Cât de grav uitați?
Îmi sugera cititoarea ametist, acum ceva vreme, să vă propun un topic cu întâmplări de uituci. Iată, vi-l propun. Încep cu întrebarea: Cât de grav uitați? Eu uit ca la balamuc. Urmăresc cu mare speranță progresele medicinei, în domeniul Alzheimerului, în speranța că, până mi se pune mie diagnosticul, se va găsi vreun leac, ceva. 🙄 Glumesc, dar doar pe jumăte. În rest, vorbesc serios. 
În fiecare zi mă întreb dacă felul în care ne fragmentează atenția internetul ne antrenează creierul și ni-l face mai rezistent sau pur și simplu ni-l prăjește. De răspunsul la această întrebare depinde, practic, dac-o să am eu Alzheimer sau nu.
Mai departe, tare aș vrea să vă spun o poveste de uitucă, dar le-am uitat pe toate. Ah… da, îmi amintesc una care mi-a făcut nervii pilaf. Cum m-am dus la un doctor la care obținusem programarea cu greu și muuultă așteptare, ca să-mi citească niște analize importante? Cu întârziere de vreo 10 minute și FĂRĂ ANALIZE. A fost unul dintre momentele în care m-am bucurat că nu pot să mă calc singură cu mașina. 😆
Ziceți și voi. Cât de tare uitați? Povești de neuitat chiar și de către uituci aveți? 😉
P.S. Ăăă, mai voiam să vă zic ceva, dar am uitat. Cum se cheamă boala aia de care ziceam la începutul postării, ăăă… ce ziceam? Whatever… 😛
Banc:
Mosul 1 catre mosul 2: Mah, cum il cheama pe neamtzul ala care imi ascunde mie lucrurile?
Mosul 2: Alzheimer.
Vorba bancului “Cum il chema pe neamtul ala de mi-o sucit capul?”
Ca tot veni vorba de uitat, eu tocmai am intrebat cand trebuie sa nasca o colega, intrata de ceva vreme in concediu de maternitate si toata lumea s-a uitat uluita la mine. Am aflat cu surprindere ca a nascut de vreo luna si ca ne-am uitat la vremea respectiva la fotografii cu bebelusul si ne-am minunat cat de dragalas este.
Eu am vrut sa-l intreb acum vreo doo ore pe un coleg ce mai face taica-su, si, sincer, nu mai tin minte daca a murit sau nu 😐
Chestia cu gravidele la servici am patit-o, ca s-au pus astea pe facut copii, si le incurc
Nu doar ca am uitat dar era si lista :), acum depinde din ce motive uiti.. eu am uitat de emotie.
Era in seara cand trebuia sa nasca nevastuica, avea deja 10 luni si nu se intamplase nimic. Doctora i a recomandat 2 lingurite de ulei de ricin, pe care le a si luat in seara respectiva. Am facut lista cu ce trebuie sa luam la spital, am discutat, am pus un plan la cale etc.
A luat linguritele in jur de ora 20, pe la 23 o intreb eu: Simti ceva de la uleiul ala ?, ea: Nu absolut nimic.
Am adormit cu gandul ca la ora 5 sa plecam spre spital. In jur de ora 3 ma trezeste i se rupsese apa, venea pitica si nu mai avea rabdare. Ea era calma, eu ma uitam ca un disperat, nu stiam pe ce sa pun mana si in ce parte sa o iau. Este o poveste foarte lunga :). In concluzie nici macar jumatate din lucrurile de pe lista nu le-am luat. 🙄
incitant subiect 🙂 si mi-a venit in minte o intamplare de acum cativa ani.
Eu in cautarea unui cadou ce trebuia achizitionat urgent. intru in viteza in magazin (nici nu mai conteaza care), ma uit, ma gandesc, il aleg si ma indrept spre casa. La casa cateva persoane, ma asez cuminte in spatele lor si astept sa-mi vina randul. Si vine! Dar tocmai se defectase casa…stam, mamzela incearca sa remedieze, coada era deja de 7-8 persoane. Se rezolva problema cu casa de marcat, scaneaza codul de bare, ii dau cardul….si, cand sa bag pin-ul…BLANK, vid, nu imi mai aduceam aminte nimic, nici cum incepe, nici cum arata, nimic, nimic…Vanzatoarea senina: “Nu e cardul dumneavoastra?”…iar din spate ma asteptam deja sa imi arunce careva o rosie in cap…
Eh, rosia n-a venit. M-am scotocit de bani cash, am platit si am plecat (cu coada intre picioare).
Pe drum ma tot gandeam la penibilul situatiei, cand am o revelatie si….in autobuz ( din nou aglomerat) zic…cu voce cam tare (analizand dupa privirea calatorilor), dar victorioasa: Mi-am amintit!!! 😯
Asta cu Pin-ul am patit-o si eu, la un bancomat. Foloseam foarte des cardul si nici nu se punea problema de uitat (credeam eu) si am tot bagat acelasi pin gresit (ziceam ca e stricat bancomatul, n-are cum sa nu fie bun pin-ul daca il folosesc mereu) pana mi-au blocat cardul :D. Cand m-am uitat acasa pe hartiuta de la card mi-am dat seama ca eu bagam pinul de la telefon…tot 4 cifre.
Tot asa si eu..nu-mi mersese o tranzactie online si ma gandeam ca nu au mai ramas bani suficienti pe card si hai sa verific…am bagat pinul de 2 ori gresit, a treia oara stiam ca-l retine, asa ca n-am mai insistat…am sunat la banca, mi-au confirmat ca tranzactia fusese respinsa pe motiv de bani prea putini in cont..am zis raspicat in telefon “nu stiu de ce imi zice ca e pinul gresit, sunt 100% sigura ca e cel bun!!”. Dupa ce am inchis telefonul mi-am dat seama ca incurcasem primele 2 cifre cu ultimele doua 😳
Urasc doua tipuri de oameni: 1. cei care se apuca sa plateasca cu cardul, la cumparaturi, fix atunci cand eu ma grabesc, si 2. cei care se uita urat la mine atunci cand eu platesc cu cardul. 🙂
Intr-o dimineata eram in intarziere graaav, am facut repede dus, m-am imbracat si am iesit glont pe usa. Abia in taxi am realizat: am uitat sa-mi iau pantofii (eram in papuceii de casa) 😆 asa ca a trebuit sa intoarca, sa urc si sa ma si incalt… 🙄
eu am uitat sa imi pun bluza,asa ca, dupa sutien am trecut direct la geaca de blugi. cand am ajuns in birou ,am vru sa ma deschei,dar am intepenit cand am vazut bucatica de dantela neagra care imi spunea crudula devar. i-am zis sefului ca trebuie s aies urgent si am iesit………………….si mi-am luat o bluza.
