Pe tine cât de comic te-a cerut de nevastă?
Circulă zilele astea filmulețul cu nefericitul de mai jos. Mi s-a rupt inima de mila lui, dar, la ce discurs a avut, mi se pare că era inevitabil. 8) Și-a cerut-o cu vârf și îndesat. 😛
Iar acuma, că ați mai râs o dată, am două întrebări.
Pentru bărbați: Tu cum ai cerut-o?
Pentru femei: Pe tine cum te-a cerut?
Desigur, se acceptă și povești de la domnișoare care i-au cerut pe ei. E democrație, nu au bărbații monopul pe inelul de logodnă.
Aștept povești, poate iese de-o antologie simpatică. 😉
Cea mai comică pe care-am auzit-o e cu un el care-a cerut-o pe ea, brusc, din senin, într-un troleibuz. Pentru că el era cam glumeț de fel, ea a crezut că o ia la mișto, drept care i-a tras două palme și a coborât nervoasă din troleibuz. 😆
LATER EDIT: Între timp, am aflat că filmulețul de mai sus nu e întâmplare reală, ci un viral publicitar, detalii aici. Întrebarile rămân însă. 😉
Incepe cu tine, asa, sa intram in atmosfera 😉
Pe mine nu m-a cerut niciodata oficial de nevasta ( am implinit in august 17 ani de cand ne-am luat), dar mi-a oferit intr-un mod foarte special inelul de logodna. A venit la mine la serviciu, s-a asezat in fata mea, pe un scaun si a pus un inel pe masa:
– Vezi daca ti-e bun.
L-am probat: imi era bun.
– Ce-i cu inelul asta?
– L-a cumparat maica-mea si ti l-a trimis…
Asa ca sunt prima din istoria omenirii care s-a logodit cu soacra-sa.
Pe mine m-a cerut intr-un restaurant din Predeal. M-a lasat dormind in camera in care eram cazati si a plecat cu varul meu sa aranjeze tot. A cumparat buchetul mare de trandafiri, inelul il avea deja, s-a asigurat ca masa este frumos luminata de lumanari si aranjata si s-a reintors in camera. Seara m-a luat sa mancam si am observat ca masa era mai speciala, fapt pentru care n-am vrut sa ma asez pentru ca ma gandeam ca e rezervata pentru altcineva. Ospatarul mi-a adus buchetul de flori, zicandu-mi ca e de la un admirator din sala, eu nu am vrut sa il accept pentru ca nu stiam daca a gresit si ma gandeam ce o sa spuna prietenul meu despre asta… L-am intrebat daca e de la el, el a dat din cap negativ, apoi a venit ospatarita si ne-a felicitat… Cand am auzit asta, m-am gandit ca vara-mea e insarcinata si nu ne-a spus pana atunci pentru a putea sarbatori evenimentul impreuna. Dupa ce au desfacut sampania, el m-a cerut de sotie, mi-a pus inelul pe deget si eu nu am zis nici ca vreau, nici ca nu vreau. Dupa cateva minute s-a sesizat vara-mea ca nu am raspuns la intrebarea lui si apoi i-am raspuns ca vreau. A fost frumos ca era chiar de ziua mea de nume (6 dec), dupa 6 ani de relatie. Dupa inca alti 2 ne-am casatorit si inca traim fericiti dupa aproape 3 ani de la nunta. 🙂
Eram in preajma Craciunului, ne pregateam sa plecam spre casa (orasele natale). Si cum stateam noi pe hol, pazind bagajele pana veneau oamenii cu masina sa ne ridice, el tot imi dadea tarcoale si ma-ntreba cand sa-mi dea cadoul, cand sa-mi dea cadoul.
Eu deja incepusem sa ma enervez, pt ca ii explicasem de cel putin 10 ori ca la mine acasa vine Mos Craciun (e o traditie ca tata sa se imbrace in mos si sa ne aduca cadourile in desaga), si ca asta trebuie sa faca si el: sa-mi dea cadoul prin intermediul lui. El nu si nu, ca nu vrea sa mi-l dea de fata cu toata lumea, ca n-are cum, ca sa-i zic cum facem.
Cum tot insista, intr-un acces de furie il intreb: da’ ce naiba ai de gand sa-mi dai de Craciun?!?!? Cumva ma ceri de nevasta, sau ce ma-sa?!
Moment in care el, saracu, lasa privirea-n pamant si-mi zice ispasit ca nu prea mai are sens sa mearga acasa, ca el voia sa…faca….un lucru intr-un fel… Si zicand toate astea, se-ndreapta spre geaca, baga mana in buzunar si scoate cutiuta cu inelul.
Dupa cateva clipe in care am trecut prin toate stadiile panicii si disperarii totale, se uita la mine si-mi zice ca el nu prea stie cum se fac astea, dar ca vrea sa ma intrebe daca vreau sa fiu sotia lui.
(N-ar fi fost atat de “grava” treaba daca nu i-as fi zis cu cateva saptamani inainte – cand tot dadea semne ca planuieste ceva- ca nu vreau sa ma duca sub turn sa ma ceara, nici sa ma plimbe cu gondola, da’ numa’ sa nu fie in pijamale, sau in timp ce-si taie unghiile sau in timp ce dau cu mopul pe jos).
