Mamaie, cloșca cu pui de sub basma, taxiurile și internetul
Săptămâna trecută, bunica mea fost în București, cu probleme medicale. În același timp, taică-meu s-a gândit că i-ar plăcea un drum cu salvarea, nino-nino, o plimbare-n viteză cu targa pe culoare și un sejur într-un spital de urgență, drept care și le-a (și ni le-a!) făcut cadou (mulțumesc de întrebare, în momentul ăsta e stabil). Și iat-o pe mamaie, încuiată pe dinafară și lăsată cu zilele singură, în casa alor mei, unde mai veneam eu pe la ea, peste zi, ca s-o hrănesc, că altfel nu se atingea de mâncare. Într-una din zile, deși îi lăsase maică-mea niște supă, i-am adus și niște mâncare gătită de mine: supă de linte și niște musaca de post (cu cartofi și soia). I-am dat întâi să guste din fiecare, ca să-și aleagă ce vrea să mănânce (mănâncă puțin, cam cât o vrăbiuță). A gustat prima oară supa, curioasă, că nu mai mâncase linte:
– Mmm, e bună.
Hai și cu musacaua:
– Bună și asta.
– Bun. Acuma zi ce vrei să mănânci.
– Dă-mi niște supă de la mamă-ta.
😆 😆 😆 😆
***
În același context, maică-mea s-a întors într-o zi de la spital, cu taxiul. Când a auzit mamaie, să leșine, nu alta.
– Să nu mai mergi cu taxiul!
– De ce, bre?
– Păi, cine știe unde te duce? Am auzit eu la televizor că se întâmplă numai nenorociri.
– Nu se întâmplă, domne, nimic, ce oi fi auzit matale la televizor nu e o regulă, e o întâmplare și atât.
Nu a avut cu cine să înțelege, mamaie nu s-a lăsat până n-a pus-o să-i promită solemn că nu mai merge niciodată în viața ei cu taxiul. Așa că acuma o minte, că n-are altă soluție. Într-o noapte (spre miezul nopții, așa) a fost nevoită să dea o fugă până la spital, să-i ducă lu’ taică-meu testerul de glicemie. S-a dus și s-a întors repede.
– Ia uite ce repede te-ai întors!, s-a mirat mamaie. Cu ce ai fost?
– Ăăă, cu autobuzul.
– Bravo, bine că n-ai fost cu taxiul.
😆 😆 😆 😆
***
Într-una din zile, am stat cu ea vreo două ore de vorbă, timp în care am auzit, permanent, un piuit discret. Nu mi-era deloc clar de unde venea, începusem să cred că am o cloșcă cu puișori în cap. De-abia târziu mi-am dat seama că cloșca cu puișori era printre noi, dar nu la mine în cap, ci sub basmaua lu’ mamaie. Mai exact, îi ieșise aparatul auditiv din ureche și așa face când nu e poziționat bine, piuie.
😆 😆 😆 😆
***
Discuție tot cu mamaie. Îi povestesc despre o persoană oarecare.
– Da’ unde ai cunoscut-o pe fata asta?, mă întreabă.
Pfuaaaaai, nici dacă-mi dădea un topor în cap nu mă bloca mai tare. Cum să-i explic că am cunoscut persoana cu pricina pe Facebook? Mai bine îi zic, mai generic, așa, că pe internet. Ăăăăă, dar cum îi explic ce-i aia internet? Shit! N-am mai trecut prin așa ceva de acum vreo 7 ani, când am fost nevoită să conving o bătrânică de pe scară că prin cablul de internet de pe scară nu i se fură ei curent și că internetul nu funcționează pe bază de curent.
– Mi-e foarte greu să-ți explic, zic.
– De ce?
– …
Zadarnic. Aștepta femeia răspunsul, mă chestiona curioasă din ochi.
– Ăăă, prin calculator am cunoscut-o, mamaie. Am intrat prin calculator, într-un loc în care sunt mai mulți oameni, care intră și ei prin calculatoare, și acolo am cunoscut-o.
– Aha…
Nu știu ce-a-nțeles. Încă mă mai intreb cum aș fi putut să-i explic lu’ mamaie ce e internetul. Voi cum i-ați fi explicat?
