Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Mi-e frică de Gabriel Oprea, de gura lui mută și de foamea lui de putere și de adorație

Acum câteva seri, a murit un tânăr polițist care deschidea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea, CĂRUIA LEGEA NU ÎI DĂ DREPTUL LA COLOANĂ OFICIALĂ. După ce, acum două săptămâni, un alt polițist aflat în aceeași situație s-a accidentat și a intrat în spital.

Un om și-a pierdut, va să zică, sănătatea, pentru ca curul unui personaj aflat în prin delir grandoman să se simtă important. Pentru ca curul lui Gabriel Oprea să se simtă cel mai important cur din România, acolo, pe pernuțele comode ale mașinii oficiale. Apoi, a venit rândul morții să își ia obolul, pentru ca același cur să fie transportat cu viteză maximă către un restaurant. Sau de la restaurant către casă, nu contează.

Ce a făcut curul plăvanului cu aspirații de dictator, în momentul în care antemergătorul i-a plecat puțin, ca să moară în chinuri, într-o groapă din asfalt? S-a dat jos de pe bancheta mașinii? A ieșit în aerul rece, acolo unde ochii ar fi trebuit să cerceteze, gura ar fi trebuit să vorbească, ochii ar fi trebuit să sară afară din orbite, iar creierul ar fi trebuit să pornească a vâjîi, terifiat și zdrobit de grozăvia care tocmai se întâmplase? Noooooo, curul a rămas acolo, în puf. Dispariția unui om într-o groapă nu a fost un motiv suficient de puternic încât să-l extragă din habitaclul pufos al mașinii oficiale, cumpărate și din banii bietului mort.

În schimb, numitul cur s-a dus la priveghiul mortului și a mai luat și decizia să-l decoreze post-mortem, cu un cinism pentru care și cei mai cruzi dintre dictatorii pământului îl privesc cu invidie la ora asta, de-acolo, din groapa de gunoi a istoriei.

Cât despre gura lui Gabriel Oprea, ei bine, cum era și previzibil, ea bate mult menționatul cur. Îl snopește în bătaie, îl umple de sânge. Sunt aproape trei zile de când o țară întreagă urlă despletită, cerându-i acestei guri să se deschidă și să spună dracului ceva. Trei zile de când vicepremierului i se cer explicații și demisia. Nimeni, absolut nimeni dintre cei care au zbierat și mai zbiară nu a primit vreun răspuns.

Pe zi ce trece, monstruozitatea personajului Gabriel Oprea ni se desfășoară în fața ochilor, tot mai copleșitoare și mai terifiantă. Un om căruia ziarele au ajuns să-i dedice osanale vomitive, un om pe care o anumită parte a presei, pentru o lungă perioadă, nu l-a atins nici cu o floare, un om care nu răspunde niciodată la întrebări și care își ține contactele la secret față de presă și de alegători, un om care dorește cu disperare să-și transforme micimea într-o statuie, încă din timpul vieții, un om care, în fine, rămâne mut, cinic și arogant chiar atunci când pe conștiință i se așază cadavre, nu poate fi decât un personaj de care trebuie să ne temem cu toții.

Mie, personal, Gabriel Oprea îmi amintește de Jean-Baptiste Grenouille, personajul odios din romanul Parfumul al lui Patrick Suskind. Și el era aproape mut (are maximum 10 replici în toată cartea ) și visa să-și construiască un piedestal la picioarele căruia să i se zbată, în adorație, o lume întreagă. Visa și chiar a trecut la fapte.

Screen Shot 2015-10-23 at 15.05.19

83 comentarii

  1. Poate părea îngrozitor ce spun, dar ar merita şi sfârşitul lui Grenouille. Nu i-ar mai răbda pământul!

  2. Well, eu as zice ca Grenouille e inocent fata de Oprea. Saracul Grenouille, voia doar sa fie iubit, din punctul meu de vedere, pe cand Oprea se iubeste singur, ori de cate ori are ocazia.

