O discuție între doi pantofi

“Să fim din nou împreună, să îi fac răni…” 😆 😆

OOOOOOOO,as putea scrie romane !!!!!!!!!
port 33, maxim 33 jumate, iar la bocanci 34.

urma car va sa zica sa ma marit pe la mijolcul lui octombrie.
nu zic ca rochie n-am gasit,ca avea 38 de kg si o talie de 57.cand intru intr-un magazin vad o rochie bestiala.vanzatoarea zice:e redusa 90% ca e gresit tiparul, nu intra pe nimeni.
bun.o probez,ca turnata! o iau,desi era de vara.
caut pantofi,nimic! nu tu modele, nici macar calapod,ca nu le da voie UE,ca cica nu se poate cu toc asa la mairme de copil.
la capatul de tot al rabdarii gasesc o pereche de sandale decupate extrem,reduse bineintelec,ca erau chinezesti si erau ………33 si nu el lua nimeni.
le-am luat.
rochia de mireasa n-aveam bani de una pe comanda,asa c aochiesc una faina,da’ vanzatoarea zice: e de domnisoara de onoare,dar de copil.nu-i nimic,da-o la fata, la pred redus,naturlich.

cu toalele cumparate si incaltarile luate,am pus mana pe calindar si am mutatara nunta,ca nu era sa stau decupata si dezgolita taman in mijlocul lui octombrie.fuse in august pe vreo 40 de grade.
incalt mirobolantele sandale,adica ma sui la inaltime,trag rochia cea laba si gata, la biserica.
in mijlocul slujbei imi amortesc picioarele, ma tortureaza coloana, nu mai imi simt degetele.ma tot fatai, nimic! tocurile imi intra intre circumvolutiuni. nu ami pot, nu mai respir.dau sa ma aplec,zic ma descalt fie ce o fi.se aude un parait un nu stiu ce.simtesc ca rochia vrea sa o ia de vale. nasu se uita disperat la mine:ti s-a desfacut fermoarul,sa pun eu mana sa il strang? trag cu ochiul discret: pe prima banca toate babaciunile neamului. nu,zic,ca terminam slujba cu divort.
toate pozele din biserica sunt cu mine strangand rochia pe mine cu bratele.
ajung la restaurant si primul,dar primul lucru a fost sa redau libertate picioarelor mele. am fost mireasa desculta si asa am putut dansa in voie pe Ac/Dc…….din cap fireste spre dezavuarea tuturor babaciunilor din neam.

Sunt fan pantofi Ecco, am facut peste 1000 km (pe jos, evident) cu niste adidasi si cred ca mai fac inca pe atat; acum iepurasul a venit cu niste balerini de vara, ecco touch, super! (Nu ma pricep la scris texte amuzante, desi nu sunt omul care sa ma iau prea in serios). Sarbatori luminate!

nu,dar s-a desfacut fermoarul,asa,pur si simplu.

Stimată Dnă Tache,

Regret că nu veţi mai continua “Jurnalul” doamnei EBA, sper să supravieţuiesc
lipsei acestuia. Oricum, era o nemaipomenită pată de culoare. Încă puţin şi ajungeam să adopt termenii lexicali, precum miliţianul la acvariu.

În legătură cu lexicul, cu durere-n suflet vă citez din DEx > ESPADRÍLĂ, espadrile, s. f. Încălțăminte ușoară de pânză cu talpă de sfoară sau dintr-un material special. – Din fr. espadrille. Also, nicht “expadrile”, nu de alta dar învaţă copiii greşit, vorba inegalabilului Mircea Crişan în sketch-ul cu strip-tease-ul.

