Primele 2 zile de chin
Vă povesteam aici, fată, fată, fată, că mă așteaptă 7 zile fără fără 7 dintre inovațiile care fac mai ușoară viața femeii active contemporane: accesoriile de prins părul, mascara, loțiunea de corp, uscătorul de păr, anticearcănul, mașina de spălat și încălțările fără toc.
Au trecut doar două dintre aceste zile și… viața s-a schimbat.
Ieri și azi dimineață, de exemplu, ar fi trebuit să ies din casă pe răcoare, să merg până în Parcul Tineretului, să dau o tură de lac în pas vioi (deci mers rapid, nu alergare) și să mă întorc apoi la domiciliu, mândră de cum mi-am început ziua. Ăsta mi-e ritualul matinal, în ultima vreme. Dar cum să mai ies fără încălțări specifice unei asemenea activități? Cum, cum? “Hai, totuși, să-ncerc”, mi-am zis ieri. “O să merg pe platforme și aia e, mă descurc eu, cât de greu poate să fie?”. Zis și făcut. Adormită fiind, m-am echipat în colanți și maiou, ca de obicei. Când să ies pe ușă, mi-am dat seama că echipamentul cu pricina + platforme = râsul curcilor. M-am întors și mi-am pus o rochiță. După vreun kilometru, în care m-am împiedicat de toate pietrele și bordurile, am avut revelația că mi-au greșit părinții numele de botez. Nu trebuia să mă cheme Simona, ci Varză, sau Idee Proastă sau… ceva pe-acolo. M-am întors rușinată din drum și am pus antrenamentul în cui, pentru o săptămână. De supărare, m-am apucat să duc rufele la râu. Adică mi-am spălat de mână unul dintre tricourile preferate, că de mașina de spălat nu am voie să mă ating până duminică seară. De anticearcăn nici nu mai zic, sunt deja 2 zile de când evit cu abilitate orice oglindă. Mâine însă am niște întâlniri și va trebui să găsesc o soluție să nu sperii oamenii. Oare să mă duc cu o pungă pe cap? Să mă dau răpită de extratereștri și să nu mă duc deloc? Să port o pălărie mare, cu voaletă? Sau să-mi pun pansamente la ochi și să pretind că pe unul tocmai mi l-am scos, din greșeală, cu o furculiță, iar la celălalt m-am operat de miopie? Voi ce ziceți? Dați-mi idei, oricât ar fi de aberante, nu se știe de unde apare soluția.
Altfel, voi reveni cu și mai multe detalii și/sau chinuri luni, în postarea de final de experiment.
Experimentul face parte din campania de lansare a unei inovații menite să îmbunătățească viața femeilor active: laptele de corp sub duș. Noua gamă de produse hidratante sub duş de la NIVEA revoluţionează îngrijirea prin folosirea laptelui de corp chiar în timpul duşului. Formula unică a produsului se activează la contactul cu apa, fiind concepută pentru a fi aplicată după gelul de duş. Pielea rămâne hidratată şi catifelată chiar şi după uscarea cu prosopul. Gama este compusă dintr-o Loţiune de Corp Hidratantă sub Duş, cu minerale marine, destinată pielii normale şi un Lapte de Corp Hrănitor sub Duş pentru pielea uscată, cu ulei nutritiv de migdale.



Incaltamintea are un rol important in pastrarea sanatatii.(muschi,coloana vertebrala)De aceea este bine sa alegem intodeauna incaltaminte de calitate din materiale naturale 😕
solutii:
iei un pepene verde si cu fata interioara a cojii, aia alba,te speli pe fata. stai 10 min si te clatesti si pret de 2-3 ore esti ca noua.
ten de bebelus.
parul, daca vrei volum voltatic, te speli cu smapon,te clatesti cu apa, pui bors de casa pe el, apoi balsam si stai asa 5 min. Nu, daca lui Tata Uraniu i se face foame, nu e cazul sa te asezoneze cu niscai leustean, ca otet nu mai e nevoie si oricum stim ca nu pune.dupa 5 min te clatesti. mandrete de volum ce poti sa ai urmatoarele 3 zile !
