Unul dintre cele mai speciale lucruri care i s-au întîmplat planetei noastre, fără de care viața nu ar mai fi fost deloc la fel (sau deloc, punct) este cîmpul magnetic. Pe scurt, cîmpul magnetic acționează asupra particulelor pe care s-au îngrămădit sau de pe care s-au extras electroni (ioni negativi și pozitivi). Iar dacă vorbim …
Citeste mai departe →
Cand eram in generala mi-am uitat ghiozdanul la scoala, in banca…
Cand eram in generala mi-am uitat pantofii pe terenul de sport. 🙂 Mi-am pus “tenesii” in picioare ca sa dau proba de viteza. Eram printr-a sasea. M-a intrebat maica-mea, cand a venit de la munca, unde mi-s. Cum tocmai plouase intre timp i-am gasit pe terenul de sport, plini de apa. Nu-i luase nimeni!
Oricum, apropo de generala, eram o calamitate. In clasa intai veneam tot timpul de la scoala cu sireturile desfacute si cureaua de la pantaloni la fel. A rugat-o maica-mea pe invatatoare sa se uite la mine cand plec acasa, sa fiu totusi cat de cat civilizat imbracat. La vreo luna dupa discutia asta se intalneste maica-mea cu invatatoarea si-i repeta rugamintea:
– Va rog eu mult, nu ma uitati cu ce v-am rugat, ajutati-ma cu copilul asta, ca mi-e rusine de vecini cand vine acasa.
– Dar, doamna, in fiecare zi cand pleaca de la scoala ii leg sireturile, ii prind cureaua, ii curat hainele de praf…
Mai e de spus ca intre scoala si casa mea erau 500 de metri. Si totusi, oricat de mica era distanta, reuseam sa ajung ca porcu’ (asta-i vorba maica-mii) acasa.
si eu. dar nu m-am mai intors dupa el caci era vinery si eram obosita. am trimis-o pe mama a doua zi, adica sambata.
Acum 3 ani făceam primul meu drum lung cu mașina, de Paști (București – Târgiu Jiu), la o lună după ce începusem să conduc. Eram atât de stresată, încât nu mi-a stat mintea decât la asta. Pe drum au început să mi se limpezeasză creierii și, la scurt timp după ce am ieșit pe autostradă, mi-am dat seama că am plecat fără pantofi, aveam doar adidașii din picioare la mine, dar am decis că o să supreviețuiesc în noaptea de Înviere în blugi și-n adidași. Pe la Vâlcea mi-am dat seama că am plecat fără geacă (aveam doar un sacou amărât, iar afară se anunțaseră ploi), dar m-am gândit că iau ceva de la mama și se rezolvă. La întrare în Tg Jiu mi-am dat seama am plecat fără chei și acasă nu era nimeni.
Așa că am dormit la vară-mea, a doua zi mi-am cumpărat pantofi, am împrumutat o geacă de la o prietenă și am plecat la țară… 70 de km înapoi, pe drumul pe care venisem de la București la Tg Jiu…
Eu am uitat-o pe sotia mea intr-o intersectie de drum national! Era noapte, ne-am intalnit cu niste prieteni, ne-am dat jos din masini sa stam de vorba dupa care eu mi-am luat ramas bun, m-am urcat in masina si am plecat! Dupa vreo 300 de metri mi-am dat seama ca am uitat-o, m-am intors si ……cu coada intre picioare, mi-am cerut scuze si am racolat-o! :))
culmea uitarii. Sa iti uiti nevasta.
Ea te-a uitat la portia la masa?
Ochelari cautati de zor, in timp ce-i ai pe nas; Creion cautat cu disperare oriunde, numai in parul pe care ti l-ai prins (cu creionul), nu…
mi s-a intamplat de atatea ori, doar ca eu pur si simplu le inlocuiam.
Cu masina am patit-o si eu. M-am dus frumos cu masina la serviciu dimineata, am parcat-o vis-a-vis de intrarea in cladirea de birouri – serviciul era destul de aproape de casa dar mi-a fost lene in dimineata aia sa plec pe jos. Se termina programul, plec impreuna cu mai multi colegi spre casa…pe jos.
Ajung frumos acasa, linistita; imi aprind o tigara si ies la balcon sa vad ce se mai intampla prin spatele blocului, cand….stupoare: masina lipsea !?! Primele secunde m-a cuprins un soi de panica pentru ca nu puteam sa-mi dau seama unde a putut disparea masina mea, apoi m-am amuzat pentru ca mi-am dat seama ca am fost atat de uituca si neatenta incat sa-mi las masina la munca. Am plecat repede-repede dupa ea in speranta ca nu o sa-si dea nimeni din familie seama de isprava….dar s-au prins 😳
cu ceva ani in urma: era trecut bine de ora 17 si simt ca ceva nu e in regula, imi pun tot felul de intrebari si da, m-am prins, uitasem copilu’ la gradinita (ora 17 fiind ora limita), m-am urcat in masina, ajung cat pot de repede la gradinita, unde fiu-mi-o, ma astepta speriat pe bancuta alaturi de educatoare, rusinat, imi cer scuze si dau sa-l recuperez, moment in care aflu ca fiu-mi-o, io cerut educatoarei cand pleaca si ea, daca poate, sa-i faca patul sa doarma acolo…
a-ha-ha….saracu’ copil, nici nu-i pretentios, de mancare n-a cerut! 😀
🙁 Stau intr-o tara vestica, unde daca intarzii peste 10-15 min sa-ti iei copilul, educatoarea e obligata sa anunte politia…si pe urma il recuperezi de la sectie, cu declarartie si alibi si tra-la-la … Dar sunt cazuri extrem de rare, pentru ca asta cu politia ii motiveaza pe parinti
Induiosator!!!! Pentru baietel, desigur!!!….
Ah, asta cu benzinaria mi s-a intampalt si mie si m-a uitat sotul acolo. Dar nou ni se intampla frecvent sa uitam lucruri. Odata am pus telefonul in frigider si pachetul de unt in geanta si era o caldura afaraaaa… nu vrei sa stii cum era untul cand am ajuns.
Dar cred ca astea toate ni se trag din copilarie, pe mine m-a pierdut mama din sanie si m-a gasit un mos care s-a prins a cui sunt, iar pe el l-au uitat intr-un restaurant si l-au recuperat dupa vreo 2 ore.
Ca plec la piata sa iau paine si ajung la munte nu se pune asa cum nu mai conteaza ca ma cert seara cu sotul meu si pana dimineata uit de ce si, afurisitul nici nu imi aminteste.
Haine, lucruri, copii la gradi, cheile de la masina…astea chiar nu mai conteaza. Cred totusi ca exista un Dumnezeu al uitucilor, ceva grav nu mi s-a intamplat niciodata
Ah, am uitat sa zic ceva dragut. Despre cand am uitat ca sunt maritata si m-am dus la prietena mea, la vreo luna dupa nunta, si am decis amandoua sa raman la ea peste noapte, uitand sa anunt si sotul care m-a sunat pe la 2,3 noaptea ca nu m-a gasit in casa si m-a trezit din somn, si tot el era speriat: unde esti? Cand a sunat telefonul eu ma intrebam: cine o fi dobitocul care suna la ora asta? :))))
Am ras cu lacrimi, genial.
Eu am reusit sa uit PIN-ul cardului de salariu, pe care il foloseam in mod curent… 😯
mi.am luat telefon nou (nexus 5, 400e cu tot cu asigurare), in seara in care am plecat sa vizitez o prietena in franta. Doua zile mai tarziu, eram in carrefour cu ea si cu sotul ei (francez). AM facut o poza la o chestie amuzanta in magazin, si apoi am crezut ca am pus telefonul in geanta. 2 minute mai incolo, vreau sa scot telefonul… nu e… ii zic prietenei… “mi.au furat telefonul”. Ea… hai ma nu se poate, il aveai adineaori… imi cauta in geanta, ma pipaieste… nimic… Ma suna… nimic, nu auzim nimic. O rog sa dea un sms la numarul meu, cu textul “daca imi dai inapoi telefonul iti dau 100e”, iarasi nimic. Ne ducem la securitatea magazinului, tipu zice ca abia dupa program se poate uita pe casete. Ne ducem la o sectie de politie… inchisa (era sambata seara). Ne ducem la a 2-a sectie… asteptam… ca sa facem plangere. Telefonul fiind nou nout, apucasem sa instalez doar cateva appuri, nu aveam nici macar screen lock. Si fiind roaming, nu aveam nici net, ca sa pot instala de pe google play ceva care sa imi localizeze tel. Asa ca: a trebuit sa blochez numarul, schimbat parole la conturile de facebook si google… si asta, cu cantec, pt ca am 2 steps verification, si parola se poate schimba fie cu niste coduri pe care le primesti intr-un sms, fie cu niste backup codes. Sora mea tot primea smsuri cu codurile google, si nu stia ce se intampla, credea ca incearca cineva sa ii sparga contul de gmail :-)) In fine… tot asteptand la politie, reusesc sa schimb parolele, si realizez ca asigurarea pe care o facusem nu acoperea furtul – nici prin gand nu imi trecuse ca ar putea cineva vreodata sa imi fure telefonul (nu locuiesc in romania). Dar am zis.. hai, fac plangere, macar sa prinda pe hot (suspectam fie vreun magrebian, fie vreun conational… spre marea mea rusine, recunosc). Deci.. dupa o sambata seara pierduta, dupa ce am asteptat nush cat la politie, si am semnat 10 chestii… plecam. Cand sa intram in masina… simt ceva in buzunarul de la geaca. Cand colo… era telefonul. Il pusesem in buzunarul de la geaca, si prietena mea ma pipaise pe sub geaca. Cand ea ma tot suna, eram in magazin, si nu auzeam (mi se parea mie ca aud niste clincheturi, dar nici macar nu stiam cum suna telefonul!). Ne intoarcem la sectie… mai asteptam un pic… anulez plangerea.
si dupa ce imi cumparasem telefonul, si inainte sa plec, am trecut pe la mac sa imi iau rapid ceva de mancare – am platit cu cardul – asta era cu 2 ore inainte sa plec cu trenul. Cu juma de ora inainte sa plece trenul… realizez ca nu mai am cardul (card normal, maestro, cu PIN). Si am plecat fara card in vacanta (aveam doar VISA, fara pin). Nu am declarat cardul pierdut, suspectam ca il uitasem la mac, si oricum, fara PIN nu putea nimeni sa faca nimic cu cardul. 2 satpamani dupa ce il pierdusem, ma suna de la banca, il gasise cineva si il adusese la ei. Lunar mi se intampla minim un astfel de incident, in care uit/pierd ceva. Mereu am gasit/recuperat pana la urma… I kinda’ got used to this s***, nu ma mai stresez atat de mult.
