Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

“Da, mamă” sau “Val după val”? Delia sau Loredana?

E țara ruptă-n două. Unii consideră piesa cea nouă a Deliei, Da, mamă, o megamegatâmpenie, alții zic că, dimpotrivă, e ok și se dau cu capul de pereți pentru noua producție a Loredanei, Val după val. Și invers. Voi ce alegeți pentru titlul de cea mai tâmpită piesă a anului? Eu aleg Val după val, mi se pare că sună ca o manea retărduță. Iar piesa Deliei – surprizăăăăăă!- chiar îmi place. Îmi place vocea ei, ușor răgușită, îmi place ritmul cântecului, îmi place pur și simplu să-l ascult. Sigur că orice vers sună cam tâmpițel în românește și că ar fi sunat mai bine în engleză, dar aia e… Nu, nu mi se pare revoltător nici faptul că promovează consumul de alcool, cum am auzit prin social-media. Fiindcă nu promovează nimic, de fapt, e doar un cântec. Un cântec, nu o campanie socială, ok? Nu ați vrea să cânte lumea despre cum trebuie să fim serioși și responsabili, să nu întârziem la serviciu, să mâncăm sănătos, să nu fumăm, să nu consumăm alcool, să nu ne înșelăm soțiile, să nu țipăm la copii și să traversăm numai pe verde, nu-i așa? Dacă se apucă cineva de băut doar pentru că a ascultat piesa Deliei, se cheamă selecție naturală, nu că a promovat ea consumul de alcool.

Vă las să vedeți clipurile și să ascultați cele două piese:

Acuma ziceți, că mor de curiozitate: Ce cântec v-a plăcut și pe care îl dați la gunoi? Puteți să le dați pe amândouă, desigur, după cum puteți să le și adorați în mod egal, e democrație.

Eu țin cu Delia, mamă, după cum v-am și zis deja. :mrgreen:

110 comentarii

  1. As da big dislike, da’ nu stiu cum.
    Mai bine mai spune de “nas in fund”!

  2. E prima data cand aud de piesa Loredanei. N-am reusit sa o ascult pana la capat ca am si aruncat-o.
    Si nici dupa a Deliei nu ma dau in vant 😀

    De o vreme ascult in prostie asta:
    https://www.youtube.com/watch?v=q0bChyY6B5A 😆

    • Vorba englezului, comparam mere cu portocale 😛 Link-ul tau chiar duce catre o piesa care suna bine si pare chiar gandita inainte de a fi inregistrata. Astea doua de pe plaiurile noastre…aaaa nu.

    • Cu linkul am fost putin off-topic 😀
      Dar au piese bune baietii astia.

    • sunt super tari Arctic Monkeys, nu asa.. si eu sunt mare fana de cativa ani. Nici cea mai vaga legatura cu subiectul post-ului.

    • Arctic Monkeys rule ✌

  3. Incerc sa ignor melodia Loredanei cat pot, pentru ca mi-a placut intotdeauna ca artista si mi-e greu sa cred ca a putut sa scoata o tampenie ca “Val dupa Val”. Delia imi place, in linie cu ultimele productii ale ei,imi place mult de cand s-a facut asa, mai “edgy”.

  4. mie imi place melodia Loredanei.. ? mi se pare mai funny asa… desi nu inteleg faza cu “antantichitaramorose” ??? sau ce zice acolo.. oricum imi aduce aminte de niste piese de prin 2000.. ? putea scoate ceva mai bun zic eu, dar asa cum am zis..mi se pare funny.. ? cat despre piesa Deliei..nu prea ma dau in vant, dar daca se difuzeaza la radio, o ascult..nu schimb postul.. ?

  5. “Sigur că orice vers sună cam tâmpițel în românește și că ar fi sunat mai bine în engleză, dar aia e…”
    De ce spui asta şi mai ales de ce e “sigur”?
    Te referi la cazul de față sau la muzica românească în general?

    Ca să fiu on-topic, şi eu prefer melodia Deliei. Muzica Loredanei nu e pe stilul meu, dar apreciez că e un bun entertainer în concerte. 🙂

    • De ex exista un cântec care in româna ar suna
      “Janie are o arma!
      Janie are o arma
      Janie are o arma
      …” Nu suna tampitzel? Dar in engleză nu chiar

  6. Amândouã sunt penibile. Însã a Loredanei e cea mai proastã piesã din istoria tuturor pieselor de pe planetã.
    Pare cã nici ea nu ştie ce-a vrut sã facã cu piesa asta, o copie absolut nereuşitã dupa stilul indian, româno-manelist şi un “pop” eşuat din ’80. Groaznic.

