Femei și faruri

am vazut titlul pe facebook si-mi paruse “femei si far(d)uri”. Mi-am zis, inca un text plictisitor… Dar uite ca m-am inselat 🙂 Pentru cele care nu conduc, dar merg: http://www.bookuria.info/mic-manual-de-citit-carti-in-mijloacele-de-transport-in-comun/

Am multe. Da’ aia de baza a fost cand l-a ginit sotia pe un taximetrist de a plecat din PECO cu frana de mana trasa. In extaz, iesita pe jumate pe geam : ‘Baaaaaaaaaaaa ! Franaaaaaaaaaaaaaa!’

Aveam un Opel Corsa pe care l-am cumpărat că să mă oblig să-mi scot permisul de conducere,așa că sărmana mașină a stat cam un an parcată în fața blocului până am reușit să obțin zisul permis. Când am cumpărat mașina, vechiul proprietar nu a menționat nimic despre alarma mașinii (poate, pentru că era deconectată). Alarma deconectată avea un cablu neizolat și era așezată (strategic) chiar lângă baterie.
Aici începe aventura! Când mai luam si eu câte un dâmb sau o groapă, cablul se lipea de baterie și așa din senin începeau să se aprindă și să se stingă luminile din bord, farurile păreau girofare, geamurile se deschideau si se inchideau singure, claxona singură, mergeam cu 40km/oră și acul indica 150km/oră. Un adevarat carnaval! Când ploua…. nici nu vreau să vă povestesc, toate “simptomele”de mai sus dar simultan și fără oprire.
Ca și când nu ar fi fost de-ajuns necazul meu, fostul meu soț (din fericire) , vine cu propunerea să cheme un popă să scoată pe necuratul din mașină.

Cum să faci 50 km în două ore? Primul meu voiaj cu Filofteia, 50 km, între Cheile Turzii și Cluj. Filofteia e una bucată Fiat Punto clasic, zbânțuit pe motiv de 16 V. Eu aveam permis de 2 luni și nu mai condusesem nimic din ziua examenului pentru permis. Privirea mamei când am scos mașina din curte, vorba aia, neprețuită. Ai fi zis că mă petrece spre ghilotină. Doar că eu sunt o doamnă cu curaj (găină, că te tai) și m-am dus.
Turda-i un oraș relativ simplu de străbătut. Până la un punct. Când dă o ploaie cu bulbuci în plină intersecție, când ai de virat la stânga și tu habar n-ai de unde pana vulturului pornesc ștergătoarele. Adică ai, dar nu reușești să dai de manetă decât în sus. Așa că virezi cu stânga, ții maneta în sus cu dreapta, treci de intersecție, oprești în stația de autobuz, ignori autostopiștii care cred că ai oprit pentru ei și te dumirești. Te asiguri vreun sfert de ceas, pornești mai departe. Uiți ștergătoarele pornite încă vreo 10 minute după ce se oprește ploaia. Continui drumul cu 50 km/h. Ajungi la poalele Feleacului și te ia cu leșin. Cozile, la ora de vârf, pe vremea când nu existau nici dărăbuțul de autostradă, nici centura spre Apahida, începeau, foarte des, la ieșirea din satul de dinainte. Pentru că, din vârful Feleacului la vale, din două benzi se face una singură.
Omori motorul de circa 15 ori până să-ți amintești figura pentru tonți cu frâna de mână. Ajungi în vârful dealului, îl cobori cu piciorul tremurând pe frână, ajungi aproape de casă, parchezi în primul loc liber (cam cât pentru trei mașini) găsit. Și dai să o suni pe mă-ta, să îi spui că ai ajuns. În care moment sună telefonul: „unde aia și-ailată ești, femeie, că ai pornit acum două ore, ai venit cu 20 la oră, sau ce-ai făcut?”. Explici, închizi. Dai din nou să o suni pe mumă-ta. Sună iar, aceeași poveste. Explici iar. Îți suni, în sfârșit, mama. Ca să afli că o sunase pe o prietenă de-a ta, care o sunase pe alta, de unde și lanțul slăbiciunilor.
Nu mai trebuie să vă spun că pornesc la deal orice, pe orice deal, nu? Că doar ăsta n-a fost decât primul voiaj peste dealul Feleacului. 🙂

