Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Copilăria de roman a Grațielei

Grațiela e prezentatoare TV și personaj principal feminin în romanul lui Mihai Radu, Sebastian, ceilalți și-un câine, apărut zilele astea la Polirom. Mai jos, vă ofer un fragment din carte. Despre copilăria ei tristă, într-o familie – cum altfel? – disfuncțională.

Mda, știu, există și familii funcționale, dar prea puține și, oricum, despre ele nu scrie nimeni romane, că nu-s interesante. Să-mi ziceți, după ce citiți despre biata Grațiela, dacă familia voastră a fost demnă de un roman sau doar banal de mișto. :mrgreen:

Cartea e deja în librării, atât în cele online, cât și în cele offline.

Screen Shot 2014-03-12 at 12.28.21 PM

“Dacă Graţiela şi­-ar scrie cîndva memoriile, e foarte probabil să înceapă în acest fel: „Să te naşti, dar să nu fii făcută pentru asta“. Copilăria şi adolescenţa ar fi putut să stea sub semnul acestor vorbe. La fel cum se spune despre fiul unui avocat celebru care s­-a făcut şi el avocat, dar pe care-­l vezi de la o poştă că nu are stofă, că nu are chemare. Aşa a crezut şi Graţiela: era o oarecare tradiţie pentru viaţă la ea în familie şi a fost împinsă pe panta asta, dar nu avea pic de talent în materie. Sistemul nu-­l împiedică însă pe tînărul avocat să urce treaptă cu treaptă, mai gîfîind, mai ajutat şi împins de la spate, un şut în cur e un pas înainte, lasă, că meseria se mai şi învaţă! pofta vine mîncînd! şi altele de genul acesta, locuri comune, adevărate pieţe publice ale unei înţelepciuni pe care Graţiela o găsea agresiv de nefolositoare şi despre care în lucrarea de diplomă despre Flaubert scrisese cu atîta poftă.

Ar considera poate că semnele cele mai vizibile ale nepo­trivirii sale cu viaţa au fost muţenia şi ruşinea. De fiecare dată cînd se povestea despre copii, maică-­sa nu uita să spună: „Graţiela a mea a vorbit abia pe la patru ani, am fost cu ea la doctor, dar ne­-a zis că nu are nimic, am dus­-o şi la biserică, era un preot tare bun la Scăriţa, părintele Jianu“. Ruşinea însă, ca o formă cronică de nuditate, nu a dispărut niciodată, chiar dacă s­-a transformat în timp într­-o specie de agresivitate şi de lucruri care nu se spun, dar pe care ea totuşi a început să le spună, o răutate gratuită pe care a întins­-o în jurul său ca pe un gard electric. Cînd Mircea, taică-­su, spunea că familia e foarte importantă, iar maică-­sa dădea şi ea din cap, de parcă era asistentul docil al acestui cercetător dement care tocmai descoperise importanţa familiei, Graţielei îi apărea în minte blestemata oră cinci din copilărie, cînd cei doi soţi se întorceau de la serviciu – e mereu pregătită o zi de iarnă în imaginaţia ei special pentru astfel de evocări: întunericul casei, ferestrele ca nişte tablouri cenuşii, aerul umed, tăcerea densă prin care vîjîiau, ca nişte păsări iuţi, rezulatatele problemelor pe care le rezolvase în tema de la Matematică sau cazurile pe care le cereau anumite prepoziţii secundare. Mi-­e o foame de lup, o ţuiculiţă, te rog, înainte de masă, voi, ce-­aţi făcut azi la şcoală, v­-aţi făcut temele? nevastă, s­-a încălzit ciorba aia sau acu’ te­apuci s­-o faci? tot atîtea întrebări enervante care nu aşteptau nici un răspuns, care doar însemnau ca un pişat de cîine teritoriul vast al orei cinci. Evident, totul era bine, iar faptul că binele arăta în felul acesta le îngrozea şi pe ea, şi pe Francesca. Francesca, soră­-sa, n­-avea chef de nimic, o tipă bosumflată, scîrbită şi rece, care nu stătea deloc în casă. Fie era în scara blocului la vorbă, fie hoinărea prin centrul Bucureştiului la braţ cu vreo colegă de liceu. În plastilina acelor ani, fiecare stă la locul său: maică­-sa în bucătărie, taică­-su în sufragerie sau în faţa blocului meşterind la maşină, ea în cameră, lîngă calorifer, citind sau făcîndu­-şi temele, iar Francesca este într-­o cameră specială, cu ziduri de ţipete, acolo unde taică-­su o ia de păr cîteodată sau o plesneşte peste faţă, iar ea îi zice că e un nenorocit şi că-­şi doreşte să moară, pentru ca apoi să se închidă într­o cameră reală, în dormitorul lor, al fetelor, şi, fără să verse nici măcar o lacrimă, să strecoare printre dinţi: Curvă e mă‐ta, nenorocitule! Pe fereastră, de la ultimele blocuri construite la Apărătorii Patriei, vedea cîmpul înceţoşat, oamenii de pe la puţinele case rămase nedemolate trăgînd de cîte un căruţ, haite de cîini patrulînd, garniturile de metrou care ieşeau din burta oraşului spre depou şi, mereu, seara care se lasă ca un păr întunecat şi des. Paşii lui taică­-su se strecurau încet în cameră seara şi, mirosind a alcool şi ţigări, le pupa pe fiecare pe cap. Fetele lui tata, zicea el.

