Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Mărturia unui jurat la Superscrieri

Cine mă cunoaște cât de cât știe despre mine trei lucruri: că nu mă înghesui în jurii, comitete și comiții, nu merg la evenimente și nu merg la televizor. Marțea trecută, pe 12 noiembrie, mi-am încălcat două dintre aceste obiceiuri, urcând pe scena Galei Superscrierilor, în calitate de jurat (culmea, câteva ore mai devreme, mă lăsasem și filmată, de dragul unui prieten, dar nu despre asta e vorba acum). De ce am făcut asta? Exact din același motiv pentru care Vlad Mixich a purtat în seara cu pricina papion. În semn de plecăciune față de tinerii care au plecat acasă cu premiile, dar și față de oamenii de la Fundația Friends for Friends. Pentru că, deși nu au nimic de câștigat din asta (ba chiar au câte ceva de pierdut), se încăpățânează să organizeze în fiecare an această competiție a scrisului bun și creativ, a cuvântului care are puterea de a schimba atitudini, relații, percepții, obiceiuri și norme.

Dar vă spun câte ceva despre cum s-a văzut concursul din poziția mea de jurat, care a avut de evaluat, într-o primă fază, secțiunea Portret, iar apoi textele finaliste de la toate categoriile. Secțiunea Portret mi-a oferit spre lectură și tâmpenii (au fost oameni care și-au înscris tot felul de scrisorele de dragoste, pe care nu le-aș fi citit nici în liceu, fără să adorm, sau alții care au avut acces la supersubiecte, dar s-au trezit scriind narcisiac zeci de mii de semne despre ei înșiși), dar și cel puțin vreo 6-7 texte pe care mi-a fost greu să le ierarhizez, pentru că erau toate foarte bune. Unele au fost atât de puternice încât m-au făcut să caut pe internet ce s-a mai scris despre subiect, iar altele m-au atins până la lacrimi. La textul Anei Maria Ciobanu, Perspective (care a luat și locul II la secțiunea lui), am plâns de s-a zgâlțâit cămeșa pe mine. E povestea unui tânăr tetraplegic și a iubitei lui, o poveste despre cum se termină o viață, în clipa unui accident, și începe o alta, care nu mai seamănă deloc cu prima, dar e totuși viață.

Apoi au venit finala, cu alte surprize plăcute și neplăcute (dintre astea aș menționa nivelul slăbuț al secțiunii Opinii) și alegerea Superscrierii, care s-a făcut prin dezbatere, dar nu orice fel de dezbatere, ci una foarte încinsă. Timp de 3 ore și jumătate, 10 oameni ne-am certat, am argumentat, am pledat și am contrapledat, până am ajuns la o concluzie comună. 😉

Și a venit și gala de premiere, unde a fost evident pentru toată lumea care au fost cele două “instituții” care, cu mici excepții, și-au cam împărțit scena: Decât o revistă și Casa Jurnalistului. 🙂

Premiul “Superscrierea anului” i-a revenit Oanei Sandu, pentru textul Echilibru, publicat în Decât o revistă. Poate ați auzit, acum vreun an, pe vremea asta, despre moartea într-un teambuilding a unei studente de 21 de ani, Andreea Avramescu. Reportajul Oanei reconstituie aproape la secundă ultimele ore de viață ale Andreei, pe baza unui efort de documentare uriaș, și încearcă să spună povestea acestei fete dincolo de întrebarea obsedantă “De ce a murit?”, la care e posibil să nu afle nimeni, niciodată, răspunsul.

V-aș mai recomanda să citiți, dacă nu ați apucat încă, Noaptea fluturelui mov de Teodora Neagu (Decât o revistă), textul care a luat locul I la secțiunea Eseu și care, din păcate, este chiar povestea tristă a autoarei, mamă a unei fetițe cu o boală extrem, extrem de rară, numită Sindromul Dravet.

Locul I la secțiunea Reportaj l-a ocupat Radu Ciorniciuc (Casa Jurnalistului), cu Al doilea masacru al cailor, din care veți afla că, deși nu are oficial crescătorii de cai pentru carne, România este unul dintre cei mai mari exportatori de carne de cal din Europa. Și care este traseul cailor români către farfuriile occidentalilor.

La Portret, Ștefan Mako a câștigat locul I cu Strada Cristinei. Cristina este o “femeie a străzii”, iar Sasu este jumătatea ei și e foarte bolnav. Are HIV, hepatită cronică și pneumonie. Împreună își trăiesc viața prin parcuri și case abandonate, se droghează și se iubesc. Cristina are și trei copii, dar nu îi ține cu ea pe stradă, pentru că nu vrea să le ofere viața pe care o duce ea.

La Fotojurnalism și Multimedia, câștigător a fost Attila Biro cu Lista torționarilor care trăiesc (Gândul).

A mai existat un premiu special oferit de Avon, pentru o lucrare pe tema violenței domestice. L-a câștigat Elena Stancu, cu Am crescut lângă un tată violent, publicat în Marie Claire. Să aveți un sac de box lângă voi când citiți, pentru că o să vă doriți foarte mult să bateți pe cineva. 🙁

Iar Premiul Juriului a mers la Casa Jurnalistului, pentru curajul de a-și face datoria în afara presei mainstream. Pentru că, de fiecare dată când se întâmplă ceva fierbinte, fie că se întâmplă aici sau la Istanbul, ei sunt acolo și ne informează, deși nu-i plătim, ca și cum chiar ne-ar datora asta.

Un text care a fost nominalizat la secțiunea Eseu și nu a câștigat, din păcate, dar care mie mi-a plăcut mult, mult de tot (și nu numai mie, mulți membri ai juriului l-au apreciat) este Îmi place Smiley, publicat de Luiza Vasiliu în Decât o revistă. Din punctul meu de vedere, e unul dintre marii pierzători ai Superscrierilor de anul ăsta. Vă rog să îl citiți, e haios, nonconformist, spală pe jos cu toate clișeele elitismului și are o autoare care s-a expus până în pânzele albe eventualei judecăți “cu morcovul în fund” a cititorului.

Juriul a fost alcătuit din: Vlad Mixich (președinte), Ani Sandu, Cristian Movilă, Dan Duca, Gabriel Dobre, Liviu Iolu, Marta Ușurelu, Melania Medeleanu, Mihnea Măruță, Moise Guran, Paul Radu, Simona Tache, Tania Radu, Teodor Tița, Vasile Ernu și Vlad Petreanu.

Nu în ultimul rând, aș vrea să menționez sponsorii. Nu m-a rugat nimeni, cum nu m-a rugat, de altfel, nici să scriu acest text, dar mi se pare normal să primească un semn de apreciere cei care au susținut (financiar sau cu produse) Superscrierile 2013: Orange – sponsor principal, Avon, Philip Morris Trading SRL, Romanian Business Leaders, Friends Advertising, F64, Papaya, Humanitas, Okian , Publica, Tea Forte, European Drinks, Silva, Brenntag și Magazinul de Mirodenii.

Cum bine zicea mai devreme Monica Jitariuc pe Facebook, ne place să se întâmple lucruri de genul ăsta, dar când e vorba să-i menționăm pe cei care au dat banul pentru ele, n-o mai facem, pentru că e publicitate și “publicitatea e câh și ne papă”. Ei bine, una fără alta nu se poate și e normal să ni le asumăm pe amândouă cu fruntea sus. Și bravo celor care au finanțat această competiție, la anul sper să fie și mai mulți și să dea premii și mai mari. 😉

Iar pe voi vă aștept musai cu impresii despre textele câștigătoare. Găsiți lista cu absolut toate aici, pentru că eu nu v-am dat link decât către o parte din ele. 😉

18 comentarii

  1. Felicitari pentru participare si pentru recomandari ! 😀

  2. Multumesc, Simona Tache. Esti mereu o bucurie pentru mine si sunt convins, pentru multi, multi alti oameni nesalbaticiti de viata de toate zilele.
    Felicitari pentru participare, sper sa nu fie ultima. Un juriu bun ofera garantia calitatii concursului si siguranta desemnarii celor mai buni, drept castigatori de merit.

  3. La mine s-a intamplat ca am stat juma’ de noapte ca sa citesc scrierile din concurs. Mai intai a pus Vlad Mixich pe FB articolul castigator si de-acolo nu m-am mai putut opri. La fel ca tine, dupa fiecare articol cautam pe net despre subiect sau autor, cu speranta ca povestea nu se termina.
    Cel mai mult m-a impresionat povestea Andreei, cu care am luat contact fix acum, cand reportajul despre ea a castigat concursul. Scrierea a fost pentru mine exact ca un film. Ma opream din cand in cand si reciteam si nu ma prindeam care-a fost rolul autoarei in poveste, cum de o cunoaste atat de bine pe Andreea si de ce nu face in nici un fel referire la relatia dintre ele. Cand am ajuns la sfarsit parca am fost cumva dezamagita ca Oana era doar un reporter, dar pe de alta parte m-a lasat fara cuvinte modul in care ea s-a documentat si modul in care a recreat povestea.
    Una peste alta, eu m-am ales cu ceva dupa concursul asta. Si ma gandeam ca data viitoare, sa contribui si eu c-o maslina, oamenii astia-s chiar faini si chiar merita apreciati.

  4. Nu sunt de acord – fff are ce castiga, muuult mojo :)) si imaginea (in sensul cel mai bun) de Pulitzer romanesc, parca asa ziceau la inscrieri, nu? Nu-i putin lucru.

    Am fost incantata sa vad cati dintre oamenii pe care ii citesc oricum au castigat – am avut insa si parte de suprize noi, which was cool. Imi place sa le vad stranse laolalta, cumva imi ling ranile jurnalistului (de investigatie, nu oricum) care n-am ajuns. Dar nu-i rea nici alternativa 😉

    Succes in continuare jurnalistilor (hai, si editorilor si juriului), I’ll pay for good stories, se stie!

  5. senzationala noaptea fluturelui mov

  6. Imi pare rau ca nu a castigat Prespective locul I. Nu unt in masura sa zic ce si cum, dar povestile sunt relatate apoximativ in acceasi maniera. Prespective te face sa plangi pana sare camasa pe tine nu dincauza povestii in sine , e o atentie in detalii presarate cu suusces in momente cheie care intensifica senzatia. N-am simti asta la Strada Cristinei.
    Si de ce nu..poate ca ar trebui mediatizate mai mult povesti ale oamenilor care NU renunta, decat a celor care au ales sa piarda razboiul ininte de a incepe.

  7. Simona, poate te amărăști puțin pe nedrept. Strict în cazul ăsta, particular. Altfel, îți cam dau dreptate. De cele mai multe ori, lacrimile după calitate sunt false. Picături de ochi.

    Eu, de pildă, citisem deja o parte din materialele premiate până să văd postarea asta. Nu pe toate (aș mai avea materialul despre tatăl violent, din Marie Claire, poate mi-au mai scăpat și altele), e adevărat. Poate sunt mai mulți care au făcut-o.

    Preferatul meu rămâne materialul lui Mako.

  8. perspective e minunat………………..iti da forta sa traiesti.
    gentilia e dintr-o specie aparte,de oameni de esenta pura inc are se concentreaza intreaga capabilitate, disponibilitate aomului de a iubi si sluji.

    baiatul inavatoarei mele,cancer stadiul IV, nicio sansa,parasit de cea alaturi de care urma sa se casatoreasca…………dar, o fata se indragosteste nebuneste de el,desi stia ce are, il vedea la chimioterapie.
    ea lupta dincolo de ceea ce omeneste ar fi posibil.frumoasa, desteapta…….au trecut 8 ani de la inalnirea lor si 7 de la casatorie. el a invins boala imposibila,fiecare zi e un semn al victoriei, iar ea,zambeste modest, incurcata,ca n-are niciun merit,ea doar il iubeste.

    cred ca aici e limita dintre ingeri si oameni, limita pe care doar primii o trec atunci cand aleg ceea ce toti ceilalti nu ar face……………………..

  9. Tocmai am citit povestea lui Alex si voi citi si celelalte articole, premiate sau nu.

    Iti multumesc pentru ca reusesti sa scoti in fata lucruri care merita si oameni sufletisti.

  10. Am citit deja “Perspective” si “Am crescut lanaga un tata violent”.
    Nu inteleg, unde sa comentez, scriu si eu aici: cum naiba de femeia aia, sotia alcoolicului, nu l-a parasit atatia ani de zile? Si a crescut fata in asemenea iad???? Eu pe mama dau vina!! Orice ar fi, nu am sa inteleg niciodata femeile care traiesc(mult spus) astfel si supun si copiii la asa ceva!
    Si socrul meu are probleme cu bautura, dupa un deget de ceva tare, incepe scandalul, incep urletele. Nu stam cu ei, dar nu o pot respecta pe soacra-mea, e o carpa pentru mine, invatata sa taca si sa inghita, vesnic. Si cel mai dureros e felul in care a crescut sotul meu. Acum a mai lasat in urma dar mai ies la suprafata reminiscente din trauma traita.

  11. Simona, desi crampeiele astea de viata ( pentru ca n-am cum sa le numesc povesti) sunt foarte bine redate, cum rar gasesc in presa, mi-e si mai greu sa le impart. Partial din cauza ca am prieteni care trec prin vremuri grele, partial pentru ca lucrez in oncologie si vad.. mult prea multe crampeie de viata alterate. Am colegi diagnosticati cu cancer care dimineata la 8 vin in departament sa se trateze si de la 9 ..trateaza ei pe altii. Sunt copii sub doi ani pe care ii vad pe masa de tratament. Copilul meu are doi ani si, prin asociere, mi-e greu sa-mi pastrez ziua senina cand ii vad conectati la aparate si ma uit disperata in dosarul lor sa vad daca scrie curativ sau paliativ.. Partial e propriul fel in care reactionez la ceea ce vad in jur. Durerea e un proces intim pe care mi-e foarte greu sa-l share. Poate ca multi din cei care au citit articolele au avut aceeasi reactie. Nu din je m’en fiche-ism. Mai degraba dintr-un fel de sfiala in fata durerii.
    Dar ai dreptate, trebuie sa se stie de ei si de ingerii lor.

  12. Am vrut sa comentez la ”Echilibru” dar de fiecare dat[ cnd am incercat s-a inegrit ecranul si cam atat. Voiam doar sa spun ca a meritat premiul, este emotionata povestea si e scrisa profesionist. Am sa le citesc si pe celelalte, cat despre tine Simona ce pot sa-ti spun decat ca ai fost inspirata sa accepti invitatia. Toate cele bune lume dragă!

  13. De ce naibii sunt premiate numai dramele? E alt fel de snobism? Sau nu se scriu decat drame? Mi-a placut povestea cu Smiley. E sincera, e cinstita, e pozitiva. Si Doamne fereste sa fie premiata! Fi-ne-ar mancatul de ciorba cate 15 minute marca Mungiu sa ne fie…

  14. Porumboiu, ma rog. Tot aia.

  15. @Bogdan Naumovici: Dacă ți-a plăcut povestea cu Smiley, e interesant să vezi ce iureș a produs simpla trimitere la ea pe un wall de Facebook: https://www.facebook.com/simona.tache.0/posts/323963044412076.

  16. N-am avut răbdare să citesc tot iureșul. Dar tămbălăul e prea mare. Nu mă omor după muzica lui Smiley, mi se pare o ființă simpatică, iar articolul, deși nu-mi spune nimic din ce m-ar interesa pe lumea asta, e bine scris.
    Ca să nu avem vorbe de scădere, are tot ce i-ar trebui unui articol lung despre o persoană publică care are o bază de fani mărișoară, dar limitată ca vârstă și gusturi (adică n-a auzit și tâna de el, spre deosebire de Nadia sau Mutu): are o poveste personală (a autoarei), nu are pretenții intelectuale și cultural-muzicale de dat peste nasul celor cărora le place Smiley și nici de curtat semidocții care se duc la operă pentru că dă bine pe facebook, e ușor de urmărit și întrebările din interviu nu-s standard, drept pentru care nici răspunsurile nu-s de PR pentru tonți.
    Nu e favoritul meu din cauza subiectului, dar pe scurt, domnișoara l-a scris bine. Lucru pe care nu l-aș putea spune despre 90% din articolele despre artiști pe care le citesc în orice publicație, on- și off-line.

  17. […] citit, în calitate de jurat, cele 42 de proiecte înscrise în concurs și mi-a părut teribil de rău că am avut de dat numai […]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green