Soferita in devenire, ma pregateam de zor pt marele examen. Masina aproape noua. In fiecare zi cand ajungeam acasa de la serviciu luam cheile mandra nevoie mare si cel putin o ora sofam pe doua stradute laturalnice pe unde nu trecea nici tipenie de om. Intr-una din zile ma asez la volan, dau cheie, porneste motorul, las usor ambreiajul cum ma invata pe mine instructorul, apas delicat acceleratia si…moare motorul. Reiau , apas mai cu nadejde acceleratia, iarasi moare motorul. Si reiau si reiau pana cand incepe sa miroasa urat , de ceva ars. Ma cuprinde panica, cobor, ma duc la telefon, sun soferul de la serviciu sa-i cer parerea. Ce-am facut ? Am stricat bunatate de masina ? Acela, linistit ma intreaba “doamna, ce lumini se aprind la bord?” Eu , “nu stiu, nu am fost atenta la lumini, stai sa mai incerc o data si vin sa-ti spun”. Reiau operatiunea , acelasi lucru. Ma intorc la telefon “este aprinsa o lumina rosie, cu semnul excalmarii pe ea”. Tot linistit, soferul ” mergeti si lasati frana de mana in jos si dupa aceea o sa porneasca linistita” . In acel moment am crezut ca mor de rusine, mi-am amintit brusc cum ma invatase instructorul ca dupa ce parchez masina este foarte bine daca trag si frana de mana. Rusine mare, oameni buni, rusine mare.

Noroc ca noi , the lightkeepers, vorba unui neinsemnat film, tinem farul aprins sa va ajute sa nu esuati. Așa ca, mai aprindeti si voi farurile când ieșiti prin oraș !

@ dg: LIKE!!!

Of Doamne. Pt ce e nevoie de atata chin ca sa reuseasca fetele astea sa asume ca nu au treaba cu “covrigul”?

@Marian S.
Machiajul la volan nu mai pare cine-stie-ce…sa vezi ce figura fac unii-unele cand imi rad ( electric…) barba la stop !
Na ! ca acum mi-a venit ideea unui ras normal,cu aparat cu lama,etc !

Mi-am luat permisul A+ B in 2003 si pana acum doi ani am folosit doar A si am facut de 4-5 ori rute scurte cu masina.

M-am mutat in alta tara si dupa un an de facut naveta cu autobuzul, imi cumpar masina : un Volkswagen Fox cunoscut sub numele de Pucutza. Primul drum spre serviciu pun GPS-ul ca sa nu refac in mod stupid ruta autobuzului. Doar ca GPS-ul ma indruma spre pasajele subterane ca sa evit intersectiile. Aglomeratie mare, masinile bara in bara, inaintam 2 m, mai stateam 3 minute si tot asa.
La coborare a mers cum a mers, dar pornirea in rampa era o mare necunoscuta pt mine si apasam in disperare pe acceleratie ca nu cumva sa plece masina in spate sa lovesc frumusete de Audi . La fiecare pornire (si au fost vreo 15 pana am ajuns sus) scartaiam din roti de zici ca eram la Nascar, sunet multiplicat de faptul ca eram intr-un pasaj subteran. Muream de rusine!! Colega mea s-a lasat in jos pe scaun de nu se mai vedea nimic din ea. Fiind togoleza nu puteai sa iti dai seama dar cred ca se “inrosise” pana in varful urechilor. Eu eram bordeaux lucios- transpirasem de parca as fi carat masina in spate pana sus.

Mult timp dupa orice rampa era tratata ca un Darth Vader in universul meu de soferita.

