Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Blogul roz dă cărţi mişto – CONCURS

Ultima carte pe care am citit-o cu mare bucurie au fost trei. Mă rog, două jumate’, că ultimul volum nu l-am terminat încă, mai am de citit din el cam un kilogram. E vorba de Trilogia Millennium a lui Stieg Larsson, un bestseller în trei volume, publicat în româneşte de Editura Trei.

Trilogia Millennium e genul de carte poliţistă care strică programul oamenilor. Zici că citeşti câteva pagini înainte să adormi, iar a doua zi, la birou, nu mai ştii de tine, fiindcă ai rămas până dimineaţa să afli cine-i criminalul. Intriga e atât de bine construită încât te expune adesea stopului cardio-respirator, iar personajele sunt fascinante. Mai ales cele două principale: hackeriţa antisocială Lisbeth Salander şi ziaristul Mikael Blomkvist.

Fără să fie o capodoperă care va schimba istoria mare a literaturii, e o carte foarte bine scrisă, care reuşeşte să-i prindă, încă de la primele rânduri, şi pe cei nepasionaţi de genul poliţist. O altă calitate a ei e că se pretează la glume în cuplu sau în cercul de prieteni. Pe mine m-a chinuit mai întâi soţul, care o citise înaintea mea, trimiţându-mă pe piste aberante, în momentele în care încercam să identific criminalul, şi mă chinuie şi-n ziua de azi un bun prieten, întrebându-mă, de fiecare dată când ne vedem, “Vrei să-ţi spun dacă moare Mikael în ultimul volum?”.

Are şi un defect: toate volumele sunt groase şi grele, ceea ce pe mine m-a cam cocoşat. E greu să citeşti ceva care cântăreşte 2 kile, mai ales dacă n-ai putere-n braţe, ca mine. Cel mai bine se vor descurca cu ea, din punctul ăsta de vedere, halterofilii.

Bun. Şi acum să trecem la subiectul fierbinte al acestui post: blogul roz şi Editura Trei pun la bătaie cinci seturi din Trilogia Millennium. Povestiţi despre ultima carte care v-a cucerit, în aşa fel încât să ne convingeţi şi pe noi, ceilalţi, s-o citim şi puteţi câştiga unul dintre cele cinci premii. Câştigătorii vor fi anunţaţi aici, pe blog, îmi vor trimite mie un mail cu numele şi adresa poştală la care vor să primească premiul, iar Editura Trei va face oficiile de expediere.

Hai! Ziceţi-ne de cărţi, ca să câştigaţi cărţi! De-abia aştept să-mi fac o listă nouă de viitoare lecturi!

UPDATE: Concursul pentru cărţi se bucură de o foarte frumoasă participare a publicului, ceea ce mă face foarte fericită. El va continua până mâine, marţi, 16 martie, la ora 15. Câştigătorii vor fi anunţaţi mâine seară. Până mâine, la ora 15, postaţi aici despre cărţi mişto, ca să câştigaţi cărţi mişto! Succes!

UPDATE 2: Dată fiind participarea masivă la concurs, care m-a emoţionat profund, dar îngreunează deliberarea, anunţarea câştigătorilor se amână până miercuri, 17 martie, către seară.

136 comentarii

  1. Merita a fi citite desi sunt mari si grele (fizic), de la frati karamazov si shogun nu am citit ceva atat de gros intre coperti:). un singur minus, cateva scapari, inexplicabile, de traducere. sigur le-ai sesizat.

  2. Parcă ”Millennium” a fost un serial TV. Frank Black. ”I see what the killer sees… this is my gift… this is my curse…”.

  3. …văd că e cam groasă. e mai mişhto dăcît Biblia?

  4. @ciocu: încearcă ”Gai-Jin”, tot de Clavell. Mai gros decât shogunu și mai alambicat ca acțiune. După ce le-am citit le-am învelit în ciolofan și le-am pus pe borcanu cu murături.

  5. Ultima carte pe care am citit-o a fost “Eseu despre luciditate” a lui Saramago. Trebuie neaparat sa o citesti daca vrei sa stii ce o sa se intample cand locuitorii unui oras se hotarasc toti sa voteze in alb,hmm…pun pariu ca deja esti super curioasa :D. Faza misto e ca acest lucru se poate intampla in orice oras din orice tara…plus ca, guvernul are niste metode interesante de a reactiona la acest protest in masa!

  6. @Tanti Jeni, de Gai Jin am uitat. L-am citit. Dar am asociat devorarea maladiva a seriei Milennium cu cea a Shogunului. La Shogun a fost maladiv la propriu: aveam varicela si eram izolat in casa. 3 zile au trecut mai usor.

  7. Ultima carte pe care am citit-o a fost “Julver” si cel mai mult la ea,la cartea,mi-a placut personajul! :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:

  8. Ultima carte care m-a cucerit si pe care inca nu am terminat-o (aseara am inceput volumul 3) este Cronica de familie a lui Petru Dumitriu. A fost o surpriza foarte placuta aceasta carte despre care nu auzisem mare lucru si care mi se pare la nivel de Bietul Ioanide sau Enigma Otiliei ale lui Calinescu, ba poate chiar mai sus datorita multitudinii de subiecte abordate. Un prieten drag care o citeste cam in acelasi timp spunea ca lui i se pare a fi de nivelul cartii “Hristos rastignit din nou” al lui Kazantzakis.
    Cronica prezinta societatea romaneasca pe o perioada de aproximativ 100 de ani, pana la 1957, cand a fost publicata. Surprinde foarte bine atmosfera romaneasca la 1907, in si intre cele 2 razboaie mondiale, perioada legionara si nu numai. Pana si politica acelor vremi seamana uluitor de mult cu viata politica din zilele noastre, dovedind inca odata ca nimic nu e nou sub soare 😆

    O carte pe care o recomand tuturor, in special celor care vor sa stie mai multe despre romani de-a lungul vremii.

  9. Ultima carte pe care am citit-o e Viata incepe vineri de Ioana Parvulescu. Am citit-o pentru ca m-au facut curioasa Badicii (e o postare la ei pe blog). Si e asa cum zic ei 🙂

  10. Ultima carte pe care am citit-o cucerita deja fiind de genialul autor sunt la fel, mai multe. Sunt cartile minunatului Stephen Fry, actor remarcabil, regizor acceptabil, comic genial si scriitor parca si mai bun decat celelalte. Cel mai clasic gentleman bonom pe care vi-l puteti inchipui, un fel de urias bland pe care daca l-as intalni nu as sti daca sa il salut ca pe un lord genial si excentric sau sa il imbratisez ca pe un prieten drag. Pana acum in librarii in Romania am vazut “Mincinosul”, un roman un pic autobiografic, un fel de infloritura a autobiografiei sale “Moab is my Washpot”, in care primele experiente sociale, sentimentale, revolutionare si sexuale ale tanarului erou se desfasoara – din pacate? – in mediul ciudat de imbacsit dar proaspat-baietesc, homosexual dar pur, academic dar avangardist al unei scoli publice (adica private…) englezesti. Daca vreti sa gustati un pic din maiestria cu care manuieste cuvintele Mr. Stephen Fry, puteti sa ii vizitati blogul (http://www.stephenfry.com/blog) unde se desfasoara in toata splendoarea sa maniacal-depresiva.
    Alte carti de Stephen Fry (hai cu traducerile, va rugam!) The Hippopotamus, The Stars’ Tennis Balls, Making History, Fry and Laurie (cu Hugh Laurie), Paperweight, Stephen Fry’s Incomplete and Utter History of Classical Music si alte o gramada.

  11. mă aplec asupra întrebării lui guţă: dacă e cu sex, participă un singur personaj sau mai multe?

  12. Zile de razboi, de Aureliu Capatana. Dar nu putem face cumva sa imi dai cartile asa mai pe sub mana? Imi doresc foarte mult.

  13. @ciudata maimuta: nu putem. 🙂 participa si poate castigi.

  14. Preiau din mers abordarea hermeneutică a lui Nedo, de data asta, din perspectivă teleologică: O aduce la scopul final?

  15. cate pagini mai ai, Simona? poate-o imprumuti si altora.

  16. @carmen: detaliaza un pic 🙂

  17. @gero: poti s-o castigi, daca ne povestesti frumos de o carte care ti-a placut :mrgreen:

  18. deci mi-e neclar; trebuie sa citim ? ….

  19. Ieri trebuia sa scriem, azi ne dai de citit, pai d-aia am murit noi la Revolutie ?

  20. @cristian: trebuie sa povestiti pe scurt despre o carte care v-a placut. si castigati ceva misto de citit :mrgreen:

  21. simona,vrei sa-ti povestesc cum se termina?

  22. lasă, treci peste tîmpeniile astea, spune-ne despre sex. cum e cu sexu? moare la sfîrşit?

  23. @bamdf: NUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUU! 😥

  24. Ei cum se termina!Si tu badmf!Se termina cu un cuvintel in mijlocul ultimei pagini,cuvintelul fiind “Za Iend”P.S.Ai nimerit-o pe aia cu ping-pongul.Fetele se gandeau numai la prostii! 😛 😛 😛

  25. Ultima carte pe care am citit-o si care m-a cucerit fara sa-mi placa a fost Invitatie la vals a lui Drumes.
    Mai bine n-aş fi început-o. Uitasem ca exista oameni care-si bat joc de sentimente. Nu mi-a placut. Nu mi s-a părut căi vorba de o mare iubire, ci mai degrabă de un mare orgoliu. Nemăsurat, chiar. Urât. Iubire a fost doar din partea femeii, dar ce ştiu eu, sunt doar o femeie…

    Nu înţeleg de ce cartea a avut aşa un mare succes la public. Nu merită. Nu-ţi aduce nimic bun. Sau poate, cine stie, poate îţi dă o lecţie. Poate îţi deschide ochii.