Aştept, în continuare, revista dvs şi a colegilor, toţi fiind inteligenţi şi spirituali, mult peste medie.
Vă doresc tuturor numai bine, sărbători fericite, cu multă stimă…

Eu cred ca am o deformatie anatomica invizibila pentru ca inevitabil, orice pereche de pantofi mi-as cumpara, stangul ma strange. Iar daca iau o pereche la care stangul nu ma strange atunci mi-e cam mare dreptul. Cu timpul (adica dupa vreo luna chinuitoare de purtat – noi, barbatii, purtam o pereche de pantofi de cand ii cumparam pana ii aruncam, deci pentru femei o luna de purtat pantofi la barbati face vreo trei ani, la cat de des ii schimba!) isi revine stangul si e in regula.

tot eu,ca o diva: sacou, decolteu lung si larg, bluza mulata, fusta scurta eleganta, pantofi din Paris. zi lunga,d eimpresionat rau auditorul.
pantofii negrii,eleganti,luati de la mama capitalei modei.
so,la soare t eputeai uita,la mine ba.era ziua aia din an cand renuntasem la blugi si pantofi sport.
stangul incepe usor sa ma bata. slabesc catarama.nimic.cu rautate,cu silnicie lovea fix unde incepea unghia de la degetul mare. tac,inghit, ma gandesc la bietele manechine,la colegele mele numa’ numa’.
dreptul incepe cu o basica la calcai,api una la degetul mic.
in cateva ore de mers devenise insuportabil.durerea imi iesea prin toti porii.termin ce avea de facut,ajung la Obor,dar nici piciorul in pamant nu puteam sa il pun.nu indrezneam sa numar basicile si bataturile.
trebuie sa fac ceva! dar ce??????/
ma tarasc si intreb daca au ceva de incaltat decent 33 sau 34?invariabil 35. nu multumesc, cea mai mar epereche de bocanci a mea e intr-adevar 35,dar eu sunt o diva acum.
deja imi dau lacrimile.
vine o cucoana spre mine:vina la mine ca am 33 si scoate o pereche de tenesi roz ciclam,cel mai tare roz.mai roz de atat nu se putea.
scot piciorul,avea deja o pata de sange.jur sa nu il mai bag in pantoful cu pricina!
probez tenesul.sublim, rai curat.
diva, sacou,danteluri, fusta scurta? ei si?sunt maritata, nu ma mai ia nimeni!

daca ati vazut o dama bine, eleganta, puchiardita si ferchezuita, in negru toata si tenesi roz pe la obor, eu eram!

@ ela

Cum faci, fata, cu confortul? Ii probezi? Sau ii iei, ii “utilizezi” si daca nu-s “confortabili” ii returnezi? Pai si cum e cu “marfa vanduta nu se schimba”? 😛

@ Adi

Ii probezi, poti sa-i iei si acasa daca vrei si daca nu esti multumit, ii poti returna la ECCO, atata timp cat nu i-ai purtat pe afara 🙂

Da, ECCO ruleaza, cei mai comozi pantofi se gasesc la ei! Ma rog, nu numai la ei. Mai sunt si alte 2-3 marci. Dar, da, sunt minunati

Tare replica 😀 ”Pantoful Confortabil: Femeilor le plac pantofii și bărbații răi pe la 20 de ani. După aia se prind că bărbații și pantofii buni le fac mai fericite.” 😆 😀

Ascult Indila, cu ,,Oh!, mes douces souffrances” si mi-am adus aminte de cele mai cumplite dureri provocate de o pereche de pantofi. Eu, la slujba de Paste, intr-o bisericuta unde nu intrau 50 de persoane. Scaunele ocupate, am stat in picioare toata slujba, pantofii cu talpa aproape ortopedica, nu mai mult de 5 cm, dar dupa vreo 5 ore de sustinut 70 de kg, noaptea urmatoare am avut dureri cumplite in piept, extinse in brat, nesomn, dar nu infarct, cel putin dupa ekg-uri facute chiar si la Fundeni si la institutul inimii, tm. (Vorbesc cu pacat in saptamana mare si va spun ca de atunci n-am fost la biserica decat ca o super-pacatoasa, doar sa iau pasti, fara sa mai asist si la slujba).

@ela

Raman la parerea ca mai bine i-ati schimba cu prietenele. Nu de tot, dar sa-i “poarte” si ele. 😆

@Adi: poate nu zici rau ce zici tu acolo… 😀

Adi: toata lumea are un picior mai lung si unul mai scurt, fataaaahhhh!

