Bărbaţii se căsătoresc ca să aibă şi ei ţinere de minte
Sau confruntarea cu Mihai Radu, din Caţavencii de săptămâna asta. În care el zice că Femeile îţi pot spune şi laptele pe care l-ai supt, iar eu replic cu ce am spus şi în titlu. Citiţi aici, după care vă aştept cu comentarii în care să-mi daţi dreptate. 



da de unde! nea Hao niciodata nu isi aduce aminte ziua noastra.
e genetic la barbati sa uite si ce-au vorbit la 3 minute distanta
da’ comentariile in care nu iti dam dreptate unde le postam? ca vad ca ti-a jucat memoria o festa si-ai uitat sa pui si link-ul ala 😀
@belami: dreptate imi dati aici, iar link-ul l-am pus, cum sa nu-l pun. ia uita-te mai sus
-barbatii uita ce nu trebuie sa uite
– femeile nu uita ce trebuie sa uite
😆
mmmmhhh … te-as contrazice nitel
al meu (looool) nu e chiar asa
uita de ziua lu’ ma-sa, dar de a mea nu
pt. ca stie ca si-a dat foc la valiza daca uita :))))
in afara de faptul ca habar n-ar de chiloti-sosete-camasa toaaaaate ale lui si ca nici de copil n-are habar de unde sa ia haine daca e cazul si nici chestii gospodaresti nu face, E PERFECT
a draq prefectiune intruchipata
@cristina: al meu nu e deloc, deloc (deloc!!) asa, ba chiar face si chestii gospodaresti, dar aia e o rubrica in care nu ma razboiesc cu barbatul meu, ci cu toti barbatii, in general
Femeile au memorie buna mai ales pentru faptele (considerate) gresite ale barbatilor.Si pe astea le afla pentru ca pe langa memorie au si o nestapanita/exagerata curiozitate. Un important mesaj biblic ar trebui inramat si citit zilnic :” nestiinta-i binecuvantare”.
Dragele moşului,
Vă voi explica bătrâneşte de ce analizele voastre – altfel foarte pertinente – ocolesc delicat adevărul. Deci:
Ca şi voi, noi posedăm un hard cu o capacitate limitată de Mama Natură (nu – nu e vorba de Roxana Ionescu). Doar că, spre deosebire de voi, suntem forţaţi din fabricaţie să ne alocăm gigabiţii unor date cu adevărat importante. Repet: FORŢAŢI. Deşi într-un gest de suprem altruism ne străduim să memorăm reţeta de zacuscă, data de naştere a soacrei sau obiceiurile culinare ale hamsterului pe care îl urâm din sufletul nostru primitiv, gândul ne zboară fără să vrem la procesul de fisiune a bulei de CO2 in halba cu bere ca o consecinţă a încălzirii globale, la ultimele cotaţii bursiere ale lui Bănel Nicoliţă, la cinematica mişcării pumnului lui Bute spre ficatul adversarului şi nu în ultimul rând la tehnicile Photoshop folosite în industria pictorialelor glossy. Pe scurt, suntem făcuţi să ne preocupe ESENŢIALUL. Ce-ar fi dacă ne-am ocupa – cu profesionalismul pe care nimeni nu-l poate pune la îndoială – şi de această nişă a vieţii în doi reprezentată de lucrul cu nimicurile vieţii cotidiene? Voi cu ce aţi mai rămâne? Aud??? 😈
Si eu cred ca este ceva genetic, inca nu am intalnit exceptia 🙂
He he he…foarte interesant:) daca nu am fi noi sa tinem in frau barbatii astia, s-ar alege prafu’ :))
Sa se mai planga ei ca ii batem la cap cu toate nimicurile. Stim noi cu cine avem de-a face.
[…] dusa de Simona pentru […]
Cica John Milton dupa ce s-a insurat a scris “Paradise Lost” . Apoi i-a murit nevasta si a scris “Paradise Regained” .
Nu e intrutotul adevarat, dar ca butada e buna.