    Eu am descoperit în ea un om urât, un om care n-a ştiut ce-i iubirea şi în tot ceea ce a făcut, chiar daca a dat impresia că face totul pentru cineva, el era întotdeauna cel pentru liniştea căruia se întamplau toate.

    Drumeş a scris cărţi pe care eu le-aş citi cu plăcere poate şi de trei ori, dar asta nu. Asta te încarcă cu energie negativă. Faptul că istoria este reala îmi displace cu atât mai mult. Aş fi acceptat poate o închipuire, dar realitatea doare cu mult mai mult. Un laş, un personaj cu multă încredere în el atunci când nu e cazul şi foarte slab, chiar patetic, atunci când ar trebui să fie tare.

    Nu sfătuiesc pe nimeni să citeasca cartea, dar dacă ai apucat s-o faci deja, n-ai cum s-o uiţi.
    Vreau cartile de la editura Trei pentru ca sunt disperata dupa carti. In copilarie n-am avut biblioteca personala dar eram cel mai fidel client al bibliotecii publice. 🙁 Acum lucrurile stau exact pe dos. 🙂

  26. Da de Julver ce parere aveti?:) :mrgreen:

  27. @Simona,
    Mă întreb de ce multă lume nu observă, cînd îl scrie/transcrie pe Millennium, că termenul are şi un dublu n, nu numai un dublu l ?!

  28. Amos OZ-Poveste despre dragoste si intuneric. O carte autobiografica ce prezinta copilaria, adolescenta si tineretea autorului in anii 40-50 intr-un Israel pe cale sa existe ca stat. Influenta imensa a educatiei primite, a dragostei de carti ce era dusa la extrem in familia autorului, moartea mamei care l-a marcat ca om si scriitor. Mi-au placut foarte mult intoarcerile in timp, in istoria familiei, descrierea bunicilor si istoria vazuta prin ochii unui copil precoce.

  29. @gino: habar n-am, sar’na de observatie, corectez acum

  30. Redevenind seriosi,ultimile doua carti pe care le-am citit au fost “Bucuresti-Ghidul strazilor” si “Fugi,Rabbit” de John Updike,de la Humanitas in Raftul Denisei.

  31. deci,larsson asta era grafoman. in afara de astea trei,voia sa mai scrie 7,din care 2 erau creionate. acuma,ce crezi,moare mikael?

  32. Cea mai tare carte din lume este aia de credit a altei persoane dragi tie,careia ii stii PIN-ul si nu are limita de cheltuieli! 😀

  33. @bamdf: TACI ACUM pe tema Millennium sau nu mai ai liniste pe viata cu mine si cu stii tu cine! :mrgreen:

  34. Zalachenko ala s-a vindecat dupa ce si-a luat bardita in cap?Sau a ramas cu sechele? 😀 😀 😀

  35. badmf: nu te tăcea! mai zi cu glanda penială

  36. Ultima carte pe care am citit-o este Shutter Island, de Dennis Lehane. Motive: imi plac (si) cartile de genul asta, thrilleroase/politiste/cu criminali nebuni (sau invers, ma rog), si am tinut neaparat sa reusesc sa citesc cartea inainte de a vedea filmul. Nu de alta, dar in film joaca Di Caprio, si iar o sa fie un kil de critici scrise de femei isterice (no offence) despre cat de taaaare e filmu’, fataaaaa, ca e cu Leo… si cam atat.
    Cartea e misto. Daca va place genu’.
    In alta ordine de idei, is pe la jumatea volumului trei al Arhipelagului Gulag, carte pe care o citesc cum citeste Base Levantul. Adica in reprize. Da’ de Gulag banuiesc ca nu are sens sa motivez…
    PS. Imi cam trebe cartile alea. Cam tare. Plus ca din imagine mi-am dat seama ca se asorteaza coperta cu mobila 😈
    Imi tin pumnii!

  37. N-am citit Millenium, dar am ascultat melodia, cam slagaroasa…

  38. Ultima carte citita:
    “Think big and kick ass” de Donald Trump.
    Un jeg de om, o scursura, se neaga din doua in doua paragrafe cu o nesimtire paralizanta. NU o cumparati, nu-i mai dati bani idiotului!

  39. greu concurs. nu poti convinge pe nimeni cu niste almahe vechi. tre sa m-apuc de citit. fir-ar

  40. @Sandman: dacă te referi la piesa de generic de la serialul ”Millennium” să știi că mie mi-a plăcut. Chiar și genericul în sine. ”Wait… worry… who cares?”

  41. @vanghelie: încearcă Almanahe Anticipația.

  42. Aventurile lui Habarnam.

  43. asta cu ‘stii tu cine’ aduce a harry potter. tre’ sa pui mana pe o carte mai serioasa

  44. Angela’s Ashes, se gaseste in engleza, nu stiu sa fi fost tradusa in romana. Eu am citit-o in spaniola, cu laptopul in pat, deschis la dictionar, fiindca abia incepusem cursurile la Cervantes. N-am reusit sa o las din mana, cu toate ca am inteles doar 90% din ea (Sau poate chiar de-aia 🙂 )

  45. Recomand “Catch22” de Joseph Heller, satiră de război.

  46. @Stefan
    si ale prietenilor sai.
    Stie-tot, Surubel, Piulita, Gusla, Zahar Zaharescu Limonada.

  47. Nu este ultima carte citita, dar este una mai interesanta dintre ultimele carti citite: Domnilor Copii de Daniel Pennac. Pentru ca nu ma credeti am sa incerc sa va exemplific.
    Am primit cartea de la un unchi de al meu, pe motiv: “Ia bă si tu si citeste!”
    Ca un nepot din zilele noastre, am pus-o pe raft si am intrat pe mess: “Deh.. el si cartile lui”
    La un moment dat, mi-a starnit interesul si am deschis sa o citesc. Este o lectura foarte usoara, nu este un scris greoi cu multe pasaje descriptive care sa te enerveze. Se intalneste dialogul destul de des si este interesanta actiunea care se petrece in aceasta carte.
    Niste copii sunt pusi sa redacteze la scoala o compozitie (prea pompos, o compunere defapt) prin care sa isi imagineze ca intr-o zi ei ar fi parinti si viceversa.
    Partea si mai interesanta este ca acest lucru chiar se intampla, intr-un mod fantastic.
    Daca ar fi sa o cataloghezi cumva este clar umor negru. Toate lucrurile pe care le fac acei copii acum pusi in postura adultilor sunt de-a dreptul de neimaginat :)) .
    Dar nu va zic mai mult. O recomand ca o lectura usoara. Totusi trebuie sa precizez ca nu trebuie tratata ca pe un pliant, firul actiunii poate deveni complicat daca sariti pagini sau pasaje.
    Sper ca macar din mila pentru ca am scris atat sa dati o cautare pe google dupa carte si respectiv autor.
    Multumesc ! 😉

  48. @Tanti Jeni…io ma gandeam la piesa lui Robbie Williams 😳

  49. @Zorro, Marius: detaliati un pic, ca sa ne convingeti sa citim

  50. @George: eu am citit-o. e misto, da. 🙂

  51. Ultima carte citita este “A Biography” de Deirdre Bair, despre mereu fascinanta Anais Nin. Mi-am cumparat-o de pe Okian.ro si am devorat-o in doua saptamani, luand doze mici de inconstienta asumata in fiecare dimineata si seara…

    Anais Nin e pe cat de geniala, pe atat de controversata si putin luata in seama de contemporanii (nostri) avizi de senzational. Daca intrebi o pustoaica avida de “emancipare” cine a fost Anais Nin, poate-ti va raspunde intr-o doara “iubita lui Henry Miller” – si asta doar daca a vazut din intamplare filmul lui Kaufman, axat pe un triunghi amoros exagerat cu excentricii Henry si June.

    Adevarul e insa ca nu s-a inventat inca figura geometrica ce poate fi folosita pentru o comparatie cu laturile personalitatii/vietii/creatiei lui Anais, prima dintre suprarealiste, prima dintre femeile care au asternut pe hartie proza erotica picurata din trup si nu doar din condei, prima dintre “cetatenele planetei” (citizen of the world, cum ar zice Alanis Morissette, fiinte atemporale cu “radacini portabile” ale caror cuvinte lovesc adanc in orice limba ar fi rostite/consemnate).

    Iar Anais si-a consemnat uriasa viata in peste 250.000 de pagini de jurnale, scrisori si nuvele (reinventari ale sinelui din amintiri, ascunse dupa valuri de proza prea densa pentru oamenii vremii).

    Deidre Bair este primul biograf ce a avut acces nelimitat la vastele arhive, parca doar pentru a darama legenda. Sprijinul i-a fost oferit chiar de Rupert Pole (al doilea sot al lui Anais – a fost bigama in ultimii ani de viata), iar Deirdre a incercat sa-si pastreze obiectivitatea luptandu-se cu incalcelile emotionale ale lui Anais, care nu incredinta hartiei nimic din ce ii punea la zid constiinta.

    Obiectivitatea nu exista insa acolo unde viata si fictiunea se impletesc, unde unui incest i se pot gasi scuze literare (sau justificari psihanalitice), unde o iubire imensa se poate sfarsi in aparenta cu un cuvant si in fapt doar prin meschinaria anilor de despartire si a constrangerilor materiale (Anais + Henry), unde insasi notiunea de secret absolut e… relativa.

