Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Cum să demisionezi după ce ai câştigat Eurovisionul?

Preşedintele Germaniei a demisionat ieri. Cum să demisionezi, domne, după ce ţărişoara ta tocmai a urcat pe culmile Eurovisionului? E ca şi cum Băsescu ar fi demisionat după ce România a luat locul III la Eurovision. Sau, mă rog, locul I la Cerbul de Aur. Sau locul II la un festival internaţional de goblenuri, la un campionat intergalactic de aruncat cu roşii scofâlcite de la balcon sau la o competiţie mondială de sărituri cu porcul peste ronduri de panseluţe. Pe scurt, după ce ar fi ouat şi România o mărgică într-un domeniu oarecare. Vă daţi seama ce aiurea ar fi fost? Veneau premianţii acasă, bucuroşi şi pregătiţi să li se acorde multă atenţie, şi peste ce dădeau? Agitaţie, balamuc, Geoană ţopăind c-o să mai fie un pic preşedinte, scandal, presă, interviuri, speculaţii, demenţă, haos, delir. Ce premianţi, ce campionat de sărituri cu porcul, să ne lase, nene, în pace, a demisionat preşedintele, dă-l dracu’ de porc, avem alte probleme, nu mai avem preşedinte, asta ne lipsea acum, bablabla. Păi, era frumos? Nu era.

Să vă fie ruşine, domnule Köhler, puteaţi să mai aşteptaţi măcar o săptămână, să-şi trăiască şi fata aia, Lena, gloria. O dată a câştigat şi ea Eurovisionul, în timp ce dumneavoastră aveaţi o viaţă-ntreagă înainte în care puteaţi să vă daţi demisia. Huo!

8 comentarii

  1. Lasă nene politica, zi-ne mai bine pe ce loc s-a plasat tipul ăla cu Euroviziooon

  2. demisioneaza basescu? ma duc dupa sampanie 🙂

  3. Ia sa vedem cum stam: România a obţinut o clasare excelentă la Eurovision- locul al treilea, graţie unei melodii compusă de Ovi. Ovi e un român care a trebuit să plece tocmai în Norvegia, ca să fie apreciat în ţara lui.

  4. Aia cu ”Huo!” e furată. Părerea mea.

  5. Un demodat cu principii,te pomenesti ca e si cinstit…multumim frumos, noua nu ne trebuie, noi mergem pe mana obrajorului gros de 3 degete.

  6. Emil Bocsescu

    Pai cum sa nu-si dea demisia? Tocmai a iesit la iveala un filmuletz in care Lena facea pregatiri serioase cu un baieat, intr-o piscina, pe vremea cand era inca minora. Talentele adevarate se cunosc de timpuriu. Si toate astea se petreceau supt mandatul presedintelui. Cum sa rezisti la o asemenea rusine!

  7. Sper sa fiu singurul, dar vin si intreb: avea cineva habar cum il cheama pe presedintele Germaniei? Ca de Angela auzim in fiecare zi. 🙂

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green

bijuterii argint bijuterii argint