Iar eu am plecat acum citiva ani la munca fara sutien, doar camasa. Si am stat cocosata pina m-am dus si mi-am luat ceva. Ma simteam dezbracata, oribila senzatie 😐
Ai scapat ieftin, eu am constatat ca e duminica….
Y (bătrîn) in vizită la X (prietenul de-o viaţă). Y se plînge că a început sa uite..
X: – Să ştii că şi eu uit de-o vreme dar există un medicament care te ajută..
Y: – Cum se cheamă medicamentul?
X: – Auzi, cum îi spune la floarea aceea cu petale albe si miez galben care creşte pe cîmp ?
Y: – Margaretă ?
X: Aşa..MARGARETOO ! Cum se cheamă medicamentul pe care-l iau ca să nu uit ?
Eu imi fac de cele mai multe ori, cu mare sarg, listuta de cumparaturi. Si scriu, si intreb pe toata lumea din casa daca am pus tot ce ne trebuie pe lista magica, si ma mai invart de vreo 2 ori prin debara sa vad daca stocul de detrgenti nu trebuie cumva innoit. Ei si se duce moi la cumparaturi, si ce sa vezi?! Surpriza!!! Lisuta intocmita cu precizie “milimetrica” a ramas frumos pe masa din bucatarie. Logic, ca de cele mai multe ori, din lista aia retin ca trebuie sa cumpar lucruri care nu sunt de prima necesitate…
ufff, poate ar fi cazul sa trec pe lecitina 😯 ?!
Acum cativa ani vreo 3-4 luni la rand am uitat sa cumpar servetele de masa, desi erau scrise pe lista 😛
Puteai s-o suni pe Margareta…
Imi fac lista de cumparaturi. Uit lista acasa.
Imi fac lista cu ce treburi am de facut pana la sf sapt. si ce am de facut pana la sf lunii. Nu mai gasesc lista.
Imi repet 1 luna: ultima zi a luniii e aniversarea lui X, sa o suni. Imi aduc aminte dimineata, si apoi la miezul noptii. Nu, nu am sunat.
Uit unde pun telefonul. Pe mute. Imi aduc aminte peste 5 zile – era oricum descarcat si numai mama m-a sunat ( de 17 ori).
Am uitat ce mai voiam sa iti scriu 🙂
Chiar ieri, am avut parte de o intamplare din gama cu “am uitat”…am programat masina de spalat (program intarziat) si-am plecat la munca.Pe drum ma gandeam daca am facut tot ce trebuia si daca nu cumva am uitat ceva 🙄
Cand am ajuns acasa de la munca, constat ca uitasem sa pun furtunul de scurgere si aveam o “mica” balta in baie 😆
Patania mea dovedeste ca uituceala nu are neaparat legatura cu varsta, ci cu un fel mai “aerian” de a fi. Se intampla pe vremea lui Ceasca si eu eram prin clasa a 3-a. Era o dimineata de iarna mohorata si friguroasa si la ora 7.30 trebuia sa ajung la scoala. O colega trecea in fiecare dimineata sa ma ia la scoala si in acea dimineata m-am trezit mai greu sau a ajuns ea mai devreme, in orice caz, in mare graba, mi-am tras cizmele, mi-am pus paltonul, mi-am luat ghiozdanul si am fugit la scoala. Cand am ajuns la scoala, mi-am scos paltonul si surpriza: sub palton aveam … pijamaua :). Noroc ca “tovarasa” a fost de treaba si m-a lasat sa ma intorc acasa sa ma schimb, fara prea multe comentarii.
sotul uita impecabil.orice e important,ai nevoie imediat, trebuie urgent, relaxeaza-te, va uita sigur,
cateva exemple:
In urma cu ceva vreme ne-am achizitionat un automobil Lada Niva, convenind ca ratele sa le plateasca nevasta,drept penalizare ca nu are carnet.nevasta a platit ratele luna de luna, pana cand sotul a spus:nu te mai duce tu,ca rezolv eu,dar nu-mi da bani,ca mai am in cont.ok.
deodata m-am relaxat.ieri sotul meu a primit un sms:sunteti restantier la plata ratelor…..il intreb: ce inseamna asta?
raspunde:stiam ca am uitat ceva,dar nu credeam ca e rata…….
azi a plecat in delegatie , la Oradea
am gasit o lista intreaga de lucruri de rezolvat,in valoare de vreo 7-8 milioane.totul e ok,numai ca a luat cu el si banii necesari . asta ca sa nu spun din nou formula: a uitat sa……..
i-am luat lecitina inca de acum 2 saptamani.
oare nu o fi uitat sa o ia?
Miercuri seara ii atrag atentia puiului meu sa nu uite sa printeze ultima fotografie a rudei mele care murise marti cu scopul de a o duce mamei lui,o persoana la care tin f mult.
Puiul meu imi spune: Iubire,daca imi aduci aminte maine dimineata, totul se rezolva.
A doua zi, la ora 9.30 imi sun puiutul , care imi spune:Gata, acum o printez si iti fac copie color si buletinului tau.
Zic:bine puiut.
Ora 12. Sun.
Eu: Pui mic, fotografia si buletinul ………………..
El: se poate puiutul meu? sunt deja in rucsac.
Ora 14.Sun.
Eu: plec de la serviciu la germana. totul e ok? stii tu: poza si………
El: da draga mea sunt in rucsac.
Eu:ok!
ora 16. Sun:
Eu: pui , intru la germana vezi sa nu uiti…………
El: nu ma bate la cap. ambele sunt in rucsac.
Ora 19.00. Ies de la germana. Suna telefonul.
Puiul meu: iubire am ajuns la inmormantare, dar stii ce am uitat?
Eu: ce???????????????????????
El: rucsacul la serviciu!
ma suna sotul:iubire,zice, astia au oprit gazele,cred ca au o defectiune. Si nici nu au anuntat.sunt magari.
Eu (cu vocea usor tremurata): iubire,dar ai platit factura? Iubirea inchide telefonul. Dupa un minut primesc un sms: la data X va inchidem gazele pentru neplata.suna iubirea:am uitat sa platesc,am uitat si de sms.
Ce sa fac???
Eu : mii de tunete si fulgere. Plateste.
Plateste,se face confirmarea. Devin intima cu toate cucoanele de la call center dupa cel de al 15 apel in care le cer sa reporneasca gazele,pentru ca strumf e racit.
Geaba.nimic nu misca.Nici macar ca nu au dat preaviz.