    Deirdre culege din marturiile celor care au cunoscut-o pe scriitoare o marturie fundamentala: pe Anais poti sa o iubesti, poti sa o dispretuiesti, dar cu siguranta nu iti va ramane indiferenta. Cu ea este pur si simplu “begin anywhere and flow along”.

  52. ce carti iti recomand: amantul d-nei chatterley; belle du jour; torente; the forsyte saga; texas! lucky ; calugarul.
    si film: intoarcere la eden,3 vhs

  53. Daca cititi un pic de proza contemporana sau macar blogurile romanesti, stiti cine e Dan Lucian Teodorovici. Daca nu stiti, foarte rau, inca mai e timp de recuperat. Google e prietenul vostru.

    Acum ca am lamurit problema auctorelui, cum va lamuresc eu ca o carte ca “Circul nostru va prezinta:” nu e, in ciuda titlului, una vesela, teribil de amuzanta si roz ca blogul de fata? Dar nici una cu sinucigasi in serie, dezaxati, betivi si filozofi?

    Dupa ce-am terminat-o, mi-au trebuit citeva zile pina sa-mi adun gindurile pesimiste, pentru ca am simtit-o gri ca o zi de noiembrie, ploioasa si amarita [sau ca primavara asta deosebita!], populata de indivizi ciudati, fara nume sau ocupatie, evidentiati doar prin gesturi si fapte absurde.

    Spre deosebire de povestiri [pentru ca domnul LDT scrie niste povestiri superbe], aici autorul are ragazul unor panseuri filozofice, si nu de putine ori a trebuit sa ma intorc si sa recitesc anumite fragmente din roman. Personajele nu sint foarte multe si, in ciuda derizoriului, se pun in evidenta reciproc, avind fiecare o personalitate bine conturata.

    Pentru ca nu pot spune totusi ca umorul lipseste, din contra, e unul foarte fin si inteligent, comicul e dat de situatiile mai mult decit absurde, iar rezultatul e tragi-comic, cum e si circul, de altfel: risu’-plinsu’.

    E drept ca nu v-am spus prea multe despre roman, ca nu-mi place sa stric placerea cititului, dar here’s another tip: stiu ca sinteti oameni ocupati asa ca vestea buna e ca romanul e scurtut, 200 de pagini, cam o treime dintr-un tom de Larsson, pe care, intuiesc, nu aveti timp sa-l cititi acum, poate pe la vara, cine stie, daca va permite concediul. Asa ca va rog lasati-mi-l mie! 😀

  54. “The Pillars of the Earth” scrisa de Ken Follet, ma fascineaza numai cand ma gandesc la ea. Cele peste 1500 de pagini vorbesc despre visul maret al unui arhitect de a construi o Catedrala in tinutul Marii Britanii (Kingsbridge) al anilor 1200-1300. Inceputul cartii povesteste despre un om spanzurat. Nu da multe detalii despre el, ci pune accentul pe femeia care l-a blestemat. Personaj principal, ea este genul de femeie pe care o iubesti si o urasti in acelasi timp. Traieste in paduri si are un fiu care cunoaste mai multa carte decat un om matur. Acest fiu, Jack, devine eroul din Kingsbridge, datorita iscutimii – mostenite de la tatal vitreg, Tom – cu care a zidit Catedrala din Kingsbridge. Relatia de amor, interzisa de altfel, cu Aliena, il duce la un moment dat prin Spania si Franta, unde ajunge sa-si cunoasca originile. Aici invata noile metode de construire de biserici si catedrale.
    Calugarii din acea vreme au un rol major in viata Angliei de atunci. Se poarta dispute intre diversi guvernatori, episcopi si stareti. Bestialitatea cu care un guvernator isi trateaza supusii, e greu de “inghitit”. Fiecare isi vrea partea lui si face orice, absolut orice, pentru a o avea. Totusi, “Prior Philip” este un staret aparte. In toata cartea, il agsesti a fi singurul care practica cu adevarat ceea ce predica. Desigur, nu e lipsit nici el de tot felul de lupte interioare si ispite.
    “Legea” nu e de sine statatoare. Se schimba dupa cum se schimba regii sau episcopii, sau guvernatorii. In anumite situatii, fiecare face ce vrea. De aici haosul, saracia, brutalitatea….

    Nu as vrea sa dau prea multe detalii despre carte, ca sa nu-i stric farmecul citirii. Pot doar sa afirm ca, cel care se apuca sa o citeasca sa se asigure ca are timp destul, pentru ca nu o lasa din mana cu usurinta. Nu stiu sa existe traducere in romana. Eu am citit-o in engleza. Merita!! 🙂

  55. guta,zi tu,te mai gandeai ca se combina cu carti?

  56. Cui ii pasa de Michael ?
    Vrei sa-ti spun daca moare Lisbeth?

    Glumesc. Voiam sa-ti multumesc. La tine a fost mentionata prima oara “Medgidia, orasul de apoi”.

  57. Ce-i aia “iscutime”? Si cum poti sa mostenesti o trasatura de la un tata vitreg? 🙂

  58. Ultima carte pe care am citit-o nu este inca tiparita: “Arca lui Iona” de Florentin Sorescu.

  59. Ultima carte interesanta citita a fost “Zei americani”, de Neil Gaiman. Stiti cum se tot discuta la noi problema degradarii valorilor vechi, pierderea unor traditii stramosesti si alte lucruri de genul acesta? Ei bine, luati aceste idei, transformati-le in disparitia treptata a zeilor din vechime, puneti acesti zei intr-o lupta pe viata si pe moarte cu zeii noi ai electricitatii, internetului etc., toate acestea asezonate cu un personaj principal care nu vrea sa aiba de-a face cu nimic din acestea. Este exact imaginea personajului din filmul “The Punisher”, un om cu un trecut care doare, un trecut care bantuie si pe care vrea sa il uite si care este atras in aceasta lupta de catre insusi Odin, mai marele zeilor nordici.

    De mica am avut o afinitate pentru tot ce inseamna tari nordice, Suedia si Finlanda mai ales, mitologie, mentalitate, cultura, asa ca aceasta carte am citit-o pe nerasuflate. Se citeste usor, sunt explicate originile zeilor, astfel incat orice necunoscator a mitologiei universale dupa ce o termina sa aiba macar niste notiuni elementare referitoare la zeii din vechime.

    Zeii sunt umanizati, traiesc printre noi, unii au calatorit peste oceane cu oamenii care ii venerau, altii apar in carte doar ca marturie a existentei lor pe pamant si a disparitiei lor aproape complete in urma uitarii. Nu ii mai vedem la fel ca in “Legendele Olimpului”, nu mai sunt acei zei incredibili, nemuritori, care stabilesc viata si moartea supusilor. Ii aflam singuri, dezradacinati, in mijlocul conflictelor cu zeii moderni, mici si uneori speriati de acestia din urma, incercand sa-si apere amintirea in mintea oamenilor.

    Poate cea mai buna paralela este intre Odin si zeii moderni: Odin, care incearca sa adune zeii din vechime intr-o armata mare, desi sunt dezbinati de orgolii si probleme si zeii moderni, prezenti in toata “splendoarea” lor, laudandu-se cu numarul celor care ii adora, numarul celor care nu pot trai fara ei, care multumesc cerului cand revine curentul dupa o pana electrica sau au semnal la mobil intr-un loc izolat.

    Sfarsitul este unul care te lasa masca. Nu te astepti la el, iti da peste cap toate cunostintele acumulate pana atunci si te pune serios pe ganduri. Merita citita, chiar si numai pentru a vedea cum dependenta de tot ce inseamna “progres” a facut sa dispara valori si obiceiuri si le-a inlocuit cu lucruri utile, dar atat de sarace spiritual.

  60. s-ar putea sa fiu printre putinele care chiar iau in serios concursul… pentru ca imi doresc sa am trilogia (am rasfoit-o intr-o librarie si mi-am dat seama ca as citi-o… am asa un al n-lea simtz si imi dau seama daca citesc primele randuri dintr-o carte daca imi va placea sau nu… si pana acum nu m-am inselat!) m-a cam dezumflat pretul, si mai ales cand am vazut ca de fapt sunt trei volume… am un prag psihologic in ceea ce priveste pretul cartilor peste care nu pot trece, iar asta trecea cu mult peste…
    pentru ca mai aveam un pic si cedam nervos la iarna de afara, pentru ridicarea moralului, de curand am recitit “accidentul” lui mihail sebastian… il iubesc pe mihail sebastian si am citit cam tot ce a creat (cam putin dupa parerea mea, dar saracul a avut circumstante atenuante)… “accidentul” este o poveste de dragoste pe care s-o (re)citesti la gura sobei (sau caloriferului) cand afara troiene uriase de nameti iti indispun zilele si noptile, cu o cana de cacao fierbinte in mana, intr-un fotoliu comod, infasurata intr-o patura pufoasa… povestea nu e deloc siropoasa si are loc tot pe fundalul unei ierni, in apropierea craciunului undeva in anii interbelici… dar te transpune atat de tare in atmosfera aia, incat dupa ce lasi cartea inca mai visezi cu ochii deschisi la cei doi eroi care incearca fiecare sa-si vindece/descopere sufletele… si de fapt cam asta e rostul unei carti, nu? sa te faca sa mai visezi dupa ce o citesti…

  61. deci e cu sex. am inteles. bad, cine moare la sfarsit? e adevarat ca moare facand sex

  62. ultima carte citita cat si recomnadarea mea e Amintiri din pribegie de Neagu Djuvara si merita s o cititi doar pentru a afla ce poate face un roman in Africa timp de 26 de ani 😀

  63. @STEFAN, PARA
    “Stie-Tot se plimba-n ploaie
    Si-a sarit peste o oaie.”

