Ce înseamnă “box”?
Eram, acum câteva zile, în Poiana Negustorului, în contextul povestit pe larg aici. Cum ziceam, cărările ce şerpuiau printre bordeie erau pline de copii. La un moment dat, am dat nas în nas cu un grup compus dintr-un fericit posesor de ATV şi câţiva admiratori care-i ţineau trena. Puştiul de pe ATV avea o mină uşor arogantă, justificată de “averea” pe care-o călărea, într-un sat în care există o singură fântână. L-am întrebat de unde are maşinuţa şi mi-a zis că i-a cumpărat-o tata (probabil vreun fericit, plecat la muncă în Spania). Apoi am observat că, pe mâna stângă, avea scris mare, cu pixul, “BOX”. Îl întreb dacă ştie ce-nseamnă, mirându-mă în sinea mea de faptul că, deşi nu pare mai mare de 7 ani, scrie deja în engleză. “Box”, zice, în loc de “cutie”, cum m-aş fi aşteptat. Şi – surpriză!- începe să lovească cu pumnii în aer, ca Lucian Bute. 😆



io cred că totuși boxul ăla era scris pe românește
ia mai analizează :p
Eşti de o anglofonie şi anglofilie înduioşătoare. Îmi imaginez ce contrariată ai fost când ai privit “Car cu boi”. În primul rând că nu era vorba de nicio maşină ci de o biată căruţă, condusă nu de un băiat (domnu’ Grigorescu, “băiat” se scrie “boy”, cu Y!) ci de o banală ţărăncuţă.
@sfiosu: culmea e ca nu sunt deloc, absolut deloc. probabil că boxul are un loc atât de mic în lista de chestii care mă interesează, încât am şi uitat că există 🙂
box populi
astia-s aia care atunci cand cresc mari isi boxeaza non-stop nevestele..uneori si de doua ori pe noapte
A trecut vremea “Karate Kid”. Ce-am mai imbatranit!
Cine a zis bancul ala cu Mon general, vous parlez roumain? Sa il mai zica o data ca se potriveste si e misto, dar l-am cam uitat.
Stau in Buhusi adica in orasul cel mai apropiat de Poiana Negustorului si-i stiu destul de bine pe cei de-acolo pt ca bunicii mei stau si mai aproape de Poiana (in Tardeni).
Bunicii care au ceva pamant prin zona n-au reusit sa angajeze cu ziua pe nici unul din Poiana, in schimb la fiecare miercuri, sambata si orice sarbatoare sunt prin Buhusi la cersit. O batrana care vine de ani buni pe la noi la poarta a recunoscut ca face cel putin 100/zi din cersit. Daca le dai paine de pomana o gasesti aruncata la cativa metri mai incolo.
Nu spun ca nu sunt si copii amarati acolo dar se complac in starea aia de saracie cu totii.
Ai remarcat ca mai toate bordeile din poiana aveau antena satelit Digi sau Dolce?
@Adrian Cocea:
Ai dreptate. Pe astia poti sa-i educi cu forta, tot degeaba. Aia nascuti destepti si fara educatie, adica nature fara nurture, eventual se vor salta din mocirla singuri, ii va trage atza inspre altceva. Dar turma de vite nu ma convinge nimeni ca merita ajutata, doar controlata. Astia vor turna copii in draci si iar o s-o faca pe Simona sa plinga
Tatuajele si alte desene cu fluturasi pe corp sunt in principiu un obicei preferat de femei.
Barbatii se lasa convinsi sa isi faca tatuaje abia cand intra intr-o banda, sau cand ajung la inchisoare. Box in cazul nostru inseamna cutie sau puscarie. Probabil pustiul cu pricina a copiat pentru moment desenul de la un prieten sau un frate mai mare si urmeaza sa il faca permanent cu prima ocazie.