Un prieten a plecat sa isi cumpere o pereche de incaltari.
Dupa 30 de minute, in drum spre casa, se intalneste cu un alt prieten caruia ii spune ca se duce acasa datorita faptului ca a uitat ce trebuie sa faca. :))
Acum multi ani, ma duceam la Bucuresti pt a obtine viza pt USA. In prima faza, mi-am uitat mapa cu toate actele de care aveam nevoie in tren. Culmea culmilor, le-am gasit, m-am intors in Gara de Nord, m-am dus la ghiseul de informatii si am intrebat daca nu a gasit cineva o mapa cu acte…cineva o gasise, ba chiar o dusese la obiecte pierdute, am primit-o inapoi. Dupa ce am plecat de la ambasada (am primit viza) mi-am uitat aceeasi mapa la o terasa, in Bucuresti. Aveam de toate in mapa, toate actele posibile de care ma gandisem ca o sa am nevoie, in original: certificatul de nastere, de bac, de absolvire a facultatii, de casatorie, de nastere a copilului, de nastere a sotului, ba chiar si buletinul de identitate. N-am mai gasit mapa veci, a trebuit sa obtin duplicate dupa toate alea.
In drum spre SUA, mi-am pierdut pasaportul, cu biletul de avion in interior, in aeroportul din Amsterdam. Din fericire, l-a gasit cineva foarte binevoitor si inspirat care l-a dus la poarta de la care urma sa decoleze zborul meu. Asa ca nu m-am panicat prea mult, doar cateva minute, in timp ce ma apropiam de respectiva poarta si incercam sa gasesc biletul si pasaportul. Oamenii de la compania aviatica ma priveau foarte amuzati cum caut si ma panichez, ei stiau deja ca pasaportul si biletul meu erau la ei, mi-au curmat suferinta destul de rapid. 😀
Pe mine m-a rugat cumnata mea sa merg cu ea cu masina la cumparaturi. Ne-am dus, am lasat-o in fata la magazin si i-am spus ca ma duc pina la un magazin sa-mi iau o naveta de bere dupa care ma intorc s-o iau. Mi-am luat berea si la iesire m-am intilnit cu un prieten entuziast ca-si cumparase o gradina si neaparat s-o vad si sa bem o bere acolo. Am plecat, am baut o bere, doua, au mai aparut niste prieteni, prietene, a fugit unul dupa niste carne, am facut gratare, toata lumea fericita. Am vrut s-o sun pe soatie sa-i spun sa vina si ea dupa munca pe acolo, ea lucra mai mult in ziua aia. Caut mobilul…, il lasasem in masina. Ma duc la masina, iau telefonul …, apeluti fara numar, sms-uri, oatzapul plin de mesaje turbate, cumata-mea era suparata pe mine, o uitasem la magazin cu carucioarele pline si se isteriza. I-am scris inapoi: Ia un taxi!
1-Plec in vacanta. Iau cu mine peria electrica de dinti. Ajung, despachetez, vreau sa ma spal pe dinti, peria era descarcata si nu luasem incarcatorul. Mai cumpar una (alt model).
Ajung si (dupa 16 ore pe drum), zic ca tot omu’ ca despachetez, fac dus, ma spal pe dinti de resturile de festinuri din benzinarii si dorm. In timp ce despachetam, mi-am dat seama ca niciuna dintre perii nu avea incarcator si ca, normaaaal, una era descarcata complet, cealalta isi dadea ultimele suflari. Zic, eh, hai ca ies mai tarziu si imi iau o perie manuala, ca o saptmana nu se intampla nimic. Cand sa ies, imi vine geniala idee: ma duc, cumpar inca o perie electrica, dar de data asta, nu cu acumulator, cu baterii normale si p’aia o sa o iau cu mine in vacante, ca baterii macar gasesc peste tot si toate problemele mele vor lua sfarsit. Pana ajung la magazin, uit ce am hotarat si mai cumpar o perie electrica tot cu acumulator propriu si, bineinteles, incarcator. Acum, ce voiam sa zic, nu vrea nimeni sa cumpere o perie electrica? O dau ieftin; foarte ieftin! 😆
2-Un an mai tarziu – Plec in vacanta. Mama igienei dentare care ma gasesc, hotarasc sa iau cu mine ambele perii electrice de dinti (si niciuna manuala) ca, deh, una executa miscarile clasice de perie de dinti (sus-jos), cealalta e d’aia rotunda-periaj circular.
hahahahahahaaa
gizas… multi dintre comentatori ar trebui sa faca ceva consult de specialitate, nu e ok ce se intampla cu ei… mie nu mi se intampla chestii atat de flagrante. uit sa imi mai iau guma de mestecat sau servetelele in geanta, dar in rest…
Sunt haiosi si te fac sa te simti OK, gandind ca stai mult mai bine ca ei!!!
De fapt s-a dovedit stiintific ca oamenii cu un IQ peste medie au o inclinatie spre a fi uituci/distrasi. Asa ca si eu i-as trimite pe cei care nu sunt uituci macar cateodata sa isi cumpere carti de colorat.
Mi-a luat ceva timp să îmi creez un reflex din a nu mai încerca să deschid poarta cu telecomanda mașinii.
Încă mai plec în papuci la muncă. Uneori plec la muncă și în week-end, pentru că în timpul somnului mă gândesc să fiu atentă la soneria telefonului. Alteori cumpăr sau fac diverse lucruri, pentru că așa mi-a spus soțul, mama etc. în vis.
Am uitat și eu ghiozdanul în bancă, pe vremea când eram în generală. La sfârșitul liceului (liceu de top din București), la bacalaureat m-am spetit să învăț la psihologie, iar în ziua examenului am constat că trebuie să dau bacul la Geografie. Am luat 8,60. Încă am dubii cu privire la materia de bac aleasă și îi suspectez că m-au pus să dau bacul la altceva. Dacă nu intram la examen, riscam să mă fac de cacao rău. Asta se întâmpla după ce eram programată să susțin proba orală la limba și literatura română la ora 18,00 și comisia examinase toți candidații până la ora 14,00. Eu eram acasă, dormeam. Era în era fără telefoane mobile. M-au sunat de la primărie acasă, pe fix, după ce fuseseră sunați de liceul din Capitală. Penibil, nu amuzant!
La fel de frumos a fost și când am intrat într-un magazin, să-mi reîncarc cartela. Spun numărul, iar domnișoara îmi spune că numărul nu mai e valabil de nșpe luni. Nu se poate, azi am vorbit la telefon. Și începe să-mi spună o grămadă de chestii tehnice, din care unul singur rezonează cu limbajul uzual: rețea. Chiar așa, era reprezentanța firmei de telefonie mobilă a concurenței… firma care mă lăsase să mă portez.
Am mai pățit una cu soțul, în Italia. Ne întoarcem la hotel, nu găsim cardurile de credit. Telefoane în țară, anulare carduri, câțiva euro în buzunar rămași, în condițiile în care trebuia să ajungem și în Budapesta, la un concert. Cardurile le-am găsit în buzunarul paltonului meu, a doua zi.
Una recentă, ușurică: bucătăreala la greu, constat că îmi lipsește făina. Trimit soțul la magazin pentru aprovizionare. Constat că nu mai am nici scorțișoară. Îl sun, nu răspunde. Aud că-i sună telefonul pe terasă și mă întreb cine o fi și de ce nu răspunde. Are ca sunet de apel zgomotul pe care îl face roboțelul din Star Wars, enervant! Vine acasă, predă făina și îi spun că l-a sunat cineva. Verifică și mă întreabă: Tu dai la pește?, adică încerci să mă duci de nas cu povești. Mi-a picat fisa, era și greu: eu îl sunasem.