    “Probabil sub perna are
    O branzoaica dulce, mare”

  64. Eu citesc acu o carte fuaaaarte interesantă, se cheamă ”Amprentele zeilor” de Graham Hancock. De fapt am reînceput să o citesc, am început-o cândva, am dat-o cuiva și am reprimit-o de curând. Eu un studiu foarte interesant și documentat științific despre istoria nescrisă a omenirii, bazată pe urmele arheologice și hărțile întocmite acum câteva sute ale unor regiuni ale globului necunoscute la ora aceea. Viracocha, Quezacoatl, Osiris și alți câțiva care se pare că au origini comune în zone geografice care nu aveau cum să aibă legătură la vremea aceea. Suntem oare urmașii unei civilizații umane (nu extraterestre) dispărute acum câteva zeci de mii de ani în urma unui cataclism? Ce au moștenit mayașii de la olmeci? Cunoșteau vechii tibetani secretul sufleului de conopidă? Câte întrebări fără răspuns…

  65. “Luftslottet som sprängdes” Imi place mult de tot sfarsitul acestei de a treia carti din serie.Mai ales la final cand Lisbeth Salander se cupleaza rau de tot cu Mikael Blomkvist,fac nunta de doua ori si gasesc si un testament de-al Harrietei Vanger in care cei doi sunt numiti mostenitorii adevarati ai defunctei! 😀 😀 😀

  66. Simona,

    Sunt sigura ca ultima carte pe care am sorbit-o eu din scoarta in scoarta nu-ti lipseste din biblioteca. Brunea Fox -Reportajele mele. Corect? Nu trebuie sa fii jurnalist sa poftesti la rahat turcesc de pe Ada Kalleh sau sa te infiori Cinci zile printre leprosi. Asta daca n-ai vazut deja reportajul celor de la BBC despre Leprozeria de la Tichilesti.
    Pentru toti cei care iubesc povestile si mai ales povestile bine spuse din condei si nu molfaite la talk-showuri televizate, recomand sa citeasca “Reportajele mele” a lui Brunea Fox.

  67. Ultima a fost Oscar si tanti roz. Ghici de unde am aflat de ea? 🙂 Multumesc, Simona!

  68. O sa scriu pe scurt, sunt intr-o sedinta si scriu pe sest (vorbesc foarte serios 🙂 ).
    Cartea nu-i despre vreo noutate, e vorba de o familie de imigranti irlandezi care traiesc intr-o saracie crancena. As fi zis ‘lucie’, dar ei de fapt traiesc in mizerie – si-aici e arta lui McCourt, care descrie scene de un penibil pe care ti-e greu sa il admiti si fata de tine insuti, darmite sa-l si marturisesti in milioane de exemplare. Ei bine, nu ASTA uimeste in carte, ci tonul. E scrisa din perspectiva unui copil si nu razbate nici urma de resentiment. Ba mai are si umor!

  69. @Zorro: mi se pare asa misto ca oameni aflati in sedinta, scriu pe sest despre carti, ca as zice ca mi-ai facut ziua cu comentariul asta. 😆 😆

    @Felcer Cuin: daca e adevarat, te omor!! 😆 mi-am intrebat sotul si zice ca faci misto de mine, sper sa aiba dreptate, altfel m-ai distrus. 🙄

  70. una din cele mai bune carti citite si rascitite in astia 19 ani de cand am inceput lecturile grele si semigrele insotite si de practica uneori a fost o carte de silvia jurcovan :)) se cheama carte de bucate – editia I.
    ti-o recomand cu caldura si tie ca tot bucataresti si altor cititori 😆

  71. @dush: e mai tare ca Sanda Marin?

  72. ”Repetițiile și teatrul reînnoit” – volum conceput de George Banu, Editura Nemira 2009
    Mergem la teatru. Vizionăm piesa. Apreciem sau nu jocul actorilor. Mustăcim. Ne dăm cu părerea. Privim ceasul în timpul piesei. Ieșim afară și aprindem febril o țigară și abia apucăm să împărtășim cuiva primele impresii ale unei premiere. Bun. Dar cum dracu se realizează vraja asta? Mai reușită sau nu, mai surprinzătoare sau mai previzibilă. E nevoie de o piesă, de niște actori, de un regizor și de multe repetiții. Ca la o rețetă spectaculoasă/spectaculară care trebuie să iasă bine – aici gândul îmi fuge spre http://www.adihadean.ro. Rând după aflăm de metodele lui Stanislavski, Meyerhold, Brecht, Strehler, Brook, Șerban, Purcărete, Tompa. Citiți-o! Pentru că viața noastră e o repetiție continuă. Premiera nu știm când o să o avem, măcar repetițiile să fie reușite!

  73. “Povestiţi despre ultima carte care v-a cucerit, în aşa fel încât să ne convingeţi şi pe noi, ceilalţi, s-o citim…”
    Nu e ultima, dar am citit-o de mai multe ori, de misto ce e.
    E scrisa de un prozator european, si e (ca mai toate cele recomandate pe-aici) voluminoasa. Ca parca o carte mai micuta nu poate fi misto, cre’ ca premiul o sa fie cistigat de cel/cea care va avea bunul simt sa recomande o carte de dimensiuni reduse. (hint: Google: miniaturisti)
    Buun, romanul e palpitant, au loc intimplari cam neprobabile (da’ ce, in Shogun e altfel?), reflectiile personajului principal fac toti banii; are si umor, si ceva abjectie, se digera, deci, usor. Ce e mai important e ca se povesteste despre demnitatea umana si cum nu poate dinsa sa fie aneantizata nici macar de un sistem. Ati inceput sa banuiti, este?
    Autorul a fost, din pacate, in viata “sociala” un ciufut si un mizantrop, increzut si badaran, de aceea a fost “belit” de toti colegii; scriitori sau critici, si mai e si acum, dupa ce s-a dus pe plaiurile.
    Hai, ca v-ati prins, e Marin Preda cu al sau memorabil “Cel mai iubit…” Un roman mai mare decit “Shogun” dar scris, din pacate, intr-o limba de la periferia (mahalaua) Europei.
    Simona, nu particip, dar am scris postu’ asta pentru ca ai lansat: “să ne convingeţi şi pe noi, ceilalţi, s-o citim…” si sigur sunt pe-aici tineri care au nevoie de cartea asta.

  74. Tanti Jeni, Sanda Marin e la pitici fata de tanti jurcovan. e ca si cum ai compara mutu’ cu ronaldo la stil vestimentar si sport :))

  75. Cea mai buna lectura tot DEXul e; totdeauna gasesc ceva nou, uneori chiar surprinzator.

  76. @dush: o să studiez problema. Oricum, tăticul lor rămâne Radu Anton Roman, părerea mea. Odihnească-se în pace

  77. Salutare!

    Ultima carte pe care am citit-o este Aventurile lui Sherlock Holmes- Sir Arthur Conan Doyle. Si atat de mult mi-a placut, incat urmeaza si Memoriile lui Sherlock Holmes. Desi sunt o cititoare fidela a literaturii clasice, nu credeam sa ma cuprinda asa de tare tema romanelor politiste. Pentru ca aceasta carte este formata din mici povestioare, ce pot fi citite usor seara inainte de culcare, toate avand ca idee centrala rezolvarea unor cazuri misterioase. Povestioarele prezinta cazuri rezolvate si “nerezolvate” de catre Sherlock Holmes, ajutat de prietenul lui, Watson, medic de meserie, insa care nu se poate indeparta de crimele, furturile, etc buclucase pe care Sherlock Holmes incearca sa le desluseasca.
    Ceea ce mi-a placut si mai mult este ca la unele dintre cazuri, daca esti foarte atent la detaliile prezentate, poti fi un mic Sherlock Holmes si iti poti da seama de rezolvarea cazului inainte de finalizarea povestirii. Mie mi-a iesit doar la 3 cazuri din toate. Insa va invit sa faceti acelasi exercitiu de imaginatie, si va spun ca nu veti regreta.

    Lectura placuta!

  78. Ok, propunerea mea nu e asa antrenanta pe cat e trilogia Millennium (din care am citit si eu primul volum si apoi m-am potolit, pentru ca, vorba ta, ajungeam zombie la serviciu:D), dar este o carte pe care probabil nu o vei uita niciodata.

    Revolutionary Road se numeste (a aparut si in romana la editura vellant). Eu am citit-o inainte de nebunia cu filmul lui Sam Mendes (care film, evident, e mai prost decat cartea) si mi-a schimbat complet perspectiva asupra relatiilor & pretentiilor de viata. E scrisa foarte bine (desi e despre America anilor ’60, e uimitor de actuala) si dezvaluie golul pe care o familie, o slujba intr-o corporatie si o casa intr-un cartier rezidential nu-l pot umple. In mod sigur, o femeie va gasi in cartea asta altceva decat va gasi un barbat si tocmai asta e foarte misto la ea – ca lasa loc de interpretari & ca iti da de gandit si mult timp dupa ce ai citit-o.

  79. @Relux
    da.
    azi am primit si eu niste trimiteri la dex, pe buna dreptate. Am nasul infundat, si am scris promt, in loc de prompt.

  80. Io mi-am pus DEXul pe iPhone. E interesant.

  81. Social comments and analytics for this post…

    This post was mentioned on Twitter by simonatache: Haideti de castigati carti misto!! http://bit.ly/aMdNl2

  82. Mda, începe să se lege. Instigare la citire în timpul serviciului, stat pe bloguri etc. Miroase a subminarea economiei naţionale.
    În plus, nu am înţeles ce făceai ieri seara la serviciu? Erai ofiţer de serviciu, păzeai redacţia cu puşca pe umăr? Avea liber dl. Virgil?

