Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Prea mult sexism și rasism în Game of Thrones?

De când cu violul lui Cersei de către Jamie, într-unul din recentele episoade ale serialului Game of Thrones, a înnebunit mapamondul. Sau, mă rog, o parte importantă dintre fanii serialului. “How much misogyny and racism are we expected to put up with in the name of entertainment?”, se indignează aceștia și amenință că nu se vor mai uita, de-acum încolo.

“Dar cam câte sute de grame de misoginism și rasism ați dori, domniță, într-un serial DE FICȚIUNE, în care se taie grămezi de capete, se otrăvesc și se torturează oameni? Ziceți-ne cam cât să fie și atâta băgăm!”, aș întreba-o eu pe una dintre doamnele supărate, dac-aș fi producătorul serialului. Apoi aș adăuga: “De fapt, nu mai bine ne ziceți exact și cu ce să fie, ca să știm o treabă? Poate vreți o poveste cu prințese ferici… nu, stați așa, cu prințese nu e deloc bine, e foarte greșit… poate ceva cu o lesbiană evreică neagră afroamericană (ei, ba se poate, cu puțin efort!), pe care nu îndrăznește nimeni s-o violeze și care ajunge Președinta Universului, într-o lume perfectă, unde cine face un banc cu blonde e împușcat în cap și cine face un banc în general intră la pârnaie pe viață (bancurile fiind incorecte politic, indiferent de subiect), iar serialele de ficțiune sunt atât de corecte și ele încât nu se întâmplă nimic în ele?”. Dar nu sunt producător, așa că n-o întreb.

Nu pot însă să nu-mi exprim, în calitatea mea de cetățean al planetei și de fan al acestui serial, bucuria că o să crăp până când totul va ajunge să arate cam ca în paragraful de mai sus. Nu mai e foarte mult și gomoșenia corectitudinii politice va transforma lumea într-un spațiu extrem de plictisitor. O să fim toți atât de fericiți și de corecți unii cu alții încât o să ne sinucidem din lipsă de preocupări.

N-aș vrea să credeți că am ceva cu corectitudinea politică, nu am nimic, dimpotrivă. Cu momentele în care, din cauza excesului, se transformă în prostie am o problemă. Iar oamenii ăștia care trăiesc cu morcovul în fund, vânând sexisme într-o lume medievală care nu există DECÂT într-un serial TV mi se par pur și simplu cretini. Mai rămâne să-i văd că ies în stradă ca să protesteze fiindcă îi mai dă și Tom câte-o tigaie-n cap lui Jerry, care e mai mititel și mai fragil.

Ah, da, știu, știu, știiiiiu: am folosit cuvântul “cretin”. De ce asta nu înseamnă, totuși, că am jignit persoanele suferinde de cretinism, am explicat însă deja, acum ceva vreme. AICI. Citez: “Cuvinte precum “cretin”, “oligofren”, “handicapat” au căpătat de multă vreme, pe lângă sensul principal, și un sens figurat, pe care, ca vorbitori cu drepturi depline ai limbii române, avem voie să îl folosim. Vă dau, la întâmplare, câteva capturi din DEX-ul online:

Screen Shot 2014-04-30 at 19.31.09

În același timp, cu sensul propriu, aceste cuvinte sunt folosite rar spre deloc, fiind preferate formule ca, de exemplu, “persoană cu dizabilități”. N-am citit nici un articol despre bolnavii de cretinism, în care aceștia să fie numiți “cretini”. Am întâlnit cuvântul numai cu sensul figurat și tot cu sensul ăsta l-am și folosit. Niciodată în viața mea nu m-am referit la o persoană cu retard psihic, folosind cuvinte precum “cretin”, “idiot”, “oligofren”. Pur și simplu nu suprapun în mintea mea imaginea unei persoane bolnave cu cuvinte care, deși la origine au fost diagnostice medicale, între timp au căpătat alte sensuri, mult mai puternice decât cele originare. Și cred că nici voi.”

Voi ce ziceți de sexismul din Game of Thrones și, în general, de toate exagerările astea?

30 comentarii

  1. Game of Thrones e un serial in care gasim sange, tradare si sex in fiecare episod. ne minunam acum sau ce? 🙂

  2. Butthurts, butthurts everywhere. -_-

  3. Simona, te rog io frumos din toata inimioara mea mica: Citeste cartea!:) Mi te si imaginez intr-o discutie gen “- auzi Simono, ai citit cartea aia a lu’ GRRM, de i-a turbat pe toti de cap…? – N-am citit, dar am vazut filmul! “

  4. Cersei e la modu: ‘ lasa-ma, imi place’

  5. Am avut o asistentă la cabinet, care era atâta de cretină, încât făcea numai prostii… de genul odată a băgat proteza pacientului în soluţia pentru amprentele murdare ale altora… în fine, tipa era cretină cu acte în regulă. Le-a luat 3 luni de zile (3LUNI!!!!) să-o facă pachet şi s-o concedieze, am dat declaraţii peste declaraţii toţi dentiştii, că asta e pericol public, că nici de vânzătoare la McDonald’s nu e bună… şi abia după 3 luni au reuşit să-i facă vânt.
    Iar, la final, s-a dovedit că totuşi avea ceva “learning difficulties” domnişoara, dar la interviu a impresionat prin entuziasm.

