Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Câştigătorii concursului pentru cărţi

Am lansat, acum două zile, un concurs cu premii în cărţi. S-a bucurat de o aşa bună primire din partea voastră, a cititorilor, că mi-a făcut săptămâna mai frumoasă şi mai veselă. Când să deliberez însă, m-a apucat plânsul. Cui să-i dau cele 5 premii, constând în Trilogia Millennium? Pe cine să aleg, dintre atâţia oameni care au povestit atât de mişto despre cărţi? Cum să aleg? Cum să fac? M-am frământat eu ce m-am frământat, până am găsit soluţia. Am aruncat pisica în curtea Roxanei Boboc, omul de PR al Editurii Trei, sponsorul concursului. Am scos castanele din foc cu mâna ei. Am pus-o să aleagă. Nici ei nu i-a fost uşor, dar, în cele din urmă a decis (Mulţumesc, Roxana!).

Cele 5 Trilogii Millennium vor merge, aşadar, la următorii cititori:

  • Simona – cea cu “The Pillars of the Earth”
  • Rosu Vertical
  • CarmenS
  • Zorro
  • Fallenrr

Cei cinci câştigători sunt rugaţi să-mi trimită, la simona@simonatache.ro, un mail cu numele şi adresa poştală la care doresc să le fie expediate premiile. Îi felicit şi le urez să dovedească în timp record cele trei cărămizi ale lui Stieg Larsson.

Iar concursuri cu cărţi vom mai face cât de curând, ca să le dăm şi altora prilejul să câştige.

UPDATE: În atenţia câştigătorilor: pachetele cu premiile au plecat de la Editura Trei către voi, de-abia aseară. Îmi cer eu scuze pentru întârziere, în numele editurii, şi am rugămintea să daţi un semn după ce le primiţi.

57 comentarii

  1. Off on topic ca vorbim de carti:

    De ce se zice card la cartea de credit ca vine de la carte (fr) sau card(en) care inseamna carte de joc.
    Carte blanche s-a schimbat si ea ? Se zice “Am white Card”

    Banc :

    Bula lasa dracului Playstation-ul ala Wii-ul ala.
    Mai pune si tu mana pe o carte sa inveti ceva. Cum o sa stii sa dai in carti sau carduri daca nu exersezi?

  2. Felicitări lor. Cel puţin acum am măcar 100 de titluri din care să pot alege. 😉

  3. Draga Simona,afla ca NU este un concurs corect!!!!!!!!!!!!!Din cei nominalizati,doar 3 meritau!Ceilalti doi banuiesc eu ca sunt rude(neamuri) cu tine Simona,fara suparare!Nu voiam cartile pentru mine,din simplul motiv ca le am,dar am citit niste comentarii mai “castigatoare” decat cei cinci premianti.Dar se pare ca regula Oscarului( 🙁 )se aplica si in Romania,pe bloguri.Pacat!Drept urmare am decis ori sa dezvalui sfarsitul despre Mikael&Co,ori sa donez cele trei cartoaie pe care le detin,unui outsaider care cred eu ca merita sa castige! 😥

  4. Si daca-mi aduc aminte Simona,parca era concursul tau,nu al Roxanei Boboc!!!!!!!!A citit ea commenturile toate si si-a facut cumva o parere despre cei ce au scris?Eu stiam ca ai lansat provocarea pentru cel mai frumos si sincer comentariu!

  5. Pe blogul TAU!Nu al Rox………

  6. Poate sunt eu mai de la tara si nu ma pricep,cu toate ca ar trebui.

  7. Nedormitul ala adormit,ce face,nu comentateaza?Ca deobicei,moama,ce-i la gura lui!

  8. @Felcer Cuin: poate ca tu ai fi ales altfel, poate ca si eu as fi ales altfel (de exemplu, i-as fi dat unul dintre premii fetei care a scris despre Anais Nin). in momentul in care am dat altcuiva dreptul de a alege, nu am mai intervenit insa in nici un fel. am fost tentata sa mai fac si eu o selectie, sa le confruntam, combinam si paracombinam, insa, mi-am dat seama ca, oricum am face, tot vor fi oameni nedreptatiti. fiindca au fost foarte multi buni. asa ca am decis c-o las asa si sa mai facem si alte concursuri cu carti, ca sa apuce cat mai multi oameni sa se bucure.
    acuzatia ca am dat eu premii rudelor mele mi se pare destul de impertinenta, asa ca n-o mai comentez.