  83. tanti Jeni, RAR a facut literatura gastronomica…cam ca pastorel… tantia asta e asa un soi de martha stewart. te invata si cum se invarte maioneza dar si cum sa pui cireasa mot la tort. as banui ca si nenea RAR a avut-o in biblioteca pe tanti 🙂

  84. Ultima care care m-a impresionat cu adevarat, determinandu-ma sa meditez asupra problemelor asa zis existentiale din viata mea, s-a numit “Mananca, Roaga-te, Iubeste” a lui Eizabeth Gilbert.
    O carte foarte bine scrisa, fara cliseele des intalnite in bestseller-urile americane, cu fraze care curg ursor si persuasiv, facandu-te sa intelegi ca prezenta problemelor in viata cuiva este inevitabila, ca depresia se poate trata simplu si mai ales placut.
    Recomand cartea tuturor, deopotriva barbati si femei, tristi sau veseli, optimisti sau pesimisti, care au nevoie de insemnarile haioase si autoironice, ale unei scriitoare proaspat divortate, ce intalneste fericirea in lucurile banale ale vietii intr-o calatorie pentru regasirea de sine, prin gurmanda Italie, spirituala Indie si pasionala Indonezie.
    Enjoy!

  85. Ultima carte citita a fost “David Oglivy- Confesiunile unui om de publicitate”. Desi nu lucrez in domeniu si nu am citit alte carti despre acest domeniu, m-a captivat imediat. Modul simplu si agresiv de a-si spune punctul de vedere, ideile practice si foarte bune despre cum sa iti promovezi compania, cum sa iti atragi clienti si cum sa mentii o legatura buna cu ei…toate aceste lucruri m-au facut sa citesc cartea in orice moment liber pe care il aveam in timpul zilei. And guess what? O sa mai citesc astfel de carti….au ajuns sa ma atraga mai mult decat cele de fictiune!

    p.s. Dar mi-ar placea la nebunie sa citesc Trilogia! 🙂

  86. Ultima “carte” – nuvela “Rita Hayworth and Shawshank Redemption” (1982) de Stephen King. Povestea unui condamnat pe nedrept foarte perseverent. Chiar daca ati vazut si filmul (http://www.imdb.com/title/tt0111161/), care nu degeaba este nr. 1 in top 250 imdb, cartea merita din plin citita pentru stilul narativ magistral si pentru emotiile pe care le starneste. Si nu este nici mare, astfel incat oricine isi poate face timp pentru ea.

  87. Ultima carte citita se numeste Fiinta si Timp si e scrisa de Martin Heidegger. Ce-i important e ca are cateva kile si coperta cartonata c-o hartie lucioasa peste (sa nu se murdareasca cand citesti pe wc). N-am inteles cine-i criminalul dar pot spune ca o data ce m-am apucat de ea nu m-am mai putut dezlipi !!! Si cine n-o citeste sa-i coaca vrejul! E, convingator ?

  88. […] vom proceda ca Simona Tache, care, la un concurs asemănător, i-a rugat pe cititori să povestească despre ultima carte care i-a cucerit – n-am vrea ca […]

  89. Pavilionul cancerosilor – Soljenitin. Am amanat multa vreme sa citesc cartea asta, din trei motive: 1). ma temeam ca o sa ma deprime si/sau inspaimante; 2). ajunsesem la o oarecare saturatie in materie de anticomunism; 3). nu ma omor dupa slavofilul si antidemocratul Soljenitin (desi il respect, desigur, pe anticomunist).

    Cum am ajuns, totusi, s-o citesc: am deschis cartea din intamplare la un citat misto si dupa aceea n-am mai putut s-o las din mana. Am ajuns cateva zile la serviciu in starea aceea neplacuta de la care si-a luat porecla domnu’ care se interesa mai sus de glanda peniala (si care umbla pe aicea cu niste felii de kiwi pe ochi).

    Well, oricat ar parea de straniu, cartea asta e (si) cu sex! E o carte despre un om tanar, viguros, destept si incapatzanat, care flirta prin spital cu doua femei deodata si parea sa ia o gramada de lucruri la misto. Una dintre cele mai tonice carti pe care le-am citit vreodata! Am avut de multe ori, pe parcursul cartii, sentimentul ca mi-a disparut complet frica de moarte.

  90. fain blogul! 🙂
    ultimele carti pe care le-am citit si mi-au placut sunt cele doua ale lui belle de jour. nu stie nimeni cine e belle, dar cartile sunt, se pare, jurnalele ei intime; de fapt asa se si numesc: “aventurile intime ale unei prostituate de lux londoneze” si “noile aventuri intime…”. gagica este proaspata absolventa de facultate venita din provincie la londra pt a gasi o slujba. mergand la numeroase interviuri si negasind o slujba cu un salariu care sa o ajute sa acopere cheltuielile preacostisitoarei londre (si voi stiti deja ce o sa se intample pt ca scenariul e destul de previzibil), gaseste o agentie si devine call-girl.
    pana la urma firul epic este prea putin important, poate in cartea a doua sa aibe o relevanta, partea cu adevarat savuroasa este data de micile povestiri erotice. nu este o scriitura despre injosire, despre patura de jos a societatii, despre droguri, minciuni. belle iubeste sexul si isi iubeste slujba. ea este platita de clientii sai in egala masura pt sex dar si pt conversatie. o sa gasitit in carti citate din clasicii francezi si cei italieni, referinta la muzica buna si replici inteligente la situatii inedite. cartile sunt scrise intr-un ritm alert, sunt pline de umor si ironie si sunt presarate din plin cu scene de amor.
    va indemn sa cititi si voi, este o lectura usoara, haioasa care ridica si a ridicat intrebari la care puteti sau nu puteti sa va raspundeti. 🙂
    madaluna

  91. @Raluca
    Si eu acum ce fac,fiind la volumul 1 ? 🙁

  92. Simona are dreptate sotul tau!Am spus-o la misto cu finalul lui Millennium 3.Adevarul este ca Mikael la final este ucis de Lisbeth cu un cutit din lemn fara lama,caruia ii lipsea doar manerul,din cauza ca a aflat(Lisbeth) ca bagabontul denaturat(Mikael) era de fapt sora mai mica prin adoptie a Henrrietei si pe deasupra,caz mai grav,era si amantul matusii cumnatei gradinarului Henrrietei!Se va dovedi pana la urma ca si Zalachenko nu si-a luat in cap o secure,ci doar o banala mistrie,care i-a deranjat de fapt doar bretonul.Inclusiv vei afla ca si Lisbeth de fapt a fost impuscata in cap,umar si picior,cu un banal pistol cu gaze,detinut ilegal!Si culmea culmilor,spitalul unde a fost internata,ii apartinea de fapt lui Solomon!Regelui Solomon,desigur,ce credeai ca si-au facut oltenii hoteluri in Scandinavia? 😀 Sa-ti mai povestesc? 😀 😀 😀 Bai al dreaq hakeritzele astea dan ziua de azi! :mrgreen:

  93. Catalin din Dorohoi

    Mie mi-a placut un roman scris de o scriitoare de origine indiana ( Jhumpa Lahiri) intitulat PORECLA ( a aparut in colectia Cotidianul, scuze daca fac un fel de reclama, nu este intentia mea).
    Am gasit aceasta carte intr-un colt de raft, intr-o librarie din Suceava si dupa multa vreme, a fost o carte care ma facea sa-mi pun ceasul sa sune la 5 a.m pentru a mai parcurge cateva pasaje.
    Este vorba despre destinul unei familii de imigranti indieni in USA. Este una din cele mai frumoase carti despre imigratie citite de mine, este lipsita de clisee si atinge societatea americana in superficialitatea ei fara a-i nega competitivitatea si posibilitatea de a reusi bazandu-te doar pe fortele proprii.
    Personajul principal are un prenume ciudat pentru un indian, Gogol, nume care il va marca toata viata, determinandu-l la un moment dat sa si-l schimbe, iar dincolo de numele lui, in spatele naratiunii se afla parca ceva din scrierea marelui rus. Nu este o carte complicata, nu este o carte simpla. Este o carte despre traditii, iubire, reusita, esec, tradare, copilarie, adolescenta, maturitate, familie, societate, prietenie. Este o carte care m-a sorbit in acelasi timp in care o sorbeam.
    Bucurati-va de ea !