  7. ULMEANU ELENA DANUTA

    Sincer nici una nu e prea prea… Dar m-a şocat melodia Loredanei!!!Pe bune? Dupa Mamaia credeam ca isi revine, sincer. Daca nu sunt decat astea doua de votat clar merg pe Delia! Du-te cu valul Loredana! 😆

  8. Castiga Delia detasat 🙂

  9. Delia, desigur. Melodia ei este mai realista.
    Melodia Loredanei…yac….un dans mai stupid nu am vazut pana acum. Si costumele….o combinatie pe care nu o inteleg… yac, yac, yac….

  10. mie imi plac amandoua, piesa Deliei este mai rock si se adreseaza unui public macar major 🙂 deci imi e mai aproape de suflet … dar nu pot sa nu apreciez cat de cristalina (inca) este vocea Loredanei si cat de creativa este aceasta artista, piesa ei se adreseaza adolescentilor, de aceea noua ni se pare ciudata .

  11. Mie imi place piesa Deliei (cum imi plac si celelalte piese ale ei de altfel)..rezonez cu anumite versuri, de exemplu partea cu “merg numai pe strazi cu felinare stinse, sa nu ma vada nimeni”..insa din alte motive 🙁 oricum mi se pare o piesa buna per total

  12. Pai da, as tine cu Delia, dar ma tine o scama. O copiaza cam mult pe https://www.youtube.com/watch?v=ZCQ3IIFSn1s ca stil.

    • o chestie de nuanta : poate ca ar vrea s-o copieze , dar nu-I iese !
      Pretty Reckless are 28 milioane de vizualizari de ex pt “You make me wanna die” ( mai mult decit populatia Romaniei cu mici si mari cu tot :-)) si pe bune are si de ce :
      are scoala , are unitate de ritm si vers ,are oameni cu muuuulta experienta in jur, profi ,ce mai.

    • E singurul artist pe stilul asta pe care il cunosti? Altfel nu imi explic :))

  13. Loredana e în ton cu ea însăși. Îmi pare rău, e mai ‘profi’, e mai ‘stylish’ Loredana. Delia vrea să fie cool. Se încruntă, se scutură, dar nu iese. Loredana e pe tonul ei absolut natural. In fond, vorbim de două ‘kitceli’ … dar unul e ‘din seria loredana’ celălalt din ‘puțul sforțării’…

  14. eu sunt metalistă. n-am rezistat să ascult nici una din melodii mai mult de 1 minut şi 13 secunde. fix. nu înghit muzica de radio, şi acum mi-am reamintit de ce. dear good god it’s stupid..

    • Subscriu!
      Si as adauga ca la fiecare contact cu muzica romaneasca si “artiste” de acest gen ma intreb cum, cum rezista unii sa asculte asa ceva!!

      Recunosc insa ca m-a amuzat teribil acest concurs intre o melodie “wannabe bad ass” al unei artiste vesnic deprimata din dragoste si o balada “romanian bollywood” al unei artiste in cautarea vesnica a unui stil muzical. 😆

  15. A apărut și varianta masculină la cântecul Deliei:

    View post on imgur.com

    Da, tată!

  16. Delia, clar 🙂
    Are ritm, vorbește – cântă, whatever – de lucruri concrete (suferința din dragoste), Loredana parcă ar fi început să cânte despre ceva și după două versuri a uitat ideea 😆 Nu știu cine i-a scris versurile: ori un manelist, ori o nepoată de 15 ani care se crede poetă, altfel nu-mi explic 😆 😆 😆

    • Păcat că nu se pot dezactiva like-urile și dislike-urile la acest pot (sau se pot? 🙂 ). Cei care o preferă pe Delia primesc dislike-uri de la cei care o apreciază pe Loredana și invers… Fiecare își spune opinia, de ce trebuie să fim contra? 😛

    • Asta e libertatea de exprimare… Abia am spus că nu trebuie să fim contra și am și primit un dislike… 🙄

  17. Delia scoate melodii din ce in ce mai faine, Loredana din ce in ce mai superficiale…

  18. Melodia Deliei seamănă cu o alta melodie, sigur e ‘inspirata’. Imi amintesc originala si revin. Sau poate mi se pare ca am un ‘deja vu’. 🙂

    • E Aerosmith “Sing for the moment”. Sau Eminem, pt astia mai tineri sau mai, hmm… inculti ! 😛

    • Plagiatul e la rang de arta in Ro, unii au facut averi din asta.