În foto, mamaie și tataie, pe când aveau în jur de 38 de ani.




Eu cred ca stie cumva/aproximativ/intuieste ce e aia internet, adica cred ca nu te-ar fi intrebat 🙂
un fel de telefonie pt calculatoare
Greu de explicat cu internetul.
Intr-o zi ma suna tata care incerca sa puna nu stiu ce anunt pe un site:
– Auzi, zice aici “loading” la Google. Ce inseamna “loading” asta?
– Inseamna ca se incarca pagina. Asteapta putin, ii zic.
Dupa o pauza de cateva secunde:
– Auzi, da’ daca se descarca… Ce fac?
🙂 😳 😳 😳 😳 😳
Mamaie e familiarizata cat de cat cu internetul. Ce s-ar mai bucura de “niste” Skype sa vorbeasca cu tzatza Lenuta din deal, ca e lung drumul pana acolo :))
Sa stii,Simona,ca internetul chiar cu curent functioneaza…..Inclusiv mega,giga,terra-bite aia tot pe curent fug de colo- colo….
Tatie – 82 ani , f curios din fire , imi prinde tel. cu touchscreen si incepe sa-l “mangaie” in toate directiile , dupa cum vazut el ca fac eu. Dupa ce se lamureste el ce si cum, ma intreaba cat costa un telefon d’asta , ma gandesc sa ii spun un pret rezonabil, adica 5-6 mil la care el ff uimit ” Cat un porc !?cresc un an intreg un porc ….” 😮 ❓ . Cu internetul a inteles singur, efectiv i-am aratat una alta , ca de explicat nu prea am avut idee cum sa o fac. 💡
În satul în care încerc să mă aclimatizez eu lumea știe despre internet. Și evită să se mai îmbete pe la pomeni de teamă că or să fie puși pe feisbuc sau pe iutub. Totuși am fost nevoit să explic unui bătrân cu vreo doi anișori în urmă despre ce e și cu ce se mănâncă Facebook-ul. Și i-am spus cam așa : Fb-ul e ca avizierul din fața primăriei unei comune în care oamenii sunt toți blestemați să nu vorbească între ei. Și-atunci merg și pun bilețele la avizier. Unul cu un citat din Țuțea, altul cu pisica, alta o poză cu salata de boeuf făcută la Crăciun. Ceilalți din sat vin și citesc bilețelele lăsate, își dau cu părerea despre ele lăsând alte bilețele și pun la rândul lor bilețele proprii cu citate din Paler și poze cu caniche-ul și angemachtul de miel de la Paște. Și-n felul ăsta, oamenii din acea comună reușesc să afle cam totul unul despre altul fără a-și fi vorbit, față în față, vreodată.
Țin minte că l-am pus pe bunicul în fața calculatorului, să vorbească pe Skype cu una dintre nepoatele stabilite-n străinătate. N-a fost chip să-nțeleagă că femeia e la casa ei și vorbește-n timp real cu el.
– Ce faci, bunicule?
– Ia, zice de mine-acolo, puica lu’ bunicu’.
A doua zi, aflase tot satul că Miaiela a lu’ Moș Leonuță a Mamaiei a apărut la televizor.
Același bunic stingea televizorul înainte să se schimbe-n pijama, ca să nu-l vadă Iuliana Tudor în chiloți, și refuza să vină la masă, pentru că îl rugase Văru’ Săndel, de la Etno TV, să nu plece nicăieri în timpul pauzei de publicitate.
Super! 😉
sănătate! tatălui 🙂
să trecem la personaj (în septembrie ar face 90 de ani, e lucidă și trebăluiește, mulțumesc)
acu’ fo doojdeani, soră-mea îmbrăcată cu fustă-pantalon, dintr-aia plisată; mamaia: aracandimini, da’ și panaramă-i asta!? să nu-i mai dai (mamei) așa șieva la fatî!