Si stii cum e, la unele lucruri nu poti sa zici: “eh, lasa, o faci altfel data viitoare” 😀
Nunta era programata, numai inelul lipsea. Era clar ca trebuie sa mi-l ia pentru ca mi-am exprimat dorinta( cel mai mic si cel mai rablagit, sa fie ceva simbolic). Ma anunta intr-o seara: “peste doua zile ma duc sa-ti iau inelul. Sa-mi dai marimea sau mergi cu mine”. Pai… am zis eu ca nu sunt mofturoasa, dar cand am auzit asa ce mi-am zis: mai bine ma duc cu el decat sa stua sa ma uit cu lupa. Am cazut repede la pace, iar cand am ajuns acasa, imediat dupa ce am iesit din baie aud: “stiu ca vrei sa te casatoresti cu mine, uite-l!”. Ne-a reprezentat pe amandoi cererea 😀
In urma cu vreo 30 de ani, mama avea un prieten, care intr-o zi, a venit la ea la usa, cu o pereche noua de pantofi infasurati intr-un ziar, tinuti sub brat, si cu 2 verighete in cealalta mana, intr-o batista, cu urmatorul speech: “am adus verighetele astea ca sa vedem daca ni se potrivesc, mi-am luat si pantofi de nunta, hai sa stabilim data!”. Raspunsul ei a fost NU.
Noi cam stiam amandoi ca asta ne asteapta… adica stiam ne vom casatori la un moment dat in viitor. Eu eram destul de nerabdatoare sa puna intrebarea, el mai amana ca ii era bine asa. Doar soacra-mea: cand iei fata? cand iei fata? ca picatura chinezeasca pe capul lui… 😀
Se apropia Craciunul si cum trebuiau sa vina si ai lui pe la el si ai mei pe la mine (adica tot pe la el ca stateam impreuna) si cum exista “riscul” sa se intalneasca persoanele de decizie 😆 si-a luat inima in dinti, mutra serioasa si vocea gatuita si a pus intrebarea: “Vrei sa fii sotia mea?”. Eu i-am raspuns un “Da” urmat de un “a dat Dumnezeu” in gand, desigur….
Asta se intampla acum aproape 23 de ani si n-am regretat niciunul ca atunci ne-am cam grabit.
Complet pe neasteptate (pentru mine, el si restul lumii complotau) ca doar ce ne mutaseram impreuna de o luna si ne cunosteam de 4-5. Luni! Era ziua mea, iesit la restaurant, organizat masa mare surpriza, primit cadouri de la toata lumea, dupa care scoate si el o cutiuta in timp ce rostea foarte emotionat un discurs din care mai tin minte “pisoiu, daca tot avem acelasi nume mic, m-am gandit ca mai bine le impartim pe amandoua…” Zis un da nauc si euforic, dupa juma’ de ora de pupat, imbratisat, probat inel..
Video-ul din pacate nu e real, ci e un scenariu facut pentru un spot publicitar. In India o palma luata peste fata e mare, mare cancan, triggerul perfect pentru un clipulet viral.
Eram însărcinată în aproape 3 luni şi într-o seară, stând prăvălită pe canapea la TV, aud din stânga: “băi, da’ nu facem şi noi actele alea înaine să naşti?” Era soţu’.
Şi le-am făcut 🙂
@Dorothea: corect, am pus si eu update.
Era de Sf.Maria, eu fiind Maria, el fiind un pic abtiguit, faceam un gratar in curte, erau si niste prieteni. Eram impreuna de vreo 3 ani dar nu zicea nimic de casatorie. Si dintr-o data, zice : Da’vrei sa fii nevasta mea? Si eu : Ei da, vreau sa ma ceri in genunchi, nu asa…Si el : Te mai intreb o data, da sau nu? Ce era sa spun? Am spus da, ne-am luat mai tarziu, cand am avut timp 🙂 Si timpul acela are deja un an si merge de-a busilea prin casa,nu ne lasa sa dormim si se uita la noi cu mare drag cand ne pupam 😀
La noi situatia e cam asa. Ne stim de vreo 7 ani, suntem impreuna de vreo 5, asta primavara am avut nunta. Povestea noastra e fix in genul ala de ne-am vazut, ne-am placut si imediat am stiut ca asta a fost, ti s-a dus dracului burlacia si flirturile alea vinovate, asta e, ti-ai gasit perechea. Si incepand cu primul an, din toate partile veneau intrebarile cand ne luam, cand ne luam. Noi, la anul. Si au trecut vreo cinci ani, intre timp eu i-am spus ca-l ia mama naibii daca ma cere de fata cu mama/tata/bunici/alterudedecarenuaveaichef. Pleaca el intr-o delegatie in Germania, se intoarce dupa cinci zile, vin niste amici in vizita, el imi arunca un inel din ala metalic de breloc. Radem, glumim, dupa ce pleaca prietenii ma roaga sa-l ajut cu trolerul. El, intr-un genunchi, extrem de stangaci baiatul. Langa el, o cutiuta rosie. Clasic. Ma uit la cutiuta, il intreb sec: Ce-i cu aia? El o ridica, o deschide, pune intrebarea aia de vrei sa fii alaturi de mine pana murim, probabil i se parea foarte romantic. Eu: Faci misto de mine? El: nu, vrei sa fii sotia mea? Eu: Nu, ca tu faci misto de mine. Si tot asa vreo juma` de ora, timp in care eu faceam ordine prin casa spunandu-i sa plece cu glumele astea de doi bani, el incercand sa se tina dupa mine, asa, intr-unmers al piticului intr-un singur genunchi, intreband in continuare ce avea de intrebat. Intr-un final, i-am spus ca da, fie, daca e pe bune, ma bag. Amuzant e ca nici mama nu a crezut cand i-am spus, m-a intrebat vreo 3 zile la rand daca sigur nu am facut misto de ea.
Prima mea zi de concediu, dormeam… El nu era in concediu, asa ca, dupa ce s-a imbracat, a deschis usa si aud:
– Auzi, nu te duci si tu sa vezi ce aia de acte ne trebuie?
Eu, somnoroasa (si stiind ca pentru emigrare terminasem dosarul), suparata ca m-a trezit, il intreb:
– Ce acte? La ce ne mai trebuie acte?