    • costicamusulmanu

      delia, of course; cît despre plagiat… you didn’t see “by carla’s dream”?; așa că, dacă vreți să aruncați mîța, faceți-o în ograda lor…; zic! strict muzîcal, delia are de toate…rithm, feeling…; la loredana am renunțat cînd “mi-ai intrat în viață și șosete (wtf, c’mon man!); de cînd dl. borcea nu mai e cazat acasă nici textierii nu mai stau la rînd la ușa doamnei…cred că a călcat pe mulți pe bătături și acum ia plata? zic, again; în rest, bună voce, prost manageriată… voie bună;

    • Nu te face că nu-ți amintești, refrenul e cover după ”Dream On” al celor de la Aerosmith, preluată apoi de Eminem. Pe de altă parte, Simonică, tată, dacă asta e muzica pe care o asculți matale, și ai dileme de-astea existențiale, care e mai de căcat, ei bine află că amândouă-s de căcat, cu un plus pentru băbătia care umblă-n curul gol (Lori, de!), care e și mai de căcat. Eu zic s-o iei dintâi, de la Led Zepp, să treci pe la Deep Purple, Sabbath, Doors, și ai să vezi că o să-mi dai dreptate în ce privește valoarea ”hartistelor” ăstora și a ”peselor” lor…

  19. Bolero, de Ravel, ați încercat? 🙂

    • Una din Bucuresti

      Da, dar daca nu dansam ca Maya Plisetskaya, tot degeaba 😉

    • costicamusulmanu

      ar mai fi carmina burana by carl orff? dacă vreți muzică, dați un “amazing grace quitar jeff beck”

  20. Tara s-a rupt în doua????? Asta e de pe burtiera Kanal? Adică între maneliștii de stânga și maneliștii de dreapta sau cum? De ce nu s-ar fi rupt în 15 de ex. Intre cei cu Grimus, Mono Jacks, RATB, Urma, Moonlight Breakfast, Byron, Alternosfera, Toulouse Lautrec, Firma și nu mai știu câte zeci de noi formații absolut nepromovate pe canalele specializate – tv sau altele. Sa fie oare de vina banii????? Sau targetul 8-16 ani al acestui blog?

  21. Piesa Deliei mi-a placut de cand am ascultat-o prima data. Linia melodica e faina de tot, versurile sunt discutabile. 🙂
    Piesa Loredanei insa, e o maaare mizerie. Antantighi mogodan ceee??? Clipul este, de asemenea, o tampenie si ma duce cu gandul la ultima “opera” a Madonei – Bith, I’m Madonna. Un kitch de la un capat la celalalt.

  22. Ana, cu melodia lui Eminem.
    Nu am simtit nevoia acuta sa pun melodia Deliei in playlist….De a Loredanei nici nu stiam….

  23. Doua observatii:
    1. Multumesc pentru faptul ca ma tii la curent cu moda in muzica – n-am auzit de niciuna dintre cele doua piese pana acum.
    2. Multumesc pentru ca ascultandu-le mi-am dat seama ca precedentul clip pe care incercasem sa-l ascult acum doua ore nu era fara sonor, ci castile mele nu erau conectate la calculator. :mrgreen: M-am linistit!
    Acum ascult Delia. Revin cu sentinta.

    • Gata, am ascultat un minut jumate din piesa Deliei si cinci secunde din a Loredanei. Cinci secunde pentru ca, dupa cum bine zicea un prof de romana de la mine din liceu care la unele lucrari punea un 2 sau un 3 dupa ce citea primele randuri, nu e nevoie sa bei toata sticla de lapte ca sa-ti dai seama ca e stricat – iti ajunge prima inghititura (sau asa ar fi preferabil, sa-ti ajunga!). Deci: Loredana – nota 1 (ca 0 se da doar pentru absenta din examen, desi aici o absenta ar fi fost muuuult mai apreciata), Delia – 4. O asteptam in toamna! Pe Lore, nu, e fara speranta.