în ultimii 12 ani am făcut și fac deplasări dese, intern și extern, în majoritatea cazurilor, cu auto; la început…să ai grijî, mamă, cu mașina! apoi… da’ tu cum ti înțălegi cu oaminii șiea? s-a lămurit după ce am purtat o conversație telefonică în curtea ei cu un client italian, în limba lui mumă;…văd cî ti pricep șiea! acum are idee pe unde-i polonia, bulgaria, italia; se uită pe un atlas pe unde am mai fost;
acum vreo 2 ani, mătușa mea, care o vizitează des (sunt doar 20km iar unchiu’ mai mult stă oe acolo) a decis, fără să mă anunțe și pe mine, să debranșeze telefonul fix din cauza costurilor; așa că i-am dus mamaiei un telefon motorola, din ăla cu clăpiță; …și? cum merge drăcia asta? …păi îl ții în pestelcă și cînd sună, uite, deschizi clăpița și vorbești; cînd ai terminat, închizi clăpița și gata; bine? bine, a zis;
cînd ajung, după vreo lună, din nou la ea, o întreb de telefon; …aaaa, da’ mie nu-mi trebuie, mamă, drăcia aia! ce-am eu nevoie să mă radiez la creier? 😆
si mai am una’ (de data asta fara diacritice) cu bunicii din partea tatalui;
unchiul (fratele tatei) si copii sunt in state; pe varu’ nu l-au vazut de vreo 7 ani, asa ca intr-o vizita, cind am prins semnal 3G, il sun pe asta, cu Face Time, in state; la noi simbata ora 14,45, la ei simbata cu 8 ore in urma, omu’ in pijamale; dupa ce s-au mirat ca “uite Alin!!!” vreo 3 minute, nu gasesc altceva sa-l intrebe: “auzi, da’ tu ce faci in pijamaluri la ora asta?” 😆
Acu’ ma gandeam ca skype-ul si altele asemenea i-au omorat cariera Zanei supize-supize. Aaahhh, vremurile alea ce par din alt secol cand plangea nu audienta, nu platoul tele, ci toata Romania cand venea nepotu’ din Australia sau State dupa 20 de ani… 🙂 Acu’ ii iau mamaicile la intrebari de ce stau in pijamaluri in mijlocul zilei, ha? 😆 tare.
La mine a fost simplu. Am început cu eMailul. Eu scriam din Timișoara, și tata scotea la imprimanta la Sibiu (binecuvântate fie internet-cafeurile), și îi citea scrisoarea bunicii. “Dar cum merge?” “Prin fir, ca transmisiunea în direct la televizor. Ea tastează acolo, eu primesc aici. ” “Ca la telegraf?” “Ca la telegraf”
Apoi a trebuit să explicăm bazele de date. “E ca o bibliotecă mare-mare, cu acces gratuit, la care pot să ma abonez și să intru când vreau, și sa găsesc orice.”
Viața online: “Păi e chestia asta (messenger, Facebook), și…mai ști cum îti trimiteam scrisori din Timișoara? No, tot așa, doar ca suntem mai mulți, și discutăm între noi, și suntem din toata lumea.”
Bunica a fost suspicioasă ani de zile, că, deh, a auzit de prostituție pe internet și alte nenorociri. Până când a plecat fratele meu în Germania și am făcut un video-call cu el, prin messenger. Faptul ca îl putea vedea pe nepot’su”la televizorul ala” si sa îl audă vorbind a convins-o ca “e bun și internetul ăsta, mamă…”
eu i-am explicat maica-mii acum cativa ani ca internetul este ca o arhiva in care exista miliarde de dosare (=siteuri) care contin pagini cu diferite informatii si ca pt a ajunge la un dosar trebuie sa tastezi adresa sau daca nu stii adresa atunci folosesti google, care e ca un fel de index al tuturor dosarelor etc
si acum sunt mandru de explicatia asta :))
Bunica-mea (93 primaveri mintenash) e versata in internet..mereu ma intreaba cine mi-a mai scris, la ce filme ma uit si sa nu cumva sa uit sa-i trimit mailuri frumoase (ppt cu poze) lui unchiu-meu (fratele ei) :p
Eu i-am zis unei batrane ca e ca un telefon smecher, care are incorporat si mini televizor: Adica poate sa sune, si sa vada pe cine suna.
Cat despre minciunelile catre batrani, sunt antrenata de mica 🙂
Primesc intrebarea: ce e ala calculator? Zic, e ca un televizor si are o masina de scris legata de el. Poti sa scrii, sa vezi filme ca la televizor si sa vorbesti ca la telefon da’ si vezi cu cine vorbesti. Ole, mamica, ce de dracovenii le mai scorni mintea..
La primul lor contact cu Skype am vorbit singura. Dupa care au spus pe la vecini c-au vazut-o “p-aia marea” la film, de.
Tot in categoria tehno-bunici: multa vreme a refuzat sa-si puna mancarea la frigider ca ” o trage corentu’ ” cand deschide usa si o ia sinuzita.
Bunica-mea (82 ani) povestindu-mi despre ce iubit minunat si-a gasit vara-mea, cat de frumos e, cat de manierat, etc. “si are salaru’ bun, sigur”. -Eu: Da’ ce lucreaza ? Bunica: ceva cu meiluri, nu am inteles exact. 😀 😀 😀
sanatate maxima tatalui tau.
semeni cu bunicii tai,mai mult cu bunica.
stiu cuplu pe la vreo 90 de primaveri fiecare car enu se indura sa foloseasca frigiderul primit,ca ce sa tina in el? cum sa-i dea barbatului mancare statuta? (adica de a doua zi).
Amu’, zău așa, astea sunt bunice ținute la coada vacii sau singuratice… Am în lista de Facebook destui calificați prin vechime la statutul de “bunic”, și sunt oameni care folosesc tehnologia fără probleme. Sunt convinsă că următoarele generații vor fi mai dinamice și le va fi mai ușor să se adapteze la schimbări. Sunt născută la începutul anilor ’80, si în vremea aceea nu își închipuia nimeni înafară de fanii sci-fi ca vom comunica între noi live, “la televizor”, dar părinții mei, orășeni cu studii, nu au avut nici o problemă sa se adapteze. Au făcut cursuri de programare (ce banc bun) în anii, ’90, au învățat să dea eMailuri, să folosească Excel și să arhiveze în primii ani în care IT-ul a permeat în industrie și în domeniul medical. Da, tata încă mai caută “google” pe google uneori, inainte să caute ceva, și ideea de “keyboard shortcuts” îi e abstractă, dar în rest n-are baiuri.
Odată cu permeerea internetului în zonele rurale, populațiile mai tinere devin interesate și adaptabile la tehnologie. Și asta e bine, pentru ca e destul de greu sa inventezi un produs caere face viața mai ușoară, nu mai e nevoie și de rezistența încăpățânată a unor oameni rigizi, învățați ca tehnologia avansează o dată pe mileniu, și așa e suficient.
(Vi-l închipuiți pe Orgh transmițând nepotilor lui că sunt o generație irosită, ce le trebuie lor tehnologiile astea moderne, gen roata sau calul…Unde se grabesc așa?)
Am și io o întrebare… Cu ce ocazie ai „permeat” mata pe-aici ?
daca scoti virgulele de unde nu trebuiau puse, de ex inainde de :si:, daca transformi adverbul in locutiune adverbiala si jargonul in neoase romna,atunci ai :permeat: ca sa zic asa,cu bine pe aici.
in lata ordine de idei,ca una nascuta la inceputul anilor 70, IT penetrase in medicina inca de pe vremea mea,ca sa vezi.
intre substantiv si adjectivul determinativ nu permeaza nicio virgula.
Da, tata încă mai caută “google” pe google uneori, inainte să caute ceva, și ideea de “keyboard shortcuts” îi e abstractă, dar în rest n-are baiuri.
Pai se poate, tocmai ei,cu atatea cursuri, inca de la inceputul anilor 90?
Fii atenta, pereerea nu exista in limba romana, ci doar in limba corporatista si aia e mult, infinit mai fina,prietenii stiu de ce.
simona,vreau edit, permeerea voiam a zice
Nu-i asa că e fain când faci un typo și nu ai buton de edit?
Adica o eroare de tastare, nu? 🙂
deady, lasa-l, romgleza loveste din nou.
am putea traduce asta in termeni freudieni,dar e post si sa nu fim rai.
sau e o ea.
sau e un adrogin.
Pe mine mamaie m-a intrebat odata daca imi fac si eu selfie-uri si, daca da, cam cat de des. Ca cica e in mare trend pe la persoanele publice de la tv…Intr-o zi, am profitat de faptul ca era si frate-meo cu noi si ne-am facut toti trei un usie si i-am si explicat femeii diferenta; l-am pus si pe facebook apoi 🙂
Si eu am facut selfie-uri cu bunica-mea, unele f reusite 🙂
Mamaia nu mai e, dar pe mama n-am reusit niciodata sa o fac sa-i iasa dublu-click, desi cred ca ne-am straduit cu orele. Si eu sa-i explic si ea sa incerce .. mama lui de mouse ca mereu se misca intre cei doi clici. Pana la urma ne-am lasat pagubase si ne-am limitat la telefoane.
ce simpatici! buncii, batranii si explicatiile date de fiecare….
soacra mea are FB (eu n-am) si a facut curs de programare organizat de primaria orasului- gratuit pentru “seniori” ; mama care e mai tanara bine de tot fata de ea ( doar 65 de anisori fata de 74 soacra) si care a lucrat in banca la vremea ei…e refractare total; tot creionul chimic i s epare sfant ;si acum, dupa atatia ani de cand o torturez sa tina mobilul prin buzunarele capotului, ma mai suna sa ma intrebe daca am sunat-o cumva
ca “imi apare ceva pe ecran” si nu stie de ce..
oricum, nu ii trimit sms-uri pt ca inca isi prinde urechile; cu skype-ul…a fost o incercare sa o conectez sa isi vada niste rude din SUA dar nu a vrut in ruptul capului pt ca nu era coafata; e adevarta ca soacra-mea, de cate ori e prezenta pe skype e aranjata, rujata, se aseaza sa aiba fundal frumos samd…Are laptop si masuta speciala pe care il deschide – e un intreg ritual ; de fiecare data il inchide absolut regulamentar, are o grija imensa sa nu ii schimbe temepratura ambientala sa nu se strice si , in general, tot ce a invata la cursul acela aplica cu sfintenie (le are notate intr-o agenda )
Sănătate celor dragi.
Mie îmi place fotografia. Oameni simpli, modeşti, de omenie, care inspiră încredere.
Pe care m-aş putea bizui. Mult mai mult decît pe generaţia mai nouă.
Cu toate cunoştinţele noastre – limbi straine, calculator, şamd, am impresia clară că noi sîntem ca valoare umană sub generaţia părinţilor şi bunicilor noştri.cu
Poate pt că mi se pare că s-a pierdut mult din bun-simţ şi omenie.
Prezint scuze dacă cineva se simte atins. E doar impresia mea probabil.
Mie
Scuze, continuarea:
Mie mi-e dor de oamenii “vechi”, care nu mai sînt, sau încep să nu ma
Scuze, continuarea:
Mie mi-e dor de oamenii “vechi”, care nu mai sînt, sau încep să nu mai fie…
cum necum, toate generatiile mai vechi au trait prin experiente cumplite, razboaie, regimuri totalitare, care nu au fost create de extraterestri.
asta arata ca specia umana a fost dintotdeauna oribila, atunci cand au fost create conditiile.
si fiecare generatie a considerat ca noii veniti pe lume sunt mai prosti, mai needucati, mai obraznici, niciodata tinerii nu au fost la fel de buni asa cum eram ,,noi” , pe vremea ,,noastra”.
Două obiecţii aici:
1. Să nu culpabilizăm en gross generaţiile anterioare.
Pentru nenorocirile întîmplate în istoria umanităţii vina nu e generală şi mai ales nu e împărţită în mod egal.
Zice-se că „ ajunge o bîtă la un car de oale ” şi că „ un nebun aruncă-o piatră-n baltă şi zece înţelepţi n-o pot scoate”.
Iar cronicarul spunea „ Nu-s vremile sub om, ci bietul om sub cîrma vremii.”
2. Nu mă refeream la „ noi” şi la „vremea noastră”, la generaţia mea.
Chiar dacă nu e cea mai tînără.
Ca valoare umană mi se pare şi ea sub generaţiile părinţilor şi, mai ales, a bunicilor noştri.
Oamenii vechi din satul copilăriei mele aveau încă valori autentice, ancestrale.
Din acelea care l-au determinat pe Blaga să declare că „ veşnicia s-a născut la sat”.
Frică de D-zeu, respect şi dragoste faţă de semeni, comuniune cu natura.
„Ignoranţii ” aceia ne erau superiori nouă, generaţiilor beneficiare ale tehnologiilor moderne, care devenim încet nişte zombie.
Repet, e doar părerea mea. Exprimată pt că acea fotografie mi-a amintit de bunicii mei, m-a înduioşat şi mi-a provocat o nostalgie profundă.
Încă odată, scuze, tastatura îmi face pesemne figuri.
Vă rog ştergeţi comentariul al doilea şi pe acesta.
PS. Ar fi bună funcţia de editare comentariu.
Simona, te rog mult.
Regret că nu am eu posibilitatea de a şterge şi edita.
Încă nu înţeleg ciudăţeniile care se produc cînd scriu şi mai ales cum au “plecat” mesajele înainte de a le finaliza.
E o situaţie penibilă pe care voi încerca să o evit cumva în viitor.
Scuze şi mulţumiri.
Cand le-am luat mobil la ai mei au prins repede figura cu telefonia, dar cu sms-urile never, desi m-am chinuiiiiit, si m-am chinuiiiit. Dupa care, acum cativa ani i-am luat calcularet maica-mii si ma gandeam sa vezi chinu’ dracu’ acusi pana s-o prinde ceva (70 de ani si un pic eleva..). Cand colo, minunatieeee, a prins imediat ideea. Am inceput cu google-ul, dup-aia 10 minute de youtube si gata, s-a rezolvat ! 😮
Pe youtube a fost tare ca i-am lasat un shortcut pe ecran catre o arie de Pavarotti si ani de zile asa a accesat youtubu’: le-am povestit unor colegi italieni cum povestea maica-mea unei vecine cum se face “pai draga eu apas aici, incepe Pavarotti sa cante, il las nitel asa, cateva minute si dup-aia scriu colo ce vreau sa caut”. Au lesinat italienii de ras. 😆
Problema e ca acu’ stie ce si cum cu facebooku’ si ma bate la cap in fiecare vacanta sa-i fac si ei cont, eu nu si nu si nu. Ca stiu eu..vrea sa stea sa ma spioneze pe mine si pe vreo 3 nepoate studente :)) 😉 Aici pun piciorul in prag, eeeee 😛
Auzi bre,ce pila ai de scrii la Catavencii???…si acolo unde iti cere supa aia facuta de mamica ta,fii sincera nu a zis:…da-mi si supa aia de la ma-ta!!!???
Ce dragute sunt replicile bunicii tale, defapt ale tuturor bunicutelor de la tara. Mi-e tare drag de ele !
Legat de internet, pentru bunica inetrnetul e ´´televizorul ala mai mic´´ prin care poti sa vezi lumea si sa vorbesti cu ea ca la telefon, dar prin care potri trimite si scrisori fara timbru si poze. 🙂
Bunica daca pleca de acasa lasa bilet in usa “vezi ca cheia e sub pres” si of course cheia era la locul indicat de bilet!La noi in sat fiecare se cunostea cu fiecare, sat de munte in care cu oricine te-ai fi intalnitpe drum sigur exista grad de rudenie de genul verisor de-al 7 lea!!!Cand ne-e luat mama primul computer (1997), vazand cutia voluminoasa a intrebat bunica ce-i inauntru si i-am zic ca-i calculator,la care bunica zice “da ce ma voi nu stiti sa socotiti cu creionu pe hartie?ce va trebe scula asta?”.Nu i-am explicat ce exact poate sa faca un computer ca eram si noi total in ceata la vremea aia!
Si cand te gandesti ca si noi o sa ajungem la fel ca ei peste vreo cateva zeci de ani, fata cu tehnologia de atunci, oricare va fi ea.
Cred totusi ca este o situatie diferita. Fi-meu si cu mine ascultam aceezasi muzica, folosim aceeasi tehnologie (singura diferenta: el Apple, eu Android fiindca el e mai snob :-), vedem si comentam aceleasi filme, etc. Pe tata nu-l am convins niciodata sa-i placa muzica noua, moda curenta, aveam clar sisteme diferite de apreciere a realitatii inconjuratoare.
Cred ca o data introdus in domeniul tehnologic, ti-e mai usor sa te adaptezi la noile descoperiri. Parintii si bunicii nostril nu au avut acces la tehnologia informatiei si le este, de multe ori, imposibil sa se adapteze. Noi, in schimb, o sa-i provocam la concurs pe copiii nostril ca sa vedem care stapineste mai bine tehnologia!
Lasa-l incolo de internet, sa ma vezi la 14 ani explicandu-i bunicii mele ce e unprezervativ si la ce se foloseste 😀
Apropo de bunici. Dupa ce am terminat liceul, îi spun bunică-mii:
-Mamaie mă duc la Iași să fac marketing.
-Du-te mamă. da ai grijă să nu iei vreo boală că vezi câte se întâmplă în zilele astea…
frumosi oameni!
Eu am o poveste cu taxiul pe care daca i-o spui bunicii tale sigur o bagi iar in sperieti. Am luat acum multi ani taxiul de la gara, ploua torential. M-am urcat in fata langa sofer (desi in mod normal nu fac asta niciodata) ca sa intru mai repede sa nu ma ploua. Undeva pe la pod la Eroilor, la un semafor, vad ca soferul scoate o banda adeziva si imi zice ceva de genul “domnisoara data viitaore sa ai grija cu cine te urci in masina”. In momentul ala mi-au trecut prin minte toate scenariile din filmele cu rapiri si eram sigura ca am pus-o. Noroc ca nu blocase masina si eram la semafor, asa ca am deschis portiera sa ies. In momentul ala soferul m-a intrebat de ce ma dau jos, ca el zicea sa ma uit la tariful masinilor de la gara pt ca unii au suprapret. Ah, iar banda adeziva voia de fapt sa o foloseasca sa lipeasca antena radio… :d
aahaaaaaaaa, ce mi-ai făcut! mi-a înghețat sângele în vene 🙄
Eu i-as fi explicat ca Facebook e un soi de “marginea santului” din sat unde se aduna satenii ca sa afle ultimele noutati, numai ca asta se petrece intr-un calculator.
sotul are o matusa ( de vro 90 +) , care tocmai ne-a anuntat ca a unul din nepoti isi face ” maceratul ” ( masteratul )
Acu’ vreo cativa ani m-a intrebat bunica-mea ce e ala brocar (puneti caciulita pe a). Imi storc eu mintile sa-i explic cum e cu asigurarile si investitiile si actiunile. La care ea, mirata: “dar vecina il mananca!”. Dupa ce am ras de-am lesinat, i-am explicat ce e ala brocoli.
A fost ca-n bancul cu fetita, virgina si uleiul.
Eu nu stiu bancul cu fetita, virgina si uleiul. Avand in vedere poanta brocar/brocoli sunt foarte curioasa sa aflu bancul. Poti sa ni-l spui?
Este de fapt o reclama, nu un banc 🙂 Sper sa nu fie vreo problema ca pun aici link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=gd3oYFS9g9I
Super haios! Mersi pentru link!
exista si inversul, cand nepotii gasesc obiecte mai vechi si buncii se chiunie sa le explice ce sunt si cum functionau..
Fiu’meu a gasit la bunica (orasanca) un telefon cu fir si cu butoane ( semana cu ala clasic, galbui, cu rotita cu cifre, doar ca avea butoane pentru cifre) si un aparat foto Smena. le-a catalogat entuziamsta ca “antichitati” si le-a confiscat. Vreo 2 ore a stat la discutii cu bunicii despre cum erau filmele pentru aparat, camera obscura samd.
Apoi m-a anuntat serios sa nu arunc “antichitatile” de prin casa bunicilor ca sunt valoroase si el vrea sa le colectioneze:). A…si a gasit o servieta diplomat “cu cifru” care i s-a parut wow. O vreme si- a tinut comorile in ea .