Sunt Elena, am doar 30 de ani și sunt o uitucă!
copii uitati la gardinita stiu destui; unul e al meu dar a fost uitat de tatal lui, evident, nu de mine
am uitat unde am parcat masina : o data in Katerini – Grecia ; m-am invartit cred ca mai bine de o ora sa o gasesc ; de atunci, mai ales in tari straine fac foto cu telefonul la numele strazii , o data in Bucuresti (unde am si plans de ciuda pt ca dupa doua ore de umblat de nebuna nu am gasit-o ) ; am intrat in panica, am chemat un taxi care m-a plimbat incet pe mai multe stradute pana am gasit-o; de atunci am o imensa grija cand o parchez – inclusiv in parcarile de Mall
mai stiu un amic care si- a descarcat toate valizele din portbagaj sa scoata roata de rezerva; a schimbat roata, s-a urcat in masina si a plecat fara valize ; si-a dat seama la destinatie (Brasov, pana fusese imediat dupa Ploiesti) era noapte si , culmea, le-a recuperat in aceeasi noapte.
Acelasi amic si-a luat apt intr-un bloc in constructie – a aranjat cu un subcontractor al antreprenorului sa isi puna alte usi, alta gresie, alta cada samd a bagat tone de bani acolo si a constat at the end ca apt lui era la acel etaj, pe acel tronson dar la cealalta scara; Proprietarul de drept nu a vrut in ruptul capului nici sa schimbe nici sa ii dea vreun ban pentru vreo imbunatatire..
Si tot el a castigat un Hyundai la nu stiu ce tombola aiurea (cam la vreo 2 luni dupa povestea asta..). Nu mai stiu nicmi de le de vreo cativa ani dar pun pariu ca a mai strans multe pana acum; Hei ! daca apari pe aici din intamplare sigur te recunosti, mai povesteste-ne !
( la el e fara leac 🙂
du-te, mă, nuuuuuuuuu creeeeeeeeed! cum să renoveze pe altă scară???? 😆 😆 😆
EU am fost nevoita sa schimb superstitia : “Daca te-ntorci din drum, nu-ti merge bine”.Uitam la greu dimineata,in graba mare.Uitam orice:umbrela,manusi,carti de care depindea reusita zilei…asa ca,nu v-ar strica sa retineti:”Daca nu te-ntorci din drum,nu-ti merge bine”…
S-a întâmplat în dimineața zilei mele de naștere, când împlineam 23 de ani. După ce m-am aranjat să plec la birou, am zis să bag o chiflă în cuptorul aragazului, să-mi fac un sendviș cu pâine caldă. M-am mai învârtit prin casă, m-am uitat în oglindă și am plecat.
În metrou, la vreo 3 stații distanță de casă, au început să-mi ghiorăie mațele și m-am întrebat de ce mi-e așa foame…ca să-mi amintesc că mi-am lăsat chifla în cuptor. Am luat metroul înapoi spre casă și la fiecare deschidere de uși, mirosul de pâine arsă (care venea de la covrigării) mă panica. Apoi, la colțul blocului (unde avem o pizzerie), iar mirosea a ars. Deja îmi imaginam pompierii urcați pe fereastra bucătăriei să-mi scoată chifla din cuptor.
Din fericire, când am ajuns în casă, fumul nu era prea des și chifla era doar ”ușor” carbonizată…așa mi-am dat seama că m-am senilizat în ziua în care am împlinit 23 de ani.
si mie mi se-ntmpla sa uit cite ceva, da am uitat cind am uitat!
Am si eu cateva povestioare:
1. trebuia sa plec cu soru’mea in alta localitate cu niste declaratii, in fine, ma suna ea sa cobor in fata blocului ca trece sa ma ia cu masina …cobor si astept…astept 10 min, astept 15 min… o sun, “aoleu…hai ca intorc ca am uitat de tine” :))
2. mi-am pus telecomanda in frigider si am cautat-o de mi-au iesit ochii:D
3. clasicele cu ochelarii pe nas, unde’s ochelarii? cu telefonu’ la ureche,unde-i telefonu?
4. niciodata nu imi amintesc daca am tras fierul de calcat din priza si stau toata ziua stresata la serviciu, ba chiar am venit intr-o pauza acasa sa verific :)) de atunci prietenul meu rade de mine ca tot timpu’ il iau ca martor “esti martor ca am tras fierul din priza, da? esti martor ca am inchis usa, da?” si in caz de criza existentiala il sun sa il intreb :))
Aveam vreo 13 ani, era vara, ieseam in cartier si stateam cu orele, fara grija banilor sau a telefonului (nici macar nu aveam telefon atunci). O singura grija aveam – cheile. Le tineam in buzunarul blugilor si uitam de ele. Intr-o seara m-am intors in casa convinsa ca le-am pierdut. Panica mare in familie – daca le-a gasit cineva pe-afara si acum sta la panda sa ne intre in casa? Taica-miu mergea a doua zi sa ia alt butuc pentru usa de la intrare. Pe dupa-amiaza se apuca sa-l desurubeze pe cel vechi. Ei, chiar in momentul in care il monta pe cel nou, eu puneam niste haine la spalat. Printre care si o pereche de blugi purtata cu cateva zile in urma. Am zis sa verific buzunarele, din obisnuinta. Cand, ce sa vezi! cheile mele statusera cuminti acolo tot timpul. Am aparut cu ele zanganind in pragul usii, cu coada intre picioare. Nu vreti sa stiti ce priviri blande mi-a aruncat taica-miu 😀
Mi-am mai amintit una: după ce am împlinit 23 de ani, la câteva zile distanță, vine o fetiță din vecini la mine, în vizită. Era în clasa a 3-1 sau a 4-a. Vorbim despre ziua mea și mai că nu-mi spune: Tanti, ai 22 de ani, dacă te-ai născut în `84.
Nu-i a mea, dar am ras, desi nu era deloc de ras 😆
Merge omul la cumparaturi intr-un mare mall din afara tarii, ia o curea , casca gura la pulovere,se mai plimba printre rafturi, i se face foame, da sa iasa din magazin uitand ca are cureaua IN MANA, poarta face BEEEP, vine security , il iau pe sus, cheama politia.
A ajuns la avocat, sper ca a rezolvat-o. Nu l-a crezut nimeni ca a uitat ca are cureaua in mana…
Dincolo de amuzamentul de o clipa al situatiei… treaba poate fi de fapt dramatica, imi amintesc de o fosta vecina de a mea care avea uneori momente de uitare totale, odata a uitat ca este casatorita si a avut o relatie cu alt barbat, dupa cateva zile a uitat si de el si a avut alta cu un coleg de serviciu… si in cateva luni s-a trezit prinsa intr-o multitudine de relatii facute in clipele de uitare totala, a uitat si unde locuieste de mai multe ori..asa ca ramanea acolo la barbatul cu care era in acel moment al pierderii memoriei… cand si-o recapata uneori dupa 7 -9 zile revenea intotdeauna acasa…
Din pacate sotul ei era un badaran fara pic de empatie si a refuzat cu incapatanare sa o inteleaga… si sa-i fie alaturi. A divortat de ea si la fel a facut si urmatorul.
Abia dupa ceva timp si multe relatii esuate a gasit pe cineva care o intelege si mereu ai este alaturi cand trece prin acele crize de pierdere totala a memoriei !
asta e boală, nu mai e fun 🙁
asta-i din film..deja e prea cusuta cu ata “roz”
Eram in liceu, eu si sora-mea la internat, intr-o iarna. Aveam masa dimineata la 7 si seara la 7. Intr-o dupa-amiaza, sora-mea, care era putin anemica, nu s-a simtit bine si s-a culcat. Pe la ora 19, incerc sa o trezesc, haide, mai, la masa. Nimic. Breeee, hai sa mananci ca ti s-o face rau! Se uita la mine cheauna, du-te, ca vin. Ma duc, imi iau mancarea, ma pun la masa, si ma tot uit dupa ea, pe la fara 10 vine in fuga, ciufulita, tot cheauna, da imbracata de scoala, cu ghiozdanul in spate: “ia si mancarea mea ca am intarziat la prima ora si o mananc eu mai tarziu”. Toata cantina in papuci si trening de casa se uita la ea ca la urs. “Bre, e 8 fara 5 seara, nu dimineata” “Mama ce bine, ca nu mai pot de somn” 😀
😆 😆 😆
eu stiu doar ca in orice al meu coment tre sa ma iau de cineva.
dar sa fiu tanar pensionar daca mai stiu de cine.
oricum, nu era rrom, nu era neamtz si mai stiu ca are o vila.
nikkkkke, help mi si ajuta-ma !
iar daca e sa ne amintim ce am uitat, eu ma mandresc ca la o sediunta la fiimiu la scoala, se puse invatatoarea sa faca un tabel cu numele parintilor.
cand veni randul meu, ma intreba frumos: dl. dg, pe sotie cum o cheama ?
m-a traznit cerul, habar nu mai aveam…
noroc ca in sala era si cumnata mea, fiisa fiind in clasa cu fiimiu.
perfect zic, si o intreb calm, tare si raspicat :
diana, cum draq o cheama pe nevasta-mea ?
dq,
cruella de vila , bre,da e luata, ca e nor’mea. fata buna, delicata, suflet sensibil!
eu am intrebat foarte serios, in birou,completand niste formulare, cum ma cheama si unde stau.
Intr-o dimineata bunul meu sot ma conduce la birou, am urcat sa-i aduc niste copii dupa ceva documente.