    Mai zi ceva.

  6. Initial s-au indignat (pe buna dreptate) fanii cartilor pentru ca scene de sex consimtit din carte au fost transformate in scene de viol de catre regizori. E putin tulburator ca au ales sa faca asta si explicatia pe care au dat-o – “Vai, dar cum sa fi transformat noi scena in viol, n-ati vazut ca pana la urma i-a placut si ei?!” – nu ajuta deloc, mai ales pentru ca nu e adevarat. Asta a fost discutia initiala, si era o discutie demna de purtat. Pe urma insa au aparut articole gen cel scris de domnita asta de care zici tu, care n-au nicio legatura cu nimic, sunt simple aberatii.

  7. Poate nu prea înțeleg eu sexismul, dar când ai
    – una bucată mamă de dragoni cu giga armată
    – una bucată cavaleră (sau hai, femeie-cavaler)
    – una bucată “queen regent”

    Parcă femeile n-o duc așa rău în serial ca în realitatea evului mediu…

  8. Pai daca Got e plin de sexisme, tradari, capete lipite de pereti , Spartacus blood and sand ce mai are?..

  9. Cum era vorba aia? ,,Prea multi idioti, prea putine gloante!” :))

  10. Si pe mine m-a scos din sarite articolul respectiv. Am mai vazut un articol cretin in ELLE in care se spunea ca din cauza serialelor precum Game of Thrones, (a carei fana sunt si eu), Braking Bad, Mad Men s.a., violul a devenit “un lucru care nu ne mai revolta”.
    Oare cat de timpit sa fii sa spui asa ceva?
    Am citit mai demult un articol in care in se spunea ca Game of Thrones este un serial misogin (lucrul care m-a suparat cel mai tare atunci a fost faptul ca articolul aparuse in revista mea preferata, DILEMA VECHE care nu este aparatoarea corectitudinii politice).
    Era un text scris de o persoana care pana atunci nu scrisese in revista, nici de atunci incolo nu am mai citit vreun articol scris de ea in Dilema.

  11. Mai e cineva, inafara mea, care nu stie despre ce vorbiti si n-a vazut niciun episod din serialul acesta? 🙄

  12. Adi
    io, dar doar pe jumate. în sensul că am cumpărat cărţi cu numele alea pt copiii mei şi m-am bucurat că, de când au kindle, nu mai tre să cumpăr. la atât se reduc cunoştinţele mele despre asta. este că te-am luat ?

    ps. mă rog, sper să nu mă înşel, că nu mai ştiu nici io care e carte, care e film şi care e ce urăsc mai mult : joc pe computer. 🙄

  13. dar s-au mai vazut cazuri !
    :mrgreen:
    :mrgreen:
    :mrgreen:

  14. deci : ma scuzati!
    😳 😳 😳
    aia cu banca millenium nu trebuia sa se manifeste!( simona, pote-ti faci pomana, rogu-te, si o stergi…)
    apoi am varat ( cum m-a-nvatzat simona) un cod de distribuire de pe you tube!
    😳
    care nu se vede!
    am crezut ca am gresit ( iar) ceva si am mai bagat o data!
    😳
    Moment in care mi-a zis de la obraz ca am mai zis asta !
    :mrgreen: :mrgreen: :mrgreen:
    asta care nu se vede, daaaa?
    deci ( sa ma iertati draga gazda) v-o dau pe de-a dreptul:
    https://www.youtube.com/watch?v=wl-xl53e_fk

  15. Cei care au citit Game of Thrones au fost dezamagiti ca episodul dintre Cersei si fratele/amantul Jaime a fost prezentat ca si viol in serial, cand de fapt este un act consensual in viziunea si prezentarea autorului R. R. Martin. Ba mai mult, Cersei este cea care il manipulează in mod constant pe Jaime, in cursul relatiei lor incestuoase, si nu victima! http://m.rollingstone.com/movies/news/george-r-r-martin-addresses-game-of-thrones-rape-scene-20140422
    Mi se pare absolut penibil sa te plângi de misoginism, rasism, incest in astfel de portretizari plasate undeva in lumea antica, impletind mitologie, religii pagane, sclavagism etc, pentru ca acestea sunt caracteristici predominante , fara de care s-ar pierde orice umbra de autenticitate. Si la urma urmei, este fictiune… So everything goes! 😳 😈

  16. Toate serialele HBO(nu ma refer la comedii) au 3(trei) ingrediente obligatorii. Primele 2 il formeaza pe al cel de al treilea.
    1. Violenta
    2. SEX
    3. Soc

    Cum obtinem soc? Violenta peste asteptari, sadism, tortura cruzime etc. E ceva sa moara careva, dar cand e un copil de 2 ani, e altceva. Sau cand cel care omoara este o fetita de 12 ani.
    La fel si sexul. Pai ok, sex, homo, lesbi fetis… subtire, ne mai trebuie ceva. Incest viol etc. Posibil sa urmeze mai mult, doar trebuie soc.