Bunico – Internetul e ca o talcioc mare si un anticariat si cinematograf si posta si centrala telefonica si o piata cu de toate in care vin multi oameni din multe localitati din jur si tu numai intri si platesti o taxa de 40 lei pe luna si daca vrei sa citesti o carte, o citesti, daca vrei sa o cumperi , o cumperi, daca vrei sa vezi un album cu poze, il vezi, daca vrei sa cumperi un porc, il cumperi, daca vrei sa suni un prieten suni si tot asa.
SI bunica va zice : “Niste prostii, numai sa nu iesiti din casa”
🙂
Bunicului meu, pe la 90 de ani (a trait 95) i-a venit sa ma intrebe 2 lucruri:
– cum functioneaza celularul, de se intelege asa ” repede” cu nepotul in Spania, care e atat de departe
– de ce nu ingheata gazul metan in tuburile din pamant
Mamaie, internetu’ e ca o hora sateasca unde se aduna flacaii si muierile sa vorbeasca. Dar pentru ca nu-i frumos sa stea laolalta barbatii cu femeile, necasatoriti, e ca si cum fiecare scrie pe o foaie ce vrea sa-l intrebe pe celalalt si foaia aia circula asa, pe la fiecare, fara sa se vada. Si cum circula? pe-o sarma, mamaie, care seamana cu una de curent, doar ca nu e…
Sper sa nu te superi,dar vad ca ma stergi mereu cand te intreb,ca un simplu cetatean al Romaniei, a cui pila esti sau cu cine esti maritata de poti sa scrii autismele astea intr-o revista prestigioasa,daca nu prin traditie,macar prin valorile umane ,care nefericite iti sunt alaturi!!!!
Si eu sper sa nu te superi cand te intreb, in calitate de simplu cetatean al Romaniei, de ce nu te duci sa te joci jucaria din username-ul tau, ca vad ca pe tine valorile umane nu numai ca te-au ocolit, dar si stau undeva pe niste norisori si rad laaarg de ce autisme scrii tu pe aici 🙂
@Dutza: poate daca te chema Dutza Arecreer si dovedeai ca-ti meriti numele iti raspundea. Asa,incearca in alta parte,unde te asortezi.
Soacra mea (pe cand stateam in Deva), vorbea cu fata ei folosind Skype.
I-am facut eu sa porneasca totul automat cand dadea drumul la PC.
Uneori ma mai bodoganea ca “nu merge scuipele ala” 😉
In urma cu ceva timp era o provocare pe Fb : am apreciat un post al unei prietene care mi-a zis ca sunt pedepsita 🙂 sa imi actualizez starea cu una dintre cele vreo 10 enunturi, deja formulate, unele mai penibile decat altele.
De regula evit sa fac asta, dar, una dintre propozitii era “Sunt insarcinata “.Postez si nici nu beneficiez si eu de vreun like, ca ma sperie telefonul. Aha, suna mama, femeie de 72 de ani. Biata de ea , abia vorbea.
-Auzi,tu, mama ? Esti gravida ?
🙂 🙂 🙂 🙂 Vaai, mama, nu !Dar de ce ma intrebi asta ?
-Esti, am vazut eu pe Haisbuc ! ( la cumnata mea, care nu si.a tinut gura )
Cu chiu cu vai i-am explicat ca nu mai fac copii, mi s-a “cicatrizat” locul!
Mi-am amintit si eu o faza amuzanta petrecuta in timpul liceului. Cand faceam curatenie in casa, imi placea sa dau muzica la PC foarte tare. Pe mama n-o deranja prea tare acest lucru (bine, numai cand eram acasa). Am terminat eu treaba, si am primit un telefon sa ies la o cafea cu o prietena. M-am imbracat in graba, si am plecat, uitand, bineinteles, PC-ul dat la maxim. Ma suna mama dupa vreo 15 min, cand si-a dat seama de absenta mea. Mai mama, da’ raman surda, vino si da mai incet. Eu: mama, vezi ca boxele au un buton pe care-l invarti si poti regla volumul. Mama: bine. Ajung acasa, vad ca PC-ul era chiar si inchis. Mirata, ma duc la mama si-o intreb: cum? nu stii sa dai volumul mai mic, dar stii sa inchizi calculatorul? Da mama, stiu, e asa de greu sa-l scoti din priza? :))