Singura aventura cu faruri a fost la vreo 2 luni dupa ce mi-am luat carnetul. Aveam un Tico pe vremea aia si am plecat la drum lung pe DN1 cu o prietena de-a mea. Sa ne plimbam. Ne-am plimbat uimite cum de ne semnalizeaza cei de pe sensul celalalt – ca doar nu vedeau ca sunt incepatoare de xxx m, era intuneric ca era inca iarna… La punctual de Politie care era acolo unde se desparte drumul catre Ploiesti sare dl cu chipiu si ma scoate din masina.
– Domnisoara, actele.
– Ce-am facut? zic eu uitandu-ma cu ochi de tuta in jur….
Si in momentul ala ma prind ca becul albastru aprins e de la faza lunga…
Ma da jos din masina si ma baga in turnuletul ala in care stateau ei si supraveagheau DN-ul. Prietena mea, dupa mine. El incepe cu teoria, imi spune ca imi face si imi drege iar eu ma uit la el si zic cu glas tremurat..
– Se trece locul in care suntem pe procesul verba?
El face ochii cat cepele.
– Da, imi zice.
– Pai va rog sa treceti ca m-ati prins in Bucuresti.
– Pai nu se poate.
– Aoleo, incep eu sa va vait, aoleo…ce ma fac?….
Omul intra in panica
– Ce e? ce e?
– Ma omoara … ce bataie o sa iau, nu se poate, treceti ca eram la Bucuresti…
Prietena mea face ochii cat cepele, da sa zica ceva.. zic catre ea cu glas tremurat…
– … ma bate… am domn’le un sot gelos, ma bate tot timpul, zice ca umblu dupa barbati, ca uite si acum am plecat de suparare, ca ne-am certat si ce sa vezi?!!!?? O sa vada ca am fost pe DN1 si nu o sa creada ca eram cu prietena mea…
Aproape ca-mi venea si mie sa plang. Nebunei de langa mine ii dadusera lacrimile, de cat se abtinea sa rada. Cand omul se intoarcea catre ea, facea o fata lunga si zicea: da, da… dand din cap semnificativ…
Intr-un final i s-a facut mila de mine, mi-a zis sa-l parasesc pe nenorocit, ca e pacat de mine si mi-a dat drumul fara amenda, fara nimic. Mi-a pupat mana….

Da, simpatic, domnul… Am lipici la politisti. Nu am facut lucruri grave, dar am fost oprita de destule ori in atatia ani–mai ales cand eram mai tanara. Intr-o zi, cand eram insarcinata, ma simteam cam rau si n-am avut rabdare sa stau la stop… mi-a trecut prin capsor sa depasesc toata coloana si sa ma bag in fata tuturor. Nu prea fac magarii din astea, dar eram cam tanara. I-am vazut ca erau dincolo de intersectie, puteam sa fac la stanga, dar cum eram cam praf, am mers inainte… M-au oprit si a venit la geam un chipiu tanar, rotunjor… Ce faceti, doamnaaa? s-a ratoit la mine… sunteti gravida si treceti peste toti???
– Da, i-am zis, ca nu mai pot, nu mai pot…. Sunt singura, obosita, mi-e rau… si nu ma ajuta nimeni… ala m-a lasat… uite asa cum ma vezi…, i-am zis si am mangaiat burta semnificativ.
A oftat din adancul plamanilor 🙂 si a zis…
– Ca asa ni se intampla noua, astia buni, ne lasa, ne parasesc…
– Cine? am intrebat surprinsa.
– Partenerii, a zis oftand iar..
– A, da… asa e cu oamenii buni, am intarit si eu…
Intre timp, cainandu-l, i-am strecurat o spaga (destul de mare, sa ma lase).
Si cand dau sa sa plec, mi-a cerut nr de tel. Am intepenit. Dupe ce dadusem si spaga??????? M-am uitat la el, m-am uitat la burta mea, apoi iar la el…
– Sunt gravida, i-am spus.
El nu a inteles.
– Da, a raspuns, e pacat, da-l naibii de nenorocit…
Nu am stiut ce sa raspund. De obicei am gura mare, dar mi-a inchis-o. E drept ca nu luasem mult in greutate, dar eram patata pe fata, cu manutele ca niste carnaciori si picioarele umflate… (eram in luna a opta..). Nu ma asteptam la asta. Am scotocit prin geanta si am scos o carte de vizita si i-am dat-o.
– Pai sa te sun, zice… la servici.
Erau numai nr de tel de la firma.
– In perioada asta nu, vreau sa fiu singura, zic.
Se uita iar la cartea de vizita, la numele firmei, probabil. Nu era prost.
– Sa-mi faci niste carti de vizita, zice el…
Ei, la dracu, imi zic in gand, fa-ti din spaga…
– Da, da, da.. si m-am urcat in masina si am tulit-o… nu a sunat niciodata la firma.