  9. Si ca sa fiu rau pana la capat,va rog sa-mi scrieti sugestiile si reprosurile la kamikaze@yahoo.com,daca-i de bine,sau kamikaze@catavencu.ro daca-i de rau! 😛 😛 😛 😛

  10. Uuuuuuuuuf, bine ca s-a terminat! N-am dormit toata noaptea de emotii 😯

  11. eu ma gandeam sa propui un concurs prin care sa fim convinsi sa nu citim o anume carte. si nu e o gluma. bine, nu vorbesc de carti gen sandra brown – dan brown ( astia or fi rude ?) – ca pe alea oricum nu trebuie sa te convinga nimeni sa nu le citesti.

  12. @Felcer Cuin: pai, stai, glumim sau facem scandal pe bune? ca sa stiu si eu.

  13. Deci(ca manelistii) Simona,am decis EU sa fac un concurs cu premii.Premiile sunt prune uscate.Intre timp,am putina treaba si o rog pe vecina de la 5,sa-mi gestioneze parerile.Cand vin acasa de la piata,vecina Marshica imi da finalul:nea Nelu de la 8,a ramas restant la intretinere,deci il declaram CASHTIGATOR!FRATILOR un concurs pe care-l lansez,este un concurs TOTAL controlat de MINE,cu ajutorul MINTII mele!Nu al unui individ(a) de la o anumita editura sau post tv(radio,etc).Dar pana la urma…..P.S.Sa-mi spuna cine vrea cele trei volume Millennium,ca le dau gratis!

  14. Simona te rog sa ma scuzi pentru aia cu rudele,a fost doar o “figura de stil”.Nicio legatura cu concursul si mai ales cu rudele tale!

  15. Ce ma supara la concurs,este ca ai lasat sa aleagape ALTCINEVA,cand sunt convins ca tu esti de fro’ paispe ori mai capabila in cunoasterea a ceea ce s-a scris pe globul tau, decat madam Roxi parca! :mrgreen:

  16. comentez, mai citesc un afiş de la baba aia nebună, vin imediat şi vi-l povestesc, poate cîştig vreun poster

  17. @Felcer Cuin:
    1. cand o sa faci tu un concurs, pe blogul tau, la tine acasa sau la tine pe scara, o sa-ti respect alegerile fara sa comentez.
    2. Roxana nu e vecina de la 5 si nici “o individa” oarecare. E omul de PR al editurii care da cartile, e un om care isi face treaba cu mult profesionalism, pune mult entuziasm si suflet in ce face si cred ca a meritat increderea mea macar pentru faptul ca, daca nu era ea, sa ma bata la cap cu delicatete sa facem o data concursul asta (pe care eu il tot amanam, ca voiam sa termin intai de citit Trilogia), nu ar fi castigat nimeni prea curand aceste 5 seturi de carti. Asa ca hai sa nu ne mai dam asa vehement cu parerea fara sa stim exact despre ce e vorba.
    3. Poti sa-ti alegi tu un al 6-lea castigator, pentru cartile pe care le-ai pus la bataie.

  18. lasă, mă, felcer, că eu nu sînt supărat. n-am cîştigat în viaţa mea nimic, nici măcar la loz în plic, da’ în schimb îmi merge bine în dragoste

  19. @Felcer Cuin: am explicat de ce am lasat-o pe Roxana. poate am gresit, poate nu, in orice caz, exagerezi foarte tare. zi-mi care-s cei doi care nu meritau.

  20. Io nu vreau nici o carte pt. ca mai am una. De altfel nici nu cred ca mi-ar place auzi fata ce titlu “Bărbaţi care urăsc femeile. Millennium 1″… brrrr, exista asa ceva?
    P.S L-au votat cistigatorii pa Basescu, daca da merita, daca nu, nu.

  21. nedo, mincinosule, ai cistigat alegerile!

  22. Imi pare rau ca v-am suparat,imi cer scuze de la toti participantii care scriu la jurnalul roz.Mi-am dat seama ca totusi am gresit si exagerat cu anumite chestii,inca odata imi cer scuze si va doresc viata lunga,sanatate si minte!P.S>Simona draga,nu am avut intentia ca sa te jignesc sau sa te supar.Mi-am exprimat “decat” o parere personala,aceea ca organizatorul concursului trebuia sa fii doar TU.Atat si nimic mai mult!Multe realizari in continuare! 🙄 🙄 🙄

  23. @Felcer Cuin: da, ma, lasa textele, nu ne-ai suparat. zi care erau aia doi care nu meritau si pe cine alegi sa-i dai cartile tale

  24. Simona, am citit mai jos un post despre Paul Coelho. Nu prea imi plac cartile lui dar imi place ce am citit intr-o revista ce isi tine un jurnal o ziarista ce-mi place. N-am sa-i dau numele sa nu consider ca fac vreo recama. Asadar,copy/paste :

    Şi apropos de femei, iată ce scria Paulo Coelho pentru mature şi imature:

    „Lecţiile vin întotdeauna atunci când eşti pregătit, iar dacă vei fi atent la semne, vei afla mereu ce-ţi trebuie pentru pasul următor.

