

Din fericire, noi putem să nu îmbătrânim în felul ăsta. Noi am avut șansa să învățăm empatia, am învățat că e sănătos să îți păstrezi îndoielile, am învățat că omul nu are la dispoziție o pantă ascendentă, pe care să urce intelectual până la momentul final, ci, din păcate, la un moment dat, chiar o ia în jos sau pur și simplu nu mai reușește să țină pasul alert, am învățat că copiii își trăiesc viața lor, nu pe-a părinților, și că un părinte bun nu intră cu bocancii peste deciziile progeniturii lui adulte, nici când e ferm convins că aceasta greșește. Deci am avea șanse bune să îmbătrânim sănătos.

Există însă o condiție extrem de importantă: să nu fi apucat să ne îmbolnăvim de putere.

E foarte trist, dar, din păcate, aproape nimeni nu scapă zdravăn dacă își petrece multă vreme în contact cu puterea. Sunt și excepții, evident, dar cred că le putem număra pe degetele de la o mână. Nu ai cum să scapi de așa ceva pur și simplu. Eternizează-te zeci de ani într-un scaun de șefuleț, șef sau șefoi și vei ajunge un bătrân acru, convins că deține adevărul absolut, convins că toată lumea trebuie să-l asculte, pentru că doar el și numai el ȘTIE TOT, convins că cine nu îl pupă-n cur și îl contrazice e nu doar prost, ci și iresponsabil sau chiar rău-intenționat. Un bătrân incapabil de cea mai mică îndoială, un bătrân beat de propriile certitudini. Pe scurt, un bătrân urât…

Să ne ferim, așadar, de beția puterii. Altfel, ajungem în pericolul de a înființa Comisii de Monitorizare, Suspendare și Excludere care să-i… monitorizeze, suspende și excludă pe toți cei care au altă opinie decât noi, cum tocmai a făcut Nicolae Manolescu, la Uniunea Scriitorilor, unde e președinte de 11 ani. Sau să concediem tineri profesori, pentru că au comentat public în privința activității instituției, cum a făcut senatul UNATC, anul trecut. Sau să ne credem Dumnezei, precum Ion Caramitru (despre care am scris mai multe aici). Ca idee, Ion Caramitru e director al UNITER de 25 de ani și al Teatrului Național din București de 11 ani. Vi se pare normal și sănătos așa ceva pentru o breaslă, oricare ar fi ea? Adică nu s-a găsit un alt om competent care să fi preluat frâiele UNITER de la Ion Caramitru, în 25 de ani? Brrrr…

Mie mi se pare horror sindromul tătucului care se suie pe un scaun și nu se mai dă jos de-acolo cu zecile de ani. Iar ce a făcut beția puterii din niște oameni mișto, cum erau Manolescu sau Caramitru, mi se pare o tragedie și marea dovadă că specia umană nu a reușit să evolueze prea mult, în ciuda aparențelor și a timpului pe care l-a avut la dispoziție pentru asta.

De partea cealaltă, aș pune imaginile unor bătrâni ca Neaju Djuvara, Solomn Marcus sau Mircea Horia Simionescu. Ultimul a murit, dar cine l-a întâlnit știe despre ce vorbesc.

Ca să avem șansa de a îmbătrâni ca Djuvara și nu ca Manolescu, e esențial să ne ferim de putere. Puterea urâțește, dacă ajungi să te îndrăgostești de ea și e, practic, imposibil să nu te îndrăgostești. Deci mai bine o ocolim.

Voi ce părere aveți?

Foto Shutterstock

66 comentarii

  1. Pe Djuvara l am avut profesor. Un regal

    • DOAMNE! Cat te pot invidia!

    • Te invidiez! 🙂

    • intra fara vreun document,cweva. un cosmopolit, un om care aduna cu sine jumatate de veac de istorie. mai intarzia cate putin,daca vreun coleg il oprea pe hol sa discute o anumita chestiune. incepea apoi sa vorbeasca. nu, nu cerea nimeni pauza. venea dupa doua ore si ceva sa ne scoata profesorul sau seminaristul. intrebari libere, raspunsuri rafinate.
      examenul?
      nu, nici vorba de carti recitate. dicustii pline de elocinta, in care reusea sa iti dea o viziune asupra lucrurilor. el mi-a dat o viziune asupra monarhiei.
      te facea sa gandesti, sa vezi, sa intelegi.
      Doamne, era un regal.
      el, vesnic liber, statea cu chirie si glumea despre asta, noi, invatacei, mereu dupa el, el daruindu se tuturor.

