Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Albina sau Fastum Gel?

Cică, la țară, în vremurile mai vechi, oamenii se tratau de reumatism la domiciliu, lăsându-se înțepați de o albină. Unii se mai tratează și astăzi. Eu, când mă mai doare câte-o încheietură (și trag concluzia că e reumatism în avanpremieră), îmi dau cu Ben Gay sau Fastum Gel. Se zice că nici nu se compară ca eficiență cu înțepătura de albină. Hm… Nu cred c-aș avea curaj să invit personal o albină să mă înțepe, deși mult mai nasoală e, de exemplu, o injecție, iar injecții cu Polidin mi-am mai făcut și singură, când eram răcită. Voi ce ziceţi? V-aţi băga mâna-n stup?

Şi be) de ce tratamente băbeşti vă mai amintiţi sau chiar vă mai folosiţi în ziua de azi? Eu ţin minte siropul din frunze de ceapă, pe care mi-l făcea maică-mea când răceam, dau cu miere pe arsurile survenite în contextul unor activităţi de bucătărie, am tras apă cu sare pe nas, la un moment dat, pentru îmbunătăţirea respiraţiei, am încercat fără succes să beau suc de varză şi de cartofi, în vremurile când aveam dureri constante de stomac, şi am amestecat oţet în apa cu care îmi clăteam părul, în Epoca de Aur, când nici nu ştiam că există balsam. A, şi am experimentat şi descântecul, când eram mică. M-a dus bunică-mea la o babă din sat, pe motiv că mă deocheam excesiv. :mrgreen:

53 comentarii

  1. Unchiul meu e prisăcar, caât de amuzant nu ar suna asta, dar e adevărat. Și tratamentele cu albina chiar ajută.
    Alte tratamente:
    1) infuzie de seminte de in pt stomac. Se toarna apa fierbinte peste vreo 2-3 linguri de seminte, se lasă jum de oră și se bea pe stomac gol. Trec arsurile si se trateaza suprafata stomacului
    2) Felii subtiri de tot de cartofi sau frunze d evarza cu miere puse pe piept pt tuse
    3) Infuzie de musetel pt problemele ginecologice 😛
    4) sau faina de mustar folosita in bai pt picioare si dupa pusa-n ciorapi de lana 🙂 pt raceala

    Ah ador timpurile alea in care avea bunica grija de mine si mi facea ceai din frunze de zmeura proaspat rupte din gradina, sau menta uscata iarna 🙂

  2. problema nu e leacul, mamaieeee…

  3. a, îmi amintii… era o vorbă, leac şi babii colac.

  4. usturoi în cur pentru hemoroizi. da’ nu ştiu dacă pisat sau căţei sau usturoi verde.

  5. în cur se mai pot băga şi morcovi, mai ales dacă ai un examen, minuni…

  6. am zis cur? mă scuzaţi, carotte.

  7. mai ştiu un leac băbesc, dacă suferi de haleală printre dinţi se poate rezolva cu scobitori de lemn

  8. în lipsă de scobitori mai e un leac, da’ ăsta presupune ingeniozitate şi experienţă. suptul dinţilor combinat cu unghie lungă

  9. o altă boleşniţă de care suferă mulţi compatrioţi este ceara din urechi. aici suptul dinţilor nu ajută, dar poate ajuta unghia de la deştu’ mic sau, pentru cei mai experimentaţi, cheile de la aro.

  10. nedormitul cred că ai putea să-ți deschizi o ”clinica de tratamente naturiste și/sau ingenioase” 😆

  11. mai e o boală, de fapt, ţine tot de igienă. după defecăcaţie se poate folosi deştu, dar aici unghia mai mult încurcă, dacă nu te mănîncă

  12. Imi aduc aminte ca tatal meu imi zice sa pun carne pe vanataie sa treaca mai repede. Evident carne nepreparata. De asemenea pentru arsuri mici puneam bicarbonat si otet.