Trece prima noapte in care ne incalzim la caldura sufletelor noastre.
A doua zi gasesc un manifest in poarta,cum ca au trecut dar nu eram acasa.
Sun din nou, mi se spune ca da, dar nu azi,ci maine………….
Strumf in bucatarie, observand ca aragazul e neclintit de doua zile, se plimba cu manutele la spate, se opreste si zice: crrrrrrrrrrred ca trrrebuie sa fac un arrragaz carrrrre merrrrrge fara foc!
Apoi,catre masa: fac eu papa. papam mozo,mozo.
in traducere libera seminte.
Uite asa,multumita lui distrigaz si sotului am ajuns sa am o dieta sanatoasa!
tot el:
saptamana trecuta pune ciorba de burta pe aragaz, aprinde focul,face cafeaua, bem cafeaua, il rog sa opreasca focul,ca plecam…………………….dupa 3 ore il suna pe tata sa opreasca el aragazul,ca a uitat…………………avea aceeasi soarta cu sfecla carbonizata si cu oala de ciorba de burta din care, prin fierbere, s-au evaporat 8 litri de lichid!
dar mama mea este ruda cu tatal Cruelei cuc are isi disputa realatia de afectiune cu un neamt parsiv, Alzheimer pe numele lui.
mama mea e o tipa misto. a evoluat f putin boala,dar:
– s-a operat tata de cancer. ii zic. plange. peste o ora vine: dar el unde e? la spital,bre. la spital? da. de ce? pai………si ii zic iar toata tarasenia cu operatia.plange pret la 30 de minute.
mai face oarece treaba si vine iar: dar el, pardalnicul, pe unde s-a carat ,cand am atata treaba?ii spun din nou. plange iar. si tot asa,de 5 ori.
pe seara vine din nou: mama,zice,stiu ca mi-ai zis ceva, nu era de bine ca am plans, dar zi-mi sa ii zic si lui ca trebuie sa vina acasa.lasa ca stiu cum sa ii zic ,ca sa nu il supar.
v-am zis ca e adorabila mama, nu?!
Am facut o mica “manevra” sa imi iau liber de la serviciu si mi-am “fabricat” un concediu medical. Inainte sa ma intorc la munci, a trebuit sa ma duc sa iau concediul medical de la doctor…super aglomerat in Bucuresti, caldura mare, ajung eu in cele din urma la spital, iau medicalul dupa 2 ore de asteptat si ma intorc victorioasa catre serviciu. In drum, ma opresc la un Spring sa iau ceva de mancare (pranzul il ratasem). Cand ajung la serviciu, imi dau seama ca uitasem concediul medical pe tejgheaua de la Spring, unde statusem la coada sa comand =)))))))) Cat de dobitoaca poti sa fii?! Noroc ca angajatii de acolo isi dadusera seama ca nu era o hartie oarecare si au pus-o deoparte 😀
Ahahahaaa!! Si eu am un fel de concediu medical, adica pot suna la munca mai mult de opt ori pe an, si sa nu-mi pierd slujba, ca altfel ma concediau de acum citiva ani. Sa folosim sistemul la fel cum ne foloseste sistemul pe noi, asta e lozinca mea!!
Eniueiii, mi-am uitat si eu cardul la unul pe tejghea, dar mi l-a returnat a doua zi, cind m-am prins ca nu-l am sa pun benzina, si a trebuit sa refac pas cu pas ziua trecuta, sa ma prind unde naiba l-am lasat.
Am uitat sa spun ca mi-am uitat cheile de la masina intr-un taxi. Bine, motivul pentru care am luat cheile de la masina dupa mine, tocmai intr-un taxi, imi scapa si mie, dar, na, destinul, soarta, luna plina, pisica neagra…Cert este ca a 2a zi de dimineata, dupa toate pregatirile (dus, imbracat, machiat), ia cheia de la masina de unde nu-i! Am chemat un coleg, pe care il luam cu masina catre serviciu, sa vina sa dam comoda de pe hol la o parte…sigur cazuse in spate…da comoda, pune comoda la loc, nimic…Am refacut si eu traseul si dupa ce am sunat inclusiv la un coafor (unde by the way imi uitasem odata samponul :D), mi-am dat seama ca le lasasem in taxi. Oricum, am dat peste cel mai cumsecade taximetrist: a venit la bloc sa imi aduca cheile si nici nu a acceptat recompensa, pe care eram mai mult decat bucuroasa sa i-o ofer.
Eu am o memorie prodigioasa. Sunt recunoscut si invidiat pentru asta. Vrei sa stii ziua de nastere a vecinului matusii colegului de banca al cumnatului verisoarei? Il intrebi pe Adi. Cand a murit Stefan cel Mare? Cu ce scor s-a incheiat finala campionatului mondial din 1930 si cine a fost golgeterul editiei? Vorbeste cu Adi. Chestii de astea, banale, nu le uit neam.
DAR!!! Nu-mi da o hartie sa o mut din biroul 5 in biroul 10 ca o pierd pe cei 10 metri distanta si nu mai stiu unde am pus-o! Mai rau e ca o pun in locuri la care niciun om normal nu s-ar gandi vreodata sa o puna. Deci pe mine nu ma teorizati cu chestii gen “unde ai pus perechea de ciorapi pe care o aveai acum 10 secunde in mana?” ca ma enervati. Evident ca n-am avut nicio pereche de ciorapi nici in mana, nici in alta parte. Eu n-am purtat in viata mea ciorapi, daca ma gandesc bine! De ce-as fi tinut o pereche in mana acum 10 secunde? Pe mine luati-ma usor cu o chestie gen “cum il chema pe ultimul imparat din dinastia Hohenstauffen, cand a murit si de ce?” Asa mai veniti de-acasa.
agenda de telefon? aniversari?
date,domnii, guverne, inclusiv toate guvernele romanesti din perioada 1862-1948 cu lux de amanunte.
nicio problema pentru mine!
intuneric si vrei o batista?
iti spun exact unde,ba te intreb si ce culoare vrei.
DAR
nu imi cere sa iau un medicament la o anumita ora. uit frecvent sa imi iau pastilele.cred ca zilnic. ma trezesc la sfarsit de luna ca mai imi raman si ma simt ca si cum as asambla la loc o cutie d eviteze,dar mi-au mai ramas piese.
nu imi cere sa imi aduc aminte sa pun orez in saramale, perisoare,ardei umpluti,ca nu poti conta pe mine.
de la nesomn m-am mai ramolit si eu.
nu imi cere sa retin chestia aia cu stanga si dreapta,ca iar nu poti conta pe mine, insa iti zic cu lux de ananute cum erai imbracat and ne-am vazut ultima oara,acum 25 de ani.