    • avea o basca, un parfum fin, o eleganta a mainilor, o bunatate innascute.. ti se adresa reverentios, aveai sentimentul nu de egalitate, ci de filiatie spirituala.
      Alexandru Dutu, Radu Manolescu, Lucian Boia, Zoe Petre, Andrei Pippidi, Alexandru Barnea,toti m au format.
      tu puteai sa alegi intre dinozauri si intre acestia. erau momentele cand iliescu si petre roman erau idolii femeilor.

      Noi, e minoritate ii alesesem pe stia. Si ce magistral Andrei Pippidi cand minerii au navalit in amfitaetru s a pus in fata lor si a spus ca nu se vor atinge de niciun student.

      Ei m au format ca om.

      Apoi Andre Scrima, numai pentru cunoscatori.

    • Citit…!
      ********
      Cand un parinte vrea sa fie pupat in poponet
      Sa nu ne mire ca odrasla, are si buze tuguiate
      Si vrea si el, la vremea lui, sa fie…
      pupat in curulet.

    • costicămusulmanu

      @nike: aaaaiiii ci mă’nervezi…nu te-ai limitat la Djuvara, trebuia musai să-i enumeri și pe ceilalți…norocoasă, ce mai…

  2. Asta e puțin ca in politica. Noi nu ne băgam si apoi ne plângem ca suntem conduși de idioți.

  3. Am un comentariu si timp sa il scriu: DA!

  4. Foarte bun articolul!
    Dl.Djuvara pe care il admir mult si-a trait tineretea si maturitatea pe alte meleaguri!Poate in asta consta diferenta!

  5. Întrebare retorică. E firesc să avem aceeaşi părere–chiar şi noi,ăştia mai în vârstă !

  6. Valabil si pentru dna Livia Stanciu,si pentru dna Kovesi,si pentru diverse personaje care se comporta exact cum ati scris.

  7. Ar fi frumos sa avem mai multi “monstri sacri” si mai putini “dinozauri”.

  8. Daca nu v-am zis-o, vi-o repet:

    400
    Bad Request
    It is not a valid request!

    Asta din Chrome si Opera!
    Lacrimatia asta o scriu din Internet explorer (nah!, ca ma rade acu’ tot blogu’ ? 😆 ).
    Noroc ca imi dadu Luminita (buna!) ideea cu mozilla. Asa (mai) merge! Altfel imbatraneam ? 😡

  9. Dar, draga Simona, mai nou exista foarte multi tineri cu certitudini: certitudinea ca vegetarianismul te scapa de toate bolile, certitudinea ca nush’ ce dieta te scapa cel putin de cancer, daca nu si de moarte, certitudinea ca vaccinurile sint cel mai mare rau al lumii moderne…. Doamne, cit ma enerveaza oamenii astia!!! Mai ales pentru ca eu STIU 😀 ca toate sint niste prostii imense, si mai STIU 😀 ca moderatia e singura cale catre o viata sanatoasa si mai STIU 😀 ca daca ai ghinion si-ti pica un ghiveci in cap de la un balcon, dai coltul, indiferent ca erai vegan / carnivor / lactovor (sau lactogan?)…. Doamneeeee, ce ma mai enerveaza!!!!

    • costicămusulmanu

      așa ziceau și rușii: cine nu-i cu noi e împotriva noastră;
      eu, de exemplu, te enervez maxim probabil… pentru că sunt vegetarian, pentru că am mai mare încredere în medicina homeopată (făcută profesionist, cu drag de om) decît în medicii (foarte mulți din nefericire dar nu toți, e drept) care au trecut prin școală ca gîsca prin apă și care s-au transformat în vînzători de pastile…asta nu înseamnă că deviația de sept nazal mi-a operat-o un vraci…
      însă exact pe principiul că NU ȘTIU am hotărît să caut alternative la ce scrie în cărți…
      de ce am devenit vegetarian? pentru că mi-am adus aminte de perioada copilăriei petrecută la bunici, care tăiau o pasăre sîmbăta, care țineau posturile…iar găinile nu primeau nici antibiotice nici hormoni de creștere…
      pentru cine însă mă întreabă dacă să devină vegetarian răspunsul meu este: nu știu dacă este pentru tine…informează-te singur și decizi apoi pentru că dacă vei tînji după un grătar (eu îl pregătesc destul de bine pentru oaspeții noștri și nu am o problemă cu asta) psihicul tău îți va face mult mai mult rău decît bucata de carne…așa că…
      laissez faire laissez passer le monde va de lui même

    • Nooo, tu nu ma enervezi, pt ca tu nu incerci sa convingi pe nimeni ca vegetarianismul e singura cale spre nirvana 😉

      Dar am intilnit persoane care deveneau aproape agresive cind incercam sa le spun parerea mea, etichetata clar drept “parerea mea”. Sau cind incercam sa le spun oarece argumente stiintifice care demontau parerile lor (am terminat o facultate de stiinte).