  13. sosete imbibate in otet – in caz de febra

  14. in loc de fastum exista un unguent cu venin de albine. se gaseste la magazinele naturiste. Don’t let the bee sting you!

  15. Ceară de urechi dizolvată în bere, pe post de cocaină.

  16. In caz de raceala:fierbi o oala cu vin,te asezi in pat,iti pui o caciula pe picioare si bei vinul fierbinte pana vezi 2 caciuli.

  17. multor barbati le place sa se dea cu ben gay la fund. nu stiu ce le face.

  18. majoritatea leacurilor babesti au puncte comune cu tot felul de “proceduri” din presopunctura etc. de ex, bunica-mea ma “tragea” pe mana (imi facea masaj la incheietura) cand imi era greatza. dar spunea si un descantec, nu il mai stiu, ca il bolborosea… si functiona! dupa ani am citit ca la incheietura e un punct de presopunctura care se foloseste cu succes impotriva greturilor!

    eu am experimentat cu succes presopunctura in tineretea timpurie, ca sa nu am probleme “femeiesti” la mare, respectiv sa intarzii sau grabesc procesu’. functiona beton!

    tot bunica-mea m-a facut sarmalutza in cearceaf cu tuica, cand am facut 40 de grade. A doua zi eram ok (nu mai stiu daca m-a durut capul…)

    nu de la bunica, ci de la rusi: sa bei ceai verde in timpul si dupa betie: nu mai ai probleme cu capu’ (avem un amic calator prin multe tari ex sovietice, care ne-a invatat sa bem, dar si cum sa o facem…)

  19. ventuzele.
    borcanashele alea de sticla, se da cu foc in ele si se pun pe spate. “coace” raceala instant.
    Garantat parafaragaramus.

  20. si mai sunt pasele bioenergetice, dar alea sunt controversate.
    “i-a luat durerea cu mana”

  21. Nea rulz 😆

  22. nedo, esti de cacat!

  23. tratamentele babesti se foloseau deoarece stiinta nu ajunsese pe acolo-acum ai leacul(pastile,tratamente,injectii,unguente) care e un echivalent evoluat al tratamentelor traditionale.
    5 ace de albina = 0.5 grame de unguent 🙂

  24. esti deocheata? auch

  25. nicu b., daca te doare-n cur, e normal sa nu folosesti cele 5 albinute, ci unguentu’ ala aplicat cu degetu’.
    mai mult de atat, albinele lasa acul unde au intepat si mor. pai, nu-i pacat sa nu oferim viata micutelor in schimbu’ unui deget in cur? daca ne si place…

  26. din medicina alternativa/ populara, cea mai tare mi se pare hirudoterapia.
    eu unul nu as incerca-o, ca mi-e tare scarba de viermii aia.
    da’ cand te gandesti ca si demi moore si-a pus lipitori pe ea…

  27. ceai de patrunjel pt avort, ulei de masline pentru…orice

  28. pentru nedo, ca azi e martzi shi sunt trei cesuri (de bancuri) rele! :mrgreen:
    Doi nemti discuta intr-un showroom:

    – Ce-i asta, Dacia Duster?

    – Duster…da

    – Romaneasca, nu?

    – Da, romaneasca..

    – Buna, nu? Garda inalta, cauciucuri groase…

    – Mda..

    – Ma, ce ti-e si cu romanii astia…ar face orice numai sa nu-si repare
    drumurile”

  29. si on topic : catina ( capsule, ulei, sirop, etc)( sau altfel spus,- ca am vazut ca se poarta 😳 – si pe gura si pe cur) pentru a scapa pe termen lung de herpes!