Dupa ce m-am delectat cu povestile voastre, hai sa va spun si eu pataniile mele. La vreo doi ani dupa ce mi-am luat permisul, m-am dus seara la iubitul meu si i-am furat cheile masinii, sa dau si eu o tura prin cartier (Drumul Taberei). era noapte, dupa ce am trecut ca o floricica pe rosu pentru ca inca nu ma prinsesem ca daca nu dau scaunul in fata nu ajung bine la pedale, o iau spre Favorit, pe drumul ala lung si relativ gol, cu muzica tare, cu rigara aprinsa, ce mai, eram pielea…pielii :)) dupa vreo 20 m, toti din fata si cei care ma depasesu tot dadeau faruri si clacsonau in disperare,. Ce credeti ca era in capul meu? Ei bine, ma umflam in pene efectiv, gandindu-ma: uite, astia au vazut o blonda la volanul unei super masini, cu siguranat vor sa ma agate si tot asa. Dupa tura care a durat cam jumatate de ora, ajung inapoi, parchez si univerul meu dilatat de mandrie se dezumfla instantaneu – mersesem cu farurile stinse, evident… de aia ma clacsonau saracii… A doua e si mai tare. Aveam o super masina pe vremea aia, un bmw 735, ditai caruta, ce mai, chelului tichie de margaritar ii trebuia. Am plecat cu doi prieteni la Sinaia sa se logodeasca. Pe drumul de intoarcere, imediat dupa primele sate de pe DN dupa Ploiesti, incepe sa-mi moara masina incet si sigur. accelerez, nimic. nu mai tragea. reusesc in cele din urma sa o trag cumva pe dreapta, cam intr-o rana dar… nu mai vroia masina nimic. nu stiam ce se intamplase (ulterior am aflat ca se rupsese cablul de ambreiaj sau chiar ambreiajul, nu mai stiu). Sun un prieten sa il intreb ce sa fac, ala zice ca vine sa vada, intre timp sa stam cuminti. si am stat – pe avarii, cu toate luminile aprinse, cu motorul pornit, cu muzica la maxim, cu caldura la maxim, drept pentru care in mai putin de jumatate de ora nu mai aveam nici baterie. Vine si amicul, cu o Dacie nascuta in acelasi an cu mine (76), baga sufa si hai sa traga mastodontul pana la prinma benzinarie macar sa incarcam bateria. Dupa o ora, ajungand la benzinarie si ridicand capota, surpriza!! Unde-i bateria??? Am stat jumatate de ora cel putin sa demontam metidic masina pana ne-a lamurit unul mai cu cap ca bateria e sub bancheta din spate… dar nu ne-a trecut prin cap nici un minut sa citim cartea masinii :)))) de atunci, mi-am vazut lungul nasului mai bine 🙂

iarasi am ras cu lacrimi! 🙂

Aveam masina de o saptamana si in cateva zile era ziua lu’ barbata-miu.
Dau sa parchez cu spatele si ating masina de un stalp si o zgarii urat (asa lat) pe bara din spate. Urc in casa spasita (mi-era o ciuda de mi venea sa mor) si ii spun sotului ce am facut. El a crezut ca glumesc (era aproape de ziua lui si isi dorea o banca pt sport si a crezu ca I am cumparat o si nu pot s-o car singura in casa). A tot zambit si ras pana am ajuns la masina si a vazut isprava. Si era si soacra mea in vizita.
La o luna dupa asta, m-a busit o tipa in spate intr o intersectie si mi a schimbat printre altele si bara. Semnul rusinii disparuse. Eram din nou neprihanita.