Sîmbăta sau duminica, la zilele de naştere sau doar aşa, cînd venea Mircea sau unchiul Laurenţiu cu cîteva kilograme de carne de pe undeva, se punea masa mare în sufragerie. Ele trebuiau să fie prezente, Graţiela şi Francesca, una lîngă alta, cot în cot, pufnindu­-le rîsul, plimbînd lingura prin ciorbă ca nişte mici vrăjitoare făcînd farmece. Dar erau depistate imediat de maică­-sa şi puse să mănînce „tot“, pentru că stomacul are nevoie şi de lichide nu numai de „uscătură“.

În mijlocul unei astfel de petreceri a apărut taică-­su cu un caiet îmbrăcat în hîrtie de ziar. Graţiela era în clasa a noua, Francesca în ultimul an de liceu.
— Am o fată care lipseşte de la şcoală şi de pe care mi­-am ridicat mîinile… tăcere, s­-ar fi auzit doar ochii Francescăi dîndu-­se peste cap nepăsători, şi am o fată care scrie poezie! Şi care e ca ochii mei din cap.
Şi­-a mai pus vin, a turnat sifon şi a început să citească. Mama a venit lîngă Graţiela şi i­-a pus palmele pe umeri, ca nu cumva, cine ştie cum, invitaţii s­-o confunde pe sora cea mare şi pierdută cu sora cea mică, ascultătoare şi, iată, atît de talentată. După trei poezii scurte, de cîte două strofe, a aruncat caietul pe masă şi a spus:
— De ce atîta moarte, Graţi? Ce nu ai? Ce nu ţi­-am oferit?

Unchiul Laurenţiu a început să rîdă, mătuşa Leli a mîngîiat­-o pe cap şi a mai felicitat­-o o dată pentru rezultatul la Olimpiada de la Română.
— Ce naiba, Radule, las­-o jos că măcăne! Moarte, dragoste, viaţă, hai, că tu n­-ai treabă la d­-astea cu literatura, şi i­-a făcut cu ochiul Graţielei, dar ea privea în farfuria goală la două cubuleţe de morcov, două zaruri care-­i hotărîseră atunci un noroc amar. Era convinsă că Francesca i­-a dat caietul, ea trebuie să-­i fi descoperit locul dintre sertarele de la birou unde­-l ţinea. Francesca rîdea cu gura pînă la urechi şi, pe rînd, au început să rîdă toţi, familia era din nou tulpina verde, puternică, floarea care îşi deschidea cu generozitate petalele cînd se adunau cu toţii. De multe ori maică­-sa uda floarea aceasta cu propriile lacrimi. Se întîmpla cînd Mircea venea băut de prin oraş. Atunci se certau şi ea mergea la toaletă. Ieşea de acolo cu un ghemotoc de hîrtie igienică cu care se ştergea la ochi, de parcă lacrimile erau nişte excremente.