( ma refer la laba piciorului)
intreaba pe orice vanzatoare ( cu experienta) de pantofi!
😉
de aceea, de obcei se probeaza pantoful pe picorul al mai lung!
😉

Pantofi incomozi, hm?!! Aici e de mine!!
Ultima patanie: moi, pe toace de vreo 10 cm, la birou. Ca de obicei.
Si nu’s cum calc mai apasat si tranc: mi se rupe un toc. De tot. Raman cu pantoful intr-o mana si cu tocul in cealalta. Acum ce sa fac? Desculta nu puteam sta, cu un pantof asa si unul asa – nici atat, ca era prea mare diferenta de nivel. Si mai aveam si treaba.

Pun mana pe telefon si imi sun sotul. El salasluia chiar langa un magazin de pantofi pe care il stiam. Pana acasa era imposibil sa-l trimit, nu era timp. Si-i zic: du-te urgent si ia-mi o pereche de pantofi marimea cutare, orice, numa’ sa am la birou. Se duce saracul. Si vine cu o pereche de pantofi cu un toc imens, cu platforma si cu o marime mai mica. “Doar astia mi-au placut”.

A trebuit sa stau incaltata toata ziua. Tot ce am facut in ziua aia, am facut plangand pe infundate de durere.

Oooh, pana pe la vreo 25ani pantofii incomozi au fost drama vietii mele! Am piciorul lung – port marimea 42 – nu gaseam niciodata, pantofi eleganti pe masura mea. Si vine vara lui ’95, prima mea iesire din tara, la Roma: n-am vrut toale, nici restaurante de fitze cum imi propunea boyfriendul, actualul sot, ce salasluia pe-acolo de ceva ani buni; am vrut Pantofi Eleganti! Si mi-am luat. O pereche de sandale bej, cu varf ascutit, decupate la calcai, toc de 7, pe masura mea, un vis implinit, ce mai! Zuza, le incalt a doua zi de dim, desi preconizam o zi-umina de batut trotuarul si plec, singurica, la plimbare prin centru. Prima jumatate de ora a mai fost cum a mai fost, apoi insa au inceput junghiurile. Degetul mare ma sageta ca intepat cu fierul rosu, la fiecare pas 🙁 Mai nimeream si pe stradutele astea ale lor pline cu piatra cubica, simteam ca lesin! Ma odihneam cat puteam pe ce bancute gaseam libere, dar la “inaltare” era si mai rau. Ce sa-ti spun, ajunsesem sa merg precum o modela, incet, incet, calcand cu maare atentie si cu o expresie de martir cred, pe fata. Ma agatau de zor macaronarii, deh, eram tinerica, frumusica, iar cu stilul ala de mers cred ca aveau impresia ca o fac special! 😆 Deja plangeam pe infundate, statia de masina ca sa ma intorc acasa parea de neajuns, nu vedeam nimic din toate minunatiile alea de monumente, de schimb nu aveam nimic, ma simteam in pragul infarctului, zau, ma durea si inima! Dar sa scot pantofii n-aveam curaj, si atunci m-am hotarat sa ma asez pe-o banca si sa nu ma mai misc de-acolo. M-o gasi barbatu’ intr-un final, ma gandeam,chiar nici ca-mi pasa in momentele alea. Si s-a produs minunea: dupa 2 pasi spre bancuta mantuirii mele, s-a rupt bareta unuia dintre pantofi. Nu mai putea fi purtat, clar, cadea din picior asa ca efectiv mi-am tarat piciorul cu pantoful beteag si m-am asezat. Am avut curaj sa scot “criminalii” din picioare abia dupa vreo 20min, laba piciorului mi-a revenit la forma normala dupa alte 20 – ramasesera aseam strambe, cu degetele chircite si lipite unele de altele intr-un carcel mai mult decat dureros, varate cum erau in varful ala ascutot. i-am dat naibii in primul cos de gunoi gasit si-am defilat mandra si libera, in picioarele goale, prin fata Vaticanului, pana am gasit un magazin de unde mi-am luat o pereche de papuci-slapi, foarte la moda, pe care am dat echivalentul a vreo 25 euro in lirele de atunci! De-atunci port mereu cu mine niste espadrile de schimb! 🙂