    • ăăă, nu, deloc nu era inocent, era un monstru în sensul propriu al cuvântului

    • Ops, inseamna ca si eu sunt un mostru :)) Adica, am citit cartea & am vazut si filmul dar, o parte din mine a vazut un fel de umanitate in el, si-a gasit sensul in viata si a trait, bine, mult spus trait, asa cum si-a dorit. Trebuie sa ma programez la un specialist daca eu vad monstrii, umani intr-un fel :)))

    • e, poate nu ai citit atent cartea. filmul e irelevant, pt că e o mizerie

    • da, pentru ca Grenouille nu avea o functie publica, puterea lui a fost limitata la o crima (daca imi amintesc bine)
      asta e in viata , are putere si functii; net mai periculos

  3. Un criminal cu sange rece,fara pic de compasiune,datorita lui a murit acel tanar si lui putin ii pasa.Fata de accidentul produs de Ludovic Orban,acum cativa ani ,un accident minor in comparatie cu acesta,vad ca presa cu mici exceptii ,TACE.! Daca presa nu o sa puna presiune pe ipocritul personaj ,acum cat evenimentul nefericit este inca in atentia publicului,cretinul general de carton o sa scape si saptamana viitoare incidentul este deja de domeniul trecutului.Pacat de viata pierduta a tanarului politist,a murit de pomana si asasinul scapa neatins.!!!Daca se intampla in alta tara europeana,pana dimineata isi dadea demisia sau era demis.RUSINE.!!!

  4. http://www.monitoruloficial.ro/emonitornew/emonviewmof.php?fid=MS43MzA4NDE1NDc5NzJFKzMw
    Pagina 6, modificare la art.14, asa ca sa fie legal!!! chiar daca e la o zi dupa.

    • nu mai aberatz. SPP-ul nu are nici o legatura cu coloanele oficiale. Hai sa ne pastram, totusi, logici si inteligenti…sa nu derapam in aberatii, ca se decredibilizeaza apoi orice val din “online”.

  5. Imi aduc aminte cu maaare neplacere: cand era Ministru al Apararii, inca mai era la TVR emisiunea ProPatria, si era cea mai abjecta insiruire de osanale la adresa lui Oprea!!!

  6. In tarile cu apa calda, societate civila face presiuni sa apara filmele de pe camere!
    ei (mu.istii de la MAI, PSD, UNPR & co) se prevaleaza ca este o ancheta in curs! dar cand interesele lor o cer, scot filmele si le arunca pe piata! (vezi. Udrea la Paris!!) niste marlani!

  7. La toate intrebarile care s-au pus zilele astea si au ramas fara raspuns as mai adauga si eu doua:

    1. Sediul Brigazii Rutiere Bucuresti a ramas pe Udriste sau s-a mutat in incinta restaurantului Excelsior? Daca m-as baza pe Google Maps as inclina spre cea de a doua varianta. ( https://goo.gl/d14Zdz – imagini din iulie 2014).

    2. Site-ul Ministerului Afacerilor Interne ( http://www.mai.gov.ro/ ) este cumva site-ul personal al d-lui Oprea? La o prima vedere asa ar parea tinand cont de stirile si pozele care se deruleaza pe prima pagine.

    • Felicitari pentru cele doua link-uri . sint dementiale . chiar nu am avut curiozitatea sa ma uit pe site-ul MAI

  8. are aceeași grosime a obrazului ca Ponta si ca majoritatea politicienilor ( cu PR asigurat de prostituate )
    asta va demisiona doar daca presiunea vine politic, de la sacalii lui; il doare fix in dosul lui de ghiolban de popor, presa samd.

  9. Nu ma pricep la politica. Singurul lucru pe care il simt fata de politicieni este ca sunt toti corupti, mincinosi, etc. OK, Mizerabilul politician nu avea dreptul la escorta. Intrebarea mea cea mare e: CE CAUTA DITAMAI GROAPA NESEMNALIZATA!!!! Chiar sa fie politistul atat de bou…ca vorba aia, putea sa intre si intr-un grup de copii ce traversau!

    E plin de lucrari nesemnalizate in tot Bucurestiul, de capace de canal lipsa, zone de lucrari nesemnalizate! Zilnic ma mir cum de mai ajung acasa cu masina intreaga! Acum asfalteaza complet cate o strada, in maxim 1 luna incep si sapa toate companiile de utilitati! Asa ca eu as intreba mai intai ce se intampla cu semnalizarea lucrarilor …

    • Ai sa vezi ca exact aia care nu au semnalizat groapa or sa o ia pe cocoasha,
      iar burtosul avansat gheneral, dupa ce-i fusese aghiotant minerului Cosma, la a doua mineriada,
      o sa se plimbe cu coloana oficiala mai departe.

    • groapa era semnalizata! firmele nu-si mai permit asta!
      cu 1 ora inainte de accident: https://vimeo.com/143352374

    • @sinsin, mersi, in presa s-a scris ca nu ar fi fost semnalizata corespunzator, incep sa apara clarificari.

    • De acord, Luminita. Nu se vorbeste suficient de toate stricaturile, crapaturile, mizeria care fac ca totul sa arate cum arata. Si as mai adauga si despre mafia cersitului….