Tu si Adi sinteti ca maica-mea, memorie de elefant!! Ce mi-e ciuda pe voi
Eu i-am setat mamei pe celular 3 alarme pe zi, ca sa isi ia pastilele. Daca e prinsa pe la bucatarie, uita sa le ia, chiar daca tel a sunat 5 min. Dar taica-miu a gasit solutia: “lipeste-ti draga pachetul de tigari de medicamente, si sigur nu uiti sa le iei” 😈 .
Vroiam să cumpăr de la un magazin naturist spirulină, cand am ajuns acolo, am cerut lecitină. Am realizat abia acasă, dar am păstrat flaconul, clar de lecitină aveam nevoie.
Memoria mea este mica, atat de limitata incat limitele sunt aproape lipite una de alta. Cel putin asa imi amintesc…
Cand ma duc la cumparaturi cu nevasta-mea e simplu. Nu trebuie decat sa imping cosul si sa dau din cap afirmativ la intrebarile ei retorice: “Ce zici ? Sa luam si asta ?”
Cand ma duc singur, pentru a evita momentul jenant prin care as trece la intoarcerea acasa cu mai putin de jumatate din ce mi-a zis sa cumpar, obisnuieste sa imi dea o lista. Aaaaa, nu ca nu ar avea incredere in mine, dar asa… e un obicei de-al ei.
Mi s-a intamplat odata sa uit ca am lista la mine…
Intr-o sambata dimineata, alerg cu sotul sa ajungem la medic (aveam programare la prima ora). Ajungem la 8 fara un sfert, deja erau 2 persoane la usa. Cam ciudat, zic. La 8:00 iese asistenta si le invita pe cele 2 persoane sa intre. Sar si eu sa spun ca nu se poate, NOI avem programare la 8:00. Verifica femeia, nici urma de numele nostru pe lista aia. In fine, ea foarte amabila ne linisteste ca va vorbi cu dl. doctor sa ne primeasca oricum. Dupa ce pleaca in cabinet, cautam prin telefoane un mesaj cu programarea si constatam ca am venit cu 1 saptamana MAI DEVREME:)
I-am spus spasiti asistentei ce si cum, s-a amuzat. Medicul ne-a primit si asa s-a rezolvat.
Daca va puteti inchipui, eu am uitat sa maninc desi imi era foame.
Serios? Asta e nimic. Eram prin clasa a 6-a sau a 7-a. Ajung de la scoala mai repede decat sora-mea. Mi-era foame. Iau ziarele din posta, pun o tigaie pe aragaz si 2 oua in tigaie sa fac ochiuri. Iau un scaun, il pun in fata aragazului si incep sa citesc (scaunul l-am pus in fata aragazului ca sa nu uit ca am ceva pe foc daca ma iau cu cititul in biblioteca – evident, nu?). Dupa o ora ajunge si sora-mea acasa. Ma gaseste in bucatarie, pe un scaun in fata aragazului, inconjurat de un fum deja periculos de inecacios, citind impasibil ziarul! 🙄
Eram in baza olandeza din Bosnia;deserveam o baza de transport;in ziua aceea i-mi venise randul sa car 6 olandezi in alta baza la vreo 160 km.Bineinteles ca o faceam cu inca un coleg, asa era regula.Mancam cu noduri, repede ca ne asteapta dutch-ii si plecam;aproape de tinta primim un telefon sa ne intoarcem urgent ca am ,,uitat “pasagerii…… 👿
La un moment dat, eu şi (pe atunci) soţul meu aveam acelaşi loc de muncă. Într-o zi a trebuit să plece din timpul serviciului, să ajute un coleg nu mai ştiu cu ce. Ok, îi spun, dar dacă tot eşti în zonă, ia şi copchilu’ de la grădiniţă. Zis şi făcut. După vreo trei ore, apare şi domnul ca o divă, extrem de satisfăcut că rezolvase favorabil problema colegului (şi prieten comun, de altfel), motiv pentru care se opriseră la o terasă să sărbătorească. Şi copilu’???, întreb eu cu o adâncă presimţire. Vaiiii, am uitat!!!, i-a căzut tătânelui faţa iar ochii i se măriseră de vreo zece ori. I-am aruncat o privire ştiţi voi de care, am înşfăcat poşeta şi dusă am fost. La grădiniţă, pe băncuţa din faţă, cine credeţi că aştepta trist, ca un puiuţ abandonat? Cel mai greu mi-a fost să evit privirile pline de reproş ale femeii de serviciu care, săraca, a stat o oră peste program ca să poată tatăl copilului să stea şi el, mititelul, liniştit la o bere. Nu mă întrebaţi de câte ori l-am mai însărcinat să ia copilul de la grădi 🙂
mergem cu masina si copchil de nici un an undeva in inima Ardealului,la casuta noastra de acolo.intreb de o mie de ori:ai luat tot? da. sigur? sigur.
ajunge pe la miezul noptii si ramanem proptiti in fata usii metalice: formula “Sesam,deschide-te” nu mergea si cheile erau uitate acasa, la Bucuresti. tabloul era impresionist spre naturalist: sotul zicand tot felul de imprecatii, eu cu strmful mufat la tzatza pe scara blocului bland sezand,noi la prima vizita in bloc,dupa ce cumparasem!
Ar fi prea multe povesti. Eu sunt maestra a uitarii, insa sotul meu este Guru :))
Nu ma poate intrece nimeni la gafe, in schimb! Pentru ca uit fetele oamenilor sau nu fac asocierile cele mai corecte intre fata si persoana. Sunt o catastrofa!
Chiar ma amuz cu sotul pe tema: “cine isi da primul in petic, adica cine isi arata primul Alzheimerul!”
DA,DA,DA!!! Doamne, ce jenant e. “Oare de unde il stiu? Il stiu suficient de bine incat sa-l salut sau l-am vazut prin parc trecand pe langa mine si mi-a ramas figura intiparita in memorie? De unde-l stiu, cine e?” Uneori salut si vad o fata stupefiata raspunzandu-mi incurcat, alteori nu si vad o fata plina de reprosuri de tipul “faci pe grozavul, nu ma mai saluti, asa?” Groaznic! Cumplit! Numai cine trece prin asa ceva poate intelege. Macar de as uita fetele cu totul. Dar nu, imi amintesc figuri pe care le-am vazut o data, fugitiv, acum 20 de ani. Si-mi raman la fel de bine intiparite in memorie ca si ale unora care mi-au fost prezentati, cu care am vorbit. Nu reusesc nici sa fac diferenta intre cele doua situatii si nici sa asociez figura cu conjunctura in care am vazut-o. Cumplit!