Gizz…eu am “evoluat” in sens invers, si nu de voie, ci de nevoie. Toata tineretea/adolescenta mi-am petrecut-o in papuci extremi de comozi, sport, gen Ecco sau Josef Seibel 🙂 Eh…si cum se termina ea dragutza de universitate si da jobu’ peste mine…constat ca prestatia mea de Mother Earth nu prea se potrivea cu locul unde aterizasem. trist. Foarte trist.
Asa ca am purces la schimbatul costumatiei si evident, si a pantofilor.Mi-am parasit papucii mei confortabil pt a ma inghesui si a ma schingiui ca o masochista in papuci cu toc. Pe care habar nu am avut sa ii aleg pt ca…well…nu aveam nici un soi de experienta.
Exista 2 intamplari memorabile:

1. Ziua 1 de training, pe care, din nefericire, eu il conduceam. Am ajuns ca o diva, cu papuci clasici, cu varf ascutit si toc de 6 (deci nu exagerat). Doamne…dupa 3 ore simteam cum toata greutatea se concentreaza intr-un unic punct, in talpa, spre varf, si de acolo radiaza direct in cerebel. Imi era cald de durere, ma inrosisem, de s-au repezit cursantii sa deschida fereastra…Trebuia sa ma misc, sa arat, sa scriu pe board…ce mai…traiam cu o intensitate a durerii naucitoare, ca incepusera sa imi tiuie urechile. In final, se termina si tortura, ies ultimii cursanti, cand sa ma prabusesc rapusa pe scaun, si sa dansez in picioarele goale…intra pe usa seful departamentului pt un feedback rapid despre training. A vazut negru si a trebuit sa imi cheme un taxi spre casa. Am coborat scarile si traversat strada in ciorapi licra. Care s-au si rupt. 🙂

2. Nunta unei prietene, la care eram si don’soara onorata. Mizeria oribilitatii e ca aveam o rochie care imi placea si papuci din acelasi material ca rochia care ma strangeau. Dar nu imediat…nooo…am simtit furnicaturi…dar m-au distrus perfid, la modul treptat. Merg eu juma de zi pe ei, hai la poze, hai la biserica, hai la restaurant, etc. Spre seara, se incing spiritele, se da lumea la dans…eu realizez ca piciorul drept e asa…cumva mai greu. Nu l-am bagat in seama, am zis ca face pe nebunu. Dansez mai departe. Spre miezu noptii, se mai domoleste lumea, ma gandesc eu ca poate e cazu sa ma mai si descalt, ca parca picioru drept nu ma durea dar se simtea funny. Well…m-am descaltat, am stat pe scaun si…nu m-am mai putut ridica. Piciorul drept imi amortise complet, de-a lungu nervului, si nu il simteam deloc. Complet neutilizabil. Am mers cu ajutor in camera, sa ma intind…poate poate. Nope. Am ajuns la spital (a doua zi, n-am stricat nunta femeii), de acolo la ortoped si de la el la osteopat. In total, nu mi-am simtit piciorul aproape 2 saptamani 🙂

Credeti ca mi-am invatat lectia…well…ce spuneati despre balerini? 🙂 🙂

Sunt pui intr-o familie in care femeile au suferit de boala pantofilor. Chiar daca pe vremea aia pantofii erau Guban, iar 10 cm se simteau ca un “papucel”, ale mele predecesoare tot isi luau ceva de schimb la ele.

Pe la 16 ani, citesc intr-o revista de muieri: “o doamna nu isi schimba niciodata pantofii”. Ce-a urmat, stiu numai toaletele in care imi racoream degetelele si imi stergeam lagrimile, intrebandu-ma “Cine dracu’ m-a pus?”

Eu ma piciorul cam late si mi-e foarte greu sa-mi gasesc sandale din care sa nu-mi cada degetele sau calcaiul. Intr-o cara, insa, am dat lovitura! Am gasit niste sandale dragute si imi veneau perfect pe picior. Le-am purtat toata vara. Vara urmatoare, desi imi mai luasem altele intre timp, nu imi venea sa ma despart de cele vechi. Intr-o seara ma intorc eu de la birou. Ies din metrou la statia finala si clap! Se rupsese o bretea din fata sandalei. Nu puteam sa le fac nici slapi. Desi seara, afara era foarte cald. Eu intr-o rochie lunga si diafana. Ce sa fac? Ce sa fac? Imi iau sandalele in mana si tzupa tzup spre casa. Puteai vedea pe strada atunci o fata in rochie lunga, cu sandalele in mana topaind in pasul strengarului. Si era un zambet pe fata ei de numa- numa! Eu topaiam pentru ca asfaltul ardea ca naiba si ma ranjeam ca sa par o hippioata care face asta dinadins, bai plafonatilor!