    Femei mature şi femei imature

    Femeile imature îşi păstrează agenda complet goală şi aşteaptă să le sune un bărbat. Femeile mature îşi fac propriile planuri şi îi spun cu graţie bărbatului pe care îl apreciază că este binevenit în acele activităţi la care doreşte să participe.

    Femeile imature vor să-l controleze pe bărbatul din viaţa lor. Femeile mature ştiu că, dacă bărbatul este cu adevărat al lor, controlatul este absolut inutil.

    Femeile imature îl „verifică” pe bărbatul care nu le-a sunat. Femeile mature sunt prea ocupate ca să observe că el nu a sunat.

    Femeile imature încearcă să „înlănţuiască” un bărbat utilizând sexul. Femeile mature ştiu că numai sex-appealul de tip mental poate determina un bărbat să vrea să te „înlănţuiască” el pe tine.

    Femeile imature falsifică manifestările plăcerii sexuale, ori aşteaptă cuminţi să termine bărbatul ceea ce face el acolo în mod egoist ori prostesc… Femeile mature, în aceeaşi situaţie, spun „Opreşte-te”, se ridică, se îmbracă şi pleacă.

    Femeilor imature le este frică de perioadele în care sunt pe cont propriu. Femeile mature apreciază aceste perioade şi le utilizează ca timp preţios, în care poţi realiza mari progrese personale.

    Femeile imature ignoră „băieţii buni”. Femeile mature ignoră „băieţii răi”

    Femeile imature îl pot aduce pe un bărbat la orgasm, femeile mature îl pot aduce pe bărbat acasă.

    Femeile imature sunt permanent îngrijorate că nu sunt suficient de frumoase sau bune pentru un anume bărbat.

    Femeile mature ştiu că sunt suficient de frumoase sau suficient de bune pentru oricare bărbat.

    Femeile imature încearcă să monopolizeze tot timpul bărbatului lor.

    Femeia matură realizează că îi poate oferi liniştită spaţiul de care are nevoie unui bărbat – asta va face timpul petrecut apoi în cuplu chiar mai plăcut şi special – şi pleacă să se distreze cu propriii prieteni.

    Femeile imature gândesc că un bărbat care plânge este un bărbat slab…

    Femeile mature îi oferă acestuia un umăr pe care să plângă şi o batistă.

    Femeile imature vor să fie răsfăţate şi îi spun asta în mod răspicat bărbatului lor.

    Femeile mature îi „arată” bărbatului ce înseamnă răsfăţul şi îl fac să se simtă suficient de confortabil ca să poată răspunde cu reciprocitate fără teama că-şi va pierde „bărbăţia”. 


    Femeile imature sunt rănite de un bărbat şi-i fac pe toţi ceilalţi bărbaţi să plătească păcatele aceluia.

    Femeile mature ştiu că ăla a fost doar UN bărbat.

    Femeile imature se îndrăgostesc şi vânează obiectul afecţiunii lor până în pânzele albe, ignorând toate semnalele pe care le primesc şi toate realităţile care nu se potrivesc cu iluziile lor dragi.

    Femeile mature ştiu că, uneori, cel pe care îl iubeşti nu te poate iubi pe tine şi îşi văd de viaţa lor mai departe, fără amărăciune şi furie.

    So, ce parere ai sau ce parere aveti voi damele ?

  25. Chartreux, mie imi plac femeile imature, brunete, cu pometi proemineti si cu tite mari.
    Ce zice Coielo de asta?

  26. @simonaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
    si io sunt nedreptatzita!
    ca nici n-am apucat sa citesc postu, dar’mi-te sa mai si participi!
    premii pt necombatantzi-neparticipanti n-ai?
    :mrgreen:

  27. @felcere taica, mai ceteshte o data ce afirmi acolo !
    citez:( cu copy paste , evident! :mrgreen: )
    “FRATILOR un concurs pe care-l lansez,este un concurs TOTAL controlat de MINE,cu ajutorul MINTII mele’
    in limba romana , o astfel de exprimare, presupune – logic-ca avand eu acel control total, pot sa ma folosesc inclusiv de interpushi!tocmai pt ca eu controlez, pot face regulile cum vrea mushkii mei! 😉
    capisci? :mrgreen:

  28. @agnes fata, tu de ce n-ai cashtigat nimic?
    ca te pusesem responsabila cu cititu’, tziu io minte!

  29. Neamtu Tiganu, probabil astea ii plac si lui cand nu scrie carti, as mai adauga si blonde. In rest, le intrebam pe femei ce parere au dar “prima dama” ai fost tu. Asteptam,asteptam…

  30. Cruelo, cred ca Felcer asta e un fost “bun” coleg d-a lu Simona, s-a simtit si el dator sa bage niste strimbe, ca-ntre colegi.