  10. eu as copypaste titlul asta de vreo 250 de mi de ori

  11. Gura îi e mută pentru că, în afară de “interes național” și “onoare”, nu știe să cace nimic altceva.
    Dar noroc că polițiștii au un lider de sindicat care știe să-i apere: http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/Gabriel+Oprea+aparat+de+un+lider+de+sindicat+Nimeni+nu+l-a+oblig

  12. Eu cred ca acea carte are mai multe layere, draga Simona. Eu nu am privit-o ca pe un roman politist, cu un om doritor de putere absoluta.
    Sau nu numai asa. Grenouille nu este un om in carne si oase, este un vis al umanitatii: aceea de a gasi un alt sistem de valori, alt univers inafara tangibilului si a imediatului. Omul ala a ucis nu din nevoie dictatoriala de putere, cum zici tu. A descoperit o lume dincolo de concret, o lume a frumusetii si iubirii absolute, si pentru asta avea nevoie sa sacrifice cateva femei de o frumusete unica.
    La sfarsit, cand se declanseaza puterea parfumului, omenirea traieste o orgie ultima a iubirii si implinirii absolute. O orgie care tine doar cateva ore, desigur. Cartea este una plina de metafore si care trebuie citita pur si simplu in alt registru. E ca si cum l-ai reduce pe mesterul Manole la un criminal care a ucis-o pe Ana:) Acolo este o metafora. Evident ca transferat in lumea concretului, omul ar fi un criminal. Nu toate cartile tintesc concretul si anecdoticul. Tu asta ai inteles? Parfumarul era orbit de nevoia de putere? De ce s-a sinucis el la sfarsit, daca asta isi dorea? El a ajuns pur si simplu intr-o alta dimensiune, a fost un experiment total si sacrificiul a fost total.
    Nu stiu daca ai inteles interpretarea pe care eu am propus-o, nu inseamna ca apar criminalii, Doamne fereste. Acea carte pur si simplu are dupa, mine, alt mesaj decat cel pe care il propui tu sau mai poate fi citit in alta cheie. Esti libera sa alegi interpretarea pe care ti-o doresti, desigur, dar paralela mi se pare total nejustificata. Se compara finul Grenouille cu grobianul Oprea? Of, God, nu.

    • Scuze, s-au strecurat niste greseli in comentariu: “acela de a gasi un alt sistem de valori” si or fi si altele, graba asta pacatoasa.

    • Am citit carti diferite, e clar. Nu se sinucide la final, e devorat de multimea zombificata de iubirea aia monstruoasa pe care si-a dorit-o.

    • In afara de partea cu “sinuciderea” de la sfarsit, care de fapt nu e nici o sinucidere, in rest sunt de acord cu Maria. Abordarea de “monstru” e simplista. Grenouille e un geniu neinteles, in cautarea perfectiunii si a umanitatii, spre care nu stie sa se indrepte decat in felul lui monstruos.
      gabriel oprea e doar un psihopat fara nici un talent, care nu aspira spre nici un ideal, altul decat banii si puterea, dar cam astea sunt si aspiratiile fiecarui cocalar sau pitipoanca. Fata lui de criminal in serie e cea mai infricosatoare dintre toate fetele psihopatilor care ne conduc pentru ca lui nu i-a permis mama natura sa isi ascunda monstruozitatea sub o schimonoseala de sobolan constipat, cum face papagalul ala criminal de ponta. Lui i-a iesit sufletul ala diabolic prin pori, ca in “Portretul lui Dorian Gray”, si il poarta la vedere, de parca si-a tatuat fata cu cacat.

  13. Asa ne trebuie. Avem un parlament de cacat, un guvern de cacat, o opozitie de cacat, o presa de cacat, televiziuni de cacat…
    si un ficus la Cotroceni, in ghiveciul caruia se caca toti astia. :mrgreen: 😮

  14. Am lucrat si pana in 1989 si, evident, eram membra de sindicat. Presedintele sindicatului era un tip care nu facea nimic, nu semna niciun act, era ,,scos din productie” pentru ca intreprinderea avea multi angjati si avea un salariu mai mare ca al oricarui inginer sau economist. Cred ca doar directorul avea ceva mai mult pe stat. Si nu facea NIMIC. M-am gandit atunci ca asa era in socialism sau, ma rog, in constructia societatii socialiste etc, ca doar se mentinea aparenta unei democratii. Au trecut 25 de ani si e fix acelasi lucru, ba chiar mai rau. Sa enumeram ceva lideri de sindicat din democratie: Miron Mitrea, Radoi de la Metrou, marele, inegalabilul Victor Ciorbea, si altii pe acelasi calapod. Au fost sindicalisti pana li s-a oferit un oscior mai cu maduva: ministru, avocatul poporului, parlamentar etc. Dar parca niciunul nu a fost atat de gretos ca cel care-l spala pe picioare, sa nu zic altfel, ca poate o mai manca lumea, pe oprea. Si cica apara inreresele politistilor, ca e liderul lor. Breeeeee, unde ai vazut tu, intr-o structura militarizata, sa refuzi un ordin si sa nu patesti nimic? Nimic in sensul ca minim dat afara, daca nu bagat texte cu neexecutarea ordinului si de aici o garla de consecinte. Maine-poimaine il vedem pe sindicalistul aista ceva consilier sau sef pe la minister, ca s-o mai termina hartia igienica si e nevoie de oameni ca el. Mi s-a facut great fizic ascultandu-l pe asta pe Digi24.