      Am fost vegetariana citiva ani, dar s-a lasat cu ceva probleme medicale… deci it’s not for me. Preparate homeopate nu folosesc, pt ca studiile au aratat ca eficienta produselor homeopate e asemanatoare cu a produselor placebo. Deci am senzatia ca as fi pacalita pe bani destul de multi. Si homeopatii pot fi tot vinzatori de pastile (homeopate)… depinde peste cine ai norocul (sau ghinionul) sa dai.

      No, asta e, a fi tolerant e una din cele mai dificile provocari ale traiului printre oameni….

    • va inving cu experienta!!!!!!!!!!!!!
      pfo, am podul plin de la cei ce le stiu pe toate. de fapt am itneles ca boala mea se vindeca pe rand sau cu totul cu gru incoltit, iarba de ienupar albastru, ciuperci violacee, enzime de scorus rococo.

      de obicei achiesez, ca sa n am batai de cap.

      cel mai tare a fost un vegan car enu cpncepea nici mort ca Dumnezeu si a permis ingrozitoarea fapta de a lasa o enzima produsa de om sa se mai produca doar de catre porc. mama, ce dezamagire cosmica a avut.

      bai, poti fi orice, am prieteni super faini raw vegani, vegani etc, dar nu imi aduc amitne ca macar unul s aicnerce sa ma convinga pt ca ei stiu, ce , cum si cat trebuie sa mananc.

      claudia, o mie de like uri

  10. Eu nu cred ca exista vreo betie a puterii! Pur si simplu, abia atunci cind ajung in situatia de tatuci, sefi, mai mari, whatever isi dezvaluie caracterul. Adica Manolescu si Caramitru (sa zic doar de cei pomeniti de tine) nu au fost niciodata misto, inainte de a deveni mari sefi nu au avut ocazia sa ne arate croiala lor adevarata.
    In privinta celor care imbatrinesc ok, eu nu l-as uita pe Plesu (bine, nu e batrin ca cei pe care ii pomenesti tu la “asa da”, dar cred ca are aproape 70 de ani), care a reusit sa treaca si prin niste functii inalte fara sa se sminteasca deloc, as spune eu.
    Mai e Patapievici (el chiar nu e batrin) care isi tine mintile cu el, nu e cu nimic altfel decit prima oara cind a aparut la televizor.
    Eu cred ca sint mai multe exemple. O sa incerc sa identific cit mai multi din aia buni de la care ar trebui sa luam aminte. Poate facem o lista mai lunga si devenim mai optimisti un pic: adica sa putem si noi sa fim la fel.

    • costicămusulmanu

      bravo domnule! best comment at this post!
      bunica mea avea o vorbă: hai să bem, să vedem ce minte-avem! fără să știe, bunica făcea pe psihologu’…
      caracterul omului se vede în lipsa constrîngerilor iar poziția de șef(uleț, uț) exact asta înseamnă, eliminarea sau limitarea constrîngerilor…
      părerea noastră…

  11. Foarte bun articol!
    am fost educata ca batranii trebuie respectati, ca batranii sunt musai intelepti, demni, blanzi..
    dar am intalnit batrani meschini, libidinosi, prosti, rai si atat.

    Prin urmare nu mi se pare deloc relevanta impartirea in categorii dupa criteriul varstei; nu exista tineri si batrani exista oameni si soareci..

    • costicămusulmanu

      dragă păcatprimordial (salutări soțului) vezi că ai greșit puțin: șoarecii sunt cumva utili societății (cercetări etc)…șobolani! cred că asta ai vrut să zici, nu?

    • hehe 😆 cum vrei sa le spui, viermi, euglene….
      (multumim de salutari, transmit; sigur se vor intoarce asa ca..salutari de la husband, sa scurtam protocolu’)

      Io am o problema cu categoriile: fumatori si nefumatori, tineri si batrani, vegetarieni si nevegetarieni. Zau! cand vorbim despre un om, criteriile astea sunt complet irelevante. Doar daca nu alegem restaurantul si atunci, da- trebuie avute in vedere.

