Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Cum învățăm să ne iubim corpul

Sau un text haios, pe care mi l-a trimis cititoarea Irina Alexe.

shutterstock_62360755

Cum să ne iubim corpul
Tot căutând să citesc ceva către/dinspre serviciu, zic să nu fie tot
beletristică, să facem ceva mai folositor. Îmi dă soră-mea carte lui
Debbie Ford „Partea întunecată a căutătorului de lumină” (ea, săraca,
mi-o recomanda de vreo cinci ani). Frăţică, mi-a plăcut mult, chiar de
la început. Fac exerciţiile de la sfârşitul fiecărui capitol,
povestesc tuturor, le trimit cartea, ce mai, am revelaţia vieţii!

Pentru cine nu a apucat să citească nimic despre asta, este vorba de
recunoaşterea umbrei aşa cum defineşte Jung acest termen. Umbra
reprezintă acele calităţi şi caracteristici personale neacceptate de
ego şi care prin urmare luptă împotriva lor.

Cum ziceam, fac exerciţiile, iert pe toată lumea, scriu romane de
adjective care mi se adresează, dar pe care cică nu le recunosc. Pe la
sfârşit se strică treabă. Cum?! Nu te vindeci, după ce faci toate
astea nu ai scăpat. WTF! Păi atunci citim şi cealaltă carte. Zice că
cică e cea mai greşită abordare să crezi să dacă îţi vezi şi recunoşti
defectele o să ţi se schimbe viaţa radical. Că e un proces care
durează toată viaţa. Well, fuck you!

Găsesc zilele trecute pe un site nişte intrucţiuni către mulţumire
sufletească sau mă rog, în zona aia. La punctul 26 aflu că ar trebui
să ne recunoştem defectele, dar să nu folosim cuvinte care să fie prea
dure la adresa noastră. În mintea mea asta cam contrazice ce am zis
mai sus. Că să ne iubim corpul, să-i declarăm că îl iubim şi apreciem
pentru unicitatea lui. Cum se face: Te duci în faţa oglinzii şi te
admiri. Acum, eu nu prea sunt corectă, că mai făcusem asta şi când
eram în căutarea luminii.
Aşadar, iată-mă dezbrăcată în faţa oglinzii acum o lună: Irina eşti o grasă
nesimţită, îţi umpli goluri din suflet cu ciocolată, eşti o fricoasă,
delăsătoare”…
După noile instrucţiuni: În faţa oglinzii fără cuvinte dure. Irina,
eşti o grasă… mhhh, de care grasă poţi să fii… Irina eşti o grăsuţă!
Neah! Nu merge! Stai să mă aşez din profil, trag aer în piept, hmmm,
parcă nici nu sunt grasă, cred că ceilalţi au o problemă. Eu pur şi
simplu îmi iubesc corpul! Ce zic studiile, că un pahar de Pepsi are 12
linguriţe de zahăr?  Wow! Chiar îmi iubesc corpul, am un metabolism
extraordinar!

Lăsând gluma, eu nu sunt o grasă fericită. Încă tresar nervos când
mama mă întreabă “Irinuca, eşti sigură că vrei să mănânci tot?!” Am 33
de ani şi cred/sper că ştiu ce vreau să mănânc, până la urmă, sunt şi
eu tot o fată cum îţi place ţie (mă rog, cum îi place cuiva, se știe el), care învăţa
bine la şcoală şi mânca tot din farfurie :). Aş vrea să fiu o fată
care îmi place mie, dar până acolo mă consolez cu gândul că, totuşi,
graşii sunt joviali! “

Foto Shutterstock

Mai multe texte de-ale Irinei, pe blogul ei, proaspăt deschis, după ce, probabil, a citit cartea “Cum îți faci curaj să-ți deschizi un blog”. 😛

Voi ați învățat să vă iubiți corpul? :mrgreen:

20 comentarii

  1. Pai da, normal, ca vorba aia, traim intr-o societate care nu pune prea mare accent pe aspectul fizic si nici presiune pe vreo femeie care are, sa zicem, cateva – sau cateva mai multe – kg in plus, nu? Asa ca e simplu! sa ne iubim cu defectele noastre cu tot… mai ales alea fizice, ca pe restul le ascundem mai usor (unele).
    Cand am decis intaias data ca e momentul sa fac un copil care sa semene cu mine – si cu el – am citit despre cum se modifica (frumos, frumos) corpul femeii insarcinate. Si am acceptat ca o sa trec de la silueta silfida (tinuta toata viata in frau) la o alta forma, ceva mai rotunjoara. si ca apoi o sa-mi revin (pai nu-mi revin eu?)
    Si, pe masura ce observam cum cresteam pe alocuri (tate, burta, cur…) nu-mi venea sa cred ca muierile celelalte erau entuziasmate! Vai… ce… minunata… e… sarcina!
    Au trecut cam doi ani de cand s-a nascut primul plod pana cand am ajuns la o alta forma (una deosebita de rotund) si zdrang, ni s-a nazarit ca primul e asa de cool ca tre sa mai facem unul! Si asa am facut! Si iar m-am umflat, si m-am umflat si m-am umflat pana cand am explodat! Si m-am trezit mandra posesoare a doi baieti cucuieti si a catorva (zeci) de kilograme mai mult decat scria la manual!
    Pai nu-mi iubesc eu corpul? Pai nu-l injur eu la sala macar o data pe saptamana? Pai nu-i trag eu pumni in gura cand pofteste la o inghetata? Normal ca da! Din dragoste!

  2. Irina, ai gresit modatlitatea de abordare: trebuia sa citesti mai intai multitudinea de articole care te invata cum sa slabesti dooj’ de kile intr-o saptamana (eu asa am procedat 😀 ), iar dupa ce apareau efectele miraculoase ale dietei sa te uiti in oglinda admirativ si sa-ti spui: *Wow…cat de bine arat, parca nici burta nu mai arata ca un pepene, iar nici degetele nu mai arata ca niste cremwursti, iar bratele si coapsele zici ca-s sculptate…Doamne cat ma iubesc!* La final adresai apoteotic un pupic oglinzii fiind recunoscatoare pt generozitatea ei de a te oglindi atat de frumos… Daca nu stiati, oglinzile sunt vinovate pt kilele noastre in plus… iubirea de sine a unui om tine de oglinda…eu am schimbat vreo 50 pana acum, cand in sfarsit am gasit una care ma arata asa cum vreau eu. Stiu, unii spun ca am nevoie de psiholog sau pshihiatru, dar eu sunt atat de fericita cu corpul meu, radiez de fericire. 😆

    • Mulţumesc mult, Simona pentru postare. Acu’ chiar sunt fericită!

      Pentru mine dieta ideală este nivelarea Nutellei în borcanul de 400 de grame. Asta e de fapt o combinată de sport cu dietă, că nu ştii niciodată la ce nivel ajungi, e ca şi cum te-ai stimula să ajungi din ce în ce mai departe. 😉

  3. Pai imi iubesc corpul.Dar de cand in ultimii ani a cam inceput sa mi se depuna kg pe unde vor datorita faptului ca nu mananc mai nimic toata ziua si deh ,stomacul imi da alarma tocmai seara cand nu trebuie,am inceput sa am complexul acela de inferioritate fata de cele de varsta mea care inca arata bine desi au si ele copii ca si mine si muncesc ca si mine.Totul e sa ma simt bine in pielea mea numai ca atunci cand vreau sa ies nu prea imi mai vin toalele ce credeam odata ca imi sta bine in ele.Imi trece repede totusi si ma admir si ma incurajez in momentul cand vad tinerele la vreo 20 si ceva de ani ce au cu 15 kg mai mult ca mine.C est la vie! 8)

  4. Problema in sine nu e sa iti iubesti tu corpul, standardele nostre pot fi foarte joase cand e vorba de noi. Problema e sa ii convingi pe altii sa ti-l iubeasca. :mrgreen:

  5. Sa va iubiti voi corpul, ca mie nu-mi mai iese de cativa ani faza cu oglinda.

  6. Eu am invatat sa-l iubesc asa cum e de vreo 8 ani, cu tot cu “bronzul” neuniform si vergeturile nenorocite care doar s-au estompat dar sunt totusi destul de vizibile (ca nimeni nu m-a avertizat de efectele adverse ale medicatiei, macar sa fi prevenit cat de cat). La inceput ma deranja cand lumea se holba la picioarele mele sau cand faceau comentarii sau puneau intrebari foarte directe “da’ ce ai patit la picioare?” sau “ce ai acolo?” punand direct mana…acum m-am obisnuit si le zic simplu ca sunt probleme mai vechi si plec de langa persoana respectiva. Cine ma vede cu pantaloni sau fuste/rochii lungi ma invidiaza pt silueta, dar daca ar sti ei ce se ascunde dedesubt nu cred ca m-ar mai invidia 😛

  7. Hmm…mi-a luat ceva vreme dar cu intelepciunea varstei, am ajuns la cateva concluzii:

    1. It’s not going to get better 😆 In sensul ca ar fi cazul sa incep sa fiu cat se poate de happy si de multumita de felul in care arat acum si aici, pt ca la un moment dat gravitatia va invinge in mod naucitor 🙂 Asa ca nu are sens sa imi fac prea multa autocritica acum, pt ca e vreme suficienta mai tarziu.

    2. Dc totul “functioneaza” fara probleme si dureri, inseamna ca am tras lozu al’ mare. Ca sunt imperfectiuni, e clar, dar daca per total nu ma doare nimic si pot face cam tot ce imi propun pe ziua respectiva, well, that’s great for me! (Asta am inteles-o numa dupa ce am vazut amici luptandu-se cu diverse probleme care ma faceau sa par penibila cu complexele mele de imperfectiune…)

    3. Be nice to yourself: Incerc sa ma rasfat, sa imi fie bine, incepand de la masaje, spa-uri, sporturi pe plac, pana la haine de calitate si foarte nice, care mi se potrivesc si nu imi sublinieaza defectele. Investesc in chestii de estetica, pt sufletul meu, fara nici un soi de regret, si asta ma face sa ma plac asa cum sunt. Cand te simti ingrijita si frumoasa, asa, pt tine, nu doar la zile mari, exista mari sanse sa ignori diversele imperfectiuni 🙂 Asa ca ma fac vinovata de cumparaturi declarate inutile de jumatatea personala, gen palarii, ciorapi de matase pt projartier (dureaza max 2 ore pana se duce primul fir), etc. Am nevoie de ele? nope. Le vreau? O, da! 😛

    4. Tot din categoria “be nice”: nu ignor diversele probleme de sanatate, chiar aparent minore – incerc sa “repar” orice probleme de dantura, sa dau de capat durerilor de spate, sa imi tratez pielea uscata, sa am grija de par, unghii, nu accept sa “sufar” pt ca nu am timp de mine. In final, tratarea unei depresii e mai scumpa decat cateva sedinte de osteopatie 🙂

    • Oh cata dreptate ai. Esti o norocoasa!

      Ti-o spune o femeie ajunsa in depresie pentru ca nu a investit niciun leu in ea. Si e ingriztor de greu sa ies din bucla in care ma aflu!

  8. Odata m-am uitat in luciul unui lac si reflexia mea era atit de frumoasa incat am vrut s-o sarut. Am cazut in apa, era sa ma inec dar m-am invatat minte. De atunci ma pup doar in oglinda.