  15. A fost la priveghi???? Pai e ceva in regula cu familia aia, daca omul a plecat fara sa fi fost sodomizat cu fantezie…

  16. Borfasii Ponta si Oprea au schimbat legea, a doua zi dupa accident.
    Despre ce vorbim noi aici? astia se gratiaza singuri, se absolva de plagiat singuri, se caca in capul nostru zilnic.
    http://ziuanews.ro/revista-presei/revoltator-legea-coloanelor-oficiale-modificata-de-ponta-si-oprea-a-doua-zi-dupa-moartea-politistului-foto-324635

    • ponta a modificat legea pentru a-l face pe opera beneficiar de spp, nu pentru a avea antemergator cu nino-nino. parca asa am inteles.

  17. In primul rand sincere condoleante familiei tanarului decedat. Saracul, nu-si dorea altceva decat sa-si pastreze amaratul de post pentru care il laudau si invidiau taoate rudele si vecinii. Nu cred ca-si dadea seama de pericolele ce-l pandeau la tot pasul. Iar pe sefii lui…. desi erau obligati sa-si dea seama, nu-i interesa decat sa creasca in ochii sefului suprem. Alde asta, cum ii zice, gheneral si doctor, nimic altceva decat intruchiparea politicianului roman ajuns din rahat, ordonator de coloana oficiala. Un om de onare, pus acum sa aleaga intre onoare si interes national. Puneti-va in pielea lui. Ce-ati alege? Pai, e foarte clar. Domnul prim ministru i-a ordonat: INTERESUL! Apropo! Ma simt, ca de obicei, marginalzat. Pai cum de ce? Domnul doctor prim ministru s-a referit la opozitie cand a spus ca incearca, miseleste, sa castige capital politic pe baza mortii bietului politist. Dar eu nu sunt in opozitie! Si nici la putere! Sunt unul din pulime! Pe mine cine ma baga in seama? Adica mi-as fi dorit ca d-nul doctor prim ministru sa zica si de mine ca incerc sa profit de evenimentul asta. Dar nu! Ei vorbesc numai despre ei! Putere si opozitie. Restul nu contam. De fapt nici nu existam. De aceea, sunt convins, ca d-nul gheneral Oprea isi va plimba si de-aici incolo ismenele tot prin guvern, in aceeasi coloana oficiala, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Ba mai mult, partidul sau (proprietate personala) va obtine un scor surpriza in alegerile de la anul. Nu de alta, dar, e sustinut la greu de USA. Doar ati vazut, nu?. Orcum, cui ii pasa?

  18. Uitati-va un pic la borfasul asta, care e cercetat penal dar nici nu concepe ca ar fi cazul sa-si dea demisia,
    cum evita sa le raspunda jurnalistilor si refuza sa il traga la raspundere pe subordonatul lui, gheneralul facut la apelul izmenelor, Oprea:
    https://www.facebook.com/pnl.ro/videos/998516156867088/

    Mie nu mi-e frica de astia, mi-e scarba de ei, mi-e sila.

    • …iar astia chiar ar fi putut fi dati jos demult, daca societatea civila ar fi avut glas.
      Dar daca lumea nu le cere demisia, in actiuni hotarate, lor li se rupe, si raman neclintiti in scaune.
      Suntem un popor las, ne lasam calcati in picioare si condusi de niste hoti, borfasi, idioti, ticalosi, habarnisti, care-si bat joc de lege si ordine, la varfurile ierarhiei statale.
      De neconceput.

  19. -Sa-l futa toti cainii capitalei in curul ala de neghiob retardat !
    Ce naiv /prost am fost in ’89 cand chiar am crezut ca particip la o revolutie ! Nici in cele mai negre presupuneri nu mi imaginm ca vom fi batjocoriti ,o natiune intreaga ,de o mana de derbedei .Am urlat cand brucan (cu minuscula ca si caracterul lui ) ne declara “stupid people “, dupa 25 de ani fac la fel , urlu de durere si indignare .Cat mai trebuie sa treaca pentru ca sa ne trezim cu adevarat ? Ne place durrea sau chiar suntem cu adevarat idioti ?