Ajunsa sus la birou mi-am lasat geanta, m-am dus mi-am facut cafeaua, am citit stirile…
Ma suna sotul meu dupa o ora: mai stau mult aici ca boul?! Uitasem complet de el…noroc ca-i trece repede :))
A-ha-ha, e rabdator al tau, al meu se isteriza si suna dupa maxim 10 minute! 😀
Cred ca si eu si barbatu-mio suntem campioni la uitat. Am cumparat amandoi lecitina, apoi omega3 si… culmea uitarii… tot uitam sa le luam. 🙁
eu, inainte de licenta in 2005, am intrat intr-o farmacie sa -mi cumpar Memo ON, ca sa stiu sigur ca retin tot ce invat pentru examen… am ajuns acasa si nu am gasit nici pana in ziua de azi unde am putut pune pastilele alea (la farmacie nu erau, ca eram prietena cu fetele de acolo).
Eu am patit-o crunt. Dupa ce am lasat de doua ori masina in parcare cu cheile in contact (o data la Unirea in parcare – Bucuresti si o data la Mall Vitan), cateva ore bune, am reusit performanta sa las cheile de la masina in portiera, in broasca, toata noaptea. Mai lipsea un afis “DE FURAT” . Stau in cartier select domne, la Dristor care va sa zica. Acum zambesc, dar in dimineata in care am vazut de la geam cheile atarnand in usa mi s-au cam taiat picioarele.
Într-una din plecările mele cu avionul am ajuns ceva mai devreme la aeroport. Mi-am făcut check-in-ul repede, am luat biletul și m-am dus la zona de securitate. Trec prin poartă, scot laptop, mă descalț, mă încalț, pun laptop etc. și iau biletul de avion (care era în tăvița specială) și îl pun în buzunarul de la spatele pantalonilor. De ce l-am pus acolo, habar n-am. Stau ce stau în zona de la porți și mă trăznește ideea sa-mi caut biletul. Biletul ia-l de unde nu-i. L-am căutat în geantă, în fiecare buzunăraș al genții de laptop, între toate foile cărții pe care o citeam. Nimic. Mă duc spășită la o tanti de acolo și îi povestesc că am avut bilet, dar nu-l mai găsesc. Îmi și vedeam bagajul dat jos din avion și eu rămânând pe acolo 😀 (bagajul nu poate pleca fără pasager și eu nu mă puteam sui în avion fără bilet). Tantei i se face milă de mine și îmi spune să ies și să mă duc la check-in și să le zic povestea. Ies eu, mă duc, le explic că am căutat biletul peste tot și nu-l mai am. S-au codit cât s-au codit și mi-au emis alt bilet. Fug către poarta, scot laptop, mă descalț, mă încalț, pun laptop și când să plec către îmbarcare domnul de la securitate îmi atrage atenția că pot să pierd biletul. Io? zic. Cum să-l pierd, că l-am pus în geantă și m-am uitat de trei ori înainte să-l pun și să-l închid acolo. Nu, zice el. Biletul din buzunarul de la pantaloni :D. Și așa am ajuns la îmbarcare cu două bilete :D.
Eu am patit ceva asemanator in tren…ajunsesem mai devreme la gara si ma suisem in tren ca era deja tras la peron. Ca sa imi treaca timpul m-am apucat sa citesc o carte si ridicandu-ma sa ma uit la ceva in haina am pus biletul semn de carte, dar a alunecat in interiorul cartii si nu se mai vedea. Termin eu de cautat in palton si pleaca trenul…si cum eram in primul vagon trebuia sa apara controlorul dintr-un moment in altul, iar eu ma pun pe cautat biletul sa il am pregatit…il caut in geanta, in palton, in rucsac, in geamantan..nimic. Ma apuca panica vietii..si nu stiu cum de nervi dau cartea pe jos..si cade biletul din ea 😛
Altă poveste: într-o zi de sâmbătă merg la birou, muncesc câteva ore, după care mă hotărăsc să merg în oraș la cumpăraturi. Colegii erau cu mașina și se duceau la fotbal și se oferă să mă ducă acasă să-mi las laptopul. Refuz, căci pierdeam vremea cu dusul acasă, io voiam la cumpărături. Ajung într-un magazin tip mall și iau magazinele dinăuntru la pas. Intru în vreo câteva, probez lucruri, nimic nu-mi place, nimic nu-mi vine. Cobor la subsolul mall-ului unde era un magazin alimentar, dau și pe acolo ture printre rafturi și îmi iau ceva de mâncare. Plec la pas către stația de taxi (cam 800 de m). Mă sui într-un taxi și dau să-mi aranjez lângă mine geanta de laptop. Mă trec toate apele, nu mai aveam geanta! Îi spun șoferului panicată că vreau să mă întorc la magazin. Din păcate cu mașina nu se putea ajunge direct, era sens unic pe unde venisem eu la pas și o luăm pe alte străzi. Șoferul încerca să mă liniștească că o să găsesc laptopul. Eu nu mă găndeam decât la faptul că nu mai făcusem o salvare de câteva luni bune, deci adio muncă. Ajungem într-un final în fața magazinului. Cursa era o sumă mică, eu n-aveam schimbat și îi dau o bancnotă mai mare și îi spun că e ok așa. Plec val-vârtej din mașină și încerc să refac traseul. Dau să cobor la subsol, la magazinul alimentar. Mă gândeam că având coșul în mână, am lăsat geanta să mă uit la ceva și am uitat-o acolo. Ghinion, alunec pe scări de sus până jos (am avut o coapsă vânătă cam 2 săptămâni după aia). Mă ridic șchiopătând și refac traseul printre rafturi, întreb angajații, descriu geanta. Nimeni nu văzuse nimic. Plec tot șchiopătând, gândindu-mă că singura șansă e să refac și drumul prin magazinele de haine. Intru în câteva, nimic. Aproape resemnată, dau să intru în alt magazin. Aveam o față descompusă deja, mă gândesc. Nu apuc să zic prea bine ce caut, că vânzătoarea scoate de sub tejghea geanta mea cu laptopul. Îmi spune că am uitat-o în cabina de probă și au găsit-o niște tineri care au intrat după mine. Eu mulțumesc transfigurată pe șapte voci și plec. Iar la ieșirea din magazin dau nas în nas cu șoferul care intra în magazin să mă caute să îmi dea restul!!!! Care șofer îmi spune zâmbind: vedeți, domnișoară, că ați găsit geanta?
Toate cele de mai sus s-au întâmplat în Cluj.
ce tare șoferul ăla! iar povestea ca-n filme, cu rostogoliri pe scări și glume fizice 😆
am ras cu lacrimi la povestile voastre :))))) dar am patit-o si eu recent.
masa in oras cu fetele – atelier de Ikebana – Summer Well toate in aceeasi zi. aglomerata zi, multe detalii de retinut! :)))
dupa o iesire in club seara de dinainte si dupa un somn de doar 3 ore jumate 😯 , sambata ma trezesc si incep sa ma pregatesc pt ca urma sa ma vad cu prietenele la masa. dupa urma sa merg la un atelier de Ikebana, pt care mi-am pregatit plasuta in care era cutia pt aranjamentul cu flori. plec spre intalnire, uit cutia acasa. imi dau seama pe drum si ma incep sa imi fac planul de recuperare “Ok, o sa plec mai devreme de la intalnirea cu fetele si ma duc acasa sa iau cutia si merg direct la atelierul de Ikebana, apoi mergem la SW.”
zis si facut, cel putin jumate din planul de mai sus. ajung acasa, clocotita toata dupa arsita de afara fac un dus rapid (toate drumurile pana la acest moment sunt cu RATB/Metrorex), iau cutia si imi dau seama ca voi intarzia prea mult daca iau iar transportul public. iau un taxi spre atelier. pentru ca dupa atelier, SW era urmatorul eveniment in lista zilei… pe drum in taxi, pe la universitate, imi dau seama ca am uitat sa iau de acasa si BILETELE PT SW (al meu si al unei prietene!!! de care nu imi adusesem aminte sub nico forma pana atunci) 😮 . ajung la atelier, las cutia acolo, promit ca ma intorc sa imi fac aranjamentul si ma intorc cu taxi acasa dupa bilete. urc in bloc, iau biletele si ma intorc tot cu taxi la atelier. ajung intr-un final la Ikebana si cu biletele la purtator 😆 …. eram eu praf oricum ca dormisem putin, dar dupa tot dute-vino asta, eram terminata. needless to say, am pierdut indicatiile de la inceput si mi-am facut aranjamentul floral cum m-a taiat capul meu obosit :)))).
btw, toata distractia cu taxiul m-a costat 40 ron…. eh, asa e cand nu ai capul pe umeri, nici de bani nu ai parte 😀
eu am uitat acum citiva ani ca mi s-a terminat concediul. adica concediul nu mi se terminase, mi se terminase rezervarea la hotel si am pierdut zborul de intoarcere.
care va sa zica dupa un party pe plaja mai prelungit pina catre mai dimineata, ma duc la hotel sa ma culc. nu, nu eram beat, nici macar pilit nu eram. cindva pe la prinz ma trezeste o foame cumplita, cobor sa dau cheile la receptie sa caut un restaurant cu ceva de haleala si zice receptioneru ca ei mi-au prelungit camera cu o zi ca mi se terminase rezervarea si ma roaga sa le spun ce intentii am, mai prelungesc mai mult sau ce.
“fuji ba d-aici ca rezervarea mi se termian pe 25 (data fictiva), pina atunci am rezervat”. “pai da domnu, zice receptioneru, astazi e 25”.
pampam!
