Povestea omului care a făcut Parcul Cișmigiu să arate ca azi

Ce faceți în 2021? Aveți vreun plan, ceva? Că știu pe cineva care are deja unul. Mă rog, e vorba de un oraș, nu de o persoană. Timișoara, unul dintre orașele mele preferate, va candida la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021 și se pregătește pentru asta de pe acum. De ce ar merita titlul? Pentru că e unul dintre orașele care au influențat puternic destinul cultural și economic al întregii Românii. Pe unde mergi, prin țară, poți să dai peste un colț de Timișoară. În Timișoara, unde a lucrat ca profesor, i s-au deschis orizonturile lui Camil Petrescu. Aici sau în zonele limitrofe s-au născut Mircea Baniciu, poeta Ana Blandiana, baritonul Ioan Holender, fost director al Operei din Viena, Traian Vuia, pionier al aviației mondiale, Iolanda Balaș, dublă campioană olimpică la atletism, Herta Müller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, și mulți alții. Până și celebrul Tarzan s-a născut la Timișoara, din părinți șvabi bănățeni și sub numele de Johnny Weissmüller.

Eu aș vrea însă să vă povestesc despre un nume pe nedrept mai puțin cunoscut: horticultorul și arhitectul peisagist Arpad Mühle, unul dintre oamenii care au făcut Parcul Cișmigiu din București și Parcul Public din Sofia, nu înainte de a fi transformat Timișoara în orașul parcurilor și al trandafirilor.

Dar să o luăm cu începutul.

Tatăl lui Arpad, Wilhelm Mühle, s-a născut în 1844, la Kulm, în Boemia.  Învață despre flori în Cehia și apoi în Germania, iar la 21 de ani se stabilește la Timișoara. Devine grădinarul-șef al lui Wenceslas Franz Niemitz, proprietarul celei mai mari florării din oraș. Se căsătorește cu fiica lui Niemitz, iar în 1876 preia afacerea. Grădina lui ajunge să ocupe o suprafață totală de 8.200 meri pătrați. În 1888, creează trandafirul “Madame Josephine”, cu petale aurii cu pete albe, practic cel mai cunoscut soi de trandafir lăsat în urmă de Wilhelm Mühle. În 1891, la Timișoara, are loc o Expoziție Agricolă, iar invitatul ei special, împăratul Franz Josef, e mai mult decât impresionat de parcul cu 300 de varietăți de trandafiri amenajat de Mühle și îi propune să devină florarul Curții Imperiale.

Wilhelm e decorat cu ordinul austro-ungar “Crucea de aur de merit cu coroană”. Florile lui se vând în toată Europa de Sud-Est, dar și la la Budapesta și Viena. Regina României și reginele țărilor din jur comandă adeseori buchete din grădina lui Wilhelm. Bătrânul florar se stinge în 1908, lăsând afacerea în mâinile fiului său, Arpad. După studiile de la Timișoara, acesta vizitase parcuri celebre din Germania, Franța, Luxemburg, Anglia, Italia, Japonia, SUA, India și Africa. Învățase meserie nu doar de la tatăl său, ci și de la doi maeștri grădinari luxemburghezi, pe nume Jean Soupert și Notting Pierre. În Japonia s-a specializat în cultivarea crizantemelor, dar floarea pe care a iubit-o cel mai mult a fost tot trandafirul.

A patentat, pe plan internațional, 13 soiuri noi de trandafiri, care sunt consemnate și azi în marile rozarii ale lumii, și a visat, încă de la 25 de ani, să facă în Timișoara un Parc al Rozelor, cu un bazin cu apă în mijloc. Și chiar l-a făcut, câteva zeci de ani mai târziu, împreună cu arhitectul Mihai Demetrovici și cu englezoaica Doris Sâmboteanu, soția comandantului orașului, Ion Sâmboteanu. Parcul era cel mai important rozariu din Europa de Est a vremurilor, se întindea pe 25.170 metri pătrați și avea 1.400 de soiuri de trandafiri. Fiecare soi avea o tăbliță pe care era trecut numele celui care îl donase.

Tot Arpad a donat către municipalitate terenul pe care s-au construit Facultatea de Mecanică şi Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii ale Universităţii Politehnice. Era și principalul furnizor de flori al caselor regale din România, Serbia și Bulgaria. În serele sale, creșteau plante exotice și arbuști rari. Din toate cele 4.500 de specii de flori care existau la vremea aceea în Europa, peste 1.500 plecau din grădina lui Arpad. Cei mai apreciați erau trandafirii, care aveau toate culorile posibile, de la alb la mov, de la albastru la negru. Erau prezenți în toate revistele de profil din toate capitalele europene și nu exista expoziție în care Timișoara să nu fie la loc de frunte.

În 1904, Arpad Mühle și-a valorificat experiența japoneză, organizând la Timișoara o expoziție de crizanteme despre care s-a vorbit în toată Europa.

A fost decorat de Casa Regală a României și consultant științific la amenajarea Parcului Cișmigiu din București, așa cum arată el azi, și a Parcului Public din Sofia. Când ne plimbăm prin Cișmigiuși ne place, ar trebui să ne amintim de Mühle și de echipa de arhitecți peisagiști cu care a lucrat, pentru că aleile pe care pășim, lacul și rondurile de flori nu au apărut spontan, ci au fost gândite în detaliu.

Arpad Mühle a murit în 1930 și, din păcate, odată cu el, istoria familiei sale de grădinari de renume a ajuns la final. Niciunul dintre urmași nu a îmbrățișat pasiunea pe care și el o moștenise din tată-n fiu.

Mai multe puteți citi pe site-ul campaniei Timișoara în orice colț de Românie, realizat de Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021.

Vă place Timișoara? Credeți că merită să fie capitală europeană în 2021? Eu zic că merită. Alături de Sibiu, Brașov, Iași și Cluj e unul dintre cele mai frumoase orașe din țară.