Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Melancolia, Sebastian și un câine

Acum vreo treizeci și șase de ani, în am uitat care oraș din țară, se năștea colegul și prietenul meu, Mihai Radu. Ei, și, în momentul în care și-a făcut apariția, pe doctori a început să-i înțepe inima de uimire:

– Băi, voi l-ați văzut pe ăsta micu? Are un creion în mână și scrie.

– Du-te, măăă!

– Pe cuvânt, mă. Ia uite, de când ne tot holbăm noi la el, a scris deja un roman pentru bebeluși.

– Felicitări, doamna Radu, tocmai ați născut un scriitor!

 

Mi-am imaginat scena de mai sus, în timp ce citeam Sebastian, ceilalți și-un câine, romanul cu care Mihai tocmai a debutat la Polirom. Curge atât de natural, încât nu ai cum să nu observi că autorele se simte în fața tastaturii ca peștele în apă.

Dar, înainte să mă bucur că Mihai e un atât de bun scriitor și că va avea cu literatura o poveste de dragoste foarte lungă (cam până când moartea îi va despărți), m-am deprimat copios. M-am deprimat pentru că m-am regăsit în povestea personajului principal, așa cum sunt convinsă că se vor regăsi toți cititorii din generația mea și a lui Sebastian, din orașul meu și al lui Sebastian, din anul 2014 al meu și al lui Sebastian.

Cartea lui Mihai e un fel de roman în roman, fără să fie asta de-adevăratelea, din punct de vedere tehnic. Situațiile prin care sunt conduse personajele sunt simple și aproape că nu contează foarte mult, pentru că adevăratele povești, asupra cărora autorul pare că nu mai are niciun control, sunt în capul lui Sebastian. Acolo, în mintea bărbatului care se apropie de 40, ratat pe toate planurile, realitatea sordidă se transformă într-un spectacol surprinzător și inteligent, care-l ajută, cum ar veni, pe el însuși să nu iasă din sală la jumătatea filmului propriei vieți. E ca și cum Mihai și-ar fi băgat, la un moment dat, personajul în ședință și i-ar fi spus: “Fii atent, coae, o să scriu despre tine și o să fie nasol, că sunt cam sictirit în ultima vreme și nu ți-am pregătit un destin prea bun. Dar, dacă ești așa deștept cum te dai, n-o să îți tragi un glonț în cap cu pistolul ăla pe care o să ți-l pun în brațe, ci o să devii comentatorul spumos al propriei tale vieți, o să te apuci să rescrii totul la tine în cap, o să fii așa, un fel de creier ambulant, care produce chestii pe bandă rulantă. Nu mă interesează cum o să procedezi, nu mă bag, dar vezi că e singura ta șansă să te salvezi. Într-un sens metaforic și literar, desigur. Hai, să te văd, talentatule, de-abia aștept să văd ce-ai în dovleacul ăla îmbibat de alcool.”

Da, Sebastian e alcoolic și e la vârsta la care te uiți în urmă și nu înțelegi ce naiba ai făcut cu niște zeci de ani, când au trecut, unde mama mă-sii s-au dus, de ce nu se mai întorc și, mai ales, de ce, la capătul lor, ești o epavă care nu și-a împlinit niciun vis. Viața lui se scurge, jalnic, între jobul de la primărie, spaima că ar putea ajunge în pușcărie și niște întâmplări cu procurori, un roman suprarealist ratat, niște curve și un câine, pe care începe să-l îngrijească de-abia după ce aproape l-a omorât. Doar Grațiela, o prezentatoare TV, îi colorează la un moment dat serile, cu niște partide de sex, ca să dispară apoi brusc, cu treabă, în propriu-i destin, la fel de defect ca al lui Sebastian, doar că în alt fel.