1.Merg la banca sa scot bani. Introduc frumos cardul in bancomat, tastez pinul, scot o suma de bani, chitanta, card. Imi amintesc ca de fapt imi trebuie mai multi bani decat scosesem (uitasem ca mai am de platit ceva). Reintroduc cardul. Imi cere pinul. Introduc pinul. Pin gresit. Mai incerc o data. Pin gresit. Anulez tranzactia. Ma pun la coada la ghiseu ca sa scot bani si sa-mi dea o copie dupa pin-ul pe care tocmai l-am uitat.
2.Pleaca sotul cumasina la lucru. Se intoarce noaptea tarziu. Stateam intr-un oras micut si foloseam masina rar de tot. Dupa vreo 10 zile plecam undeva cu masina. Ma duc in garajul blocului (la capatul opus al starzii) sa scot masina. Ia-o de unde nu-i. Sun sotul care ma astepta in fata blocului si-l intreb unde a parcat. Cica in garaj. Ii raspund panicata ca masina nu e in garaj. Zice ca fac misto de el sivine savada cu ochii lui. Vede ca nu mint. Refacem filmul si traseul ultimei zile cand luase masina, isi aminteste ca n-a parcat masina in garaj. Dar nu-si aminteste unde anume a parcat-o. Ne-am plimbat separat, pe stradutele din zona, pana am dat de ea.
3. Sotul de garda la lucru. Pe la 12-1 noaptea o vizita la domiciliu. Ajung la destinatie, stabilesc sa urce numai el si asistentul la pacient. Termina cu pacientul, ajung la ambulanta. Soferul ii anunta ca intre timp au primit alt aviz de vizita la domiciliu la vreo 100 km distanta. Al meu si asistentul ii spun ca ei urca in spate. N-au apucat sa urce, ca a plecat fara ei. Soferul convins ca ei au urcat si s-au pus sa doarma. Ei asteptand in strada, convinsi ca soferul s-a dus sa intoarca ambulanta si se intoarce dupa ei. S-a intors dupa ei, dupa vreo 10 minute si un apel telefonic.
4
Am ras si eu cu lacrimi la povestioarele de mai sus dar si eu sunt “bomba”:
Am implinit anul asta 28 ani dar tot anul trecut am fost convinsa ca am 28 de ani si am mai spus si altora care bineinteles ca s-au mirat ca anul asta am implinit tot 28 si acum uneori cand ma intreaba cineva cati ani am sunt confuza. Revelion 2013-2014 : ne imbracam bine, imbrac si copilul bine, iau suc, apa, bani, telefoane etc in geanta si plecam in Piata Revolutiei la concert si eram sigura ca am uitat ceva, cand am ajuns inapoi acasa (dupa vreo 3 ore) am vazut ce am uitat: cheile in poarta (pe afara). Acum cativa ani am fost la o nunta in Constanta (noi locuim in Bucuresti), am pus in bagaje rochii, prosoape, costum de baie, tricouri, adidasi, costum pentru sot, gel de dus etc (de toate ca am stat cateva zile acolo) mai putin blugi sau orice fel de pantaloni sport pentru sot dar ii avea pe aia de costum! Niciodata nu tin minte unde e parcata masina (nu conduc eu, sotul ) si o data a plecat sotul la masina cu carutul de cumparaturi inainte pentru ca eu am ramas sa mai iau ceva de la farmacie si nu aveam telefonul la mine si m-am panicat asa de tare dar sotul ma astepta undeva la vedere ca stia ca nu o sa gasesc masina. Si eu mai am si altele cum ar fi: scap tot timpul obiecte, sparg frecvent pahare, farfurii, ma impiedic mereu, daram produse prin magazine etc
Un prieten, in autobuz, uitandu-se lung pe geam si ganditor la ale lui, si-a aprins o tigara, uitand unde este. Si-a dat seama ce face cand a vazut ca se uita lumea urat la el. Partea cea mai grea a fost cum, unde sa o stinga si sa o arunce.
Acelasi prieten, muncea pe un santier, era pe la inceputurile cardurilor bancare. In ziua de salariu, 5-6 colegi i-au dat cardurile lor si l-au rugat sa le scoata si lor salariul. Au vrut sa ii scrie pin-urile, dar el a fost vatos, si a zis ca le tine minte. Pe drumul catre bancomat, a repetat tot timpul, in gand, pin-urile colegilor. Ajuns la bancomat, a scos banii pt toti colegii, dar a constatat ca si-a uitat propriul pin.
Un fost coleg, mi-a povestit, ca dupa o betie crunta in week-end, luni la serviciu, a constatat ca si-a uitat parola la windows. Era aceeasi parola pe care o folosea de 15 ani, dar uitat-o. Deci neuronii chiar mor.
Am facut o duda acum 3 zile. Dimineata iau copiii (o fetita de 2 ani si alta de 2 luni jumate) sa plec in parc insotita de mama. Mergem, ne jucam etc., venim acasa, deschid cutia carutului sa scot cheile sa intram in bloc. Cheile ciuciu. M-am albit instant. Sun panicata la interfon la cabinetul medical sa-mi deschida usa de la bloc, ma reped sus, usa mea era descuiata, dar inchisa. Cheile le uitasem pe interior, pentru ca noi obisnuim sa incuiem usa cand suntem acasa. Am incuiat, m-am dus jos dupa copii, apoi am cotrobait cu mama prin toate cotloanele apartamentului sa ma asigur ca nu e nimeni pitit prin casa (inclusiv sub pat/in sifonier). Oribila senzatie! 🙁
Mie mi se intampla zilnic, sa uit copilul (3luni) in masina. Ies dimineata din masina, tacticoasa, incep sa scot tonele de hartoage, sacosele, carutul copilului, il asambez (ma ajuta bona cu toate), dupa care invariabil zic: “am luat tot” si inchid masina. Si o aud mereu exasperata : ” si copilul???”
Probabil ma crede nebuna 🙂
Dar cine e de vina ca copilul e atat de cuminte, ca nu scoate un sunet jumatate de ora? Normal ca uiti de el!
[…] antologia de povești cu uituci postată aici s-au adăugat noi și noi povești. Câteva dintre ele mi s-au părut superfunny și mai exotice, […]
1. Stateam linistita si ma uitam la un film impreuna cu o prietena cand intra mama in camera (facea prajitura) sa ma trimita jos la magazin sa cumpar stafide. Se hotaraste prietena sa plece acasa, mama o tine de povesti, in fine, coboram amandoua jos, ea pleaca acasa, eu la magazin. O intreb inca odata ce a spus mama sa cumpar. Imi spune ca stafide. Buuun. Imi tot repetam in gand stafide, stafide, stafide. Intru in magazin, ma intreaba vanzatoarea ce vreau, spun ca ma mai uit (nu puteam sa-mi dau deloc seama ce trebuia sa cumpar). Ma uit eu vreo 30 de secunde si imi dau seama ca mama face prajitura si ca sigur ii trebuia praf de copt. Iau 10 pliculete, ajung la casa de marcat si incep sa am niste dubii daca trebuia sa iau praf de copt sau zahar vanilat (de, trebuie si zahar la o prajitura) si ii zic vanzatoarei sa-mi dea si 10 pliculete de zahar vanilat. Ajung acasa mandra si o vad pe mama cum face fete-fete si apoi se inverzeste: Si stafidele… ?
2. Tot eu, cu alte 2 prietene eram invitate la o zi de nastere intr-un local pe la ora 5. Plecam de la scoala pe la 3, le chem la mine, mai stam de povesti si ni se face somn. ‘Hai sa dormim putin ca oricum nu mergem chiar de la 5, sa ajungem acolo pe la 5 juma, 6.’ Fiecare credea ca cealalta a pus ceasul sa sune. Aud telefonul ca suna pe la 7. Era sarbatorita, ne astepta saraca de 2 ore. Buuun. Ne imbracam, pun eu cadoul la usa (era o plasa maaare de la sephora, clar iesea in evidenta). In fine, ne incaltam si plecam. Ajungem in statia de tramvai, acolo doi controlori (voi reveni la asta). Intr-un moment de luciditate imi dau seama ca nu avem cadou. Iarna, afara incepea o ploaie marunta. Una din prietene se intoarce dupa cadou. Vine inapoi dupa ce trecusera ‘nspe mii de tramvaie, mai asteptam ceva timp si ma intreaba: Da’ bilete de tramvai avem? Moment in care imi dau seama ca nu am geanta in care sunt biletele. Vine inca un tramvai, noi stam cuminti in statie, nu urcam. Urca si unul din controlori si ne spune ca acela era ultimul tramvai spre locatia unde voiam noi sa ajungem, iar noi ii multumim frumos pentru ca ne-a spus, dar ii spunem ca vom lua un taxi pana la urma.
Tot eu, mi-am mai adus aminte de cateva:
1. Bunica se hotaraste sa mergem in vizita la rudele din cealalta parte a tarii si se tot strofoaca ea cateva zile sa pregateasca cadouri pt fiecare ruda. Ajungem acolo, dam cadourile, printre care si o sticla de tuica unui unchi. Stam cateva zile si plecam. Dupa vreo luna ne suna matusa (sotia unchiului) sa ne intrebe ce tuica i-am trimis, ca arata ca apa. Bunica nu si nu, ca era tuica tare de casa. Cand se uita in camara isi da seama ca a dus la rude apa sfintita, nu tuica.