Da, da, da!!! Exact! Doamne, nu credeam ca o mai pateste si altcineva in lumea intreaga, in afara de mine! Sa ma bucur, sama ingrijorez? Pentru ca obisnuiam sa ma scuz un gluma, “eh… asta e… ma paste un Alzhaimer…” pana cand am citit ce boala ingrozitoare degenerativa este, si nu mai pot sa glumesc pe teme asta. Dar fazele de genul asta, exact asa cum ai povestit tu, mi se intampla si mie, ma saluta omul – pe care il studiez febril din departare, disperata sa-mi amintesc de unde il stiu, e prieten, e dusman, ar trebui sa il/o salut, nu ar trebui??? – ma opresc, salut si eu, vorbesc cu el/ea, mintea mea tureaza la maxim: de unde il/o stiu, e prieten, e…. etc…” pana cand se produce declicul. Si cand nu se produce… doamne, ce jenant… trebuie sa intreb de unde ne cunoastem… penibil. o fi bine, o fi rau? Sa ne constituim de acum intr-o comunitate de viitori pacienti pasibili de uitare? Mai bine nu, ca vom uita oricum. 🙁
Da, sa facem o comunitate! :))
Una dintre gafele grave, multele:
Era acum cativa ani, pana sa fiu mama. Mergeam cu microbuzul catre Constanta. Un baiat (a carui figura o stiam, dar nu stiam de unde!) s-a bucurat tare de revedere si m-a intampinat cu: “Aura, ce mai faci? Ma bucur sa te vad!” La entuziasmul sau nu puteam raspunde cu “Buna, dar nu stiu cine esti…” si am gasit potrivit sa-i raspund: “Aaaa, buna! Bine. Tu cum mai esti?!”, ca era clar ca ne stiusem bine la un moment dat. Dar la care moment?!
In discutie, mi-am dat seama ca este un fost coleg de Generala, dar nu-mi aminteam, desi am facut eforturi serioase, cum il cheama. Si evitam sa-i spun pe nume. Dar ma comportam ca si cum as fi stiut cine este… Intamplarea (nefericita, de altfel) a facut sa se aseze in spatele meu in microbuz si sa-mi ceara numarul de telefon, iar eu sa fiu nevoita sa memorez numarul si, bineinteles, numele sau in telefon. El fiind in spatele meu… Jenant! Am fost nevoita sa il intreb cum il cheama…
vorba lui Stratan…..eu am memorie,dar nu tin minte unde o tin………
I-am propus ideea cu uitucii Simonei dupa ce m-am dus la cumparaturi si mi-am incuiat papucii de spital in dulapior si i-am uitat acolo. Nu mi-am adus aminte decat la 10 seara. I-am recuperat a doua zi. Mai nou am comis-o saptamana trecuta cand am fost la restaurant si am crezut ca mi-am uitat jacheta acolo. In autobuz mi-am dat seama ca imi lipseste ceva, am coborat la prima si m-am intors. Chelnerii au cautat disperati dar n-au gasit-o (dar sigur nu ati plecat cu ea??). Am plecat trista ca am pierdut jacheta si ghiciti ce…era in statie cazuta pe jos imi alunecase de pe banca cat asteptasem autobuzul…iar sarmanii chelneri au ramas convinsi ca unul dintre ei fura 😛
Varianta cu uitat incaltamintea in dulapiorul de la supermarket mi s-a intamplat si mie 🙂
Imi cumparasem o pereche noua de ghetute; le si incaltasem… cum altfel? Iar pe cele vechi le-am luat in plasuta. La supermarket le-am pus in dulapior…mi-am facut cumparaturile… si apoi am plecat.
Mi-am adus aminte de ghetute dupa 2-3 zile; si evident…am fost prea jenata de situatie ca sa ma duc la supermarket sa le recuperez. Mai ales ca nu mai gaseam nici cheia de la dulapior 🙂
beat this !
că am uitat de o sticlă ( de plastic) cu ţuică primită cadou, mai treacă-meargă. o pun, nu ştiu de ce, pe jos în bucătărie, in preajma chiuvetei, şi rămâne acolo zile, poate săptămâni (asta chiar nu mai ştiu, e vreun an de atunci). boon.
trec zilele sau săptămînile mai sus-menţionate şi, dintr-o dată, văd sticla pe jos.
măi, îmi auto-zic, ce e cu sticla asta cu apă aici ? eu am lasat-o? când şi de ce ? cum din tăcerea apăsătoare am dedus că da, eu oi fi pus-o, continui firul logic : ia să golesc apa în chiuvetă şi să arunc petul la gunoi. nimic special.
desfac capacul, o întorc cu gura în jos şi, gâl-gâl, conţinutul curge zglobiu în canal.
ei, secundele alea cât se derula acţiunea, 2 litri sunt totuşi 2000 ml, deci a durat ceva, mă tot miram : măi, ce tare miroase a ţuică. de unde naiba? mda, precis umbla idiotul de dedesubt cu ţuică. da’ cum de se simte la mine? pe unde vine mirosul ?
nu-mi bat capul prea tare, că, se ştie, cu vecinii tâmpiţi care umblă cu ţuică nu are rost să pierzi vremea, şi mă duc la ale mele. dar, în cursul zilei, revin în bucătărie cu diverse şi, lovită de damf, reiterez întrebarea : de ce dracu’ miroase atât de puternic a ţuică?
ei, imaginaţi-vă the picture: cum stăteam ca idioata cu sticla în mână şi, în tot timpul ăsta plus următoarele vreo 2-3 zile, nu m-am prins care e explicaţia. mi-a picat fisa spontan când deja nu mă mai interesa subiectul.
no, asta cred că e mai grav decât uitarea, tre o categorie specială. 😡
Io i-am varsat lu’ tata tuicile si palincile trimise direct de pe plantatie de catre un coleg/prieten de-al lui. Si la fel ma miram de miros. Dar macar nu le pusesem eu cu mina mea acolo, deci cistigi detasat 😆
Mama a uitat ca amestecase clor cu apa intr-o sticla de apa, si a turnat-o im filtrul de cafea. Eu am gustat prima cafeaua si am scuipat instantaneu. A durat vreo 5 min pina ne-am prins cu totii ce s-a intimplat. Cafeaua era amestecata cu lapte si miere, deci nu m-am prins din prima ca am gustat clor. Maica-mea, cu umorul ei tipic declara: “ehhh, am vrut sa va omor, dar n-am reusit”
Am mai povestit asta pe undeva, dar voi spune de cite ori am ocazia, ca prea a fost de tot! 😆
Si eu uit de la mana pan’ la gura, daca nu umblu cu bileteledupa mine sunt pierduta! Alzheimerul ma pandeste dupa colt
Este mai bine la batranete sa ai Parkinson decat Altzheimer.Stiti de ce?Pentru ca mai bine sa bei o jumate de pahar,decat sa uiti unde ai pus sticla…..
ce intrebare pusesi??