@nike: Nu vreau volum voltaic, că am MULT păr în cap. claie. eu sunt din categoria care tre’ să-i mai taie din volum, sâc, sâc, sâc! Na! 😆
Impotriva cearcanelor eu pot sa sugerez un somn de macar 8, daca nu 9 ore pe noapte 😀 Works like a charm, pe bune!
felicitari. si eu claie mare,se pare prea mare, din moment ce Ianu mi-a propus sa ma tund ca el,ca tot am urechile frumoase ca un curcubeu!
ar mai fi o solutie: manaca usturoi, 5-6 catei de usturoi, mesteca-i indelung,chiar inainte de intalniri.nimeni nu va sta suficient de aproape de tine incat sa iti vada cearcanele.
De ce nu ai voie sa folosesti accesoriile de prins părul, mascara, uscătorul de păr, anticearcănul, mașina de spălat și încălțările fără toc? Inteleg ca e o campanie de promovare a unor produse hidratante sub dus. M-ai pierdut , ca nu pricep de ce ai atatea interdictii.
@tanti: e un experiment: https://www.simonatache.ro/2013/08/05/adio-viata-revedem-peste-7-zile/
Uite. Cosmetice din frigider http://www.curademiere.ro/patru-tratamente-de-frumusete-cu-ou/
http://www.curademiere.ro/ingrijirea-tenului-cu-branza-de-vaci/
Simona, pentru lipsa cearcanelor exista un remediu cat se poate de normal si sanatos, pe care ar trebui sa il pui in aplicare fara nici un experiment.
Culca-te femeie inainte de ora 12 (maxim) ca sa prinzi mai mult somn Non REM si o sa vezi ca a doua zi poti sa alergi si pe platforme (daca n-ai balerini), ca nu ai cearcane si ca o sa gasesti o scuza cat se poate de simpatica pentru parul nepieptanat.
Nu mai zic de faptul ca intalnirile or sa fie cat se poate de reusite, pentru ca te vei duce ODIHNITA! 8)
@Cristina: cam cu cât timp înainte de 12? 🙄
ochelari de soare model Jackie Onasis + toaleta asisderea 8)
“să dau o tură de lac în pas vioi (deci mers rapid, nu alergare)“
Ia uite, frate, se dădeau unii de ceasul morţii că alergi 7 km zilnic.
Să ştii că GPS-urile mai greşesc, am păţit-o şi eu. 😯
Adică romanii au mers bine sănătoși cu sandalele lor pe pietroaiele de pe via Appia și tu te împidici de un ciot?
Eu consider platformele realizări ale lumii moderne așa că-ți recomand să faci urgent rost de opinci! Nu sunt ele împotriva cearcănelor, dar pentru alea îți recomand două felioare de castraveți pe ochi. Hai: și seara,și dimineața! Le dai jos înainte de întâlnirea importantă (Oricum nu se lipesc de ochi. Sau da? Să ne spui!)
pai de ce nu zici asa, ca e cu campanie pt Nivea? ca nu mai era nevoie sa te chinui cu niciun experiment, am cumparat-o si fara sa trebuiasca sa faci brainstorming virtual :)) hipsterii astia de la agentii au innebunit de tot. auzi la ei, experiment. zi-le ca lotiunea e buna, isi face treaba din plin, miroase frumos (aia cu ulei de migdale cel putin) si chiar ma scuteste de o treaba pe care o urasc, sa ma dau cu crema de corp. si celor de la nivea spune-le sa-si caute alta agentie pentru urmatoarea lansare :)))
Buna Simona … N-am mai postat comentarii pina acum dar citesc blogul cu regularitate si chiar un pic de fanatism 🙂 …
Incercarea grea prin care ti-ai propus sa treci m-a determinat sa postez si eu un comment …
Incearca berea! Si pentru par si pentru fata. Face minuni!
http://femina.rol.ro/tratamente-de-ingrijire-alcoolizate-ingredientul-minune-berea-22112.html
Reteta pentru par este testata de mine personal, cu rezultate vizibile. In plus, am folosit berea si pe post de fixativ de par. Superb!