  30. îl ştiu, e vechi.
    apropo, tu cum îţi rezolvi problema varicului, că deşte n-ai

  31. olivia newton-volt

    In afara de lapte ca antidot pt ardei iute :mrgreen: avem:

    propolis pt infectii /micoze (local si general – am salvat o unghie asa)
    cartofi fierti (fara sare, timp de 2-3 zile) pt puseu de hipertensiune
    catina pt o gramada de chestii: antiinflamator, vitaminizant, tonic general
    ulie de susan pt uritcarie si eczeme
    alifie de gabenele aplicata in cantitati industriale si imediat pe arsura (chiar daca e nasoala, nu faci basici)
    comprese cu piure de boabe de orz pt negi si puncte de grasime sub piele (da’ e chestie de 2-3 sapt)
    presopunctura, ventuze, albine (apropo, Simona, calea de mijloc intre fastum gel si intepatura de albina e Apireven 😆 )

    Daca mai vrei, mai am…

  32. Descântec de deochi de nesomn

    Fugi deochi dintre ochi
    Fugi ca vântul, taci ca pământul
    Nedo să rămână curat, luminat
    Cum Maica Precista l-a lăsat.
    De-o fi deocheat de fată mare
    Să-i crape ţâţele să-i curgă laptele
    De-o fi deocheat de om
    Să-i crape boarşele să-i curgă pişatul
    Fugi deochi dintre ochi
    Fugi de te răspândeşte
    Cum se răspândeşte
    Vântul de nor, ploaia-n cuptor
    Nedo să rămână curat, luminat
    Cum Maica Precista l-a lăsat.

  33. matrix, schimba-ti nick-ul in merlin! :mrgreen:
    merlin monroe

  34. Laba de iepure la chei, pe port de amuleta, alunga deochiul si ghina.Sosoiul rulz.
    Ca alternativa se pot purta pe dos chilotii sau un ciorap.

  35. Gaz,cognac si ulei de ricin in proportii egale ….repara si cel mai rebel par!

  36. olivia newton-volt

    nu stiu de ce nu zice nimeni nimic de aspirina saracului, nu se mai foloseste ❓

  37. Oricat de naiv ar suna, dar mai stiu si mai practic si acum descantecul “antideochi” :mrgreen: invatat de la bunica mea cand aveam vreo 10 ani. Cata autosugestie, cat leac… cert e ca mi-am “salvat” familia de cateva ori de la greturi si migrene 😆

  38. cand eram mica si mi se apleca de la ceva de mancare, imi aparea la coltul gurii un fel de bubu, despre care bunica-mea sustinea ca s-ar chema ‘kur de gaina’.
    drept tratament, lua o coala de hartie, facea din ea un cornet, il punea intr-o farfurie si ii dadea foc. din cornetul ala curgea un fel de chestie uleioasa, cu care mi se dadea pe bubu si imi trecea.

    cat despre strabunica-mea, avea un singur leac: ciocolax. ca te durea capu’, cotu’ sau pishcotu’, ea iti zicea “da’ ia, draga, un ciocolax, ca te curata”

    pentru constipatia la bebelusi, am fost sfatuita sa ii bag lui fi’miu in fund coada unei frunze de muscata. in caz ca citeste ce scriu aici, sa stiti ca nu m-am conformat.

  39. Para, mersi de compliment, Ai şi testat deja?

  40. In caz de pantecaraie – ceai de menta sau de frunze de afin
    Arsuri gradul ros ca racul fara basici – iaurt (se aplica pe arsura, nu se mananca)
    Infectii minore – argila, frunza de patlagina – trag puroi
    Palituri – frunza de varza lecuieste vanataia mai repede
    Respiratie cu aroma de usturoi (din cauza de consum de mujdei mici sau chiftelute) – mancati foi de patrunjel
    Intepaturi de albine – scrum pe intepatura
    Reumatism- flagelare cu urzici, namol
    Depresie – coafor manichiura

    Si bineinteles daca vi se face mai rau mai mergeti si la doctor

  41. Aaa in caz ca va intrebati ce mai da damf de usturoi – hidrogenul arseniat.

  42. – o lingurita de cafea macinata, fara strop de apa, se mesteca si, evident, se-nghite.
    nu se bea apa sau orice alt lichid, timp de 1/2h pana la 1h.
    asta ca sa nu mai ai cufureala, ca altfel trebuie sa apelezi la deshtul lui nedo, pe post de cep :mrgreen: .
    – zice-se ca acelasi efect l-ar avea si zeama de la fiertura orezului, iar orezul nu trebuie clatit prea mult, pt. ca altfel se pierde faina.