Eu am ajuns sa uit atat de mult incat saptamana trecuta m-am hotarat sa-mi iau medicamente pentru memorie. Din pacate, uit sa le iau…
Plecatul cu telecomanda in parc pe post de telefon se pune? Mandrul tata, pliamband odrasla in carucior, cu telecomanda asezata frumos pe copertina caruciorului…
Sau cand si-a pus pateurile in dulapiorul magazinului unde intrase sa-si ia apa… A luat apa, a ajuns acasa, dar n-avea pateurile. S-a intors, le-a luat, a ajuns iar acasa si si-a golit buzunarele pe birou. Printre alte obiecte, pe birou stralucea cheia de la dulapior. S-a dus iar la magazin sa duca cheia, a dus-o, si apoi s-a dus sa se tunda. S-a tuns bine mersi si cand sa plateasca….nu avea portofelul. Care ramasese, desigur, pe birou cand si-a golit buzunarele.
Am si eu una cu tata. O fi el sportiv si cu mintea agera, dar uite ca virsta tot isi spune cuvintul. El mi-a povestit cum intr-o zi se chinuia sa deschida usa de la casa cu telecomanda de la masina. Avea niste plase in mina si tot apasa el grabit si inversunat pe buton, si nimic! Pina a realizat ce facea si l-a busit risul. Evident ca ne-a povestit si noua, ca sa ne avertizeze 😆
Si eu am facut-o pe asta. Ma apropiam de bloc si tot apasam butonul de la telecomanda de la masina sa se deschida usa de la bloc. Si chiar ma enervam ca nu se deschide.
Ăăăăăă. Scuze, revin imediat, tre’ să-mi amintesc ce doream să spun… 🙄
@Adi, ce bine-ți înțeleg suferința, și io țin minte tot felul de chestii (seria armei din armată/ pe timpul lui Pazvante, numere telefon, date istorice, comenzi Linux, șamd), dar nu și ce-am mâncat dimineață sau ce haine am purtat ieri… (aici se impunea un emoticon gen ”dat cu capul în birou sau perete”)
Eu pana nu demult ma ‘laudam’ cu o destul de buna memorie, dar in principal de lunga durata, adica eu daca am retinut ceva, pai acolo ramane, in schimb memoria de scurta durata nu a fost niciodata un atu al meu, motiv pt care nu am tocit niciodata cat am fost la scoala.
De la o vreme uit intr-o veselie, iar daca ma apostrofeaza sotul in legatura cu asta ii scot ochii cu faptul ca eu am mii de chestii de facut zilnic, pe cand el are doar 2-3…normal ca se intampla f rar sa uite.
Cea mai recenta si grandioasa istorioara legata de uitare s-a intamplat recent.
Am facut schimb de mai multe ture cu o colega…la momentul respectiv constientizam f bine cand trebuia sa merg la munca, bineinteles…dar intr-o seara am uitat cu desavarsire de o tura. Ma suna tipa care trebuia sa iasa din tura, iar eu am incremenit cu telefonul in mana. In prima instanta am negat ca trebuia sa muncesc, apoi dupa ce mi s-a vindecat amnezia, m-am imbracat ca la armata si-am sarit in masina. Doamne cat de jenant a putut sa fie!
Eu, de ceva vreme, am inceput sa imi notez pe tot felul de hârtiuţe tot fel de „lucruri de făcut”. Mărunte, că alea sunt cel mai „grav” de uitat. Cum am terminat cu ceva, cum şterg.
Problema e să nu uit şi de alea 🙂
Ne înhămăm la atatea lucruri in lumea actuală, cred şi eu că ne mai uităm capul uneori.
Am patit si noi faza cu programarea la doctor…de citeva ori 😆
Barbate-miu, care e campion la delasare si uitare, a dus-o pe fii-mea a mai mica la ziua unei fetite cu o saptamina mai devreme, asta dupa ce alergasera ca nebunii sa ia cadou si sa o pregateasca pe fii-mea. Si eu am facut la fel, am lasat toate balta, am sarit in masina cu copiii, da-i bice pe autostrada, noroc ca m-a sunat un amic care deja ajunsese acolo, sa ma anunte ca ziua fetitei respective era peste o saptamina. De mentionat ca fii-sa primise invitatia prin mine si nu apucasem sa i-o dau, deci omul mi-a urmat instructiunile si s-a prezentat la timp.
Cafeaua se pare ca previne putin alțhaimăru’, ca stimuleaza creierasul.
uitare…humanum est.
mu vreau sa ma dau in stamba insa cred ca neamtu’ ala, cum ii zice, sta la mine in(la) mansarda…
Auzite în cercul de prieteni: copil mic uitat în parc și, pantofii lipsă găsiți în frigider.
Chestia asta cu uitatul nu cred ca se trage neaparat de la varsta sau de la nenea ala neamt, cum il cheama…
Eu de mica uitam diverse chestii, cele mai frecvente fiind uitatul diverselor lucruri prin magazine (geanta, sacosa, produsele cumparate, etc.). Spuneam la scoala ca nu mi-am facut tema, nu puteam sa recunosc ca mi-am uitat caietele in autobuz 😛
Dupa ce am mai crescut, situatia a ramas cam aceeasi. Am luat de la benzinarie o sticla de suc si am uitat sa o platesc! Mi-e frica sa plec in diverse calatorii pentru ca, inevitabil uit cate ceva fie la plecare, fie in camera de hotel. Mai rau este ca si sotul meu s-a “luat” dupa mine, mereu uita sa ia de la hotel incarcatoarele de telefoane iar eu uit sa-l intreb daca le-a luat. De curand, a incuiat masina cu cheiele in contact! (Aici are o scuza: nu era masina lui si nu avea inchidere centralizata).
Mai am cateva de care imi amintesc acum: intr-o dimineata am uitat sa-mi beau cafeaua. Intr-o alta zi, am iesit din dus si mi-am dat seama ca am uitat sa-mi clatesc balsamul din par.