  24. Acu’… ce sa zic, ambele, si Delia si Loredana fac parte din trio-ul (mai e Paula Seling) consacrat al SINGURELOR artiste adevarate din Ro, care au VOCE cu adevarat, prezenta scenica, longevitate artistica si ar fi putut face asta oriunde in lume (daca reusita in muzica s-ar baza doar pe ce tocmai zisei, doar ca nu e cazul). Restul sunt niste papitoaice penibile, scuzati-mi lipsa de politete 😉 😉 .
    Dar melodiile prezentate, vai de urechile noastre, ne insulta neuronul. Rau. Mult prea rau. Am impresia ca se prostesc ambele ca sa para ca nu-s mai prejos decat restul pitipoancelor, si asta-i rau, foarte rau. Loredana are stil, are cap (si ceva in el), are voce de rupe stresinile, ce-i asta?? 😮 😮
    Delia face pe turmentata cand ar putea sa aiba o cu totul alta imagine si cariera, daca ar fi cineva ca lumea s-o ghideze pe langa ea, ca la capitolul inzestrare cu iq am impresia ca nu sta excelent… ma rog. Imi pare rau pentru ele, ce sa zic, e o involutie fata de potentialul lor.

  25. n-am rezistat sa vizionez pana la capat nici unul din cele doua clipuri, dar macar la Loredana am ras. a ajuns o tzatza penibila.

  26. Mie nu imi place nici o piesa. Si nu pentru ca sint eu prea pretentios, ci pentru ca eu nu consider ca suna a muzica. Suna a orice, numai a muzica nu! :mrgreen: Cit despre consumul de alcool, se zice ca ucide celulele nervoase. Inseamna ca ramin alea mai linistite! 😈 😈 😈

  27. Delia e așa și așa, are ceva ritm, nu foarte originala dar oarescum ascultabila (nu aș asculta -o eu de capul meu, dar dacă e la radio în taxi nu mă deranjează). Iar înainte să apară asta aia cu Aaaaaaripi de vânt chiar mi – a plăcut.
    A Loredanei e o prostie de te ustura părul.

  28. Pe mine Loredana nu m-a convins încă. Mai aştept un single cu “An tan te, dize mane pe, dize mane compane, an tan te!” ca să-mi fac o părere. O simt că mai are potenţial.

  29. Mie imi place “Da, mamă” , fara alte comentarii 😳

  30. Asta cere piața, voalul demon, ceața.

  31. prima aşa şi aşa, am rezistat până spre final.
    a doua, horror din primele secunde.

  32. Nice una, nice alta…insa eu, ca o pasere neghioaba, socot ca nimic nu-i mai frumos decat Phoenix-ul in toate formele sale de existenta.

  33. Nici una. La fel de slabe. O melodie este buna in masura in care poate fi fredonata sau macar sa o recunosti oricand si ca ritma sau autor cantaret. Atsa pentru ca nu vad cum ai fredona Metallica – One sau Led zeppelin – Stairway to heven etc.

    • Una din Bucuresti

      Eu fredonez Led Zeppelin, mai ales la munca. Cum aud, cum incep: “I wanna give you my looove, I wanna give you my loove”!!! De fapt nu fredonez, chiar zbier. La Stairway to Heaven stiu toate cuvintele, am crescut cu muzica lor ♡♡♡

  34. Din pacate Loredana a decazut rau! (a ajuns sa foloseasca cantece din copilarie si sa se imbrace bizar doar doar va soca si atrage atentia) In plus era de 3 ori ca varsta decit urmatorul figurant (in ordinea senectutii) din clip. Si singura in aceeasi zona de varsta. Sigur nu in directia asta ar mai avea ceva de spus in muzica.
    Delia? Hammm o melodie care nu o prinde (din pacate versurile si muzica sunt ale lui Carla’s Dream si le-a compus ca pentru el). Dar e oricum mai bine decit concurenta, mult mai bine. Insa pentru exemplificare ascultati putin Rachete de acelasi compozitor (Carla’s Dream) parearea mea ca i-a iesit

  35. Nu credeam ca Loredana va avea piese mai slabe decit cele din ultimul an. A reusit sa ma uimeasca din nou stabilind un nou record de audienta: 25 de secunde – dupa care nu am mai rezistat. A uitat oare ce virsta are ? Le poate fi mama sau bunica unora dintre figuranti ( dansatori , sau ce sunt ei acolo in video….. – era sa scriu videoclip dar nu este vorba de asa ceva …)
    Delia nu reuseste sa fie la fel de penibila ca si Loredana dar se apropie si/sau vine tare din urma ……

  36. Imi place Delia, Loredana la gunoi de data asta.

    • asta e din alt film, altă ligă, altă galaxie, alt univers. 😀

    • Care fata ?