– Pai, sa ne luam si noi in … (si aici e o expresie des utilizata de barbati 🙂 ), ca doar n-om sta asa toata viata, nu?
Eu, blocata, crezind ca glumeste, ma ridic intr-un cot ca sa-i vad fata, ca poate ma prind daca merita un raspuns sau ceva peste cap ca m-a trezit. Era serios, nu glumea, deci asta chiar era o cerere in casatorie.
– Pai, nu ma intrebi daca vreau, ma trimiti direct sa vad ce acte ne trebuie?
El, care deja inchisese usa, o deschide:
– Pai, ia zi… vrei? 🙄
I-am aruncat cu o perna in cap, prea tirziu, inchisese deja si usa de la iesirea din apartament, caci intirzia la serviciu. Am iesit pe balcon si i-am strigat ca mi-e dator cu o masa la restaurant, cu luminari, muzica buna, flori… inel de logodna, caci nu, asa arata o cerere in casatorie in visele romantice ale fetelor. 🙂
Sintem casatoriti de 13 ani, avem trei copii minunati impreuna… si inca il mai tachinez cu restaurantul, luminarile, muzica buna, florile… si da, astept inelul. Care va veni intr-o zi, la fel cum a venit si verigheta. 😀
M-a cerut de 3 ori pana acum. L-am refuzat tot de 3 ori. Inca suntem impreuna. Daca mai are curajul si a 4-a oara, cred ca zic da, macar ca premiu pentru insistenta…
Eu l-am cerut pe El, adică i-am zis într-o zi când mi-a venit mie să mă mărit:
– Auzi dragă ce-ai degând, ori mă iei ori mă lași să-mi caut altul, că timpul trece și copiii se fac la tinerețe?!
Aveam aproape 26 de ani și eram priteni de 3ani. În secunda doi a zis :
-Da? Așa stă treaba? Atunci hai să luăm calendarul și să vedem când punem nunta?!
Și asta a fost tot!
Deci primul răspuns, dat de Sandman, e un fel de întrebare.
Susţin ideea. 😉
Busteni , un martie geros, am urcat la cota 2000, ne-am invartit prin jur imbracati ca niste cosmonauti ca batea un vant groaznic si era gerul de pe lume. Hotarasem sa facem trei poze si sa fugim inapoi in cabana la caldura. Era un stalp pe comunicatii (cred) pe care inghetase zapada intr-un mod foarte spectaculos si am hotarat sa facem poza cu el, el mi-a facut mie, apoi a venit randul meu sa ii fac lui. Am mers mai departe sa prind tot stalpul in spleandoarea lui inghetata. Am facut poza si apoi mergand inapoi catre el mi-am dat seama ca statea oarecum dubios in poza, dar nu se vedea fiind foarte de departe, asa ca mergand dadeam zoom pe imagine sa vad ce era ciudat la el…aproape cand am ajuns langa el am vazut in zoom ca isi scosese manusile (dintr-un spirit maret de sacrificiu pt cauza) si tinea in mana o cutiuta rosie indreptata pe mine, in timp ce pe fata avea un zambet (inca meditez la faptul ca e posibil sa fi fost fata inghetata de ger)… a fost amuzant momentul in care am realizat ce vad in poza…eram deja langa el :))
Prin telefon.
@Sandman: la mine a fost ffff frumos, surprinzător și în același timp foarte comic. o să vă rog însă să mă lăsați să o țin pentru mine. 😉
La mine a fost cu scavanger hunt, foarte frumos. Locuiam cu chirie intr-o camera deasupra garajului, la o familie cu a gradina superba. Studenti si saraci. Luna Martie, flori inflorite, gradina superba. A fost cu mic dejun dar nu imi mai aduc aminte de mancare, ci doar de descrifrat biletelele pana cand am ajuns in gradina 🙂 Partea haioasa e ca eu il certasem ca lucrase 3 luni si ca de ce cheltuise toti banii pe intreaga serie Star Trek in loc sa puna si el niste bani deoparte (ca sa-mi cumpere mie inel, desi nu i-am spus exact asa, dar a inteles el). Si el tot zambea si zicea ca lasa, ca o sa puna el bani deoparte curand. Dar el avea deja inelul cumparat de la Craciun :)) Ne-am casatorit peste 4 luni, si am avut rochie de designer ($2700 mi-au cerut aia in magazin) luata de pe Ebay nou nouta la 1/6 din pret. Cea mai buna afacere pe care am facut-o in viata mea (sotul, nu rochia) 🙂
De Crăciun, acum 6 ani, se foia ca si cum l-ar fi mâncat puricii. Deodată, cică se duce sa ia cadouri unora de nu le luase niciodată. Haida-de, vin si eu. Aaa, nu, ca stii ca vin ai tai si mama, stai si tu si relaxeaza-te, ca stii ca te stresezi din orice. Si dus a fost!
O sun pe mama, care zice ca vin mai pe seara. “Da’ unde sunteti, mama?” “Acasă, mama, sunt singura” “Cum, singura? Pai si C. unde s-a dus cu sora-ta?” :D:D:D “Aoooleeeu, mama, sa nu-i spui ca l-am dat de gol, sa ne facem de ras” Ce sa ne facem de ras, ca eu deja ranjeam cu toata gura. Vine acasă, la fel de agitat, eu intru la dus. Când ies, aranjez o bomboana de statea aiurea in bradul de Crăciun, parca se desfacuse, nu stiu cum.
Plecam si ne urcam in masina, sa mergem s-o luam pe maica-sa la noi. “Da’ cine a stat in dreapta, de e ud presul?” (eu) (El, balbaindu-se) “Ee, Eugen, ieri” “Care Eugen ieri, ca ieri n-ai fost la birou” (:D) “Da’ ce întrebări mai sunt si astea, ia mai lasa-mă, ca nimic nu-ti convine!”