  94. @Felcer Cuin: aaaahhhhhh! 😆 😆 😆

  95. recomandarea mea poarta semnatura lui Eliade – Nunta in cer
    intr-o lume in care uratul si zgomotosul este pe orice drum am simtit nevoia sa-mi indrept privirea spre frumos si sincer
    Nunta in cer este un roman usor, cu putin peste 240 de pagini dar pe care nu-l poti lasa din mana odata ce ai inceput sa-l rasfoiesti.
    Desi a negat cuprinde pasaje din viata reala a lui Eliade, este un roman de dragoste, cu scene fierbinti de dragoste matura, fara insa a aluneca in vulgar
    este vorba de dragostea la prima vedere, de trairi, de chimie, de teama de suferinta prea mare din prea multa fericire, de implinire, de sufocare … de nevoia de libertate chiar si atunci cel de langa tine te iubeste sincer
    este o poveste a Bucurestiului inceputa intr-o iarna lunga si grea precum cea din 2010,
    o poveste “nu despre al meu sau al ei” ci despre implinirea dincolo de fizic
    o astfel de carte merita citita fie si numai pentru a descoperi cat de frumos poate fi descrisa palma unei femei 🙂

  96. In sfarsit,Mikael dupa ce-si revine din socul emotional datorat cutitului din plumb topit la lumanare,isi scrie testamentul in care o denigreaza de fapt pe Lisbeth,deoarece afla de la SRI-ul suedez ca aceasta din urma are radacini romanesti si este neam prin alianta cu Draculea!De aici incolo,o serie intreaga de intamplari epice,presarate pe parcurs cu versuri albe si bitirambi!Urmeaza episodul 4atru,in care Mikael si Elodia,aaaa voiam sa spun Lisbeth,vor fi clonati in laboratoarele ultrasecrete de la Bragadiru,dupa care vor fi studiati la Magurele,sa vada omenirea cam cati wati poate sa dea o clona! 😀 😀 😀 Si apropo,”Que hora es”????? :mrgreen:

  97. Am vrut sa scriu DItirambi!Mi-a iesit TRIdude! 😕

  98. @Felcer Cuin: hopaaa! cica astea, ultimele chestii, sunt adevarate! 🙄 🙄

  99. Pai draghe Simona,ultimile chestii n-au cum sa nu fie adevarate!Ca doar cel care a scris Millennium,este fratele meu!De cruce! 😀 😀 😀 P.S.Urmeaza inca 18 volume la care voi contribui si eu!Da sa stii ca Mikael din jurnalist se face pompier!Iti zice ceva ata? 😛 😛 😛

  100. @Felcer Cuin: Pai va trebui sa le scrii singur, nu sa contribui, ca frati-tu a murit inainte sa vada trilogia asta publicata :mrgreen:

  101. Deci practic fata care s-a jucat cu focul din volumul 2,in volumul 4 se va juca cu dinamita,ca tot suntem in patria lui Nobel.Dupa dinamita,se va juca cu un pic de argila si acuarele si va iesi ca s-a jucat cu plastilina!La urma de tot se va juca si cu …in tarana,fiind o ecologista convinsa!:grin: 😀 😀

  102. Pai n-ai vazut ca suntem frati de cruce?Adica neamurile noastre s-au incrucisat! :mrgreen:

  103. De maine ma apuc sa scriu qudrilogia “De ce ne iubese femeile”.O s-o intreb pe Roxi manelista ce parere are.Despre sexi braileanca de buzau. 😆 😆 😆

  104. SERIOS.Stiu ca a murit in 2004 si nu din cauze naturale. 😥 Incercam sa anim atmosfera.

  105. @Sandman

    Err… sorry! 😳 Parca n-am zis totusi cine stie ce 😕 . Plus ca am simplificat mult lucrurile, nu lua ad litteram ce-am zis io acolo!

  106. “Marius:
    Recomand “Catch22″ de Joseph Heller, satiră de război.”
    ——————————-
    Subscriu, e buna. Carte plina de poante, scrisa parca la misto, al carei mesaj esta acela ca, dintre toate timpeniile omului, razboiul e cea mai mare. E ca un bitter de calitate: aroma exceptionala, un pic de gust amar la sfirsit.

  107. Bai ma duc sa ma innec!Cu ciocolata care te duce in Albi!mmmmmm!

  108. Da’ apropo de carti de razbel,ce ziceti de “Cei goi si cei morti” de Norman Miller? ❓

  109. Noapte buna copii,felcerul si-a terminat orele de vizita prin straini in noapte! 😀 :mrgreen: 😆 😛 😀 :mrgreen:

  110. sa incerc si eu:

    intr-o vineri m-am impiedicat de James Frey- “O mie de farame”; am citit-o intr-un weekend; in aceeasi duminica a aceluiasi weekend am rascolit carturestiul dupa “Prietenul meu, Leonard” si marti m-am lasat de fumat… n-am avut rabdare sa-si actualizeze Denisa raftul la Humanitas si in 3 saptamani terminam deja Bright Shinny Morning (acelasi James Frey)…

    Intre timp m-am reapucat de fumat si de Kundera; revin cand termin 😯

  111. Pentru procrastinatorii de pretutindeni si pentru ca toata lumea ar trebui sa afle ce utilizari diverse pot avea cadavrele, recomandarea mea este cartea lui Mary Roach – “Stiff: The Curious Lives of Human Cadavers”. Posibilitatile sunt multiple: compost pentru copaci, exponat intr-o galerie de arta sau material folosit pentru experimentele stiintifice.
    Avand in vedere ca astazi tot ceea ce tine de moarte este trecut printr-un filtru sterilizant, cartea lui Roach mi s-a parut fascinanta prin detaliile istorice pe care le ofera vis-à-vis de atitudinea oamenilor fata de moarte. Cateva exemple pentru deschiderea apetitului:
    – In sec. 18, in Scotia, taxele de studiu pentru Facultatea de Medicina puteau fi platite in cadavre – era o criza de cadavre disponibile pentru scolile de medicina pentru ca se puteau folosi doar de cadavrele criminalilor. Mai mult decat atat, in Londra, in aceeasi perioada existau 10 profanatori de morminte care lucrau full time si 200 de profanatori care lucrat part-time.
    – Cum se testa in sec. 18-19 daca o persoana era moarta? I se infigea un creion in nas sau era trasa de limba timp de trei ore de la presupusa moarte.
    – La categoria medicamente traznite, preferatul meu e elixirul de mumie folosit pentru tratarea juliturilor.
    Nu credeam ca o sa stau pana la doua noaptea sa citesc si sa ma amuz citind o carte despre cadavre, dar asta am facut. Desi subiectul e neplacut la prima vedere, Roach scrie intr-un stil foarte amuzant.
    “Death. It doesn’t have to be boring.”

  112. nu am citit celelalte comentarii, dar banuiesc ca a mai fost pomenita: “jurnal 2003 2007 “, autoare oana pellea. a adus un pic de azuriu intr-o lume bleumarin, aproape negru. nu e cea mai potrivita carte pe care ar trebui sa o alegi pentru o descriere. nu e un jurnal cu multe fapte si date biografice. e un jurnal de…senzatii si impresii. e cea mai buna descriere pe care un om si-o poate face: descriind felul in care percepi ce ai in jur te descrii pe tine. mi-a lasat senzatia unei carti scrise de un suflet frumos si m-a facut sa ma simt putin …urata. dar m-a facut sa cred ca ce inseamna frumos pentru mine inca nu e cu totul perimat si ar trebui sa caut cu il mai multa asiduitate in mine si in ceilalti.

  113. @ aurelian: “O mie de farame” a fost cartea pe care am facut-o cadou de vreo 10 ori, cu tot soiul de ocazii, pentru tot soiul de oameni. E cartea care te poate transforma din necititor intr-un soarece de biblioteca. Si e cartea in care ma regasesc ori de cateori uit de mine.

    on-topic: mi-a placut tare mult “Totul este iluminat” a lui Jonathan Safran Foer. E genul de carte ce merge mai bine citita dupa ce vezi filmul, care e la fel de bun… De ce sa fie cartea a doua? Ca sa gusti pe indelete fazele demential de inteligente sau mustind a poezie din film. Mi-ar placea sa-ti citesc o dubla recenzie, a cartii si a filmului, facute sincron. Eu ti-o recomand cu incredere.
    P.S. Lectura e mai savuroasa direct in limba engleza.

  114. Ultima carte citita a fost ,,Gargui”, de Andrew Davidson, o carte tare de tot, care m-a solicitat mai mult decat orice alta carte citita pana acum, in conditiile in care am citit cate ceva. 😉 Primele 30 de pagini sunt testul pe care cititorul trebuie sa il treaca, pentru ca romanul se deschide cu niste descrieri atat de plastice ale unui accident de masina, a incendiului ce urmeaza si a ranilor rezultate, incat iti trebuie nu numai rabdare ci si stomac tare ca sa digeri scriitura. Recunosc ca initial am fost tentata sa las deoparte romanul, mai ales ca la un moment dat mi s-a facut rau fizic, ceea ce nu am mai patit pana acum la lectura niciunei carti.

    Am depasit momentul delicat, insa am avut nevoi de foarte multa vointa. Totusi, dupa aceea am descoperit o poveste minunata, o combinatie foarte reusita de ,,O mie si una de nopti”, ,,Decameronul”, ,,Divina Commedia” si un pic din ,,Numele trandafirului”. E o poveste care ii cere cititorului sa faca o alegere, pentru ca propune un personaj si o iubire care depasesc spatiul si timpul comune. O iubire de cateva sute de ani – varianta ,,fairy tale”, dar in acelasi timp ipoteza de lectura care te lasa cu o incredere in dragoste cum rar am mai gasit intr-o carte. Cealalta posibila lectura, ignorand latura asta mistica si care transgreseaza secolele, este aceea care se concentreaza pe experienta la limita a personajului principal, dar si pe transformarea lui din temelii prin intermediul unei astfel de experiente revelatoare, precum si pe ideea puterii tamaduitoare a iubirii, fie ea si a unei sculptorite putin duse. Mai mult, se adauga si puterea taumaturgica a scrisului, ca scrisul ca act prin care rememorezi, scrii si te scrii pe tine, povestea ta, transformarea ta. Asta este in fond ceea ce il salveaza pe eroul ramas nenumit pana la sfarsit: iubirea, dar si scrierea povestilor, a lui sau a celor spuse de Marianne.

    O lectura grea, din toate punctele de vedere, dar una in urma careia chiar simti ca exista un sens in toate. Si daca personajele s-au regasit dupa cateva sute de ani si si-au continuat iubirea, este cu atat mai probabil ca acelasi lucru sa il reusim fiecare din nou.

    Lectura placuta!