    • ha… doar ce le-am racnit pe toate intr- o seara sapataman trecuta in Centrul Vechi – a fost Mircea Vintila invitat si incepand cu Draga Miruna..pana la “infipt in blugii bleu jandarm” , Laptaria lui Enache..ce mai ! a fost delir desi seara nu se aratase stralucitoare inca de la inceput .
      si , bineinteles cu versurile ei ciudate cu tot, mi-a placut sa cant si Dragostea e o salata! :mrgreen: a

    • Imi place foarte mult Pasarea Colibri, cu piesele lor am crescut, le ascultam si in masina (in special pe drumul Pitesti-Brasov si viceversa, adica parinti->bunica)..pana le-am invatat pe de rost versurile, chiar daca nici nu le intelegeam prea bine sensul tuturor..ba chiar imi aduc aminte si locul in care eram pe drum la fiecare piesa 😛 (de exemplu Hanul ulciorului nesecat se nimerea sa ascultam la Dealu Sasului)..oricum favorita mea e asta:

      P.S. Si daca imi plac cei de mai sus nu inseamna ca nu pot sa rezonez din anumite motive cu anumite versuri dintr-o piesa mult inferioara valoric

    • Imi recunosc limitele si incapacitatea de intelegere referitor la muzica de azi. Cam pe la anii 80-90 m-am oprit…asa cum zicea cineva aici, alta lume…

  37. melodia Deliei e chiar ascultabilă, vorba unora de mai sus, dacă e la radio în taxi sau ți-e lene să cauți alt post. am ascultat mai mult de un minut că mi-era lene de mai mult.
    Loredana- nu mi-a mai plăcut o melodie de-ale ei de la ”Bună seara, iubito”, când eram eu mică și ea tânăra. la melodia asta am rezistat 10 secunde strângând din dinți.

  38. Nu am reusit sa ascult piesa Loredanei pana la capat. La ‘an-tan-tiri-mogodan” m-a pierdut ! Delia= Like 😉

  39. Mie imi place piesa Deliei, despre care am si scris, iar piesa Loredanei nici n-am auzit-o pana azi.
    https://sasalovicinarcisamaria.wordpress.com/2015/07/27/nu-mama/

  40. E prima data cind aud trasnaile astea. Cred ca fatuca era beata de-a binelea, nu doar in text, altfel nu putea emite ceva mai afon. Asta chiar e cintareata ? Sincer nu cred ca puteau sa-ti placa asemenea mizerii ; ai spus-o doar ca sa inciti cititorii la comentarii…

  41. Da deci…cand am vazut la tv porcariile de reportaje despre Delia si melodia ei, cum ca influenteaza adolescentii, bla bla bla, mi-am adus aminte :
    Ba nene! Da’ noi, astia nascuti in 90, care cantam de mama focului la petreceri, banchete,etc. “Pe la spate, pe la spate”, .” Lampa lui Aladin”, “4 nopti si 4 zile”, aia lu’ romeo fantastik “Carolina” si altele..vorba aia, slagare romanesti . Am devenit toti niste dezaxati? Ne-a influentat pe vreunul sa ne futem pe la spate la 7 ani?
    Adica…nu inteleg.
    Trebuie sa fii cretin sa faci ce zice intr-o melodie. Melodia o asculti pentru entertainment-ul propriu si cam atat.
    Dar unii psihologi nu mai stiu cum sa atraga clienti si vin la tv cu porcarii de genul.
    Cat despre piese…nu stiu. A Loredanei e oribila. A Deliei e ok…

  42. Delia e ascultabila, nu deranjeaza daca e la radio, e in trend, ca sa zicem asa, mai buna decat “zero grade/treizeci de grade” aia, ca sa comparam mere cu mere, nu cu Loredana. Loredana e penibila, ca de obicei. Eu cred c-ar trebui sa-si angajeze un textier intai, dupa aia poate n-ar fi rau se-mpiedice de vreun compozitor ceva. Poate fac un copil si incepe si ea o viata. E rau cand unia au avut succes odata si dupa aia tot restul vietii nu fac decat sa intinda clatita aia cat mai mult.
    A, si eu SUNT cu bățu’n fund, din punct de vedere (si) muzical, dar ascult cu placere si “de-ale voastre”.