  9. intotdeauna mi-au placut genunchii mei. cand eram copil/adolescenta purtam intotdeauna fuste suficient de scurte incat sa-mi pot vedea genunchii in timpul mersului.
    dar muuulta vreme nu am avut o oglinda suficient de mare incat sa ma pot vedea toata si/sau nici “spatiul necesar” sa ma pot vedea nud.
    pana acu’ vreo cativa ani. in apartamentul, pe care mi l-am cumparat, in dormitor si hol, erau patratele de oglinda, prinse de perete, in asa fel incat sa formeze oglinzi mari. bineinteles ca am ajuns sa ma vad goala.
    mai intai mi-am adus aminte ca am genunchi draguti. rotunjori si carnosi, fara sa fie grasani. dupa-aia mi-am vazut burta, despre care imi inchipuiam ca e mare. ok, nu e mica, nu e plata, dar e draguta si mi-am amintit o expresie: “un val oprit din loc” (sa-i fie tarana usoara lui Vasile Voiculescu 😀 ). am vazut ca am brate frumusele, nici aschilambice, nici grasane, sunt simetrice cu trupul (pe masurate-lea, deschiderea bratelor mele este cat inaltimea personala).
    dupa-aia mi-am dat seama ca daca imi prind parul si sunt odihnita si relaxata, fata mea, pe care nu am placut-o niciodata, e chiar draguta. n-as merge atat de departe incat sa zic ca-i frumoasa, dar e draguta, cu tot cu ochii cu forma ciudata, cu pleoape cam lasate (o problema medicala din copilarie).
    asa ca am decis ca nu conteaza ca nu-s chiar trasa prin inel, ca am picioare groase (groase, nu grase; le aveam groase si dupa curele de slabire) si ochi ciudati, pentru ca-s o draguta; am stabilit eu pentru mine o greutate peste care am decis sa nu trec (nu e aia pe care o zic doctorii).
    si am invatat (bine, asta incepusem deja) sa-mi ador parul, pe care l-am urat cu pasiune toata copilaria si adolescenta. e aproape negru natural si buclat si inelat, de zici ca abia am iesit de la coafor, desi eu nici macar nu m-am pieptanat. mai nou, are vreo 4 fie albe, raspandite pe tot capul, dar cel pe care il vad e asa de frumos, de-a dreptul argintiu, si arata asa bine in claia bruna, ca nici prin cap nu-mi trece sa ma vopsesc. 😀

  10. Eu imi mentin parerea ca depinde de starea de spirit pe care o ai. Cand esti fericit, si oglinda parca te arata altfel, si hainele stau mai bine pe tine, parca si machiajul are alta culoare. Si toate lucurile astea le observa si altii fara prea mult efort.

  11. Una din Bucuresti

    Eu ma ingras din cap pina-n picioare, proportional. Avind oasele grele si muschi, imi car greutatea cu mindrie si ma distrez de minune punindu-i pe altii sa ghiceasca cite kg am. Mai mereu iese cu 15 kg in minus, apoi le arunc bomba. Din pacate m-am ingrasat in ultimii ani, ca nu mai am timp de nimic, dar nici pe vremuri n-am fost o silfida, doar ca aratam al dracului de bine 😈
    Asa ca nu intru in depresie din cauza asta, chit ca mi-ar placea sa am timp de yoga si sport, si sa fiu asa, mai fițoasa si mai finuța 🙄 . Deci nu am body image issues, pt ca stiu exact de ce m-am ingrasat, si stiu exact ce trebuie facut, dar nu prea stiu exact cum sa-mi fac timp :mrgreen: . La mine infometarea nu merge, trebuie sport, chit ca am slabit vreo 5 kg doar ca am renuntat la carne de vreo doo luni, dar nu fac foamea deloc, as lua-o razna. Nici n-am timp sa ma uit in oglinda, ma fardez in masina sau la munca, folosesc ața dentara mergind pe culoare, prin pauze, parul mi-l tin in coada de cind ma stiu pffff….o carte despre dilatarea timpului nu exista? Ba da, dar nu functioneaza in dimensiunea noastra, asa-i? 😉

  12. Am înțeles. Ceva din textul meu nu respectă regulamentul. ok

  13. Navighez pe internet fara scop, asa de omorat timpul, pe asa zisele site-uri pentru femei. Oricare ar fi site-ul sunt asaltata de reclame de genul “cum sa slabesti x kg “, ” cum a slabit y vedeta x kg”. Nu ma consider grasa, fac sport, mananc echilibrat, dar cand vad atatea reclame care parca mi se adreseaza mie personal incep sa simt ca ma dublez

  14. […] momentul în care Simona Tache mi-a dat şansa să public ceva scris de mine pe blogul ei. Asta e postarea şi îi mulţumesc din nou că a văzut ceva ce eu nu eram în stare să văd. Îmi citeşte o […]

  15. […] momentul în care Simona Tache mi-a dat şansa să public ceva scris de mine pe blogul ei. Asta e postarea şi îi mulţumesc din nou că a văzut ceva ce eu nu eram în stare să văd. Îmi citeşte o […]

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green