2. Se intoarce in Romanica matusa plecata in State. Pana aici nimic anormal. Daaar, incepe sa ne povesteasca cum vine ea obosita de la scoala (era profesoara) si se pune in pat sa traga un pui de somn. Se trezeste dupa un timp, se uita la ceas si era 7 fara ceva (ora nu e aia reala, nu stiu la ce ora merg copiii americanilor la scoala) si-si da seama ca a intarziat deja. Se imbraca repede si pleaca. In fata casei se intalneste cu o vecina care ii avea chef de vorba, iar ea, grabita ii spune ca pleaca la munca, e in intarziere si ca vor vorbi cand se intoarce. Vecina se uita luuung la ea ce o face la ora 7 seara la scoala, dar din bun simt nu zice nimic. Matusa cu pricina ia masina, pleaca la scoala si isi da seama ca scoala e inchisa. In momentul in care a pus mana pe telefon sa sune directorul si-a dat seama de gafa facuta.
3. Un prieten imi povestea ca venea de la mare cu gasca. Prietenii au inceput sa coboare pe rand la statiile lor, el trebuia sa coboare la ultima. La un moment dat a vazut ca mai are cateva ore pana ajunge acasa si s-a pus sa doarma. Pe vremea cand nu existau telefoane mobile. Bineinteles, a adormit in tren, noroc ca ultima statie era cea la care trebuia sa coboare. Dupa ceva timp, ai lui deja panicati ca nu le-a ajuns odorul acasa de la mare se duc la gara sa vada cum sta treaba si il gasesc dormind in tren.
4. Acum una mai simpluta. Scriind primul comentariu mai devreme mi-am adus aminte ca la 7 si jumatate trebuie sa merg la aerobic. Fara chef, incep sa ma imbrac, sa imi pregatesc lucrurile si plec. Ajung acolo si vad ca scrie pe usa ca pe 15 august e inchis. Ma uit traznita vreun minut si ma intreb de ce. Apoi imi pica fisa: uitasem ca azi e sarbatoare mare si implicit zi libera.
Mi-a stat inima in loc, iar zâmbetul mi-a împietrit pe fata câteva secunde. Râdeam, râdeam si citeam pana am văzut ’15 August…. uitasem ca AZI e sărbătoare’
A trebuit sa verific data de astăzi si data comentariului pentru ca pe 15 August avem eveniment la 500km spre nord…
Asta pentru ca acum vreo doua luni, intr-o joi, m-am pregătit, aranjat, făcut gigea gigea sa ne susținem prietena la recitalul ei de balet, ca sa constatam înainte sa ieșim pe usa ca era joia următoare. Așa ca pana la urma ne-am dus la film mega aranjați.
Mama sta destul de aproape, așa ca înainte sa mai plec prin oraș cu treaba, dau o fuga pe la ea. Doar ea știe de câte ori era sa asortez papuceii de cauciuc mov cu floricica la outfitul zilei. Si îmi tot face semne disperate din casa, pana ajunge la usa, iar eu in fuga spre mașina ii zic ca ‘e tarziuuuu, trebuie sa fuuuuug’. Când urc in mașina se aude si glasul ei ‘ încălțată așa?!?!’. Săptămana trecută era sa plec la înmormântare in papucii mov.
Cu 2 sâmbete in urma, domnul meu a plecat la eveniment cu cheile de la mașina familiei la purtător, iar eu am constatat asta cu 10min înainte de cununia unor rude la care era obligatorie prezenta, adică exact când sa ies pe usa.
Noroc cu mama, ca sta aproape si m-a pescuit in timp util.
Am ras cu lacrimi,la toate povestioarele voastre,multe din ele mi s-au intamplat si mie,dar cea mai tare si mai draguta este mortala …si acum rad colegii de mine ..am intrat in istorie !
In fiecare dimineata imi pun ceasul la 7 fara 15 minute..totul e calculat la secunda..cu o seara inainte ma culcasem destul de tarziu(musafiri care nu mai plecau )..suna alarma de la telefon ca de obicei,il opresc stiind ca mai suna el ,odata,si adorm linistita..m-am trezit la 7 si 20,wow,am sarit la dus ,m-am imbracat intr-o mare viteza si am iesit pe usa ca un uragan..nici in lift nu m-am uitat in oglinda ocupata sa verific daca am cheile de la masina in genta..ma urc in masina si pornesc …la toate semafoarele se uita lumea la mine ca la urs..nu intelegeam ce se intampla..abia cand m-am uitat in oglinda retrovizoare am vazut un prosop roz urias pe capul meu frumos infasurat ca un turban ..am crezut ca lesin..! m-a vazut toata lumea in oras cu prosopul de la dus in cap…Buuun..ajung la servici cu parul ud ,prins in codita …nemachiata ,nerujata,toata lumea care ma stiau ordonata si aranjata m-a intrebat daca sunt cumva bolnava..nu intelegeam de ce ..abia la pauza de masa la ora 12 m-am vazut la baie ..aveam puloverul pe dos si cu fata in spate ..deci eticheta era in fata…bine ca aveam pantofi in picioare..nu va mai spun ca nu aveam lenjerie intima deloc..deci chiar cred ce se povesteste..suntem uituci si zapaciti …dar suntem al naibii de haiosi !…sa va mai spun si pe aia cum am plecat la servici cu un pantof negru si unul maro..no problem…bine ca suntem sanatosi ! ha ha ..va pup pe toti !
La mine uitarea e din cauză că sunt cu capul în nori.
În clasele primare îmi uitam mereu ghiozdanul la şcoală. 😀 Mă grăbeam să o iau de mână pe prietena mea şi să plecăm. Ideea e că-mi aduceam aminte târziu. Ajungeam acasă, mâncam, mă uitam la desene, dormeam. Când venea tata acasă şi mă întreba ce teme am, şi eu căutam ghiozdanul peste tot prin casă, cu tata după mine “Unde e? Unde să-l fii pus ❓ “. După s-a prins tata că era la cancelarie. 😀
Sau eram în metrou şi cine ştie ce visam cu ochii deschişi şi am uitat să cobor. Mă uitam cum se închid uşile, vedeam că scrie staţia la care treb să cobor, şi abia după ce a plecat mi-am dat seama că am trecut.
Venisem în weekend acasă de la facultate după ceva timp şi am încercat să deschid uşa. Nu mergea. Nu înţelegeam. Nu se potrivea cheia. De ce nu se potriveste??? 😯 Când colo, voiam să deschid uşa cu cheia de la camera de cămin.
Mama a uitat să-mi lase cheile. 😀 Mă sună de zor să-mi dea indicaţii ce să iau din oraş. Mă îmbrac, mă pregătesc să plec şi nu găseam cheia. O caut peste tot. Mă gândesc unde să fie. Am căutat-o şi-n baie. O sun pe mama şi-i zic. Nu ştia nimic. Pe urmă mă sună iar să-mi zică de cheia care era la ea.
uitari vaiii .. sa incepem:
-in luna de miere.. luaram trenu din montreux spre milano…. in ultima zi cu juma de ora inainte sa de indreptam spre gara… cum stateam k niste gugustiuci la o terasa.. descopar k uitasem biletele de tren … in tren….imaginti’va fata sotiei..
– trebuia sa pornesc masina cuiva plekt pt o luna…. pt k bateria sa nu moara.. am duc eu cu 2 saptmanai inainte sa vina… pornesc masina insa uit toate luminile aprinse in masina… rezultat bateria aluia moarta
-am uitat ceasul mueirii in sala de examen
– mi’am uitat telefonul mobil in tren, in elevetia.. bafta k un crestin evnaghleic o suna dupa 2 zile pe sotia si ii spune k a gasit un telefon
– mi’am uitat laptopul in mettrou la lausanne in mijlocul zilei.. adik laptopul meu a mers o zi cu metroul… culmea dupa 3 zile am putu sa il recuperez de la lucrui pierdute
– mi’am uitat in autobuz rucsacu cu documente si acte de identitate in ziua knd mergeam sa ma angajaez si imi cereau acte de identitate
– am uitat knd e ziua mamei, a suroriiii
– am uitat s ama dau jos din tren al statia unde trebuai sa ma fi dat
-am intrat din greseala in apartamentul kre era sub cel in kre stateam cu chirie… si m’am comportat k si cum eram la mine.. furmos a fost k proprietarul m’a lasat sa imi fac meteahna
– am fost la olimpiada in liceu si eram indragostit nevoie mare… tot scriind si gandindu’ma la iubire ma uitat sa dau proba scrisa si am dat doar ciorna
-am iesit din casa fara sa iau cheile…
– am plekt din casa fara sa imi iau pormoneul si am umplut cosul cu cumparaturi la un supermarket . mi’am dat seama doar in fata casieritei dupe ce aia inregistrase toate marfa
– la un examen grila am rezolvat totul pe ciorna insa am uitat sa trec pe foa a de examen
offf si ar mai fi.. da rmi’e teama k devine rusinos
Frate, da!! Pe lângă faptul că eu uit în mod frecvent lucruri – de exemplu, dacă trebuie să ne întâlnim special să îţi dau această cutie roz, eu voi veni cu siguranţă la întâlnire, dar de cele mai multe ori fără cutia roz – şi eu am uitat că m-am măritat!
Doar că pe mine această ameţeală perpetuă din cap m-a costat nişte bănet, căci, uitând că m-am măritat şi că mi-am schimbat şi toate actele, mi-am luat bilet de avion pe numele pe care ştiam eu că-l am de la tata. Mi-am dat seama la un moment dat înainte de plecare, am încercat să-mi schimb numele de pe bilet, nu s-a putut, dar am primit asigurarea că, dacă mă prezint la check-in cu certificatul de măritiş, totul va fi în regulă.