Hai, ne adunam toti, halim cate ceva si apare cu bomboana rebela, mi-o da s-o desfac si, desfacand-o, găsesc obiectul in ea, iar el face faza calsica, blabla. Eu rămân cam descumpanita si emotionata, nu stiam ce sa zic. Noroc cu mama-sa, “Zi ‘daaa’, zi ‘daaa'” :D.
Recent, i-am spus ca i-a stricat mama povestea cu zâne si fengsuiu’ 😀
Eram student. Am zis că după șase ani, hai să ne căsătorim. Am venit acasă și am fost invitați, cu părinți cu tot la ai ei. Ne-am prezentat. Masă mare pusă, de beut de mâncat… ce-i aici? Am uitat de ziua cuiva? „Azi e logodna!”, mi s-a spus. Am fugit repede cu un taxi după verighetele luate deja din timp, flori, tot tacâmul. Și gata! N-a fost greu! 😉
Revin cu o precizare aici, ca sa nu ma deconspir pe Facebook: barbatu-miu nu este un tolomac, din contra. Soacra-mea cumparase inelul fiindca el era student in ultimul an si-si cheltuise toti banii ca sa-mi ofere mie o vacanta frumoasa. Intre noi fie spus, nu toti cititorii blogului/facebookului recunosc o poanta, preferand sa devina niste hateri. Casnicia noastra dureaza de atata timp nu fiindca-i soacra de acord, ci fiindca muncim noi la “chestiunea” cu pricina.
O poveste din auzite – el trebuia sa mearga cu jobul in Paris pentru o saptamana si au stabilit ca ea sa vina in week-end in vizita. El si-a planificat pana in cele mai mici detalii cum o sa o astepte la aeroport cu o pancarta uriasa pe care scria “Iubito, te casatoresti cu mine??’ si inelu cu diamant. Toate bune si frumoase, doar ca in seara dinaintea plecarii la Paris merg la cumparaturi si la intoarcere, lui ii scapa pe jos in parcare plasa in care printre rosii, castraveti si alte alea ascunsese si cutia cu inelul care pana atunci statuse bine mersi in masina. Evident ca omu nu a mai avut incotro si a trebuit sa cada in genunchi (cu grija sa nu storceasca vreo rosie), si sa isi declare iubirea pe loc, printre leguminoase si masini…
@tanti: nu pune la suflet
Aveam şi eu o poveste,dar,dacă amfitroana preferă “s-o păstreze pt.ea” am s-o plagiez.
Păcat, că era mişto. 🙂
@cosinus: tu ești un nickname, eu sunt cu nume și prenume și poză, e mai greu să dau tot din casă
S-o lăsam. Chiar dacă sunt un pseudonim suntem oameni serioşi şi nu ne trece prin cap să povestesti “tot” 😆
Poză nu ştiu din păcate sa-mi pun. ❗
Am fost ceruta noaptea, in masina, intre comunele Adunatii Copaceni si Uzunam judetul Giurgiu. Am raspuns “Esti o posibilitate”. La scurt timp, evident, ne-am despartit. :))
@lulu: cum adică “ești o posibilitate”? 🙄
La un moment dat am hotarat sa imi incerc norocul intr-o tara straina si am plecat, el dupa mine! Am locuit impreuna 1 an si jumatate dar el nu isi gasea de lucru (tara in care e necesar pemris de munca) si am hotarat sa ne casatorim ca sa capete macar rezidenta- i se acrise cu ilegalitatea.
Am mers la ambasada, am facut hartiile, au stabilit ei data, totul a fost deosebit de sec- eu habar nu aveam daca ma iubeste sau nu, si ne-am intors spre casa.
In fata blocului, opreste masina si iese ca din pusca cica avea nevoie la toaleta sa adun eu din masina si sa urc. Adun cu obida din masina si urc. Cand sa deschid usa, era blocata cu lantul! Sun si bat cu pumnul concomitent!
– E casa mea, ma dai afara?
-Sunt la WC!
-Ce naiba faci la WC de trebuie eu sa stau la usa ca cersetorii??
-Stai un pic, stai un pic…
M-am enervat, am lasat bagajele in fata usii si am coborat sa ma racoresc- eram in stare sa il palmuiesc! El fuga dupa mine- dar intre timp intrasem in conul tacerii cu fulgere in priviri! Urcam impreuna si cand deschid usa o carare de lumanari ducea la masa pe care era un inel cu o piatra imensa mov intr-o inimioara de lumanari. Il iau si ii zic imediat ca o sa il schimb a doua zi, el nu protesteaza zicand ca eu am vrut piatra mare (mare voiam dar mov,nu!)- eu inca nu stiam exact ce gresise el de era nevoie de inel ca sa il iert dar stiam ca voi afla curand.
Mai tarziu, ne uitam la un film si imi zice intr-o doara: stii ca era inel de logodna, da?
Nu stiusem…
La vremea aia, aveam si serviciu (eu), si propria firma (impreuna cu el). Si plec cu masina intr-o delegatie la Iasi.
El: Cand te intorci?
Eu: Sambata.
El: La ce ora exact?
Eu: Stie dracu’. Depinde de cum o sa conduc…nu stiu.
El: Ba exact: la ce ora?
Eu: La 4 jumate. E bine?
El: da.
Sambata la 4jumate ma intorc.
El: hai la firma.
Eu: Dupa ce am condus de la Iasi la Bucuresti? Nu mai pot.
El: hai la firma.
Eu: maine, azi zau ca nu mai am chef sa conduc. (masina lui nu era disponibila).
El: hai la firma.
Parca se defectase CD-ul. Hai la firma. Acolo: un buchet maaaare de trandafiri. Da’mare, frate.
Eu: Asa, si cu boschetul asta ce e aici???
El: Vezi ca e un biletel.
Pe scurt: pe biletel, cererea. Inelul a aparut de la el.
Continuarea: duminica – hai in parc intr-o plimbare. La volan in drum spre parc – tot je. Si fac eu ce fac si o iau pe un sens interzis si dau nas in nas cu politia.
Politistul: Ce faceti doamna pe sens interzis?
Eu: Caut loc de parcare (cauta-te-ar dracii in gandul meu).
Politistul: Paaaaai, asta e caz de permis.
Eu: Nu se poate. In primul rand, tocmai m-am intors de la Iasi si dupa atatia km fara probleme nu se poate sa-mi luati carnetul. In al doilea rand, depind total de masina (de parca a dracu’era vreun organ vital). Si in al treilea rand tocmai am fost ceruta in casatorie.
M-a iertat.
Ne-am cunoscut de 1 mai, într-o vineri, plecând în week-end la Peștera Dâmbovicioarei.
Luni seara, vine la mine acasă cu un buchet imens de trandafiri, o șampanie scumpă și 2 pahare.
Toarnă el șampania, îmi dă un pahar și se holbează la pahar și la fiecare înghițitură de-a mea, de-mi stătea în gât. Când mai aveam vreo 20 de ml în pahar, nerăbdător, mă întreabă disperat : ” Nu-l vezi?” Eu, ce să văd și unde? În pahar, Dumnezeule! Mă uit în sfârșit și văd inelul. La care el, ușurat că nu am apucat să-l înghit ( inelul ), îmi zice că are pile la Starea Civilă și că ne putem căsători vineri sau sâmbătă. Ne-am căsătorit abia peste 4 luni și peste 6 zile împlinim 13 ani.
@Silvia – te-a cerut de trei ori si de trei ori l-ai refuzat?
Pai eu zic sa-l refuzi si a patra oara…e clar ca tipul e pamapalau…daca a ajuns sa se milogeasca in halul asta.
Simona, intelegem, insa tot nu e corect. Ma abtin si eu…
Eram prieteni buni de trei ani, cind brusc ne-am indrägostit. El vroia sä ne mutäm impreunä, eu nu si nu cä eu nu sint doar urmätoarea de pe listä, eu mä mut doar cu acte in regulä. Bine a zis el, eu nu voi fii pe listä cäci cu mine se v-a cäsätorii. La nici trei luni m-a cerut de nevastä. Cum? Ca si in poveste.
Intr-o zii foarte caldä de iunie imi vine cu ideea sä vizitäm un parc de distractii din zonä, in grädina Castelului Thurn unde erau si spectacole cu cavaleri. Cind sä plecäm de la mine il simt cä are incä o pereche de pantaloni pe el, niste leggins. Eu m-am speriat, am crezut cä vrea sä facem bungeejumping. Ne-am plimbat toatä ziua prin acel parc, asteptind sä se intimple ceva, doar nu umblä ca nebunul toatä ziua cu doi pantaloni pe el degeaba. Dar ce? Cind dintr-o datä m-a asezat pe o bancä si dus era. Am asteptat o vreme acolo. S-a intors cu doi cai si imbräcat in cavaler, cu izmenele lui rosii, cu coif in cap si nu scotea o vorbä. Un bärbat m-a urcat pe al doilea cal si ne-au condus intr-un foisor. Pe drum am observat un alt bärbat care ne filma si am crezut cä e de la tv. Pe vremea aia era o emisiune Traumhochzeit (Nunta de vis) cu Linda De Mol iar eu am crezut cä ne filmeazä ei. In foisor pe o perinä de catifea rosie era inelul meu de logodnä. O frumusete cu safire si un diamant mic mic. Eu nu am mai asteptat sä se punä in genunchi si sä intrebe, i-am räspuns repetat da da da. Dupä ce am mai primit aer mi-a citit si cererea scrisä pe pergament cu cernealä aurie, o poezie scrisä de el, iar rola era legatä si sigilatä cu cearä. O am si acum in dormitor pusä frumos in ramä.
“E….dragostea mea,
azi in print m-am deghizat
ca sä-ti spun cit te iubesc
si-n fata ta ingenunchiat
te voi intreba
vrei sä fi sotioara mea?”
Credeam cä visez atit de frumos a fost. Ii repetam incontinuu cä nu ar fii fost nevoie de asa tam-tam, eu ii spuneam da si acasä. Eram si foarte usuratä cä era camera noasträ video in tufis si nu cea a televiziunii. Au trecut 18 ani de atunci si incä mä tine intr-o surprizä. Am aflat intre timp cum suna-se el la Contessa de Thurn sä ii cearä voie sä i-a caii si cum mergea el cu o prietenä in parc pentru a organiza tot, cind eu credeam cä este la sala de fitness.
Acesta a fost visul meu, ii povestisem mai demult cum imi doresc eu sä fiu räpitä de un print pe cal alb, etc. Si uite cä el nu uitase asta si a fäcut tot posibilul sä imi implineascä dorinta. De fapt eu nu am crezut cä mi-i se v-a si intimpla asa ceva in realitate. Dar uite totul este posibil.
Povestea noasträ nu prea o crede lumea, noroc cu dovada filmatä. Toti din jurul nostru spuneau cä sintem nebuni sä ne cäsätorim asa devreme, la 6 luni, cu toate cä nu mai eram tinerei, dar hei uite cä se poate si sper sä mai tinä incä multi multi ani. El este prietenul meu cel mai bun si acum.
Ca fapt divers: cu multi ani inainte am emigrat amindoi in aceeasi zii, cu acelasi tren färä sä ne cunoastem. Eu cu familia mea, el cu un unchi si mätusa. Mai apoi el stätea la bunici, iar noi am träit o lunä intr-un lagär, intr-o camerä cu unchiul si mätusa lui. De toate astea ne-am dat seama abia in ziua cind am vizitat acel unchi sä ii däm invitatia de nuntä.
Eram studenta in ultimul an, iar in ziua ceremoniei de absolvire a venit iubitul meu (care acum imi este logodnic, treaba fiind destul de recenta :P). Era disperat, transpirat, plangea mai ceva ca mama, nu imi dadeam seama daca il durea ceva sau daca suferea ca era departe de casa (nefiind roman). Ulterior am mers La Biblioteca in Cismigiu, am mancat, ne ridicam de la masa, ma invita la restaurant. Ii amintesc ca doar ce am mancat…mult. El vroia la restaurant. A doua zi nu se putea ca plecam din tara, seara trebuia sa ne intalnim cu prietenii und familia. Tremura tot. Ii vine ideea geniala sa ne dam cu barca pe lac. Ploua. Nervos incepe sa-mi urle ca vrea cu barca (precizez ca era vorba de barca, cu vasle, cea instabila si nu hidrobicicleta). Stia sa vasleasca? Bineinteles ca nu. Dar am fost cu barca, mai mult de frica sa nu-i pocneasca vreo vena la cap. Plutim noi asa, cu vaslele in barca, pana undeva unde imi intinde un inel dragalas si ma intreaba daca vreau sa fiu sotia lui. Eu incep sa plang dar ma paleste un moment de luciditate si il intreb daca e doar cu cadou sau inseamna ceva. Imi raspunde cu o voce de eunuc: ‘femme’. Greul trecuse. El m-a cerut, eu m-am convins, ramasese doar sa-l pup. Insa eram intr-o rochita, iar coapsele mi se lipisera de bancuta din barca, iar de la ploaie, canicula si alte fenomene naturale s-a auzit un parait ca de…basina. Mda. Nas in nas, cu ochii mari la mine, am bufnit amandoi in ras. Hotarasem sa ne pupam la mal, de frica sa nu cadem din barca. Plutind inapoi inspre debarcader mi-a povestit cum a sunat la Opera din Bucuresti si i-a intrebat in engleza daca se poate ca dupa un spectacol sa urce pe scena sa ma ceara de nevasta iar domnisoara i-a spus ceva in romana si i-a inchis telefonul. El nu a inteles ce, dar a banuit bine… I-a trimis pana si un mail Dianei Krall caci avea concert la Bucuresti…evident ca nu l-a luat nimeni in serios…nici macar eu pe moment 😛 Acum locuim impreuna, doar logoditi. Dupa sechelele lasate de cererea in casatorie…nici nu indraznim sa ne gandim la vreo nunta, cel putin nu deocamdata.
Acum musiu’ Davide rade de mine ca va povestesc moartea caprioarei pe aici si ma intreaba: ‘Vorbesti cum vazut catelusi si mancat mamaliguta?’
@ioana: e perfect, nu te obligă nimeni și nici nu insistă nimeni. era un joculeț și-atât, scopul fiind nu să vă răscolesc eu viețile cu indiscreție, ci să adun toate răspunsurile haioase într-o postare simpatică. nu știu dacă e corect cum am decis, dar sigur nu e incorect: am dreptul să îmi păstrez doar pentru mine un moment din viața mea. același drept îl ai și tu, desigur, însă nu ai de ce să îmi invoci reciprocitatea, atâta timp cât tu ești doar un nick-name, iar eu un om cu fața la vedere care poate n-are chef să știe tot cartierul amănunte din viața lui foarte personală. mie mi-e foarte clară diferența, nu știu de ce nu o vezi.
am propus un joculeț nevinovat și s-a ajuns la discuții tâmpite și justificări fără sens… nu cred că o să crape nimeni dacă nu află povestea mea, după cum nici eu n-o să crăp dacă nu mi le spuneți pe-ale voastre cei care n-aveți chef să le spuneți. de-aici până la “nu e corect” mi se pare că e drum cam lung. whatever…
răspunsuri de pe FB:
“Pe mine m-a întrebat banal, în bucătărie, de parcă mă întreba cât e ceasu’ . A fost.. firesc
Pe mine la fel de banal, in baie, il spalam pe spate :))) A urmat si o parte mai romantik dar sincer asta mi-a ramas mai mult in minte Sa ne traiasca minunatii!:)
măcar știi că nu ne duc cu zăhărelu’. Mie mi se par mult mai sincere astfel de cereri pentru că denotă că el s-a obișnuit deja cu ideea și i se pare normal. Nu vei avea cu siguranță parte de surprize neplacute . Iar eu mereu am fost o anti-romantică.
Oana Zlatcu M-a anuntat telefonic” cand vin acasa, ne casatorim”. S-am facut-o, abia dupa consumarea evenimentului am realizat ca nu mi-a cerut incuviintarea.”
empatizez cu cei suparati ca tu nu vrei sa impartasesti cererea… fara detalii prea itime…na! 🙂
Feminista@: cu o zi înainte de nuntă, am traversat printr-un loc nepermis și desigur m-a acostat un milițian vigilent, care plin de zel mi-a cerut buletinul, în timp ce mă muștruluia cu convingere.
-N-am! Am răspuns eu sec, uitându-mă la el cu niște ochi mari și nevinovați.
-Cum n-ai, unde-i? A exclamat tablagiul uimit, c-aș putea fi mai mică decât mă arăta fizicul.
– La primărie, că mâine mă mărit! Degajam atâta siceritate și inocență, că nu m-a dus la secție(așa pățeai atunci, dacă umblai fără acte la tine) să mă amendeze, dar fără un curs complet de “cumsetraverseazăstradașipeunde” n-am scăpat.