Și aici ajung la singurul reproș pe care am să i-l fac lui Mihai, vizavi de romanul ăsta, care mi-a plăcut foarte mult. Aș fi vrut să îi dea voie, totuși, lui Sebastian să iubească. Câinele, pe Grațiela, pe maică-sa, poate chiar și pe alții. Sau măcar să-mi explice de ce l-a mutilat sufletește. Ce i s-a întâmplat, undeva în preistoria lui, de nu mai poate să iubească. E limpede că la ședința aia, pe care mi-o imaginam mai sus, i-a mai spus ceva esențial: “Nu mă interesează ce faci acolo, în capul tău, cum ți-am promis deja, n-o să mă bag. Un singur lucru nu îți permit să faci: să iubești!”. Aș fi vrut să nu-i pună interdicția asta. Să lase povestea să ia, din când în când, liftul și să coboare, din capul și mintea lui Sebastian, în sufletul lui. Cu toate astea, înțeleg de ce n-a făcut-o. I-a fost teamă de ce am fi găsit cu toții acolo și mai ales de ce ar fi găsit el înșuși (“el însuși”, adică autorul, știu că v-am amețit, dar asta era și ideea :mrgreen: ).

Singurele două lucruri care vă vor aminti în Sebastian, ceilalți și-un câine de acel Mihai Radu care a scris jumate din Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut sunt sarcasmul lui Sebastian și abilitatea lui de a transforma orice sintagmă sau cuvânt într-un spectacol vizual. Nu există niciun rând în carte la care să râdeți, dar există foarte multe la care veți zâmbi. Imaginea unui cățel care suge la maică-sa și se prezintă ca fiind al nu știu câtelea dinspre coadă, de pe rândul de țâțe din dreapta, replica lui Sebastian, atunci când îl întreabă colega lui de birou dacă a glumit (“Da, așa fac eu glume, fără umor în ele, e marca mea!”), și multe altele.

Închei prin a vă spune că am terminat romanul acum câteva zile și încă mă urmărește atmosfera lui grea. L-am asociat, strict pe baza senzației pe care mi-a lăsat-o, cu Melancolia lui Lars von Trier. De-abia după aia mi-am dat seama că și în el e vorba tot despre depresie. Și despre iminența unui sfârșit. Sfârșitul lumii lui Sebastian și al lumii unei întregi generații. Generația noastră. 😉

Screen Shot 2014-05-08 at 11.21.38

Găsiți cartea în librării și aici.

22 comentarii

  1. Am si eu cartea, e in teancul cu “de citit”. O sa o promovez la “urmatoarea pe lista” in urma recenziei tale.

  2. @Laura: mă bucur. și mă mai bucur de o chestie: că a încetat brusc blogul să te mai bage în moderare. ieeeeeee!

  3. Recenzia ma convinge sa nu citesc aceasta carte. Am servit destule adevaruri incomode, acum stau la coada unde se dau minciuni dragute. Prea multa realitate, prea mult adevar deja ma baga in hepatita sufleteasca. O sa recitesc seria 50 de Umbre, t0ata colectia maica-mii de Danielle Steele si Barbara Cartland si, poate, dupa aia, o sa revin la adevaruri incomode.

  4. cred ca in vietile frumoase lucrurile frumoase apar din inertie, iar in vietile triste, lucrurile frumoase apar din adrenalina aia de care spui si tu, Simona. 🙂 Merci de recomandare, chiar cautam o viata sau macar o carte buna. :p

  5. @Silvia: 🙂 te înțeleg, să știi. dacă te prinde cu “sistemul imunitar” la pământ, cartea are puterea să te doboare.

  6. @trambulina: “chiar cautam o viata sau macar o carte buna”. mi-a plăcut cum ai spus 🙂

  7. cruela de vila

    silvia: recomand cu caldura seria SAN ANTONIO! 😉
    face bine la “pisic”!
    😉

  8. “Și despre iminența unui sfârșit. Sfârșitul lumii lui Sebastian și al lumii unei întregi generații. Generația noastră.” – says who? o sa mai curga ceva apa pe dambovita pana acolo. eu nu ma predau asa usor. 🙂

  9. Vaaaai, ce recenzie frumoasa. Foarte frumos text, Simona. Felicitari!

  10. @miticosul: of, nu era vorba de sfârșitul propriu zis, ci de iminența lui. nici de a da colțul, ci de un sfârșit metaforic. de momentul ăla în care îți dai seama că ai pierdut juma’ de viață și n-ai făcut nimic. ah, ce-mi mai place să mă explic. 🙄