    Ce nu inteleg unii, este ca daca nu-ti place nu te uiti.

  17. Una din Bucuresti

    Aoleuuu, e cu sex? Parca o citea aia mica…ia s-o-ntreb miine dimineata, sa vad ce zice. Dar pina la urma ce mai conteaza, la cite crime si torturi au vazut in “Criminal minds”… 😆

  18. neamtu tiganu

    umilit, mihnit, recunosc ca nici io habar nu am despre ce-i vorba-n propozitie. La prima vedere m-am speriat si m-am gindit sa nu fie frun compatriot d-al meu prins in off side.
    Acum m-am linistit, io inca n-am ajuns la astea, sunt inca la Rapunzel, Cenusareaza, Alba ca zapada, Arielle, Hänsel und Grettel si niste cai cu un corn in frunte.
    La toamna s-ar putea sa merg la scoala si va voi tine la curent.

  19. Adi si ceilalti, nici eu n-am idee ce-i aia Game of, ma rog, of ce-o fi pe-acolo. A, despre feminisme de trotineta si androginisme de autobaza am.

  20. misto articol, nimic de zis…ok, tanti, e ca tine. hai sa-l facem politically correct. ca sa evitam “the visual impact of slavery”, propun ca, in fata fiecarei cetati sa existe un indicator, ca prin alte filme americane: orasul X, population 100.000, sclavi 84342.
    tarfele sa nu mai umble dezbracate pt ca, nu-i asa, transforma femeile in obiecte sexuale. fiecare din ele va purta chiloti de tabla, cu cifru. bagi banu, primesti codul.
    violurile? strigator la cer, domne. toti soldatii aia care isi fac de cap vor trebui sa fie politicosi cu femeile, gen: doamna, sunteti amabila sa va ridicati fustele? Daca doamna refuza, omul va trebui sa caute alta doamna pt ca, nu-i asa, nu inseamna nu, si chiar si in vremuri de razboi, sexul trebuie sa fie liber consimtit.
    ca sa rezolvam si treaba cu incestul (desi asta n-o deranjeaza pe respectiva tanti, dar mai e vreme) propun ca, intr-un final dramatic de episod, Jamie sa descopere ca de fapt nu e frate cu Cersey, e asaaaa, un soi de verisor mai indepartat, sau a fost schimbat la nastere.
    Ce-ar mai fi? Vrajitoarea aia roscata descopera contraceptia .

  21. Mie nu-mi place serialul. M-am uitat la patru-cinci episoade și m-am plictisit.
    Da’ să vezi tu în Canada ce se studiază în draci feminismul. 🙂

  22. E prea mult sex in comparatie cu cantitatea sa in carte. Pe bune, in carte nu se apleaca mai deloc scriitorul pe acest subiect. Urmare, stiind cartea, te miri nitel de alegerile din serial.

  23. Serialul e marcat cu +18 si esti avertizat asupra continutului.
    La fel si filmele porno. Acolo nu e misoginism? 😀

  24. Americanii sunt aia care te baga la parnaie pentru o gluma porcoasa sau rasista, dar pe strazile lor risti mereu sa iei un glont in cap de la vreun drogat. Documentarele lui Michael Moore sunt edificatoare. Amintesc doar o faza: pacientii care trebuiau sa munceasca in spitalul in care erau internati pentru a-si plati spitalizarea.

  25. Nu iti convine, nu te uiti, e foarte simplul. Oamenii o sa comenteze orice oricat de cuvinte/obraznic ar fi acel ceva. Ca na, d’aia au gura zic ei. Serialul este din punctul meu de vedere unul din cele mai bune pe care le-am vazut! Si da imi place sa vad violenta si sex intr-un serial care are baza ceva gen evul mediu unde LOGIC ca asa era din momentul ce vremurile erau mult mai dure. Asta cu printese care vorbesc numai cu Milady si fac plecaciuni sunt din povestile pentru copii 😉

  26. Eu m-am lamurit inca o data ( desi nu era nevoie…) de pudismul mincinos si ingustimea mintii unor oamenii, citind comentariile la filmul ce a luat anul trecut Palme d’Or-ul la Cannes. Filmul se numeste La vie d’Adele, si este un film despre viata sentimentala si sexuala a unei adolescente-tinere, in Parisul zilele noastre, care se indragosteste si are o relatie cu o alta femeie. Da, exista scene de sex ( vai, ptiu, noi restul facem sex imbracati si cu ochii inchisi…), dar e departe departeeeee de a fi film porno cum l-au catalogat multi.
    Nu am vazut serialul despre care vb Simona, dar raman la ideea ca nu e nimeni obligat sa se uite, iar daca se uita, ideal ar fi sa ii duca capul ca e un film, si ca nu e necesar sa aplicam in realitate ce e in film, si sa ne apucam sa acuzam regizorii si scenografii de imoralitatea populatiei, ca de aia avem creier fiecare, sa cernem binele de rau.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green