Când bețivii cară mortul

Am vorbit despre idei tâmpite la beție, acum ceva vreme și, ca de obicei, s-au adunat o grămadă de povești funny ale cititorilor, în subsolul postării. Le adun mai jos, pentru voi, pe cele mai de râs:

Catalin T:

Cea mai tare şi horror fază la beţie a fost atunci când am cărat mortul. Da, am cărat un mort beţi!! Un mort cu care nu aveam nicio legătură, nu il cunoscusem când era plin de viaţă şi nici măcar nu am reuşit să-i distingem faţa. …După care am continuat să bem toată noaptea în sănătatea lui pe lumea ailaltă.
Asta s-a întâmplat în 94, înainte de un concert la care intenţionam să intrăm pe blat. Prin urmare, venisem cu câteva ore mai devreme şi ne învârteam prin jurul sălii în căutarea unei oportunităţi care întârzia să apară. La un moment dat ne-am parcat la o bere (eram 4) iar la scurt timp am fost abordaţi de un fel de administrator sau dracu ştie ce era, al sălii, care ne-a întrebat dacă nu vrem să facem rost de nişte bani. Pentru că niciodată nu am dat înapoi de la muncă, i-am răspuns cu “ba da” şi l-am întrebat ce trebuie să facem. “Nu-i mare lucru -ne spune ăla- vreau să ma ajutaţi să cărăm un mort”. Ne spune apoi că un vecin de-al lui crăpase subit, şi că nu avea pe nimeni, aşa că n-avea cine să îl ducă din casă până la maşină. gândindu-mă că e vorba de luat un coşciug pe umeri şi de coborât pe scări, eu am aprobat din start, altul a fost mai reticent, altul că nu se bagă, totuşi până la urmă i-am zis ăluia ”hai dom’le să luăm mortu ăla!!”. După ce ne-am înţeles la bani, ne ia ăla şi ne duce la bar, unde ne dă câte 200 de vodcă , “să prindeţi curaj”, noi , când am văzut că e vorba de aşa am mai cerut încă un rând sub pretext că ni se cam tăiau picioarele, aşa că ne-am ameţit, mai ales că ne bătea şi soarele în cap.
După vodcă, vine ala cu o Dacie papuc, ne urcă pe toţi în spate şi plecăm prin oraş, noi fiind cu mere chef de show. ajunşi la blocul mortului, constatăm că în faţă era strânsă lume, dar nimeni nu era echipat ca pt înmormântare, în plus, lipsea si dricul. Urcăm în lift, ăla o tot ţinea cu “curaj băieţi”, ajungem la etaj, unde ne întâmpină un miros ce era să ne facă să evacuăm instant vodca plus micul dejun. Pe palier, lume cu mâna la nas, unii cu măşti chirurgicale, dar nicio cruce, nicio găleată cu lumânări şi nicio coroană. Ăla deja ne împingea de le spate, ajungem în faţa uşii, ne deschide un poliţai verde la faţă. “Haideţi că i-am găsit pe băieţii ăşti să ne ajute” zice ăla care ne angajase, la care poliţaiul se uită mirat la noi (toţi aveam pleată, tricouri negre cu “satane”, iar pe al meu chiar scria CORONER) şi ne zice ”da voi nu prea arătaţi a boschetari”. Din ce în ce mai derutaţi, cerem explicaţii, aşa că suntem conduşi în sufragerie, unde, pe parchet, se afla mortul care trebuia cărat. Băuse ca un animal, murise de vreo saptămână, şi tot timpul ăsta zăcuse în casă, intrând într-un firesc proces de transformare. După ce ne-am revenit din şoc, am zis că noi am înţeles că era vorba de altceva şi am dat să plecăm, dar ăla ne-a scos ochii că deja îi băusem vodca şi era musai să mutăm hoitul. A trebuit să se mai ducă după o sticlă pe care am golit-o în câteva minute, după care deja vedeam altfel lucrurile. Ne-am zis că dacă nu facem treaba, ne facem de căcat, că zic ăştia că ne e frică, aşa că ne-am mobilizat.
Mortul era pus pe o pătură, iar noi nu trebuia decât să apucăm de căte un colţ şi să îl coborâm 8!!! etaje pe scări. Eu m-am plasat la unul din colţurile de la cap, altul, care deja era muci n-a înţeles că trebuie să luăm de pătură, aşa că l-a apucat pe ăla de picior şi a început să tragă. Deja ne obişnuisem cu mirosul, însă în momentul în care l-am săltat de la sol, răposatul a tras o băşină de adio, de a fost nevoie să îl mai păgubim pe ăla de 100 de vodcă (a zis că nu ne mai dă câte 200, că îi era frică să nu ne facem muci şi să nu mai fim în stare să cărăm). Ok, în cele din urmă îl luăm pe sus pe răposat îl scoatem din casă iar un poliţai amabil deja chemase liftul şi ne ţinea uşa. vă daţi seama că nu aveam cum să intrăm 4 betivi şi un mort în lift, aşa că am luat-o uşor pe scări.
Răposatul era destul de greu, noi destul de beţi, aşa că la fiecare treaptă îl simţeam cum se dă cu căpăţâna de ciment. În fine, am ajuns afară, la aer, iar aici a trebuit să îl urcăm în papuc. Iar opinteli, iar înjurături, în cele din urmă omul e îmbarcat şi acoperit regulamentar cu un cearşaf alb. Când să ne cerem banii, intervine un domn procuror, care ne ia pe un ton părintesc cu “mă copii, dacă tot aţi dat o mână de ajutor, haideţi să ducem treaba până la capăt”, lăudându-ne apoi pentru curaj. Mă gândeam că o să trebuiască să îl şi îngropăm pe ăla dar am scăpat mai ieftin, trebuind doar să îl mai escortăm până la morgă, şi să îl descărcăm. N-am avut încotro, pt că trebuia să ne luăm banii, aşa că ne-am urcat şi noi în papuc, pe platformă, doi pe dreapta, doi pe stânga şi mortul întins între noi.
Normal că vecinii erau adunaţi buluc, iar până să plece maşina se adunaseră în jurul ei şi se rugau de noi să dăm puţin cearşaful la o parte să vadă şi ei cum arată mortul. Noi ne distram copios iar la un moment dat un prieten i-a cerut unui locatar 5 lei ca să-i dezvăluie faţa răposatului. A luat banii, a dat cearşaful la o parte moment în care a răsunat un cor de zbierete de muieri, iar vecinii s-au împrăştiat ca potârnichile. Omul nostru arăta într-adevăr oribil, dar n-o să-l descriu, lăsându-vă pe voi să vă daţi frâu liber imaginaţiei.
Într-un final maşina se urneşte iar noi străbatem tot oraşul cu mortul între noi, făcând cu mâna cunoscuţilor şi distrându-ne ca la nuntă.
La morgă ne-a întâmpinat un personaj sinistru despre care am aflat că stătea singur cu morţii, n-a vrut să pună mâna că nu era în fişa postului, dar îmi aduc aminte că a deschis o uşă mare de fier care scârţâia lugubru, şi ne-a zis “băgaţi-l aici”. Era camera frigorifică iar eu era să albesc instant când am intrat şi am văzut vreo 15 răposaţi aruncaţi pe jos, înţepeniţi fiecare după cum îl prinsese momentul fatal. L-am depus şi noi pe al nostru şi am ieşit înainte să ne închidă şi pe noi ca să-i ţinem de urât.
Plata s-a făcut chiar pe scări la morgă, ăla ne-a dus înapoi cu papucul la concert, iar în noaptea aia, de banii primiţi, ne-am permis fiecare biletul la concert, o sticlă de Rasputin şi un pachet de BT, ceea ce, la vremea aia, era luxul suprem.

Flo:

Imi aduc aminte de unu’ de la mine din camin din vremea facultatii, care s-a dus beat la buda sa se pise, si-a desfacut cureaua si tinand-o cu atentie in pisuar, si-a dat drumul pe el…

Catalin T:
Eram în primii ani de băutură,iar problema noastră erau banii, pt ca ce ne dădeau ai noştri pt suc nu ne ajungea să ne îmbătăm ca porcii sâmbătă noaptea când ieşeam la destrăbălare. Puneam mână de la mână, mai făceam o chetă şi până la urmă făceam rost de 2-3 sticle de vodcă să le bem în rockotecă. Aici era moda ca în momentul în care îl vedeai pe unu cu sticla să te duci să îi ceri să îţi dea ţi ţie, aşa că toată lumea bea pe ascuns, fiecare cum putea. Noi eram o gaşcă de vreo 4 inşi, iar de fiecare dată se lipea un altul, care ne găsea de fiecare dată când ne retrăgeam la băut şi nu se dezlipea până când terminam. În condiţiile date, o gură în plus era prea mult, dat fiind că noi muncisem din greu pentru stropul ala de vodcă ieftină. Prin urmare, ajunsese să ne enrveze la maxim iar într-o nopate am decis să-i dăm o lecţie. Adusese unu nişte ţuică puturoasă pe care am băut-o până să apară amicul, moment în care eu am avut ideea. Cu faţa deja roşie, am luat iniţiativă şi am zis la un moment dat ” Bă, hai să ne pişăm în sticlă!!!!” . Toată lumea a fost de acord şi chiar a întâmpinat cu urale această iniţiativă, aşa că sticla a început să circule din mână în mână, de această dată nemaifiind dusă la gură ci la … mai jos . Am ieşit apoi la lumină cu mixul de pişat puţind a ţuică. Nu trece mult şi auzim o voce familiară : ” Ce faceţi, bă bulangiilor, iar beţi fără mine?” , la care noi “Bă, chiar te căutam că a adus ăsta nişte ţiucă, da e cam naşpa şi n-am putut s-o bem pe toată. Ia d-aci, da vezi că-i cam naşpa, e şi caldă…” Ăla n-a aşteptat a doua invitaţie, a luat sticla şi a dat un gât sănatos, de ne uitam la el cum i se mişcă în sus şi-n jos mărul lui Adam. După care, a luat sticla de la gură, a plescăit de vreo două ori şi ne-a uimit cu calităţile sale deosebite de degustător : ” Bleach, zici că-i pişat!!!” . Nici în ziua de azi nu ştie câtă dreptate a avut…
Acum nu ştiu dacă mai băuse şi înainte şi cunoştea gustul, sau dacă era un somelier înăscut şi a nimerit-o atât de bine.

Hapi:

ne-am dus in pijamale la discoteca, aveam 16-17 ani. Eram 3 gagici. Machiate cu Ruby Rose si-n pijamale de satin aduse din Turcia. Cred ca Vodka Capone scria pe noi in seara aia…

Cristian:

Eram in XI in zilele Congresului XIII daca nu ma insel, in perioada in care Militia incerca sa tina pe drumul drept utecistii din Calarasi, asa ca aparea in orice loc in care se auzea muzica noaptea.
Unul dintre colegii de clasa, stiind ca in week-end (pe vremea aia se zicea “sfarsit de saptamana”) parintii ii pleaca la o nunta intr-o comuna de pe langa Bucuresti, hotareste s-o puna de un chef. O precizare importanta, tipul era tinut cam din scurt asa ca atunci cand reusea sa scape profita de orice ocazie.
Pleaca parintii sambata dupa masa, pe la ora 8 il suna ca au ajuns la nunta si-l sfatuiesc sa fie cuminte asa ca pe la 8:30 incep sa apara oamenii. O parte dintre “oameni” eram deja acolo de ceva ore.
Cert e ca in final la chef eram vreo 30 fiecare venind cu ce apucase, mancare…bautura…muzica
Actiunea se desfasura intr-o casa maricica, cu un living jos si cu scara spre dormitoarele de la etaj si o camera micuta la parter a carei fereastra dadea in curte spre strada.
Ok, cumva reusesc sa ma matolesc asa de rau incat pe la 11-12 m-au dus si m-au culcat in camera cea micuta. Dincolo, in living era muzica, bautura, mancarea, petrecaretii.

Pe la 3-4 ma trezesc si am geniala idee de a sari pe geam si a suna la usa.
La 5 secunde dupa ce s-a auzit soneria s-a taiat muzica si s-au auzit pasi urcand scarile catre etaj…ca o turma de elefanti in panica….
Dupa un minut de sunat insistent, ca militianul, imi deschide gazda, in pijama, cu o fata de om abia trezit din somn…
Evident, dupa ce a rasuflat usurat ca nu-i militia, m-a felicitat calduros pentru geniala idee.
Cand am intrat nu mai era nimic in living…nu magnetofon, nu mancare, nu bautura, nu firimituri pe jos…pana si glastra cu flori era pe masa in locul unde tronase Kashtan-ul. Casa arata exact ca una in care baiatul dintr-a XI dupa ce-si facuse temele se culcase devreme, ascultand sfatul parintilor.
Bineinteles, cand au inceput sa coboare si ceilalti de la etaj carand jos ce carasera sus un minut mai devreme, fiecare a tinut sa-si manifeste cat mai colorat admiratia pentru gluma buna ce tocmai o facusem.

Carmen:

Si mai stiu una (true story!), dar nu sunt sigura ca a fost powered by alcohol sau pur si simplu de nebunia tipului. Acum mai multi ani, Constantinescu, pe vremea cand era presedinte, a facut o vizita oficiala la facultatea de arte din Timisoara. Si dupa ce a intrat in amfiteatru ca sa isi spuna discursul, unul dintre studenti i-a furat pardesiul din cuier si s-a dus sa se plimbe cu el pe bicicleta, fluturand in vant, prin oras. dupa aia l-a dus inapoi.

Sandman:

In vara lui ’87, cine a intalnit un tanar tragand dupa el o sanie pe scarile de la acvariu, strigand “partieeee”, sa stie ca eu eram ala.
Era pe la mijlocul lui august, trebuie sa ma fi vazut cineva, prietenii mi-au spus ca faleza era aglomerata ca centrul vechi din prezent, intr-o seara de sambata.

Gata. Dacă mai aveți și voi, mai ziceți! 😉