  43. Piesa Loredanei am ascultat-o maxim 10 secunde. Pe-a Deliei am ascultat-o integral…Deci Delia, clar…

  44. Delia!!! Cum poti sa consideri piesa ei tampita ? Fratilor vorbim de o performanta in muzica romaneasca, unde o piesa a atins un numar de vizualizari cum nu a mai fost pana acum si ghiciti ce ?! este in crestere!
    Loredana , daca mai scoate multe piese de cacat poate sa uite ca se numeste artist ci entertainer, ca doar ma amuza si imi displace din ce in ce mai mult (nu ca as fi fost fan vreodata).
    Revenind la DELIA, Da Mama, asta este o piesa de top, are piese foarte bunein general, stie ce sa cante si cum , este un artist desavarsit. Nu stiu de ce starneste controverse, pentru ca si muzica la fel ca filmele nu se adreseaza tuturor ascultatorilor. Si reclama negeativa tot reclama se numeste. Da piesa de la TOVE LO- STAY HIGH ALL THE TIME ???!!! Va place si o cantati, asta nu va instiga? De ce nimeni nu opreste radioul sau televizorul cand o aude ? Treziti-va la realitate, oameni buni, este muzica, nu stirea de la ora 5.

  45. E prima data cand le ascult pe amandoua.Exceptand refrenul ”da mama,sunt beata”,caruia nu-i prea vad sensul,piesa Deliei a fost mult mai buna decat cea a Loredanei.E trist ca o artista precum Loredena,cu ani buni de prezenta scenica,ajune sa se coboare la un nivel atat de inferior.

    • INFERIOR n-are grade de comparație.Exprimarea dv are legătură cu versul privitor la…alte grade

  46. Pt ca vin de la Anathema si Saturnus de la Sibiu, votez Delia…zzz. Loredana canta la misto, dar ar merge ca parodie la filmele indiene

  47. N-as mai asculta piesa Loredanei a doua oara nici daca ploua cu carnati (poate doar daca sunt de Plescoi). Bine, nici prima oara n-am rezistat decat pana la ceea ce credeam eu ca e refrenul. Si lui Carmen Serban i-ar crapa obrazul, ar fi sub demnitatea ei. Delia, cel putin, nu se pretinde altceva decat e. Iar pentru ceea ce nu e, e prea buna, ca sa zicem asa.

    • Una din Bucuresti

      Simona, te citim de citiva ani. Am o prietena care te-a “descoperit” si am ris copios la muuulte din postarile tale!!!

    • American Gigolitza

      Simona Catrina, ce ma bucur sa te vad din nou. Imi lipsesc enorm postarile de pe Adevarul si simtul inconfundabil al umorului. Esti incredibila, te iubim, sa-ti dea Dumnezeu sanatate si noroc! Noroc ca a sesizat Una din Bucuresti ca ai reaparut si a dat alarma.

  48. Una din Bucuresti

    Mi se pare ca Loredana o imita pe Gwen Stefani in draci, la costumatie si stil. Vazui si ceva accente de Lady Gaga, pe care n-o suport, baidăuei. Adica muzica ei nu-mi place. Si a mai imitat-o putin si pe Madonna…din nou.
    M-a umflat risul la versuri si la dans. O manea cu pretentii de Bollywood.
    N-am inteles faza cu “roboțica”.

  49. Chiar nu inteleg comparatia dintre aceste piese. Despre a Loredanei nu comentez. Idiotenie. Di sunt uluit citi i.au scris pe facebook ca este mereu surprinzatoare, uluitoare.. Ca au pus ca ton la telefon “val dupa val”. In schimb despre Delia vreau sa comentez. Ea in sfirsit si.a gasit drumul in muzixa. Ultimele 4 piese sunt excelente. Stilul i se potriveste perfect. Cat despre versuri, romanul s-a nascut Gica Contra. De parca aia din afara au altfel de versuri. Versurile au sicat pentru ca asa au fost gindute. De aceea se si discuta atit de mult. De ce nimeni nu a discutat despre versurile piesei ” viva manaia” a Loredanei…. ca sa nu se simta artista jignita ca am uitat se mega productia ei ! Loredanei sa ii fie rusine ca ne vonsidera niste imbecili care am asculta asa ceva, iar Deliei ii diresc sa mearga pe acest drum ca o face foarte bine !