Aceeasi masina, un an mai tarziu parchez in panta aproape de casa. N-o parcasem pe locul meu de parcare pt ca doar “incarcam” sa mergem la o sedinta cu parintii. Eu si copilul in masina, dau usor inapoi sa mi fac loc sa ies din parcare (barbata miu venea si el spre masina gesticuland ca sunt prea aproape de masina din spate). Am uitat s o scot din marsarier. Cand am vrut sa plec, zic sa apas pedala calumea sa ies dintr o miscare sa-i arat eu lui de ce sunt eu in stare. Si am apasat si I-am aratat. M-am infipt fix in camioneta din spate care avea bara de metal in fata si mi a spart portbagajul de mi au inlocuit usa. Copilul a fost bine dar cam speriata, camioneta din spate nu a avut nici macar o zgarietura, spre “norocul” meu, altfel, le-as fi platit si lor reparatiile.

Acum incerc sa nu mai parchez pe langa stalpi, mi e o frica daca o las in panta sa nu lovesc masina din spate ca ma ia cu transpiratii si verific de 100 de ori in ce viteza sunt.

O bună prietenă dădea examenul pentru permis, l-a luat a 4-a oară. În ziua despre care vreau sa povestesc a venit acasă cam șifonată și mi-a zis ca a picat. Pai, cum???, întreb. Eh, am mers bine până într-un loc unde erau unii mulți parcați pe mijlocul străzii. Politistul imi zisese sa fac stânga, așa ca i-am ocolit pe aia toți și m-am dus în direcția indicată. Numai că aia nu erau parcati, era aglomerat și era o coloana!!

Pana acum am facut si eu o multime de tampenii, insa niciodata nu am acrosat vreo alta masina sau vreun pieton…sper sper sa ma feresca Dumnezeu si de-acum incolo!
1. Prima mare tampenie a avut loc la putin timp dupa ce am inceput sa conduc masina mea (aveam carnet de mult timp, dar nu avusesem masina) m-am speriat cand s-a apropiat un camion pe o strada f ingusta si am ‘sters’ un pic un gard viu… asta s-a rezolvat cu vreo 2 straturi de ceara.
2. A doua mare tampenie a fost cand intr-o zi ploioasa mi-a alunecat piciorul de pe frana si am atins cu aripa dreapta stalpul de la intrarea in curtea noastra (e o panta la intrare). Din fericire aici unde locuim noi nu se declara accidentele usoare (fara acrosare cu alta masina) si a reparat sotul aripa cu pricina fara sa pierdem prima de asigurare. 😉
3. Iar ultima mare tampenie facuta a fost la o benzinarie: imi apropii eu masina de pompa, dar nu mai stiam sigur pe ce parte e rezervorul ( 😛 ) asa ca am coborat un pic sa ma uit…uitand da trag frana de mana…cand ma uit, masina mea se ducea la vale. Din fericire nu era o panta abrupta…m-am aruncat intr-un suflet pe burta pe scaunul soferului (ca sa-mi feresc picioarele) si am tras cu toata puterea frana de mana… Tremuram din toate incheieturile, ma taiasera toate apele. Sotul nici acum nu stie de patania asta. 😉 De atunci am mare grija cu frana… Asta cu frana de mana i s-a intamplat si sotului de vreo 2 ori (in prezenta mea cel putin). 😀

Ah..si inca o chestie amuzanta: eram eu si barbate-miu soferi incepatori si cautam sa ne cumparam o casa…gasim noi o casa draguta, dar cand am vazut parcarea intr-o super-panta ne-am uitat cu subinteles unul la altul si am concluzionat ca acea casa nu e pt noi… 😆