Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Părinţii care nu se prind nu sunt ce par a fi

Continuăm cu spoturile din campania Praktiker. Le-am văzut pe primul, pe-al doilea şi pe al treilea, să-l vedem şi pe-al patrulea.

Va să zică, ăsta micu’ se bucură că n-o să-l prindă ai lui când se va întoarce noaptea târziu din oraş. Mie mi se pare că se bucură degeaba. O dată pentru că, în general, atunci când părinţii nu te prind cu ceva, nu te prind pentru că nu vor, nu pentru că nu pot. Apoi, parchetul ăla o să-l ajute doar în varianta în care se întoarce treaz. Dacă se va întoarce puţin afumat sau chiar puţin mai mult, cum se cam întoarce puştimea la vârsta aia, îl vor prinde cu siguranţă. Fie pentru că va adormi imediat după ce va intra pe uşă şi-l vor găsi făcând năniţă cu capul pe pantofii lui taică-său şi cu o săndăluţă de-a mamei în braţe, pe post de ursuleţ, fie pentru că, dacă reuşeşte totuşi să ajungă până-n pat, cu siguranţă nu va mai găsi putere să se şi descalţe. Şi-l va găsi mămica, a doua zi dimineaţă, cu paltonul pe el şi bocancii în picioare, lăfăindu-se ca un prunc în aşternuturi.

În ce mă priveşte, o singură dată mi s-a-ntâmplat să mă-ntorc băută acasă, iar maică-mea, care, altfel, are un nas extrem de ager, a părut că nu se prinde. Aş paria şi azi că nu s-a prins doar pentru că n-a avut chef să se prindă.

Una peste alta, îi doresc succes puştiului din spot, precum şi tuturor celor care-şi doresc să nu fie surprinşi de părinţi la întoarcerea acasă. Voi aţi trăit episoade palpitante din categoria asta? Vecinul Julius de la Daily Cotcodac, care a comentat/va comenta şi el acelaşi spot, o fi avut?

18 comentarii

  1. sînt ocupat cu cineva într-o discuție despre pornul adevărat și pornul playback, revin un pic mai încolo.

  2. @ 😛 nedormitul, super tare frate, doua randuri de pornache face cat’ nspe randuri de publicitate (fie ele si la SCULE Prckt ice).

  3. @Marius D.: mai sunt 2 spoturi in afara de asta. la cat de sensibil esti, s-ar putea sa nu rezisti. :mrgreen:

  4. simona, băieţii s-au afumat dincolo cu sirop de gât şi cred că au aţipit iar pe preş. :mrgreen:

  5. @simona, aici ai dreptate, asa ca sarut’manusitele conita, am si eu varsta, asta e

  6. @nedormitul, simona asta e reclama fratilor, pana la plasele, ca stefan in turci
    http://www.trilulilu.ro/grandspoof/227fc4d270dd4c?canal=grandspoof

  7. mie-mi plac!
    mai baga simona , nu te lasa!
    :mrgreen:
    parchetu’ e bun shi pt tavan?
    🙄
    ca vreau sa decorez a la pandele: ceva … sa moara dushmanii mei!sa faca direct infract cand or vedea!
    😉

  8. http://www.youtube.com/watch?v=JXnKCxe2ZZc&feature=fvw
    ultima pa saptamana asta, asa ca uichend placut la tot popul 😈 😈

  9. acu’ sincer, io n’as schimba dusumeaua aia veche si frumoasa cu sipcile lor din bambus conglomerat, poa’ sa vina fi-miu la ce ora si in ce forma vrea muschii lui.

  10. nu parchetul era de vina, puteau sa-l lase pe ala vechi.pustiul trantea usa de la intrare, era mai utila o clanta de cauciuc.

  11. @dilaila
    Nu s-a, hâc, afumat nimeni! Cu nici un sirop. Ăla e medicament, nu sirop. Hâc. Revenim.

  12. Vrajeala …ca la mine s-a prins mama cum sta treaba pt ca dupa prima betie (in timpul liceului)am venit acasa regulamentar,m-am aplecat sa-mi desfac snururile de la bocanci si am cazut in cap.

  13. Sandman, drujba merge numai între popoare: “da zdravstvuiet mir i drujba mejdu narodov” 😯

  14. @Julius,
    Gata? Te-a iertat vecina? 😯

  15. […] Ne-am tăvălit pe jos de râs citind că Simona Tache s-a întors şi ea acasă O DATĂ după miezul nopţii şi puţin băută. Ce să-i faci, vecină, […]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green