Cel mai frumos lucru este atunci cand sotul meu ma intreaba unde am pus un lucru si eu nu-mi amintesc exact. Imi dau cu parerea cam pe unde ar trebui sa fie, se duce sa-l caute dar nu-l vede. Il mai trimit in alt loc, tot nu gaseste. Incep sa am dubii daca mai exista sau nu acel obiect la noi in casa…exista, doar ca el nu-l vede sub nasul lui. Sau daca nu-l gasesc, apelez la solutia salvatoare: o sun pe mama, ea le stie pe toate!
Dar cu toate astea, eu nu-mi fac probleme! Ma amuz copios de toate. Da, fac si eu liste pentru cumparaturi pe care nu le uit acasa dar uit sa trec lucruri pe lista. Oricum, de fiecare data, trebuie sa fie ceva pe lista care nu a fost cumparat.
Nu are rost sa mai povestesc de programarile la doctori de care uit, sau incurc zilele, orele, astea sunt la ordinea zilei…
N-am luat niciodata lecitina, nu cred ca am nevoie, poate ar trebui sa ma mai trezesc putin, dar, sincer, lucrurile astea sunt chiar amuzante 😀
Asa e fii-mea a mai mare, il mosteneste pe barbate-miu. Uita cam tot ce ii cer sa faca, numai ce ii intereseaza pe ei nu uita. Eu trebuie sa stau calma si sa inteleg. Suspectez un mic ADD…
Si eu o sun pe mama cind nu gasesc ceva, pt ca de cite ori vine la mine, muta, schimba, goleste sertare, arunca, iar noi o lasam, ca altfel tuna si fulgera ca ea nu poate sa stea degeaba si pleaca!! 😆 . Acum doi ani a vopsit toata casa in interior, ca “se plictisea”
1. Pun paharul cu cafea pe masina, pana intru si-mi arunc geanta si alte cele, pornesc motorul, plec de pe loc, aud un tronc-pleosc: paharul pe jos cu cafeaua pe geamuri. Frecvent!!!
2. Plec dintr-o camera in alta sa iau ceva si uit instant ce vroiam sa fac
3. Am niste prieteni care s-au intolit, aranjat, luat taxi, flori, si s-au dus la o nunta, direct la restuarant, chiar si cu invitatia dupa ei…cu o saptamana mai devreme….
4. Sunt foarte saritoare, tot timpul ma ofer sa ajut cu ceva sa aduc cuiva ceva ce are nevoie, uit intotdeauna. Trebuie sa fiu sunata
5. Mai uit si sa-mi pun absorbant…cateodata, noroc ca am in geanta, rezerve si reusesc sa rezolv situatia cand imi dau seama
6. Lasa mama biletele peste tot: UDA FLORILE! Inclusiv pe usa de la intrare… Tare rar imi amintesc desi vad biletele, ca trebuie sa fac asta. Cumva, devin parte din decor, si nu le mai observ!
Punctele 1, 2 si 6 sint foarte comune, nu-ti face griji 😉 .
Punctul 5 lasa de gindit….
Katerina, albina omului, omul imprimeului, cafeaua, de ce nu o pui, chiar pe locul lui ?
Nu cred ca i s-a mai intamplat cuiva sa dea print unui document iar apoi sa se uite spre imprimanta si sa se intrebe “oare cine printeaza?”
Asta nu, dar telefonul am inceput sa il caut disperata in timp ce vorbeam cu un amic. Si vorbesm din ce in ce mai rar, si brusc intreb: unde mi-oi fimpus telefonu’? Cand a izbucnit in ras, mi-am dat seama. Si in timp ce il cautam eram f f serioasa!
La “impinge tava”, imi iau primele feluri de mancare din rand si dupa aia ies din coada si ma asez linistit la masa ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Toti clientii se uita stupefiati la mine, eu ii ignor si imi vad de treaba. Imi aduc aminte ca trebuia sa mai si platesc de-abia cand cucoana de la casa a sarit de 2 metri in sus si a venit sa ma apostrofeze.
La benzinarie alimentez, ma apuc sa spal geamurile deci uit sa mai si platesc si plec linistit.
proaspete:
sotul alimenteaza masina,se urca si pleaca. cam repede ,zic, ia sa intreb: ai platit?
ei na, cum sa nu platesc?!
o fi.
seara ma uit in portofel si vad bani mai multi.
ne intoarcem la benzinarie unde vanzatoarele ne intampina cu zambetul pe buze: v-ati grabit de dimineata, noroc ca va cunoastem!!!!!!!
ieri, ma duc sa iau medicamentele care il trimit acasa pe neamtul ala parsiv,Alzheimer de-i zice.
laudam progresele mamei, e ok e supercalifragilistic, plec.
cand ajung acasa imi dau seama ca uitasem sa ii cer doctoritei trimiterea pt CT pt mama……………..
🙂 Te-am întâlnit azi, Simona Tache, te-am primit în ochi, le-a plăcut mult, te-am VĂZUT, te-am… recunoscut, cumva, mi-a zâmbit inima și s-a mai deschis nițel, mi-au alunecat prin fața ochilor cuvintele voastre, ale celor din această casă, și am simțit o nevoie imperioasă să bat discret la ușă…
Dar, pentru că vorbeai de uitare, uite una proaspătă: am uitat să mă prezint :), sunt… ăăă, sunt bine, sănătoasă, sunt în refacere, renaștere, retrăire, repetare, și…of, ce greu este, sunt Kitty Georgescu, om bun, spun, fără lipsă de modestie, care se vrea înconjurat de semeni, fără să fiu lingușitoare. Aici sunt Kitty Georgescu, dar n-am să te plictisesc din prima povestindu-ți cum a fost creat contul ăsta, al meu, eu fiind Ecaterina Boacă. Pentru prieteni. Pentru semeni. Mă repet?… Uit, sunt OM.
Offf…. :)) Și ”Bună ziua” am uitat să zic, fără să fiu lipsită de cei 7 ani renumiți. Zic acum:
– 🙂 Bună ziua, Simona!
păi, hai, bună ziua, te mai așteptăm pe la noi 😉
Multe ne povestea raposatul domnul Fecioru, tata a 3 copii, facuti intr-un singur an (fata in ianuarie, gemenii in noiembrie ). Nu doar o data a mers cu soata la Inspectoratul scolar Vaslui cu Dacia personala, cu diverse treburi. Doamna si ea cu treaba pe la Ccd. Isi rezolva omul treburile, mai vorbeste cu un coleg profesor si pleaca spre Barlad. Drum de o ora cu masina. Cand intra in Barlad, parca-I lipsea ceva: isi uitase nevasta in Vaslui. Pe vremea aceea nu erau telefoane mobile:) Si benzina era rationalizata :))
hahahaha, eu știu o poveste cu unul care și-a pierdut nevasta pe drum, dintr-o rablă de mașină. s-a deschis ușa și a căzut 😆 😆 😆 😆
Intr-o perioada aveam si eu probleme destul de urate cu memoria, dar le-am rezolvat si va spun si voua cum:
1. chestiile esentiale de zi cu zi se tin vesnic in acelasi loc (deci chei si acte in geanta, tigarile pe un anumit sertar, buletin+permis+asigurare+talonul+card bancar+carduri de la toate bibliotecile lumii+legitimatie de studenta+carnet de note+cupoane de tren in portofel).