În noaptea aceea, pe întuneric, Graţiela a rupt în bucăţele cît mai mici paginile cu poezii şi a doua zi le-­a împrăştiat pe drumul spre şcoală, la fel cum fac în filme deţinuţii cînd ies la plimbarea din curte şi scapă prin buzunarele rupte ale pantalonilor pămîntul rezultat în urma săpării tunelului spre libertate.

Francesca a avut apoi un prieten care peste ani a dus­-o la Paris. Acel logodnic, să­-i spunem aşa, a avut o mare importanţă în viaţa ei. Graţiela îşi aminteşte: într­-o primăvară, prin clasa a şasea, s­-a îmbolnăvit de varicelă, iar noaptea abia putea să doarmă. Francesca a stat cu ea, jucau Monopoly, dar fără acea încrîncenare a victoriei pe care o dădea sănătatea, şi vorbeau. Fără nici o legătură cu pălăvrăgeala lor, iar cu jocul nici atît, oricum, nu cu acela, Francesca i­-a spus că ar face orice să plece din casa aia. Asta a fost tot. Avea să se întîmple însă peste cîţiva ani, într­-o zi de vară a anului 1991, după ce terminase liceul.

De fiecare dată cînd prietenul ei venea în vizită, Graţiela se refugia în dormitor, de unde o chema peste cîteva minute taică­-su. Atunci intervenea şi maică­-sa, care spunea că aşa e ea, mai timidă, mai sensibilă. Încă de la început a trăit cu impresia că acel bărbat, prietenul soră-­sii, Marius Barbu, urăşte animalele. Umbra unei pisici moarte, cu sînge închegat la bot, îl urmărea în imaginaţia ei peste tot. Semăna, într-­adevăr, cu părul ceva mai lung, dat pe spate, cu domnul Purcărea, de la etajul unu, despre care se spunea că omorîse în beci cinci pui de pisică.

Marius venea pe la ei seara, de obicei sîmbăta şi duminica, dar dacă îl invita special Mircea, apărea şi în cursul săptămînii. Intra în sufragerie, unde maică­-sa pusese deja masa. Graţiela, adusă la ordin, stătea pe canapea cu genunchii strînşi la piept, citea o carte sau se uita la televizor. Toate cărţile ei erau îmbrăcate în hîrtie de ziar. Fusese dispoziţia tatei, ca să nu se uzeze, că el „nu stă toată ziua bună­-ziua să cumpere cărţi“. În clipa în care se apuca să mănînce, prietenului soră­-sii îi apăreau pe frunte broboane de transpiraţie, fără să fie vreun tip gras, ceea ce, din nou, spunea ceva despre el, ceva ce, fără să poată fi pus în cuvinte, era de rău. I se adresa Graţielei: „Du­-te şi tu la bucătărie şi adu-mi ceva să mă şterg!“, arătînd cu palma spre faţa transpirată. Graţiela ieşea din cameră, se îndrepta spre bucătărie şi se gîndea să­i aducă, din sertarul de jos, răzătoarea de metal a mamei.”

28 comentarii

  1. imi place! abia astept sa o citesc pe toata

  2. WTF! eu am stat în blocul din spatele acestui bloc. Poate ca atunci când voi scrie >povestea< va fi ca un puzzle "viața emoționantă a copiilor din Apărătorii Patriei" reconstituit, ca bineînțeles, e o poveste tristă bineînțeles, de fapt veselo-trista.
    Foarte frumos scris, voi comanda cartea, chiar dacă realismul cu "pisat" al lui Mihai nu m-a încântat niciodată.