  43. – pt. dureri de masele, 1/2 catel de usturoi curata. se pune cu 1/2 taiata pe gingie. arsenicul din usturoi chiar are efect. nu trebuie sa te pupi insa cu sefii, prietenii, decat daca vrei sa ai un gol cat mai mare in jurul tau.

  44. de cand folosesc fastum gel, am inceput sa zambesc mai mult. si nu e pasta de dinti!

  45. OMG, credeam c-am intrat din greseala pe sfaturinaturiste punct ro!
    ca sa nu fiu doar ironica, contribui si eu la pomelnic:)
    cred ca cele mai tari sint sfaturile pentru mamicile posesoare de bebelusi sub 2 ani (inca nevorbitori adica:)
    – daca sughita: o picatura de lamiie / sau / putin ceai / sau/ nimic, o sa treaca de la sine
    – daca are colici: masaj pe burtica / sau/ diverse solutii farmaceutice / sau/ leganat, cintat cu bebelusul pe burtica pus peste burtica mamei / sau/ nimic, o sa treaca de la sine
    – daca ii ies pete / bubite pe fata: diverse alifii / sau / ser fiziologic / sau/ nimic, o sa treaca de la sine
    – daca are febra nu foarte mare: sirop nurofen sau paracetamol / sau / comprese cu apa statuta / sau/ dezbracat copchilul si lasat cu cit mai putine haine si hidratat corespunzator / sau / evident, nimic, o sa treaca de la sine…

  46. Ardei iute desfacut si bagat in fund. Vindeca imediat hemoroizi, reumatism sau oboseala.

  47. @ adnana
    Buna muscata, am muscat si eu momeala acu’ 3 ani cand bebele se chinuia every single shitty day sa faca si ea ceva mic, acolo, in pamp#rs.

    Si … cine zicea de aspirina saracului ceva ?
    Ati auzit de aspirina obisnuita (acid acetil-salicilic) pe post de contraceptiv ?
    Se tine o tableta cu ambii genunchi.

  48. Violet von Genţian

    a se lua o lingura de lemn; a se aplica vata hidrofila pe băţ; sare la cheremul cheremurilor se presoară peste vata nerăbdătoare; a se freca un gât care se plânge de afecţiuni; de care? nu ştiu!
    alternativ – când există certitudinea roşului în gât – se înlocuieşte sarea cu albastrul de metil; a nu se confunda cu mitilicul albastru promovat de Mona;
    utilizatorii avansaţi – adica aceea care au experimentat suficient cu albastrul încât să poată rezista tentaţiilor Monei – se pot bucura de o adevărată incandescenţă orală în cromatica sezonului; toata distractia mai e si erbacee; traiasca gentiana!

  49. bunica mea m-a invatat un descantec pentru urcior – ca la un moment dat tot imi apareau urcioare. se zice ca trebuie sa il rostesti in usa deschisa a sobei ( sau daca n-ai soba, sa tii deschisa usa de la cuptorul aragazului )si suna asa: “urcior burcior, cum nu sunt eu caine, asa sa nu mai fii tu pana maine”. si mi se pare ca trebuia sa il zic seara la culcare. oricum, dupa ziua in care l-am zis ( ca as fi incercat orice, mai ales ca imi aparuse la ambii ochi in acelasi timp ) a doua zi mi s-a tras urciorul, pur si simplu a ramas asa, in stadiul in care era , s-a tras, si de atunci n-am mai avut nici neam de urcior. nu e leac, e descantec, dar merge pe post de leac.

  50. @mirranda: descantece la gura aragazului ca sa nu se arda placinta nu stie bunica ta? 🙄

  51. Cati “oraseni” pe aici ! 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint