Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Regele Bruce Lee, închisorile terorii și găurile negre

Sub asfaltul pe care călcați, dragi bucureșteni, sunt camere curate, văruite în roz, decorate cu tablouri și fotografii vechi, camere pline de electronice, tablouri scumpe și bani lichizi, camere inundate de zemuri fierbinți în care plutesc seringi folosite, sânge și prezervative. Ba există chiar și o piscină, a cărei apă e încălzită, la nevoie, cu fierbătoare. Toate fac parte din lumea lui Bruce Lee, Regele Canalelor. Sunt regatul lui, construit de la zero, un regat cu legi proprii și reguli de neîncălcat, cărora li se supun zeci și sute de tineri bolnavi, drogați și singuri pe lume. Ei sunt supușii regelui Bruce Lee. Fură pentru el și-i depun în fiecare zi prada la picioare. La schimb, el le oferă mâncare, adăpost, protecție și un anume fel de dreptate, fără de care viața lor ar fi și mai grea. Când poliția l-a zidit în canal, Bruce Lee a spart betonul cu târnăcopul, a tăiat armătura cu flexul și a ieșit la lumină, după două zile. Apoi și-a refăcut “regatul” și și-a adunat iarăși sub aripă “supușii” risipiți și speriați.

Screen Shot 2014-11-28 at 16.02.47

Ca să pună toată această poveste pe hârtie (sau, mă rog, pe monitoarele noastre), jurnalistul Radu Ciorniciuc de la Casa Jurnalistului a stat prin canale vreo 2 luni. Acum câteva seri, a primit, pentru ea, premiul Superscrierea Anului, acordat de fundația Friends for Friends, în cadrul Galei Premiilor Superscrieri, ajunsă deja la cea de-a patra ediție. Puteți citi tot reportajul lui Radu (și vă rog să o faceți) aici.

Tot Superscrierea Anului a fost desemnată și povestea Luizei Vasiliu “despre trei astrofizicieni și o Luiză pierdută în spațiu, găuri negre și felul în care ne uităm la Univers”. Mi-e foarte, foarte greu să vă rezum acest text, în doar câteva rânduri. O să vă spun doar că, filoloagă fiind, la fel ca și autoarea, l-am citit pe nerăsuflate, cu ochii mari de uimire, iar, la final, mi-a venit să-i pup picioarele Luizei pentru curajul de a fi abordat un subiect atât de puțin sexy și pentru performanța de a fi reușit să-mi explice fără matematică, doar în metafore și imagini, atâtea lucruri inaccesibile până acum mințișoarei mele de om care simte nevoia să o ia la fugă numai când aude de stringuri și găuri negre. 🙂 Găsiți aici textul, în Decât o revistă, și sper să-i deveniți la fel de recunoscători Luizei pentru autoironia adorabilă cu care l-a scris. Ar fi putut, în definitiv, să-l scrie în așa fel încât să ne facă să ne simțim prost. 😉

*

În timp ce Luiza Vasiliu se chinuia să înțeleagă ce-i cu găurile negre, iar Radu Ciorniciuc scormonea prin canalele Bucureștiului, suportând mirosuri care ar ucide ficatul oricărui om normal, Lina Vdovîi se strecura în închisorile din Tiraspol, deghizată în ruda unui deținut, victimă a unui sistem în care justiția înseamnă doar șantaj și tortură. Pe hârtie, Constituția Transnistriei arată ca cea a oricărui stat european. În ea se specifică clar dreptul persoanei la protecție „împotriva torturii, tratamentelor sau pedepselor cu cruzime, inumane și degradante”. În realitate, în orice moment, autoritățile, mai exact oamenii care ar trebui să te protejeze, îți pot înscena ORICE, înfundându-te pe viață într-o pușcărie și șantajându-te la infinit, până îți iau casa și eventualele afaceri, îți distrug familia și te curăță de ultimul leuț. Până și pentru o îmbrățișare smulsă propriului copil, în drum spre sala de judecată, victima trebuie să plătească 40$. Asta dacă nu cumva copilul i-a fost deja răpit, în scop de șantaj, de către mafia miliției.

Screen Shot 2014-11-28 at 16.00.33

Lina a fost, cum ziceam, sub acoperire, în miezul terifiant al acestor povești și povestește totul într-un material scris tot pentru Casa Jurnalistului, care a câștigat locul I la secțiunea Reportaj a Premiilor Superscrieri și vă va zgudui din temelii, promit. Îl găsiți aici.

În materialul Dincolo de ceață, cu care Sintia Radu a câștigat secțiunea Portret, se reconstituie din zeci de unghiuri, care trădează o muncă uriașă de documentare, povestea pilotului Adrian Iovan, mort în condițiile tragice pe care le cunoașteți cu toții. Rezultă un portret care te urmărește zile la rând și pe care îl puteți citi aici. Vedeți că are 9 pagini, nu vă opriți la prima. 🙂

Tot moartea pilotului Adrian Iovan și bâjbâiala incalificabilă a autorităților, din ziua cu pricina, e și subiectul textului cu care Anca Simina de la Gândul a câștigat locul I la secțiunea Opinie. Poate fi citit sau recitit aici.

Locul I la secțiunea Fotojurnalism a fost câștigat de Ioana Cârlig, cu fotoreportajul Young Mothers, din care îmi permit să vă arăt o fotografie.

Screen Shot 2014-11-28 at 16.17.37

Îl puteți vedea, integral, aici.

Premiul special al juriului Superscrieri a mers către Rise Project, iar primul loc de la secțiunea Eseu i-a revenit lui Cristian Delcea, de la Adevărul, cu Amurgul secolului Beligan, text ce poate fi citit aici.

V-aș mai recomanda Mândrie și beton, materialul Ioanei și al lui Petruț Călinescu, care a luat locul III la secțiunea Reportaj. E povestea oșenilor ce muncesc și trăiesc în condiții mai mult decât austere la Paris, ca să ridice în România, din banii economisiți, case luxoase, în care nu apucă să trăiască mai mult de o săptămână pe an. Și textul Am fost smardoaică, al lui Ștefan Mako de la Casa Jurnalistului, care e, din punctul meu de vedere, și marele nedreptățit al ediției de anul acesta. Atunci când ești față-n față cu multe texte foarte, foarte bune, e imposibil să nu rămâi cu vreun regret. Ăsta e regretul meu de anul acesta, sunt convinsă că au și alți jurați regretele lor. 🙂  De aceea, vă și recomand să citiți toate cele 25 de texte nominalizate și vă promit că o să fie o bucurie, nu o corvoadă.

Fotografiile cu care am ilustrat sunt semnate, în ordine, Radu Ciorniciuc, Vlad Ursulean (cred 🙂 ) și Ioana Cârlig. Mi-am permis să le preiau, ca să pot fi cât mai convingătoare în demersul de a vă convinge să nu ratați materialele despre care v-am vorbit. Gândiți-vă că, în timp ce “formatorii de opinie” manipulează pe la televizor, contra unor salarii de mii de euro, niște tineri jurnaliști, majoritatea freelanceri, aleg să scrie ceea ce ați văzut mai sus și să se întrețină din burse și donațiile firave ale cititorilor, deși ar putea găsi oricând un loc călduț în care să facă presă, cu fundul pe scaun. Ba unii dintre ei chiar au și avut locul acela călduț și au renunțat la el, pentru a se strecura prin închisori ale terorii, a relata din zone de conflict sau a bate România în lung și-n lat într-o rulotă, deși nimeni nu le-o cere și nimeni nu îi plătește pentru asta.

Sunt mai mult decât onorată de a fi fost, pentru a doua oară, în juriul Premiilor Superscrieri, și am toată admirația pentru oamenii de la Fundația Friends for Friends care se încăpățânează să țină în viață aceste premii, în vremuri în care pare că nimeni nu mai dă doi bani pe jurnalism. Și regret enorm, ba chiar mi-e și rușine de faptul că am îmbătrânit și nu pot găsi în mine puterea de a mă alătura tinerilor care scriu și fac ceea ce v-am povestit mai sus.

Iată ce scria în seara premierii, pe contul ei de Facebook, Lina Vdovîi, care se afla într-o călătorie de documentare la Belgrad:

Screen Shot 2014-11-28 at 17.10.10

Haideți să-i citim și să le arătăm că-i prețuim. Înseamnă totul pentru ei. 🙂

P.S. Iar, dacă vreți să-i susțineți și financiar măcar pe o parte dintre acești tineri, accesați măcar aceste trei link-uri: Casa Jurnalistului, Teleleu, Decât o revistă

21 comentarii

  1. Abia astept sa citesc. O sa am un weekend plin. Multumesc!

  2. Am citit cateva articole pe nerasuflate… si m-am cutremurat, cate realitati intunecate si foarte bine redate. Simt ca acestea fac parte dintr-un alt fel de jurnalism. Apreciez cu adevarat munca tuturor si raman ingandurata. Iata ca avem alternative valoroase la stirile rasuflate care inca mai baltesc in media.

  3. Eu lucrez in weekend, dar tot imi voi face timp sa citesc munca acestor jurnalisti. Am un respect sincer pentru oricine isi face meseria cu simt de raspundere,onestitate si un dram de indrazneala pentru ceva nou, asa cum mi-e o mare lehamite de papitoii mincinosi ,superficiali si extra mediocrii. Indiferent de domeniu.

  4. Am citit reportajul despre Bruce Lee si mai inainte, cel despre logodnica lui ,Catalina ( parca) si mi se pare in primul rand ca Radu a dovedit un mare curaj in a lua contact , in a intra in lumea aceasta pe care o vedem si noi, dar de care ne ferim si o ignoram. Datorita lui am reusit sa-mi lamuresc o parte din intrebarile mele legate de viata acetor oameni nefericiti. Auzisem, mai inainte de a-i citi articolul despre o astfel de organizare in lumea subterana , ca ar exista si o piscina facuta pentru lider, din relatarile unui medic psihiatru care trata si multi din copiii de la centre precum Pinocchio …cred ca de la ei aflasera. Nu mai stiu sigur. Oricum , reportajul mi-a adus aminte de faptul ca majoritatea “oamenilor strazii”sunt tocmai acesti copii din centre de plasament care incearca intr-un fel sau altul sa-i creasca. Copiii acestia dupa ce implinesc 18 ani, daca nu au reusit sa se califice intr-o meserie sau sufera de afectiuni grave neurologice, retard mental, conduita antisociala, opozitionism s.a . risca sa mareasca populatia subterana….dedorita de societate si ascunsa sub pres. Eu consider ca, desi 18 ani, reprezinta varsta legala in care copilul devine adult in fata legii…acesti copii ar trebui ajutati in continuare , sustinuti pentru a le facilita integrarea in societate intr-un mod corect si pentru ei. Metoda”Bruce Lee” de ajutor o vad ca pe o forma patologica in care , poate telul este unul bun, dar strategia deficitara si periculoasa. 🙁

  5. am citit in fuga toate articolele si am ramas impresionat de Octavian … Dacă îi spuneam şefului meu: «Ben, I think this is wrong», îmi zicea: «OK, aici ai creta, acolo e treaba, du-te şi dovedeşte-mi».” eu zica ca Romania are nevoie de astfel de oameni

  6. Ancuţa Avasiliţei

    Nu cred că trebuia să citesc acum, pentru că nu aveam starea de spirit necesară. Dar am făcut-o şi nu mă pot opri din plâns, nu atât pentru cei despre care am citit cât pentru mine, care mă simţeam atât de nenorocită că nu mi-am plătit vodafone-ul şi mi l-au tăiat, ca am o notificare la gaz pentru factura de luna trecută, fără să mă gândesc că am platoul cu sarmale în frigider, friptură, o bunătate de mere în cămară, două fete sănătoase, frumoase şi inteligente, un acoperiş deasupra capului şi oameni care mă iubesc în jur.
    Le-am cam amestecat, dar aşa mi-au venit în minte.
    Felicitări jurnaliştilor.

  7. Selectia e splendida…ce ma mira ,ca cei care administreaza fondurile cinematografiei actuale,nu pot finanta niste filme,care s-ar putea face fara prea mari eforturi financiare,,,enigma

  8. Multumesc pentru link-uri. Mi-a facut placere sa descopar noi valori in jurnalismul romanesc. Am iesit “castigat” citindu-i. Sper ca si ei sa se simta mai “bogati” cu un citittor.

  9. Nu imi in sa cred ca nu m auzit pina acum de Lina Vdovîi

  10. Lina este extraordinara, isi pune pielea la bataie si isi risca viata pentru a obtine reportaje de la fata locului. Nici majoritatea numelor celebre de la CNN nu fac asta. Adica se duc la evenimente, dar sint precedati de cercetasi care se asigura ca totul este in regula si inconjurati de paznici care sa-i apere in caz de surprize. Lina merge singura sau cu un coleg. Incredibil!

    Jos palaria Lina Vdovii si multumesc Simona ca popularizezi pe acesti extraordinar ziaristi.

  11. Cam citesc tot ce apare la “Casa Jurnalistului”, si de fiecare data nu-mi vine sa cred. Ca mai exista astfel de ziaristi in Romania, care fac astfel de reportaje (probabil pe gratis). Multumesc pentru celelalte recomandari!

  12. Mulțumesc și eu pentru recomandări…

    Citisem ieri povestea Stelei și am visat-o toată noaptea, în toate etapele vieții ei, amestecându-mă în peisaj. M-a răscolit teribil (într-un fel deranjant, incomod) povesteai ei, efectul fiind amplificat mult de relatarea la persoana I…

    Acum am material de lectură pentru nopțile viitoare. Îmi pare rău că asemenea texte trebuie să existe. Îmi pare rău că trăim într-o țară cu atâtea boli ascunse… 🙁

  13. Am citit si eu o parte dintre reportaje..sunt minunate 🙂 Felicitari jurnalistilor exceptionali 🙂 Mi-a placut si articolul lui Cristian Lupsa..mi-a adus aminte de “perfuziile” pe care le-am primit si inca le mai primesc de la bunica mea..plus ca povestea se desfasoara in Tg Mures, orasul in care mi-am petrecut cei mai frumosi ani din viata si pe care am ajuns sa-l iubesc 🙂

  14. multumim pentru linkuri si pentru selectie. Imi dau seama ca a fost f. greu pentru tine sa selectezi cele mai cele, din atatea minunate.
    Am citit doar o parte si da, sunt niste articole extraordinare, cutremuratoare. Asta e jurnalismul care il visez.

  15. simona,
    iti multumesc din suflet pt selectie.
    eu le-as oferi cadouri de Craciun tuturor acelora pentru care I phone-ul nu e suficient de smart, laptopul nu e cel mai tare, tableta primita nu e de ulrtima generatie sau hotelul de sarbatori nu a avut decat 3 stele.

    stiu, cunosc fiecare isi asterne viata cum considera el.
    cand viata te arunca intr-un orfelinat sansele de a asterne cam ce vrei sunt un epsilon bine ales.
    inainte sa judeci,asculta, daca nu poti ajuta,macar sa taci.

    am cunoscut o eleva eminenta, a ajuns seara acasa,ca rata a intarziat si a fost violata. parintii au alongat-o ca se vedea burta si era curva satului.avea 15 ani.
    acum a terminat facultatea,dar nu a uitat anii aia cand era curva pt toti cei care o vedea cu puiul ei in brate,pui frumos si destept si iubit.

    cateodata e bine sa coboram in canale, sa ne ducem in casele de carton,ca nu cumva confortul cotidian sa nu usuce sufletul.

    parerea mea.

  16. Obisnuiam sa iau aproape personal proproblemele semenilor mei. Si cum sunt si moldovean (Iasi), problemele tuturor moldovenilor, de oricare parte a Prutului si a Nistrului, ma impresionau. Un strigat surd, uneori o durere organica… uneori nu puteam dormi noaptea, ma gandeam numai la niste organizatii paramilitare care sa rezolve problemele.
    Timpul a trecut si am inceput sa ma intreb de ce ma consum atat.
    Treaba e naspa in Transnistria? Ce putem face noi? Ce putem face noi, daca EI nu fac nimic? Noi nu putem face nimic, povestile astea sunt ok pentru a lua premii, atat.
    Abia cand cetatenii se vor trezi, se va putea face ceva. Pana atunci… literatura.
    Pacat de nenea acela, doar atat putem spune. Pacat si de cetatenii Coreei de Nord, pacat si de romanii care deplang securisti. Pana la urma, cumva isi merita soarta.

  17. Am uitat: steagul Transnistrie e steagul URSS cu mica dunga verde in plus. Pe steag apar secerea si ciocanul. Intr-o tara din asta a vrut eroul povestirii sa aiba business serios?

  18. Suprafata Transnistriei e mai mica decat a judetului Iasi, cu o populatie mai mica decat a aceluiasi judet. Sunt 500.000 de oameni in Transnistria, doar unul din 3 e roman\moldovean.
    Care e scopul articolului acela? Ca noi sa ce? Repet, EI SINGURI trebuie sa nu mai accepte sa fie spalatipe creier.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Acest site foloseste serviciul Gravatar pentru afișarea pozei de profil a comentatorilor. Pentru setarea unui avatar, accesați acest link.

Question Razz Sad Evil Exclaim Smile Redface Biggrin Surprised Eek Confused Cool LOL Mad Twisted Rolleyes Wink Idea Arrow Neutral Cry Mr. Green