    • @eva: era vorba de cum îmbătrânim, pentru că ni se va ÎNTÂMPLA tuturor, nu de o împărțire a oamenilor în categorii. îți scapă puțintel tema. 🙂

    • Ei as! parca ar fi prima data 😮

  12. Da, din pacate fiinta umana est subiect al ingamfarii si din pacate cei mai multi, cu cat imbatranesc cu atat devin mai siguri de certitudinile per care -au adunat de-a lungul anilor. Modestia de a accepta si crede ca nu le stim pe toate si ca toata viata invatam, nu este in caracterul celor mai multi, fie ei romani sau straini. Cu cat avem mai mult succes si cu cat am reusit mai multe in viata, cu atat ne credem invincibili si uitam de unde am plecat.

    Si mai cred ca unii oameni, chiar daca vad si simt ca nu le stiu pe toate si ca experienta dobandita de care ei sunt atat de siguri nu se potrveste in anumite situatii, nu au umilitatea de a accepta si de a recunoaste. Experienta nu este un gaj al reusitei, si din pacate, nu suntem educati sa ne chestionam, pentru ca a se chestiona pentru multi insemana a recunoaste ca nu suntem perfecti….. A recunoaste inseamna a se destabiliza, cand de fapt, ar trebui sa fie invers…

    Modestia est cheia, si nimeni nu ne invata cum sa dezvoltam asta… Unii o au din instinct, unii ar trebui sa se aplece mai mult asupra chestiunii.

    Am exemple in jurul meu, chiar in familia mea, in care parintii si-au nenorocit copiii pentru ca au hotarat pentru ei ca asa e mai bine, iar acum cand se uita in urma regreta…

    Ce e mai rau, sa ajungi la sfarsitul vietii si sa-ti dai seama ca orgoliul tau a creat o situatie pe care o regreti, sau sa recunosti ca nu le stii pe toate si sa accepti sa ai mintea deschisa si sa te adaptezi?
    In ceea ce ma priveste, vad ca sfaturile mamei mele sunt depasite, si ma doare sa i-o spun, si si pe ea o doare ca vede ca nu stie si ca nu are dreptate, dar nu stie cum sa faca… Sa recunoasca? Cum sa recunoasca? Ea, care are 70 de ani si a trecut prin multe in viata? Cum sa facem? Cum sa spunem? Cum sa auzim? Cum sa intelegem?

    Cred ca trebuie deja sa avem curajul sa spunem nu, cu respect, dar sa spunem nu. Cred ca primul lucru pe care trebuie sa il facem e sa ne asumam faptul de a spune ce credem parintilor nostii, sefilor nostri, prietenilor nostrii si tuturor celor care dau sfaturi, ca nu au dreptate doer pentru ca sunt mai destepti, mai batrani, mai experimentati sau mai nu stiu ce….

    Voilà voilà, filosofai si eu p-acilea un pic…

  13. costicămusulmanu

    @simona tache: nu mă pot abține, iartă-mă…editează Solomn (lipsește un o-u) și găsește o altă variantă pentru “că copiii”…

    • costica,
      tu te alintzi cu editarea,
      dar io si matrixu traim o adevarata drama,
      n-ai citit ca nu mai merge blogul si pentru prapaditii de noi??
      putina compasiune, ce naibilii,
      stai la rand cu edit-ul,
      mai intai sa ne rezolve pe noi astia cu Chrome,
      eeeeeeeiiiiiiiiiii, ca ma iniervez.

    • costicamusulmanu

      sheri, io scriu de pe aifon…
      da’ asta este de pe chrome, vezi ca nu am diacritice…
      ha?

    • Luminiţa,
      nici eu nu aş schimba browserul, te înţeleg.
      Cînd ştergi history, ai grijă să bifezi şi browsing history şi cookies and other site.. precum şi cached images and files.
      Iar apoi, când vrei să intri, tastezi cu mânuţa ta, literă de literă, numele site-ului. O să meargă.
      Că altfel îţi dau dislaic,
      PS. Până acum, ţie nu ţi-am prea dat 😛

  14. Voi, cei care cititi si scrieti aici, ce browser folositi???????
    ❓ ❓ ❓ ❓ ❓ ❓ ❓ ❓ ❓ ❓ ❓ ❓ ❓ ❓ ❓ ❓ ❓ ❓ ❓
    ca la mine nu mai merge nici sa va citesc din Chrome
    404 BAD REQUEST
    ====================================================================
    Acum tastez din Mozilla.
    Dar pana cand?