  20. Mi-ar plăcea ca Simona Tache să-și ceară scuze pentru că în 2012 a încurajat lumea să susțină această gașca ce guvernează în interes propriu de mai bine de trei ani și jumătate. Când pe acest blog Simona Tache își exprima dorința ca “regimul Traian Băsescu” să fie răsturnat bănuiesc că nu și-a imaginat că indirect milita pentru ca această cleptocrație să poată beneficia de impunitate.

    I-au ajuns oare Simonei Tache mai mult de trei ani pentru a înțelege ce caractere a ajutat să primească girofaruri și ordonanțe de urgență cu dedicație?

    • Domnule Cristian,
      coincidentza de nume/nick-name, dintre al dvs si al unui postac udrist, seful postacilor udristi mai exact, ala care a spam-uit toate blogurile unde se discuta politica, ma obliga sa va intreb,
      sunteti una si aceeasi persoana?

    • Nu sunt la curent cu postarile Simonei din 2012 insa va pot spune ca multi ( ca si subsemnata) au incurajat schimbarea raului; de atatia ani suntem nevoiti sa alegem “raulcelmaimic” , sa alegem dintre maimulterele; ne scuzati ca mai avem sperante. Asa cum sunt ele, din ce in ce mai palide; si o sa continuam fiecare cum poate sa incurajam pe cine putem sa schimbam raul. Ce sa facem, ne cam plictisim repede de idioti.
      Best regards, Domnule Cristian

    • Oau! Mai existați d-ăștia îndrăgostiți de Băsescu?
      Ok, ca să și răspund: Domnule Cristian, gândirea de tipul “dacă ăștia de acum sunt răi, ăialalți erau buni sau invers” m-a depășit întodeauna. Sper să nu ajung să funcționez niciodată în această logică.

  21. *NEREGULA,scuze.

  22. Mi-ar face placere din 1000 de invitati,duminica la ora 17, in Piata Universitatii sa fim macar 100 de oameni si sa dam dovada CA nu mai putem sa suportam mizeriile lor!
    Nu am nici o culoare politica,nu ma intereseaza schimbarile ,dar vreau sa demostrez ca imi pasa si ca nu stau acasa cum i-a stat fundul lui Oprea pe scaunul masini !!!
    Romani treziti-va si faceti un obicei din iesitul in strada,pentru ca face bine sanatatii !!!
    DUMINICA ORA 17 IN PIATA UNIVERSITATII CU PANCARDE SA ARATA CA E DESTUL !!!

  23. Mi-ar face placere ca din 1000 de invitati,duminica la ora 17, in Piata Universitatii sa fim macar 100 de oameni si sa dam dovada CA nu mai putem sa suportam mizeriile lor!
    Nu am nici o culoare politica,nu ma intereseaza schimbarile ,dar vreau sa demostrez ca imi pasa si ca nu stau acasa cum i-a stat fundul lui Oprea pe scaunul masinii !!!
    Romani treziti-va si faceti un obicei din iesitul in strada,pentru ca face bine sanatatii !!!
    DUMINICA ORA 17 IN PIATA UNIVERSITATII CU PANCARTE SA ARATAM CA E DESTUL !!!

  24. @luminita,

    Nu știu ce înseamnă “postac udrist” și nu înțeleg ce are în comun această etichetă pe care doriți să mi-o aplicați și afirmațiile mele.

    Aveți cumva impresia că realitatea și trecutul vor fi distorsionate în vreun fel dacă aș fi sau nu “postac udrist”?

    • Îmi cer scuze pentru dezacord! Am modificat propoziția și nu am verificat înainte de a posta. Bănuiesc însă că mesajul meu va fi înțeles corect. Mulțumesc anticipat pentru înțelegere!

    • zici ca “daca as fi sau nu”,
      dar eu te-am rugat sa spui daca esti sau nu acelasi.
      Pentru ca te-ai referit la o postare veche de-a Simonei Tache, ceea ce mie imi spune ca ai venit tzintit acum.
      La momentul aparitiei acelei postari eu eram o cititoare fidela a blogului roz,
      dar comentam pe blogurile politice basiste,
      unde Cristian era cu Nutzica-n gura enervant de continuu.
      Pe mine nu m-a deranjat ca Simona vedea altfel decat mine lucrurile atunci, si nu m-ar deranja nici astazi.
      Dar pe tine ce te-a determinat sa te raportezi exact astazi la postarea ei de atunci?