  115. Practic am murit în hohote de râs citind Bora Ćosić – Rolul familiei mele în revoluţia mondială, o carte pe care am devorat-o dintr-o suflare.
    Sunt episoade foarte scurte din viaţa cotidiană a unei familii din Belgrad, în care fiecare membru al acesteia are apucături sau fixuri dintre cele mai ciudate. Mama însemnează în calendar zilele când tata nu e beat şi ziua în care a căzut de pe scări în magazinul universal. Şi când băiatul ei vrea să înveţe japoneza, îi interzice vehement.Ce, vrei să faci congestie cerebrală?!
    Tata este un beţiv, iar când se oferă să doneze sânge, bunicul, unul care spune mereu lucrurilor pe nume, îi zice că ăia au nevoie de sânge, nu de alcool. Cele două mătuşi visătoare sunt iremediabil îndrăgostite de actori de cinema care beau sifon, iar unchiul un afemeiat notoriu. Atunci când se duce în vizită la nevasta căpitanului de navă fluvială şi o găseşte întinsă, cu o garoafă înfiptă în cur, se întreabă mirat de unde o fi având atâtea garoafe.
    O familie care citea, printre altele, Cum să devii monstru în opt lecţii, încăpăţânându-se să folosească pasta de dinţi şi să nu aibă grijă la ce vorbea cu vecinii în Belgradul celui de-al Doilea Război Mondial.
    O înşiruire de întâmplări bizare este viaţa lor. O viaţă rezumată de mezinul familiei într-o compunere pentru şcoală, Viaţa noastră în closet şi în general. După cum spune o colegă de şcoală, el nu e nici băiat, nici fată, din moment ce scrie versuri.
    Nu ştiu cine ar putea să spună ce se întâmplă în cartea asta de nebuni, însă e contagios de amuzantă, cu toate că la final m-a pus uşor pe gânduri.
    Şi totuşi, am lăsat dâre de râs pe la metrou citind-o.

  116. Ia sa vad cum mai pot scrie si eu ceva mai serios … n-am mai facut-o de mult. Cam din liceu.

    Ultima carte citita a fost “Oscar si Tanti Roz”. M-am apucat de ea dupa ce am vazut ca i-a placut Simonei; pentru mine asta a fost un motiv suficient.

    Ce as putea spune despre ea? Pe scurt, Oscar e un copil de zece ani, bolnav de leucemie in faza terminala. Nu isi face iluzii ca se va vindeca, mai ales dupa ce asculta o discutie dintre parintii sai si doctorul care se ocupa de el. Il revolta faptul ca parintii lui nu au curaj sa-i spuna adevarul si, cel putin la inceput, este nepasator fata de durerea lor. Singura lui prietena este Tanti Roz, o asistenta in pragul pensionarii care stie sa invaluie realitatea intr-o poveste, fara insa a o denatura. Tanti Roz nu ii ascunde niciodata lui Oscar ca el va muri inaintea tuturor; ii sugereaza insa acestuia sa-si traiasca fiecare din ultimele zile de parca ar fi zece ani, iar, la sfirsitul fiecarei zile, sa-i scrie cite o scrisoare unui prieten – lui Dumnezeu. Trebuie spus ca mesajul cartii nu este unul religios: Dumnezeu si scrisorile lui Oscar sint doar un pretext folosit de autor pentru a prezenta, in fast-forward, o viata pe care un obisnuit nu mai apuca s-o traiasca.

    Povestea “vietii” lui Oscar e spusa in cuvinte simple; pe alocuri sint presarate unele naivitati copilaresti, cum ar fi formula de adresare cu care el isi incepe fiecare scrisoare: “Draga Dumnezeu”. Scopul lor nu e insa de a da autenticitate textului; ne fac sa zimbim amar, amintindu-ne ca Oscar e un copil care va muri la doar zece ani.

    Toti ne grabim; absorbiti de rutina cotidiana, pierdem sensibilitatea si puterea de a ne bucura de viata. Iar cind viata noastra, careia ii dam prea putina inportanta cind sintem tineri, ajunge spre sfirsit, de dam seama ca avem un suflet gol si de fapt n-am stiut sa traim. Asta incearca “Oscar si Tanti Roz”: sa ne opreasca putin din drum, sa ne spuna ca niciodata nu-i prea tirziu sa-ncepi sa traiesti cu adevarat. Alaturi de o “Tanti Roz” care sa te inteleaga …

  117. Ultima carte citita este Maidanul cu dragoste de George Mihail Zamfirescu. Sunt o mare iubitoare a literaturii romanesti de la inceputul secolului 20, iar Maidanul e o carte superba, cu conditia sa treci de primele 20 de pagini. Prezinta viata de la periferiile Bucurestiului de acum 100 de ani, povestile de dragoste ciudate: tiganca celebra candva prin carciumi acum nevasta de hamal, grecoaica iubita in secret de rusul pantofar, intrigile tesute de fetele de la bordel contra vecinei lor schioape si tot tumultul sufletesc si visceral al acestor oameni simpli cu ganduri si sentimente la fel de complexe ca ale boierilor din centrul vechi. Te muti pentru cateva ore in mahalaua cu nume rusinos de langa gara si ii dai dreptate cutitarului frumos care spune: „Dragoste si moarte, altceva nu exista pe lume!”

  118. Ii musai sa fac update, ca am devorat un alt volum. Acum stiu ca deviez de la ceea se s-ar numi beletristica, insa e o carte care merita macar rasfoita, daca nu cu\itita din scoarta in scoarta. E vorba de Physics of the Impossible, scrisa de dr. (in fizica) Michio Kaku. Pe nenea asta s-ar putea sa il fi vazut deja pe diverse canale TV in emisiuni despre fizica, astronomie si chestii din astea. In carte se ocupa despre explicarea conceptelor, aaaa, sa le spun SF, din fizica, de exemplu teleportarea, invizibilitatea, scutul de energie, calatoria in timp etc, precum si daca aceste fenomene sunt intr-adevar imposibile sau ar putea fi realizate practic intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat. Cartea este actuala, adica in pas cu tehnologia existenta. In plus, incadrandu-se in domeniul literaturii de popularizare a stiintei, este scrisa la un nivel foarte accesibil, in stilul ala specific american, cu exemple gramada, usor de inteles. Pe mine cel putin, a reusit sa ma “prinda” si m-a determinat sa o dau gata noaptea trecuta (mi-e somn de mor acum….). Insa a meritat.
    Nu stiu daca voi determina pe cineva sa citeasca volumul asta, insa mi-am permis sa imi impartasesc entuziasmul aici, considerand ca sunt on topic. In plus, poate mai sunt printre cititorii blogului roz si interesati de chestiute din astea.

  119. ultima carte care m-a cucerit? de tot? si imi place la fel de mult si dupa ce o recitesc? trebuie sa ma gindesc.
    pina atunci parerea mea despre millennium. stieg larsson e un fel de cum il cheama, nenea ala cu alchimistu’, meets sophie kinsella. si eu am citit primul volum foarte repede. de, nici nu prea aveam ce face altceva la ora aia. la al doilea m-a pierdut la o expresie gen “lisbeth salander se aseza pe scaunul ikea model pixufson si deschise laptopul ei shitsu model nuscum cu placa nusdecare”. sper ca larsson a luat ceva comision de la ikea pentru cit mobilier a insirat absolut aiurea. si cum ii bate ea pe toti cu mina stinga in timp ce cu dreapta vorbeste la telefon si rezolva ecuatii de gradu 14 in cap, si are si memorie fotografica si e si superhackerita tatuata si bisexuala… ma lasi? mai are putin si naste pui de gaina vii si de fapt bunica-sa e o negresa care l-a intilnit pe regele norvegiei in tinerete. o sa vezi tu in vol III. ceea ce a facut larsson se numeste ghiveci. asta e ceva de mincare… o chestie in care bagi de toate. un fel de avatar tiparit. am terminat vol II cu greu si n-am de gind sa citesc urmatorul volum.
    in loc de ala recitesc acum peripetiile bravului soldat svejk si ma rid bine inainte de culcare.

  120. Eu sunt un cititor destul de vorace…pentu cei care au stomac sa digere recomand China Mieville :Statia pierzaniei, Consiliul de Fier si Cicatricea, iar daca aveti pofta de sex , incercati Lady Caligula de Lasse Braun, o poveste incitatnta care revolutioneaza conceptiile antice despre sex , intr-o era cand crestinsmul nu prinsese inca forma si culoare.

  121. Simona, m-am gindit la inca un premiu pentru cei care te vor convinge aici:
    In afara de cele trei caramizi oferite de tine, obligativitatea pentru toti postacii de aici de a citi cartea recomandata. Cine nu e gata (intr-un interval rezonabil de timp) il luam la misto cu lopata.

  122. De curiozitate am inceput sa citesc Imparateasa Orhidee de Anchee Min, si apoi intr-o rasuflare am citit tot ce am prins scris de ea: Ultima imparateasa, Azaleea rosie, Cum am devenit Doamna Mao….Carti foarte bine scrise si captivante despre o civilizatie si o cultura despre care recunosc habar nu aveam nimic

  123. Niste prieteni pleaca intr-o calatorie ciudata cu un mijloc de transport neconventional. Pe drum: conflicte, natura dezlantuita, primejdii incredibile. In mijlocul dezastrului se pierd unii de altii pentru a se reintalni cu la fel de multe peripetii intr-un oras bizar, total diferit de ceea ce cunosteau ei in care lucrurile incep incet-incet sa se aseze. Dar vor mai putea ajunge vreodata acasa?
    Recititi “Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai” de Nikolai Nosov daca ati uitat deznodamantul.