  50. Piesa Deliei e o furaciune jenanta. Aerosmith ,Dream on. Cine “i-a compus-o”, zic eu, i-a facut o mare defavoare.

  51. ohohoho. ce oroare, ce oroare..imposibil de suportat pana la final piesa Loredanei; a Deliei e clar mai ..inghitibila

  52. Minunate amandoua! Galactice, zic! Numai ca eu ascult altfel de chestii. Sfinte cacat!!

  53. De ce-mi place melodia Deliei:
    – Pentru ca am fost si eu la douaj’ de ani fata din „da, mama, sunt beata” doar ca ii recunosteam chestia asta mamei doar in gand. In cuvinte rostite imi iesea „ da mama, ma doare foarte tare capul si am mancat ceva stricat”.
    – Pentru ca vocea Deliei, usor ragusita, ma face sa-mi dea fiori
    – Pentru ca linia melodica e misto si in putina mea ureche muzicala nu-mi da cu plagiat
    – Imi place si de Delia ca persoana/artist pentru ca e dezinvolta si nu are nicio problema sa-si afirme personalitatea si talentul fara sa cada prea mult in pitzipongism ieftin.

    • Da, si mie vocea uneia sau alteia imi dau fiori. De groaza. Nu-i chestie rea. Daca am cazut cu parapanta o sa supravietuiesc si basinilor astora. Adrenalina.

  54. Nu cred ca exista comparatie, piesa Loredanei nici nu am reusit sa o ascult cap-coada! 😛

    http://www.descude.com

  55. Melodia si clipul Deliei nu se compara cu porcaria emanata de Loredana. Imi place foarte mult piesa Deliei, mi se pare ca ii pune in valoare vocea si stilul rebel. Loredana, insa ,cade in penibil cu asemenea iesiri ”muzicale”

  56. Mama … Delia e marfa, Loredana cred ca-si cauta alt public, ca la ceilalti nu mai are loc de Delia 😈

  57. Mi-am scos parul din fund asa cum ne-a recomandat Simona, si, fara sa ma laud cu gusturile mele muzicale ( aia cu Carmina Burana a fost tare 😀 , am apreciat gluma, nu poti compara “Carmina..”cu loredana…) aleg strict intre cele 2 asa cum a fost “tema”, si anume Delia. Melodia Loredanei e ca o voma rezultata dupa o betie crunta + cateva saorme…
    Sunt sigura ca nu o sa le mai aud vreodata, nu ascult radiourile care difuzeaza “numai hit-uri” asa ca timpanul meu isi va reveni, incet, incet… 😎
    Vad ca melodia Loredanei se mai dezbate si pe alte site-uri, a dat-o rau in bara de data asta…

  58. Cam tarziu, dar iaca Loredana: https://www.youtube.com/watch?v=Zg2wHW7bWIo
    Compare this! Daca vrea, poate!

  59. Tocmai ascult la radio “Cine te crezi” cu Loredana Groza si amintindu-mi de postarea asta, ii mai dau o sansa sa isi revina, pentru talentul si profesionalismul de care a dat dovada mult timp. Si recunosc, are si stil, prezenta de spirit etc. E un artist matur. In consecinta, recomand sa ascultam varianta Loredana https://www.youtube.com/watch?v=O7EwSsZF2fU si sa comparam cu Directia 5, https://www.youtube.com/watch?v=0e6ifwC1vko. Ambele variante imi plac, desi vocea Loredanei imi place mai mult. Melodia cu valul incerc sa o uit, ca si pe cea cu ziga-zaga. Le consider niste experimente, din punctul meu de vedere esuate. Delia cred ca are o evolutie constanta, la radio in masina suna bine, dar aud ca a sunat prost live la evenimentul lui Robbie. Cand noi ca public vom evolua, vor trebui sa evolueze si entertainer-ii nostri in consecinta. As merge la niste cursuri de hobby de muzica, ca sa invat ce inseamna cantat bine. Probabil gusturile mele vor evolua dupa aceea, ca o consecinta. Cred ca intelegand artistii clasici, indiferent ca in muzica sau in arte vizuale, incepem sa intelegem potentialul intr-un domeniu, si astfel crestem stacheta si in materie de cultura pop.