  3. Chateaubriand, uite, cum ne desparte realismul cu “pisat” si ne apropie copilăria… chiar dacă a mea a fost în cu totul altă parte decît cea a Grațielei din roman :).

  4. fain scris.

    privit grosolan, din exterior gratiela face mofturi, are casa, are masa, niste parinti devreme acasa.
    numai ca, dincolo de fictiune,fragmentul e dureros de adevarat.
    disfunctionalitatea unei familii nu trebuie sa fie oficiala, cu divort, puscarie si alte cele.
    e mult mai dureroasa ca povara o familie disfunctionala,dar social ramasa intreaga,ca femeie trebuie sa aiba tata la copii.
    si ora 5 poate sa fie ora 22-23, iaran,frig, decembrie, aceeasi bautura irespirabila, acelasi tutun, niste copii de 5 ani care susostesc in pat desi s-a stins lumina. ba se mai si fatzaie, se misca dupa acel noapte buna.
    si atunci alcoolul se scoala furibund, ii trage afara din pat, le ordona sa se imbrace intr-un minut.
    au cinci ani.
    se imbraca pe intuneric,nu au voie sa aprinda lumina.
    apoi, plangand fara zgomot sunt dati afara, in curte. e decembrie, e iarna, e frig.mama nu are voie sa aprinda lumina.
    si vine scaparea: una ridica ochisori spre cer si vede stelele.ii dicteaza celeilalte,mioape, pozitiile. cu batul pe pamantul inghetat,celalta scrijeleste urmele stelelor.
    asa au invatat prima data despre constelatii…………………..

    mama vine apoi, cand ochisorii erau inghetati si le baga in casa, certandu-le in fata LUI,cat de nemernice si cata nefericire au adus familiei.
    mai primesc fiecare cate o palma,ca sa intelega ca trebuie sa fie oameni.
    in patul prea mare, nu adorm,pentru ca intunericul tot de afara se cuibarise in lada patului si nu era nicio stea, nicio constelatie…………………….

    cand una dintre ele ia primul salariu, din el isi cumpar fix acea pereche de ghete,ca cele din noaptea aia, pentru ca i se fixasera in minte ca pe cel mai calduros loc de pe pamant……………dupa zece ani si-a luat alta la fel………….

  5. Pai, Mihai, dacă ar fi anunțată o ultimă expoziție a tablourilor lui Rubens și organizatorul ar dori sa realizeze o scenografie cât mai realistă și ar pune mirosuri în sală, iar în fața tabloului cu “Cele 3 grații” ar duhni a sudoare, tot aș merge la expoziției, dar cu o mască pe față. 😛
    Mulțumesc pentru clarificare, părea așa din acel bloc familia Gratielei… 🙂

  6. Are poze? :mrgreen:
    —————–
    De ce spui ca familia e disfunctionala? Familiile asa “functioneaza”, banal: la ora cinci se repeta zi de zi aceleasi gesturi domestice, se fac aceleasi glume tampite si observatii sarcastice fara sens (“ce-i cu ciorba aceea?”), vine in vizita acelasi unchi Laurentiu si matusa cum-o-fi si ia apararea nepoatei/nepotului care e cu capul in nori si-si exaspereaza parintii cu lipsa de realism “care nu tine de foame”, desi in sinea lor multumesc cerului ca n-au un copil la fel… Asta e familia functionala: exista o cheita care o pune in functiune prin repetarea acelorasi miscari, zi de zi, fara oboseala. Ca lumea aceasta provoaca anxietati unui spirit liber e adevarat, dar ea asa “functioneaza”.
    —————–
    Si mie mi-a placut. O s-o caut si eu s-o citesc.