    O sa fac reclamatie la consiliul discriminarii internautice, gen.
    Mihaela, ajuta-ma, miaaaaaaaaaauuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • Chrome

    • agnes, la mine nu mai merge de ieri in Chrome,
      doar blogul Simonei, precizez asta,
      celelalte site-uri merg brici.

      Chestia e ca mi-e peste mana sa tot schimb browserul de cate ori vreau sa intru aici.
      Am sters tot istoricul si degeaba.
      Nu inteleg ce se intampla, ca nu e prima oara cand se intampla chestia asta, doar pe acest blog, precizez din nou.
      Pana acum rezolvam stergand toate datele de navigare, acum nu mai vrea nici cu metoda asta,
      iar alta nu cunosc.

    • Luminiţa, vezi că ţi-am răspuns mai sus.
      Semnat: expert în de toate.

    • Ok, agnes!
      ma duc sa mai incerc o data.
      daca-mi reuseste iti dau si io un like. 😆 😆

    • @Luminito, nu te duce, ca daca-ti iese figura pe care ti-a zis-o Aneswooda, tu t’en va, pleci si ma lasi singur. Nu mai bine statem amandoi, ca doi prapaditi, sfasiati de durere mozillica, nechromatica?

    • matrixe,
      deja m-am dus, hai si tu!

    • Şuguieşti?

    • Scriu de pe Mozilla. E favoritul meu de muuulta vreme – cam de pe cand era pe la varinta 2 sau 3.
      Am incercat si Chrome – mi s-a parut ca atunci cand conduci o masina cu cutie (de viteze) automata.
      La vremea lor am incercat si Safari (varianta pentru MS), Netscape (o experienta placuta) iar Opera il cam ca browser pe mobil.
      M-a amuzat faza cu Internet Explorer. Eu l-am dezactivat imediat dupa instalarea sistemului de operare si a unui browser decent.

  15. Am noroc de parinti care sunt chiar asa inchisi la minte, poate chiar si bunicii mei. Inteleg cand le explic anumite lucrur, desi cu greu, dar sunt mereu dispusi sa asculte punctul meu de vedere.
    Mai au si ei momentele lor in care nu ma inteleg cu ei, si eu am momentele mele de tampenie cand sunt incapatanat desi poate ei au dreptate.
    Toate ca toate, ideea e sa invatam unii de la altii.

  16. testing 😎

  17. Yupiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
    Agnes, danke shoshon si galosh!
    😆 😆 😆 😆

    PS: aveam bifata doar casutza cu browsing history,
    celelalte dOO nu, de aia nu mergea.

    PS2: totusi e naspa ca trebuie sa sterg datele de navigare din cand in cand, noroc ca stiu pe de rost adresele site-urilor pe unde netuiesc/ bramburesc.

    PS3~de ce se intampla numai pe blogul roz nenorocirea asta, periodic????

    • ps1. eram precisă.
      ps2. exerciţii de memorie gratis.
      ps3. şi-a băgat Miaiela coada. voi i-aţi tot dat nas!

    • Agnes,
      la PS3 tine cont ca io ii trimisesem Miaelei ca martisor un motan stirb si chior,
      de-acolo mi se trage, s-a razbunat perfid. 💡 ➡ :mrgreen:

    • @agnes: MULȚUMESC ȘI EU. Acuma, dacă i-ai reparat, poate le zici oamenilor și de ce li se întâmplă, periodic. rezolvă-ne până la capăăăăăăăăăăăt, te rugăăăăăăăm.

    • nu pot să vă spun, au şi specialiştii secretele lor.
      oricum, e ceva din ciclul hate-love.
      şi acum tăceţ să ascult şi eu Delia ca lumea.