  124. Salutare,
    o să fiu sincer. Nu am citit comentariile de pînă acum decît superficial pe diagonală. Mă interesează concursul şi-mi place ideea. Ultima carte citită..am mai multe pe noptieră. Acum mă strădui să dau gata trilogia lui Soljeniţîn, Arhipelagul GULAG, nu GULAŞ cum m-a luat în rîs un amic de-al meu, deunăzi. Dar realmente ultima carte dată gata, e un volum mai vechi, tipărit cu vreo 10 ani înainte ca eu să mă nasc, şi care graţie subiectului tratat, a scăpat aproape neatins din ghearele cenzurii proletare. Este vorba despre Colegiul Saint Colline de Gabriel Chevalier, un roman-concentrat care tratează viaţa elevilor şi profesorilor dintr-un colegiu de popi pe durata unui an şcolar. Chevalier a scris cartea asta pentru oameni ca mine. Un bun habotnic ar considera romanul pamflet al lui Chevalier, drept o mare blasfemie şi o calomnie adusă imaginii Bisericii Catolice. Însă eu nu sunt un bun habotnic. Nici măcar habotnic. N-am mai mers în Casa Domnului de vreo 12 ani.

    Deşi am subestimat această carte cu foi îngălbenite, denumind-o în ignoranţa mea “numai bună de ierbar”, am citit-o pe nerăsuflate. Abaţii graşi şi ridicoli în implementarea dogmelor şi curiculei creştine în conştiinţele imaculate ale năpăstuiţilor elevi înscrişi acolo doar pentru că “aşa dădea bine” în societatea provincială franceză de la început de secol, oralitatea lui Chevalier, numele date personajelor, m-au ţinut cu cartea în mînă pînă am terminat-o. La masă, la budă, în dormitor, pînă la ultima filă. Poate singurul lucru de reproşat, este finalul cu happy-end al cărţii.

    De găsit, de vreţi s-o citiţi, poate doar prin anticariate. Sau v-o împrumut eu. Numai să-mi spuneţi. 😉

  125. Siddharta a lu’ Hesse – un roman de iniţiere
    De fiecare data cand incep cartea asta e ca si cum as citi-o intaia data pentru prima oara.
    E o carte din care inveti si care te face sa te gandesti serios la ce inseamna incercarile vietii si care e scopul lor final..

    Povestiri din calendar a lu’ Bertolt Brecht – asta e cartea mea de mers cu trenul.

    Si cartea pe care o citesc acum: “S-a facut, Jeeves” de Wodehouse
    Am descoperit autorul ptr ca era la reduceri 🙂 Am ajuns sa vanez cartile lui in librarii si sa ma abonez la Polirom sa imi iau ce nu se mai gaseste pe piata.
    E comedie englezeasca pura! E genul de carte care te face sa razi fara sa iti pese de locul unde te afli. Nu se recomandata a fi citita in cadrul unei sedinte..

  126. Confesiunile unui cafegiu – Gheorghe Florescu, ed. Humanitas
    Stiai oare ca in perioada comunista se gasea in Romania una dintre cele mai bune cafele din lume? Si ca era prajita chiar la noi, in Bucuresti, unde un armean sufletist a avut curajul sa-i incredinteze lui Gheorghe Florescu o afacere nepretuita? Pe de o parte Nichita Stanescu si Marin Preda se bucurau de cafeaua Avedis in garsoniera-cafenea, pe de alta parte, in biroul cafegiului, cei din securitate cereau aceeasi cafea nepretuita.
    Imi amintesc cum Florescu povesteste ca Nichita Stanescu scria poezii pe pungile de hartie din magazin. Cafegiul ii era uneori sursa de inspiratie, ii mai oferea cate un cuvant de pornire. Poeziile se intorceau la maestru dupa cateva zile. Nu indraznea Florescu sa arunce minunatiile.
    Descopera un Bucuresti in care comunismul a insemnat si altceva decat ce as fi crezut eu ca era. O doza de speranta, dar si o durere cumplita o vei simti in ultimele pagini ale cartii.

  127. cristina: te invit sa cumperi cafea de la cafegiu. merita macar vizita!

  128. hop şi eu chiar dacă prea tîrziu.
    aşa cum am mai spus, cel mai nou autor intrat in graţiile mele şi încă nedetronat, deşi stă acolo de cel puţin 2 ani, este boris vian. îmi place tot ce am citit de el iar cea mai frumoasa poveste de dragoste pe care am citit-o ever rămâne spuma zilelor. mi-a plăcut şi la prima, şi la a doua şi la a treia lectură. fabulos, fantastic, cinic, insolent, îmi vin în minte cuvinte din cele mai variate game pentru scriitura lui.
    nu e ultima carte care m-a cucerit, aşa cum cere regulamentul concursului, oricum e depăşit şi dedlainul, oricum nu tânjesc după larsson, dar e una dintre cele care nu s-au lăsat duse după ce au efectuat cucerirea, mi-a rămas în creier şi mor de curiozitate care va fi cea care o va detrona.

  129. Se facea ca era seara. Intr-o zi, sa-i zicem ziua Z. Si incercarea de a merge la un film a reusit, in sensul ca vedeam “Ghidul autostopistului galactic”. Trecand peste elementele negative din jur, elemente nelipsite din cinematograful de supermarket, mall si alte piete, filmul a reusit sa ma amuze.

    Ceea ce nu stiam, era ca varianta pe hartie era mult mai savuroasa decat varianta celuloidica. Si am aflat. Versiunea “grea” in engleza. Grea pentru ca Douglas Adams reuseste sa se joace cu logica, cuvintele si structura frazelor intr-un mod, care te face sa intelegi de ce cartea i-a “venit” cand era beat intr-un sant.

    In plus Hitchhiker’s guide to the galaxy e si mare si grea, asa ca, pe langa senzatia de bine data de un umor nesanatos, mai faci si niste fitness. Si, cum zice la reclama: “Pentru un corp sanatos faceti sport macar 30 de minute pe zi”.

  130. “Posibilitatea unei insule” (de Michael Houellebecq) – era un text care imi suna cunoscut, nici acum nu stiu de ce. Cand am vazut cartea la biblioteca, am luat-o fara sa ezit. Am citit 20 de pagini si am lasat-o deoparte. Maare dezamagire… eram in cumpana daca merita sau nu s-o reiau. Am ajuns din nou la ea in cateva zile, din lipsa de lecturi.
    NU mi-a placut! Nu mi-a placut deloc ce-am citit in ea, nu mi-au placut mai ales problemele la care m-a pus sa ma gandesc. Nu e o carte pe care sa o citesti daca vrei sa te simti bine.
    Pe scurt, e o carte despre viitor. Un viitor trist, gri si plictisit, o poveste mult prea realista si posibila despre sfarsitul speciei umane, fara extraterestri, fara asteroizi, fara nimic din recuzita obisnuita a filmelor apocaliptice. O post-umanitate divizata in 2 mari si triste grupe de urmasi. Pe de o parte, grupuri de salbatici, decazuti si redusi la starea de oameni ai cavernelor, pe un pamant decimat de razboaiele nucleare si inundatiile ce au avut loc. Nimic teatral, nimic dramatic, doar niste haite jalnice de oameni salbatici. Pe de alta parte, “neo-umanii”, clona din clona din clona, traind fiecare separat, ducand o viata de meditatie, fara relatii sociale, fara relatii sexuale, fara ras si fara emotii. Ei sunt cei ramasi 2000 de ani dupa ce omenirea s-a plictisit sa se reproduca, optand pentru o viata auto-suficienta, fara deranjul copiilor. Mediteaza, citesc ‘istorisirea de viata” a predecesorilor si asteapta. Asteapta sosirea Viitorilor, ultima si cea mai evoluata specie umana. Nu stim cine sunt Viitorii si cum vor aparea, nici care e scopul lor in lumea pustiita.
    Povestea ne-o spun Daniel 1, originalul din zilele noastre al unui sir de clone, si doi dintre “urmasii” sai de la 2000 de ani distanta. Daniel 1 e un individ paradoxal. Comediant de succes international, este de fapt cinic si trist, exponent reprezentativ al contemporanilor sai obositi de viata. Sexul abunda, cu descrieri vii si directe, scotand si mai mult in evidenta goliciunea existentei sale. “Indragostit” la 50 de ani de Esther, tanara, frumoasa si cam vulgara, ajunge sa se umileasca cersindu-i prezenta, dupa ce aceasta il paraseste. Terminat si dezamagit, apeleaza in cele din urma la “plecare” (eufemism folosit pentru sinuciderile tot mai dese in jurul varstei de 50 de ani).
    Istorisirea sa de viata ajunge sa il captiveze pe urmasul sau, Daniel 25, pentru care astfel de trairi si emotii sunt straine. Cand una dintre clonele cu care corespondeaza se hotaraste sa-si paraseasca adapostul in izolare, cautand societatea oamenilor, fie ei salbatici sau neo-umani, scrisoarea ei ii da impulsul decisiv. “O insula e cu putinta”, spune Marie 23 in finalul scrisorii ei. Si Daniel 25 pleaca si el, in cautarea posibilitatii unei insule.

  131. mirranda: – as vrea sa stiu cine este ea 🙂

  132. […] lansat, acum două zile, un concurs cu premii în cărţi. S-a bucurat de o aşa bună primire din partea voastră, a cititorilor, că mi-a făcut […]

  133. Foarte buna Trilogia.
    Totodata, recomand si Trei intr-o barca si Trei pe doua biciclete de JeromeKJerome, Ubra vantului de Carlos Ruiz Zafon si mai sunt, desigur…
    NAl

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green