Cu mirosul e mai dificil, dar se aeriseste intr-o ora. Desi e posibil ca interlocutorii tai sa fie atit de ametiti de mireasma parului, incit sa nu-ti mai observe cearcanele…
Cred că ăştia de la Nivea ar trebui să scrie pe flacon: a se folosi numai la o presiune normală a duşului. 😉
@Marian S: am mai spus-o de vreo 10 ori, nu e vina mea că lumea nu reține: merg repede, nu alerg. și nu pentru că nu vreau nu alerg, ci pentru că am un genunchi care nu îmi permite asta.
ar mai trebui sa organizeze un flashmob si gata, lansarea-i completa. :))) daca ar sta cate o domnisoara la perdelele alea de apa de pe langa Herastrau (da’ la 8 dimineata, cand merge lumea la munca, nu in weekend) cu niste mostre, le-ar merge lansarea mai usor cred
@Lila: așa este, loțiunea e bună, am apucat să o încerc și eu o dată, înainte să înceapă experimentul, însă n-o să spun asta în textele din campanie, pentru că nu iau bani ca să laud produse, îi iau doar ca să dau informația despre ele. mai departe decid oamenii. 😉
@Lila: ideea de campanie e foarte buna pentru ca e neagresiva si neintruziva. eu una, numai daca simt ca incearca cineva sa-mi bage ceva pe gat, vreun produs sau serviciu, ma enervez tare si devin dusmanul produsului. asa, un joculet, un experiment si, vorba Simonei, niste articole in care nu imi spune nimeni ca ce minunat e noul sampon Nivea mi se par ok si acceptabile. daca m-ar aborda cineva in Herastrau cu mostrele, i-as da cu ele in cap.
hei Mirela, peace man :). fiecare cu sensibilitatea lui la mijloacele de promovare. eu sunt din generatia X, numai produsul ma poate convinge, orice artificiu de promovare in digital mi se pare doar amuzant.
sa nu cumva sa creada Simona ca m-am apucat sa contest aici modul in care se achita ea de campania pt Nivea. ea e genul de blogger care ar putea promova la fel de bine de la tubulatura de ghena la piele de bizon si pe mine tot m-ar durea burta de ras in spatele calculatorului, dar sincer nu cred ca as da buzna pe usa sa imi cumpar azi un tub de ghena nou sau o piele de bizon cu ochii mai verzi decat ai competitorilor.
nivea e chiar o firma super ok. am fost la ei, la fabirca, langa Hamburg, in Beiersdorf. totul a fost impecabil,totul arata impecabil.
ce ne-a zis de acolo: ca p[rodusele facute in Germania sunt mai ok ca celelate datorite a nu stiu ce calitati ale apei de aoclo.
si a inceput cu o chestie f misto: au zis ca in timpul regimului nazist vanzarile au scazut pt a ca trebuit sa fie concediati evreii de la marketing si management. orcum impresia mea a fost ca sunt niste profesionisti desavarsiti.
@Lila: campania asta vrea să te informeze într-un mod simpatic că există produsul cu pricina (plus să marcheze ideea de inovație cu potențial de a-ți schimba viața). ca să poți da șansa unui produs să te convingă, tre’ să afli mai întâi de el… acuma, că tu ai aflat deja, e altă treabă.
iar, în ce mă privește, n-o să fiu niciodată genul de blogger care azi îți spune că banca X e minunată, mâine că nu mai poate trăi fără ciocolata X și poimâine că Nivea e divină. o să te informez doar că ele, produsele sau serviciile în discuție, există. și o să-ți și semnalez că am luat bani ca să îți dau informațiile, ok?
acuma putem reveni la discuțiile ontopic? 😉
Un anticearcan testat pe propria piele: incearca sa mergi la culcare in jur de ora 22.00 iar de dimineata ia doua cuburi de gheata, infasoara-le intr-un servet de bumbac si stai cu ele un pic pe ochi…cat poti sta asa 😉 Sau mai usor, iei doua dischete pt demachiat, le uzi cu apa si le pui in congelator cca. 5 minute, apoi le aplici pe ochi.