Sa fi avut vreo 16 ani. Plecam cu gagicu’ la o petrecere si aveamniste pantofi bleumarin de Guban, foooaarte misto, cu toc de 9-10, subtire si cu botul ascutit (unghic). El 1.90m, eu 1.83 cu tot cu pantofi si fusta foarte scurta.
Trotuar ciu-ciu plus niste ciorapi alunecosi, asa ca in drum spre statia de troleu m-am trezit ca de vreo 3 m merg desculta. Iubitu’ nervos imi face observatie (era cu 8 ani mai mare ca mine, facea pe seful…): ca nu mai uit pe unde merg, ce naiba??… Ma intorc si-mi iau pantofii. Fac cativa pasi si de grija ce aveam sa nu se intample ceva, ma impiedic.
Aia din statie mustacesc, omu’ se streseaza si mai tare. Desi nu am cazut, am facut niste figuri de redresare care mi-au ridicat fusta la cer. “Ce craci misto are tipa” se aude din statie. Iubitu’ se inverzeste si-mi zice cu repros: uita-te pe unde mergi ca altfel trebuie sa umplu de sange cateva guri. Hai, ma lasi???? Nu s-a intamplat nimic, ii zic (oricum nu era mare bataus).
Ne suim in troleu si, de teama sa nu se mai intample cava, imi gaseste un loc sa stau jos, undeva in fata, la femei gravide, unde era si roata din stanga-fata a troleului. Ma asez si ma destind, moment in care din piciorul drept pus peste cel stang imi cade pantoful. Tacticos, se loveste de aparatoarea de la roata pe care era scaunul din fata si o ia la vale in spate pana pe la vreo 3 locuri diferenta. Omu’ s-a facut stacojiu, am crezut ca lesina. Eu am izbucnit intr-un ras cu lacrimi de mi-am intins si rimelul. Pantoful a venit din mana in mana cu surasuri si susoteli. Presupun ca la adresa iubitului pentru ca, in afara de el, toata lumea era amuzata.

Eu sint la extreme, adidasi sau pantofi cu toc extrem de inalt, n-as pune in picioare balerini sa ma pici cu ceara, indur cu stoicism orice batatura, dar pantofii iconfortabili rulz!!!!

Mama imi zicea mereu: “Sufera baba la frumusete!”. Ei, de unde cand eram mica alegeam mereu adidasi cu un numar mai mare, pentru ca mi se parea ca ma strang si de la tenesii purtati in exces in adolescenta ca deh, eram mai rebela, am ajuns sa ador pantofii mai eleganti, desi nu cu toc mai mare de 5, 6 cm, pentru ca sunt destul de inalta oricum, port 40.

Ultima sesiune de tortura s.a intamplat acum 2 saptamani, cand m.am decis eu sa incalt pentru prima data o pereche noua de pantofi. Chiar ma gandeam in momentul ala la expresia pe care a mentionat.o cineva mai devreme, “to break new shoes”. Eu am zis ca ma distrug ei pe mine. Si nu m.am gandit nicio secunda ca eu am de stat vreo 10 ore in oras, nuuu. Cand am plecat de acasa, totul in regula. Ajung la serviciu, deja simt cum ma tin in diverse locuri, mai ales la degetele mari si pe lateral si cum ma rod la calcaie. Cand stateam jos, totul in regula, cum ma ridicam, simteam durerea pana in fundul creierului. Si pe masura ce treceau orele, devenea din ce in ce mai acuta. Mi.aduc aminte ca m.am intalnit cu cineva in Centrul Vechi, intr.un bar, iar cand am plecat, dupa inca o ora si ceva de stat jos, calcam de parca eram o barza pe catalige. Unde mai pui ca faceam tot posibilul sa evit piatra cubica, pentru ca se amplifica durerea intr.un mod barbaric. Stiu doar ca pana am ajuns acasa, in Drumul Taberei, mi s.a parut ca a trecut o eternitate, pentru ca nici statul pe loc nu mai ajuta, iar din statia de RATB si pana in bloc m.am simtit ca Iisus pe Golgota. Drept pentru care, acum ma uit la pantofi si nu ma mai incumet sa.i incalt, desi imi plac de mor.

Am crezut ca mai radem si noi, da’ povestile cu pantofi ale femeilor sunt de groaza. Cum naiba mai dorm la noapte? 😆
Si zi asa, Emese, i-ai dat papucii omului? Da’ oare e bine sa vorbesc de papuci in preajma femeilor? Daca pornesc fiara? 🙄

Negre 😛 . Si dupa ce au fost “dresate” si s-au aranjat dupa picior, le-am purtat cu placere ani de-a rindul. Si nici un regret in afara faptului ca dupa ce s-au rablagit rau de tot a trebuit sa le arunc la gunoi.

Va spun din experienta: Femeile care poarta pantofi comozi sunt mai accesibile. Cele care poarta pantofi cu toc sunt dominante si chiar iti pot cere sa le sugi tocul! Sa nu ziceti ca nu v-am spus!

@Malina: vai, vai, vai, rad cu sughituri! :)))

:)))) Am balerini acest model. Si am si alti pantofi ECCO, imi cumpar de cate ori imi pot permite si nu-mi pare rau; sunt intr-adevar foarte comozi si foarte bine facuti. Iar cu pantofii inconfortabili asa e…acum am 43 de ani, cred ca ultima data mi-am luat unii inconfortabili cand am terminat facultatea, dupa aceea niciodata. Chiar si pantofii eleganti si cu toc pot fi confortabili (ma refer la toculet, tocuri cu 2 cifre nu servesc).

Hello, Simona. Apropo de pantofi inconfortabili – mitul sacrificiului surorilor Cenusaresei a devenit realitate, multumita chirurgiei estetice. Se cheama Cinderella procedure. Credeam ca barbaria asta a disparut o data cu apusul traditiei chinezesti de a micsora prin mutilare picioarele femeilor. Speechless. 😯 Uite linkul aici: http://www.nytimes.com/2014/04/24/fashion/foot-surgeries-so-women-can-wear-designer-shoes-in-comfort.html?smid=fb-nytimes&WT.z_sma=ST_MTF_20140424&bicmp=AD&bicmlukp=WT.mc_id&bicmst=1388552400000&bicmet=1420088400000&_r=1

Sa-ti spun si eu patania mea 😀 Aveam de dat un examen la facultate (sesiunea de vara)…cam prin mai-iunie-deci vreme numai buna de balerini (credeam eu). Tocmai ce imi cumparasem niste balerini decupati in fata si putin in lateral…la o prima vedere(probare in magazin),am zis ca sunt foarte comozi si foarte frumosi 🙂 .I-am cumparat si m-am dus cu ei la facultate (aveam de mers pe jos 10 min). Cand m-am dus la facultate, ma cam strangeau/bateau,dar nu am luat in seama,mi-am zis ca trebuie sa ajung rapid la facultate si nu are rost sa bag in seama acest “mic” inconvenient 🙄 ,oricum,imi voi odihni picioarele in timpul examenului(asa am si facut,teoretic…) 💡 fiindca timp de 2 ore cat am stat la examen,mi s-au umflat picioarele si de aici incepe “distractia” 😳 .Plec de la facultate,merg 50 de m. durerea incepea sa-si faca simtita prezenta.Mai merg putin(simteam ca incep sa nu mai pot sa merg-durerea devenise ingrozitare),asa ca am hotarat “sa-mi fac papuci” din balerini,am calcat pe ei si am mai mers putin…dar nici asa nu era bine(aveam rani si la degete), 😳 😳 am inceput sa tarsai “papucii”…nici asa nu prea era bine.Ma uitam prin vitrinele magazinelor in speranta ca pana voi ajuge la metrou,voi gasi un magazin cu papuci…macar papuci de casa.Ghinion!! 😐 Ma rog,trecusem pe langa un magazin care aveau niste botosi de casa (dinozauri),dar deja ajunsesem la 50 de m fata de statia de metrou,asa ca am renuntat.Nu i-am mai purtat de atunci.I-am gasit de curand in debara,erau “papuci” 😆