  11. Simona, asa cum spunea intr-un interviu recent Academician Dr. Ovidiu Bojor, pentru echilibru, viata lunga si implinire, ziua este impartita in trei parti egale astfel: 8 ore de somn, 8 ore de munca si 8 ore de activitati dragi tie. Cred ca am diminuat atat de mult ultimele 8 ore incat, usor dar sigur, devenim depresivi, nefericiti, urati sufleteste si cel mai rau, singuri intr-o mare de oameni.
    Si pentru ca am inca un psihic puternic, o sa ma opresc astazi si o sa cumpar cartea si promit c-o s-o citesc si o sa-ti spun impresii. Si asta pentru ca ai scris cea mai frumoasa recenzie.

  12. @Inna: așa să faci, te aștept înapoi cu impresiile 🙂

  13. faina recenzie,traita,intrata in pielea personajului ,uitata prin ochii lui,intrata in vartejul tulubrarilor si derapajelor,pe alocuri ridicata cat sa poti filosofa cu privire la nevoia de a iubi.
    incremenirea emotiilor salveaza insa de la derapaje majore: nu poti iubi, nu poti lua decizii care implica trairi dramatice.ca ele sunt blocate,incremenite.

    fain.
    m-ai convins.

  14. Cristi Lavin

    Nu știu cum e cartea, dar Mihai Radu, autorul, e o canalie. Mi-a fost șef la o revistă obscură și pe vremea aceea nu era capabil să-și cumpere o bere, mă chema pe mine de acasă să mă duc la chioșcul aflat la 10 metri de sediul revistei, ca să-i cumpăr bere. Nu știu cine e Sebastian, dar știu cine e câinele… După ce nu i-am mai cumpărat bere, m-a dat afară, în condițiile în care scriam de 10 ori mai bine ca el!

  15. @Cristi Lavin: auzi, nu te duci sa-mi iei si mie tigari? :mrgreen:

  16. nu stiu cum o fi la tine, mie mi-a trecut tristetea dupa doua saptamani. Da mi-a placut. Si cartea, si senzatia de dupa. Misto recenzie, apropo. Sunt convinsa ca, daca era dupa tine, se lasa c-un happy end. Da nu tine, fata hai. Cum dracu i-ar fi stat lui Sebastian sa se lase de fumat, sa treaca pe regim de furaje si sa i-o traga Gratielei pana la adanci batraneti?

  17. @Mariana: într-un fel, se și lasă, parțial, cu un happy-end amar

  18. musai trebuie sa citesc.Bine faci ca nu scrii in reviste “de critica literara”.Ai semana vrajba cu stilul acesta(original,pertinent,haios).Da”cine stie!Poate totusi…

  19. Simona, e un happy end, dar nu unul american, slava domnului. Si nu e amar, e realist. mai stii vorba aia cu timing is everithing?

  20. costicamusulmanu

    m-am oprit pe la pagina 9 din cauză de sistem imunitar; you are so f…g right; da’ pe principiu
    “orice șut în … a step forward” promit că mă apuc; off topic un mesaj pentru doru bușcu, domn, poate prea, pentru țara
    care l-a silit pe predecesorul vostru să se mute la berlin: dom’ne, io nu mă duc la vot cum zâci mata, da’ esti convins că nu “votez”?! că la mine, în comuna ciurea giudețu’ ieșâ, ie oameni bolnavi, cu toate boalili… șâ dijeaba plâng io la deneau dupâ, câ prostu tot s-o ales; așa câ mă’c șî âi votez pi toțî dilaolaltâ cu mânuța me…
    sanatati șî apâ la popușoi 😐

  21. cristi lavin,ce imi plac mie astia care se dau viteji dupa,care isi explica toate esecurile din viata lor din cauza succesurilor celorlalti.

    domnle filosofie mare sa cumperi o bere! asa inteligent ca tine, bobocule, mai rar!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green