  60. Loredana e o voce mare, dar a scos in ultimii ani multe (nu toate!) piese slabe… Versurile nu sunt neaparat importante, poate sa cante/spuna despre orice, dar linia melodica e jalnica: un fel de turcism-manelism, cu tenta de Bollywood cum zicea cineva mai sus. Si tot cum zicea cineva mai sus, si reclama negativa tot reclama e!
    In ceea ce o priveste pe Delia, stilul acest o prinde. E “ascultabila”, are ritm, e antrenanta. Are voce interesanta. Despre text, nu e nicio tragedie as zice eu, parca ne-am facut un pic prea puritani…. oricum, adolescenta e varsta cand le incerci pe toate, indiferent ca este o melodie care sa vorbeasca despre asta sau nu… Pe vremea noastra parca nu am fumat in coltul strazii, toti din aceeasi tigara si nu am baut pe ascuns cate o bere la discoteca… E drept ca acum sunt mult mai periculoase etnobotanicele si alte tentatii, dar sa nu tot dramatizam atata de la o piesa muzicala….

  61. Mie mi-era rusine de rusinea aluia ( ca atunci cand vezi pe cineva dezbrăcat si ti-e tie rusine deși nu esti tu cel care n-a încuiat ușa la wc-ul public) atunci cand auzeam niște versuri care ziceau ceva de genul-am 4 camere …la mine chiria nu se plătește in lei, putina dragoste si e ok. Wtf??

  62. Perfect, acum o sa am cosmaruri cu Loredana. Cat despre piesa Deliei, nu pot sa spun decat ca e geniala (chiar daca nu-i genul meu) si vocea aia grungy face toti banii.

  63. Cred ca Loredana a vrut sa faca o piesa gen Bollywood. In orice caz, pt talentul si experienta ei, e departe cea mai penibila melodie a ei. Mie imi place cantecul Deliei si are si un videoclip fain, mai ales ca e alb-negru si se potriveste cu mesajul.

  64. Mereu mi-a plăcut Delia, și piesa asta ce reprezintă? Faptul că adevărul doare, și mai mult, dragostea doare. Nu îl poate uita, îmbrățișază alcoolul , așa și? Nu e ca și cum, toată lumea face asta. Loredana mi s-a părut dintotdeauna patetică.E o femeie bătrână.!!! Nu înțeleg de unde își ia inspirația pentru astfel de cretinisme, sincer. Ce stil e ăsta frate, are peste 50 de ani, cu sutienul pe afară, cu franjuri și pantaloni sub fund. Tipic unei fete de 17-18 ani. O criticăm pe Carmen Iohannis că arată prea mult , și brațe și picioare și are 40 de ani și zăluda asta în pantaloni scurți strânge aplauzele publicului. Jenant. 😥

    • Sa nu uitam totusi ca Prima Doamna e…Pima Doamna. Poate sa arate chic la ea acasa, la scoala, la shoping. In functii (foarte) publice respecti niste standarde, da? Si la concert cu Loredana poate sa mearga in blugi. Nu in pantaloni scurti, desigur. Si nu are 40 de ani, ci binisor peste. Si ea nu e artista. Mda…mere si portocale…

  65. CATEGORIC pastrez piesa Deliei care este trendy, ARUNC la gunoi piesa gen Bollywood a Loredanei!

  66. Delia: am reusit sa ascult 1:07, Loredana: 0:34.
    Bleah pt ambele, la gunoi cu ele.

  67. delia,CLAR! Loredana are in ultima vremae piese cam naspa

  68. Gooood ….sunt oribile piesele astea!!!Nici nu stiam de piesa Loredanei am ascultat un pic aici,am ras copios atat din cauza versurilor cat si a videoclipului !!!!!!!Si nu…nu mai vreau sa le aud eveeeer!

  69. Gunoi ambele. Timpul e prea pretios, asa ca nu are sens sa aleg intre doua melodii proaste. Sa ascultam ceva frumos, exista destula muzica buna pe lume.

  70. Buna, melodia Loredanei nici n-am auzit-o vreodata si nici n-am reusit s-o ascult toata acum. Deci, NU! In schimb , melodia Deliei am auzit-o tot anul si-mi place maxim! Linia melodica imi place, vocea Deliei, superba, versurile sunt Ok, nu ma deranjeaza, nu-mi fac educatia dupa muzica usoara… Deci, Delia!

  71. Poi iti place piesa Deliei pt va e o reinterpretare a unui hit Aerosmith-Dream on (parca asa se scrie)

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint