Umbre de dansatori pe perete
Ce faceți pe 23 februarie? Eu o să mă așez comod în peștera domnului Platon și o să urmăresc pe perete umbrele unor oameni care vor dansa afară. Hai că am glumit, de fapt o să ies din peșteră și o să merg la spectacolul Shadowland al Piolobolus Dance Theater:
Citez din comunicatul de presă:
“Narațiune coregrafică în fața și în spatele unui ecran alb, Shadowland te poartă în lumea fantastică a imaginației unei fetițe unde iau viață cele mai ciudate creaturi. Principiul de bază este ușor de înțeles: în fața reflectoarelor, corpurile umane se contopesc pentru a proiecta umbrele unor capete monstruoase, elefanți, plaje stâncoase sau creaturi mistice. În aceast univers al siluetelor există doar alb și negru (sau negru și portocaliu, negru și verde și tot așa). În mod natural, există rău, și bine de asemenea. Bucătari care au înnebunit și care o urmăresc pe fetiță pentru a o găti într-o oală imensă în care deja fierb un bec și un telefon. Un coșmar.
Dacă artiștii n-ar veni din când în când în fața ecranului alb pentru momente de coregrafie out-of-the-box, nimeni n-ar crede că umbrele sunt create de oameni. Este artă sub forma unui vis; corpul uman devine material brut și este dispus în forme infinite. Uneori puțin înfricoșător, dar mai degrabă amuzant și surprinzător, Shadowland este uimitor prin faptul ca totul este realizat fără niciun fel de trucuri tehnice. În afară de ecrane și de anumite elemente pe care dansatorii nu le pot obține din propriul corp, nu este nimic altceva decât precizie absolută. Iar ceea ce nu știe publicul este că, în spatele ecranului, dansatorii au la dispoziție un televizor ce le permite să vadă același lucru pe care îl vede audiența și altfel să își ajusteze mișcările.
Sunt sigură că nu e prima oară când auziți de Pilobolus Dance Theater și că ați mai căscat gura, pe net, la fragmente din spectacolele lor, dar, în mai puțin de o lună, îi veți putea vedea și pe viu, la Sala Palatului. Vor fi două reprezentații, una pe 23 februarie, cealaltă pe 24 februarie. Eu o să merg, cum ziceam, pe 23 și, tot pentru aceeași dată, am de dat o invitație dublă unui cititor.
Așadar, o să dau invitația cititorului careee… îmi spune ceva despre dansul clasic, balet și… iar am glumit. O s-o dau cuiva care îmi spune ceva de râs. La ce a râs cel mai tare ultima dată, de exemplu. Banc, întâmplare, poveste, orice, nu contează. Va fi premiat cel mai amuzat comentariu, ok? Aveți timp până pe joi, 6 februarie, seara. Aștept.
Alte detalii despre spectacol, precum și bilete, pe www.eventim.ro.
LATER EDIT: Depășită fiind de evenimente, sunt nevoită să amân anunțarea fericitului câștigător până mâine seară. Adică, vineri, 7 februarie. 😉 Pe mâine, deci.
LATER LATER EDIT: Câștigătoare este Ana C. Pentru asta:
Ana, trimite-mi un mail la simona@simonatache.ro, cu numele tău complet și datele din buletin (sau un scan după el). Și be) care era link-ul pus de sora ta? 🙄
LATER LATER EDIT: Am primit următorul comunicat:
“Spectacolele Shadowland programate pentru 23 și 24 februarie la Sala Palatului din București se anulează, decizie determinată de interesul scazut al publicului pentru acest gen de spectacol și implicit de numărul redus de bilete vândute până în acest moment.
Events cere scuze celor care au cumpărat bilete și le mulțumeste pentru înțelegere. Pentru recuperarea contravalorii biletelor, cumpărătorii sunt rugați să se adreseze în perioada 1 – 31 martie punctelor de vânzare Eventim de unde au achiziționat tichetele, iar în cazul celor achiziționate online să trimită o solicitare la adresa contact@eventim.ro și să returneze biletele în original până la data limită la biroul Eventim (Str. Polonă nr. 15, Sector 1, București).
Pentru informatii suplimentare, vă rugăm să luați legătura cu Andreea Andreescu, Communication Manager, 0730 030 990, aa@events.ro.”
Îmi pare rău, în caz că ați apucat să vă luați bilete în urma recomandării mele. 😥
Tocmai ce am ras la urmatorul banc postat aici
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=571761092894456&set=a.469665673103999.1073741828.389459621124605&type=1&theater
Chiar azi ma uitam pe eventim pentru ca stiam de spectacol si mi-as dori sa il vad. Simona, daca si tu il recomanzi, chiar ma bucur 🙂
Deci incerc sa castig biletele 🙂
Sper sa va amuz cu un banc scurt, dar care mie imi place foarte tare :
“Nostradamus isi cearta pisica :
Cineee a facut pipi in pantofii mei peste zece minute ???? “
Banc scurt 😉
Nostradamus isi cearta pisica :
Cineeee a facut pipi in pantoful meu peste zece minute ??? :)))
Replica dintr-o reclama la paine, ” hormonu’ bate neuronu’ ” :))
Challenge accepted! Eu nu zic banc nici poveste ci o intamplare cat se poate de adevarata! Protagonisti: eu cu al meu. Timpul: acum o saptamana, da, da cu zapezile ce au speriat toata tara. Spatiul: Braila, unul dintre orasele ce au avut cod rosu, intr-un tramvai la capat de linie. Venisem acasa din Bucuresti, ca ne era dor de sarmalele mamei si nimerisem exact pe vremea cand toti rageau pe la stiri sa nu plecam. Ajungem acasa, si imi vine o idee, absolut geniala, cum imi vine mie o data in an, sa mergem la o statiune in afara Brailei. Prilej pentru care mergeam si cu tramvaiul pentru ca masinile circulau extrem de greu. Am vazut, ne-a placut, sa ne intoarcem acuma. Tramvaiul plin. Al meu nerabdator sa plecam. Il astepta mama soacra cu mancarea pusa. Se plimba in tot tramvaiul. Bombanelile veneau de la sine. Ba in stanga, ba in dreapta. Ba ii taia fata unui batranel, ba intrerupea discutia a doua mamaite. Ba baga scotea capul pe usile care nu se inchideau, ba venea la mine si batea din picioare. Eu stateam cuminte. Ma uitam cum facea ca trenul in gara intr-un tramvai. Vatmanul era vizibil deranjat de protestul tacit al iubitului meu si a vrut sa se distreze si el. Cum? Exact cand al meu avea capul scos din tramvai si corpul in el, vatmanul inchide usile….Si il vad cum dadea din fund mai ceva ca o negresa, si cum incerca sa isi scoata capul din usile respective. Tot tramvaiul radea, eu eram pe jos, nici nu puteam sa ma duc sa il ajut ca aveam sentimentul ca fac pe mine de atata ras. Bineinteles, totul s-a intamplat in cateva secunde insa as da orice sa mai repet, macar o singura data, momentul in care al meu isi misca poponeata in stanga si dreapta in acelasi timp cu mainile care ziceai ca sunt aripile unui avion. Dupa ce vatmanul a deschis usile, a venit linistit langa mine, si-a deschis telefonul si nu a mai ridicat ochii pana cand am ajuns. Tot tramvaiul in frunte cu mine radea.
Dap….buna intebarea….iar momentul la care pot sa dau un raspuns e si mai potrivit. Zilele trecute, citind una dintre postarile tale, am vazut o poza cu doua exemplare ale cartii “Femeile vin de pe Venus, barbatii de la baut”. Una dintre cititoare tocmai ne arata ca a cumparat doua exemplare pentru a nu se certa cu sotul. Si atunci mi-am zis…” Trebuia sa am aceasta carte”…Dragilor…de cand am cumparat-o si am inceput lectura…stau permanent cu zambetul pe buze. Nu e neaparat ceva care pe tine, cititorule, sa te faca sa zambesti…dar pe mine paginile acestei carti sigur ma fac ;). Lectura placuta celora care v-am starnit interesul 🙂
Fiecare dintre noi face chestii mecanic, fara sa le gandeasca, dar atunci cand esti stresat…creierul cred ca sare peste niste pasi….mai exact…colega mea de birou cu o seara inainte de super prezentarea pe care trebuia sa o faca in fata intregii firme merge la toaleta si dupa ce termina “treaba mica” (pipi pentru necunoscatori) isi da seama ca si-a dat pantalonii jos dar chilotii NU!!!!! A spus ca a fost cel mai bun medicament de relaxare pe care il cunoaste pentru ca a ramas pe wc si radea singura….iar eu cand am aflat am ras cu lacrimi si nu puteam sa le explic celorlalti ce s-a intamplat 🙂 pana si astazi (intamplarea a fost la inceputul anului 2014) inca mustacim cand merge ea la toaleta :)))))
De obicei doar citesc, insa nu pot rezista tentatiei biletelor.. Cel mai recent am ras de un banc trimis de maica-mea:
Un reprezentant al Mitsubishi Motors vine în România să testeze
eventualitatea deschiderii unei fabrici de piese de schimb. Pe
coclauri, prin Moldova, i se sparge un colier şi-i fierbe apa de la
motor.
In sfarsit, vede pe cineva si intreaba:
– E un service prin apropiere?
– Nea Costel tractoristu‘ se mai pricepe…
In fine, il gaseste pe nea Costel. Se uită nea Costel tractoristu’, ia
o sârmă din gard, înlocuieşte colierul… Dă-i cheie … Merge.
Ajuns la Bucureşti, japonezul raportează : Piaţă saturată, piese de
Mitsubishi pe toate gardurile ….
Banc
Un presedinte, nu spunem tara, la pescuit, prinde pestisorul de aur….
– Norocosule, zice pestisorul, iti pui o dorinta si ti-o indeplinesc!
– Uite … (se gandeste) … as vrea sa ma-ntalnesc, intr-o seara, cu Claudia Schiffer!
– Hai mai, nu vezi cat sunt de mic!! Nu te gandesti si la mine!! Ma pui sa inot atata drum!!! Cauta si tu ceva mai usor!
– Ok (se gandeste) … as vrea …. sa castig un nou mandat!
– Cum spuneai c-o cheama p-aia??!!!
Acum câțiva ani, la muncă, ne anunță aștia la un moment dat ca in ziua de, la ora de , trebuie sa ne ducem la clinica nu stiu care pt controlul medical periodic. De fiecare data cand venea vorba de asta se lasa cu injuraturi si proteste, pentru ca respectiva clinica fusese aleasa cu dedicatie și se stia ca cineva isi ia niste comisioane pe chestia asta iar noua nu ne convenea sa ne ducem si sa asteptam niste ore pe holuri ca sa-si ia un nesimtit niste bani. Ma rog, mizerii, ca peste tot.
Deci ne prezentam la data si ora stabilită, ne anuntam ca am ajuns si ne punem pe asteptat pe la uși ca nu eram singurii programati. ca sa nu ne deprime atmosfera si mirosul de spital, am iesit cu baietii în față, si, din una in alta, am inceput sa ne distram dandu-ne„ pe gheață” pe gresia de pe rampa pentru carucioare. Rampa era lunga, inclinatia destul de mare, gresia lucioasă, așa ca ne-a prins imediat si ne dadeam ca la Predeal. În timp ce alunecam pe rampa ne treceau capatanile prin dreptul unui geam si ne distram gandindu-ne cum se vede dinauntru si ce s-ar fi gândind aia din partea cealalta a geamului.
Abia dupa ce a iesit o colega dupa noi si ne-a chemat ca ne strigasera aia, am realizat ca geamul respectiv era tocmai ala de la cabinetul psihologic. Iar rasete, mistouri, pâna in momentul in care ne-am dat seama ca trebuia sa trecem si pe acolo,nu doar pe la doamna care ne lua tensiunea si ne punea sa zicem 33.
Tensiunea ne-a iesit la toti cam mare ca eram dupa efort, iar când am iesit de la tensiune,colegele ne-au comunicat ca ii intrebase doamna psiholog sau psihiatru ce era cu noi de eram asa fericiti.
Eu am zis ca cel mai bine ar fi cand vorbesc cu ea sa pastrez tonul glumet, sa se asorteze cu ce faceam pe sub geam, sa isi dea femeia seama ca asa e firea mea si nu trec repede de la o stare la alta. Deci intru, zic saru’ mana, tipa se uita la mine si ma invita sa stau jos. Urmeaza intrebarile alea uzuale, daca ma simt urmarit, daca am vrut sa ma spanzur in baie, daca am cosmaruri etc. La chestiile astea nu aveai cum sa raspunzi decat serios, ca sa nu dea cu virgula in fișă, dar la un moment dat mi-a luat-o gura pe dinainte. Întrebarea era ceva de genul daca am nelinisti sau depresii, iar eu ii raspund tipei ( era cam de seama mea, parca ne stiam din vedere, deci imi permiteam niste glumitze) ca in afara de faptul că isi bat aștia joc de noi la munca si ne tin pe niste salarii de doi lei, nu am nicio problema care sa-mi macine creirii. A zambit, semn ca s-a prins ca nu vorbesc serios, m-a mai intrebat nu stiu ce , iar la final mi-a marturisit cu sinceritate: ” asa fac toti, futu-i in gura, vor sa te rupi muncind si sa te platesca mizerabil. si eu sunt in aceeasi situatie da’ inca n-am ajuns sa fac ca voi”.
Ultima data cand am ras cu pofta a fost cand am vizualizat:
http://www.youtube.com/watch?v=sVogrnAO28E
🙂 Oaaa, ce tare e premiul! Am fost si eu o data la un spectacol de lumini, umbre, proiectii acum vreo 5 ani si a fost super tare! Desi poate ca nu o sa castig premiul (la cat de amuzanti si simpatici sunt majoritatea cititorilor tai), poate o sa va fac macar un pic sa radeti si tot am castigat ceva! Daca v-ar fi povestit-o Dragos, colegul meu si protagonistul, ar fi fost mult mai amuzanta povestioara. S-a intamplat acum vreo 3 ani, in facultate, dupa vacanta de Pasti si mi-am amintit zilele trecute de ea si l-am rugat sa mi-o repovesteasca. Am ras la fel de mult ca atunci. Asadar, citez din conversatia noastra:
“Eu: ba, zi-mi cu oul ala, pe care l-ai spart tu in capul lui Cristi sau de masa de la nush ce laborator sau in mana ca un adevarat Chuck Norris
ca imi amintii de el si vreau sa rad
dar nu mai stiu exact detaliile
te-a suparat el, l-a spart si era de la Alexandra si tu te-ai super enervat si i-ai aratat cum arata un Zet (numele lui, n.m.) nervos?
Dragos: :)) Pai era un ou de la Alexandra (prietena lui, n.m.), era facut cu o vopsea mai speciala care-l facea sa para ca e poleit cumva…parea ca e din metal. Si la laborator l-am scos sa i-l arat si lui Cristi (prietenul si colegul lui n.m.) si dobitocu’ l-a luat si mi l-a ciocnit de cap (si bineintels ca s-a spart….). Si de atunci nu am mai gandit…m-am enervat la maxim in timpul laboratorului in timp ce el il tinea in mana am incaput sa dau cu pumnu’ in ou pana n-a mai ramas nimc….sarea in toate partile si eram si la un laborator unde nu erau colegii nostri (cred ca recuperam ceva)… se uitau aia, nu le venea sa creada… nici profu’ n-a zis nimic, a ramas masca. Cristi la fel, nu stia ce sa mai zica… a luat frumos resturile de ou de pe jos, le-a aruncat si ne-am facut ca si cum nu s-a intamplat nimic. Mai erau doi baieti la masa noastra si avea unu’ nevoie de un pix si nu mi-a cerut mie, chiar daca aveam…s-a dus saracu’ la alta masa sa ceara .”
Eu am crezut ca mor la asta: conversatie intre Ion si Gheorghe:
– Gheorghe, am fost in Turcia la all inclusive, exceptional: mananci cat vrei, bei cat vrei, cu bar la piscina, lux mare. Da’ sa vezi ce faza patesc: ma duc intr-o dimineata la micul dejun,
Maria mea ramane in camera. Cand ma intorc, ia-o pe Maria de unde nu-i. O caut peste tot, ma panichez, ma duc la receptie si aflu ca e in camera la Antonio Banderas. Ma duc acolo, bat la usa, deschide Antonio. Antonio, barbat bine: inalt, frumos, plin de muschi, brunet, ochi albastri, fara pic de burta. Cand colo, iese Maria mea dezbracata din baie: cu tatzele vai mama ei,
curu lasat, cearcane… Ba, mi-a fost o rusine de omul ala …
Acum vreo saptamana, eram cu o colega de facultate la metrou la piata victoriei. O fata si un baiat se sarutau de zor, iar pe noi ne-a cam bufnit rasul. Era atata pasiune, incat nu ne-am putut abtine sa nu incepem sa ne imaginam scenarii, dar nu orice fel de scenarii, ci unele legate de cum am putea sa-i oprim, dar si sa-i socam. Asadar, a mea colega a venit cu urmatoarea propunere: Ma duc la ei, o bat pe tipa pe umar si ii spun <> Rad si acum cand scriu, mai ales pentru ca a mea colega are si un fel de a spune diverse. O ajuta si fata de copil cuminte, cu ochelari si care are in garderoba doar haine negre… Am ras mult, prea mult :))) 😆 😆
S-a sters poanta, deci repostez :))) acum rad————–asta e poanta:Ma duc la ei, o bat pe tipa pe umar si ii spun <> Rad si acum cand scriu, mai ales pentru ca a mea colega are si un fel de a spune diverse. O ajuta si fata de copil cuminte, cu ochelari si care are in garderoba doar haine negre… Am ras mult, prea mult :))) 😆 😆
S-a sters poanta din nou, deci repostez :))) acum rad————–asta e poanta:Ma duc la ei, o bat pe tipa pe umar si ii spun ” Cu individul asta ma inseli, fa? nu-ti mai place pasarica?” Rad si acum cand scriu, mai ales pentru ca a mea colega are si un fel de a spune diverse. O ajuta si fata de copil cuminte, cu ochelari si care are in garderoba doar haine negre… Am ras mult, prea mult :))) 😆 😆
si eu as merge la teatru mai des, dar nu te lasa sa intri decat la costum sau la frac…si n-am asa ceva.
Badea Ion se pregătea să între în gospodărie la badea Gheorghe când vede un câine mare ciobănesc, cu o faţă fioroasă, că se uita la el din curte. Speriat, renunţă la gând şi îl strigă pe badea Gheorghe.
– Ce-i, mă? – scoate ăsta capul pe geam.
– Hai să-mi deschizi poarta că mi-i frică de câne!
– Hai, numa, că nu-ţi face nimic!
– Nu mă bag că mi-i frică.
– Hai, dacă-ţi spun!
Până la urmă, badea Ion îşi ia inima în dinţi şi intră în curte. Se duce uşurel pe lângă perete şi până la urmă ajunge în casă. După ce închide uşa îi zice lui badea Ion :
– Bă, Ioane, rău câne ai!
– Aşe-i cum zâci – rău tare.
– Să uita aşa fioros de am zis că mă scap pă mine. Da, spune-mi, de ce nici nu mârâie, nici nu latră, nici nu muşcă, numa să uită aşa urât?
– Mă, cânele ăsta-i din ăla care să consumă-n el!
Misto, vreau si eu! Romania, taramul umbrelor? 😉
din pacate eu nu am putut sa rad, era o situatie din ciclul bancurile cu politisti nu exista..dar am ras copios cand am plecat de acolo.asa, pe scurt: retinusem un individ si trebuia sa il ducem la arest. tipul respectiv mirosea ca dracu..abia puteam sa stam langa el. il duc la arest si ii zic “colegului”: uite ti am adus pe unul dar ai grija ca e un sconcs.asta se uita la mine asa surprins si imi zice: aaa…nu e roman? e strain?de unde ai zis ca e? ca ptr acestia avem alte proceduri..nu am putut decat sa articulez ca e roman dar pute..si am plecat imediat ca nu ma puteam abtine sa nu izbucnesc in ras. trebuia sa ii spun ca e din Sconcshia..sa vezi ce mai cauta innebunit pe goagal sa gaseasca tara
Voi fi acolo!
🙂 vai, nu pot sa rezist… ne mutasem de putin timp in italia, eu si fetita mea de trei ani. sotul- plecat mai toata ziua, noi acasa si prin jurul ei. gazda era in varsta, rea si nebuna ( baba absoluta, vorba lui calinescu) si cum ne vedea, ne injura si ne zburatacea (putana, stronza, iar fetitei vafanculo- sic:) ), ajunsesem sa iesim din casa cand dormea, sa n-o provoc, dar vorbeam cu ea in gand toata ziua, ma obseda, ce toscana, ce iubit, eu la telefon vorbeam doar de ea, ajunsesem ca moromete cu bisisica. si ma decid sa ii raspund, sa ii spun ca e rusine sa vorbeasca asa, ca e femeie in varsta si nu barbat pe santier, etc; italiana mea era bazica, intelegeam tot dar vorbeam putin din timiditate si din pedanteria ca nu conjug ca lumea, fac dezacorduri, etc. imi repetam in casa discursul pregatit cu voce inceata, sa ma si aud cum suna in italiana. cum eram asa cu ochii dusi si repetand intr-una, ma luase valul si ma certam de-a dreptul cu un perete…si fetita mea (care nu stia italiana) vine si ma intreaba:
”mama, te rogi?”
alta, tot cu fiica-mea, tot in satul ala (asa ii ziceam eu razand, era de fapt o localitate asa, mai turistico- artistica). eram la terasa la inghetata si langa masa noastra se aseaza un student negru- venise cu bicicleta, tocmai si-o parca. daria nu mai vazuse persoane de culoare pana atunci ( trei ani, dupa cum ziceam) asa ca s-a dus glont la el si l-a intrebat : ” te-ai lovit ? ”
O tipă merge să se angajeze la un magazin, iar după ce trece de interviu directorul îi spune ca politica magazinului era ca fiecare client să plece cu produsul care is e potriveste cel mai bine si de care are intr-adevar nevoie.
Pentru asta , o duce să vadă cum procedeaza o vânzătoare cue experiență, să bage și ea la cap și să știe de are de facut. Intra un moș :
-Buna ziua, aș vrea si eu o pereche de manuși.
vânzatoarea, extrem de amabilă începe să-l interogheze pe moș, să vadă ce i se potrivea:
-ce fel de manuși, de iarnă, de box, de cauciuc, de sudura, de portar ?
-pai, de iarna….
-ok, decide iarnăăă… cum le doriți, de lână, de fâs, de piele?
moșul se arăta din ce în ce mai încântat că i se dădea atât atenție raspunde că de piele.
-Piele naturală, piele, intoarsă, piele ecologică?
-naturală.
-cu un deget sau cu 5 ?
-5.
-Îmblănite, sau ne.
-Îmblănite.
în cele din urmă își ia moșul o pereche de mănuși, iar la ieșira îl abordează directorul cu gagica cea nouă și-l întreabă dacă este mulțumit de servire, moșul îi spune că era chiar pe culmile extazului, mulțumește și pleacă țopăind de fericire.
-Deci, ai înțeles cum trebuie lucrat? toți clienții trebuie să plece mulțumiți ca hodorogul ăla de adineauri! acum marș la tejghea și fă clienții fericiți!!
A doua zi, directorul se strecoară după o perdea să vadă cum se descurca noua angajată.
La un moment dat vede că intră un client foarte agitat, cu un capac de veceu într-o mână, o placă de faianță în cealaltă și o busolă la gât. se duce direct la vânzătoare, trântește capacul de wc și faianța pe tejghea și zice:
– Uitați, domnișoară, ăsta e capacul de la veceu, asta e nuanța faianței din baie, tronul e orientat spre nord-vest, la budă mergem de 3-4 ori pe zi,curu’ vi l-am arătat ieri, deci îmi dați până la urmă o hârtie igienică ???
PS. sper sa ni zica nimeni că trișez pt ca am pus doua postaări, așa că una din ele e in afara concursului !!
intre timp, ne-am relocat in ro, ca atata imaginatie am avut 🙂
dar mai am povesti din italia…o duceam deja la gradi pe fiica-mea. si hai ca m-am dat mare mai inainte, nu intelegeam tot ce se spune in jurul meu. asa ca vin acasa odata si il intreb pe ”ubitu” (cum ne ironiza fetita noastra ) daca avem pidocchi, ca trebuie sa ducem neaparat a doua zi la gradi, sau macar sa le spunem (din seria: aduceti maine doua frunze galbene, o ghinda si-un lipici sau trei bete de inghetata , o coala de hartie mov si carioca galbena sau cine are cutii de carton, aracet si banda adeziva- ptr diverse proiecte) – chestie ptr care m-a luat o seara intreaga peste picior- ca pidocchi inseamna pur si simplu …paduchi 🙂
…si mai am una cu mine, de cand eram pice rau…clasa a doua, prima ora de franceza (s-a inamplat cam acum o mie de ani); vine in clasa o doamna fina, blonda, se prezinta si ne intreaba daca avem habar vreunul din noi de franceza, daca stim vreo poezie sau ceva, cat de putin; eu, cu mana pe sus, singura : eu, doamna, eu doamna . m-a invitat sa ma produc si am inceput mandra ”em-pom-pim-polerim-polereasca-em-pom-pim-em-pom-paaaa..”, cum ne jucam noi , fetitele, in curte elastic pe un cantecel straniu- mi-am spus ca daca nu stiu ce inseamna, nu poate fi decat franceza :)))
si mai am, dar nu imi pot permite sa acaparez blogul iubitei simona, mai ales ca habar n-am daca au haz povestile mele si pentru altcineva decat mine :)))
Nu s-a intimplat ultima data, dar o s-o povestesc totusi. Avem o catelusa, Bela o cheama. Cind era mica, nu se pricepea sa urce in pat cu puterile proprii, asa ca nascocisem o metoda de intrajutorare. Eu ii puneam mina dupa cap, ea isi incorda gitul si cu labutele se catara pe marginea patului pina ajungea sus. Un adevarat alpinist. Odata i-a oferit parteneriatul asta si maica-mii care avea idee ce faceam, asa ca i-a pus mina in spatele cefei, Bela a inceput ascensiunea si pentru ca mama n-a stiut ca trebuie sa-i sustina de fapt tot efortul asta ca un fel de contrapondere, i-a dat drumul si catelusa a venit de-a berbeleacul. Sa vezi atunci ochi mirati acuzator: cit m-am straduit sa va invat si nu s-a prins nimic de capul vostru, ham, ham.
Hehe. Tocmai s- a incheiat o reprezentatie a teatrului de umbre numit CSAT. Au apus cea mai tare gluma: statul functioneaza impecabil, nu va faceti griji!
Nu mai e nevoie de invitatie, locurile sunt asigurate la teatrul de la Balaceanca!
Un doctor se adreseaza unui betiv:
– Daca mai bei iti scurtezi singur viata!
Betivanul se lumineaza la fata:
– Doctore , sa stii ca ai mare dreptate! Eu intr-o zi n-am baut deloc si asa lunga mi-a parut ziua…
Eu am ras de marele porumbel 🙂
Astazi am ras pentru ca http://www.facebook.com/photo.php?fbid=787739597920330&set=p.787739597920330&type=1&theater
Ajunge Bulă la hotel, pe o căldură mare, lasă bagajele în cameră și fuga pe plajă.
Se dezbracă, intră în apă și deodată simte o mână pe coaie iar o voce îl întreabă:
– Plus sau minus 2?
Bulă speriat:
– Hai să zic plus 2. Așa că zise”două”.
Iese din apă și se trezește că are 4 coaie.
– Las’ că intru înapoi și zic minus 2 și rezolv eu!
Intră din nou în apă. Vocea întreabă:
– Plus sau minus 4?!?
La Mall,o damă bine se suie pe cîntarul cu fise,vîră o monedă şi citeşte:60 kg.
Lasă poşeta lîngă cîntar:58.
Îşi scoate ghetuţele şi le pune lîngă poşetă:56.
Dezbracă hăinuţa şi-o aşează peste ghete:54.
CLING…şi cîntarul se-nchide.
“Domnişoară,poftim fise!”…se aude un cor de bărbaţi din spatele ei.
Revin cu cea mai amuzanta istorisire de pe planeta daca mi se ofera si niste dopuri bune de urechi sau imi pune cineva o pila la organizatori sa schimbe muzica aia. Daca e aia ce aud eu pe iutub atunci e nasol spectacolul si nu vreau sa castig biletele, deci ar fi preferabil sa nu razi. oricum, ideea e faina cu umbrele dar nu as merge ca eu nu suport sa aud asa ceva. imi pare rau ca nu o sa am ocazia sa spun acel lucru foarte amuzant dar poate candva voi castiga si eu ceva care sa imi placa. cred ca o sa imi fac propriul meu show cu umbre dar ma voi folosi doar de manute si de pisoi eventual. nu se putea o muzica clasica la blestematul ala de show in loc de alicia keys sau cine o fi paparuda aia care zbiara. halal ! chiar ar fi o dezamagire profunda sa se imbine dansul umbrelor cu muzica pentru…nu mai spun ce categorie de forme de viata sunt cei care suporta sa asculte asa ceva. mie nu imi place sa jignesc sa vad oameni suferind dar uneori trebuie ca si biletul e scump. chiar va rog frumos, data viitoare cand mai veniti cu idei din astea interesante cat de cat intrebati-ma si pe mine ca nu stau chiar asa departe. chiar as avea bani sa imi cumpar biletul ala, chiar la VIP dar nu o sa o fac. Stii voi de ce.
Wow, la o zi dupa ziua mea si cu 2 zile inainte de aniversarea casatoriei? Pacat ca aflu atat de tarziu de spectacol..
Acum vreo 13-14 ani, cind eram io proaspat maritata, emigrata si cu primul bebe, a trebuit sa trimit o carte prin posta tocmai in Alaska, unde sta cumnata-mea. Pe vremea aia inca mai foloseam timbre si plicuri, in care puneam cecurile pt diverse plati.
. Ma intorc eu vesela, si-i ginguresc la ureche, ca dormea, urmatoarea propozitie: “am dat 10 dolari pentru carte si pe timbre”, eu referindu-ma la suma totala, “nu mi s-a parut mult pt expedierea cartii tocmai in Alaska…”, si pina sa apuc eu sa specific cit a fost cartea si cit au fost timbrele, el ma intrerupe si ma intreaba putin neincrezator, putin stupefiat: “deci ai pus timbre de 10 dolari pe carte???”. Io, fata desteapta, cu facultate 
, realizez ca ori ma crede proasta si ca au facut misto aia de la posta de mine, ori ca eu am vorbit prea repede si nu a procesat, ca era adormit. Cred ca prima varianta predomina, chit ca nu ar fi recunoscut asa ceva niciodata; naiva mai merge 😉
Deci, barbate-miu stiind ca merg la posta, m-a rugat sa cumpar si niste timbre. “No prrroblem”, zic eu, in cel mai țapan accent est-european
Fara ezitare, ii raspund: “da, care-i problema? Am impartit 10 dolari la 25 de cenți/timbru (sau cit costa la vremea aia), si am cumparat atîtea timbre, si am pus de 8 dolari timbre pe carte, iar restul ti le-am adus, nu ti-am zis ca au costat 10 dolari, ce nu-ntelegi?”
Momentul trebuia filmat, ce mai!! Saracul se freca la ochi, de somn si stupoare, ahahaaaaa!!
A trebuit sa mai adaug niste gaz pe foc, ca prea ma simteam in forța, cind m-a intrebat cum am reusit sa lipesc atitea timbre pe un pachetel asa mic, la care eu i-am raspuns f senina ca a trebuit sa pun pe ambele parti, ca nu incapeau numai pe partea cu adresa, dar ca ăla de la poştă a zis ca e ok, ca ăia din Alaska au timp sa numere, ca se cam plictisesc, si ca el deja stie cite sint, ca doar el mi le-a vindut! I-am tras una dupa ceafa, ca sa-l scot din şoc, si m-am intrebat: “oare e grav ca ma crede fraiera?” 🙄
Si acum murim de ris, chiar maica-mea mi-a sugerat sa scriu despre asta, ca a ramas de referinta.
@Catalin Tz:
Am LESINAT de ris la postul tau cu psihiatra!!! Inclusiv maica-mea, la cei 65 de anisori ai ei, ridea cu lacrimi si dadusem amindoo in tuse si icnete, ce mai, parca va si vedeam facindu-va de cap pe acolo, hahahaaaa!!!
Si m-a mai facut sa rad asta: http://www.youtube.com/watch?v=r3Lg6mReBA4.
Am avut-o pe “repeat” cateva zile.
Eu am ras foarte mult la faza asta: o tipa incearca sa-l sperie pe tat-sau in timp ce el spala vasele. Doar ca tipul are niste super reflexe. http://www.youtube.com/watch?v=b0hvxGDRVBY
Pe un zid din Berlin sta scris:
Dumnezeu a murit – semnat Nietzsche!
Nietzsche a murit – semnat, Dumnezeu!
Râd in cascade la perlele fetitelor prietenei mele. Ioana, de exemplu, care are 11 ani, o intreaba pe mama ei cum se fac copiii. Mama, sec: “Dintr-un spermatozoid si-un ovul. Altceva?” Ea, semi-incantata, pare ca pricepe dar vrea sa se asigure: “Aham. Si supermartoiții astia vin de la Superman care era pe Marte”? Ilinca, in varsta de 7 ani, contracareaza orice incercare a mamei ei de-a o convinge sa se spele pe dinti: “Mami, ala de la «Pasinger» se spala pe dinti?”. Mama: “Cred ca da.” Ilinca: “Se spala bine?”. Mama: “Foarte bine”. Ea: “De ce? Ca sa nu-i pută gura la spectacole?”
Azi am ras pentru ca:
In lumea dragostei, o singura regula e valabila. Sa faci femeia fericita. Faci ceva pe placul ei, castigi puncte. Faci ceva ce nu ii place, pierzi puncte. Nu primesti nici un punct pentru ceva la care se asteapta. Cu parere de rau, astea sunt regulile. Iata un scurt ghid al sistemului de punctare:
INDATORIRI OBISNUITE
– Faci patul (+1)
– Faci patul, dar uiti pernuta decorativa (-1)
– Asezi patura peste cearseaful mototolit (-2)
– Iesi sa cumperi ceva pentru ea (+5)
– Pe ploaie (+8)
– Dar te intorci cu bere (-5)
– Te scoli din cauza unui zgomot suspect noaptea (+1)
– Te scoli din cauza unui zgomot suspect noaptea, dar nu era nimic (0)
– Te scoli din cauza unui zgomot suspect noaptea, si era ceva (+5)
EVENIMENTE SOCIALE
– Stai alaturi de ea tot timpul petrecerii (0)
– Stai alaturi de ea un timp, dupa care mergi la o vorba cu colega (-2)
– Pe colega o cheama Tina (-10)
– Tina, dansatoarea (-20)
– Tina are silicoane (-80)
ANIVERSARI
– O scoti la cina (+2)
– O scoti la cina si nu este un club sport (+3)
– Ok, e un club sport (-2)
– Si e noaptea cu bufet suedez (-3)
– E un club sport, noaptea cu bufet suedez, iar pe fata ta sunt pictate culorile echipei preferate (-10)
SEARA IN ORAS
– O scoti la film (+1)
– O scoti la un film care ii place ei (+3)
– O scoti la un film care nu-ti place (+6)
– O scoti la un film care iti place tie (-2)
– Se numeste “Robocop” (-3)
– Ai mintit ca era un film despre orfani (-15)
CONDITIA FIZICA
– Ai facut burta (-15)
– Ai facut burta, dar te antrenezi sa iti revii (+10)
– Ai facut burta si treci la camasi si pantaloni mai largi (-30)
– Spui, “Nu conteaza, si tu ai” (-8000)
MAREA INTREBARE
– Ea intreaba: “M-am ingrasat?” (-5) [Da, pierzi puncte indiferent de raspuns]
– Eziti cu raspunsul (-10)
– Raspunzi, “Unde?” (-35)
– Orice alt raspuns (-20)
COMUNICARE
– Cand vorbeste despre problemele ei, te arati interesat (0)
– Asculti, peste 30 minute (+50)
– Asculti, peste 30 minute, fara sa te uiti la TV (+500)
– Ea isi da seama ca de fapt ai adormit (-4000) “Bogdan Florea
Îmi amintesc de prima mea experienţă cu un prezervativ. Aveam 14 ani. M-am dus la farmacie pentru a cumpăra un pachet de prezervative. În acele zile am avut nevoie de mult curaj pentru a merge la farmacie şi a cere aşa ceva, deoarece toată lumea din oraș mă cunoștea și nu exista nici-o îndoială că tânăra, cred că numele ei era Alexandra, ştia pentru ce se folosesc.
Ea lucra ca farmacistă, era în spatele tejghelei și vedea că eram într-adevăr jenat de întreaga procedură. Mi-a dat pachetul și a întrebat dacă știu cum se foloseşte un prezervativ . Sincer, am răspuns :
– Nu, chiar nu! In astimp doi bujorei calzi imi mangaiau caldut obrajii.
A desfăcut pachetul, a luat unu și l-a tras peste degetul mare. M-a avertizat să mă asigur că a fost bine si sigur pus. I se părea că încă o privesc confuz, chiar cam bovin. S-a uitat în jur pentru a vedea dacă mai era cineva in farmacie. Nu era.
– Doar un minut, a spus ea, și m-a condus în spate , şi-a descheiat bluza și a îndepărtat-o. Şi-a desfacut sutienul și l-a pus deoparte.
– Asta pentru a te excita! (?), imi spuse. Stia ea, asa ca m-am lasat … dus. Si m-am tot dus … hat!
Ei bine, am fost atât de … fie, uimit … că tot ce am putut face a fost să raman cu gura deschisă şi să dau din cap . Apoi a spus că era timpul să punem prezervativul. Cum eu îl puneam, ea şi-a dat jos fusta şi chiloţeii şi s-a aplecat peste un birou.
– Ei bine, haide, a spus ea, nu avem prea mult timp.
Așa că m-am urcat pe ea. A fost atât de minunat că, din păcate, nu am mai putut … mult și am … în câteva minute. S-a uitat la mine cu un pic de încruntare, zambind totusi a incurajare.
– Ai pus prezervativul? a întrebat ea.
– Sigur că da! și i-am arătat degetul meu, să vadă.
Am primit cea mai grea palmă din viaţa mea.
Intotdeauna pentru mine a fost mereu foarte greu … dar greu … să înţeleg femeile.
Ce-a avut frate, ca nici pana azi n-am inteles-o?
E banc, se intelege. Aoleoooo, gata acolo in spate, shhhhhtt!
Eeeeii, normal c-am inteles, stay chill.
Dar pe fata … zau … chiar …
Womens 🙁
Culmea lenei:
Sa-ti cumperi menta gata frecata!
Am făcut unui coleg nod la cravata si a ieșit cam scurta cravata el zice ..parca as fi Soim al patriei.si am ras cu lacrimi ptr ca mi am adus aminte bancul cu soimul patriei,un Tigan avea un fiu si vine asta micu de la scoala bucuros tata tata sunt soim al patriei la care ăla bătrânul zice bă eu sunt Cioara de o viata si tu esti soim ??.
Este de prisos sa spun in ce hal astept weekend-ul. Da, da exact ziua de sambata cand in sfarsit am timp de mine, de al meu, de somn, de toate. Dar ce pot? Normal ca nu pot! Uneori cred ca intr-o viata anterioara am fost un criminal in serie de la mine trag toate napastuirile. Cand sa fiu si eu cu al meu intr-un moment de redescoperire, suna ma-sa. Persoana care, jur, ca isi spune sambata dimineata, la ora matinala: Mmm….azi trebuie sa o enervez pe viitoarea nora. Si asa nu o suport. Poarta tocuri si e mai inalta decat fii-miu! Si nu sta mult pe ganduri.
Intorcandu-ne la subiect, s-a dus dracului romantismul de dimineata, hai dupa-amiaza, ca il aud pe al meu: “La ce ora? Asa, si pe unde? Aha. Bine. Sarut mana”. In gandul meu ii rupeam mana. Cu un zambet malefic sar de gatul lui sa nu las timpul sa treaca. Bate fierul cat e cald! L-am batut de m-am rupt. Al meu deja era la baie si imi zice: “Imbracarea! imi trimite mama pachet! Ajunge la gara la 4!” Toate urarile de “bine” erau la gura mea.
Ajunsesem sa fiu mandra de mine de cat de multe stiam. Maica-mea, care e profa de religie, cred ca ar fi fost si mai mandra. In fine, ma imbrac bodoganind in stanga si in dreapta, ma lamentez tot drumul, ii umplu femeii frigiderul ca tot l-a golit pentru odorul ei. Ajungem la gara. Trenul intarziere. O ora. Ma prosteste cu un Mc amarat, mai degraba sa imi tina gura ocupata ca sa nu ne stie toata gara. Pe mine, pe el si pe ma-sa. Intre timp mi-l suna din sfert in sfert de ora. “-A venit mama? -Nu, inca astept!-Da e si ea cu tine, nu?-Da,da!-Asa mama, asa!Fata buna!” O si imaginam stand in fotoliu, la caldurica, la televizor, frecandu-si mainile malefic gandindu-se ca mi-a stricat sambata. Vine trenul. Ia pachetul. Unde e pachetul. Hai acasa. Pe drum nervi intisi la maximum. Imi era prea frig sa mai zic ceva. Mergeam in sir indian. Eu fixam zapada. El vorbea cu ma-sa.
Eu fixam cerul. Da. Exact. Cazusem. Alunecasem pe singura bucata de gheata de pe intreaga strada. Minuscula, de altfel. Dupa vreo zece secunde isi da seama si al meu ca nu imi mai aude “sictirul” in spatele lui si ii da in gand sa se intoarca. Eu deja eram in patru labe. Imi cautam ochelarii. Vine spre mine, asta dupa ce a ras bine inainte si imi da mana. Plina de nervi ii zic sa ma lase ca ma descurc. Nu am nevoie de el. Feminista pana la capat.
Ma ridic intr-un final. Degeaba. Fixez iar cerul. Da, cazusem. Din nou. Tot acolo. Ma ajuta sa ma ridic, razand cu lacrimi. Eu o faceam pe inabordabila. Am continuat drumul tinandu-ma strans de el si imaginandu-ma undeva intr-o tara cu climat ecuatorial. Dar pana si acolo al meu era sunat de ma-sa care ii zice ca a pus pachet!
A doua poanta e de anul trecut! Mai exact iarna trecuta cand am fost un week-end cu prietenele cele mai bune la munte. Undeva prin Busteni. Pana aici totul bine si frumos. Ne trezim noi cu noaptea in cap sa prindem personalul catre destinatie. Pleca la sase fara ceva. Una dintre noi nu a mai reusit sa urce in el ca a ajuns prea tarziu. Nu i-a zis nimeni ca nu ai nevoie de farduri la munte. Avea sa il ia pe urmatorul si ajungea inaintea noastra, chiar si cu o mica escala.
Revenind, in tren multi baieti frumosi. Baleam toate cand in stanga, cand in dreapta. Ne lasasem iubitii acasa. Ne saturasem, domle, de statutul femeilor aproape maritate si voiam sa mai simtim cum eram la inceputul studentiei. Bun. Luasem tot ce ne trebuia, chiar si pentru un mic gratar din Bucuresti. Deodata una dintre noi voia sa verifice daca a luat carnatii. Si deschide o punga, moment in care in tot compartimentul se imprima mirosul de carnati. Mai ceva ca la macelarie. Baietii frumosi incepusera sa rada. Noi ne facuseram de ras. Si acolo. Intre timp, prietena cu trenul pierdut ne suna sa ne spuna ca ea a ajuns. Ii zicem bun. Stai acolo. Ea asa suparata zice ca nu prea e lume si ca nu ii place. Coborase la Poiana Tapului. Ras isteric. Cred ca a ajuns si la controlor.
Urmeaza statia noastra. Busteni. Coboram noi nostalgice. Baietii mergeau si mai departe. Eu imi trageam trolerul prin zapada, cand deodata simt ca ma lovesc de ceva. Imi zic “sa vezi de ce barbat bine m-am lovit acuma. Imi cara si trolerul” Si incep sa spun: “scuze, ma scuzati” si tot tacamul. Insa nu eram intoarsa ca mi se prinsesera rotile ale naibii in zapada si trageam la ele. Munca sisifica. Fetele radeau de mureau. Erau pe jos. Cand ma intorc sa vad si eu ce e de ras vad ca ma lovisem de un stalp. Si acum mai fac misto de mine. Catre taxiuri o tanti ne intreaba unde avem cazare. Eu, care facusem rezervarea, zic mandra: Pensiunea X. Femeia mirata face…pai nici taxiurile nu ajung acolo. Iarasi ras, peste ras. O faceam pe saraca femeie nebuna.
Ne urcam in taxi. Zicem pensiunea, strada nu o stiam. Am aflat-o de la taximetristul care deja filtra cu o prietena. Erau compatibili pana cand a rostit prostovanul strada: “Strada cimitirului, colt cu infundatura cimitirului”. Moment hilar in masina. Nu pot sa descriu fetele pe care le-am avut toate. Masina ajunsese si noi nu ne puteam da jos ca nu terminasem de ras. Unde era? La mama naibii. Sau la mama cimitirului. Depinde de nuante. Pensiunea foarte draguta, curata, frig ca de cimitir, o panorama de nu mai are rost sa zic. Ne spunem “ei hai, ca oricum mergem sa vizitam.” Zis si facut…mergem sa ne plimbam, iar cand sa ne intoarcem incepem sa injuram conditia fizica pe care nu o avem. Si da-i si urca, si mai stai putin, mai urca iarasi, mai faci o poza, mai te hlizesti, mai iti aduci aminte de nu stiu ce prostie, mai zici un banc, iar mai razi, iar mai urci. Ajungi peste o ora. Seara la povesti. Ne loveste foamea. Si ce foame. Ia si cauta o pizzerie ceva. Ia si suna. La intrebarea normala si absolut specifica a fiecarui restaurant/ pizzerie/pub care face livrari: adresa, va rog! toate am izbucnit in ras ca nebunele. Si nu ne puteam opri. Si da-i si razi, mai faci pe tine, razi iar, suni iar, inchizi inainte sa sune, te ciupesti sa stai calma, iesi pe balcon sa te racoresti, razi din nou. Pe scurt am ramas nemancate.
Astazi am ras pentru ca:
http://www.beheadingboredom.com/harrison-ford-as-fords/
Basescu, Ponta si Antonescu naufragiaza pe o insula pustie. Pentru a-si mari sansele de supravietuire, Antonescu propune ca grupul sa se desparta si fiecare sa o ia in alta directie, urmand ca atunci cand unul dintre ei gaseste mancare, sa aprinda un foc pentru a-i anunta si pe ceilalti. Toti sunt de acord cu propunerea si pornesc in directii diferite. Dupa ceva vreme, tot ratacind prin padure, Antonescu da peste Base, care intinsese deja gratarul si pregatea friptura. “Stii, draga Base, politica e asa cum e, trebuie sa faci tot felul de compromisuri ca sa ajungi la putere… Mie, de exemplu, nu-mi place deloc Ponta”. “Treaba ta, nu-ti place, nu mananci…”
Pe ce tip de muzica danseaza vacile?
Pe orice tip de muuuuzica.
De ce nu sunt cainii buni dansatori?
Pentru ca au doua picioare stangi.
Si chiar daca stiu ca a fost viral si probabil l-ati vazut deja, pe mine m-a facut sa zambesc larg si sa ma bucur din nou cand l-am revazut: http://www.youtube.com/watch?v=ZNM0ENUCO5I – karaokele de la benzinarie, Jay Leno
Astazi am ras pentru ca
http://www.facebook.com/photo.php?fbid=698926583461956&set=gm.742241625786595&type=1&theater
Oh, maaan, it cracks me up :))
Buna, Simona! Te citesc aproape zilnic, dar nu am comentat niciodata. 🙂 Sper sa te fac sa zambesti :
si, apropo de ursuleti:
http://gawker.com/man-surprises-his-fiancee-with-long-lost-teddy-bear-as-1510586935?utm_campaign=socialflow_gawker_facebook&utm_source=gawker_facebook&utm_medium=socialflow
Dupa ce am trimis comentariul (nr. 51) am vorbit cu sora mea si i-am zis ca m-am inscris pentru concursul de pe blog tau. Apoi m-am uitat peste celelalte comentarii si linkuri si am vazut un alt link care m-a amuzat teribil si pe care il stiam deja (chiar de la sora mea) si i-am zis ca “vaaaaiii, nu pot sa creeed !!!e un link mai amuzant, ce ma fac?? nu mai am sanse la fel de mari etc. etc. :)) ca dupa cateva minute sa imi spuna ca ea e cea care il postase :))in eventualitatea in care ar castiga se gandise sa-mi faca surpriza, ea nefiind in tara :))
Asta chiar e ultimul lucru la care am ras pe bune :))
De mic copil am avut probleme cu cheile de la casa. Le-am pierdut de nu stiu cate ori, dar de cand m-am facut mare am inceput sa fiu din ce in ce mai inventiva. Acum vreo doi ani trebuia sa plec trei zile intr-o delegatie din oras. La 5 dimineata am plecat de acasa, am incuiat usa si dusa am fost. Pe la 8.00 ma suna sotul ”Auzi, stii cumva unde sunt cheile mele de la casa?” Eu, nevinovata, il pun sa caute prin buzunarele unor geci, pe dulap, dar intre timp bag si mana in geanta mea. Hopaa, gasesc cheile mele si…cheile lui. Ii zic spasita: Sunt la mine. El imbracat, frezat si cu copilul de 4 ani echipat sa il duca la gradinita. In acel moment imi venea sa lesin de ras, dar imi si imaginam starea lui de nervi, asa ca ma abtineam sa nu rad la telefon. Mi-a inchis. Il sun pe tata, il intreb daca nu cumva are niste chei de la noi. Zice ca are niste chei prin debara, dar nu stie daca sunt de la noi. Apoi, sun pe cineva care lucreaza la o firma de curierat si o rog sa vorbeasca ea cu cei de la Constanta unde trebuia sa ajung, sa le dau cheile, sa i le duc ei la birou si ea sa se duca sa deschida arestatii. Imi zice ca la 6 cel mai devreme se poate. Mi se parea prea tarziu, asa ca trebuia sa gasesc alta solutie. Intre timp, tata ma suna si ma intreba daca sa le arunce chiftele cu prastia. Mai era un nene in compartiment care radea si el de se prapadea, eu la fel, numai sotul de la capatul celalalt al firului nu. Il caut pe controlor, il intreb cand ajunge trenul in Constanta, caut sa vad la ce ora pleaca microbuzele, cu gandul sa le trimit printr-un sofer. Nu se pupa nici varianta asta. Ii explic si controlorului problema mea. La Medgidia, vine omul intr-o viteza, sa vin repede cu cheile ca a oprit un tren de la Tulcea care ajunge la Bucuresti. Uraaa! Opreste controlorul si trenul nostru si p-ala si am reusit sa ii dau cheile conductorului, explicandu-i situatia.
Il sun pe tata, ii zic la ce ora sa fie in gara, el cu mistouri, ca ce faceam daca eram in avion… Ma rog, ajung cheile la destinatie, tata ia si cheile de acasa si, ce sa vezi, se potrivesc la usa noastra :))))) Dupa ce am oprit trenurile in gara si am pus in miscare atata lume….
Cat de tareeeee…eu sunt sora si sunt cea mai fericita!!!
Vaaaaaaaiiiii, nu pot sa creeeeeed!!!!!!! Multumesc!!!!!!!! Acum trimit si mail 🙂
Linkul pus de sora mea era cel cu karaokele din benzinarie 🙂
[…] bune, adunate de la cititori. Dacă mai știți unele la fel de bune, ziceți. Poate găsim unul care măcar să-l egaleze […]