  7. Realismul fără pișat ar fi probabil cel cu afecțiuni de rinichi, vezică, în fine, acțiunea s-ar petrece pe la urologie, nefrologie…

    Nu știu ce anume din pasajul ăsta mi-a amintit de Pianista lui Jelinek. Cred că amestecul ăla de domestic și bănuiala că ceva bolnav mișună prin culise. Iar când apare, nu bat tobele, nu crește volumul bașilor, pășește firesc în scenă. Că deh, răul e și banal, nu doar extraordinar.

    Se-ntâmplă, nu? 😀 (sau aiurez eu, traumatizată fiind de realismul ăla fără pompoane și fluturi)

    (prepoziții secundare? :roll:)

  8. @Mihai Radu:
    Aveti cartea si in format eBook? Nu neaparat pentru download, ci eventual pe-un website la care sa avem acces cu user&password, dupa ce platim, bineinteles.

  9. la mine ora cinci era trei jumate.

  10. Mie îmi place realismul cu pișat. 😉

  11. Simona Tache permalink*
    March 12, 2014 18:33:15

    Mie îmi place realismul cu pișat. 😉
    ——————-
    Hm! Poate e si putin teribilism, un pic de “bad boy” care socheaza. O fi si pentru rating, da’ e scuzabil. Mie nu-mi place sau, ma rog, nu inteleg (admit ca nu inteleg) rolul pisatului in constructia naratiunii. Poate are legatura cu spatiul, cu “Aparatorii Patriei” si inceputul miristilor care inconjoara Bucurestiul sau poate cu atmosfera pestilentiala (in sens figurat, da’ poate si propriu) a existentei personajelor… Nu stiu. E posibil. Ma tem sa nu fie o chestie mai simpla, de rating, cum ziceam. Pe care oricum, daca e asa, nu i-o reprosez autorului. Nu de alta, da’ el are atat de multa dreptate cand se “bate” cu tine. :mrgreen:

  12. scuze, dar mie nu mi se pare nimic deosebit. eu am avut o mama cu probleme mintale, tata caruia ii placea alcoolul. unchi la fel. amintire din spitale de psihiatrie sau dezalcolizare pe unde ma perindam cu ai mei parinti. mai tarziu facultate, viata prin night club, accident. dupa care m-am linistit, depresie totala. terapii. trait in doua tari straine. terapii cu refugiati. munca cu copii cu familii disfuctionale, disfunctionale nu ca cea din poveste. sa vezi la ei povesti de romane.

  13. acest pasaj dintr-un roman ma face sa ma felicit ca am avut un copil si nu, Doamne fereste, fete.

    Chiar ieri fusei cu fi-miu la Paris, la o chestie misto, una legata de meserie, am pleznit de mindrie, atit de fericit ca nimic nu-mi mai trebuie. Cred, si sper, ca si el a fost mindru de ta-su! O fi vorba de o familie functionala sau nu, habar nu am.

  14. așa e, neamțule, fetele sunt nașpa, sunt câh :mrgreen:

  15. Ei, unii sunt mai conservatori, iar eu am senzația ca scriitorul în cauză (ce funny a fost ca mi te-ai adresat, nici nu mi-am pus problema ca normal ca citești asta) procedează precum unii băieți foarte deștepți și harnici care, de teamă să nu fie numiți tocilari, mai aruncă așa câte un “du-te-n …”. Departe de mine gândul de a te critica în vreun fel, doar plăcerea scrisului și interesul pentru subiect mă îndeamnă. 🙂

  16. neamtu’ ,mai mult ca sigur, a avut o relatie mai speciala cu ma-sa. 😀 Ma gandesc ce relatie are cu nevasta-sa. Cat despre o viitoare fata, Doamne fereste, de un asemenea tata. 😀

  17. Ce aveti domne cu pisatu’? Nu e un cuvant pe care il folosim cu totii? A citit careva Irvine Welsh? Sa vedeti acolo ca pisatu’ e deja la rang inferior. 😆