  31. Chartreux, muierile nus-i pun asemenea intrebari, ele actioneaza din instinct, numa barbatii isi imagineaza ca femeile si-ar analiza actiunile si si le-ar planui.

  32. @neamtzule: sa nu fie f-un conatzional de-al tau…..ca presa e oftikos! :mrgreen:

  33. cruela, poate vrun neamt ca tiganii mei o iubesc pa Simona si nu se supara ca n-au cistigat carti.

  34. Neamtu Tiganu, daca tu spui dar da-mi voie sa nu fiu de acord cu tine :). Toti planuim si nu planuim, mereu sau din cand in cand .

  35. Chartreuxule: femeiele face shi ele ce le taie capu’
    Dupe care cineva vine si le judeca actziunile shi le lipeshte o eticheta…
    Ghii cine? :mrgreen:

  36. da, cine fu 🙂

  37. Hei, apropo de recomandari, stiti chestia asta: Jeff Dunham – Achmed the Dead Terrorist – http://www.youtube.com/watch?v=1uwOL4rB-go ? 🙂

    Desi se pare ca Jeff Dunham este un comediant celebru si un ventriloc si mai celebru, eu n-auzisem de el pana acum un sfert de ora. 😳

  38. oh, am citit fara sa vreau din co… asta cum ii zice de la chartr… alalaltu
    doamne, ce nasoale sunt femeile imature si ce bestiale alea mature! pe buuuuneeee??? pai inseamna ca sunt o caraghioasa nene, pai adica abia acuma aflu ca tocmai devenii suficient de buna si frumoasa pt orice barbat??
    ha! doamne apara si pazeste, daca citesc toate femeile chestia asta se duce dracului specia umana

  39. Chartreux – Coehlo nici macar nu avea scuza ca era sub influenta lichidului verde cu nume ca al dumneavoastra. cand a scris asa ceva

    Parerea mea: e cabotin
    Intrebarea mea este – ce nu-l mana dracu’ sa scrie despre barbatii maturi si imaturi ?

  40. Da, Marinake, si mie mi-au placut cartile 🙂 In liceu asta am facut: am spus bancuri si-am jucat carti. De-abia asteptam sa vina pauza ca eram obosit de-atita calculat. Rideam de cei care invatau: “Ai carte ai parte”. A, si-am mai conjugat verbul “a se la”, ca aveam o colega Laiu. Mare prost si eu, in loc sa-i spun ca-mi place de ea 🙂

  41. Ce bine că nu citesc. Nu câștig nimic.

  42. pillars of the earth mi-a placut si mie.
    chartreux, tocmai am implinit 30 de ani (si citeva zile) deci consider ca sunt suficient de matură. a nu se intelege mătură, ca aia e freza. ce spune de asta coelho cu psihologia lui care da pe spate sute de vinzatoare de aprozar inlacrimate?
    marinake, e simplu. nici macar coelho in adinca lui intelepciune nu a fost in stare sa gaseasca vreo diferenta la barbati… ca io ma gindesc ca barbatii maturi nu sunt aia gen iri…
    raluca, incearca jeff dunham cu peanut si jose jalapeno on a stick.

  43. @simona tache: “baietii” de la Daily Cotcodac? Pai si cu Vivi ce facem? Tie iti place cand zice lumea “baietii de la Catavencu”? 😀

  44. @julius: nu-mi place, dar m-am obisnuit! 😆 am corectat, gata! 🙂

  45. Uuuuuurrrrraaaaaaa! Prima data cand castig si eu ceva de pe urma cartilor citite! Alte carti! Suuuuper misto! Multumesc parintilor, prietenilor…. aaaa, nu, asta e pentru Oscar… Mersi frumos de tot!

  46. @falenrr: felicitari! astept mail! 🙂

  47. @simona tache: baietii si fata 😀

  48. @julius: lasa, domne, sa para mai multe :mrgreen:

  49. mai bine scriam despre o carte de la Editura Trei :)) inca un blog pe care nu o sa-l mai vizitez.

  50. @cristina: esti nedreapta si ma intristezi 🙁 ma simt deja ca si cum as fi dat in cap la oameni, nu ca si cum as fi facut un concurs cu carti 🙁

  51. simona,
    nici eu nici cruela no să te mai vizităm.
    premiu nu m-iai dat mai, bine scriam o reţetă d-e prăjitură.

  52. Any idea daca editura a trimis cartile?
    Multu.

  53. @rosu vertical: cica au plecat, in sfarsit, aseara. 😛

  54. Din pacate, eu n-am primit nici pina azi nimic. Dar mai astept putin.

  55. @rosu vertical: ooof 🙁 am dat acum mail roxanei de la Editura Trei, te-am trecut in cc.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green