Cat despre lipsa incaltarilor fara toc…asta da, cosmar
dac anu iti reuseste faza cu usturoiul,incearca niste ceapa.
somnul ala de frumusete de care se vb mai sus e musai intre 22 si 24, dupa care e cam pa.
m-ați omorât. nu pot să mă culc la 22, nu pot, nu pot, nu pot, nu pot. cam pe la 23,30 e cel mai devreme ce pot, da’ în general depășesc ora 24.
simo,stai, nu da cu platformele, lesia sau carpa de sters praf.
tine de ritmul biologic,adica bioritm.
de ex prietena mea cea mai buna cade din pat duminica la 7 dimineata,cand eu visez plina de entuziasm.la ora 21 e deja superobosita,ca si sor-mea cea mare si taica-meu.
pt mine, sotul, si Ianu-toti avem bioritm identic- ziua incepe cu adevarat dupa ora 10 si se incheie magistral al ora 24, cu cel mai intens ritm dupa amiaza si seara. asta ma face sa intru in conflict cu toti mosii si cu toate babele de ale caror remorci ma impiedic in piata ,cand ei stau de vorba si eu alerg dupa cumparaturi. replicile sunt mereu aceleasi: trebuie sa te scoli de dimineata, cucoana! eu asa am facut totata viata. eu replic: si la ce ti-a folosit, nu vezi in ce hal ai ajuns?
Asta cu somnul e nashpa, are si alte efecte: http://www.csid.ro/stiri/noutati/somnul-neregulat-poate-afecta-fertilitatea-doamnelor-stire-11203740/
Deci somnul neregulat trebuie regulat. Sau reglat, in puii mei, ca ma incurc in termeni la ora asta. 😯
simo, uite, citii ca si veninul de vipera fac eminuni al ten.
daca nu ai de unde, ma duc si o intep pe soacra-mea sau pe cumnate si fantana arteziana iese.
una dintre cumnate chiar a tinut in mana o vipera care a si murit, vipera adica. a ucis-o concurenta.
cu somnul: eu, chiar dacă mă scol la 7, tot nu mă pot culca mai devreme de 24. 🙄
la ce ora te nascusi?
6,30 dimineața
aha, nu se verifica zicala din batrani………………………..
dar, tinanad cont ca sigur ,sigur nu ai lasat-o pe mama ta sa doarma toata acea noapte, sigur de acolo ti se trage…………………
Daca aveai un bebe puteai sa dai vina pe el pt cearcane.
Asa, nu ramane decat varianta cu tata uraniu a fost aseara prea dornic…
Ai trisat. Fac pariu ca inainte de inceperea experimentului ti-ai spalat toate hainele murdare din casa. Nu asa se face, fata! Trebuia sa strangi haine murdare pe vreo 3 saptamani si sa le speli “la rau”. In Dambovita, ca sa fiu mai explicit.
Cat priveste intalnirile, du-te linistita. Daca-i vezi mai nedumeriti pe cei cu care te intalnesti, ii intrebi direct: “va place noua solutie anti-cearcan pe care o folosesc? E bio si eco, nu polueaza, etc., etc.” Cand aud de “bio” si “eco” toti devin brusc entuziasmati si iti vor lauda noul “look”. O sa trebuiasca sa mai si inghiti in sec cand unul te lauda cu “asa iti sta mult mai natural” (se stie ca “naturalul” e la moda), dar asta-i viata.
@ Simona: eu nu mai inteleg nimic – la Dana Rogoz pe blog a scris ca ea n-are voie pantofi CU toc astea 7 zile. Tu zici ca fara…Oricum, adevarul e ca voiam sa testez lotiunea ceea oricum, sa vedem ce iese. Dar fara masina de spalat 7 zile?! Doamne fere’!
@nike: n-am prea inteles cum e aia cu “chestia foarte misto” cum ca au scazut vanzarile ca au concediat evreii (stim noi de ce). Adica asa a inceput firma sau cum? 😳
Tocmai am trimis un mail la Nivea sa-i anunt ca Simona a trisat si trebuie exclusa din campanie. Auzi la ea, un tricou. Trebuia sa ai vreo 10 cosuri de rufe murdare pline cu varf. Rusine! Sper sa fii exclusa. Asa ar fi corect. Daca nu, lansez campania: “pentru o competitie curata, jos Simona!”