Simona, te poti loga cu un nickname si ne poti spune. Nu o sa stim care dintre povesti este a ta, dar o sa stiam sigur ca am putut sa o citim.
p.s. Eu doar imi adun idei de pe aici, mai am pana la momentul in care o sa cer in casatorie. 😀
La noi a fost mult mai simplu….ceva de genul incepuse anul universitar, si ne dusesem sa vedem daca am prins locuri in camin….nu prinsesem, nici eu nici el, la care barbatu-meu zice: “Baaaai, hai sa ne casatorim, ca atunci or sa ne dea camera in caminele alea misto! “…. da, e-adevarat, atat de tineri, intr-o ureche, iresponsabili am fost cand ne-am casatorit. 😀
Din fericire, am avut norocul prostilor, al incepatorilor, nu stiu de care noroc a fost, dar 15 ani mai tarziu, toate bune si frumoase.
era acum 11 ani,eu trimit sms la nervi,tastez o cifra gresit, ajunge la el.
dupa 2 zile de insistenta,accept sa ne vedem pe neve.eu astept al locul faptei, langa mine doua tipe care faceau trotuarul,a ghicit din prima cine e dama cu pricina. festivaul berii, doua ore de vb,dupa care zic;bai,io am lasat-o pe sor-mea cu toate vraiste,ca azi ne mutam, ma duc s ao ajut. el: hai ca vin si io.
ajungem,dechisde sor-mea cu o flaca pe luna si alt aina lta constelatie, foarte indepartata: acum ai venit!!!!!! si ce a urmat, am retinut doar c apute pamantul sub mine, nu pun mana pe nimic si sunt o netrebnica. formulele de slaut fiind rostite, intram in casa,unde emanuel munceste cot la cot cu mine pana dupa miezul noptii,cand pleaca.
a doua zi ma ia d ela job, ne plimbam,vorbim,el zice:hai in garsoniera bunicii, sa ma schimb.prezenta bunicii imi d aincredere si ma avant.ajung,intreb: bunica unde e? in urna. cum in urna? unde? in pivnita la mama.
dupa ce trece starea de infarct, imi face propunerea de a locui impreuna.peste cateva luni, putine, ma cere cu tot tacamul, inel, in gneunchi etc.
au trecut 1 1 ani si frumosi si urati, si cu bucurii imense si cu dezamagiri pe masura. cu prea multa toleranta din aprtea mea, cu un inselat din aprtea lui si peste toate cu o minune care se cheam Ianu.acum am luat-o de la capat.rabufniri mai sunt,dar ce va fi, cu Dumnezeu inainte,vom vedea.
Paris, toamna: vreme cam searbada, dar luata la gramada luminile si reducerile din magazine, cat de cat suportabila. Partea cu romantismul orasului luminilor e vazuta mai mult de turisti, ca restul, cei care trebuie sa se adapteze taras-grapis mersului zilnic al lucrurilor ii cam lasa reci romantismul. Dupa 2 saptamanai de ploaie non stop, baltoace, metrouri intarziate si pline nu iti mai arde de nimic.
Cu toate astea, eram acolo, la locul faptei, ocazie care se intelege ca nu poate fi ratata. In ziua x constat o stare de agitatie mai ridicata as usual, dar mi-am spus ca e data de recentele discutii in jurul cozii efectuate pana atunci. Buuun. Ia sa iesim la aer, chiar daca e umed si usor (mai mult) poluat, nu are cum sa faca rau.
Desi nu aveam o tinta precisa, luam rand pe rand toate punctele de reper serioase ale orasului. Turnu, invalizii, palatu, fantana din fata palatului, piramida, poduri peste poduri decorate cu lacate inchise, fara cheie (o dovada destul de lugubra a dragostei eterne, din perspectiva mea), cartierul studentesc, panteonul, pana ajungem aproape de sacre coeur.
Acolo, cedez: nu mai pot, nu mai merg nicaieri, imi e frig si mi s-a facut foame. Nu mai am nici un chef sa vad nimic, gata. El nuuu…nuuuu hai sa vedem Parisul de sus. Ma induplec, ne cataram pe scari, eu bufnind si sufland din greu, si cand ajungem sus: plin de turisti, unii beti, si niste unii care decisesera sa joace footbal cu sticle de bere. Pline. Care pocneau stropind lumea mai mult sau mai putin amuzata cu bere si cioburi. Ma uit piezis la alesu inimii si i-am facut semn ca in nici un caz nu stau acolo mai mult de 10 secunde. Cand colo, ma ia de o parte si imi marturiseste ca a carat toata ziua dupa el un inel, cautand un loc romantic si ca nici unu nu i s-a parut potrivit. Asta era ultima lui idee 🙂 Ce sa mai zic? Printre oameni beti, aruncatori de bete colorate in aer, vazatori de clatite, cersetori si oameni veniti la slujba de seara, am luat inelu si m-am chinuit sa vad ce culoare are la o lampa de strada extrem de anemica. Noroc ca mi-a placut si ca am luat un taxi inapoi spre casa. Altfel nu garantam cum se petrecea intoarcerea la domiciliu dupa ziua cu pricina 😆 👿
Urmaresc de multa vreme acest blog, insa pana acum nu mi s-a parut ca as avea ceva amuzant de postat. S-a nimerit sa am insa o istorie haioasa pe care am povestit-o intr-o nota pe pagina mea de Facebook. O redau mai jos, cu copy-paste.
Cum m-a recerut de nevasta fostul sot al altei femei
Iata o discutie cu un domn (o sa-l numesc X in cele ce urmeaza) care mi-a cerut prietenia pe FB acum mai multe luni, iar eu, avand memorie scurta, am presupus ca daca avem 2 amici comuni, ne-om fi cunoscand, asa ca i-am dat accept. In seara asta m-a abordat pe privat si am schimbat cu el primele vorbe (redau intreaga conversatie):
Dl X: irinuca….