  18. @matrix,
    iti predau legatura.
    Fa ce a scris Agnes mai sus si o sa-ti iasa! 😎 😎

  19. Expertul este un om din alt oras!

  20. bai, de la mama (67) cetire: “numarul neuronilor nu creste cu varsta”
    de la mine: ai fost un porc tanar, n-o sa te respect acum doar pentru ca esti un porc batran
    inca un citat:” puterea corupe. Puterea absoluta corupe in mod absolut”F rank Herbert. Ala cu “Dune” (intreaba-l pe Nic)

    • “ai fost un porc tanar, n-o sa te respect acum doar pentru ca esti un porc batran” 😆 asta e maxima zilei. o sa-mi permit sa o preiau, dar o sa precizez intotdeauna sursa 😉

    • Mariana,
      bun logo pt măcelarie
      😆 😆 😆

  21. cruela de vila

    Deci Agnes e experta, clar! 💡
    Asa ca e timpul sa ma puneti presedinta! 😈
    Ca simPt ca imbatranesc si e momentul! :mrgreen:
    Pisica neagra nu mai am ca a sucombat prin deces, dar am un caine mic si negru, ca-n poezia lui Arghezi: e un caine zdrentaros de flocos, da’ e frumoooooooos!
    Ma recomanda vocea si talentul meu!

    • costicămusulmanu

      ce-mi plac trolările astea…mai ales cînd nu încep eu…
      sigur că talentul e important, vocea la fel însă do’nșoara pe care o citezi însoțea replica de o întindere către juriu a unui plic cu “bălcești”…n-am văzut nimic! păi votăm așa…fără cadouri? se poate?

    • cruela de vila

      Costica, costica, fa lampa mai mica ! ( dac vrei sa vezi plicu! 😉 )Pai am vrut sa pui acilea macar celbrul clip, dar nu s-a lichit!Iar blogu ista si zishie ca nu primieshtie plicuri, hai! 😎 Vorghim in particoler! :mrgreen:

  22. Uite raspunsurile celor de la google pentru cod 400 bad request
    400 badRequest
    Description: Indicates that the query was invalid. E.g., parent ID was missing or the combination of dimensions or metrics requested was not valid.
    Recommended action: Do not retry without fixing the problem. You need to make changes to the API query in order for it to work.

  23. Depinde, uneori “experienta” ca sa nu zic batranii poate ajuta. Desigur, uneori si in unele cazuri ai insa dreptate!

  24. Asta cu beția puterii e o temă de când lumea.

    Mi se pare nepotrivit și limitat să o împarți pe vârstă. Am văzut mai sus că nuanțezi la comentarii, dar textul tău inițial chiar asta face, împarte tema pe vârstă, un pic cam “agist”. Dar, trecem peste.

    Probabil că “Stăpânul Inelelor” e cel mai popular și cel mai recent memento pentru omenire despre beția puterii și cum îți poate lua mințile. Sute de milioane de popcorniști de toate rasele și din toate colțurile lumii au rezonat.

    Sigur d-aia se limitează mandatele de președinte. Altfel ajungem ca Manolescu și Caramitru în exemplele tale sau Blatter la FIFA, un alt exemplu popular și recent.

    Daaar… întrebarea e pe jumătate pusă. Detestăm Puterea dar cine naiba își asumă și treaba asta? E ff ușor să urăști Puterea, e al naibii de dificil să o exerciți.

  25. Faptul ca puterea deformeaza caracterul uman si poate transforma oameni buni in monstri nu are nevoie de explicatii. Sint atitea cazuri in istorie care o confirma. Si nu, nu este o afisare a caracterului urit care era ascuns inainte de capatarea puterii, este o reala transformare de caracter datorata puterii detinute prea mult si fara rost.

    Nu cred insa, Simona, ca trebuia sa amesteci acesta problema reala cu conflictul intre generatii. In fiecare schimbare de stafeta exista conflicte naturale, fara ca parintii sa fie in pozitie de comanda, mai ales dupa ce copii au crescut si s-au mutat. Unii parinti respecta dreptul copiilor la independenta si evita sa dea sfaturi/ ordine, altii nu, dar asa a fost de cind exista omenirea. In familia mea, de exemplu, mama era o autoritara iar tata un democrat convins ca stiu eu ce fac. Fiecare familie avea caracteristica proprie, dar majoritatea suporta copilul in alergerile lui.

    Sa spui ca parintii trebuie sa taca fiindca acum e alta lume, anume a copiilor si ei au ramas in urma, reprezinta lipsa de logica. Lumea de azi este mai mult a parintilor, care au trecut prin toate schimbarile si eventual au participat activ la ele, decit a copiilor care au gasit lucrurile facute, inclusiv ideile deja digerate si la care adera fara sa gindeasca prea mult. Din acest rationament se exclud fesenistii care vin la miting in sprijinul Antenei 3 si ceilalti asemenea lor :-).

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint