Arătaţi superb! Dumnezeule, cât de superb arătaţi!

Eu cred ca poate se cunosteau si tipa slabise de la 180 la 120… Arata supeeerb, ma gandesc 🙂

@Nicolae – lasand la o parte formele – nu remarcarati ca rochia arata ca un sac ?

Ce efecte secundare are criza !!!- vuvoaiesc vanzatoarele, sunt politicoase, ofera alternativa.

Asta imi aduce aminte de o poveste de pe vremuri, de la Costinesti. Plin de redegiste, polonezoaice si alte natzii socialiste.

Un nene cu cantar, din ala la care plateai 50 de bani sa te cantaresti. Omul, neatent, vorbea cu un vecin de taraba. Pe cantar se urca o malaca redegista, cam ca prima doamna din povestire.

Omul cu cantarul se prinde, intoarce capul spre ea, o masoara luuuung din cap pana in picioare, privirea ii devine oripilata si zice:

-Da-tiiii gios! Da-tiiii gios cand itzi zic!

Simona … cit de superb arati cu ochelarii aia 🙂

Daca vrei sa vinzi spui orce. 😆 Apropo unu la croitor domne un crac e m-ai scurt maneca lafel -aplecativa intr-o parte trageti putin unpicir vedet ac sta bine.
Pe drum doi uite saracu handicapatul ala.
Da da uite ce bine ii sta costumul.

n-am nvrut de doua ori cred ca ma lasa soarecele. bate dublu

Am m-ai si gresit 😳

simona, nici macar nu stiu e cautai in magazinul ala. e clar ca te ratacisei 😛

am intrat, la un moment dat, intr-o pravalie in Franta (aia e o tara care ma deprima, ca au niste marimi microscopice). niste rochii, mama-mama, culori superbe, materiale asemenea, ce mai – raiul pe pamant. ochesc rochia preferata, probez marimea mea romaneasca – niet! cer un numar mai mare, nu merge. ajung la marimea maxima pe care o aveau in magazin si tot ma chinuiam sa trag fermoarul pana sus. vanzatoarea vine, se uita la mine cum ma dadeam de ceasul mortii si imi zice ‘eu cred ca ar trebui sa o dati jos, ca ii stricati fermoarul!’ am crezut ca o strang de gat. de unde se vede ca nici prea multa sinceritate nu e buna 🙂 da’ rochia tot am cumparat-o, dupa principiul tembel ‘ lasa ca slabesc io si intru ca lumea in ea!’

ei na, o incurajare nu strica. ce, vroiai sa-i zica “ia da matale repede penioaru ala jos pana nu crapa naibii pe tine” sau “ti-ar sta bine pe talie, daca ai avea”? si-asa acasa o sa-si auda de la barbatii lor un “fa, iar ti-ai luat cort cu volanase?” urmat de un ragait dezaprobator. macar 5 minute sa se simta femeile alea bine. la sufletelele lor nu te-ai gandit?
si poate avea si vanzatoarea target. o atitudine de “doamna, iti sta ca porcu, ti-o impachetez sau incerci alta?” nu te ajuta sa vinzi.

Mie mi se pare ca ipocrizia vanzatoarei n-a fost chiar asa nasoala. Dimpotriva, a fost dulcica.

E foame de bani, e foame de bani…

eu zic ca da, dar s-a stricat fermoarul

simona : ei bine , da!
mi-a venit!

bun,bun rau

Sau sa zic ca-i superb ?

mi se pare ca am recunoscut personajul; s-a intamplat in magazinul Unirea, cumva?

delia : astora care vin si-mi zic ca ce bine arat, le arat brusc toata dantura mea naturala ( asa cum fac maimutzele ) si le spun cu emfaza: e de datoria mea sa arat bine!

eu tot ma intreb de ce n-ai probat 48-u ala, sigur tzi-ar fi venit perfect si ai fi aratat superb….

Eu eram cu o prietena si incercam sa-mi abtin un hohot de ras… Era ceva de genul:
Prietena: “Imi place bluza asta ..chiar e draguta!”
Vanzatoarea: “Oooo..dar va sta minunat! E si de o calitate materialul…!!”
Prietena: “Dar parca nu prea imi sta asa de bine, mai frumoasa e cea rosie!”
Vanzatoarea: “Da, da…asta va dezavantajeaza! Cea rosie e perfecta..!”
si tot asa….

am si eu una: acu’ vreo cativa ani, eram studinte si extraordinar de slaba ( chiar exagerat – nici acum nu-s prea grasa, da’ oricum…), pusesem ochii pe o rochita dintr-un magazin de fitze de la noi din ploiesti. in general hainutele erau scumpe. si eu stransesem niste bani ca sa imi iau o rochita albastra. rochita aia era superba si albastra. ( in vremea aia ma dadeam in vant dupa albastru ). in sfarsit, intru in magazin si cer sa o probez. nu aveam banii la mine ca veneam de la facultate si nu umblam asa, tam nesam cu banii la mine!!! vanzatoarea, foarte afectata, se uita de sus la mine si imi zice: nu iti vine, e prea mica! si eu zic: nu-i nimic! o probez si vaz! ( oricum o luam, indiferent daca imi venea sau nu, macar asa, ca sa fie a mea ). aia, din nou: nu iti vine, e prea mica. buuun. nu mai zic nimic, ies din magazin, dau fuga acasa sa iau banii, decisa sa o cumpar ca sa ii fac aleia in ciuda. ma intorc, gasesc in magazin alta vanzatoare ( aia cu ” nu iti vine” era nitel plecata), asta era mai amabila, imi da rochia sa o probez ( care imi venea ca turnata, parca era croita pe mine ) si cand ies de la cabina de proba, o gasesc la tejghea si pe aia rautacioasa. ma uit la ea triumfator, platesc rochia si ies din magazin. m-am simtit atat de bine, incat nu i-am mai dat pumnul de rigoare ( pe care si-l merita cu varf si indesat ). bine, oricum eu sunt mai pacifista, si nu ma apuc sa imi irosesc energia cu pumni, asa, aiurea.
rochia o mai am si acum, nu o mai port pentru ca mi-a ramas un pic cam mica.

Eu in schimb am intrat intr-un magazin din Titan si nici nu am reusit sa ma propii la mai bine de doi metri de umerasul cu pantaloni ca tanti vanzatoarea se uita la mine, ma masoara din cap pana-n picioare si ma informeaza scurt, “Nu avem masuri mari”.
Si port 42; nu sunt balerina dar nici chiar balena.
Am iesit val-vartej.
Clar nu puteam fi salvata sa arat ‘superb’. Trist.

Acum vreo 10 ani, eu intr-o tinuta lejera, cu parul desfacut, pustoaica inca slabuta, intru in parfumeria de la wtc, cer sa miros un parfum, Duende, tantitza trage aer pe foale si-l lasa sa iasa suierand pe mufarina, ridica din viermisorii creionati pe post de sprancene, isi da ochii peste cap si-mi spune “e decat pentru doamne”…

Acum fix 10 ani terminam liceul si dupa o raita prin magazinele din Cluj – prin care cam batea pe atunci vantul, se decide tata sa trimita odorul la mama in Bucuresti . Logica era beton, scapa de o corvoada si oricum sunt mai multe magazine acolo. Cu 2-3 zile inainte sa plec cumpar o cosmopolitan si era ceva chestie cu multe rochii rosii, nush cate personalitati in rochii rosii. Clar mi se pune o sfanta pata pe una din rochii si a doamnei Liliana Turoiu-Udrea. Si har si mar eu aia o vreau. Mama zice ca nu si ma plimba prin tot orasul. Mentionez un mic detaliu: proportiile mele sunt total pe langa ce e in magazine, recte am sanii un pic prea mari si orice vine bine pe ei, e imens in rest, si ce vine bine pe talie nu se inchide peste piept. Mama viteaza m-a tarait pe toata Calea Victoriei si aici sunt povestile dragute. La Escada mi-a placut o rochie si vanzatoarea a fost tare draguta, a zis hai totusi sa o incercam, s-a chinuit un pic si a zis ca nu merge fermoarul in zona mai sus amintita, s-a mai uitat prin magazin si a zis ca ii pare rau, dar chiar nu are masura mea. Deci nota 10 pentru tact si amabilitate.
La un alt magazin a incercat tanti sa imi vare pe gat o chestie gen sac, culoare oliv si sa imi explice insistent ce bine imi sade. Deja imi venea sa o iau la palme si ii explicam subtil ca a: sac am si acasa in pivnita, si culori acceptate sunt albastru, rosu sau ceva viu si vesel. Dar, nu, mai uita-te in oglinda sa vezi ce bine iti sta. Mno bon.
La Levintza a incercat sa ma bage intr-un corset si geaba ii explicam sa dau pe dinafara, ca nu ca strange mai tare, deci o scena gen Scarlett O’Hara cand ii strange Mamie corsetul pana cand i-am zis ho, nu mai am aer. La alta firma romaneasca, nu mai tin minte care, tot o superba rochie tip sac, de data asta mov si intr-adevar nu se mai vedea ca am sanii mari, ca nu ii mai puteai gasi. Nu in ultimul rand, la alb si negru mi-au zis ca marimi mari nu au, mai ca nu mi-au zis ca sunt grasa. Logic ca nu is fotomodel nici acum, dar la 170 si 60 de kg nici grasa nu cred ca sunt. Despre genii care imi ziceau sa vine bine si eu ma uitam la rochie si ziceam ca aia nu incape nici intr-o mie de ani nici nu are rost sa mai aduc vorba.
Si la happy ending: dupa 3 zile de chin, clacheaza mami si ne apucam sa cautam atelierul doamnei Liliana Turoiu-Udrea, gasim o adresa undeva pe langa piata Alba Iulia si ne pornim din Drumul Taberei. Distractia a inceput cand nu apucam noi sa trecem de razoare si incepe furtuna. Trafic blocat, alea alea. Cu alti nervi gasim loc de parcare la vreun 1km de locul cu pricina si logic ca nu aveam umbrele. Navalim in atelier ca niste curci plouate ce eram si constatam cu placerea ca doamna tocmai venise de undeva de vreo 2 ore. Se uita la mine si ne cheama in birou si ma intreaba ce doresc. Ii explic frumos ca mi s-a pus pata pe o rochie facuta de ea si pozata in Cosmo, ca de trei zile nu am gasit rochiile ei in magazine ( nu erau atunci) si ca am venit de Cluj si am banchet. Asta era cu 4 saptamani fix inainte de banchet. Si mi-a facut rochia, nu chiar la fel, dar tot rosie dintr-un satin superb. O mai am si acum si o ador.

Am fost si eu, de curand, la cumpărături. In căutarea unei geci de iarna mă opresc la un magazin si probez una. M-a pus sfântul sa zic cu voce tare ca mi-ar fi plăcut putin mai lunga ca vânzătorul a si sărit pe mine sa tragă de geaca spunând: se mai lungeste, se mai lungeste.

Deoarece m-am nascut cu baterii supradimensionate si le puneam alor mei nervii pe moate, mi-am(u) consumat energia la diverse sporturi de performanta incepand cu varsta de 5 ani si pana pe la vreo 20, cand m-am facut domnisoara.
Partea buna e ca am (inca) un abdomen plat.
Partea proasta e ca la fel de plat mi-e si bustul. Mai detin niste gambe si coapse de fundas central in divizia C. 🙂
Cu prilejul unei sesiuni de shopping intr-un mall, ma provoaca o prietena sa probez in premiera o rochita sexi, adica mulata & decoltata & transparenta si cu vedere la lenjeria intima.
Buun. Imi indes dorsalii, abdominalii si toata fiinta in chestia aia minuscula, pe mov, dintr-o dantela elastica. Aratam … divin. Un hibrid intre Nicu Vlad si Rodion Camataru, in tinuta de bal mascat. Plus stacojie de la efortul de a ma introduce in personaj. Plus ca, desi nu credeam ca este posibil, bustul meu plat devenise mai plat.
Amica se spargea de ras si-mi facea poze cu telefonul.
In plina distractie, apare vanzatoarea “Vaaai, dar va sta extraordinar! Va spun, la ce adbomen aveti, e si pacat sa nu purtati mulat. Va zic, e p a c a t!!!”
Eu, cu o spranceana ridicata “Mda, burta ca burta, dar ce ne facem cu picioarele astea? Si cu, s-avem pardon, sanii, sau mai bine zis lipsa lor?”
“Vaaai, dar se poate? Va aduc acum un pantofior, sa vedeti, extraordinar ce picior va face! Si pentru bust, sa stiti ca se poarta acum asa, mai plat. Daca vreti, va puteti lua ceva finut, din silicon, cu adeziv.”
Inainte sa reactionez, apare cu niste “pantofiori” cu platforma si toc de cinshpe. Tzatze de siliocon nu tineau.
Va jur ca daca eram neepilata treceam lejer ca travestit in mizerie, de la gat in jos. 😀
Extazul aproape mistic al vanzatoarei m-a facut sa ma simt in mizerie si asa, epilata cum eram.

Am patit si eu varianta inversa. Eram cu mama la un magazinas din Bulgaria. Si vazusem un maieu simplu, negru, dar care imi placea si pe care vroiam sa il cumpar. Ne-am uitat la el, apoi vanzatorul intreaba pentru cine e. I-am explicat ca pentru mine, dupa care a inceput o lupta crancena fiecare pe limba lui, cum ca el nu-mi vinde maieul, pentru ca imi este mare. Dar eu vreau sa-l cumpar! El gesticula intr-una ca nu, ca nu imi vine si nu mi-l vinde pentru ca imi este mare. Intr-un final a zis mama ca il ia pentru ea. Atunci a zambit fericit si a zis ca asa da, mamei ii va veni bine, si ni l-a vandut. :))