  25. @luminita

    Mai întâi te voi sfătui să începi să-ți scrii numele așa cum orice nume propriu merită. Dacă bunele tău este într-adevăr Luminița, scrie-l cum trebuie.

    Din 2012 nu am mai revenit pe acest blog până azi când Lucian Mândruță a pomenit despre acest articol pe pagina sa de Facebook. Voi avea grijă să nu mai revin începând de mâine… Am vrut doar să reamintesc posesoarei blogului că ar trebui să-și asume faptul că avem la guvernare oamenii pe care-i avem: “cele mai cinstite guverne”. Desigur nu în totalitate dar măcar în parte.
    nu ar rezolva nimic pentru România sau pentru toate lucrurile întâmplate în ultimii ani dar măcar ar fi un început. Nimeni nu prea își asumă nimic în România și dupar fi bine ca cineva să inceap

    • Va multumim!

    • … Să înceapă să recunoască că au greșit. Tudor Postelnicu rămâne cumva o excepție? Ar fi trist…

      P.S Continuarea mesajului meu anterior ce s-a postat singur înainte de a-l termina.

    • Nici nu stiu de ce-mi bat capul sa-ti raspund la o asa prostie,
      in fine, m-am inregistrat in WordPress cu “l mic” pt ca luminita cu “L mare” era deja luat, si nu mi se pare nicio mare scofala ca-s cu l sau L.
      Suntem in virtual, in realitate ma prezint cu buletinul.
      Eu te intrebasem daca tu esti Cristian postacul Udrei, la asta te-ai fofilat.

    • Aaaa..de maine ati zis! asteptam sa se faca duminica atunci..

      (Aroganta cu care va permiteti sa dati “sfaturi” (esentiale de altfel), va descalifica grav)

    • edit (…) :mrgreen:

  26. Nenea asta e sinistru, are anvergura lui Ceausescu, daca ar fi in stare ar darama Casa Poporului si ar face una mai mare in loc, suntem un popor suficient de timpit ca nenea asta sa ajunga prim ministru intr-o zi sau cine stie mai rau …

  27. “nenea asta sa ajunga prim ministru intr-o zi sau cine stie mai rau”
    la asta m-am spart de ras,
    sa nu se-nteleaga gresit.
    Adica cum sau ce ar fi mai rau decat prim ministru?!?!?

  28. Suntem doi Cristiani aici. Eu am o singura postare, prima in cronologia Cristianilor (si o erata).

  29. Cititi cu atentie. E nevoie de explicatii suplimentare ? Aici e adevarata problema pe care MAI incearca s-o musamalizeze, comunicatul lor stabilind deja ca deplasarea se facea cu o viteza adaptata la conditiile meteo si de trafic. Dar incalcarea vitezei legale ? Art. 61. – (1) Au regim de circulatie prioritara numai autovehiculele prevazute la art. 32 alin. (2) lit. a) si b), atunci cand se deplaseaza in actiuni de interventie sau in misiuni care au caracter de urgenta. Pentru a avea prioritate de trecere, aceste autovehicule trebuie sa aiba in functiune semnalele luminoase si sonore.
    (2) Conducatorii autovehiculelor apartinand institutiilor prevazute la art. 32 alin. (2) lit. a) si b) pot incalca regimul legal de viteza sau alte reguli de circulatie, cu exceptia celor care reglementeaza trecerea la nivel cu calea ferata, atunci cand se deplaseaza in actiuni de interventie sau in misiuni care au caracter de urgenta.

  30. Imi tot staruie in minte un fragment din osanalele gretoase inchinate acestui personaj sinistru: “Omul-ministru si ministrul-om”.
    Hai sa reformulam, asa incat sa corespunda realitatii: Omul-cur si Curul-om.

  31. Oprea nu isi va da demisia, desi la cat a fost umilit in aceste zile, un om cu demnitate isi inainta demisia instant. Dar vorbim de demnitate la “demnitarii” nostri???
    Un singur beneficiu vom avea: scapam de coloana lui Oprea de dimineata, pranz si seara. Acel Audi negru al MAI poate nu mai scoate sarmanii de agenti sa ii netezeasca drumul spre carciuma din Baneasa.
    Zilnic la Piata Presei, pranz si seara, era obstructionat traficul sa mearga Audi-ul la restaurant.
    Pacat ca a murit un tanar din neglijenta unora si grandomania unui general fara realizari – si in timp de pace.
    In domnia lui Oprea, MAI a primit masini fara girofar :)))) si niste VW Polo refuzate de altii – aici ar fi interesanta o ancheta.

    • MAI a primit maşini fără girofar pt că au avut de ales. Un număr de x maşini cu girofar sau un număr mai mare decât x fără girofar. Cărora urmează să li se pună girofar acum,după 6 luni,li s-au alocat sumele. Şi au ales nr mai mare,normal. Iar polo alea…nu ştiu dacă au fost refuzate de alții…dar sunt noi. Şi pt oameni care merg cu maşini reparate lunar din banii lor…contează mult chiar şi alea…

  32. Simona, dacă am ajuns să ne fie frică de un Nilă Moromete al politicii, suntem condamnaţi şi ne merităm soarta! Pentru că frica noastră îi întăreşte pe ăştia şi mai mult.

  33. motivational pentru protestul de maine:

  34. Apropo de gura si de cur, offtopic oarecum cu subiectul: degeaba dormi cu spatele la perete, daca adormi cu gura deschisa. Valabil in puscarie. Din auzite, nu din experienta. :))

  35. Îmi pare nespus de rău că trebuie să se întâmple astfel de lucruri să ne trezim odată din…nici nu ştiu cum să numesc starea asta de amorțire în care stăm toți. Bogdan avea toată viața înainte,nu trebuia să i se termine aşa. De fapt nimănui nu ar trebui să i se întâmple asta. Mă scârbeşte țara asta din ce în ce mai mult. Ar trebui să fim oameni înainte să fim demnitari,scriitori,ospătari,etc. Nu pot să înțeleg… 🙁

  36. Nici mie nu mi se pare potrivita comparatia Oprea – Grenouille, respectiv mi se pare fortata. Nu poti sa abstractizezi personajul lui Süsskind in asa hal, incat sa vad sa vezi in el doar un monstru mut si obsedat de adoratie si putere.
    In ceea ce-l priveste pe Oprea insa de-acord, vezi si aici… http://reactii.ro/pe-cine-urmeaza-sa-zidim/

  37. Na ca imi scriu azi parerea despre tot felul de comentarii, ca nu m-am simtit in stare sa articulez zilele trecute ce vreau sa spun de fapt: mi se pare ca la noi avem o tendinta oribila de a genera excesiv, de a imparti lumea in alb si negru, si personajele care joaca in piesa asta prost pusa in scena numita “Politica” sunt impartiti in cei mai sinistri de sinistri si cei mai buni dintre cei mai buni. Ca astazi daca face un nustiu ce de imagine este cel mai tare din parcare, iar sustinatorii (postaci, cotizanti la partid, profitori de partid etc.) il vad in continuare ca cel mai bun dintre cei buni si atunci cand o gafeaza lamentabil. Ca cel mai bun si mult prea pupat in cur de toata lumea ajunge de maine cel mai nashpa dintre cei nashpa, si e comparat cu diverse personaje schimonosite, de la Grenouille la Quasimodo si chiar ei intre ei gen Basescu cu Ceausescu sau mai stiu eu ce. Oare cum ar fi daca m-as trezi maine intr-o lume in care in loc sa reactionam desuet si emotional am incerca sa fim mai bine documentati stiintific si mai argumentativi. Vorbesc cu oameni vesnic stresati, cu tensiunea crescuta, care emotional chiar traiesc stirile alea proaste si semi-reale pana la ireale de la televizor. Udrea e cea mai cea dintre cei mai cei, Ponta cel mai cel dintre cei mai cei etc. Eu zic, haide sa nu uitam ca orice om are si de bune si de rele. Cred ca atunci cand vom reusi sa purtam dialoguri mai civilizate si mai putin emotionale, vom progresa noi ca civilizatie, si vom fi mai responsabili cand punem stampila. Implicit, cand cererea de decenta si mod de operare va fi la standardele normale, automat si ofertantul de servicii politice si cu publicul (responsabili, administratii, procese) vor fi si ele obligate sa isi creasca standardele. Ce vrem noi de la ei? Ca pe mine in definitiv ma doare fix in cot ca sunt de dreapta sau de stanga, vrem ceva concret de genul nu stiu – asfalt drept fara balti – pai sa ii inundam in poze cu asfalt prost pus sa nu mai poata dormi noaptea, pana actioneaza, sa cerem constant justificarea cheltuielilor, sa nu mai judecam omul, ci presatatia. Mai vreau servicii decente prestate de administratia publica, indiferent ca merg la Posta sau la Politie – ma duc tintit sa arat problemele si sa ii propun solutiile: traininguri de specialitate pentru angajati, responsabilizarea pentru cum arata ghiseul, locul de asteptare, software mai performant. Arat doar probleme, nu oameni. De oameni se ocupa DNA si ANAF – institutii in care incep timid sa am incredere. Raceala vesticilor este de fapt o atitudine mai echilibrata si mai celebrala, chiar daca e critica. Iar politicieni corupti… well… ia sa citim toate cartile despre natia lui Big Brother sa vedem ce scrie acolo -au si aia mafiile lor. In rest, zile cu soare sa avem. Daca simtim ca trebuie sa protestam, sa protestam, daca vrem sa mergem sa ne relaxam in parc, sa ne relaxam, dar sa privim totul din macar doua unghiuri si sa gandim cu capul nostru. Personajul asta… pai nu as pune poze atat de mari cu el, nefiind chiar Brad Pitt – as pune in schimb infografice cu statistici cu ce se intampla de cand e el, asta da – cu bune si cu rele, sa fim credibili.