@Bianca: a fost o listă mai lungă de inovații și ne-am ales de acolo.
@Adi: clar, trebuia să am haine nespălate de un an
bianca, firma e de prin 1882, iar din 1911 se cheama Nivea.in perioada regimului nazist insa, vanzarile au scazut in jur de 30% nu din cauza razbelului, ca vb de 1933-1945, deci pana in 1939 ar fi trebuit sa emarga struna. a fost exact momentul concedierii tuturor evreilor din firma si amjoritatea lucrau la marketing , facea strategiile depiata si alte chestii de astea.
simona, da’ de bucatareala nu zici nimic?
e oribila tastatura
mai precis acea majoritate facea stutiul de piata, strategia de piata si mai erau unii si pe la departamentul d ecercetare. sunt vb PR lui celor de la Nicvea din 2010 cand am fost eu in vizita de lucru,pace si prietenie.
simona,ia zi tu ce ai pregatit , tocat de manuta ta?blenduit cu degetele?
Tata Uraniu are voie sa te ajute?
păi la bucătărie n-am nici o interdicție
NICIO INTERDICTIE LA BUCATARIE??? Ce challenge e asta? Nivea, ce faceti, bre!!! Trebuia sa-i dati o chestie de genul: o saptamana puteti manca doar ce vaneaza sotul!!! Ca sa traim in comuniune cu natura, nu? Sa-l fi vazut atunci pe domnul Nic alergand dupa … puicute, la vanat. Ca sa aiba ce pune pe masa, la ce v-ati gandit???
hahahaha 😆
curat coane adi, adicatelea sa manance niscai pulpe albe? de puicute, fireste.da’ sa fie slabe, in dimensiuni de 90(pana in 120)-60-90, ca sa nu sufere Tata Uraniu cu colesterolul……….de fragezit, le fragezeste doamna Simona cu ce unelete erau pe atunci la indemana; harponul, arcul, sagetile, bata………..
le frăgezesc trecând cu mașina peste ele 8)
replica ta imi aminteste de replica unui dr, coleg de al sora-mii. tipul extrem de bogat ,dar si bun profesional, avea o fata, fata lui, pe care o iubea ca pe ochii din cap.vine vremea si fata se indragosteste, ba chiar decide sa se marite cu unul, fara pic de bani,dar inteligent,medic rezident.
tatal socru isi ginerele intr-un jeep ultimul ragnet, merg ei ce merg si deodata trage pe dreapta si ii zice parinteste:
fii atent,daca o inseli,lovesti sau o faci nefericita pe fi-mea, gandeste-te ca masina mea calca asa, inainte si-napoi de mai multe ori…….peste tine. si au trait fericiti pana la adanci batraneti.
te refereai la masina de rasnit,adica razatoarea de piatra ca altceva……………..
@ nike : inteles acum, da’ tot nu pricep de ce fu chestia aia “asa de misto”.
@ Simona: ai vut lista si prima idee care ti-a venit a fost sa porti pantofi cu toc si sa speli rufe de mana? Valeu…tre’ sa fi fost nasoale rau celelalte…
misto (tot cuvant nemtesc) se referea la acel mea culpa facut de el ca neamt, prin aceasta afirmatie.
asteptam continuarea
la aia cu cearcanele zic ca ochelarii sunt solutia. nu de soare, ci ochelari pur si simplu. cu dioptrii sau fara salveaza situatia, believe me. pungile&cearcanele mele nu reusesc sa le ascund nici cu creme, nici cu bruma de machiaj ce ma pricep eu sa o pun pe fata proprie.
Eu nu ma machiez, decat la nunti si d’astea. Cearcane n-am ( desi, de o vreme, de cand cu statul ft mult la PC si stresul nostru cel de toate zilele, parca sunt un pic vanata sub ochii, insa nu e grav…) ; tocuri nu (decat nunti ) ca am 1.77-1.78, si nu sunt cea mai feminina pisi din lume (
)… Ce mai era? Ah, spal o data pe saptamana ( locuiesc singura, deci…e de inteles ). Asa ca, as rezista, fataaaaa.