Evident că am uitat să iau certificatul de acasă şi că a trebuit să iau alt avion, cu alţi bani şi pe alt nume. 😆 😆 😆
Hai, că m-am stârnit acuma, aş putea să scriu o carte pe acestă temă, căci eu, practic, aşa îmi duc viaţa, uitând lucruri. Am încercat şi cu lecitină. Evident că am uitam să o iau….
Aşa. Într-a patra, pe vremea mult-împuşcatului, atunci când a avea PIC la şcoală era o clară dovadă de opulenţă şi de dispreţ la adresa copiilor clasei muncitoare care scriau cu cariocile uscate Flaro, maică-mea s-a dat peste cap în triplu tulup şi mi-a adus un penar Faber-Castell cu două etaje, utilat cu tot ce trebuie: carioci funcţionale, creioane colorate care miroseau frumos, stilou cu rezerve şi, elementul suprem, PIC cu două capete – cu unul ştergeai, cu celălalt scriai peste. Era luxul suprem, fiţa maximă, eram şmecheră rău, în cu totul altă ligă decât colegii mei cu penare chinezeşti cu oglindă şi gumiţă parfumată.
Două săptămâni a durat supremaţia penarului, căci l-am uitat în tramvai, dimpreună cu geanta galbenă cu Maicăl cu care venise. Mă duceam la olimpiada de limba română pe capitală, unde mintea mea uitucă a fost totuşi în stare să mă califice şi unde am scris cu un pix împrumutat.
Două săptămâni am plâns. Cu jale şi tristeţe. Ai mei sperau că asta o să mă vindece de uitucenie, dar nu. Câţiva ani mai târziu îmi uitam (tot în tramvai) echipamentul pentru sport. Am plâns îndelung şi după tenişii ăia roşii – era imediat după ’89, abia văzusem aşa ceva… Şi nici asta nu m-a vindecat, a se vedea povestea de mai sus 🙂
Am uitat geamul din față-dreapta deschis laaaarg la mașină. Mi-am dat seama când m-am urcat în mașină și simțeam că mă bate un vânt (era noiembrie).
Am uitat aceeași mașină descuiată: de două ori. Cine era la 3, respectiv 6 dimineața în parcare să încuie mașina? (nici eu nu înțeleg de ce m-am trezit din somn în două ocazii amintindu-mi că n-am încuiat mașina).
Am uitat că am luat deja pastila anticoncepțională și am luat-o și pe următoarea, la câteva minute după.
Am uitat că trebuie să trimit un document cuiva la job și am plecat în vacanță. Dădeam telefoane din aeroport să-mi instruiesc colegii să intre pe laptop, să caute documentul, să-l trimită omului.
D-ale vieții.
Ajung intr-o vineri seara, acasa de la servici. Nu bag masina in garaj, cum fac de-obicei, ci o las in fata grajului, pentru ca urma sa ies imediat. Cum urcam scarile gandidu-ma la ceva, complet detasat, realizez ca nu am chei sa intru in casa. Imi zic : “A, mi-am uitat cheile de la apartament in masina”…si in momentul ala creierul a trecut pe modul rutina si in loc sa-mi aduca aminte ca masina era in fata garajului mi-a spus ca masina e in garaj :))) si m-am blocat….daca cheile sunt in masina si masina e in garaj, grajul e incuiat cu lacat…si cheile de la lacatul garajului sunt pe pachetul de chei de apartament….pentru ca ai nevoie de cheie sa deschizi un lacat…dar nu ca sa il si inchizi :)))) intelegeti dilema? :)))) deci, credeam eu chile de la apartament sunt blocate in masina care e in garaj, in care ca sa intru am nevoie de chei care sunt blocate in masina :)))) Primul implus a fost sa o sun pe sora-mea care avea alt rand de chei de la aprtament….era pe drum inspre parinti…la 100 de km distnata :))) Pentru ca garajul e in chirie mi-am zis sa incerc la cei care mi l-au inchiriat poate au un rand de chei de la lacatul garajului….Problema era ca nu le plateam lor direct ci prin administratore si nu stiam exact unde locuiesc :))) am incercat la administratore sa vad daca imi poate spune adresa….nu era acasa…pentru ca stiam ca locuiesc la scara vecina am incercat cateva apartamente, pana i-am gasit….dar, stupoare, nu aveau chei de rezerva la lacatul garajului…zice domnul : “Stai sa ma uit daca nu am vreo unealata mai grea sa iti dau sa sprgi lacatul”….nu a agsit nimic….Deci, sa nu uitati, in tot timpu asta masina era in fata grajului…cu tot pachetul de chei in ea :)))) Imi vine ideea sa-l sun pe unchiu-miu care locuia in apropiere sa vina cu vreo ustensila sa spargem lacatul….imi zice…vin in 5 min…:)))) La care imi zic..hai sa nu-l astept in fata blocului, sa ma duc direct la garaj…:)))))) Cand ajung in fata grajaului, va puteti imagina ce supriaza am avut :))))))))) L-am sunat sa nu mai vina…si am ras o ora intr-un de ce facusem :)))))
Eu am o prietena care a uitat ca si-a facut abonament RATB si si-a luat si amenda in aceeasi zi. :))
Eu uit frecvent ceea ce stabilesc cu prietenul si imi fac planuri peste – culmea e ca retin planurile cu restul lumii, dar cu el nu prea. S-a suparat nu o data, clar… :))
Intr-o dimineata ma grabeam eu spre munca, asa ca am scos cheile din usa(erau pe interior), am incuiat (ca prietenul urma sa plece mult mai tarziu la munca) si m-am dus frumusel la munca. Cum am ajuns, am deschis geanta si mi-am dat seama ca i-am luat cheile lui, pentru ca ale mele erau deja in usa. Da-i cu telefoane sa mearga sora lui sa il descuie, sa ii lase cheile ei etc, a fost distractiv, ce sa mai? :)))
Stiam eu intr-o zi ca am sedinta de masaj, dar nu prea mai aveam chef sa stau la munca si puteam pleca ceva mai devreme, asa ca ce mi-am zis? Hai sa sun sa vad daca e liber cu jumate de ora mai devreme. Mi-au spus ca am avut cu o zi inainte, iar eu uitasem complet… Dar au fost dragute si mi-au gasit in ziua aia, cu jumate de ora mai tarziu decat ceea ce tineam eu minte.
*erau deja in geanta, nu in usa. :)))
Intr-o seara eram foarte stresat din cauza unei chestii. Mi-am aprins o tigara, am tras cateva fumuri din ea si am lasat-o in scrumiera. Dupa 1 minut, fara sa constientizez ca am tigara in scrumiera, uitand complet de ea, mi-am aprins alta. Am tras cateva fumuri si am lasat-o in scrumiera. M-am uitat apoi in scrumiera si am vazut 2 tigari aprinse… sperietura pe care am tras-o, m-a facut sa constientizez cat de disperat eram dupa tigari si din momentul ala m-am lasat.
nu prea pot sa comment ca sunt cam ocupat… tocmai ejectam.
In urma cu 10 ani lucram ca agent paza ,in ture de 12 ore , 2 zile ,2 nopti si 2 libere , fiind la inceput mi-a fost greu sa ma adaptez cu asa program , iar intr-o zi de dimineata ,ajung la munca ,semnez condica ,ajung in post si dau peste 2 colegi ai mei , unul tocami pleca iar altul tocmai venise la munca ,amandoi mirati de prezenta mea acolo. eu trebuia sa fiu de noapte in accea zi !
Povesti cu mine si nu numai:
1. Dadeam meditatii la spaniola si m-a suna o tipa interesata sa invete. O intreb cati ani are si zice 28. Totul ok. Dupa vreo 3 luni de meditatii zice ca e ziua ei si da o prajitura ca face 33 de ani. Eu stupefiata: “pai de ce m-ai mintit si mi-ai zis la telefon ca ai 28?” Ea uimita: “Asa am zis? Sa mor daca am vrut. Cred ca am ramas blocata pe 28 de ani si de atunci nu am mai asimilat cati ani am facut. Stiu doar daca stau serios sa ma gandesc si sa calculez” ?
2. – Mamaie, cati ani ai, bre?
– Eu stiu? Daca m-am nascut in ’27, fa si tu calculul!
3. Ma pregatesc sa ma duc cu o colega de clasa in excursie cu proful de religie. Ajungem noi la scoala cu ghiozdanele pline de sanvisuri ca sa ne ajunga o zi si jumatate si cu cate o sticla de 2 litri de apa. Si stam, si stam… Vreo 4 ore am asteptat. Excursia era in ziua aceea, dar peste o luna. Luna urmatoare nu ne-am mai dus ca “poate am inteles iar prost si asteptam ca proastele pe acolo.” Needless to say ca am facut foamea cat am asteptat ca sa nu consumam sanvisurile de excursie.