    • si acesta e ultimul meu comentariu legat de politica. dar o sa ma implic in toate cele legate de gauri din asfalt si balti fara numar- ca trebuie si soferii, dar si persoanele cu handicap sa poata merge pe strada, sau batranii cu baston si suport de mers, cladiri vopsite cu fundul, oameni tembeli din societate – din astia de langa mine si tine, de la metrou, sau cretine cu jipan care aproape dau peste mine pe trecerea de pietoni. Am citit ca se vinde Sfinxul? Seriooooos? Si de ce trebuie sa astepti boule de administrator de bloc primaria sa vina sa iti mature frunzele uscate de pe treptele de la bloc? De ce nu putem iesi noi sa facem gradina blocului estetic frumoasa – dar cu totii, nu unii sa munceasca, unii sa se uite. Deci, astea sunt temele pentru care eu as face lobby toata ziua buna-ziua, pana le vor intra in cap si in reflex atat persoanelor din administratie care sunt profesionisti, cat si mafiotilor de serviciu, ca a face orasul traibil si respirabil e un reflex, ca si cel de a manca in fiecare zi. Am scris mult…

  38. Fix in ziua de dupa accidentul mortal al baiatului politist eram prin oras (prin Paris) cu masina si am vazut o groapa de acelasi calibru care nu doar ca era semnalizata de la juma’ de km dar era imprejmuita cu niste garduri gen zid, imi pare rau ca n-am facut o poza ca sa vedeti ca era practic blindata groapa aia, plus reflectorizante (gardurile), plus complet etanse, pentru a nu lasa nimic sa treaca pe dedesubt.
    Peste vreo jumatate de ora trec pe langa mine doi motociclisti-politisti deschizatori de coloana cel mai probabil. Era destul de liber pe partea mea dar foarte aglomerat pe sensul opus. Oamenii mergeau cu maxim, maxim 30 km/h pentru a deschide coloana…
    Oprea este extrem de antipatic si foarte viclean. Da, sunt de acord. Da’ vad tot netul inflamat doar contra lui, cand primii si cei mai mari vinovati sunt tampitii cu gropile alea complet neasigurate.
    Sa zici ca e (doar) Oprea de vina pentru un accident din coloana lui (fie ea si ilegala, de acord), e ca si cum am zice ca e de vina ala care a plecat cu masina la munca si si-a rupt masina intr-o gura de canalizare. De ce-a plecat dom’ne cu masina la munca? Trebuia sa ia tramvaiul…

    • In rest, ce sa zic, daca a trecut ca nesimtitul pe langa accident mi se pare absolut grotesc, si faptul ca nu da declaratii la fel de stupid, dar de aici pana la a zice ca e Oprea de vina pentru accident e cale luuuunga.
      Ma sperie uneori reactiile astea ultra-ultra-emotionale pe care le au romanii in general, brusc asa, a disperare emotionala, fata de niste insi pe care i-au tolerat cu genunchiul pe grumazul lor timp de decenii, e o caracteristica sociologica cred, ii rabdam pe unii sa ne abuzeze cu zecile de ani dupa care nu mai putem, explodam si le zburam creierii direct (a se vedea nenumarate cazuri in istorie, cel mai recent fiind exemplul ceausestilor). Obiectiv privind e destul de infricosator, ca sa nu mai zic complet neproductiv, ca natiune genul asta de comportament mentinandu-ne in subdezvoltare.

    • Big Like, Rico!

  39. ca popor stim sa ne batem pentru tigai , nu pentru dreptate

  40. “Cât despre gura lui Gabriel Oprea, ei bine, cum era și previzibil, ea bate mult menționatul cur. Îl snopește în bătaie, îl umple de sânge”

    Cum ar veni – il bate de se caca pe el…

  41. In sfarsit am scapat si d’asta dar parca tot nu sunt asa linistit cand ma gandesc cum astia noi au inceput parca cu stangul.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green