  18. cat despre realismul cu pisat 😉 , si mie-mi place, descrie al naibii de bine, realitatea 🙂 , aceea pe care o coloreaza unii. 😀

  19. Welsh cu “Daca ți-a plăcut școala, munca o sa-ti placă și mai mult”? Doar rasfoit și mi s-a părut mai superficiala decât ceea ce analizăm acum. 🙂 Adică lipsa părții literare, dacă e sa spunem că un roman are 2 componente – subiectul și veșmântul literar. Dar nu-mi dau 100% dreptate până n-oi citi. Mă duc să bag niște Saramago până ajung la Sebastian, Grațiela & ceilalți.

  20. Bmbonico, in conceptia mea despre viata si lume o fetita, o nefasta, o muiere, sau porice nu are puta, trebe uibite, rasfatate da nu trebe luate in serios, pt. ca oricum nu le-ntelegi. De fapt nci ele nu stiu ce vor. 🙄
    Ca tata am avut bafta ca bunic insa a mica mi-a mincat, intr-un timp f. scurt un car ne nervi comparind cu fi-miu in 30 de ani.

    De altfel de ce crezi ca a scris Mihai un roman cu subiect feminin? Tocma ca nu a inteles nimci da i se pare fascinant sa-si descrie neintelegerea artistic.

  21. Bmbonico, in conceptia mea despre viata si lume o fetita, o nefasta, o muiere, sau porice nu are puta, trebe uibite, rasfatate da nu trebe luate in serios, pt. ca oricum nu le-ntelegi. De fapt nci ele nu stiu ce vor.
    Ca tata am avut bafta ca bunic insa a mica mi-a mincat, intr-un timp f. scurt un car ne nervi comparind cu fi-miu in 30 de ani.

    De altfel de ce crezi ca a scris Mihai un roman cu subiect feminin? Tocma ca nu a inteles nimci da i se pare fascinant sa-si descrie neintelegerea artistic

  22. subiectul lui Mihai e masculin și se cheamă Sebastian. Grațiela e personajul principal feminin, da’ mai secundar decât ăla masculin :mrgreen:

  23. imi place numele lui, Sebastian.

    neamtule, io am 2 prieteni f buni. fiecare cu cate 5 copii de acelasi fel. fiecare a incercat sa faca macar o putza/o fara putza.
    cred ca s-au rugat gresit.
    unul are 5 baieti, altul 5 fete.

  24. Nike,am plans.
    …si tata isi bate baietii,cu palma lui mare cu degete de pianist si unghii frumos croite,au urmele palmelor pe spate,ea-mama,vede,simte,o doare,de ce nu face nimic?el-tata,spune:am fost pana la urgente,intre timp(?),asta mare,baietul,e un nenorocit mincinos,a spus ca a facut o criza de astm,mare mincinos mai e….am fost cu el la medic pentru ca nu putea respira.Bietul baiat,voia sa scape,nu stia unde ,nu stia cum,avea o criza de panica si spera ca medicul sa ii vada si urmele palmelor de pe spate,asa ar fi scapat .Numai ieri tati a promis ca e ultima oara cand ridica mana:cum?eu va maltratez?voi stiti ce e aia maltratare?doar ieri v-am atins…si azi!
    Asta e maltratare?
    Tati;un barbat inteligent,vorbeste 6 limbi straine fluent,la 4O si un pic de ani e student ,pe orice pune mana e ca si cum ar atinge aur,descurcaret,cult…..nu ai zice.
    ……tace,e timorat.
    …..are parul smuls din cap,hematoame,a fost calcat in picioare-cand ii spuneam sa ma lase ma batea si mai rau.
    Mami si tati au divortat,e mai bine,dar el tace,e timorat…..

  25. Mi-a cumparat-o un prieten, cred ca la doua zile dupa aparitie, si mi-o va aduce via transatlantic in curand. Abia astept.

  26. Una din Bucuresti

    Ca Gratiela cunosc o mie…deprimant…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green