4. M-a apucat harnicia intr-o zi si m-am gandit sa fac curatenie generala. Imi scot frumos proaspatul primit inel de logodna ca sa nu il stric in solutii si detergenti si ma apuc. Termin in vreo 4-5 ore cand totul se termina cu dusul gonuiului. Acum cauta inelul. Inelul ciu-ciu. Rascolesc toata casa, deja e totul cu fundu-n sus, cand ma loveste: “daca l-am aruncat la gunoi?” Ma duc la tomberon, scot sacii pe care ii recunosc, caut intre toate resturile, inclusiv din ce scosesem din sacul de aspirator. Eram transpirata toata, am crezut ca mor. Nici nu imi pasa ca aratam ca o boschetara cautand in gunoi. Nu gasesc nimic. Imi fac planul sa cheltuiesc din economii si salariul care tocmai imi intrase pe card si sa ma duc sa imi iau unul la fel. Nici prin cap nu mi-a trecut sa ii zic logodnicului ca l-am pierdut ca poate ii intra in cap ca e un semn si nu se mai insura cu mine… Superstitii, na! Si io il iubeam prea mult!
Ma imbrac sa ma duc si inainte ma apuc sa bag lucrurile rascolite pe la locurile lor. Dau de o cutie mica si urata si jerpelita si ma gandesc de ce tin asemenea tampenii prin casa cand e clar ca nu o sa le folosesc niciodata. Ma uit inauntru inainte sa o arunc: Aaaa! ? habar n-am cand si cum ajunsese inelul acolo! Bine ca nu am apucat sa imi iau alt inel ?
PS: M-am maritat cu logodnicu’ respectiv ?
Voi v-ati intrebat care-i fericirea celui ce-a uitat ? Sa uite desigur, tot ce a uitat.
Eu am reusit sa-mi pierd cheile intr-o camera goala. O camera de 4 pe 4. Wtf? Chuck Norris ar fi gelos sa afle. Dupa 10 min de cautare m-am asezat pe jos disperat si am inceput sa ma gandesc ca dumnezeu in persoana adecis sa-si bata joc de mine. Stiam clar ca am intrat cu cheile in camera. Dusumeaua era absolut lucioasa, unde naiba putea sa fie un manunchi de chei? Genul de faza zen in care incepi sa te gandesti ca explicatiile normale tocmai s-au terminat si tu sau urmeaza sa innebunesti sau o sa treci in alta dimenisune.
P.S. Erau pe pervaz in exteriorul ferestrei, ma strigase cineva si inconstient am lasat cheile acolo
Eu tin minte zilele de nastere la toata lumea, insa niciodata nu reusesc sa le urez “La multi ani”. De ce? Pai imi aduc aminte cu o saptamana inainte ca este ziua omului si imi repet asta pana in ziua cu pricina cand stupoare… uit, ca sa- mi aduc aminte doua saptamani mai tarziu de eveniment 🙁
Cu vreo 2 luni luni in urma o prietena ma roaga sa- i cumpar o crema. Cumpar eu tacticos crema, ajung acasa si 30 de minute mai tarziu ma pornesc spre ea sa- i duc crema. Intru pe usa, ma intreaba de crema, eu raspund sigura pe mine ca am uitat crema acasa. “Eii lasa ca mi-o dai maine.” Maine cauta crema si ia-o de unde nu-i. Caut crema vreo 3 zile, da crema nu-i si nu-i, si deci o las balta si-i cumpar alta. La o zi dupa ce-i dau noua crema fetei, imi scot blugii din dulap unde stupoare… se afla crema. Partea trista e ca eu am avut tot timpul crema la mine cat statusem la ea, vreo 4 ore, ba chiar ma si jucasem cu ea din cand in cand, insa nu am constientizat nici o secunda ca am crema la mine , pe langa faptul ca oricum uitasem cu ce fusesem imbracata cand ma dusesem la ea, deci nici nu-mi trecuse prin cap ca in alea 3 zile de cautare sa caut prin buzunarele blugilor 🙁
Saptamana trecuta la serviciu, band cafeaua cu o colega, avand ceva probleme. La un moment dat colega este nevoita sa mearga la sef. Eu nervoasa continui sa beau cafea. Vine colega si-mi spune sa-mi iau cafeaua si sa iesim afara. Dau sa iau cafeaua, paharul nu-i. Caut, impreuna cu colega, cafeaua ratacita si dupa vreo 20 de minute o las balta. Problema era ca nu tineam minte sa o fi baut si ma intrebam unde a disparut. O ora mai tarziu aruncand un ochi spre cos, observ si paharul de cafea, de la cafeaua bauta, dar uitata.
Asta asa ca ma credeam superioara citind atatea peripetii pana mi-am adus aminte ca am uitat ca si eu uit :))
Am uitat portiera din spate a masinii deschisa. Am venit noaptea acasa, eu am scos copilul (care dormea ) din masina, ii spun sotului sa inchida usa. Inchide usa de la sofer, incuie masina, fara sa verifice toate usile.Usa din stanga spate ramasa deschisa, pentru ca eu , cu copilul in brate nu am putut sa o inchid. Cand s-a trzit maica-mea dimineata si a vazut portiera deschisa laaarg i- a stat inima. Cea mai tare figura a fos a sotului din dotare, care, cand a auzit, a iesit in pijama afara sa vada daca e totul ok. Si era, din fericire…
Mi se intampla frecvent sa uit chestii…in special cand plec undeva si fac bagajele. Nu mentionez de feon, periuta de dinti, haine calcate puse frumos pe umerase langa usa, insa in 2012 am plecat cu 3 prietene cateva zile la Praga si Viena. Dupa ce m-au cules fetele de acasa (Timisoara), parcurgem noi kilometri buni, bem din cafeaua pregatita pt drum, le servesc cu fursecuri facute de mine special pentru calatoria noastra si pe masura ce ne apropiam de granita cu Ungaria, ma loveste pe mine si strig un “hiiii”. Fetele ma intreaba “Ade ce-ai patit?”, eu putin rusinata ma gandeam sa zic sa nu zic, acum trebuie sa le zic: “Am uitat sa-mi pun chiloti in bagaj”. Desigur, va dati seama ce ne-am amuzat toate pe tema asta, si inca o facem de fiecare data cand ne amintim :))
Eram acasă. Trebuia sa ies sa scot bani sa plătesc intretinerea. Inainte sa ies din casa aveam cardul si cheile în mana. Am ieșit. Am încuiat ușa. Am coborât un etaj. Mi am dat seama ca mi a dispărut cardul din mana. Aveam doar cheile. Am început sa caut prin toate buzunarele. Nimic. M am întors. Am căutat pe hol, pe cuier, în baie, in bucatarie,în frigider, pe balcon… Nimic. Am ieșit pe scara blocului. Am refăcut traseul. Nimic. M am întors în casă. Iar am căutat peste tot. Nimic. Mi se părea ceva aproape SF. Înainte sa ies din casa aveam cardul și cheile în mana. După ce am ieșit din casa aveam doar cheile, cardul dispăruse. Nu mai puteam. Obosisem. Transpirasem. Toate căutările le făcusem îmbrăcată cu geaca. Tot speram sa găsesc cardul și sa fug sa scot bani. Întreținerea… Am zis…asta e. O sa caut și mâine. Renunț. Și mi a dat geaca jos. Și atunci…a căzut cardul. A fost tot timpul pe mânecă de geaca. Într-adevăr, înainte sa ies din casa aveam cardul si cheile în mana. Când m am îmbrăcat cu geaca, am băgat mana pe mânecă cu card și am scos o….fără card.
Vineri seara. Destul de târziu, la cumpăraturi. Îmi doream sa fac in weekend un borș de…ceva. În fine, fac cumpărături, ajung la casă. Îmi pune produsele într o punga și … sa plătesc…cu cardul. In spatele meu coada. Mare. “Nu va merge cardul”, aud. Eu, ft sigura pe mine: “Mai încercați o data, trebuie sa meargă”. Mai încearcă o data. Nu merge. Coada din spate începe sa zumzăie. “Poate nu aveți bani suficienti”. Eu, iritata: “Cum sa nu am bani pe card? Nu va merge POS-ul. Las punga aici și mă duc sa scot bani de la bancomat”. Și plec. Nu fără înjurăturile printre dinți ale celor de la coadă. Casiera trebuia sa storneze toate produsele mele, ca sa poată sa ia următorul client. Ies. Iritata. Bombănind. Cum sa nu am bani, doar mi a intrat salariul azi. Ajung la bancomat. Sold insuficient. O data, de doua… Mă uitam ca proasta la ecran și nu mi venea sa cred. Într un târziu, mi am dat seama ca nu era cardul de salariu. Îmi revin, schimb cardul, scot bani și mă duc victorioasa spre magazin. Intre timp închisese. Plec spre casa bombănind. Ajung acasă și suna telefonul. Rastorn geanta sa îl găsesc mai repede. Răspund și în timpul conversației imi dau seama ce aveam in fata, printre lucrurile răsturnate din geanta: o țelină, câteva roșii, câțiva morcovi și o punga de fidea. Am fost socata, m am oprit din conversație sI am zis doar: sunt cleptomana! Băgasem produsele în geanta în fata casierei. Nu mai încăpeau în punga. Și apoi am plecat sa scot bani. În noaptea aia nu am dormit. Mi am făcut planul cum mă duc dimineata cu produsele pe care le am furat și le spun ca as vrea sa le plătesc. Nu m am dus. Mi a fost rușine. Dar 3 zile nu m am atins de produse. Deschideam frigiderul si ma uitam la ele. Atat. Mi am sunat toți prietenii sa le spun ca sunt cleptomana și sa I întreb ce ar trebui sa fac. La un moment dat o prietena mi a zis: ca la orice crima, trebuie sa facem sa dispară cadavrul, așa ca: fa borș!