Eu: ?
Dl. X: ce mai faci tu mai fetita?
mai irinuca…
Eu: Ne-am mai diminutivizat si in alta viata? Ce-ti veni?
Dl. X: pai nu esti tu irina tomsa?
nu esti fosta mea sotie?
Eu: Ba da, dar Google iti mai da inca 2 (NOTA: mesajul meu se referea la prezenta pe Google a inca 2 entitati cu numele Irina Tomsa, inafara de mine. Textul a plecat inainte sa vad ca ma intreaba de sotie)
Dl. X: aaaa.., da?
Eu: WHAAAAT?
Te-ai uitat pe profilul meu? Eu sunt fosta sotie a altuia.
Dl. X: aha…
a cui?
Eu: Pai se pare ca nu a ta. A unui domn Tomsa.
Dl. X: am inteles…..
si tocmai ce voiam sa te iau iar de nevasta…
deci nu esti tu…?
Eu: Foarte nobil, dar vezi profilul. Nu sunt eu.
Dl. X: poate ca s a produs vreo gresala….
eram sigur ca tu esti…
semeni f bine cu ea..
irinuca….
Eu: Ok. Eu ti-am acceptat cererea de imprieteniere (care nici nu stiu cand a venit) doar pentru ca avem 2 prieteni comuni.
Sper ca n-ai nimic impotriva sa povestesc intamplarea pe FB. Nu voi da numele tau, desigur. E prea amuzant. Dupa ce am avut o zi grea, ma trezesc si ceruta de nevasta… Iar pentru tine, poate ca e un semn sa te mai gandesti…
Dl. X: deci nu esti fosta?
ti ai schimbat tunsoarea , minciunica ce esti!
tu esti!!!
hai vin la (Dl. X) iar…
o sa ma port frumos cu tine.
nu o sa mai beau
nu ma mai duc la femei…
o sa te iubesc numai pe tine
am gresit.,,iarta ma!!
Eu: (D-le X), pare sa fie o idee buna sa nu mai bei. De ce nu pricepi ca in afara de 2 prieteni comuni pe FB pe care nici eu nu-i cunosc prea bine, nu avem nimic in comun?
Si daca imi mai zici Irinuca…
Dl. X: pai nu ti mai zic irinuca
ca te cheama lenuta
Eu: Lasa paharul jos, ACUM!
Dl. X: ti ai schimbat si numele…!!
lenuta….
eu te vreau inapoi!!
Eu: Ne oprim aici. Iti dau unfriend acum.
Dl. X: tu esti dragostea vietii mele!!
ce mi dai?”?
de ce??
Jur ca dialogul e real si l-am copiat din mesageria privata fara sa schimb decat numele real al personajului. Am un dar special de a intra in situatii absurde.
@Irina T.: hahahahaaaaa, genial:)))) mă lași să public povestea într-un post separat?
Sigur, Simona. Iar daca vei avea vreodata un post cu intrebarea “Drept cine te ia vanzatorul de legume?” cred ca am o istorie la fel de buna. Tot povestita pe FB.
@Irina T: pune-mi-o pe mail, la simona@simonatache.ro și îi inventăm un post. 😉
Trebuie reformulata, ca “in crud” e despre mine si se adreseaza prietenilor care ma cunosc. Asa am eu pagina de FB. Hai sa vedem cati se amuza la faza de mai sus pe un post separat si, daca face bine cauzei, mai adaug chestii din astea absurde, de care beneficiez din plin. Numai bine tie si cititorilor tai!
@Irina T.: ok :)))
[…] săptămânii sau o relatare amuzantă, făcută de cititoarea Irina T. Eu am […]
-asculta tu nu vrei sa te insori?
-ba m-as insura . de ce? mi-ai gasit o partida
-nu, ti-as propune sa te insori cu mine
-nu m-as da inapoi
-prea grozav nu esti dar ai barbatie in tine nu intristezi o femeie dar sa te mai cultivi
-sa ne luam
dar sa sa stii.. sa nu imi faci mutre sunt senzuala cat sunt tanara poate am sa te mai insel din cand in cand…. discret
-si u sunt senzual… am o fata as vrea sa o mai tin
-n-ai decat dar sa n-o vad prin casa
-mai am 0 pretentie imi plac copii sa imi faci vreo doi
am sa iti fac daca pot. ceva mai tarziu.daca nu fa-i cu cine vrei am sa ii primesc ca pe ai mei copii sunt frumosi ce conteaza cine i-a facut
-atunci foarte bine primesc
-vreau sa te mai intreb ceva? esti sanatos? de altfel o sa imi aduci certificat
-n-ai grija sunt fara cusur
-bine atunci poti sa vii sa ma saruti
Pai da, era de ziua mea, 18 nov…..ştiam că vine târziu acasă şi m-am dus la prietena şi vecina mea să stăm la o vorbă de vin….. la un moment dat apare şi al meu, îmbracat şi prăfuit ca de la filmare….buna, buna, la multi ani, pupici….imi zice apoi: hai acasa…Eu nu, că să mai stăm, mai bem un pahar, vecinii la fel, cert este ca nu mă dau dusă….al meu ca pe ghimpi. La un momentt dat dispare, şi se întoarce val vârtej, cu un buchet imens de crizanteme (preferatele mele ever) se aşează în genunchi şi mă cere……noroc cu vecinii că aveau rătăcită prin casă o sticlă de şampanie şi ceva film prin aparat….. Am dat în lacrimi (al meu se jura până atunci că nu el nu vrea nuntă, copii şi alte alea) evident, că omu pregătise altele acasă, dar dacă eu nu mă dădeam dusă?