2. daca trebuie sa mut lucrurile dintr-o geanta in alta, verific atenta sa am, in ordinea asta: actele, cheile, ce-mi trebuie pe ziua aia
3. port vesnic, oriunde as merge, o agenda datata, in care notez orice treburi am: intalniri, facturi, termene limita, examene, zile de nastere….orice, fiecare notat la ora cuvenita+ locul de desfasurare+ce sa iau cu mine
4. in caz de pastile, cand imi iau tratamentul de la farmacie, imi pun evenimente (nu alarme) cu reminder pentru orice pastila trebuie sa iau, cu eventuale observatii
5. daca e vorba de gatit si trebuie sa las ceva pe foc un anumit timp, imi bag alarma pe telefon pentru cand expira timpul
Mult succes si nu va mai chinuiti sa le retineti pe toate 🙂 N-are rost 🙂
PS: Nu va lasati intimidati de replica “tu chiar notezi asa ceva in agenda?” 🙂
Am uitat sa adaug: listele de cumparaturi se scriu direct in agenda, la ziua in care o sa am timp de shopping. Ca sa fiu sigura ca nu uit agenda cu totul acasa, dupa orice utilizare, o bag la loc in geanta.
mi-am amintit sa va fac un pustiu de bine, mai draga ( mai ales mai draga Simona, ca altii nu stiu daca vor accesa informatia, avand in vedere ca postul a intrat deja in istorie)
antrenati-va-ti neuronul pe un site dedicat si stiintificat:
http://www.lumosity.com
succes!
🙂
Aaa, daa, m-am jucat acum citiva ani pe site-ul asta, dar n-am vrut sa platesc abonament, asa ca am lasat-o moarta 😉
este chestii care e pa bani si este chestii care e da gratis!
🙂
😉
Am citit comentariile si mi-am amintit un banc haios …
Cica doua babute se intilnesc pe strada si decid sa mearga in vizita la o a treia, la Clementina. Zis si facut … Clementina, bucuroasa de vizita, ca mai stau si ele la o birfa mica, le serveste cu o cafea si vorbesc … si vorbesc … iar Clementina isi cere scuze ca s-a luat cu vorba si nu le-a servit si ea macar o cafea, asa ca le aduce o cafea … si iar vorbesc si vorbesc, iar Clementina le intreaba daca nu servesc o cafea … si tot asa …
Dupa a cincea cafea, cele doua babute, ii multumesc Clementinei de tratatie si pleaca.
Pe strada incep sa birfeasca intre ele …
“Auzi fata … am fost la Clementina in vizita si nu ne-a servit si ea, macar cu o cafea”… zice prima babuta …
“Cum tu, ai fost la Clementina si nu mi-ai zis si mie?”…
Haaa, mi se intimpla des sa plec cu masina la serviciu si …sa ma intorc pe jos. Odata, am vazut masina in fata farmaciei de linga serviciu. Imi zic, da’ ce-o face barbatu’ pe aici, ma intorc, ma zgiiesc prin vitrine…si-mi aduc aminte ca eu o parcasem acolo dimineata!
Ultima data a fost saptamina trecuta; plec in graba dimineata de acasa si iau masina. Bineinteles, la prinz o uit si ma intorc acasa pe jos. Ma intreaba maica-mea, masina unde-ai lasat-o? Noroc ca eram in fata ferestrei si intr-o fractiune de secunda, inainte sa ma zburlesc, da’ ce, n-o vezi, mi-am adus aminte unde era. Mindra de mine, ma laud si sotului. La care face, aaa, ai luat masina? Nici el nu vazuse ca nu (mai) era in fata casei…
Acu’ vreo 15 ani, aveam intilnire cu un grup cu care plecam la Barcelona, intr-un oras la vreo 60 km de al nostru. Am facut drumul voiosi, ajungem acolo, ne invirtim si nu-i gasim. Dupa care ne pica fisa ca ajunsesem cu o zi mai tirziu!!!
Un bun prieten de-al meu a plecat dimineata de-acasa cu sotia spre serviciu, intr-o localitate apropiata… la benzinarie a oprit sa alimenteze, moment in care doamna a coborat in statie sa cumpere ceva… imperturbabil, sotul a terminat la pompa, a suit in masina si a plecat mai departe.
Dupa vreo 5 km si-a dat seama ca e singur in masina si s-a intors sa-si recupereze soata abandonata…
[…] Le-au spus cititorii aici: […]
Eram in facultate, sora-mea mica, in vizita la mine. Era moment de filme, teatre, muzee, tot tacamul, pentru a asigura cele mai memorabile vacante mai micii surori. Ne uitam impreuna pe lista de filme. Mi se pare mie unul atragator si incep sa ii aduc sora-mii argumente, de ce ar merita asta. Noi suntem mai mistocari in familie, asa ca nu nu reactioneaza din prima. O vad ca se uita cu tot mai mare atentie la mine, inteleg ca ii place, asa ca decretez ca acesta va fi fimul la care vom merge. Cu oarecare retinere, nu stie ce sa mai creada… imi spune…dar pe asta l-am vazut alaltaieri, ai uitat????? Ăăăăă
O colega de-a mea si-a platit un concediu la mare si a uitat sa se duca!
Tin minte o faza de pe vremea cand eram in liceu (eram foarte ametit, acum folosesc remindere, agende si tot felul de exceluri ca sa supravietuiesc cu succes, dupa ce m-am lamurit cam ce-mi poate capul :)) ).
Decid deci sa duc gunoiul, numai ca dintr-un motiv ciudat, in loc sa ies pe usa apartamentului si sa cobor scarile, ma apuc sa deschid usa de la frigider si incerc sa introduc galeata de gunoi in frigider.
Primul gand a fost : cum am reusit oare pana acum sa fac acest lucru din moment ce rafturile sunt prea mici pentru galeata de gunoi ? Evident, am ras bine de tot cand am realizat ce incerc sa fac. Bine, si in ziua de azi mi se intampla sa arunc la gunoi lucruri de care chiar am nevoie (gen, cheile de la casa) , asa ca atunci cand lipseste ceva din casa, in ultima instanta verific si galeata de gunoi.