Singura faza, sa zicem amuzanta, a fost cand m-am dus la o nunta, mi-am luat ceva sandalute cu toc de vreo 6-7 cm, aprox… Si gajiu meu a facut o gluma, de genul ‘eu nu intru deodata cu tine, ca is mai mic decat tine la ianltime” ( el are vreo 1.82-1.83 ).
@ada: de-aia m-am transformat și eu, la un moment dat, din lentiledecontactistă (purtătoare de lentile) în ochelaristă, după ce oscilasem o vreme între cele două
si eu sunt ochelarista cu mega cearcane.
somn si…2 litri de apa pe zi.
Buna, Simona!
Pt cearcane, si eu as zice somn macar de la 23.00 si apa cat se poate (sa bei), dar pentru genunchi ti-as recomanda alifia Tamus (de la farmacie sau plafar), plus o genunchiera buna, purtata cand nu esti in public sau pe sub fuste lungi sau putin transparente.
Sanatate multa si experiment reusit!
Si mie imi place Nivea, folosesc produsele pt. bebelusi.
@Dana: la genunchi mi s-a zis ca e degenerativa treaba si mi s-a interzis sa mai alerg :(. altfel, mai nou nici nu ma mai doare, atata timp cat nu il fortez
Inteleg ca nu ai voie sa te epilezi in aceste 7 zile… nu-i nicio problema.
Inchipuieste-ti ca esti pe timpul razboiului, sau ceva de genu…o sa-ti fie mai usor.
Pentru mers comod, eu recomad niste slapi usori, din piele naturala, cu talpa cat mai subtire. Iar ca imbracamnite, pe canicula asta, tricou + pantaloni scurti (fara lenjerie intima).
Ptr ochi limpezi si fara cearcane: felii de castravete verde pus seara 20 min
De dimineata te speli pe fata cu apa plata cu un pic de lamaie (2-3 pic). Poti sa bei ce-ti ramane, nu e nicio problema.
Ptr obraji – “ciupitura matusii” – cei care au sau au avut matusi mai batrane stiu despre ce e vorba. Ai posibilitatea sa optezi ptr palme, tu alegi.
Ptr buze- mananca ceva picant inainte…foarte picant.
Cu o seara inainte nu manca sarat si nu bea nimic cu bule.
@Andra: hahahahaaaaa, palmeeeee 😆
recomandari de pe Facebook:

Anti-cearcănul lui Buni: somn odată cu găinile și rondeluțe(ai văzut ce elegant mă exprim 😆 ) de castraveci0ri pe ochișori……dacă nu merge așa, înseamnă că nu mai trăim pe vremea ei, a bunicii mele și vai de experimentul tău! 😉
Da, Andra are dreptate: nişte palme pe obraji, aplicate cu delicateţe, dar foarte des, până se înroşeşte obrazul. Chiar nu e glumă.
De altfel am aplicat metoda şi pentru nişte vergeturi pe fund. 😯
Priceless.
Mananca creta, ca sa faci febra, sa lipsesti de la intalnire.
@Romanul: hahaha, sau imi rup un picior si ma imobilizez la pat
pentru cearcana iti recomand comprese de infuzie de musetel,pentru ten poti folosi feliute de castraveti{eu folosesc}o prietena isi curata tenul cu lamaie.pentru par la clatire foloseste putin otet de mere{eu folosesc}parul ramane moale,usor de pieptanat.daca te confrunti cu pete de pix sau fructe,iarba pe rufe eu folosesc ptr pix fixativ de par pe pata umezita,apoi spal,ptr fructe si iarba folosesc sare de lamaie la fel pe pata umezita.atii sau cei mai multi sufera de foame,de boala sau alte neajunsuri asa ca lipsa fardurilor etc. sunt fleacuri!o zi buna tuturor!
[…] Dacă cumva n-ați uitat, în ultimele 7 zile am trăit sub embargou. N-am avut voie să mă ating de 7 dintre inovațiile care fac mai ușoară viața femeii active contemporane: accesoriile de prins părul, mascara, loțiunea de corp, uscătorul de păr, anticearcănul, mașina de spălat și încălțările fără toc. […]